PROSTIMEA INTELECTUALĂ VREA CU ASOMARE

Video de tvibg

Semnalam ieri că manevra pavloviană a guvernanţilor a funcţionat cu succes şi în cazul legii detracate privind impozitarea dreptului de autor.

Ca dovadă, protestul ridicol de astăzi din faţa Ministerului Finanţelor şi declaraţiile în cor pe la televiziuni că nu legea, mai precis, ordonanţa de urgenţă, îi deranjează pe protestatari, ci hotărârea de guvern privind aplicarea ei.

Cu alte cuvinte, nu Boc, ci Şeitan. Şi nu cauza, ci efectele. Adică nu o lege stalinistă, antiliberală în esenţa ei criminală la adresa creativităţii şi a însăşi libertăţii umane, ci metoda de aplicare a ei, adică tripla sau cvadrupla umilire – dacă punem la socoteală şi cerşeala pentru formulare – a statului la coadă.

Iar greva fiscală se face nu contra imbecilităţii legii, ci pentru ca supuşii să aibă condiţii de plată a unor dări contra cărora ar fi fost cazul să acţioneze în justiţie.

Sandra Stoicescu se-ngâtuia de dimineaţă la News Magazine că tot cei care vor să plătească sunt umiliţi, nu cei care nu respectă legea şi stau acasă. Păi, când s-au dus acolo, ce-au căutat? În orice caz, au găsit.

Iar regimul Băsescu şi-a găsit, ca de obicei, proştii. Boimea intelectuală e magistrală prin modul în care le face jocul guvernanţilor batjocoritori. Care în mod sigur îşi râd acum de ei. „Protestatarii” fac exact ceea ce au fost programaţi să facă. În aşa fel încât să înghită legea pe nemestecate şi să răsufle uşuraţi că nu mai trebuie să stea la coadă.

Una la mână. Şi a doua ţintă atinsă din aceeaşi lovitură, focalizarea asupra unuia dintre cei numiţi în guvern, pentru ca PD-L să dea vina pe ei. Ca dovadă şi vocile flaşnetelor portocalii, de-alde Spânu, Vişan şi Tinel – hoare mai vocale decât însuşi dispărutul Hoară – care cer remaniere guvernamentală începând cu – evident – Şeitan. Pentru ca prostimea intelectuală să aibă o satisfacţie stupidă, prin care să uite că buba e la cap – adică la Cotroceni şi în Modrogan.

Colegii mei, intelectualii, se comportă de parcă şi-ar accepta cu supunere condamnarea la moarte, unicul motiv de revoltă fiind că nu se face prin asomare.

În rest, somn uşor! Mai ales că deştepţii de liberali anunţă că depun o moţiune simplă contra lui Şeitan. Ca să nu se mai obosească Băsescu şi Boc să delimiteze PD-L de propria guvernare. Crin, într-adevăr, e bronzat şi îi stă bine. Bronzul îi pune în valoare privirea inteligentă.

P.S. Pentru lighioanele de la putere: sunt un om liber, niciodată nu am statut de angajat, ci doar de colaborator. Deci sunt dintre oamenii liberi care, tocmai pentru că sunt liberi, sunt excluşi de Boc din categoria autorilor, şi înfieraţi drept „cei care în mod abuziv au practicat drepturile de autori”. Dreptul de autor meritându-l, după el, doar cei care sunt (şi) angajaţi.

Limbricul bolşevic s-a antrenat de mic la UTC şi UASCR ca să devină politruc. A avut chiar tupeul să declare că legea e făcută ca să-i protejeze pe cei care „merită” drepturile de autor. De protejat, trebuia să se protejeze mama lui.

12 răspunsuri to “PROSTIMEA INTELECTUALĂ VREA CU ASOMARE”

  1. motrauxdesarsaylles Says:

    1.Mircea Diaconu…Jos Palaria…Este adevaratul lider de opinie in PNL.Crin are mult de recuperat in acest moment in fatza lui Diaconu…Tandemul Mircea Diaconu-Alexandru Athanasiu cred eu ca aduce cele mai mari audiente TV in randul intelectualilor.

    2. „Boimea” zici tu Roxana eu as face o mica corectie la prima litera .. 😳

    3.Hoara cred ca a fost deturnat de Videanu la praduiala. Hai frate aici ” la produs ” lasa-le dreak de televiziuni ca ma ai putin si te bat si boschetarii pe strada…Hai la parandaraturi ca n-am oameni sa lucrez eficient !

  2. chrysthyanworld Says:

    Uff greu mai dau de tine de cand cu logarea pe word press.

    http://chrysthyan.blogspot.com/2010/08/si-cum-fost-domnul-boc-prima-data-sau.html

    Vreau sa stii ca te-am urmarit tot timpul si sper sa mai pot posta pe blogul tau.

  3. Chrysthyan'S World Says:

    Parafrazandu-l pe Jack Nicholson in „Something Gotta Give” esti o femeie demna de admiratie!
    Roxania, iti urez numai bine!

  4. ghitabizonu Says:

    Sper ca atunci cand ai scris „boime” te-ai gandit ca-s boiti intelctuali , nu la boi ! (in cazul ca nu intelegi valoarea superioara a boului inchipuieste-ti ca incerci sa faci din Cotoi pingele ori corned beef . Nu-i asa ca boul este mai ieftin si mai util ?)
    Oricum gaozarii aia primesc ce merita . Culmea este ca totusi le place !!
    Totusi as observa ca la noi se cam face abuz cu drepturile de autor … asa cum am fost o tara de handicapati (prin 92-94 tot directoru era handicapat!)
    am fost apoi o tara de „colaboratori” (firme care aveau angajat doar diectorul ca restu erau „colaboratori” cu conventie civila) acu suntem de autori . ca nu orice june care ocupa spatiul pe o gazeta (sau altaceva) ori lautar de carciuma este „autor” .
    Insa masura prin ea insasi arata inalta pretuire pe care o are haita portocalie ptr contribuabilu roman (v si Arendasu roman de ILC):arde-l pe taran !!! Insa sunt mici copii pe langa ce facu DTR ul nationale in zodia Tzapului ….

  5. Paul-Sorin Tiţa Says:

    Intelectualitatea este cea mai dezbinată şi controlabilă categorie posibilă. Spun asta din interior şi este necesar să afirm asta pentru a nu se crede că sunt cine ştie ce adept al luptei de clasă. Cine crede că intelectualii lui Băsescu au fost o excepţie se înşeală amarnic.

  6. shuwitzvankelie Says:

    Si Ceausescu avea „intelectualii lui”…Recunoscuti in mediile comuniste unii chiar de catre bobor…Si Iliescu avea intelectualii de serviciu…Constantinescu nu avea,intelectualii sai erau nenominalizati,erau exclusiv cei recunoscuti de catre toata lumea.La Basescu s-a format o casta,o clica.Care este un pic peste nivelul lui Hoara sau Roberta se constituie intr-un candidat serios.Intre Hemoroizus si EBA ai deja mici probleme,mai astepti un an.

  7. motrauxdesarsaylles Says:

    Crin Antonescu rules…le-a dat portocalicilor ceea ce li se cuvine…UE ! Yessssss 😡

  8. haituitintaramea Says:

    Nu inteleg. Au inceput pensionarii si au fost foarte energici, dar nu i-a bagat nimeni in seama, n-a sarit nimeni pt ei. Apoi au fost bugetarii, cam lesinati e drept, dar cu asa lideri bogati… si au fost privit cu oarecare incrincenare, ca ei sint „grasii”, acum si-au luat-o si ei in freza… intelectualii. Si-au inceput sa tipe ca ceata lui Pitigoi, pe multe si variate voci. Chiar si „telectualii lui Base” au sarit in sus de 2 metri. Singurul care a adus in discutie publica aberatia ordonantei a fost Adrian Paunescu, care a sesizat ca si tine capcana. Ceilalti.. flashmob si alte abureli d-astea de intelectuali fini. Care nici n-au venit la protest.

  9. haituitintaramea Says:

    http://haituitintaramea.blogspot.com/2010/08/greva-fiscala.html

  10. ghitabizonu Says:

    A da uitasem

    ceva despre intelectualii lu Ba’Secu.
    Care intelectuali ? care este demonstratia intelectualismului lor ? In afara de citate aglomerate si referinte cu kilu (cateodat la Bolodea 1/3 din articol sunt numele altora !!).
    Discutam odata cu unu. Cica Mihaies mare intelctual errorpean. Cand i-am cerut ceva biobgrafie sa ma informez si io cu ce rupse gura Orrorpei mi-a taiat scurt macaroana .. ca nu are ce vorbi cu mine …
    Sau sa zicem Cotoiu Lu Voinescu …in afara ca scrise pe la niste gazete ce-l mai recomanda sa fie intelctual public (in fara de prostitutia politca?). Doar niste vorbe la temebelizor sise de HRP .Mersi nimic .. sunt mii ca el in intreaga tara (apropos cica e advocat. Hm … )
    Sau sa zicem TRU. Mare intelectual !! mai ales fiindca ar fi fost izgonit de la BBC din prorunca celui mai puternic om din Europa . Care om ? Pai cum Adrian Nastase !!
    Papaievici … celebru ptr radiografia fecalei si alet insanitati ce releva oaresce deranjamente , expuse cu o impudoare patologica . Si pe baza astora ajuns si mare fizician roman , si al mai amre filozof roman.
    Am zis al mai mare filozof roman ? Pai da l-a uzurpat pe Liiceanu . Ca ma zis Liiceanu. Apai el si Plesu firica=mi e ca e mai cunoscuti [tr ca au fost trancedentali si usor trimisi la munca de gios …
    Sa zic asa receptarea lor este strict politica .. Fara politica erau … necunoscuti.
    A da mai ramene Mircea Cartarescu. Unicu dinte ei care nu datoreaza nimic politicului .. in 89 era un nume in urcare la cota literara si nu se remarcase prin ode .

  11. huhuciu Says:

    Nu e de mirare reactia intelectualilor la ticalosia fara margini a pedelistilor, doar e multi intelectuali prosti, cazuti in cap!0

  12. huhuciu Says:

    Ce ma faci bre Bizonule, cum o mai duci ba baiatule, iti amintesti da mine, Huhu da la forumul ziarului Ziua.

    Auzi bre ce ticalosi mari e aia de la Ziua veche, toti sint propedelisti gretosi, pupincuristi ai lui Basescu, mi-au blocat accesul la forumul Ziua veche!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: