PÂNĂ UNDE POATE MERGE NESIMŢIREA UNEI FEMELE. PIPIŢA INSTITUŢIONALIZEAZĂ MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ

Foto: ziare.com

Borfeta s-a revărsat pe scaunul de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi s-a lipit de el, încălcând în serie regulamentul instituţiei, până la frauda grosolană de la nelegiuirea pensiilor.

Băsescu şi PD-L o susţin cu dinţii, la fel cum îl susţin şi pe calamitatea de Boc. Şi conform propagandei staliniste, dau vina pe opoziţie pentru blocajul pe care l-au provocat.

Acum e clar de ce: ca să schimbe regulamentul şi să instituţionalizeze Marea Adunare Naţională. Iar opoziţia n-are forţa de a demisiona în bloc, fapt care ar forţa alegeri parţiale masive şi s-ar solda cu schimbarea majorităţii parlamentare. Oricât ar fura, la ora actuală n-au cum să mai schimbe rezultatele. Lumea îi detestă. N-are importanţă că rămân destui imbecili. Sunt în minoritate sinistră.

Crin Antonescu a invitat partidele parlamentare la discuţii pentru deblocarea situaţiei, luni, 15 noiembrie. În memoria curajului celor de la Braşov, care, în 1987, au iniţiat prima manifestaţie anticomunistă deschisă din România, de la cea din 8 noiembrie 1945, ori opoziţia obţine demisia Borfetei, ori demisionează. Altfel, acceptă figuraţia şi girează perpetuarea regimului criminal.

P.S. Nesimţirea Borfetei n-are margini. Ea n-a ezitat să se afişeze cu Lucian Bute, un om care, prin bunul lui simţ caracteristic elitelor morale, se află la antipodul nulităţilor sinistre de la guvernare.

14 răspunsuri to “PÂNĂ UNDE POATE MERGE NESIMŢIREA UNEI FEMELE. PIPIŢA INSTITUŢIONALIZEAZĂ MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ”

  1. motrauxdesarsaylles Says:

    Fie ce-o fi…pe mine Bute m-a dezamagit profund,a pierdut tot capitalul de simpatie in fatza publicului ducandu-se aproape in genunchi la Parlament sa ceara organizarea unei gale in Romania si solicitand ca viitoarele meciuri sa fie televizate si in tzara…Asta trebuiau nemernicii astia s-o faca si inca de demult…Daca tu esti campion mondial pe valoarea ta,regimul Basescu nu ti-a transmis nici macar meciul la TV ce mai cauti tu gelat si parfumat in costum facand sluj in fatza Pubertei ? Am crezut ca-mi cade casa pe mine cand am vazut acel spectacol jalnic….Rusine Bute.

  2. motrauxdesarsaylles Says:

    Si inca ceva…la final mamela nationala Puberta a dat dispozitie sa nu se mai repete greseala netransmiterii meciului la tv…tovarasa Kulker a notat pe genunchi ordinul…

  3. mariusnyc Says:

    Saracul Bute, aveti prea multe pretentii.

  4. freefordesire Says:

    Buna postarea!

  5. raduhumor Says:

    Pe mine de data asta Roberta m-a lasat masca, dovedind ca sta bine pe picioare !
    Chemata la Cotroceni sa-si dea demisia, fosta purtatoare de frumusete peste hotare, a zambit din coltul gurii si a zis un NU atat de hotarat de au ramas masca toti cei prezenti….
    Eu n-am facut decat sa execut un ordin !
    M-ati pus sa numar din 2 in 2, spunandu-mi ca nu patesc nimic, acum n-aveti decat sa ma dati afara, numai ca atunci, imi permit sa recurg si eu la ceva asemanator stenogramelor si sa-mi apar onoarea mea de presedinta, la care numai muschii mei stiu cat am dat din ei !
    Asa ca alegeti :
    Aveti doua posibilitati apropo de Ce faci Boc, mai stai ?
    Fie plec eu si va stept pe voi , fie plecam sau ramanem impreuna !
    Mi-a placut tipa!
    Singura care l-a infruntat cu adevarat pe cel care-i ceruse demisia !

  6. Deceneu Says:

    @Roxana las-o pe Alma Roberta ca nu merita atentia.
    Scrie ceva de bine pentru cine merita, as cum sti tu.
    https://roxanaiordache.wordpress.com/2008/11/11/dupa-13-ani-corneliu-coposu-un-reper-indepartat/

  7. Ovidiu Says:

    Membră PSD – damă de companie, Ioana Simona Dăncuş (22 de ani). Am făcut sex cu Negoiţă pe bani. Cu Bănicioiu s-a întâmplat pur şi simplu” Vezi si o poza cu Mircea Geoana impreuna cu aceasta prostituata chiar in Parlament! Vezi si stenogramele dosarului “SEX CU FOTOMODELE”.

  8. Se implinesc 15 ani de la moartea Seniorului « Hai ca se poate! Says:

    […] Lilick, Alianta Dreptei, Alexandru Marin, Varujan Vosganian, Roxana […]

  9. Basescu vrea sa o recompenseze pe Anastase pentru ca a FURAT BINE « Dum spiro, spero Says:

    […] As vrea sa stiu si parerea lor:  Vania, Ioan Sorin,  Dale de cultură, Natasa, Caius,  Cristian Lisandru, Elisa, Theodora Marinescu, Dragon,  Cristian Dima, Orfiv, Ana Usca, Mirela Pete, Dispecer, Florin Matei, Starea Natiunii, Basarica, Supravieţuitor,  Plano 10,  Popa Teapa, Razvan, Sifilica, Epistole pentru Zeus,  Onu, Bibliotecaru, Teo Negură, Pro Atitudine, Aliosa, Victor Ponta, Daciana Sarbu,  Corina Cretu, Dan Voiculescu,  Alex Mazilu, Oana Niculescu Mizil, Marcu, Transildania, Zina-Lecturi recenzate, Mihnea Georgescu, Hoaratiu Buzatu,  Lilick, Alianta Dreptei, Alexandru Marin, Varujan Vosganian, Roxana, […]

  10. Roxana Iordache Says:

    @motrauxdesarsaylles. Bre, te arunci! A venit invitat de Senat. Şi frişca a luat-o Borfeta.

  11. raduhumor Says:

    Daca o lua intre ochi, sau …de unde stiu eu , ar fi fost mai bine !

  12. Marcus Says:

    Recunostinta Lu’ “N-are Mama, N-are Tata”

    Cred ca singura categorie de romani, care a scapat pana acum de veninul acuzator al balelor pline de ura si visceralitate ale realesului, este reprezentata de pruncii aflati in faza de proiect matrimonial, in scrisori de dragoste. Restul societatii de la vladica si pana la opinca, mai putin el si ai lui, a fost de-a lungul timpului, functie de toanele, pohtele sau starea bahica in care se afla la momentul respectiv, tinta mahalagismelor si badaranismelor ilustrului sfertodoct din capul statului care se viseaza dictator.
    Gaozarii, tigancile imputite, tonomatele, tampitii absolventi ai oricaror forme de invatamant din tara, mogulii, oligarhii, politicieni ticalositi ai Opozitiei, candidati cu schelete in dulap, medici, profesori, finantisti pomanagii, tarani lenesi care nu muncesc campul, asistati social, pensionari nesimtiti, militari, politisti, sinistrati, judecatori etc, absolut tot ce i-a deranjat lui chelia la un anumit moment dat a fost bestelit si umilit ca la usa cortului lu’ Mondialu’ de acest accident politic mioritic.
    Ieri a venit si randul judecatorilor de la Curtea Constitutionala, in mare parte produse prezidential-portocaliii si de cele mai multe ori, pana de curand, slugi umile ale chiombului de a li se servi papara cotrocenista a umilintei nationale. A fost suficient ca o singura data acestia sa dea o hotarare contrara indicatiilor sale pretioase si brusc deciziile lor, nu numai ca sunt contestate iresponsabil de seful statului, in fapt garantul si aparatorul de drept al acestei institutii, ci ele devin pur si simplu penibile in viziunea prezidentiala.
    Cu o incrancenare ce tine deja de patologic, frizand de-a dreptul dementa, chiombu’ a atacat dur si fara precedent Curtea Constitutionala, facand trimitere la judecatorii acesteia, decredibilizand si trimitand in derizoriu aceasta ultima reduta care teoretic si legal s-ar mai putea opune nazuintelor sale tiranocrate de instaurare a dictaturii in Romania.
    Pe undeva, ca sa fiu sincer, cam asta merita distinsii judecatori desemnati sa apere prin judecata lor spiritul si litera Constitutiei, deoarece de-a lungul celor doua mandate ale chiombului, ori de cate ori acesta a calcat stramb, facand praf legea mamă si transformand-o practic in hartie igienica, domniile lor au avut grija sa nu care cumva sa-l deranjeze prin hotararile lor din marsul triumfal de desfiintare a statului de drept, netezindu-i astfel calea spre un regim totalitar.
    Cand treaba a devenit groasa insa si chiombu’ a atacat si la drepturile lor s-au trezit din letargie, au intors foaia si au indraznit sa-i trimita aberatiile inapoi in Parlament.
    Motiv de turbare, pur si simplu, si de blamare publica colectiva a distinsilor judecatori.
    Basescu nu s-a dezis nici de aceasta data si a dat cat a putut de tare in cei care, prin decizia lor in cazul suspendarii, au indus prostimii cu drept de vot, la nivel subliminal, ideea ca presdintele nu a incalcat Constitutia, fapt care l-a ajutat sa-si mentina scaunul prin votul popular.
    Caci asa stie “n-are mama, n-are tata” sa multumeasca celor care de-a lungul timpului l-au ajutat in parvenitismul lui politic.
    Stau si ma intreb, acum, ca a reusit decridibilzarea si ridiculizarea si a acestei institutii de top a Justitiei romane si a statului de drept, oare cine a mai ramas sa fie batjocorit in acesta tara, functie de toanele sale de moment?
    Ca pana si mortii ilustri ai acestui neam au avut parte de acest tratament.
    Tot eu imi spun ca nu-i nicio graba, mai avem teoretic si legal inca patru ani pentru aflarea raspunsului, asta daca n-o intra intr-o buna zi cu tancurile in Parlamentul tarii, ocazie cu care se va decreta ales pe viata.

    Nourat si tras la fata, dup-o noapte de betie,
    Chiombu’ a tunat spre Curte, facand-o de bacanie.
    Javra noastra nationala a latrat ca apucatu’
    Spre juratii zisi penibili pe motiv de stricat blatu’,

    Arvunit cu maghiarimea, marfa, limba stramoseasca,
    Ca din scoli sa iasa-afara, ungurii sa n-o vorbeasca.
    Tratand Curtea drept otreapa a spalat cu ea pe jos
    El uitand ca altadata i-a fost pavaza la dos.

    Asta-i chiombu’, de-i faci bine, te injunghie in spate
    Un ingrat de trei parale, mai misel nici ca se poate.
    Cat despre juratii nostri ce nu l-au vrut suspendat
    Li s-a dat cu nod papara, improscati fiind cu rahat.

    Sa le fie-nvatatura ca la stramba judecata
    De dau chiombului dreptate pentru cauza nedreapta
    Sus in cer e-o alta Curte ce repara cateodata
    Si restabilind egalul, ea invarte-a morii roata.

  13. Buddy and us Says:

    Pdl si camarila sau vasalii presedintelui Basescu…nu mai au limite…
    tot asa Roxana, numai asa scapam de plaga Base-Boc-Udrea-Roberta and Comp.

  14. OPOZIŢIA, DEMISIA DIN MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ « Welcome to Roxania Says:

    […] Era previzibil că regimul Băsescu va face absolut tot ce vrea, într-un stat de fapt, mizând pe prostirea populaţiei şi pe slăbiciunea opoziţiei. […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: