21 DECEMBRIE. A DEPUS JURĂMÂNTUL IMPOSTURA

Fără curajul lor nebun de atunci, fără solidaritatea lor cu Timişoara – pentru unii, cu preţul vieţii -, nimic n-ar fi fost. Capitala Banatului urma să treacă prin holocaust.

Bucureşti, Cluj, Cugir, Arad… Atât de puţine mari oraşe în care s-au ridicat oameni şi atât de puţini oameni au avut acest curaj. Merită recunoştinţă şi dincolo de moarte – Dumnezeu să-l ierte pe Călin Nemeş!

Mitingul sinucigaş al lui Ceauşescu din Piaţa Palatului a fost ocazia revoltei din Piaţa Universităţii. Acolo a fost o Timişoară mică. A fost răscoală anticomunistă pură.

A fost. Şi e păcat, e foarte mare păcat de sângele vărsat. Dar un păcat la fel de mare e să spui că a fost degeaba. Libertatea merită orice.

Am cel puţin libertatea de a spune lucrurilor pe nume. Măcar pe net. Asta li se datorează martirilor şi eroilor de atunci.

Vecina mea, Olguţa, adolescenta liberă de acum 20 de ani, care şi-a celebrat curajul libertăţii printre gloanţe şi a trecut, atunci, pe lângă moarte.

Ar fi vrut ca azi, după 20 de ani, să depună jurământul de preşedinte Crin Antonescu. Al nostru. Nu Băsescu. Al vostru. „Anticomunistul” cu stele de Securitate. Care îşi va îndopa în continuare clientela – din banii şi ai noştri, şi ai voştri – pe prostia voastră, turma de 5 milioane care l-au votat. În dispreţul sângelui vărsat în 1989. Şi evident, în numele „anticorupţiei”. Înconjurat de cea mai dezgustătoare clică prădătoare.

După 20 de ani de la măcelul din 21 decembrie, un preşedinte provenit din nomenclatură, exponent al aparatului girat de Elena Ceauşescu, a fost reînvestit şi a vorbit de la tribuna Parlamentului despre duşmanii poporului, democraţie populară şi Marea Adunare Naţională. Şi a dat indicaţii preţioase. La fel ca şi cel reales, la al XIV-lea Congres. Diferenţa e de fariseism. În plus, Ceauşescu nu venea beat la reuniuni.

Se tot zice că suntem un popor blestemat. Nu suntem. Suntem o jumătate de populaţie călare pe o jumătate de popor, împuşcat în picior.

Imnul naţional actual e mereu actual.

Tinerii de acum 20 de ani au murit ca să ne batem noi joc de libertate. Până la grotesc.

Reclame

52 răspunsuri to “21 DECEMBRIE. A DEPUS JURĂMÂNTUL IMPOSTURA”

  1. Alexandru Marin Says:

    O sa sarbatoresc si eu curand o varsta. Ca si copil al democratiei, nu sunt mandru de cum se simte … dar ramanem in picioare, nu o sa dam nicicand pielea de pe noi.

  2. Shadow Says:

    Acum 20 de ani Roxana imi riscam viata, eram un tanar student „teribilist” si „utopic”. Convins de puritatea sufletului uman, convins de nevoia „schimbarii”. Am avut noroc si nu am murit. Ca sa fiu azi martor la finalizarea celor 20 de ani brucanieni. Imi raman doar amintirile si fostii prieteni azi disparuti pe altarului unei Romanii a statului de drept. Romanii sa fie o normalitati.

    Romania ne-ceausista. Romania a ramas insa „incremenita” in „exemplul rudimentar” si mai ales mediocru al politicului „proaspat format” si demn continuator al lui fane babanul. Azi Romania si-a reales un securist si un demn „cadru” de partid. Azi sunt mult mai „singur” ca atunci. Azi „inamicii mei” nu mai sunt doar fostele cadre si „baietii cu ochi albastrii” ci si „elita intelectuala” oportunista. Azi cei care atunci erau cu mine in Piata(unii numai) l-au „blagoslovit” pe urmasul lui ilici. Nu mai dau 2 bani pe gds. Argumentele fortate, aberatiile intelectuale, compromisiurile „studiate” l-au creat pe „omul nou” multilateral dezvoltat. traian basecu.

    Trebuie sa le „multumim” lor pt „abnegatia” dovedita. Coposu a fost un vis doar, se va transforma in cosmar insa. Veti auzi azi ca demnul urmas al lui Coposu e traian basecu. Veti auzi azi ca pntcd-ul nu e mort ci se numeste pdl. Istoria toarce „inexorabil” delirul devenit Romania.

  3. Ghita Bizonu' Says:

    Hm … atunci la mitimgu ala erau trimisi tovarasi de incredere … adica cunoscuti ca mai disciplinati ( nu din aia sa se rataceasca pe traseu si sa mearga la un film , o bere … sau sa joace sah si sa zica bancuri porcoase .))
    Mai ciudat este ca la 7:30 erau deja omaeni adunati ptr un miting la Unirea ( coloana de intreprindere, pancarte, tablouri si catei cu portavoce) . Pe la 9 s-a datsi la noi comanda de miting .. i=au scos, apoi la loc comanda si iar iute mergeti ca e miting …

  4. Marius Mina Says:

    Cand ma gandesc ca Basescu a stat ascuns in timpul revolutiei prin cotloanele PCR Navrom …….De cine si de ce se temea Traian viteazu?

  5. 21 DECEMBRIE. A DEPUS JURĂMÂNTUL IMPOSTURA » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 21 December 2009 – Blog « Petală […]

  6. Shadow Says:

    Marius,

    Nu se ascundea mai de nimeni. Astepta sa vada „cine iese” ca sa „dea raportul”. Asta stia asta facea. La o adica putea sa „se ocupe” si de niscaiva manifestanti daca venea „ordinul”.

  7. Antoniu Says:

  8. alice Says:

    Acum trebuie sa fim rezistenti la boli si la criza care ne asteapta,dar si la cei 5 ani sa supravietuim.Sa avem grija de tanara generatie si de valorile nationale, dar si de adevarata democratie si libertate pt acest popor.

  9. ALM Says:

    @ Alexandru Marin (luni 21 decembrie 2009 la 7:46:24 pm)

    Nu stiu cand va avea loc „evenimentul” dar, mai bine mai devreme decat mai tarziu sau niciodata:

  10. ALM Says:
  11. ALM Says:

    Scuze, voiam sa-i fac o surpriza placuta colegului Alexandru, dar ceva nu mai functioneaza. O rog pe Roxana sa stearga ce este de prisos.

    Asta era surpriza:

  12. Silvestru Says:

    Sper din toata inima sa apucam din nou un moment euforic ca cel pe care l-am trait in toamna lui 1996 !
    Daca Emil Constantinescu ar fi fost un individ cu caracterul Dictachiorului, securistii nu l-ar fi sapat ca sa nu mai obtina un al doilea mandat.

  13. Alexandru Marin Says:

    @ ALM: go, Beatles ! Multumesc, mai sunt cateva zile pana la ziua mea, care coincide cu trecerea dintre ani 😀

  14. renata Says:

    Ce păcat că nu mai am voie să-ţi transmit părerea mea!
    De data asta sunt aproape de acord cu tine. Zic aproape, fiindcă n-am avut răbdare să te citesc în întregime.

  15. olimpiu Says:

    sa vorbesti despre 21 DEc 1989 in paralel cu Basescu e blasfemie

  16. mihai 4 Says:

    Romania Libera

    Populatie zombie sau cetateni moderni? http://htdig.informatia.ro/romanialibera/afisez.php?sid=65089&date=2009-12-07&afisez=local in ce hal a ajuns si ziarul asta !!!

  17. alex.dumitrascu Says:

    Impostura de patriarh mai avea putin si il ungea rege pe importura de presedinte. Sinistru.

  18. rocada Says:

    intrati pe http://rocada.wordpress.com
    am coborat blogul in berna
    Mi-a fost sila sa mai scriu asa ca de mult timp nu am mai postat nimic. Luati-o ca pe o initiativa si dati mai departe sau gasiti alta solutie grafica dar vizibila pentru a se remarca simbolul doliului …nostru
    Ar fi bine sa gasim o solutie petrnu a contoriza cati dintre noi facem asta si sa anuntam presa.
    Ar trebui sa ne organizam sa iesim din nou in strada.
    Nu uitati ca pt a darama comuninsmul a durat 50 de ani si s-a realizat pentru ca era un context international care a favorizat aceasta actiune. Acum nu va mai exista aceasta oportunitate. Deci totul depinde de noi.

  19. Marius Mina Says:

    Patriarhul confirma , daca mai era nevoie, ca BOR a devenit un fel de fata in casa buna la toate.Nu ma mai mira , dupa prestatia ultimilor 20 de ani, lasand la o parte colaborationismul cu organele represive comuniste, astazi BOR s-a descalificat total. Eu personal am sa evit „lacasurile sfinte” , am sa evit sa-i mai las sa-mi treaca pragul acestor vanzatori de suflete.Incepand cu data de 21 decembrie2009. Biserica ortodoxa romana se mincadreaza perfect in codul bunelor maniere de moravuri usoare . A trebuit sa dispara Tecotist ca sa ne pricopsim cu un altul…
    Sa le fie rusine !
    PS:
    Poate ca ar trebui rulat la infinit filmuletul porno cu cei doi prelati de la patriarhie ca sa putem intelege de fapt cine mai merita sau nu respect in tara oligofrenului Basescu.

  20. Marius Mina Says:

    Deputatul PDL Silviu Prigoană le-a cerut liderilor partidului lui Boc să ia în calcul numirea sa la șefia TVR, în contul serviciilor făcute partidului în ultimele campanii electorale, în timp ce pentru fiul său, Honorius, ar dori un post de deputat.

    😉 😈

  21. Traian Basescu Says:

    In timp ce la Bucuresti se pregateste guvernul panarama Boc IV, romanii se considera in fata unei crize economice si politice fara iesire, generata de acest guvern, prin imprumuturile la FMI, Banca Mondiala si UE * In 10.10.2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: „Israel cumpara Romania…” * Si s-a tinut de cuvant * Romanii au o datorie de aproape 70 de miliarde €uro

  22. Traian Basescu Says:

    Alegerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea C.F.R. Potrivit surselor, Mugur Isarescu ar fi fost pregatit in vederea accederii la fotoliul de premier. De aceea, „solutia Mugur Isarescu” a fost inaintata ori de cate ori a fost situatia unei crize majore. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu dispozitiile C.F.R., a fost devalorizarea masiva a monedei nationale, ca politica monetara, si o rata derizorie a tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stolojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru indepartarea eventualilor investitori necontrolati de C.F.R., in 1991 Th. Stolojan a nationalizat valuta aflata in banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat il constituie jocurile interbancare, „permise si incurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit Romania. Desi B.N.R. are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in urma tranzactiilor externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si din industria usoara). Faptul ca Isarescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi sustinut de argumentul ca niciodata, indiferent de forta politica ajunsa la Putere, el nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. si Banca Mondiala jucand cu „asul” Isarescu in maneca si amenintand cu sistarea oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia.

    Unul dintre cei doi evrei americani care monitorizeaza si dirijeaza Romania de la cel mai inalt nivel este Mark Meyer. Evreu american de origine romana, acesta este presedinte al firmei de avocatura (evreiasca) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin. Aceasta a fost implicata in derularea a numeroase privatizari din Romania. Personajul a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar si al lui Emil Constantinescu. Pe vremea acestuia din urma, usa palatului prezidential era permanent deschisa evreilor Tom Lantos si Alfred Moses. A fost sesizat, de asemenea, in compania lui Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Dan Nica, Serban Mihailescu si Viorel Hrebenciuc, fiind lobby-ist pentru mai toate regimurile de la Bucuresti si, totodata, consilier al presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. Este un personaj care a intrat in cercurile Puterii, indiferent de culoarea acestora. Pana de curand, pe site-ul firmei era trecuta la loc de cinste Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, considerata „o persoana deosebit de capabila la nivel de lobby intern”.

    In 2005, cand presedintele Traian Basescu a efectuat prima sa vizita la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al sefului statului la o intalnire particulara. Aceasta a avut loc intr-o incapere a Ambasadei Romaniei, in timp ce romano-americanii erau invitati la o receptie. Rubin Meyer Doru & Trandafir – firma de avocatura constituita de Meyer in Romania – este cea care a obtinut pentru Dominic de Habsburg si familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este si presedintele Camerei de Comert Romano-Americane din New York, in fapt o agentie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani si interfata a afacerilor S.U.A. in Romania. Organizatia a fost creata la Bucuresti in 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alaturi de Meyer avandu-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din Romania, acelasi care detine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, si care, platit tot de romani, retransmite programe ale Televiziunii Romane, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul inca din al doilea mandat de presedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american. Mark Meyer este si vicepresedinte al Congresului Romanilor Americani (CORA). Meyer este, alaturi de alti evrei, si in spatele afacerii cunoscute ca „Invest Romania Forum”. Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U.A., sub genericul „Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca.

  23. Traian Basescu Says:

    Mark Rich este un nume care aproape nu mai are nevoie de prezentare. Magnat cu cetatenie americana si israeliana, escroc si evazionist de talie mondiala, face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros si este colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. El s-a aflat in spatele firmei „canadiene” Gold Corporation, companie cu 80% actionariat pestrit, pe care il controleaza insa Rich si care a preluat unul dintre cele mai mari zacaminte de aur si argint din lume, cel de la Rosia Montana, in Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 800 de tone de aur pur si peste 2.000 de tone de argint pur). Ca urmare, zacamantul de la Rosia Montana urmeaza a fi epuizat de catre Glod Corporation Ltd in numai 15 ani, Statului Roman revenindu-i din aceasta exploatare doar 2%. Creierul afacerilor lui Mark Rich in Romania este considerat a fi Stephan Lowy, evreu polonez nascut la Lemberg, in Galitia, membru al mafiei evreiesti canadiano-americane, Koscher, avand vechi legaturi cu Romania. Stabilit din 1970 in Elvetia, dupa scandalul fraudarii bursei canadiene, s-a unit in anii ’90 cu Mark Rich. Din anii ’70 demareaza afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra, incalcand embargoul international asupra Israelului si alimentandu-l cu petrol. Dinspre partea romana, Lowy a reusit sa-si asigure si complicitatea naiva a fratelui lui Nicolae Ceausescu, Marin Ceausescu, care locuia in Austria si era seful misiunii comerciale romanesti la Viena, dar adevaratul manuitor de la Bucuresti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, fost colonel de Securitate, care conducea intreprinderea de comert exterior Chimica, si care, la randul ei, avea o sucursala in cunoscuta intreprindere romaneasca a Securitatii, I.C.E. Dunarea. Acest Hugo Weinstein aparea in multe pozitii-cheie, ca reprezentant al Romaniei: reprezentant al Camerei de Comert din Romania socialista (mai precis, al Oficiului de reprezentare si comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce detinea monopolul exportului si importului Romaniei in domeniul constructiilor de masini. Este celebru raspunsul fostului avocat al Ambasadei Austriei la Bucuresti, C. Visinescu, audiat ca martor, la Viena, in mai 1990, in procesul penal privind afacerea „Lucona”. Intrebat de presedintele instantei daca, dupa parerea lui, Weinstein este roman, Visinescu a dat un raspuns care a uimit instanta: „Este greu de spus. El este evreu.”

    Yoav Stern, israelian, face parte si el din grupul oamenilor din Romania ai magnatului evreu Mark Rich, preocupat de petrolul romanesc. A fost arestat in anul 2002 pentru acte grave de coruptie, evaziune fiscala si eliberat la presiuni uriase din partea Ambasadei SUA la Bucuresti, dar si a lui Viorel Hrebenciuc. Un alt personaj este Motti Zisser, care controleaza, alaturi de firma Control Centers, consortiul Europa – Israel Group, companie israeliana importanta la proprietatea careia participa din anul 2002 si banca Leumi Le – Tel Aviv (cu 10%), implicata in privatizarile din Romania. Europa-Israel Group controleaza firma Elbit Medical Imaging. Odata cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum cativa ani, Motti Zisser a preluat si subsidiara acesteia, firma israeliana Elscint, careia i-a oprit activitatea, vanzandu-i toate bunurile si mijloacele de productie (mai putin sectia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) si a orientat fondurile acesteia catre preluarea ieftina de hoteluri in Europa rasariteana (si frauduloasa, precum Hotelul Bucuresti), pe care sa le renoveze, pentru a le spori valoarea. Totodata, ridica mall-uri, cum este cel de la Timisoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firma de stat romaneasca, dupa care a revandut foarte scump o parte din suprafata chiar Primariei orasului. Eli Papouchado, cetatean israelian, este partener de afaceri traditional, in Israel, al lui Motti Zisser si detine proprietati hoteliere operate de lantul hotelier Park Platza. In 1998, a dorit sa preia privatizarea Hotelului Bucuresti (din Bucuresti). In Capitala, la un moment dat, Papouchado construia doua „mari centre comerciale”, finantat de Banca Internationala a Religiilor, fiind si director al unei sucursale a Leumi Le Bank. Tonya Halpern, nascuta la 29.06.1948, in Bucuresti, in prezent cetateana israeliana, cu domiciliul in Tel Aviv, este unic distribuitor in Romania al produselor Kodak, prin firma sa M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piata Unirii, administrata de partenerul ei in afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai detine Hotelurile Opera si Central din Bucuresti. O leaga o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care al considera ca pe un adevarat „frate”.

  24. Traian Basescu Says:

    Acapararea trusturilor media romanesti este dovedita si de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (Fredy Robinson), PrimaTV (al evreilor Alex Bittner si Dan Fischer) sau B1 (unde co-actionar este Elan Schwartzenberg). Despre televiziunea B1, publicul crede ca ea apartine integral fratilor Paunescu. Exista insa sustineri despre apartenenta lui George Paunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din Romania, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, in slujba B’nai Brith. Si alte televiziuni romanesti sunt penetrate de agenti straini, in special mossadisti, , inclusiv postul national oficial de televiziune.

  25. blogideologic Says:

    @ Roxana
    Auzisem că „Mitingul sinucigaş al lui Ceauşescu din Piaţa Palatului a fost” sugerat de securiştii de la Cabinetul 2. Care la rândul lor primeau ordine de la Gogu Rădulescu, parte din marea încrengătură care controlează România.

  26. instalatorul Says:

    Stimata doamna Iordache, Craciun Fericit si La Multi Ani!

  27. Ghita Bizonu' Says:

    Va inteleg tristetea . Desi niciodat votant al „istoricilor” am un sentiment de jena vaznd cum risca sa dispara intr-un mod lamentabil ( mai bine ramaneau in istorie. Morti martiri nu …. intr-o tragicomedie tip mahalagesc).
    Insa as zice ca este urmarea modului de a concepe politica si societatea, nu numai in plan national .
    Politica este modul de agregare a unor grupuri sociale largi care isi urmaresc interesele. In primul rand materiale . Si intotdeauna construieste cu materialul ideatic si uman aflat la indemana (adica mostenit).
    In anii 90′ s-a omis asta . S-au vanturat promisiuni mari – in general desarte – si s-a stimulat radicalismul . Nu s-a vorbit de loc de principii . Jos comunismu si Iliescu judecat nu sunt principii !! Stilul de agitatie a la Pasionaria a dus la educarea politica a unei intrergi generatii la adeziunea pasional-hormonala . TB a castigat manipuland excat aceasta educatie – mogulii = securitatea , Iliescu vinovat , comunismu’ , Tb in lupta ptr toti si Salvatorul Neamului .
    Fiindca „educareea” prin negatie si pasiune revolutionara era chiar continuarea copilariei lor. Ceausescu tanar in tarar tineretii, Ceasusescu tinerii . Tamaierile aduse „Seniorului” erau in prelungirea celor aduse „Eroului National”. Promovarea tinerilor neratinsi de comunism era prelungirea promovarii tinerilor revolutionari in anii 50 (am auzit catesceva !!) iar denuntarea pensiilor nesimtite ( nu ca nu ar fi unele ce merita acest apelativ , dar unele !! )si a „intretinutilor” sunt in linia ceausista care privea pensionarii ca pe o povara buna de expediat la tara intr-un elan polpotist . Voluntarismul comunist s-a continuat perfect in nul voluntarism revolutionar . SI in final dand dovada de o minima continuitate masele astfel educate au preferat sa nu asculte vechile voci ale contestatiei si pe dna Cornea …
    Azi la sfarsitul revolutiei suntem pe cale sa incepem modernizarea societatii pe baza unui progam minimal ce zice mai multa putere ptr Presedinte ( ca legitim iaste ) si diminurea rolului parlamentului ( vazut ca dusman al poporului !) si parlament unicameral sperand ca acesta „modernizare” ne va aduce prosperitatea statelor mai dezvoltate . Insa sunt cam in contradictie cu ce sustineau „istoricii” in anii 90 . Ei si ce ?

  28. bin batman Says:

    Din partea turmei de 5 milioane care a votat basescu.
    Daca te uiti un pic pe statistici noi oamenii cei mai emancipati si mai occidentalizati dintre cei care au votat(banatul, diaspora, transilvania in general)
    Iar ca prietena ta olguta il voia pe Crin e treaba ei dar amintesteti cum a fost primit Crin cel jalnic la Timisoara cand sa dus cu jigodia de Geoana sa faca campanie electorala?

  29. ela Says:

    cine stie, au trecut toti ministri de comisii?

  30. ela Says:

    Daca votul este consultativ, iar ministrii sunt validati oricum, ce rost mai au aceste comisii? sau iar nu inteleg ?

  31. spedy Says:

    pana acum da

    spedy22/12/2009

  32. spedy Says:

    -pana acum da.
    -nici unul

    spedy22/12/2009

  33. Ghita Bizonu' Says:

    Ela consultaiv consulattiva da …..
    Ma rog pot pica pre unu banuindu-se motive strict politice sau altele gen asta a fost rapidist in tinerete …si atunci treci peste aviz.
    Sau pot pica pe blonda de la integrare …. si atunci una din 2 :
    – accepati avizul si il iei precum o recoamdare „tehnica” si-l schimbi .

    – nu accepti avizul si-l mentii .Daca ala e complet incompetent si incurca lucrurile ca naiba , atunci raspunderea intreaga e a ta ! Plus ai rizicu ca si o majoritate favorabila sa iti tranteasc gubernu’ . Chiar si ai „tai” cu morala : dom’le fii serios cum sa pui asa ceva ? vrei sa cresti – dai o functie din care sa invete !!

    Daca trece de comsii si ajunge ministru si se dovedeste ca e un … atunci macar comsiile nu vor sari pe tine sa-ti zica sac !!

  34. ciucuda Says:

    Au trecut 20 de ani !!!
    Un filmulet de 8 minute cu imagini inedite.
    Pe: http://blog.imperiaonline.me/2009/12/22/au-trecut-20-de-ani/
    Totodata intrebari si concluzii.

  35. ela Says:

    Ghitza, merci !
    A trecut si controversatul „stelist” de la 4 stele, Oprea!
    …………………………………………………………………………….
    Am gasit comentariul asta la discutii politice, si mie, mie nu stiu altora, mi se pare Okay.

    „Nu jigniti deci elita politica romaneasca prin ai face comunisti!
    Acesti oameni nu sunt altceva decat ceea ce trebuie sa fie,adica oportunisti.

    Ei se vor simtii ca atare bine in orice oranduire,atata timp cat scaunele puterii le sunt asigurate.Ei sunt cu mici exceptii,cei vechi sau rudele lor,care au reusit sa duca Romania in starea in care se afla inainte de 89.Lupul nu se va transforma niciodata in oaie,precum oportunistul nu se va transforma niciodata in politician adevarat.

    El va urmarii intotdeauna directia din care-i sufla vantul,indreptandu-si corabia dupa el.
    Tot acesti oameni au reusit sa va pacaleasca si prin circul de condamnare al comunismului,lasand pe cei ce v-au schingiuit in numele acestei ideologii in desfatare.

    Dupa un accident mortal produs de o masina cu sofer beat,ei au condamnat masina,lasand soferul ucigas,sa se urce din nou la volanul altei masini.
    Nu masina e problema,oameni buni, ci soferul,ecuatia fiind tot atat de valabila si in cazul comunismului.
    Marx a fost un filozof nu un idiot si nu a inventat doctrina comunista din lipsa de ocupatie.
    Nasterea ideologiei comuniste a fost o necesitate,provocata de nedreptatile sociale contemporane filozofului.
    O ideologie nu trebuie deci sa fie batuta in cuie,ea putand fi neglijata sau chiar transformata si adaptata realitatii in multe forme,vezi cazul Suediei!

    Suedezii s-au inspirat din teoria lui Marx adaptand-o realitatii din tara lor.

    Ideea solidaritatii si a egalitatii umane nu a fost inventata de Marx,filosoful si scriitotul francez Jean Jack Rousseau trezindu-se mult mai devreme.

    El a devenit astfel izvorul de influenta a revolutiei franceze din 1789,cu motoul bine cunoscut:egalitate, libertate,fraternitate.

    De la”cetatean”la”tovaras”nu e decat un pas desi timpul intre oranduirea comunsita si revolutia lui Robespiere pare o vesnicie.

    Si in timpul lui Rousseau dezmatul si viata parazitara a nobilimii au facut”cutitul sa ajunga la os”.

    Revolutiile si ideologiile nu apar de la sine ci doar atunci cand sunt necesare si isi au locul in societate.

    Imagineazati-l pe Hitler tinand discursuri in anii 60-70,cand mireasma bunastarii era simtita in cea mai mare parte a lumii.Oamenii l-ar fi considerat un clown,sau poate nici macar nu l-ar fi bagat in seama.

    Problema Romaniei este o problema a clasei politice,care in marea ei majoritate este total lipsita de spirit patriotic.

    Un om care nu e patriot nu-si iubeste nici poporul,batandu-si joc de el ori de cate ori are ocazia.Lozinca unui oportunist va fi de aceea totdeauna,”dupa mine potopul”

  36. bin batman Says:

    Pai ce face Crin. Au trecut toti ministrii

  37. Simona Says:

    La concursul ” 10 pt Tomânia” la categoria „cel mai bun politician” a castigat din nou Basescu in fata lui Geoana si a Crinului ofilit!

    Si de data asta n-a votat nicio diaspora! 🙂

    Urmeaza ca Geoana si Crin sa ceara la CC renumararea voturilor?

  38. ana Says:

    @simona este corect, doar a reusit sa tampeasca o gramada de lume sa-l voteze cu toate ca este o nulitate.

  39. Cristina Says:

    Gabriel Oprea, propus pentru portofoliul Apararii, a primit marti aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 20 de voturi pentru si 2 voturi impotriva ?????????????

  40. ALM Says:

    @ Cristina

    Si care este problema? Se lucreaza la configurarea setului: cum e turcu’ si pistolu’! O garnitura splendida …

  41. Simona Says:

    @ana

    Asta e. Românii au preferat sa voteze cu „nulitatea” Basescu decat cu cele doua „nulitati” Geoana si Crin, la un loc 🙂

    Pe de alta parte, daca o singura „nulitate” reuseste sa „tampeasca” mai multi oameni decat doua „genii politice” la un loc, inseamna ca totusi „nulitatea” respectiva e, de facto, mult mai inteligenta decat cele doua „genii” luate impreuna!

    Nicidecum nu-ti iasa socoteala 🙂

  42. ela Says:

    Simona spune:
    marţi 22 decembrie 2009 la 2:59:24 pm

    La concursul ” 10 pt Tomânia” la categoria “cel mai bun politician” a castigat din nou Basescu in fata lui Geoana si a Crinului ofilit!
    …………………………………………….

    Dom Base, este perceput ca omul care salveaza Romania ! asta dupa ce tot partidul lui a adus-o in pragul falimentului.

    TB. N-a facut nimic palpabil pt Ro, decat niste referendumuri, si-a pus fica in PE, pe Boc prim ministru si cam atat.

    De ce o mare parte a votantilor (?!) l-au votat,?
    Acestia mai spera totusi, si nu deosebesc promisiunile de campanie de realitatea existenta si de realizarile celui care le vorbeste 👿

    Marele avantaj al acestui om, este ca, am zis de 1000 de ori pana acum, are o dictie pe masura marelui auditoriu, spune nimic in cuvinte clare, vorbe goale, spne ce vor sa auda oamenii.

    Pe cand ceilalti 2 care au aspirat la sefia Ro, au programe, pe care le-au fluturat in campanie, n-a interesat pe nimeni ce programe au .

    Retorica folosita, limbajul plictisitor au facut sa nu fie interesanti, nu au fost ascultati pur si simplu, nu sunt „carismatici”, pe mine personal ma enerveaza retorica lui Geoana, iar pe TB nu-l mai ascult pentru ca minte, a demonstrat de atatea ori in cei 5ani incat este suficient, ii stiu deja stilul.

    El, TB ne-a dat carisma pe paine si aia vom avea.

  43. Simona Says:

    @ela

    Hai sa nu ne-tindem prea mult pt ca o sa pierzi.

    Geoana si-a pus cumnatul sef la banca cu un salariu de 4 ori mai mare decat al EBE-i in europarlament.
    In timp ce EBA a candidat ca independent pt functia de europarlamentar, Crin si-a pus sotia pe lista , direct, pe un loc sigur pt functia de europarlamentar.

    Care-i diferenta?

    De ce n-a reusit Crin sa convinga populatia sa-l voteze? A fost prezent pe toate canalele TV ale PSD-ului, a injurat si injura la Basescu, la fel ca tine, tot timpul. Uite ca nu e deloc atat de inteligent pe cat vrea sa dea impresia. Pt ca daca ar fi fost cat de cat inteligent, n-ar fi fost scos afara din cursa, de electorat, inca din primul tur.
    De Geoana nu mai vorbim pt ca n-are niciun sens. El e mandru ca nu si-a dat soacra afara din casa si cu o zi inainte de batalia finala se duce noaptea la 12 la Vantu sa-i ceara scuze. Ca sa nu mai vb despre vizitele sale ascunse la poarta Kremlinului.

    Electoratul a vazut toate aceste actiuni si a votat ca atare. N-ai decat sa te infierbanti, in democratie se numara voturile nu comentariile de la TV, din ziare sau de pe bloguri! 🙂

  44. sniper Says:

    mai femeie, dar ce limba vanata si umflata ai! Cand vorbesti de turma, ar trebui sa te gandesti ca iubitul tau crinel repetentul v-a considerat o turma cand v-a dat azimutul, cu cine sa votati.Niste pupincuristi, asta sinteti mai rexona.

  45. Simona Says:

    Roxana are dreptate la final, cand spune ca:

    „Tinerii de acum 20 de ani au murit ca să ne batem noi joc de libertate. Până la grotesc.”

    Dar uita sa aminteasca faptul ca e vb de „noi liberalii” Noi liberalii suntem cei care ne batem joc de libertate!

    Pt ca nu Basescu s-a dus la Timisoara sa-i imbrobodeasca pe oameni. Nu. Cei care au fost acolo au fost comunistul Geoana si turnatorul Crin. Ei s-au dis la Timisoara sa-si bata joc de revolutie si de libertate. Si si-au primit exact ce-au meritat.
    N-au avut curaj sa vorbeasca in fata populatiei. Au stat ascunsi in cladire si au transmis pe monitoare gangavelile lor gretoase. Iar cand timisorenii si-au spus raspicat parerea, Crin, Geoana si Ciuhandu au fugit ca niste soricei pe usa din dos si…dusi au fost!

    Asta asa, ca sa respectam adevarul, nu de altceva!

  46. fanaticul Says:

    Roxana schimba linkul de la sTiriRo din sidebar din stiriro.blogspot.com in http://www.stiriro.com

  47. Buddy Says:

    @ Simona,
    Imi plac comentariile tale echidistante….
    Poate le va aprecia si roxana si in felul asta va intelege ca adevarul e intotdeauna undeva la mijloc…

  48. ela Says:

    D-na „ministru” ti-a adunat sulfina o salba de intrebari la care sigur nu vei raspunde 👿 pt ca organizarea facuta de coleg-ti sulfina are ca scop chiar acest fapt, sa intortocheze lucrurile.

    Normal, observam clar la voi in Pd nimic nu-i normal, corect, transparent, normal ar fi, intrebare si raspuns.

    Este exclus orice dialog dintre un adept PD S-au simpatizant TB. deoarece este paralel cu logica bunului simt!

    Nu este un caz izolat, vedem in fiecare minut cand 😦 asistam la atacuri fara sustinere corecta, cinstita din partea Partidului stat de acum, la tot ce misca.

    Presa, da,chiar presa i-a intrebat pe cei din PD daca asa sunt invatati la partid sa atace indiferent de context, raspunsul a fost DA, deci,orice comentariu este de prisos.
    Minciuna este caracteristica de baza in orice discutie , iar pe minciuna nu se poate construi nimic.

  49. Roxana Iordache Says:

    @Tuturor. Mulţumesc pentru comentarii.

    @Simona. KK, du-te înapoi în tomberon. Poate adormi şi te trezeşti carne tocată. Numai să nu se spurce câinii cu tine. :mrgreen:

    @Bizoane. Niciodată nu dai argumente. E dreptul tău. Dar nu-i corect să-ţi prezinţi impresiile drept axiome.

    @Buddy. Nu-ţi mai chinui neuronul, că faci implozie. Nu e nici o Simonă, e vechiul travestit patetic. Echidistant de partea ta. 🙂

    @sniper. Un comentariu care reflectă nivelul fanaticilor lui Băsescu. Elevat, fireşte.

    @ bit batman. Folosiţi doar clişee şi sofisme ieftine. De fapt, trebuie să fii spălat pe creier ca să-ţi placă Băsescu. Sau prost făcut grămadă. Cu ce e mai jigodie Geoană decât Băsescu? În ce-l priveşte pe Crin, spală-te întâi pe dinţi ca să-i pronunţi numele.

  50. Roxana Iordache Says:

    @Alexandru Marin. Tu eşti o vertebră a poporului român. Aştept momentul ca să-ţi fac urarea cuvenită. Ţie şi părinţilor tăi, pe care îi felicit anticipat.

    @renata. După cum ai constatat, mesajul tău a intrat, fără moderare sau banare. Săptămânile trecute am găsit la spam vreo două comentarii ale tale şi le-am lăsat acolo. Eşti chinuită de obsesia faţă de persoana mea – într-un mod hilar, pentru că nici nu mă cunoşti şi ai tendinţa brutală de coerciţie. Scuză-mă, dar sper că n-ai copii, ţi-am mai spus, ei fi etalon de mamă castratoare. Preocupă-te de viaţa ta şi lasă-i pe alţii să procedeze aşa cum consideră ei, la ei acasă şi pe blogurile lor. Comentariile civilizate se referă la texte, nu la autori. Poate consulţi un terapeut.

  51. Ghita Bizonu' Says:

    @Roxana …
    argumente ?
    istoria incepe de la 2004 !! Un prostac portocaliu pe blogul tau .
    Crin huiduit la Timisoara ca s-a vandut cu comunistii. Basescu Realesu Timisoarei, Dna Cornea tratata cu dispret – are Alzheimer saraca .. d’aia cu Crin …
    Acum ceva timp se sutinea republica parlamentara . Azi e rea, ne trebuie Tatuc !!
    Candva erai ascultata ( nu si de mine … ) citota cu nesat si citata …
    Azi ?!
    Eo ofer exlplicatii . Cum s=-a ajuns la substituirea asta de tot rasul … PDL cel al unicei si veritabilei roze a adevaratului FSn azi adevaratul partid de dreapa , antisecurits si anticomunist in frunte cu tob basescu si totvii Magureanu si Talpes ….Argumentu asta nu eeste de ajuns ?!
    mkanipulati ? Nimeni nu paote fi amnipulat mai mult decat vrea el sa fie!

  52. renata Says:

    Roxana,
    am apreciat sinceritatea ta mai mult decât îţi închipui.
    Iată, la paritate, un răspuns sincer. Îmi ies uşor din fire, dar nu preget să recunosc când celălalt are dreptate, când simt că are.
    Refuz să trec în revistă toate momentele în care consider că, înflăcărat, te-ai pripit, în semn că îngrop securea războiului.
    Avem, cred, sper, un scop comun, indiferent de mijloacele de expresie, nu vrem să închidem cercul, după 20 de ani, admiţând reîntoarcerea spiritului securisto-bolşevic, sub orice nume ar purta el, acum. Să admitem că Băsescu…

    Mulţumesc pentru „mulţumesc”.
    Voi încerca să fiu mai puţin viscerală cu tine, care eşti, oricum , o viscerală.
    N-am copii şi de-aia recunosc cu uşurinţă: aş fi fost o mamă despotică.
    Dar greşelile pe jumătate conştienzizate sunt pe jumătate iertate.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: