Agresiunea antiliberală şi Partidul Naţional Liberal indolent

Video de madman1748

Motto: „Care-i problema? Oamenii stau la rând să-şi rezolve problema.

 Nu-s cozi majore. Nu-s mai mult de 50-60 de oameni, ca de obicei”.

 Mihai Şeitan, ministrul Muncii (declaraţie la Antena 3)

 Ordonanţa împotriva profesiilor liberale e un pumn în gura libertăţii, nu în ultimul rând, a libertăţii de expresie, ca şi dosul de palmă dat de preşedintele ţării, derbedeul Băsescu, tânărului revoltat, avocatul Dan Chitic. „Dobitocul” care i-a spus „Să-ţi fie ruşine! Pentru ce ai făcut cu ţara asta”. Pe care deja propagandiştii furajaţi cu hormoni stalinişti îl blamează pentru că e liberal. Ca şi cum ar fi o infracţiune. Şi ca şi cum n-ar avea dreptul să-şi exprime protestul. A folosit, de altfel, expresii academice. Iar SPP declară că era beat. Şi că ar fi atentat fizic la preşedintele treaz prin excelenţă. N-am auzit nici un lider liberal să-şi apere simpatizantul. PNL se pare că în loc să-şi menajeze alegătorii, menajează prejudecăţile. Ca şi cu legea ANI, stupidă şi anticonstituţională, pe care au făcut prostia s-o voteze de ochii lumii europene, liderii liberali au preferat să tacă struţeşte, decât să zică lumea că apără un tânăr liberal acuzat că a fost asociat – ca şi cum ar fi caz penal – cu Sorin Roşca Stănescu.

 Ordonanţa privind batjocorirea profesiilor liberale este una din cele mai jegoase mizerii staliniste. Ea n-ar fi fost posibilă, cum n-ar fi fost posibilă însăşi guvernarea genocidară, dacă poporul român n-ar fi o simplă populaţie, de care puterea politică poate dispune şi cu care (arată că se) poate face orice. În absenţa unei opoziţii veritabile.

 Iar comportamentul a ceea ce ar trebui să fie elitele afectate de ordonanţa hiper-stalinistă nu face decât să confirme regula. Nu prin excepţie. Ci tocmai prin atitudinea gregară. De turmă, adică. Zicea o femeie la coadă: „Suntem o ţară de vite, asta suntem”. Folosea, revoltată, pluralul.

 Ordonanţa spune că profesioniştii independenţi sunt obligaţi să meargă lunar şi personal la trei ghişee, de la trei instituţii diferite, plus încă o coadă la formulare, ca să-şi plătească propria umilire, adică impozit pe drept de autor sau pe liberă profesie, contribuţie la şomaj!!!!, contribuţie la asigurările de sănătate şi dacă are mai multe colaborări, să plătească de mai multe ori, şi dacă într-o lună n-are nici un venit, tot să se ducă şi să declare că n-are, iar în caz contrar să ia amenzi astronomice.

O zeiţă ca Maia spune că trăieşte în teroare. Vă imaginaţi că Monica Belucci – o numesc pe ea pentru că i-a fost colegă în „Patimile” lui Mel Gibson – ar putea fi pusă în situaţia în care un guvern de jigodii infecte o pune azi pe Maia Morgenstern?! Ştiţi că Maia merge cu metroul? Ştiţi că stă la bloc? În timp ce parveniţii guvernamentali se lăfăie în vile şi maşini luxoase obţinute din hoţie. Pe spatele proştilor de români.

 Şi cei mai proşti sunt colegii mei, intelectualii. Pentru că se lasă umiliţi, se aşează la rând ca să fie călcaţi în picioare, se înghesuie la cozi ca într-o declaraţie de supunere, în loc să se adune cel puţin 500000, dacă nu şi cu ai lor, să meargă şi să le bage lui Băsescu, Boc şi compania de fufe şi hoţi ordonanţa pe gât, să-i pună să o mănânce live, în ceea ce ar trebui să fie singura revoluţie autentică în direct, cu Pino Caramitru maestru de ceremonii.

 Că degeaba am merge de mână cu Diana Lupescu şi Mircea Diaconu, vechii mei amici sau pur şi simplu am refuza să ne supunem, împreună cu alţi câţiva. Am fi o minoritate care refuză, dintr-o minoritate care acceptă. O minoritate care respinge măsura represivă, dintr-o minoritate reprimată, care-şi acceptă reprimarea. Pe asta au şi mizat nemernicii. Cum spuneam – regimul Băsescu, triumful fenomenului Piteşti.

 Artiştii, ca şi alţi liber-profesionişti vizibili, nu pot munci la negru. Nu pot face evaziuni fiscale, unele uriaşe, cum comit consultanţii sau consultantele, de exemplu, de la PD-L din Modrogan, care declară degajate că pentru ele 1000 de euro sunt zero.

 Deci, aştept cu interes să-l văd pe Marcel Iureş ce face. Un artist superb, ca şi Bruce Willis, partenerul lui antagonic din „Hart’s War”. Îl vedeţi pe Bruce Willis stând pe la cozi să-şi plătească umilirea? Printre multe alte diferenţe care ţin de ţări şi popoare, Bruce Willis e chiar de dreapta. El chiar respinge impostura. Chiar dacă ea se numeşte Obama. Pe când la noi, nu puţini intelectuali care se pretind de dreapta validează frauda Băsescu. Şi susţin cel mai stalinist regim de la căderea lui Ceauşescu încoace. În numele dreptei şi al sperietorii cu comuniştii lui Iliescu. Care n-a îndrăznit să impoziteze drepturile de autor şi nici să umilească profesiile liberale.

 De la regimul Băsescu eu nu aştept decât să cadă. De la Crin Antonescu şi PNL aştept să mă reprezinte. În consecinţă, pentru mine chiar mai revoltătoare decât măsura antiliberală a guvernanţilor este indolenţa liberalilor. Au vegetat o vară în loc să fi catalizat proteste energice împotriva unei asemenea aberaţii bolşevice. Proteste concrete, adică, 500000 de acţiuni în justiţie, pentru care PNL să ofere avocaţi. Pro bono. Mai ales că sunt ei înşişi afectaţi.

 Nu mă reprezentaţi, nu vă votez. Şi da, îi influenţez şi pe alţii. Ca să-şi cunoască interesele. De ce m-ar interesa să vă votez, dacă pe voi nu vă interesează să mă reprezentaţi? Şi chiar într-un aspect care ţine de esenţa opţiunii mele liberale.

 Dacă voi n-aveţi interesul să ne motivaţi votul, nici pe noi nu ne interesează să vi-l dăm. Aşa ar trebui să arate o democraţie reprezentativă. N-au decât să rămână pe scenă doar PD-L şi PSD, pseudo-scindatul FSN, şi partenera de serviciu, UDMR. Restul oricum nu contează, sunt doar butaforie parlamentară.

 P.S. Poate taximetriştii să protesteze.

14 răspunsuri to “Agresiunea antiliberală şi Partidul Naţional Liberal indolent”

  1. Agresiunea antiliberală şi Partidul Naţional Liberal indolent » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 25 August 2010 – Blog « Dezvoltatorul Casa Radio a raportat venituri in creştere cu 20% in S1 […]

  2. ghitabizonu Says:

    Stii bancu ala cu Drepate unde esti? _aici dar am mancat si eu?!
    Asa si cu teleptualii … Cei mai z\vizibili sau cei considerati adevaratii is inregimentati la esapamentu masinii pestinentiale , fie ea Mertzan, Golf ori Logan .
    Si mai este cav – tov Basescu a condamnat comunismu… si le este frica ca basescu va zice ca s-au revoltata fiindca EL a condamnat comunismu ( atinut la suspendare de ce nu ar tine acu?) Plus ca juma se bucura ca si Mircea badea si gasca de la A3 a lu Felix Motanu cel Mogul …
    Aporpos se pare ca ai uitat ca adevartii liberali sunt cei din PDL …. cel crestin si democrat partidul unicului si adevarul;ui trandafir …
    Aporpos avocatii nu wsunt afectati. Platesc toate alea de decenii ….

