CĂTĂLIN VOICU, EXCLUSIVITATE

Foto: Agerpres

„Eu am trecut la un milimetru de moarte. Datorită furiei acumulate, era să-mi plesnească inima, era gata să se rupă în două”, a declarat Cătălin Voicu într-o convorbire telefonică în direct la Antena 3, cu Mihaela Bârzilă, Ştirile orei 21. El a spus că l-a înfuriat cel mai tare situaţia în care au fost puşi copiii săi, la şcoală, când colegii le-au spus în mod repetat că, în curând, tatăl lor va primi mandat de arestare.

Senatorul a precizat că, după externare, fiind obosit, a fost la un hotel şi s-a odihnit. Starea lui de sănătate este atestată de toţi medicii care l-au tratat la Spitalul Municipal, începând cu dr. Mircea Cinteză, senator PD-L.

Legat de situaţia lui judiciară, Cătălin Voicu a precizat că nici nu i s-a dat acces la dosar şi că interceptările sunt scandaloase dar n-au generat reacţia adecvată, aşa cum trebuia din momentul precedentului cu înregistrarea ilegală a parlamentarilor din comisia Ridzi, care ar fi trebuit să genereze autosesizarea instituţiilor în drept.

Senatorul a adăugat că puterea e vremelnică.

3 răspunsuri to “CĂTĂLIN VOICU, EXCLUSIVITATE”

  1. CĂTĂLIN VOICU, EXCLUSIVITATE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 26 March 2010 – Blog « 7 greseli pe care sa le eviti daca vrei sa iti vinzi casa repede […]

  2. pasiivorbelor Says:

    Ce minte simpla poate sa aiba parvenitul acesta. Ce mentalitate de mafiot are si cum poate vedea lucrurile, el si familia lui sunt totul.
    Am citit ca acum e si anxios-depresiv, adica ii e frica ca il baga la puscarie (acolo unde spunea ca „oamenii se dezumanizeaza”) si e suprata ca cei prietenii nu il scapa de cei care il tot ameninta.

  3. ghitabizonu Says:

    plusvorbitor,
    sa asteptam sa-l vedem si pe base luat ( csa din Mihaileanu de ex) . Si desi Base are avantaju de a fi ctgria pana …. s-ar putea sa sa aibe si el niste necazuri asemanatoare/ La drept vorbind orice om „normal” ( adica nu unu care zice la parnaie Zu Haus – acasa- in nemteste , vorba auzit cu decenii in urma ) rizica astfel de manifestari. Si cu ata mai mult unu in forma cubica ori sferica care , in mod normal , are probleme cu hipertensiunea ….
    In rest io zic ca sper ca stenogramele alea sunt 100% reale ( adica ca nu s-a gasit careva sa le „infrumusteze” ca sa fie mai „convingatoare” .

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: