CAZUL CRISTIAN ANGHEL, ATAC STALINIST LA CRIN

Condamnarea primarului de Baia Mare, Cristian Anghel, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare nu este altceva decât o bătaie de joc flagrantă la adresa statului de drept. Prin prostituarea justiţiei însăşi. Care trebuia neapărat discreditată, evident, din interior, că prea şi-o luase-n cap prin aroganţe de independenţă gen Mona Pivniceru sau Viorica Costiniu (al cărei soţ nu-i exclus să fie arestat în consecinţă, la pachet cu senatorul Voicu).

Arestarea primarului respectabil este un atac pervers la adresa preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o manevră stalinistă de discreditare a alternativei necompromise: non-comunistă, non-securistă şi incoruptibilă. Se intenţionează macularea imaginii lui Crin, punerea la îndoială a celui mai preţios capital pe care îl are liderul liberal, alături de inteligenţă: integritatea. Şi cine putea să presteze? Curtea de Apel din Cluj.

Care face sluj la mafia portocalie. După ce două instanţe băimărene îi dăduseră câştig de cauză primarului liberal. Unul din cei mai onorabili nu doar edili, nu doar oameni politici din România, ci oameni, pur şi simplu. Condamnarea şi arestarea domnului Anghel reprezintă umilirea onorabilităţii de om. Este ceea ce face regimul Băsescu. Promovează impostura abominabilă şi penalizează meritul onorabil.

Cazul Anghel a fost instrumentat pervers. Mai întâi a fost mascarada cu Mircia Gutău şi Antonie Solomon, peşti mai mici pedelişti puşi pe grătarul propagandistic de ochii proştilor şi ai UE, care să constate că sunt penalizaţi şi reprezentanţi ai puterii. Pentru care s-au organizat mitinguri de solidaritate. Ceea ce are loc chiar azi şi pentru primarul PNL Cristian Anghel. Solidaritate compromisă anticipat. Prin precedente.

Şi asta face parte din perversitatea manevrei anti-Crin. Să-l pună într-o situaţie de imposibilitate. Imposibilitatea deopotrivă de a se solidariza şi de a se desolidariza. O dilemă a cărei falsitate, însă, Crin Antonescu a demontat-o sclipitor, într-o intervenţie pe care nu mă feresc să o numesc perfectă, joi seara, la „Ştirea zilei” – şi sper ca PR-ul PNL să facă un clip, să-l posteze pe Youtube şi pe blogul lui Crin, împreună cu transcriptul.

Crin a exprimat îndoiala faţă de actul de justiţie în cazul Anghel, tocmai prin prisma respectului faţă de justiţie. A salutat delicateţea şi devotamentul cu care primarul a procedat, adică a demisionat din PNL, deşi se ştie nevinovat. Iar în final a spus că nu se poate dezice de acest om, care a făcut atât de mult(e) pentru Baia Mare şi pentru PNL. Ca dovadă că e primar reales de 17 ani încoace.

Primarul Anghel a fost condamnat – în mod neaşteptat – la scurt timp după ce Crin l-a inclus pe lista lui de vicepreşedinţi naţionali. Statutul PNL prevede ca membrii care sunt condamnaţi penal să fie excluşi automat. Domnul Anghel şi-a transmis demisia ca să prevină situaţia delicată în care s-ar fi aflat preşedintele Crin Antonescu. Adică exact ceea ce s-a urmărit prin arestare.

Dacă se făcea o excepţie, propaganda portocalie l-ar fi înfierat pe Crin pentru solidarizarea cu un „corupt” din PNL. Pe de altă parte, dacă Crin s-ar fi delimitat, ar fi fost blamat din interior pentru desolidarizare, un exemplu descurajator în faţa prigoanei îndreptate mai ales împotriva aleşilor locali ai PNL, supuşi la presiuni şi şantaje. Antonescu a procedat ca un conducător adevărat.

Crin nu se putea spăla pe mâini, nu se putea delimita când este terfelită onoarea. În timp ce târâturile sunt creditate cu onorabilitate. Şi promovate. Nimic din tunurile şi porcăriile penale strigătoare la cer pe care le-a comis Băsescu în calitate de primar general, nimic din moşmoandele lui Videanu, nimic din furăciunile flagrante ale lui Negoiţă, nimic din cazurile de corupţie pe faţă gen Udrea şi Berceanu nu a avut consecinţe penale. Şi nici nu e incriminat.

Este în schimb condamnat şi arestat un om respectabil, un model de primar, în general, de ales popular. Un om care poate muri de ruşine. Un om a cărui familie trăieşte o dramă revoltătoare. O porcărie a unor nemernici care compromit justiţia şi care ar merita să fie ei după gratii, nu cel pe care l-au condamnat nevinovat. Şi în bătaie de joc. Nici măcar cu suspendare. Şi în dispreţul flagrant al procedurilor judiciare.

Primarul Anghel a fost acuzat de abuz în serviciu şi a fost condamnat pentru corupţie! Instanţa a schimbat în mod discreţionar încadrarea şi a dat un caracter volatil probatoriului. Care nici nu este. Că n-are ce să fie. Un întreg consiliu local a aprobat cumpărarea unui imobil – şi se ştie că puterea executivă pe plan local o are consiliul, nu primarul. Consilierii s-au solidarizat cu primarul arestat. Ori sunt arestaţi şi ei, ori domnul Anghel e eliberat.

Dan Mihalache a demontat limpede comanda politică, pornind de la un articol din „Glasul Maramureşului”, în care autorul îl înfiera cu mânie proletară pe Crin că, alegând opoziţia, i-a expus pe liberali, mai ales aleşii locali, la puşcărie! Cazul de faţă e de-o gravitate extremă şi cred că trebuie găsită o modalitate de intervenţie tranşantă, care să descurajeze transformarea lui în precedent.

24 răspunsuri to “CAZUL CRISTIAN ANGHEL, ATAC STALINIST LA CRIN”

  1. Alte măşti, aceeaşi piesă… « Dispecer Blogosferă Says:

    […] ISU, Jurnal, Lilick, Mos C, Manuel, Nea Costache, Nenea Lars, Octav, Palat, RoPolitica, Pe surse, Roxana, Sebra, Sibilla, Simion, Teo, Transildania, Vania, […]

  2. t1u1 Says:

    Subscriu.
    Fiecare cuvant din articol este adevarat.
    Mi-e rusine ca traiesc aceste vremuri, in care oamenii sufera (ma gandesc si la Mile Carpinisan) si sunt umiliti intr-un mod inacceptabil, fara sa-i putem ajuta.
    Ma solidarizez cu domnul Cristian Anghel, si fac un apel catre societatea civila (exista ?) sa se dinamizeze in ajutorul victimelor puterii abuzive si discretionare a bostanilor.
    Miliarde si miliarde de euro sunt cheltuite dupa bunul plac, fara o justificare minima, de catre reprezentantii puterii actuale.
    In timp ce noi traim la limita umilintei si a batjocurii impuse de adevaratii corupti ai tarii.
    In timp ce unor oameni cinstiti, doar pentru vina de a face parte din „opozitie”, li se insceneaza mascarade judiciare sau sunt inlaturati din functii (cazul Marius Oprea, comandantul aeroportului Timisoara – nici nu stiu ce culoare politica avea sau daca avea vreuna, a fost schimbat pentru ca un nepriceput si tradator porocaliu sa-i ocupe locul).
    Lucrurile acestea trebuie sa inceteze.

    Maria S.(Tm)

    Am inteles citind un blog al unui timisorean,l-am trimis pe postarea despre Mile Carpinisan, ca Mile este un pic mai bine.
    Doamne ajuta !

  3. olimpiu65 Says:

    si care ar fi modalitatea de a sanctiona o putere a statului roman ce nu tine de puterea cetateanului???? CSM?????

  4. luciancomunistu Says:

    In teorie justitia e oarba Mai toti primarii si-au facut buzunarele pline… cred ca e cazul sa se retraga si poate se vor gasi niste TZEPESHI sa faca ordine, de nu, sintem o natie de kkt si degeaba maninci rahat stalinist !
    Costiniu e plin de rahat ! Ca el sint multi judecatori in tara asta care au privatizat codul penal, e modul lor de a raspunde la jaful practicat cu plina incredere si mare nesimtire de tot spectrul politic !
    PSD PNL PDL tot o m.u.e. la popor e !

  5. Roxana Iordache Says:

    Mulţumesc, Maria!

    Olimpiu. Poate CSM. În orice caz, Asociaţia Magistraţilor. Sentinţa asta e o ruşine pentru ei toţi. Şi nu e vorba nicidecum de a sancţiona puterea care garantează însăşi existenţa statului de drept, ci tocmai pe acei exponenţi care o compromit.

  6. CAZUL CRISTIAN ANGHEL, ATAC STALINIST LA CRIN » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 21 March 2010 – Blog « Eu si motanul TVR! […]

  7. razvanrc Says:

    Era o vorba pe la inceputul anilor 90: UNICA SOLUTIE, O NOUA REVOLUTIE. Vrand-nevrand constatam ca e foarte aplicabila si acum, la doua decenii de atunci. Dar cu cine sa faci „Revolutia”? Cu cei 51% din romani care l-au votat pe Basescu? Sunt alaturi de primarul Cristian Anghel si cred ca am sa propun la urmatoarea sedinta de la partid un proiect prin care domnul Anghel sa fie ajutat cumva de colegii sai liberali din toate judetele. Am sa ma gandesc bine, trebuie sa imi vina o idee si cand am sa o gasesc am sa o discut cu restul colegilor mei. Daca nu vom fi uniti, incet incet atacurile acestea ne vor slabi ca partid.

  8. Regionalizarea Romaniei si autonomia secuilor « Adevarul e dincolo de noi Says:

    […] dupa care sa zica peste tot ca le sunt ingradite drepturile, ca romanii ii asupresc, le distrug traditiile lor seculare. Ca roman si patriot, nu sunt de acord cu autonomia pe criterii etnice, tin la Romania […]

  9. t1u1 Says:

    Ma tot gandesc ce este de facut, in cazul primarului baimarean si pentru sanctionarea statului politienesc, portocaliu din Romania.
    Cred ca , juristi, jurnalisti si persoanele care vor sa adere la un asemenea demers, ar trebui sa intocmeasca un raport superdocumentat, catre institutii abilitate din tara si internationale, in care sa se atentioneze asupra modului cum functioneaza statul de „nedrept portocaliu”, din anul 2010, cu referire la cele cinci puncte asupra carora insista uniunea europeana si la toate aspectele, unde bostanii sunt corigenti.
    Ceva-ceva trebuie sa se miste in tara asta.
    Acelasi lucru ar trebui facut in paralel de opozitie si de societatea civila, inainte de a fi prea tarziu.

    Maria S.(TM)

  10. Ovidiu Says:

    Roxana Iordache spune:
    sâmbătă 20 martie 2010 la 8:28:32 pm

    @ALM. Sincer, nu vă înţeleg poziţia de apărător al lui Iliescu. Se ştie foarte clar că prim-secretarii erau şefii filialelor judeţene ale Securităţii. Pe Marius Oprea chiar merită să-l creditaţi, e un istoric onest, tenace şi extrem de aplicat.
    ––––––––––
    Imi este greu sa-l inteleg pe comunistul cu „scaunul la cap„Marcus”, de ce ?

    1. Ion Iliescu a cenzurat filme pe vremea cand era inca minstrul tineretului.
    In 1969, a filmul Reconstituirea, realizat de Lucian Pintilie a fost cenzurat de tovarasul Ion Iliescu (cu toate ca Ceausescu nu a vrut sa cenzureze). Vezi stenogramele din Arhivele Nationale.

    2. Tot din Arhivele Nationale cotidianul „Romania Libera” dezvaluie faptul ca in perioada in care a fost prim-secretar al Comitetului judetean PCR Iasi Ion Iliescu a avizat toate actiunile Securitatii, inclusiv cele de politie politica.

    3. Marius Oprea: “Iliescu nu a facut politie politica” – Marius Oprea: „Ion Iliescu a tinut cursuri de perfectionare la o scoala a Securitatii.”

    4. Ion Iliescu a complotat la indepartarea lui Ceauşescu nu printr-o revolutie, ci printr-o lovitura de stat. Inainte de 22 decembrie 1989, el nu se intalnea prin parcuri, pe ascuns, cu cei care aveau sa iasa in strada, ci cu Militaru şi cu Magureanu. Cu un spion sovietic si cu un agent al Securitatii. Or, acestia numai revolutionari nu erau!

    Ion Iliescu a fost impus in fruntea Romaniei post-ceausiste de cercuri politico-militare, nicidecum de multime. Numele sau n-a fost scandat nici pe strazile Timisoarei, nici pe cele ale Capitalei. In schimb, a fost huiduit copios in Piata Palatului, in seara de 22 decembrie, cand s-a adresat multimii cu „Stimati tovarasi”, primind o replica istorica: „Fara comunisti!”

    4. Ion Iliescu a infiintat sistemul ticalosit, hotia si mafia a fost avansata de acest derbedeu, pe unul deja il cunoastem Catalin Voicu.

    5. Ce sa mai vorbim despre mineriade doar indivizii ca Marcus ii va da dreptate.

    6. Victor Stanculescu: „Pe 26 decembrie 1989, s-a semnat decretul pentru infiintarea tribunalului militar exceptional, dupa ce lumea a fost sigura ca e adevarat ca sotii Ceausescu sunt morti”
    ––––––-
    Ion Iliescu : „Tribunalul va judeca aceasta cauza in conformitate cu prevederile legale ramase in vigoare”
    –––––––––––
    Cetateanul Iliescu este un criminal sangeros pentru ca nu a respectat prevederile legale. Sa nu vorbesc in ce calitate avea dreptul sa semneze acest decret bolsevic, stalinist.

  11. Ovidiu Says:

    3. Marius Oprea: “Iliescu a facut politie politica” – Marius Oprea: “Ion Iliescu a tinut cursuri de perfectionare la o scoala a Securitatii.”
    scuze

  12. ALM Says:

    @ Ovidiu (duminică 21 martie 2010 la 6:29:56 pm)

    Domnule Ovidiu, acest mesaj tine loc de „The End” in „dialogul” nostru.Ce ati uitat dvs sa treceti in pomelnic, este faptul ca sforaie ingrozitor!

    Cu toate astea, trebuie sa va multumesc. Limbajul dvs imi aduce aminte de scrierile lui Silviu Brucan in Scanteia anilor 50′. Mai ales cand era vorba de Tito. O tempora! O mores!

    Daca aveti impresia ca sunt aparatorul lui Iliescu, tineti-o tot asa. Si eu am impresia ca admirati totalitarismul si ca sunteti un fan Basescu …

  13. Ovidiu Says:

    ALM,
    Cer scuze dar mesajul respectiv era pentru „Marcus”

  14. ALM Says:

    @ Ovidiu,

    Domnule, putina atentie la ditirambe nu are cum sa va faca rau. Inainte de „dezvaluirile” domnului Marius Oprea, cu ceva ani in urma, cu ocazia unei „infierarari” in vrac a Securitatii, i-am reprosat lui Ion Iliescu ca are memoria scurta si ca nici usturoi n-a mancat si nici gura nu-i miroase. Numai ca avem o problema: faptul ca exista niste fragmente de adevar nu justifica umflarea textului cu tot felul de afirmatii scoase din putzul gandirii. Nu ne place ce a fost inainte de decembriada, nu? Atunci de ce tanjim dupa (si folosim) metodele propagandei staliniste?

    Cui mai folosesc toate aceste zgandariri in haznaua istoriei, fiindca Iliescu este istorie? Sa zicem ca Iliescu va fi rastignit in piata publica sau hacuit ca pe uslasii lui Trosca. Si, va apucati de treaba? Asta va fi declicul care va revigora economia? Vor creste salariile si pensiile? Vom deveni mai interesanti in ochii occidentului? Vom deveni mai politicosi unii cu altii si va inceta vanatoarea de vrajitoare?

    Eu cred ca NU! Se vor cauta alte motive de gargara, fiindca munca e grea! Am o singura speranta: dupa ce Romania va fi complet prabusita in prapastie (in maximum 2 ani) si ne vom sparge capetele unii la altii de foame, supravietuitorii sa puna temelia unei Romanii adevarate …

  15. In sprijinul lui Cristian Anghel, primarul condamnat de latraii basescoizi de la Curtea Suprema « Adevarul e dincolo de noi Says:

    […] Domnul Cristian Anghel nu cred ca fusese ales si reales vreme de 17 ani pentru ca era idiot. Ba din contra, cred ca era un om foarte capabil si faptul ca este si liberal ma face sa fiu mandru ca in Partidul National Liberal exista astfel de oameni. In plus nu cred ca baimarenii au putut fi pacaliti vreme de atatea mandate de catre primarul lor reales. Dar fiind liberal si prin urmare din afara sistemului, trebuia eliminat. Atitudinea sa a fost una foarte onorabila, pentru ca a demisionat din PNL si a evitat sa-l puna pe domnul presedinte Antonescu intr-o postura jenanta, dar nu inseamna ca suflarea liberala din tara trebuie sa il lase la cheremul latrailor basescieni. […]

  16. Ovidiu Says:

    Iliescu şi Roman, reclamaţi la CEDO pentru “trădare de ţară” INCENDIAR VEZI !

    ALM,
    Totul a pornit de la Iliescu, daca acest om nu dadea lovitura de stat nu-l aveam nici pe Basescu.
    Unicul partid care ma reprezinta este PNL.

  17. atitudini Says:

    Cineva mi-a spus ca e o facatura.

    Cineva care nu are interesul sa ma abureasca (in diverse ocazii mi-a spus ca e alba sau neagra, pe ideea ca oricum ramane intre noi).

    Acea persoana il si cunoaste pe Anghel de destul timp si de foarte aproape.

    De la discutii la dovezi insa e distanta. Si prefer sa nu comentez decizia justitiei.

    Daca mai e ceva de facut, tot in justitie este speranta… Din pacate, in cazul asta nu prea mai sunt multe de facut in Romania.

    Iar in exterior, doar un ONG i-ar putea prelua cazul.

    Europa, cat e ea de „political correct”, nu cred ca se va incurca in detalii. Omul e condamnat. Punct. Afara, nu e PNL. Afara e roman. Si are anatema pusa deja.

    Oricat de nasol este (PNL-ul pierde un primar de top, un presedinte de filiala, un expert in administratie publica, un om din echipa lui Crin), situatia este cam fara iesire.

  18. mihai444 Says:

    http://beuca.wordpress.com/2010/03/21/baia-mare-miting-pentru-o-justitie-dreapta/

  19. obaimareanca Says:

    Multumesc din suflet pentru acest articol. M-a uns efectiv pe suflet, ca de altfel -sunt sigura- pe toti cei care ne-am adunat ieri la mars! Sper din tot sufletul ca Omul „care poate muri de ruşine” sa fi auzit cumva aplauzele si rugaciunea noastra! DOAMNE AJUTA!

  20. obaimareanca Says:

    http://free-anghel.blogspot.com/

  21. ghitabizonu Says:

    Asat imi aduce aminte ca in urma cu vreo 20 de ani primarul din Nisa ( Franta ) a fost acuzat de luare de mita si alte catvea „mici” abateri de acealsi gen ( penal) . Ma rog gagiu a intins-o on America de Sud. Ce este mai dragutz este ca daca ar mai fi putut catinda ptr primaria din Nisa … ei bine castiga ! Asta ibnseama ca oamenii mai tolereaza „mici neregului” ( chiar daca din ele ies vile de lux samd) DACA primarul isi face bine treaba..
    Si deci colidarizarea cu primarel nu inseamna ca el este automat nevinovat.

  22. virtualkid Says:

    Am mai scris asta si pe un alt blog. Mai scriu numai atat, fara sa-mi pese daca am sa fiu acuzat ca as fi indiferent la o nedreptate.
    Ei cu ale lor, noi cu ale noastre!

    Ma numar printre cei care cred ca peste ceva timp, poate chiar peste cinci ani, se va defila cu steagul rosu in frunte, fara sa mai fie nevoie de convocatoare.
    Atat de mult s-a erodat notiunea de constiinta incat nu i se mai pare nimanui de condamnat minciuna, impostura, descurcareala, parvenirea.
    Cei care s-au asezat in frunte au uitat ca, pe langa bunastarea personala, trebuie sa se ingrijeasca si de cea a semenilor de acelasi neam. Daca ar face asta, ar putea sa fie mai mandri atunci cand pasesc peste hotare.
    Insa, este mai simplu sa se asigure ca aduna cat nu pot cheltui, ca pot cheltui atat cat nu au nevoie.
    Asta este tara in care incercam sa crestem copiii care vor dori sa plece, sa munceasca pe alte meleaguri. Asa ajungem sa nu dormim noptile, sa purtam pantofi scalciati, sa nu ne reparam dantura, numai ca sa reusim sa ii educam mai bine. Pentru ei! Numai pentru ei! Nu si pentru noi, ca neam.

  23. Echipa Ghilotina Says:

    L-au eliberat pentru o luna pe Anghel! Si au aparut la cei de la Gazeta de MM filele din dosar.

  24. obaimareanca Says:

    http://cornelsabou.blogspot.com/2010/06/cristian-anghel-are-nevoie-de-sprijin.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: