Archive for august 2010

23 August, o dată ignorată. Şi un Rege exilat în Palat

Luni 23 august 2010

În 20 de ani, n-am fost în stare să ne cunoaştem istoria. Măcar istoria contemporană.

Continuăm să ignorăm sau să tratăm la mişto data de 23 august 1944, aducând, astfel, osanale istoriei falsificate.

Fără actul Regelui Mihai I, România era dezmembrată. O sumă de soviete ale URSS, ca şi RSS Moldovenească. Iar Transilvania se alipea la Ungaria.

Dar cui îi pasă? Nouă ne plac măscăricii. Şi falsurile. Preferăm impostura.

Am mai spus-o, trebuie să fii imbecil(izat) ca popor să ai un Rege ca Regele Mihai şi să preferi un derbedeu ca Băsescu.

În Sala Tronului se ţin în continuare nunţi şi botezuri cu manele. Dimensiunile statului român.

ATTILA, FII BĂRBAT!

Joi 19 august 2010

Foto: Cotidianul

Antenele au anunţat ieri că ministrul Cseke şi-a dat demisia şi Boc nu i-a luat-o.

După care a urmat conferinţa de presă în care biciul lui Dumnezeu – vorba vine, la Ministerul Sănătăţii, a început s-o paseze, cerând altora să ceară demisia altora. Mai precis, primarului general, Sorin Oprescu, să demită conducerea Maternităţii Giuleşti.

Iar prof.dr. Oprescu n-a avut nimic mai inspirat de făcut decât să se supună, cu atât mai jenant faţă de un coleg eminent ca prof. dr. Bogdan Marinescu – autorul unei secţii A.T.I. excepţionale (care, fiindcă veni vorba, cu doar câteva săptămâni în urmă le-a salvat şi pe gemenele nepoţele ale mele, fetiţele premature ale unei verişoare primare). Şi Oprescu s-a conformat cu toate că nu-i e subordonat lui Cseke. Care nu avea nici o abilitate să-i ceară „oficial”. Cel mult neoficial şi cu tot atâta impertinenţă.

1. Într-o secţie A.T.I., cu atât mai mult una pediatrică şi cu atât mai mult una cu prematuri, e nevoie nu de o asistentă care să nici nu facă pipi 12 ore, ci de ture cu echipă, odihnită, liniştită, deci motivată profesional – adică financiar plus condiţii necesare exercitării profesiei cu asemenea risc major. Şi mai e nevoie nu de un singur medic de gardă – care după unii ignoranţi care se pronunţă atoateştiutor ar trebui să stea de zgardă loco, în condiţiile în care medicul de gardă al terapiei intensive poate fi solicitat oricând, de urgenţă, în orice secţie. Medicul de gardă de la Reanimare are nevoie de cel puţin un secundar, deşi în condiţiile de la Giuleşti se impuneau doi, adică rezidenţi, cum li se zice acum.

Şi mai e nevoie de personal auxiliar – instalatori, electricieni, etc. Că doar nu personalul medical trebuie să verifice tehnic instalaţiile. Dar la noi – tăiete! Plus comisioanele date clienţilor politici de-alde cocoşi şi găini pentru construcţii, instalaţii sanitare, etc. în spitale, executate şi finisate lamentabil. Chiar (cu potenţial) criminal. Despre asta, altădată. Veţi fi uimiţi. Sau nu.

2. Primul care trebuia să-şi dea demisia era şi rămâne ministrul însuşi. Şi nu de-acum. Ci din momentul în care a consimţit la genocidul guverului criminal.

Pentru că ori nu e medic şi atunci e o fraudă profesională, ori e medic şi atunci ştie despre ce e vorba în sistemul sanitar din România, cât de precară e situaţia, deci a avizat genocidul de dragul unui scaun.

3. Evident că Boc nu i-a primit demisia. Cum nu le-ar primi-o nici „independenţilor” cu sau fără partid, de-alde Vlădescu, Oprea şi îmi scapă numele celorlalţi. Ei trebuie păstraţi, ca să aibă pe cine să dea vina.

4. But not least. Demisia e un act unilateral. Deci, Attila, fii bărbat!

P.S. Aseară am răspuns iniţiativei Antenei 3&Observator şi am stins lumina la ora 22. Câteva minute. Au spus că e pentru prematurii de la Giuleşti şi pentru toate victimele sistemului din România. Deci şi pentru mama.

PONTA, CARICATURA LUI BĂSESCU

Marți 17 august 2010

Video de jucatorul1

Tipul de arivist obraznic şi fanfaron, care profită şi pe urmă îi dă la cap celui de pe urma căruia a profitat.

Caracter e o noţiune incompatibilă cu astfel de personaje.

Ponta îl imită pe Băsescu, cu diferenţa că derbedeul de la Cotroceni nu e prost.

PIŢI PLEACĂ, BELEAUA RĂMÂNE LA STEAUA

Luni 9 august 2010

Era mult prea frumos ca să dureze. Piţi, în două luni, readusese acasă spiritul supercampioanei care era Steaua în formula de aur. Inclusiv pe domnul Jenei.

Azi, la conferinţa de presă maraton, Piţi a zis, printre multe altele, că Gigi Becali s-a pervertit când a venit Meme Stoica, de unde, până atunci, el începuse „să-i facă educaţia”.

Victor Piţurcă a mai spus că Becali s-a stricat şi din momentul în care – după riscurile financiare ale investiţiilor la Steaua – au început să vină milioanele de dolari/euro. Şi a început să-şi aroge succesele.

Piţi consideră că lipsa de pregătire, de unde aroganţa, ingratitudinea şi frica de concurenţă sunt principalele tare ale lui Gigi Becali. El n-a suportat să fie scandate numele lui Piţurcă şi Jenei, care au reumplut stadionul din Ghencea.

Chiar dacă Piţi îndeamnă spectatorii să fie în continuare alături de echipă, eu cred că singura modalitate de a-l determina pe Gigi să plece la oile lui este greva spectatorilor. Să nu mai vină nimeni.

Din păcate, în România nu se poate.

FALSUL PNŢCD. CE DEZAXAT POATE FI PAVELESCU

Vineri 6 august 2010

Foto: www.clujtoday.ro

Impostorul lăsat moştenire de Miluţ la conducerea falsului PNŢCD, Aurelian Pavelescu, a fost acasă la surorile Coposu şi le-a spus că întinează memoria Seniorului.

Ce-ar mai fi de adăugat?

SCHIMBAREA LA FAŢĂ

Vineri 6 august 2010

În aceasta lună, în ziua a şasea, Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

transfiguration.jpgLa şase zile după ce a spus ucenicilor Săi : „Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus îi luă pe Apostolii Săi preferaţi : Petru, Iacov şi Ioan ; ducându-i deoparte, urcă pe un munte înalt – muntele Taborului în Galileea – ca să se roage. Se cuvenea într-adevăr ca cei care aveau să asiste la suferinţa Sa la Ghetsimani şi care aveau să fie martorii cei mai importanţi ai Patimilor Sale, să fie pregătiţi pentru această încercare prin priveliştea slăvirii Sale: Petru, pentru că tocmai îşi mărturisise credinţa în dumnezeirea Sa ; Iacov, căci a fost primul care a murit pentru Hristos ; şi Ioan care mărturisi din experienţa sa slava dumnezeiască, făcând să răsune ca „fiu al tunetului” teologia Cuvântului întrupat.

El îi urcă pe munte, ca simbol al înălţării spirituale care, din virtute în virtute, duce la dragoste, virtute supremă care deschide calea contemplării dumnezeieşti. Această înălţare era de fapt esenţa întregii vieţi a Domnului care, fiind îveşmântat cu slăbiciunea noastră, ne-a deschis drumul către Tatăl, învăţându-ne că isihia (liniştirea) este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care arată către noi slava lui Dumnezeu.

„Şi pe când se ruga, deodată, faţa Sa deveni o alta, Se schimba şi sclipi ca soarele, în timp ce hainele sale deveniră strălucitoare, de un alb scânteietor, cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul” (Marcu 9, 3). Cuvântul lui Dumnezeu întrupat îşi arăta astfel strălucirea naturală a slavei dumnezeieşti, pe care o avea în El însuşi şi pe care o păstrase după Întruparea Sa, dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului. Încă de la zămislirea Sa în pântecele Fecioarei, într-adevăr, dumnezeirea S-a unit cu natura trupească iar slava divină a devenit, în mod ipostatic, slava trupului asumat. Ceea ce Hristos le arăta Apostolilor Săi în vârful muntelui nu era deci o privelişte nouă, ci manifestarea strălucită în El a îndumnezeirii naturii omeneşti – inclusiv trupul – şi a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiască.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucise de o slavă venită din afara după revelaţia din Muntele Sinai (cf. Exod 34, 29), faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcută accesibilă omului şi care se răspândea şi pe „veşmintele” Sale, adică asupra lumii din afară dar şi pe lucrurile făcute de activitatea şi civilizaţia omenească.

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/august/august06.htm

PE CÂND ŞI JAPONEZII LA PEARL HARBOR?

Vineri 6 august 2010

Pentru prima oară, un reprezentant al SUA a participat la ceremoniile comemorative de la Hiroşima, în persoana ambasadorului american la Tokyo, John Roos, după 65 ani de la eveniment, relatează Le Point, în ediţia electronică.

Se aşteaptă ca preşedintele Obama să meargă la locul faptei în noiembrie, cu ocazia vizitei în Japonia.

Pe când şi japonezii la Pearl Harbor?

FEMEI RELE

Joi 5 august 2010

Sabina Iosub: Cum o vedeţi pe Elena Udrea în poziţia de candidată la Primăria Capitalei?

Ecaterina Andronescu: Nu-i exclus s-o vedem pe Elena Udrea în orice poziţie.

Cristina Pocora: În orice caz, dacă va candida, îi urez multe succesuri.

P.S. Despre Băsescu şi boala lui, evidentă şi aseară la TVR cu tovarăşa colonel, cât de curând.

MOŢIUNEA CRIN ANTONESCU: PRO MEMORIA

Marți 3 august 2010

Foto: Realitatea

Crin Antonescu: PNL urmăreşte dispariţia PD-L. Ca impostură politică. Falsa dreaptă.

Restul e fanfaronadă fariseică, gen micul Ponta.

ŞASE SĂPTĂMÂNI FĂRĂ MAMA

Duminică 1 august 2010

Video de anoopkn Courtesy: Encyclopedia Britannica