  3. Deceneu Says:

    Liberalii lui Crin nu au viziune politica. Simuleaza ca lupta fara succes pentru putere, dar nu fac nimic sa fie pe locul I.
    Se automultumesc cu locul secund.
    Nu au nici un proiect anticoruptie si pentru eficientizarea institutilor statului cu care sa convinga electoratul ca au solutii, si astfel sustin afirmatile PDL-istilor cum ca nici altii nu ar fi capabili sa faca mai mult.
    Faptul ca in timpul guvernarii liberalii nu au luat masuri anticoruptie si s-au limitat sa ia doar masuri adminstrative ii face sa fie necredibili.

  4. Deceneu Says:

    Masura obligarii celor cu meserii liberale sa stea la cozi, poate avea si efecte benefice, pentru ca ii socializeaza pe cetatenii cu initiativa. 🙂
    Lui Ceausescu ii era frica de moarte de „socializare”.
    Romania are nevoie de socializare, poate asa se va misca si se va naste societatea civila activa. Acum avem o societate civila pasiva.

  5. motrauxdesarsaylles Says:

    Spunea o cocoana revoltata (si transpirata) azi la coada… „Sintem ca niste vite”…Nu tanti esti exact ce-ai fost si in nov-dec 2009 cand stateai tot la coada sa-l votezi pe domnul „loveste si fugi” sau „dos de laba” 😉 cum vrei sa-i spui…Hai sa-ti dau un pont…Vitele daca erau la vot sigur nu-l votau asa ca lasa tu bietele vietuitoare si nu-ti mai supralicita inteligenta aducand-o la nivelul vacutelor.Stai acolo la coada si taci stimata alegatoare

    ps. 1 Cand „vitele” sint cu capsa pusa si isi cer singure dreptatea nu stiu daca e bine sa intre pe fir Antonescu… Vitele l-ar suspecta ca vrea sa-si faca neaparat imagine pe seama suferintei stimatelor cornute…Mai lasa un pic sa se bata meltenimea asuprita cu boierimea portocalie,do not disturb

    ps. 2 s-au consumat deja 4 Die Hard-uri si Bruce e alive si neclintit …daca ar veni in Romanik cred ca al 5-lea episod ar fi si ultimul,n-ar supravietui prostiei patentate de la noi,asta arma letala taticu.

  6. Paul-Sorin Tiţa Says:

    @Roxana:
    Ca să înţelegi despre ce este vorba, citeşte şi o postare de-a mea mai veche: http://www.tita.ro/2010/03/marele-blat

  7. shuwitzvankelie Says:

    Pentru mine este clar ce se urmareste…S-a bagat o masura total nepopulara,aberanta de la Guvern pentru a i se pregati lui Basescu o interventie salvatoare prin care sa-si consolideze in ochii prostilor statutul de Tatuc – Salvator…prea au sarit pupincuristii traditionali ai PDL de la EvZ la gatul lui Boc… inexplicabil de virulent.Nici o silaba insa in acelasi text despre Basescu…E greu sa faci totusi dintr-un desen animat ca Boc un demon,o sperietoar…Asa ca tipul acesta de articole vor continua cel putin inca o saptamana…Dupa care va urma descinderea Stapanului din Olimp care-i va besteli si-i va bate la fund pe toti cei implicati asta pentru multumirea populatiei care desigur nu va intelege nimic din ceea ce i s-a intamplat in tot acest rastimp.Aici ar putea sa intervina Antonescu sa devoaleze adevaratele intentii ale lui Basescu,sa-i strice jocul.O va face cu siguranta,sa vedem cand anume.

  8. ghitabizonu Says:

    Sa ne radem cu ziarul violatorilor de gaini ….. Ei da oficiosu anticomunist bu(lin)a rosie publica azi un articol stangist care face apologia luptei de clasa si zice proletariatul urban interbelic , reprezentat de oltenii cu cobilita ameninta privilegiile mic-burghezilor …. Da nu stiu cum bababcii mei nu se simteau amenintati …
    Articol al unui june pletos (invidie io-s chelbos)
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/cei-mai-periculosi-dintre-pamanteni-tiganii-904199.html
    se pare ca anticomunistii nosti is nitel mai la stanga de tov sir Nici O’Lae sa nu mai zicem de Buni …..

  9. Indezirabilul Says:

    Aud pe toate canalele TV cum ca s-a “implementat” Legea declaratiilor de venit la persoanele cu dreptul de autor.Nimeni nu-si inchipuie ce manipulare diabolica exista.
    Anume s-a “organizat” azi bulibaseala la ghiseele de la Casele de pensii si de la celelalte institutii implicate,anume s-au format cozi interminabile,ca apoi sa se faca o propaganda acerba pentru “implementarea cat mai grabnica” a sistemului informatic e-romania(semnatura electronica).Acum tac…in privinta cartilor de identitate electronice.Dupa organizarea intentionata a acestui haos in administratie,se va pleda pentru orice sistem informatic,inclusiv pentru actele biometrice.Credeti ca intamplator se produc aceste aberatii legislative?!Eu nu cred.Se vede limpede ca societatea civila va fi mai devreme sau mai tarziu manipulata sub toate aspectele.Nu ne mai putem baza pe legea cezarului(CEDO),intrucat tot mamona este,ci doar in mila nesfarsita a lui Hristos!Sa ne ducem cu demnitate crucea,sa nu primim nici un act biometric si sa nu ne lasam manipulati.Deja la IREALITATEA TV s-a sugerat “necesitatea” introducerii sistemelor informatice de plata.
    Rusine ziaristilor care joaca dramba lui antihrist si cipului!
    http://saccsiv.wordpress.com/2010/08/25/comentariul-zilei-25-08-2010-imbulzeala-de-acum-de-la-ghisee-e-gandita-special-pentru-a-imbratisa-cu-totii-eromania-sa-ne-amintim-ca-este-numit-de-autoritati-un-proiect-care-%E2%80%9Cnu-va-putea-f/

  10. Indezirabilul Says:

    Pentru cei care refuză cipul pentru ca nu le place ideea sa aiba un implant, Big Brother le aduce veşti bune. Nu e nevoie de cip pentru a putea fi “protejat” de sistem, acum exista o cerneala care tatuată pe corp inlocuieste cu succes cipul.

    O companie americana, Somark Innovations , a creat deja o cerneala electronica RFID, biocompatibila, ce poate fi aplicata pe orice suprafata, inclusiv pe pielea animala sau umana.

    Tatuajul se aplica cu un dispozitiv care seamana cu un pistol. Dispozitivul este incarcat cu un cartus de cerneala si are mai multe ace prin care se injecteaza cerneala sub forme de puncte. “Desenul” format din puncte este unic, irepetabil, si se constituie ca un cod de identificare. Tatuajul rezultat este ca un transponder fara baterie, de aceea ID-ul poate fi citit de scannerele RFID de la cel mult 1,2 metri. De mentionat ca cerneala poate fi colora sau incolora si poate fi si stampilata, nu numai tatuata.
    http://proortodox.wordpress.com/2010/08/25/pentru-cei-care-refuza-cipul-666-somark-innovations-a-creat-o-cerneala-electronica-rfid/

