CÂŢI VOR IEŞI ÎN STRADĂ, ÎMPOTRIVA REGIMULUI MIZERIEI?

Video de nustatiacasa

Adevărata solidaritate. Dar de unde?

24 răspunsuri to “CÂŢI VOR IEŞI ÎN STRADĂ, ÎMPOTRIVA REGIMULUI MIZERIEI?”

  1. dorut Says:

    Bine te-am regasit Roxana…de data asta de pe meleagurile strainatatii. Asta e marea noastra hiba, a „boborului” iesim in strada doar atunci cand mizeria ne sugruma…nu avem principii, nu avem idealuri,nu credem in nimic…doar burtica ne intereseaza….romanii vor iesi in strada ptr papa….nu ptr alt gen de mizerie….trist si f adevarat.

  2. t1u1 Says:

    Liderii cu charisma lipsesc, solidaritate exista.
    O scoatem noi din jobenul de unde iese iepurele, numai sa porneasca avalansa si avalansa o pornesc disperatii, curajosii, liderii.
    Apoi vin sau printre ceilalti se strecoara specialistii in aprinderea spiritelor, de aceea spun eu ca ne lipsesc cativa greci.
    „Grecii” din decembrie 1989,care au fost arsi la crematoriu si strategia de aprindere a vapaii. Se pare ca nu a ajuns deocamdata, cutitul la os.
    Ne mai lipseste dorinta de sacrificiu si Piata Universitatii, miscarea de renastere spirituala a natiunii romane, care a fost innabusita mult dupa iunie 1990, prin 1991, cand au intrat minerii in Bucuresti, chemati si ghidati se stie bine de cine. Si chiar mai tarziu.
    Asta e, solidaritate ar fi lipseste organizarea. Si pasarea sarcinilor, a raspunderii, a culpei.
    Maria s.(Timisoara)

  3. olimpiu65 Says:

    nu prea multi. poate la iarna cand le va tatai curu de frig si le va tremura factura in maini

  4. Ovidiu Says:

    http://stirea.wordpress.com/2010/09/21/iuliana-tudor-sufera-de-leucemie-este-grav-bolnava/

  5. sandman Says:

    Miine va fi un alt mare fis sindical. Liderii (parte dintre ei) sint tinuti in friu cu dosare, asa ca… Am vazut cum a inceput de luni.

  6. motrauxdesarsaylles Says:

    Romanii s-au invatat sa iasa impotriva regimului o gasca nebuna de tineri cu plete ca in 1989…Sa-i scape de dictatura si saracie.
    Tzeapa,s-astepte mult si bine.

  7. Chrysthyan'S World Says:

    Eu am ramas siderat cand Roberta Anastase a fortat azi votul in Parlament. Votul de suspendare a discutiilor. La ce modalitate de vot am asistat azi, ma indoiesc ca avem un Parlament si ma indoiesc ca avem o democratie.
    Ma indoiesc ca avem si un presedinte, incep sa fiu convins ca avem un viitor dictator. Pentru ca daca s-a ajuns aici in cativa ani peste inca doi-trei ani procesul va fi complet si Europa va avea primul dictator membru U.E.
    Stiati ca Sarkozy si Berlusconi sunt la ei in tara vazuti ca niste eventuali dictatori? Si nici premierii Angliei si Germaniei nu scapa de acuzatiile astea?
    Ma indoiesc ca vom mai avea alegeri libere si corecte.
    Ma indoiesc ca avem o opozitie functionala, ca avem si sindicate, justitie, politie, medicina, educatie, mass media. Eu nu le simt existenta.
    Ma indoiesc ca lumea in care traiesc e reala.
    Pentru ca e ireal ce se intampla acum. Mintea mea pur si simplu a stat in loc astazi dupa ce am vazut spectacolul dat de toate fortele politice si administrative.

    Astazi sunt Toma. Dar nu Necredinciosul, astazi sunt Toma Ateul.
    Nu mai cred in nimic.
    Astazi! Dar de maine e timpul sa luptam pentru viata noastra de oameni liberi, ceea pentru care deja au murit oameni in ’89.

  8. crisuadi Says:

    N-am inteles nimic din acest post . Spre exemplu , ce legatura este intre titlul si postul propriu-zis , acest video unde Antonescu bate campii incoerent , si n-are legatura cu iesitul in strada… 😦
    Apoi , privind si la celelalte postari , mi-am dat seama ca este un blog dedicat Antonescului , acest fasss dezamagitor…
    Este bine de stiut ca Welcome to Roxania este blog dedicat lui Crin !
    Visele la cai verzi pe pereti naste bloguri ! Sau Crini mai mici.. 🙂

  9. mariusnyc Says:

    O sa iasa in strada mai spre iarna cand frigiderele si burtile vor fi goale.Abia atunci va porni Tsunami-ul care-i va rupe capul Chiorului si Udrei.

  10. t1u1 Says:

    Crisuadi,
    Cand nu intelegi ceva e vina ta, ca nu ai incercat sa intelegi mai bine.
    Ca te si lauzi cu asta este e putin mai grav.
    Ca nu iti place Crin Antonescu iarasi e treaba ta, ca te mentii in comunicare in anumite limite este bine.
    Ai posibilitatea sa urmaresti blogul in intregime, sa intelegi sau nu.Sa-ti placa sau nu.
    Poti si sa te retragi. Poti si sa ramai.
    Esti liber.
    Crysthyan (scuza-ma ca ma opresc aici, desi imi place indicativul tau, intreg) imi place ce scrii.
    Dar crede, dupa ce cercetezi.
    Sunt nenumarate lucruri minunare in care merita sa credem (merita si nu trebuie, pentru ca trebuie este demonetizat de propaganda antedecembrista
    -nu 2009, desi si bostanii il utilizeaza mult, ma refer la 1989).
    Si nu fi siderat, e loc pentru mai rau. din pacate.
    Crede intotdeauna, insa.
    Doar fara credinta suntem pierduti.
    Marius sa te auda Dumnezeu, asa sa fie.
    Eu sper sa fie imediat dupa 15 octombrie a.c., prin declansarea alegerilor anticipate.
    Sta in puterea parlamentarilor sa o faca.
    Trebuie intrebati de ce nu misca. Tot lasa mobilizarea, pentru primavara. Si vad ca si oamenii, desi flamanzi, furiosi si exasperati(suntem antrenati cu asta de pe vremea odiosului, desi acum tortura este mai mare) mai rabda.
    L-am auzit aseara pe Ponta in emisiunea lui Mihai Gadea, fb, ca si multe alte emisiuni de duminica incoace, ca si articolul rabinului Ai spart oala, mass media este pe valul bun, politicienii mai putin desi numai aparent, doar ca se misca mai greu, spunand ca spera sa mai atraga parlamentari de-ai puterii (bostani + udemeristi) ca sa treaca motiunea, deci orice facem acolo ne oprim, acum la15 oct.a.c.
    Iti citesc aticolele, dar n-am putut intra sa-mi arunc ideile in zid, m-am incurcat in parole. O voi face.

    Maria s.(Timisoara)

  11. t1u1 Says:

    http://www.trilulilu.ro/angy2009/afbc1133bd1fc4

  12. motrauxdesarsaylles Says:

    Cand ii apuca disperarea pe leprosi isi trimit oamenii de pestera pe toate blogurile sa infesteze zona cu putoarea lor de nesuportat.Incep cu „n-am inteles nimic”…sa vada reactia.Dupa care fac raport la Domnul Modrogan (sic !) iar asta dispune sau nu trecerea la alt nivel de intoxicare.Sigur ca nici noi nu vom putea vreodata sa le ramanem datori dar asta ar insemna sa le facem jocul si sa transformam un blog pasnic si de calitate intr-o spelunca gen Ciresica…Nope ! N-o sa vedeti asa ceva.Ignore !…este cuvantul de ordine pentru ei. 😉

  13. mgabim Says:

    Am crezut ca nu vad bine cind am perla penalului-presedinte: ” Curtea Constituţională este singura care poate aprecia constituţionalitatea conţinutului legii. Nu cred că vreo CC în vreo democraţie se poate amesteca la cum s-a votat, sau să verifice procesul verbal. ” Doar pentru fraza asta si tipul ar trebui zburat din functie!

  14. Marcus Says:

    Eu Curva? Stai Sa-ti Spun Ce Face Nevasta-ta !

    Cele petrecute ieri in Parlamentul Rusinii Nationale au depasit de departe orice limita a realitatii, intrand cu forta in spatiul “SiFi-ului” atat de drag lui chiombila. Ele au dat noi valente tupeului, minciunii sfruntate ca strategie politica si au stabilit un record mondial la oralul virtual incasat de curvetu’ Anastase de la purtatorii romani de tesut moale intre picioare si cu oarecari drepturi cetatenesti de drept de vot, nemultumiti pana la Dumnezeu si o palma mai sus de chiombu’ si de clanul sau de mafioti.
    Navigand astazi pe bloguri si incercand sa insumez cat de cat kilometrii anatomo-masculini inghititi ieri de doamna in cauza, m-am lasat dracu’ pagubas chit ca pentru omologarea recordului nu poate fi folosit nici aparatul de masura al curvetului, care probabil a fost dat peste cap de numarul si de intensitatea penetrarilor.
    Doamna, obisnuita a trotuarelor parcarilor si cabinelor de TIR, a dorit musai sa-si aduca propria contributie la filozofia partidului din care face parte, si a inlocuit deviza “da’ ce voi n-ati furat cand ati fost la Putere?”, cu una noua inspirata de la locul ‘mneai de munca, mai precis cu “eu curva? stai sa-ti spun ce face nevasta-ta!”. Prinsa disperata, topless si cu bikini la nivelul gleznelor sa nu poata fugi, idioata satului ne-a oferit un spectacol pe cinste din care orice om cu mintea intreaga traitor pe aceasta planeta putea realiza gradul de imbecilitate si indobitocire la care i-a adus politica cucubatica, de minciuna cu orice pret si in orice forma practicata de zbanghiu’ din capul statului.
    Tampita dracului, pe modelul sus amintit cu “eu, curva?”, n-a gasit altceva mai bun in apararea ei, decat un scenariu rocambolesc a la chiombila, scenariu aberant, lipsit de cea mai elementara logica, conform caruia reprezentantii PSD au cerut spaga pentru a nu participa la votul dat in vederea trecerii legii pensiilor prin parlament. Si cu toate ca pedeleu’ n-a pus botu’ la asa o ilegalitate, iar pesedistii au capatat ciuciu mita visata, ei totusi nu au participat la votul respectiv, lasand sala cvasigoala de prezente deputatesti, motiv pentru care madama secondata de-un cotoi, a trebuit sa aplice metoda Houdini combinata cu stilul sutilor de buzunare la numaratul votului, dupa o abracadabra reusind sa obtina dublul scorului dat de realitatea din sala.
    Acum, ca treaba asta le-a mers o data datorita faptului ca tot manelistu’ roman habar n-avea de semnificatia cuvantului pixel cand l-a votat pe chiomb in draci, mai treaca-mearga, dar ca sa vii, dupa ce o tara intreaga te-a vazut furand la greu, si sa prostesti lumea cu aberatia produsa de la inalta tribuna a Palamentului, asta tine deja de patologic, iar performanta acestui numar, chiar daca nu poate fi incatusata, ar trebui cel putin sa fie musai bagata in camasa de forta, ea reprezentand de departe un pericol public.
    Dupa toata aceasta mostra de tembelism, situatia a fost in final salvata de chiomb care, intr-o sedinta de partid a pedeleului tinuta in incinta Parlamentului, si-a expus valorosul concept despre statul care “nu poate sa…” urmat de o intreaga serie de actiuni concrete pe care o Romanie, ologita de modul dement in care este condusa, nu mai poate practic sa le ia pentru a asigura un nivel de trai decent locuitorilor sai conform prevederilor constutionale. Drept pentru care el va promulga legea pensiilor chit ca ea reprezinta, pe langa palma data cu piciorul persoanelor care in viitor vor avea dreptul la o retragere onorabila dupa ani grei de munca, si un cap in gura dat democratiei si statului de drept ca urmare a modului fraudulos prin care a trecut prin Parlamentul Rusinii Nationale.
    Si gata!

  15. sandman Says:

    @motrauxdesarsaylles
    Tinerii pletosi de atunci au imbatrinit si au chelit (unii dintre ei), iar tinerii din ziua de azi nu mai poarta plete, sint rasi pe cap. Deci…

  16. t1u1 Says:

    mgbim
    multumesc pentru citat, nu il urmaresc pe asasinul democratiei romane, si am acces la gandirea profunda a machitorului, indirect.
    sandman, purtatorii de carje de azi, sunt combatantii din revolutia din 1989 si care au crezut ca peste douazeci de ani vom trai si noi cel putin la standarde europene si acum traiesc, de fapt, mai rau ca pe vremea odiosului.
    Stau in aceleasi case, nu si-au cumparat nimic, nici macar haine, mor de foame, nu au medicamente, s.a.m.d., Romania fiind devastata de gasca mafiota a uzurpatorului, travestit in „reformator”.
    Maria S.(Timisoara)

  17. t1u1 Says:

    zombie, zoombie, zoombie,

    Continua travestito, arata tot ce stii. Spumega mai departe,
    te ineci pana la urma, in murdaria ta, eu nu fac decat sa ma amuz.
    Ai echipa de guerila, ai si funii ude, ha, ha, ha, esti bine dresat, tu doar executi.
    Deci voi sunteti noii tortionari, tortionarii secolului XXI
    Cat primesti pentru ce faci ca tu nu faci voluntariat.
    Psihopatule, operat de utimul neuron, pe care il aveai, du-te la ai tai si exerseaza-ti talentele acolo.
    Boarfele voastre fac tot ce iti cer sa le executi sau ce le oferi.
    Pe mine nu reusesti decat sa ma amuzi si atat.
    Ce bine ca nu te baneaza Roxana, arata ce stii, pana la urma te vei auto pedepsi sau te pedpseste sleahta ta, aia de o numesti gasca.
    Vade retro Satana.
    Zombie, zoombie, zoooooooooooooooooooooooooombie.

  18. Marcus Says:

    Ponta, Maimuta? Ia D’Acilea, TEOFILE, Ia Cu Cimpanzeu’ !

    Pe o plaja din Constanta, fiind copil vara mergeam,
    Unde dis-de-dimineata fotograful il gaseam:
    “Hai la poza cu maimuta, intr-o barca pe nisip,
    Amintire de la mare lang-al dumneavoastra chip!”

    Sezonistii, mic cu mare, la pozar dadeau navala
    Sa se traga cu maimuta, poza fiind subiect de fala
    Cand in satul de sub munte s-or intoarce de la mare
    Toti vecinii-n batatura s-o admire cu-nciudare.

    Anii au trecut ca vantul, fotografu-a disparut,
    Pe faleza-nlocuindu-l, telefonu-a aparut.
    Iar maimuta dragalasa, piesa grea, de rezistenta
    Cand si cand fu-nlocuita de-a carmaciului prezenta.

    Care tot ca cimpanzeul, bucuros de afirmare
    Face poze cu romanu’, vilegiaturist la mare.
    Cand pe litoral se-arata cu nevasta la brateta
    Si se scalda in multime, erijat intr-o starleta.

    Lumea iar, cu mic cu mare, se-mbulzeste ca la circ
    Mai ales c-aceasta poza, iscalita-i de tatic.
    Numai ca de la o vreme, la masurile ce-a luat
    Langa chiomb apare-n poza un schelet infometat.

    Si-asta luat dintre localnici, cu japca de sepepisti,
    Frunzulita lui Nutzyca, goli plaja de turisti.
    Unde-i baia de multime, pozele cu mult iubitu’?
    A ramas doar cu scheletu’ si mai nou cu huiduitu’!

  19. motrauxdesarsaylles Says:

    Maimutzik i-o da pe rever Incrucisatorului : Promulgi legea pensiilor esti bagat in procedura de suspendare….Zau ca nu-l credeam asa destept,daca-l baga la referendum undeva pe la primavara o sa se voteze direct suspendarea in funie ! 😉

  20. Ovidiu Says:

    Sondaj realizat de CSOP: 49% dintre românii preferă lipsa de libertate şi sărăcia de dinainte de 1989, decât prezentul. Nicolae Ceauşescu este privit ca avand un impact pozitiv mai degraba decat negativ.

  21. Marcus Says:

    teofile sa-ti dea … iar chiombu peste tot, jagardea penala … hai sictir coarda dracului du-te-n … la balamuc n-o inteleg pe roxana de ce dracu iti da voie sa-i manjesti blogu

  22. motrauxdesarsaylles Says:

    Da dar la sondaj participa si oamenii nascuti dupa 1980 adica cei care erau la gradinita ori in carucior…iar cei nascuti dupa 1990…ce sa stie ei ? Asta nu inseamna ca acum nu e foarte nasol dar mai ai posibilitati…de exemplu sa te cari undeva in lumea mare.

  23. Roxana Iordache Says:

    @dorut. Bine-ai revenit!

    @Tuturor celor decenţi. Mulţumesc pentru comentarii.

    @Marcus. Dacă nu ţi-aş fi editat limbajul, te coborai la nivelul lighioanei. Are şi blog şi IP dinamic, şi nici n-are ce face, aşa că postează mizerii cu ochii la b1. Eu trimit mizeria la gunoi, jegul se târăşte înapoi.

    @mariusnyc. Nu ies ei acum, când e cald şi bine, dar la iarnă, pe ger! Nu ies nici să crape de foame. Ori se rezolvă politic sau militar, ori rămân ăştia până mor la putere. Şi mai întâi ne bagă în pământ pe noi.

  24. julia Says:

    Rox, personal cred ca ar trebui sa il stergi definitiv pe ovidiu si sa-i interzici accesul la blogul tau…….cum e posibil sa cerseasca atentie cum o face cu astfel de vesti????? L-am citit si pe Victor C. si sint intrutotul de acord cu el: nu intri cu bocancii in viata unei femei doar petnru ca este o persoana publica……si daca „boala” este o minciuna, este si mai grav!

    Iubesc locul asta, uite: ADMIT! as vrea sa vin aici mai des…….dar ovidiu asta este INACEPTABIL! nu spune nimic, nu iti comenteaza articolele doar isi face reclama la jegul ala de blog, plin de MINCIUNI si calomnii.

    Da, sint indignata. Da! Am ajuns la limita intelegerii mele…….libertatea cuvintului e una, dar calomniile si minciunile sint alta. Ca ovidiu este un comunist care HABAR NU ARE ce a facut Ceausescu, dar il lauda si isi doreste reabilitarea lui ca persoana, treaba lui. Dar ca sa MINTI sa iti atingi scopul de a face acoliti ESTE INADMISIBIL, cred eu.

    😦

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: