S-a dus de dimineaţă, ca de obicei, la Spitalul de Ochi, doar că de data asta s-a aruncat de la etaj, lăsând familiei un bilet cu aspecte administrative, ţinând de ultimul drum.
Doctorul Vasile Velea, general, cadru universitar, epidemiolog de elită. Un om delicat şi devotat. Un medic din categoria medicilor de aur din România. Care abia mai este.
Medicina din România ţine mai mult de amintire. Trăieşte în propria-i postumitate. Nu mai sunt medicii de altădată, pentru că au fost alungaţi. Şi s-au dus. Unii de bătrâneţe, chiar şi fără de vreme, alţii, de tristeţe. Ca dr. Velea, azi.
Doctoriţa Monica Pop, directoarea Spitalului de Oftalmologie – care e nu doar un medic de vocaţie, ci şi un comunicator de excepţie – a informat presa cu promptitudine despre ceea ce s-a întâmplat. Informaţii clare şi căldură umană.
Doctorul Velea era depresiv, primul episod datând de când a fost pensionat de la Spitalul Militar Central, conform legii stupide din România, care spune că medicii militari trebuie să plece chiar la vârsta la care un medic este la vârf de experienţă şi competenţă profesională: 55 de ani. Din cauza legii idioate, au fost alungaţi, vorba doamnei Pop, mai mulţi titani ai medicinei româneşti, profesori şi practicieni de 24 k. Printre ei, dr. Velea.
De atunci era trist. Avea şi probleme de sănătate în familie. Era şi uriaşa, grobiana nesimţire cu care sunt trataţi azi medicii, după învăţătura psihopatului de la Cotroceni. Pe care medicii din ţară l-au operat, în loc să-i secţioneze carotida. Ca să nu mai aibă cine-i batjocori la vârf.
Faptul că alaltăieri i s-a furat maşina din faţa blocului a fost, probabil, pretextul final care l-a îndemnat pe dr. Velea să-şi pună capăt zilelor. Ceea ce i se întâmpla şi tot ceea ce se întâmplă în ţara asta erau prea mult pentru el. Şi n-a mai suportat. Păcat!
Sinuciderea doctorului Vasile Velea e un semnal cu privire la fragilitatea medicului din România. A medicului adevărat. Cu sufletul devastat de toată viaţa ingrată.
Avea 64 de ani şi încă atât de multe de spus şi de făcut. N-a mai avut resurse.
Dumnezeu să-l ierte! Nu şi pe cei care au dus la starea de fapt insuportabilă pentru medicul care s-a dus. Din păcate, nu vom înţelege nimic din această poveste tristă. Iar televiziunile vor măcina aceleaşi idioţenii aruncate ca momeală de guvernanţii dezaxaţi, aceeaşi mascaradă de doi bani, în loc să organizeze anchete profesioniste şi dezbateri adevărate, pe teme de viaţă reală.
Din păcate, tot ce se dezbate în România ţine de imagine. Paralelă.
Dacă vreţi să vedeţi la faţă un aspect de viaţă reală, mergeţi în spitale. Printre care, la SMC, corpul central, la subsol, într-un spaţiu minuscul, unde o somitate cu inimă de aur consultă, zilnic, vreo 200 de amărâţi. Dar despre asta şi despre multe altele, altădată.
Până atunci, nu uitaţi să le arătaţi celor dragi că îi iubiţi. Acum, nu mâine. Poate că de asta depinde.
Miercuri 5 mai 2010 la 5:21:19 pm
[…] Original Blog » 05 May 2010 – Blog « Rasarit de soare. […]
Miercuri 5 mai 2010 la 7:10:21 pm
Ferice de nesimtiti!
Astia nu fac depresie, daca nu-i apuca paranoia!
Miercuri 5 mai 2010 la 8:50:05 pm
http://www.gandul.info/puterea-gandului/subminarea-economiei-nationale-6093512
Joi 6 mai 2010 la 12:12:44 am
http://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/6643-Walesa-si-alte-personalitati-poloneze-il-sustin-pe-candidatul-liberal-la-presedintia-statului.html
Joi 6 mai 2010 la 3:18:45 am
Twin-Peakse Caraş-Severin. * Bătălia abia începe ! * Amatorilor pedelachei de doi bani…
CEI CARE CRED ÎN DUMNEZEU, care au frică de Dumnezeu şi respectă OMUL, în normalitate, firesc, ar DEMISIONA !
Daaaar… unii precum : Băsescu, Boc, Udrea, Videanu… Frunzăverde, Ana Vasile… pe paliere, deh… cred în cine oare ? Cui slujesc ?
Faptele vorbesc şi se tot adună…
REŞIŢA – La ultima rectificare, Executivul a alocat cei mai mulţi bani pentru reabilitarea unor lăcaşuri de cult din Caraş-Severin.
Bani pentru lăcaşuri de cult… da, trebuie. Dar Dumnezeu a pus mai presus de Sine Omul şi NU a păcătuit ca voi, prăpădiţilor de doi bani ! Cred în Dumnezeu, pe voi NU dau doi bani ! Credibilitate zero. Respect… NU MERITAŢI !
http://sfinx777.wordpress.com/2010/05/06/twin-peakse-caras-severin-batalia-abia-incepe-amatorilor-pedelachei-de-doi-bani/
Joi 6 mai 2010 la 5:18:32 am
AMBASADA ROMANIEI IN SUA.
Domnule Cristian Gaginsky Ministru -Consilier
Va rog trimite aceasta scrisoare Presedintelui Traian Basescu si guvernului pe care il reprezentati, Va rog confirma primirea si numarul de inregistrare.
Scrisoare deschisa adresata membrilor Parlamentului Roman.
Domnilor si Doamnelor
Va rog deschideti o ancheta parlamentara, Este de neconceput ca un criminal sa fie presedintele Romaniei, In cursul zilei de ieri procuratura franceza a redeschis dosarul crimei din portul Rouen.Traian Basescu a fost implicat in iarna lui 1982 intr-un accident de proportii, care a ramas in istoria marinei moderne. 37 de nave au fost incendiate in portul francez Rouen, Despre acest eveniment, primul din cariera sa profesionala, presedintele Basescu pastreaza tacerea, chiar daca la un moment dat si-a recunoscut vina si faptul ca a inselat autoritatile franceze falsificand probele. Probabil acest eveniment nu era cunoscut de noi astazi daca Basescu nu recunostea in cadrul unui interviu propria greseala [„Starea de veghe – in spatele usilor inchise” a postului Prima TV (23/24 iunie 1998, incepand cu ora 23,30)] Cititi articolul complect din ziarul francez pe http://devanewyork.blogspot.com/
Scandalul se intinde vertiginos. Majoritatea presei franceze blameaza pe presedintele Sarkozi pentru incercarea de a scoate basma curata pe presedintele
roman. Scandalul devine si mai exploziv ora de ora. Tinand seama ca acest prim transport pare sa fi fost ” un transport ilegal de arme oentru teroristi „comandat de securitate, se cere de urgenta o ancheta parlamentara. Iata ce spunne ziarul Le Post :TraianBasescu a reconnu à demi-mot que, durant sa carrière de commandant denavire, il avait effectué des “transports spéciaux”, sans s’étendre surleur nature. SelonTudor Danila, un ancien marin émigré auCanada dans les années 1980,il ne pouvait s’agir que du trafic d’armes :”Dans ce cas d’espèce, les ordres venaient directement de la Securitateet nous étions sous étroite surveillance tout le long du voyage.”
Este necesar desciderea unei ancheie parlamentare de urgenta Este mai bine pentru imaginea Romaniei ca Traian Basescu sa-si petreaca batranetile imtr-o puscarie romaneasca decat in una franceza.
obert Horvath DEVA Cineast USA http://devanewyork.blogspot.com/ http://www.devagallery.com/
Joi 6 mai 2010 la 10:10:30 am
[…] Emil: “V-am salvat marinarul sa nu se scufunde cu Flota!” […]
Joi 6 mai 2010 la 11:15:24 am
http://marcus64.wordpress.com/2010/05/06/boc-este-o-bubita-cancerul-este-la-cotroceni/
Joi 6 mai 2010 la 5:02:40 pm
Stie careva avocata asta Veronica Stoica , „specialista” in adoptii internationale este cumva ruda cu unu Stoica de la PDL ?
Detalii la :
http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=5&portal=hbkm&action=html&highlight=&sessionid=52748922&skin=hudoc-pr-en (in franceza)
ori la
http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?item=6&portal=hbkm&action=html&highlight=&sessionid=52748922&skin=hudoc-pr-en ( engleza).
Joi 6 mai 2010 la 5:45:28 pm
[…] Cateva din simptomele autismului pe care le regasesc in comportamentul ministrilor din guvernul Boc: […]
Joi 6 mai 2010 la 6:09:04 pm
Idiotul asta vrea sa ne ia cu el in mormant ,

futu-i gatu’ mamii lui de handicapat
Vreau sa fac parte din completul de judecata sau macar din plutonul de executie
Joi 6 mai 2010 la 11:45:07 pm
Sinuciderea doctorului Velea este un semnal al fragilitatii medicilor din Romania, spui tu, Roxana. Eu cred ca este un semnal al fragilitatii romanilor, deveniti victimele unui dictator oripilant, la fel de decazut precum avortonii urcati vremelnic pe tronul imperial al vechii Rome!
Joi 6 mai 2010 la 11:52:17 pm
[…] Unde eşti Johannis domne […]
Vineri 7 mai 2010 la 5:30:02 am
Ba’Secu a anuntat in direct sinuciderea natiei romanesti tradusa economic de Boc cel Mincinos …..si bashinimea sa.
Cu aceasta ocazie s-a pronuntat si decesul democratiei in Romania.
A fost Ziua I a Satrapiei Femeiste din Europa , former Romania
Duminică 9 mai 2010 la 9:34:34 pm
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca.
Tragic, nu am alte cuvinte.
Maria S.(Timisoara)
Totusi:
Asa este.
Trebuie sa le aratam celor pe care ii iubim, afectiunea si iubirea noastra.
Sa ii ajutam sa treaca peste rau.
Sa nu-i lasam sa se plece asa.
Daca ar fi posibil sa ne impotrivim Soartei implacabile.
Duminică 9 mai 2010 la 9:35:58 pm
sa se plece si sa plece.
Asa e mai corect.
M.S.(TM)
Joi 16 decembrie 2010 la 10:39:46 pm
[…] Cateva din simptomele autismului pe care le regasesc in comportamentul ministrilor din guvernul Boc: […]