  11. Fragmente din mozaicul incompetentei (VI) – Inca o ordonanta nefasta a unui guvern “de dreapta” « transildania Says:

    […] UPDATE: O alta perspectiva asupra acestei chestiuni la Roxana Iordache. […]

  12. Aliosa Says:

    @ Roxana,
    Sunt intrutotul de acord cu ce-ai spus despre starea de letargie in care se complac liberalii in loc să iasă deschis in fată si să le arate hienelor portocalii că sunt vinovate de dezastrul in care au adus România in ultimii doi ani.Aceleasi cuvinte se potrivesc de minune si celor de la PSD care se comportă lamentabil certându-se intre ei in loc să pună capul la contributie pentru a salva impreună cu liberalii tara.Vreau să retii si tu si cititorii tăi că nu sunt membru nici unui partid si de aceea cred eu că sunt impartial in tot ce spun. Cu regret afirm că ,dacă OPOZITIA nu se uneste, nu se asează la masa tratativelor pentru a găsi cele mai bune solutii de scoatrea a tării din criza in care a fost adusă de clanul Băsesc-Boc-Udrea ,dacă nu vin in fata natiunii cu un program viabil de guvernare , șansele ca să scăpăm de monstruoasa coalitie de la guvernare ce duce tara de râpă zi de zi tot mai mult, devin din ce in ce mai mici si ne vom trezi in anul 2012 mai săraci cu 50 % atât la suflet cât si la spirit iar șacalii portocalii mai bine pregătiti in tehnica manipulării, păcălirii alegătorilor si fraudarea alegerilor iar surpriza nu va mai fi surpriză. Ai punctat excelent si starea de resemnare a celor ce-ar trebui să iasă-n stradă in număr cât mai mare pentru a protesta impotriva abuzurilor si aberatiilor actualului guvern care nu poate rezista nici o zi fără să umilească poporul român dezbinat cu dibăcie si asmutit permanent , părinti impotriva copiilor, bugetari impotriva patronilor, asistati social impotriva militarilor pe motiv că primii ce-s certati cu munca n-au bani iar ultimii care-s privati toată viata de multe drepturi constitutionale au „ pensii nesimtite” datorită unei munci de-o viată pe ger, caniculă,ziua si noaptea ,la ordin permanent si care, chemati la datorie isi părăseau familiie in cele mai importante momente numai pentru faptul că erau militari si trebuiau să răspundă prezent la datorie. Dacă OPOZITIA priveste pasivă cum simpatizantii ei sunt umiliti si batjocoriti zilnic de ciuma portocalie, atunci si șansele ei de a reveni la putere vor scade pe zi ce trece iar lumea se va resemna si nu va mai participa la vot , exact ceea ce urmăresc trepădusii portocalii care se vor mobiliza si folosind toate mijloacele legale si ilegale vor câștiga comună după comună ( sa cum au făcut la VULTURESTI, jd.ARGES ,zonă pesedistă de fapt )oras după oras si vor rămâne la guvernare si după 2012 cu ajutorul celor ce vor permanent si cu orice pret la putere pentru a-si duce la bun sfârsit diabolica politică a pasilor mărunti de obtinere a autonomiei teritoriale , a traseistilor si trădătorilor de doctrine si partide si nu in ultimul rând chiar cu ajutorul opozitiei care prin pasivitatea si lipsa ei de reactie când simpatizantii ei sunt călcati in picioare de portocalii pe motive doar de ei stiute, nu ia nici o atitudine.
    Bună seara, Roxana.

  13. Aliosa Says:

    P.S !
    La fraza : „ mai săraci cu 50% atât la suflet cât si la spirit ” vă rog să cititi „ mai săraci cu 50 % la PUNGĂ si la SPIRIT ”
    Vă multumesc !

  14. Fotograful Says:

    Parcă poporul ăsta e hipnotizat. Trăim în ţara în care nu se va întâmpla nimic, niciodată. Mă mir ca mai respirăm. Uneori şi ăsta pare a fi un efort ieşit din comun.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: