ORICE AR FACE OPRESCU

Cine ce-ar putea să-i reproşeze primarului Oprescu, referitor la coordonarea situaţiei de iarnă grea din Capitală?

Probabil, nesimţiţii pe care i-a deranjat.

Orice ar face Oprescu, nu poate opri nesimţirea.

E zăpadă cu noroi, sunt munţi de zăpadă dură, sunt bălţi în staţiile de autobuz, nici n-ai (pe) unde să cobori, dacă n-ai gondolă la purtător.

Mârâiam în gând la Chiliman, dar ce-i în sectorul 1 e parfum de flori faţă de dezastrul din zona Colentina-stadionul Dinamo, etc.

Este capitala României.

Şi să vă dau un exemplu. Din sectorul 1. Că doar nu primarii trebuie să vină şi să ne dea zăpada din faţa casei. Mergeţi pe Maltopol, fosta stradă Dreaptă şi veţi vedea diferenţa. De la un trotuar la cel opus. Trotuarul din partea dreaptă, cum vii dinspre Duca spre Titulescu, e negru. Cel din stânga e cu zăpadă, gheaţă, noroi, mizerie. Pe ambele părţi, case frumoase.

Oricum, la marginea trotuarelor, zăpada e movilită. Degeaba le-a zis Oprescu s-o ia de-acolo. A trecut o săptămână de când le-a zis. Asta nu mai ţine de proprietarii imobilelor din faţa trotuarelor. Ci de (serviciile contractate de) consiliile locale. Şi mergeţi şi pe Duca, spre Gara de Nord. Nu se poate aşa ceva decât în lumea a treia. Spre a patra.

Dar ce-i acolo e nimic faţă de ce e pe Ştefan cel Mare. Mai bine nu mergeţi acolo, dacă nu aveţi treabă. Iar dacă acolo locuiţi, de ce suportaţi?

Şi tot aşa.

Este România.

14 răspunsuri to “ORICE AR FACE OPRESCU”

  1. Maria S.(Timisoara) Says:

    Este asa cum scrieti.
    Batjocura e din bani publici.
    Mi-e atat de somn ca nu mai pot spune decat, ca urasc iarna, in oras.
    Si detest frigul.
    Detest si politica si politicienii.
    Pe cei tradatori, lipsiti de inteligenta, bun simt si lasi.
    Sa incepem o saptamana de bucurii.
    O saptamana, altfel. cu stima MS.

  2. ORICE AR FACE OPRESCU » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 31 January 2010 – Blog « PATROCLE […]

  3. tibi Says:

    Care ar fi solutia?

  4. ungandbun Says:

    Roxana, nu se poate generaliza in toata tara. Si la noi in Arad am avut zapada, a nins, este adevarat nu asa mult ca la voi in Bucuresti, dar aici autoritatile locale si-au facut treaba. Firma de salubritate a intervenit la timp atat in centru cat si in cartiere. Nu vreau sa acuz pe nimeni am vrut sa spun doar ca se poate si la noi in Romania. Sa auzim numai de bine!

  5. ROBERT HORVATH NEW YORK Says:

    FLOTA AERIANA A MAFIEI ROMANE

    (COMANDANT TRAIAN BASESCU)
    PRESEDINTELE ROMANIEI A VANDUT FLOTA AERIANA A TARII CONTRABANDISTILOR SI TERORISTILOR INTERNATIOLI PE UN PRET DE NIMIC ( UN AVION ILIUSON LA PRETUL UNUI JEEP )
    NOTA OFICIALA
    Consilier
Deputy Chief of Mission ) la Ambasada Romaniei- Washington, DC. 
 Domnule Gaginsky

    Va rog transmiteti guvernului pe care al reprezentati in calitate de ministru -consilier urmatorul document .Prin el anunt oficial ca am contactat pe MICHELE M. LEONHART
DEA Acting Administrator
Drug Enforcement Administration
U.S. Department of Justice cerand deschiderea unei anchete la adresa cetateanului roman Traian Basescu . Confirmati primirea si numarul de inregistrare.
    UNUL DIN NUMEROASELE DOCUMENTE SE REFERA LA FLOTA AERIANA A „COMERCIANTILOR MORTII” VICTOR BOUT -TRAIAN
    BASESCU
    DOCUMENTAREA ESTE BAZATA PE DECLARATIILE FOSTULUI DIRECTOR AL AEROPORTUL OTOPENI VALENTIN VASILESCU SI DIN ALTE SURSE . http://www.myspace.com/val2002

    EL A FOST TRANSMIS IN ATENTIA DOMNILOR
    Harry J. Giknavorian
Supervisory Special Agent
Drug Enforcement Administration (DEA) – SECI Center
    Troy Larson
Regional Security Officer
    Brian Lutz
Attaché, U.S. Secret Service
The United States Embassy ROMANIA

    VA ROG DESCHIDETI : http://devanewyork.blogspot.com/

    Robert Horvath ziarist de investigatii ( specializat in terorism si trafic ilegal de armament. Cetatean USA.

  6. ROBERT HORVATH NEW YORK Says:

    DOAMNA ROXANA

    Trimit in atentia dumneavoatra acest memoriu oficial. Va rog sa-l publicati pe blogul dumneavoastra . Va rog sa spargeti cenzura. Cetateni acestei tari mereu mintite au dreptul sa stie adevarul. Cu multumiri si deosebit respect. R.H.

    FLOTA AERIANA A MAFIEI ROMANE
(COMANDANT TRAIAN BASESCU)
    PRESEDINTELE ROMANIEI A VANDUT FLOTA AERIANA A TARII CONTRABANDISTILOR SI TERORISTILOR INTERNATIOLI PE UN PRET DE NIMIC ( UN AVION ILIUSON LA PRETUL UNUI JEEP )
    NOTA OFICIALA Consilier
Deputy Chief of Mission ) la Ambasada Romaniei- Washington, DC. 
 Domnule Gaginsky
Va rog transmiteti guvernului pe care al reprezentati in calitate de ministru -consilier urmatorul document .Prin el anunt oficial ca am contactat pe MICHELE M. LEONHART
DEA Acting Administrator
Drug Enforcement Administration
U.S. Department of Justice cerand deschiderea unei anchete la adresa cetateanului roman Traian Basescu . Confirmati primirea si numarul de inregistrare.
    UNUL DIN NUMEROASELE DOCUMENTE SE REFERA LA FLOTA AERIANA A “COMERCIANTILOR MORTII” VICTOR BOUT -TRAIAN
    BASESCU
    DOCUMENTAREA ESTE BAZATA PE DECLARATIILE FOSTULUI DIRECTOR AL AEROPORTUL OTOPENI VALENTIN VASILESCU SI DIN ALTE SURSE . http://www.myspace.com/val2002

    EL A FOST TRANSMIS IN ATENTIA DOMNILOR
    Harry J. Giknavorian
Supervisory Special Agent
Drug Enforcement Administration (DEA) – SECI Center
    Troy Larson
Regional Security Officer
    Brian Lutz
Attaché, U.S. Secret Service
The United States Embassy ROMANIA

    VA ROG DESCHIDETI : http://devanewyork.blogspot.com/

    Robert Horvath ziarist de investigatii ( specializat in terorism si trafic ilegal de armament. Cetatean USA.

    FLOTA AERIANA A MAFIEI ROMANE
    (COMANDANT TRAIAN BASESCU)

    Rusul Victor Bout, poreclit şi “Comerciantul Morţii”, era considerat de unul dintre cei mai importanţi dealeri de arme din lume. A vândut armament romanesc fabricat de stat, grupărilor teroriste din toată lumea, din Afganistan până în Columbia. O bună parte din timp, Victor Bout şi-o petrecea în România, la Bucureşti. Avea sediile a două companii de transport aerian chiar în cartierul Băneasa, iar echipaje româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru.”Comerciantul Morţii” schimba armamentul pe diamante, acestea fiind apoi prelucrate în Europa. “Lordul Războiului” a cumpărat şi avioane româneşti, cu ajutorul cărora transporta arme. Le-a cumpărat la preţ de nimic de la statul român. Cel puţin un avion de pe lista neagră a cărăuşiei cu arme a fost ţinut timp de trei ani în baza militară Otopeni. Asta deşi ONU interzicea oricărei ţări să facă afaceri cu el. Lucra în toată lumea, trăia pe picior mare, deşi erau unul dintre cei mai căutaţi furnizor de arme pentru terorişti. Singurul oras unde se simte in siguranta si aparea la lumina zilei era capitala Romaniei . A actionat in tandem cu Traian Basescu care a fost ministrul transporturilor iar apoi Presedintele Romaniei. O MARE PARTE DIN AVIOANE DIN FLOTA LUI VICTOR BOUT PROVIN DIN ROMANIA. Iliuşin-uri-18, Antonov-uri 24, Boeing-uri 707, Tupolev 154 şi BAC-uri 1-11 au fost vandute sau facute cadou la pretul unui jeep cu acordul si semnatura lui Traian Basescu -ministrul transportului.
    Între 2001 şi 2004, echipaje româneşti au zburat în Africa pentru compania Jetline. În documentele ONU se afirmă că această companie şi echipajele româneşti au transportat arme în zone de conflict ale continentului negru. Iar aceste informaţii despre cărăuşia cu arme in specia Made in ROMANIA ,spre mai multe state africane sunt confirmate, sub protecţia anonimatului, de o sursă care a participat la aceste acţiuni în Africa.
    Zeci de români, personal navigant şi tehnic al companiei militare româneşti ROMAVIA au deservit avioanele BAC 1-11 cu indicativele P4-JLB, P4-CBH, VP-BBA şi 3C-QRF şi un Boeing 727 cu înregistrarea P4-JLI.
    Un document eliberat de Autoritatea Aeronautică din Aruba, locul unde majoritatea avioanelor erau înregistrate, demonstrează clar că piloţii români lucrau pentru Jetline Internaţional, companie condusă de Mohamed Hijazi, un libanez influent cu multe conexiuni în Africa.
    În Uniunea Europeană, activitatea companiei Jetline Incorporated este strict interzisă, dar Autoritatea Aeronautică Civilă a autorizat MIA Airlines să desfăşoare activităţi în România cu patru aeronave ale acestei companii. În realitate, compania se folosea de şapte avioane chiar sub nasul acestei instituţii, al cărei sediu se află la câteva zeci de metri de cel al MIA Airlines.
    Această flotă a adus patronilor sume mari de bani din zborurile făcute în Africa, Orientul Mijlociu şi spaţiul ex-sovietic. Oficial, cifra de afaceri anuală MIA Airlines este în jur de 100.000 de euro, adică echivalentul a cam două curse complete. În realitate, cifra de afaceri este de ordinul zecilor de milioane de euro şi statul român s-a ales cu o gaură imensă.
    Avionul-problemă 3C-QRF a fost importat de MIA Airlines in anul 2006, pentru dezmembrare şi suma declarată a fost de 40.000 de dolari. Realitatea este însă alta. “Nici această aeronavă nu a fost înregistrată în evidenţele contabile. De menţionat la acest punct că o aeronavă BAC 1-11 costă între 2 şi 5 milioane de dolari”.
    Angajaţii primeau oficial un salariu în jur de 900 RON, însă în realitate s-a descoperit că un pilot câştiga mult mai mult. Nici sutele de curse externe, în valoare de milioane de euro, nu erau înregistrate în scriptele companiei, în final gaura dată de patronii MIA Airlines fiind una uriaşă.
    Legăturile lui Victor Bout cu Traian Basescu nu se opresc însă aici. August 2003. În Baza militară de la Otopeni soseşte aeronava BAC 1-11 cu înmatricularea VP-CLM a insulelor Cayman. Scaune de piele, configuraţie VIP. Lux într-un avion al morţii! Avionul a fost a lui unui colaborator al rusului, Minin, şi cu el au fost duse în Sierra Leone mari cantităţi de arme şi muniţie care au alimentat sângerosul război civil din această ţară.
    Inspectorii ONU au fotografiat avionul. Imaginile sunt şocante: lăzi cu arme zac pe elegantele fotolii din piele! Probele erau evidente: fişele cu zborurile avioanelor, certificate de utilizator final false, oferte de armament şi corespondenţa secretă a traficanţilor.
    Trei ani aeronava morţii a stat într-o bază militară românească, în curtea ROMAVIA, companie a Ministerului Apărării care asigură zborurile demnitarilor români. Inclusiv pe cele ale preşedintelui ţării. Avionul ar fi trebuit confiscat încă de la aterizare. Nu s-a întamplat aşa ceva.
    BAC-ul a trecut în proprietatea lui Victor Bout.
    O altă aeronavă a morţii, un BAC 1-11 cu înmatricularea din Guineea Ecuatorială 3C-QRF, este descoperită pe aeroportul Băneasa în 2006. Aeronava apare în documentele ONU datorită implicării în traficul cu arme în Congo. Proprietate a companiei Jetline, BAC-ul era folosit de o companie autohtonă, MIA Airlines, MIA Airlines, companie privată care oferă servicii VIP, are sediul într-un apartament de bloc din Băneasa. Avioanele stau la ROMAERO, în hangarul 7. Aeronavele pe care le operează firma românească aparţin companiei Jetline Incorporated.
    “Iliusin” din Romania lui Basescu vandute contrabandistilor.
    Potrivit unui raport facut de Information Service, dat publicitatii in 2001, in flota aeriana a lui Viktor Bout se gasesc doua avioane “Iliusin 18V”, cumparate de la compania romana Tarom. Cele doua avioane au indicativele “YR-IME” si “YR-IMD” si au ajuns de la Tarom in flota “Air Cess Liberia”, una dintre companiile prin care Bout este suspectat ca a facut trafic de armament. Primul “Iliusin” a ajuns, ulterior, cu indicativul “EL-AHO”, in flota unei alte companii controlate de Bout, “Santa Cruz Imperial” Liberia. Al doilea avion de la Tarom a ajuns, prin “Air Cess Liberia”, la “Santa Cruz Imperial”, sub indicativul “EL-ADY”, si apoi la “Star Airlines” din Sharjah, cu indicativul “EX-7504”. Schimbarea indicativelor avioanelor era unul dintre modurile prin care autoritatile pierdeau urma aeronavelor care transportau armament.

    Alte Iliuşin 18 sau Antonovuri 24 care au aparţinut TAROM au ajuns la unele companii obscure din Emiratele Arabe Unite sau state ex-sovietice, precum Tretyakovo sau Berkut Air din Kazahstan, Altyn Air, Aerovias cu baza în Sharjah, Air West Cargo şi lista continuă.

    Tot TAROM a vândut două avioane cargo Boeing 707, avion similar cu cel folosit de preşedintele României, cu câte 300 de mii de dolari bucata. YR-ABC şi YR-ABA au ajuns tot la nişte companii obscure, South-Asian Airlines şi Cargo Plus Aviation din Emirate. YR-ABC i-a fost schimbată înregistrarea în 9G-IRL, fiind surprins pe Otopeni Militar în septembrie 2003 cu noua înfăţişare. Imensul Boeing s-a prăbuşit acum doi ani în Lacul Victoria, în apropiere de aeroportul Entebbe, în timpul unei curse Addis-Abeba – Togo.
    Ultimele două avioane vândute de compania naţională sunt BAC-uri 1-11, cu înmatriculările YR-BCJ şi YR-BRC. Au fost vândute la pachet cu 120.000 de dolari, avioane similare fiind scoase la vânzare de alţi operatori cu sute de mii sau chiar milioane de dolari. Ele au ajuns la o altă companie din Emiratele Arabe Unite, Aquiline International Company, cunoscută şi ca Trast Aero, cu birouri în Sharjah, Moscova şi Brazzaville, Congo.

    Compania lui Victor Bout in Romania se numeste “Flying Dolphin” (prin filiala sa, “Flying Dolphin Romania” SRL) . Avioanel companiei printre care un Boeing 707 sunt reparate sau contrlolate regulat de Tarom la Baneasa.
    Directorul adjunct al Aeroportului Otopeni Valentin Vasilescu spune in ziarul britanic Standard Today :Bout business was to illegal transfer of Romanian Governement weapons loaded on Bucharest-Otopeni military apron for almost HUNDRED flights with destination DR Congo, Angola, Iran, Liberia, Sudan, Rwanda, Uganda etc……… Bout airplane registred in Moldova ER-75929 operated 73 flights of Romanian build smuglling weapons for Africa at military apron of Otopeni-Bucharest airport under Air Acvila ( RRM code ), a Romanian Department of Defense company.”
    Vasilescu a inregistrat in secret pe Presedintele Romaniei confirmand ca acesta avea cunostinta de uriasul trafic ilegal de arme. Caseta a fost predata statiei de TV Antena 3.
    LA ORDINELE LUI TRAIAN BASESCU ROMANIA A DEVENIT FURNIZOR DE PERSONAL CALIFICAT PRECUM SI BAZA DE APROVIZIONARE SI INTRETINERE PENTRU AVIOANELE TRAFICANTILOR. SA CREIAT ASTFEL DIN INSTITUTILE STATULUI ROMAN O INTREPRINDERE CRIMINALA. ARMELE TRIMISE IN JURUL LUMII AU DUS LA MOARTEA A SUTE DE MII DE OAMENI SI MILIOANE DE REFUGIATI.
    “Traian Basescu had been under surveillance for several years.”
    Rachete antitanc romanesti se numara printre armele din depozite secrete ale miscarii marxiste columbiene de gherila FARC (Fortele Revolutionare din Columbia) descoperite de armata columbiana, se arata intr-un raport al Grupului de analiza antiterorista Giat de la Bogota. 
Serviciile de informatii columbiene au avertizat cu privire la interesul liderilor FARC pentru achizitionarea de armament de ultima generatie, in special rachete sol-aer IGLA-S24 fabricate in Romania. Transportul rachetelor romanesti a fost facut cu avioane provenite din Romania si asigurata de piloti romani.
    Cel mai marei de armament din lume, poreclit “comerciantul morţii”, Viktor Bout, a fost nu demult arestat de DEA american, în Thailanda
    Mandatul internaţional de arestare, pus în aplicare de americani, ieri, în capitala Thailandei, este emis cu acuzaţia că Bout a încălcat embargourile ONU privind comerţul cu armament din mai multe ţări si transport de rachete pentru rebelii columbieni. Este de asteptat un nou mandat de arestare pe numele Traian Basescu.

    Robert Horvath DEVA USA

    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com

  7. olimpiu Says:

    da-le dreak de strazi, de sistem sanitar, de sistem educational si toate cele.trebuie sa avem mandrie patriotica pt a slavi conducerea de partid si de stat, ce avand clarviziune in gestionarea treburilor tarii a dublat nr ofiterilor de informatii fata de regimul comunist si le-a triplat bugetul. suntem in siguranta fata de agenturilii straine. iarna nu-i ca vara si totusi trece

  8. atitudini Says:

    Intrebare: parcarile in spic din lungul bulevardelor, singurele facute noi in ultimii 10 ani, cine ar trebui sa le curete de muntii si dealurile de zapada?

    Oprescu? Primarul de sector?

    Si sa inteleg ca in sectorul 6 au dat cu banul si a iesit ca e responsabilitatea Generalului Soare, nu?

  9. cristian Says:

    si mie-mi place pe stefan cel mare; si trec zilnic si ma minunez…

  10. ALM Says:

    Stimata Roxana,

    Stefan cel Mare, pana la Calea Floreasca, este in parohia proaspatului premiat pentru merite deoasebite, Neculai Ontanuuuuuu! Chestia cu zapada este o paguba colaterala. Important este ca primaria sectorului 2 se invecineaza cu fieful mafiei tiganesti din Bucuresti, respectiv Piata Obor, Colentina si trotoarele din jurul primariei, unde se vand, in vazul tuturor, telefoane de furat si tigari de contrabanda. Am specificat numai marfurile mai banoase la „adaos comercial”, dar acolo gasesti tot ce se fura din camioane, magazine, de la cetateni. Si generalu’ caporal Ontanu zice ca nu poate sa faca nimic. Dar minte! Daca nu are treaba cu salubritatea si interlopii, in schimb are intelegere (si parandarat) cu hingherii de masini, pe care-i trimite zilnic sa adune masinile care nu pot patrunde in muntii de zapada pietrificata. Eu, am vazut multe la viata mea dar lingau mai mare n-am vazut. Si mai este si fudul, punandu-si numele pe toate gardurile, uitand ca toate „initiativele lui” sunt platite de noi, contribuabilii care n-am avut inspiratia sa spalam putina cand s-ar fi putut.

  11. victorionescu Says:

    Cred ca pe langa problema cu autoritatile avem si noi o problema! Zic asta deaorece pe trotuare este aceiasi situatie, iar cei care ar trebui sa dea zapada nu fac nimic, prefera sa stea asa.

  12. ALM Says:

    @victorionescu

    Stimate domn, am auzit chestia asta cu „noi avem o problema” de atatea ori ca m-am saturat de ea! Si, fiindca va vad cu cravata, va propun sa ne gandim putin:
    – In tarile din Europa occidentala, cei care stau la blocuri (ca sunt pe peste tot) nu au o camera speciala pentru depozitarea de lopeti, roabe, tarnuri, furtune de stropit, salopete si mai stiu eu ce echipamente ar mai trebui ca sa se intretina curatenia in spatiul public din jurul locuintei.
    – Contractul primariei sectorului 2 cu firme de salubritate, respectiv cele care au in dotare echipamentele sus mentionate, prevede curatenia intre zidurile sau gardurile care marginesc o alee, strada, sosea. Plata se face din impozitele platite catre primarie de catre fiecare muritor din sector.
    – O dispozitie ramasa de pe vremea impuscatului (cand impozitul era modic), spune ca intretinerea curateniei trotuarelor este in sarcina agentilor economici „riverani”, transformata de comunistii de azi in litera de lege. Este deplorabil sa vezi cum apar niste tigani umflati, cu carnete de amenzi in mainile pline de ghiuluri, amendand femei firave (vanzatoare, farmaciste, operatoare la banci) pentru ca nu sunt in stare sa curete zapada si/sau gheata de pe trotuare. Personal, mi-e scarba ca trebuie traiesc in tara asta.
    – Nesimtitul de Ontanu, care a facut o shmecherie ordinara cu „reabilitarile termice” (parandarat pentru PDL), uitand sa mai plateasca dupa alegeri firmelor angajate si lasand fatadele unor blocuri jumatate finisate si jumatate jupuite, dar fara sa uite sa puna niste pancarte cu „lucrare facuta de Ontanu cu bani de la Buldogu”, nu a curatat nici macar strazile adiacente soselei Stefan cel Mare (nu le curata nici vara, incredintand contractul direct lui Dumnezeu, dar varsand contravaloarea in cassa PDL). Cu toate ca, logic, din aceasta cauza nu se mai poate parca pe strazile laterale, are o grija deosebita sa trimita hingherii de masini in zona spitalului Colentina, unde, datorita urgenteleor, este imposibil sa nu gaseasca clienti de muls.
    – Deoarece eu n-am lopata, roaba, tarn etc, va propun sa veniti dvs cu utilajele si ma angajez sa prestez eu pentru ceea ce incaseaza firma lui Ciuperca Prigoana si se varsa in vistieria PDL.

  13. Ram Says:

    Uite ca nu sunt singura! Ai cea mai mare dreptate! Si eu m-am lovit de aceeasi situatie

  14. produse cosmetice bio Says:

    produse cosmetice bio…

    […]ORICE AR FACE OPRESCU « Welcome to Roxania[…]…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: