BĂSESCU A MAI PLÂNS O DATĂ

Basescu plange

Nu, nu-i vorba de episodul dragă Stolo. A fost cu mult timp înainte şi nu s-a făcut public.

Era pe vremea premierului Victor Ciorbea, a cărui debarcare a iniţiat-o, după care PNŢCD s-a dinamitat sinucigaş.

Traian Băsescu i-a dat interviul lui Claudiu Săftoiu şi a declanşat criza. Se ştia că PNŢCD era decimat după moartea preşedintelui Coposu. Dacă trăia Coposu, Băsescu nu mai exista azi în viaţa publică. De fapt, Băsescu îl ura pe Corneliu Coposu, zicea despre el numai mizerii.

Atunci s-a făcut mangă şi s-a dus la Ciorbea,  şi a plâns cu foc şi s-a jurat că să moară el că-i pare rău de ce face, dar că trebuie s-o facă.

Aşa a fost. Dar n-ar fi putut avea succes, dacă nu erau ceilalţi, o parte, atât de proşti şi altă parte, atât de ticăloşi.

Oricum, nici unul din complicii lui Băsescu din PNŢCD nu mai e azi în PNŢCD. Şi nici unul din complicii lui Băsescu din PNL nu mai e azi la PNL. Ci la PD-L. Cum e Valeriu Stoica.

Victor Ciorbea a reiterat, zilele trecute, declaraţia că a fost înlăturat la comanda serviciilor secrete sovietice şi că Băsescu trebuie să-şi lămurească apartenenţa la KGB. Dacă-l întreabă diseară Băsescu pe Geoană de Moscova, îl întreabă şi Geoană despre episodul Ciorbea. Nu de alta, dar ca ilustrare a faptului că în toate combinaţiile în care Băsescu s-a băgat, s-a ales praful de ele. Începând cu USD – Uniunea Social Democrată, care cuprindea PD şi PSDR. Adrian Năstase a fost băiat deştept şi a luat brandul Partidului Social Democrat tradiţional al României. Iar Băsescu, după ce l-a dat jos pe Roman cu moţiunea „România puternică, România social-democrată”, se dă acum de dreapta. Pentru că a intrat în PPE cu bani mulţi şi cu relaţiile masonice ale lui Frunzăverde. Şi prin oficiile personale ale lui Marian Jean Marinescu. Asta e realitatea.

Revenind la plâns, Băsescu s-a smiorcăit aseară că „să-ţi fi fie ruşine, Dinu Patriciu”  😆  Pe tema casetei cu lovirea copilului. Copil pe care e clar că l-a lovit. E grobian şi violent, toată lumea ştie.

Marius Mina, care ştie despre ce e vorba, ca fost cascador de elită, ne trimite o probă relevantă:

Dar Băsescu mizează, ca de obicei, pe aspecte emoţionale, pe care le speculează electoral. Ca să nege evidenţa. Mizează, adică, pe faptul că oamenii se lasă înşelaţi de comunicatul – penibil – al INEC. De fapt, al unui băiat de general obligat lui Băsescu, care compromite Institutul de Criminalistică, printr-un comunicat de … toată jena. Un asemenea comunicat este simptomatic pentru halul de deprofesionalizare la care regimul Băsescu a adus instituţiile. Şi oamenii (vezi de-alde Lăzăroiu, Patapievici, TRU – ca să nu mai amintesc de descalificarea morală a d-lui Andrei Pleşu – că nu mai avea ce descalifica).

La solicitarea instituţiei prezidenţiale, răspunsul instituţional nu putea fi decât aşa:

1. Nu se poate face decât cel mult o analiză (care s-a făcut) şi nu o expertiză, care nu se efectuează decât la solicitare judiciară.

2. Expertiza nu este posibilă decât în condiţiile în care obiectul îl constituie caseta originală şi camera.

3. Analiza care se face, în absenţa solicitării oficiale şi a condiţiilor tehnice necesare, nu poate fi decât de formă, nu de conţinut.

Deci, în nici un caz comunicatul băiatului de la INEC nu-i dă dreptate lui Băsescu, ci doar dă impresia că-i dă dreptate, pentru ca preşedintele în exerciţiu să poată specula electoral un rateu profesional al unui institut deprofesionalizat din pricina unor loaze numite pe criterii de cumetrie.

Analiza băiatului de general cu proptele minte prin omisiune. Nu spune că nu e trucaj, dar riscă să dea impresia, fiindcă vorbeşte de prelucrare, editare etc. Condiţii tehnice fără de care filmul nici nu putea îndeplini condiţiile de adecvare pentru internet.

Oricum, dacă riscă să-i reproşeze lui Geoană istoria cu înregistrarea, Băsescu foloseşte tesla. N-are decât. 😀

Şi fiindcă am pornit de la plânsoarea lui Băsescu, repet o dublă întrebare, la care în câţiva ani, n-am primit răspuns: cu ce a fost şantajat dragă Stolo şi dacă între timp s-a tratat.

Poate ne spune şi de ALRO. Şi poate ne spune şi Adriean de Moscova. Şi poate ne spune şi Băsescu de ce oligarhii, mogulii, răii sunt răi cât şi dacă nu-l susţin, şi devin buni imediat ce-şi oferă serviciile – fratele Păunescu, Umbrărescu, Cocoş, Oprea, care făcea parte din mafia personală a lui Adrian Năstase şi pe urmă l-a avansat general cu patru stele, pentru că, după cum a mărturisit, a demisionat din PSD. Şi tot aşa. Întreabă-l, Mircea! 🙂

51 răspunsuri to “BĂSESCU A MAI PLÂNS O DATĂ”

  1. Felix-Gabriel Lefter Says:

    Inca nu se stie daca era KGB/FSB sau GRU. Mai curand ultima, pentru ca Gen. Golodin de-acolo e. Nu cred ca o sa deschida niciunul subiectul, diseara. Fiecare stie prea multe despre celalat (sa nu uitam de tatal lui Geoana…) Geoana, daca asculta ce-i zice staff-ul american, ar trebui sa se fereasca sa-i faca jocul. Are arme destule si un electorat fidel – n-are nevoie sa ia de la Basescu. 60% dintre liberali, plus Vadim, plus UDMR ii ajung, numai sa nu mai faca gafe cu soacre…

  2. [D][S][N] Says:

    Ieftin !

  3. BĂSESCU A MAI PLÂNS O DATĂ » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 03 December 2009 – Blog « Cum a evoluat consumul de energie in ultimul an […]

  4. J o h n s o n Says:

    @ Roxana,inseamna ca n-am exagerat cand i-am acordat titulatura de „Schelalaici National” (de la schelalait,binenteles)

    Problema mea cu baiatu asta este ca i-am invatat reactiile,comportamentul.ori de cate ori da semne vadite de slabiciune,ofera material emotional telenovelistelor mioritice,atunci sa te astepti ca va lovi cel mai tare si numai sub centura…Ce este azi ? Ziua confruntarii.Ma astept la ce este mai rau iti spun sincer,orice semn de slabiciune al Chiombului este evident prefabricat si pregateste terenul pentru o iminenta supermitocanie.geoana casca ochii si simuleaza o confruntare cu cele mai rele posibile intrebari asta ca sa nu te prinda in ofside exact in direct si la ora de varf.Mai trebuie sa spun ca la pregatirea coliziunii de diseara ar fi indicat sa participe si Crin Antonescu,poate iti trnsmite ceva din degajarea si spontaneitatea prin care-si umileste adversarii pentru ca am vaga senzatie ca diseara ar trebui sa-l umilesti pe Basescu pentru a castiga infruntarea,doar cu programe in agricultura si abilitatile in politicile externe nu vei puncta.
    Scuzati,am avut si eu un mesaj neprofesional mai mult instinctual pentru Mircea Geoana.Unde ramasesem ? Ah,exact,asa cum si Anca Florea spunea de dimineta(sunt primul fan al ei !) Basescu pregateste o porcarea mare in seara asta.Ochii cat cepele pe mitocan !!! 😯 😯 shock: cam asa ceva

  5. balbeck Says:

    Basescu e un prefacut.Parca e actor.E un actor ce are rol negativ.
    Elena Udrea are probleme cu site-ul acum.

  6. Argos Says:

    Roxana despre Ion Caramitru:

    „Roxana Iordache spune:
    vineri 8 august 2008 la 10:04:04 pm

    Ion Caramitru e extraordinar, într-o zi, am să vă povestesc ce-a făcut pentru mine. De fapt, pentru PNŢCD.”

    Si presa de astazi. Ion Caramitru despre PNTCD:

    „Ion Caramitru si Alexandru Herlea au demisionat din conducerea fractiunii PNTCD condusa de Radu Sarbu.

    „Aceste decizii au fost determinate de rusinoasa tradare a valorilor anti-comuniste ale PNTCD din 1 decembrie 2009 de la Timisoara. De asemenea, ii solicitam domnului Ciuhandu sa prezinte scuze publice electoratului timisorean pentru faptul de a fi calcat in picioare valorile Timisoarei, oras simbol al luptei anti-comuniste”, se precizeaza joi intr-un comunicat emis joi de PNTCD Cluj.”

    Acum luati-l la injurat pe Caramitru – acel om „extraordinar” !

  7. cenushares Says:

    io cred c’o sa capitulez … cred ca n’o sa ma prezint la vot sau o sa votez cu basescu …. tara asta mai are nevoie de niste lovituri ca sa se transforme intr’o tara normala … culmea e ca, in cazul in care numitul basescu traian va fi reales, cel mai mult de patimit vor avea cei din „armata creierelor netezite” … luptatorii anticomunisti … 🙂

  8. homer Says:

    Pregătiri de asalt final la PD-L

    În aceste zile… in diverse zone ale patriei au ajuns emisari oranj de la Bucureşti. Oamenii au venit cu directive clare din Modrogan direct din gura lui Vasile Blaga. Potrivit unor oameni care au participat la astfel de întâlniri, tuturor le sunt confiscate telefoanele si apoi sunt prelucrati metodic:

    1.Dacă nu facem treabă bună toţi veţi zbura din funcţii.
    2.Fiecare dintre voi să îşi controleze bine oamenii din subordine.
    3.Faceţi în 2 zile un buget estimativ pentru a aduce fiecare minim 100 de voturi controlabile.
    4.Fiecare om de legătură va fi dota cu un mobil cu SIM special (se va putea vorbi doar în reteaua creata de partid).
    5.Fiecare sa incerce „sa convertească” cât mai mulţi membri ai secţiilor de votare.
    6.Obligatoriu fiecare om din secţie să aibă cel puţin 10 oameni în afara secţiei pentru acţiuni specifice.
    7.Voturile celor din deconcentrate să fie fotografiate pentru control la partid.
    8.Echipe de câte 5 oameni care să se ocupe de diversiuni în zona secţiilor de votare.
    9.Cel puţin un specialist IT care să lanseze (sub coordonare de la Bucuresti) mesaje pe site+urile de socializare.
    10.Fiecare organizaţie judeţeană să fie în stare să mobilizeze cel puţin 5.000 de persoane după ora 21.00 în oraşele reşedinţă de judeţ.

    PS: Mie îmi miroase a refuz de recunoaştere a rezultatelor în cazul în care Traian Băsescu va fi declarat învins.

    PENTRU CA STIA DESPRE „CAZUL FILMULETUL”,BASESCU A DISPUS PREMIERULUI BOC -MODIFICAREA UNOR LEGI CE REGLEMENTEAAZA INSTITUTIA EXPERTIZEI SI INEC.
    SE DORESTE ASIMILAREA- DE CATRE JUDECATORUL SECTORULUI 1 (ADUS DE LA JUDECATORIA VALENII DE MUNTE )AVIZULUI EXTRAJUDICIAR CU PUTEREA JUDICIARA A UNEI EXPERTIZE JUDICIARE .
    Pregătiri de asalt final la PD-L

    PD-L Brăila a rămas fără pliante cu Băsescu!

    Miercuri, 02 Decembrie 2009 | 21:57

    Nu, nu e glumă!

    Disperaţi de scăderea în sondaje şi de faptul că proiectul Iohannis se bucură de încredere din ce în ce mai mare din partea românilor, PD-L a schimbat tactica.

    ***

    La Brăila, de ex, în această seară, în faţa magazinului Billa de pe Râmnicul Sărat, un grup de tineri purtând geci de culoare galbenă împărţea de zor pliante…

    De fapt, e mult spus pliante… ci nişte fluturaşi alb-negru, traşi la xerox pe hârtie A4. Mesajul? Aşa cum puteţi vedea mai jos, de a nu-l susţine pe Iohannis.

    Culmea tupeului, se recomandau a fi de la TNL! Impostorii!!!!

    Concluzia? Dacă Băse se luptă cu moguli la TV, pe stradă reprezentanţii săi se dau drept TNL! Că altfel nu-i mai crede nimeni şi îi mai ia şi lumea cu huoo…
    joi 3 decembrie 2009

    Nu, nu-i vorba de episodul dragă Stolo. A fost cu mult timp înainte şi nu s-a făcut public.
    Era pe vremea premierului Victor Ciorbea, a cărui debarcare a iniţiat-o, după care PNŢCD s-a dinamitat sinucigaş.
    Traian Băsescu i-a dat interviul lui Claudiu Săftoiu şi a declanşat criza. Se ştia că PNŢCD era decimat după moartea preşedintelui Coposu. Dacă trăia Coposu, Băsescu nu mai exista azi în viaţa publică. De fapt, Băsescu îl ura pe Corneliu Coposu, zicea despre el numai mizerii.
    Atunci s-a făcut mangă şi s-a dus la Ciorbea, şi a plâns cu foc şi s-a jurat că să moară el că-i pare rău de ce face, dar că trebuie s-o facă.
    Aşa a fost. Dar n-ar fi putut avea succes, dacă nu erau ceilalţi, o parte, atât de proşti şi altă parte, atât de ticăloşi.
    Oricum, nici unul din complicii lui Băsescu din PNŢCD nu mai e azi în PNŢCD. Şi nici unul din complicii lui Băsescu din PNL nu mai e azi la PNL. Ci la PD-L. Cum e Valeriu Stoica.
    Victor Ciorbea a reiterat, zilele trecute, declaraţia că a fost înlăturat la comanda serviciilor secrete sovietice şi că Băsescu trebuie să-şi lămurească apartenenţa la KGB. Dacă-l întreabă diseară Băsescu pe Geoană de Moscova, îl întreabă şi Geoană despre episodul Ciorbea. Nu de alta, dar ca ilustrare a faptului că în toate combinaţiile în care Băsescu s-a băgat, s-a ales praful de ele. Începând cu USD – Uniunea Social Democrată, care cuprindea PD şi PSDR. Adrian Năstase a fost băiat deştept şi a luat brandul Partidului Social Democrat tradiţional al României. Iar Băsescu, după ce l-a dat jos pe Roman cu moţiunea “România puternică, România social-democrată”, se dă acum de dreapta. Pentru că a intrat în PPE cu bani mulţi şi cu relaţiile masonice ale lui Frunzăverde. Şi prin oficiile personale ale lui Marian Jean Marinescu. Asta e realitatea.
    Revenind la plâns, Băsescu s-a smiorcăit aseară că “să-ţi fi fie ruşine, Dinu Patriciu” Pe tema casetei cu lovirea copilului. Copil pe care e clar că l-a lovit. E grobian şi violent, toată lumea ştie.
    Marius Mina, care ştie despre ce e vorba, ca fost cascador de elită, ne trimite o probă relevantă:
    Dar Băsescu mizează, ca de obicei, pe aspecte emoţionale, pe care le speculează electoral. Ca să nege evidenţa. Mizează, adică, pe faptul că oamenii se lasă înşelaţi de comunicatul – penibil – al INEC. De fapt, al unui băiat de general obligat lui Băsescu, care compromite Institutul de Criminalistică, printr-un comunicat de … toată jena. Un asemenea comunicat este simptomatic pentru halul de deprofesionalizare la care regimul Băsescu a adus instituţiile. Şi oamenii (vezi de-alde Lăzăroiu, Patapievici, TRU – ca să nu mai amintesc de descalificarea morală a d-lui Andrei Pleşu – că nu mai avea ce descalifica).
    La solicitarea instituţiei prezidenţiale, răspunsul instituţional nu putea fi decât aşa:
    1. Nu se poate face decât cel mult o analiză (care s-a făcut) şi nu o expertiză, care nu se efectuează decât la solicitare judiciară.
    2. Expertiza nu este posibilă decât în condiţiile în care obiectul îl constituie caseta originală şi camera.
    3. Analiza care se face, în absenţa solicitării oficiale şi a condiţiilor tehnice necesare, nu poate fi decât de formă, nu de conţinut.
    Deci, în nici un caz comunicatul băiatului de la INEC nu-i dă dreptate lui Băsescu, ci doar dă impresia că-i dă dreptate, pentru ca preşedintele în exerciţiu să poată specula electoral un rateu profesional al unui institut deprofesionalizat din pricina unor loaze numite pe criterii de cumetrie.
    Analiza băiatului de general cu proptele minte prin omisiune. Nu spune că nu e trucaj, dar riscă să dea impresia, fiindcă vorbeşte de prelucrare, editare etc. Condiţii tehnice fără de care filmul nici nu putea îndeplini condiţiile de adecvare pentru internet.
    Oricum, dacă riscă să-i reproşeze lui Geoană istoria cu înregistrarea, Băsescu foloseşte tesla. N-are decât.
    Şi fiindcă am pornit de la plânsoarea lui Băsescu, repet o dublă întrebare, la care în câţiva ani, n-am primit răspuns: cu ce a fost şantajat dragă Stolo şi dacă între timp s-a tratat.
    Poate ne spune şi de ALRO. Şi poate ne spune şi Adriean de Moscova. Şi poate ne spune şi Băsescu de ce oligarhii, mogulii, răii sunt răi cât şi dacă nu-l susţin, şi devin buni imediat ce-şi oferă serviciile – fratele Păunescu, Umbrărescu, Cocoş, Oprea, care făcea parte din mafia personală a lui Adrian Năstase şi pe urmă l-a avansat general cu patru stele, pentru că, după cum a mărturisit, a demisionat din PSD. Şi tot aşa. Întreabă-l, Mircea!

    Acreditare I.N.E.C.
    I.N.E.C. este instituţie publică cu personalitate juridica aflată în subordinea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti

    I.N.E.C. este afiliat, începând cu luna martie 2001, la Reţeaua Europeană a Institutelor de Ştiinţe Legale – European Network of Forensic Science Institutes (ENFSI)

    Laboratorul de expertize criminalistice al I.N.E.C. este acreditat pentru satisfacerea cerinţelor standardului de calitate ISO/CEI 17025:2005

    Baza legală
    I.N.E.C. îşi desfăşoară activitatea în baza Hotărârii Guvernului nr. 368 din 3 iulie 1998 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Expertize Criminalistice – I.N.E.C., modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 458 din 15/04/2009 şi Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 441/C/1999.
    ________________________________________
    Obiectul de activitate
    Expertiza criminalistică reprezintă actul procesual prin care se efectuează o cercetare ştiinţifică a probelor materiale destinată identificării persoanelor, obiectelor, substanţelor, fenomenelor sau evenimentelor, stabilirii anumitor proprietăţi, modificări de formă, aspect, conţinut ori structură, precum şi a mecanismului producerii acestora.
    Institutul are drept obiect de activitate efectuarea de expertize criminalistice de următoarele genuri:

    – expertiza scrisului şi a documentelor,
    – expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor,
    – expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare,
    – expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte,
    – expertiza armelor de foc şi a muniţiilor,
    – expertiza fizico-chimică a probelor materiale,
    – expertiza accidentelor de trafic rutier şi a pneurilor,
    – expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă,
    – expertiza înregistrărilor audio, a vocii şi vorbirii,
    – expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video,
    – expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale. precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică operaţională.

    Link-uri utile
    • Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor

    Experţi criminalişti
    ________________________________________
    INEC are un număr de 45 de angajaţi dintre care 30 sunt experţi criminalişti oficiali.

    Expertize
    ________________________________________
    I. Efectuarea expertizelor
    În cadrul INEC, expertiza criminalistică se efectuează instituţionalizat, de către experţi criminalişti oficiali, potrivit prevederilor art. 1, alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000, Legii nr. 488/2002 şi Hotărârii Guvernului nr. 368/1998, modificată prin H.G. 458/2009.
    Conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare aprobat, INEC efectuează expertize criminalistice pe următoarele genuri:
    • expertiza scrisului şi a documentelor;
    • expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor;
    • expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare;
    • expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
    • expertiza armelor de foc şi a muniţiilor;
    • expertiza fizico-chimică a probelor materiale;
    • expertiza accidentelor de trafic rutier şi a pneurilor;
    • expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă;
    • expertiza vocii şi a vorbirii;
    • expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video;
    • expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale.
    ________________________________________
    II. Obiectivele expertizelor criminalistice
    a. Expertiza scrisului şi a documentelor:
    1. expertiza scrisului şi a semnăturilor: – stabilirea autorului unui text, stabilirea autorului unei semnături, stabilirea autorului unor modificări grafice, stabilirea autorului unor adăugiri grafice, stabilirea modului de contrafacere a semnăturilor, stabilirea scrisurilor alterate (deghizate).
    2. expertiza documentelor: – stabilirea autenticităţii documentelor (de exemplu formulare tip, formulare securizate, bancnote, acte de identitate, legitimaţii etc.), stabilirea existenţei modificărilor efectuate pe orice tip de acte sau documente (ex: înlăturare de text prin acoperire, haşurare, ştergere mecanică, ştergere chimică etc.), descoperirea falsului realizat prin diferite metode (fotocopiere, colaje ş.a.), stabilirea autenticităţii impresiunilor de ştampilă şi parafă, stabilirea tipurilor de imprimantă cu care au fost tipărite documentele (ex: matriceală, jet de cerneală, laser), identificarea tipului maşinii de scris şi a dactilografului, stabilirea modalităţii de falsificare sau de contrafacere a documentelor, stabilirea relativă a perioadei de întocmire a actului, stabilirea tipului materialelor de scriere, stabilirea succesiunii depunerii materialelor de scriere/imprimare în cazul intersecţiilor de trasee, reconstituirea documentelor deteriorate (arse, spălate, şterse, haşurate, rupte etc.) şi relevarea informaţiilor existente pe acestea.
    ________________________________________
    b. Expertiza bancnotelor, monedelor metalice, titlurilor de credit public, cecurilor, precum şi a titlurilor de orice fel pentru efectuarea plăţilor;
    Identificarea falsurilor, a metodelor de falsificare şi a autorilor falsului.
    ________________________________________
    c. Expertiza urmelor digitale, palmare şi plantare;
    Identificarea persoanei după impresiuni papilare (digitale, palmare, plantare).
    ________________________________________
    d. Expertiza urmelor lăsate de fiinţe şi obiecte;
    Identificarea persoanei sau obiectului creator de urme, stabilirea modului de creare a urmelor, stabilirea tipului de urme, reconstituirea întregului după părţile componente.
    ________________________________________
    e. Expertiza armelor de foc şi a muniţiilor;
    Obiectivele expertizei balistice sunt: identificarea armelor după urmele lăsate pe proiectil (glonţ) sau tubului cartuşului, distanţa de la care s-a tras, direcţia tragerii, stabilirea poziţiei trăgătorului şi a ţintei, stabilirea stării de funcţionare a armelor, identificarea factorilor suplimentari ai împuşcăturii de pe arma şi/sau de pe obiecte de îmbrăcăminte.
    ________________________________________
    f. Expertiza fizico-chimică a probelor materiale;
    Stabilirea claselor de substanţe cu ajutorul spectrometriei IR şi stabilirea elementelor chimice cu ajutorul microscopului electronic cu baleiaj. Pentru detalii cu privire la expertiza exploziilor, a incendiilor şi expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale, precum şi alte detalii referitoare la genurile de expertize prezentate, se va contacta Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
    ________________________________________
    g. Expertiza accidentelor de trafic rutier şi a pneurilor
    Printre problemele pe care expertul criminalist le poate elucida în cadrul expertizei criminalistice auto, enumerăm:
    1. 1.Determinarea dinamicii accidentului după urmele create în câmpul infracţional, ce presupune o prezentare a derulării evenimentului rutier, aşa cum rezultă din interpretarea tuturor probelor administrate în cauză;
    2. 2. Stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului după urmele de frânare, derapare, răsturnare respectiv după amplitudinea deformaţiilor sau distanţa de proiectare a pietonului sau a altor repere şi obiecte; astfel, în funcţie de derularea evenimentului rutier şi consumurile energetice care se regăsesc se face o determinare analitică a valorii vitezei de deplasare în momentele premergătoare declanşării stării de pericol sau în cel al impactului;
    3. 3. Direcţia sau direcţiile de deplasare ale autovehiculelor după urmele lăsate pe segmentul de drum respectiv; având în vedere aspectul şi poziţia urmelor, interpretate pe baza imaginilor foto şi a schiţei locului faptei, se pot stabili atât direcţiile cât şi traiectoriile urmate de vehicule atât înainte cât şi după impact;
    4. 4. Stabilirea locului impactului; locul impactului este materializat de o serie de urme, dintre care enumerăm, particule de pământ, pelicule de vopsea, cioburi de sticlă, fragmente de plastic, urme de ulei sau lichid de răcire, modificări bruşte ale traiectoriilor urmelor de frânare, diverse obiecte pe care victima le transporta sau obiecte vestimentare ale sale; toate acestea oferă indicii importante cu privire la poziţia locului în care traiectoriile celor două vehicule respectiv vehicul-pieton s-au intersectat;
    5. 5. Stabilirea poziţiei autovehiculului (autovehiculelor) sau a victimei în momentul impactului; analizarea formei şi dispunerii avariilor pe autovehicul (autovehicule) cât şi a vătămărilor corporale suferite de victimă, reţinute în actele de constatare medico-legală, permit stabilirea poziţiilor reciproce dintre autovehicule respectiv dintre autovehicul şi pieton în momentul impactului;
    6. 6. Stabilirea momentului apariţiei stării de pericol; acţiunea sau inacţiunea unui participant la traficul rutier, efectuată cu încălcarea unor norme legale, conduc la generarea unei stări de pericol pentru ceilalţi participanţi, care sunt nevoiţi să iniţieze manevrele de evitare; momentul generării stării de pericol este dependent de o multitudine de factori dintre care enumerăm, caracteristicile sectorului de drum, condiţiile meteo-rutiere şi de trafic, vârsta pietonului etc.
    7. 7. Stabilirea spaţiului parcurs de victimă respectiv autovehicul din momentul apariţiei stării de pericol până în cel al coliziunii; după stabilirea locului impactului şi a momentului generării stării de pericol, coroborate cu valorile vitezelor de deplasare, se poate determina analitic spaţiul parcurs de pieton respectiv autovehicul între aceste două momente;
    8. 8. Stabilirea relaţiilor de timp în care s-au derulat anumite secvenţe ale accidentului; presupune calculul timpului funcţie de spaţiile parcurse de autovehicule respectiv pietoni şi a vitezelor de deplasare ale acestora;
    9. 9. Stabilirea posibilităţilor de evitare a accidentului; această analiză reprezintă elementul principal, pe baza căruia, alături de celelalte mijloace de probă, organul judiciar stabileşte vinovăţia; prezintă două etape, prima este analiza posibilităţilor de evitare, care se încadrează între momentul declanşării stării de pericol şi cel al impactului, respectiv a doua, cea a posibilităţilor de prevenire a accidentului, care cuprinde analiza evenimentului în funcţie de obligaţiile legale pe care le avea conducătorul auto respectiv pietonul, anterior declanşării stării de pericol;
    10. 10. Examinarea pneurilor şi jantelor deteriorate; presupune o analiză a avariilor pe care acestea le prezintă coroborată cu evaluarea traseologică a urmelor constatate atât pe suprafaţa anvelopei, respectiv a jantei, cât şi la locul faptei, pentru a se stabilii cauza depresurizării pneului şi implicit a momentului în care a avut loc acest proces, în raport cu cel al impactului (analiza raportului cauză-efect);
    11. 11. Examinarea criminalistică a diferitelor repere din sistemele de siguranţă ale autovehiculului găsite rupte sau deformate; această analiză are ca scop determinarea relaţiei cauzale între avarierea reperului respectiv şi producerea evenimentului rutier, respectiv a faptului dacă aceasta reprezintă cauza sau efectul accidentului;
    12. 12. Identificarea generică sau individuală a obiectului creator al urmelor de pneuri sau a genului de autovehicul în cazul evenimentelor rutiere cu fugă de locul faptei; tipul de autovehicul care a lăsat urmele relevate la locul faptei poate fi stabilit prin anumite elemente caracteristice anvelopelor cu care acesta este echipat : amprenta benzii de rulare a pneului şi lăţimea urmei pot furniza informaţii privind tipul şi marca anvelopelor, prezenţa unor defecte sau uzuri ale profilurilor sub formă de rupturi, tăieturi, pierderi de substanţă permit stabilirea caracteristicilor individuale, iar determinarea ecartamentului autovehiculului (distanţa dintre roţile aceleiaşi punţi) poate indica genul şi tipul de autovehicul care le-a lăsat;
    13. 13. Identificarea individuală a autovehiculului în cazul evenimentelor rutiere cu fugă de locul faptei prin examinarea comparativă a peliculelor de vopsea, reconstituirea întregului din părţi şi examinarea structurală comparată a fragmentelor şi cioburilor găsite la locul faptei.
    Atât multidisciplinaritatea cât şi problematica examinărilor transced uneori aspectele pur tehnice auto. Pe lângă acestea, expertiza criminalistică poate viza şi aspecte traseologice (urme), fizico-chimice (în cazul prelevărilor de substanţe organice şi anorganice), la care se adaugă coroborarea cu aspectele medico-legale. La efectuarea expertizelor, la INEC, se utilizează metode şi programe specifice pentru stabilirea dinamicii accidentelor şi reconstituirea evenimentului.
    ________________________________________
    h. Expertiza exploziilor, incendiilor şi a accidentelor de muncă;
    Pentru detalii cu privire la expertiza exploziilor, a incendiilor şi expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale, precum şi alte detalii referitoare la genurile de expertize prezentate, se va contacta Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.
    ________________________________________
    i. Expertiza înregistrărilor audio, a vocii şi a vorbirii;
    Obiectivul expertizei vocii şi vorbirii efectuate în INEC constă în compararea unei voci din înregistrarea în litigiu cu o altă voce, de comparaţie, înregistrată recomandabil în condiţii similare (acelaşi echipament tehnic şi acelaşi sistem de transmisiuni, sau compatibile, în unele situaţii). Rezultatele obţinute prin metoda spectrografică sau voiceprint nu sunt concludente. Analiza vocilor se efectuează doar pe înregistrări analogice autentice, înregistrări digitale autentice sau clone ale înregistrărilor digitale autentice.
    Observaţii: Nu reprezintă obiect al expertizei transcrierea convorbirilor. Transcrierile se pun la dispoziţia expertului de către organele judiciare care au dispus expertiza
    ________________________________________
    j. Expertiza fotografiilor şi a înregistrărilor video;
    Cu privire la o fotografie sau înregistrare video, obiectivele expertizelor efectuate în INEC constau în: stabilirea autenticităţii, îmbunătăţirea calităţii imaginilor, analiza persoanelor şi a altor detalii, stabilirea locaţiei şi datei unei imagini, recondiţionarea suportului magnetic sau digital pe care se află imaginea.
    1. Stabilirea autenticităţii: Scopul examinărilor în vederea stabilirii autenticităţii este de a determina dacă fotografia sau înregistrarea video sunt originale, nealterate şi dacă au fost efectuate cu echipamentul tehnic prezentat de parte.
    2. Îmbunătăţirea calităţii imaginii: Îmbunătăţirea calităţii unei imagini se efectuează în vederea ameliorării clarităţii acesteia.
    3. Analiza persoanelor şi a altor detalii: Analiza constă în compararea persoanelor din imaginile în litigiu cu fotografii ale suspecţilor puse la dispoziţie de organele judiciare sau efectuate de către experţi. De asemenea se pot analiza şi detalii sau obiecte din imagini. În vederea calculării dimensiunilor unor persoane, detalii sau obiecte din imagini se aplică tehnici de fotogrametrie, respectiv de aplicare a formulelor din geometria în plan sau spaţiu.
    4. Stabilirea locaţiei şi datei unei imagini: Examinarea unei imagini poate să permită identificarea locaţiei şi a datei când a fost realizată.
    5. Recondiţionarea suportului: Suportul magnetic sau digital pe care se află înregistrarea în litigiu poate fi recondiţionat în situaţiile în care defectele nu sunt majore.
    ________________________________________
    k. Expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale.
    Pentru detalii cu privire la expertiza exploziilor, a incendiilor şi expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale, precum şi alte detalii referitoare la genurile de expertize prezentate, se va contacta Institutul Naţional de Expertize Criminalistice
    ________________________________________
    1. Referitor la întocmirea raportului de expertiza criminalistică
    În cadrul INEC expertiza criminalistică se efectuează INSTITUŢIONALIZAT de catre experţi criminalişti oficiali, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 368/1998.
    Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 şi Legii nr. 488/2002: „Expertizele criminalistice se efectuează de experţi oficiali în institutele şi laboratoarele de expertiză criminalistică, înfiinţate potrivit dispoziţiilor legale”.
    Astfel, din lege rezultă că expertizele criminalistice nu se efectuează de către experţi criminalişti autorizaţi, în mod independent sau în comisii împreună cu experţi criminalişti oficiali, ci se efectuează doar de către experţi criminalişti oficiali, în cazul nostru experţi din cadrul INEC.

    Activitatea experţilor criminalişti autorizaţi, recomandaţi de părţi, se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr 75/2000 şi Legii nr. 488/2002.
    Art.7 alin.1 din Ordonanţa Guvernului 75/2000 şi Legea nr. 488/2002 prevede modul în care se efectuează participarea experţilor criminalişti autorizaţi la efectuarea expertizei criminalistice, astfel:
    „Art.7.(1) Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin:
    • observaţii cu privire la obiectul expertizei,
    • modificarea sau completarea acestuia,
    • verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei,
    • precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză,
    adresate organului judiciar.”
    Astfel, din lege rezultă că experţii autorizaţi NU participă alături de experţii oficiali, ca într-un fel de comisie, la sediul INEC şi pe facilităţile Institutului, la efectuarea expertizei sau la negocieri cu experţii criminalişti oficiali. Din punct de vedere tehnic acest lucru ar fi şi imposibil de realizat deoarece condiţiile de lucru pe echipamente sunt stricte şi spaţiul este limitat (ex: microscop cu un singur ocular, echipamente cu o singură tastatură etc). Aceasta este şi realitatea ştiinţifică şi legislativă din statele membre UE unde este inadmisibil ca experţii părţilor să intre în Institutele de specialitate şi să se întâlneascăa la discuţii sau negocieri cu experţii oficiali.
    Tot din lege, rezultă că TOATE observaţiile experţilor se adresează în scris ORGANULUI JUDICIAR, şi nu INEC-ului sau experţilor oficiali din INEC.
    ________________________________________
    2. Referitor la obţinerea unui exemplar din raportul de expertiză criminalistică întocmit de experţii criminalişti oficiali ai Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
    • Art.122 (3) din Codul de Procedură Penală prevede că „Raportul de expertiză se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei”;
    • Art.148 din Codul de Procedura Civilă prevede că „este sarcina grefei să elibereze copii după rapoartele de expertiză”,
    • Curtea de Apel Bucureşti a statuat prin decizia nr. 139/2002 că „părţile vor lua la cunoştinţă despre conţinutul raportului de expertiză, din dosarul instanţei”.
    Din aceste prevederi rezultă că raportul de expertiză întocmit la INEC se înaintează direct organului judiciar care a dispus expertiza, urmând ca acesta să-l comunice părţilor. Aceasta este de fapt procedura şi în statele membre ale Uniunii Europene, unde expertul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea faţă de beneficiarul expertizei (nn. organul judiciar care a dispus expertiza), urmând ca modul de utilizare, copiere şi/sau distribuire al raportului de expertiză să fie în exclusivitate de competenţa organului judiciar, nu al expertului sau al INEC-ului.
    * Datorită numărului redus de experţi şi volumului ridicat de lucrări, durata de efectuare a unei expertize în specialitatea „accidente de trafic rutier” poate să fie de 6-12 luni.
    HG nr. 458/2009 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 368/1998 privind infiintarea Institutului National de Expertize Criminalistice – I.N.E.C.
    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 274 din 28 aprilie 2009

    In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare:

    Art. I
    Hotararea Guvernului nr. 368/1998 privind infiintarea Institutului National de Expertize Criminalistice ¬I.N.E.C., publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 248 din 3 iulie 1998, se modifica dupa cum urmeaza:

    1. Articolul 2 va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 2. – Institutul are sediul in municipiul Bucuresti, bd. Regina Elisabeta nr. 53, sectorul 5.”

    2. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 3. – (1) Institutul are ca obiect de activitate efectuarea expertizelor criminalistice.
    (2) Expertiza criminalistica reprezinta actul procesual prin care se efectueaza o cercetare stiintifica a probelor materiale destinata identificarii persoanelor, obiectelor, substantelor, fenomenelor sau evenimentelor, stabilirii anumitor proprietati, modificari de forma, aspect, continut ori structura, precum si a mecanismului producerii acestora.”

    3. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 5. – In subordinea institutului functioneaza:
    a) Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti;
    b) Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Cluj;
    c) Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Iasi;
    d) Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Timisoara;
    e) Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Brasov;
    f) Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Craiova.”

    4. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 6. – (1) Structura organizatorica a institutului si a laboratoarelor interjudetene se stabileste prin regulamentul de organizare si functionare a institutului, aprobat prin ordin al ministrului justitiei si libertatilor cetatenesti.
    (2) Regulamentul prevazut la alin. (1) se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, precum si pe pagina de internet a institutului.”

    5. La articolul 7, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
    „(3) Pe langa director, functioneaza ca organ consultativ Consiliul institutului, format din directorul adjunct si personalul cu functii de conducere.”

    6. La articolul 8, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 8. – (1) Directorul si directorul adjunct ai institutului sunt numiti prin ordin al ministrului justitiei si libertatilor cetatenesti dintre expertii cu grad profesional maxim si cu studii juridice.”

    7. La articolul 10, literele a), c) si e) vor avea urmatorul cuprins:
    „a) efectueaza, in toate cazurile, noua expertiza criminalistica; in cazurile de o complexitate mai mare sau pentru care laboratoarele interjudetene nu au conditii tehnice ori resurse umane efectueaza si prima expertiza;
    c) desfasoara activitati de documentare si de cercetare stiintifica operationala;
    e) sprijina invatamantul universitar si postuniversitar cu material documentar si cu alte mijloace necesare procesului de invatamant, organizeaza cursuri de specializare, de pregatire si perfectionare profesionala, in domeniul criminalisticii;”.

    8. La articolul 11, litera b) va avea urmatorul cuprins:
    „b) asigura conditii corespunzatoare pentru pregatirea si perfectionarea profesionala a personalului propriu;”.

    9. La articolul 14, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 14. – (1) Salarizarea si alte drepturi ale personalului institutului si al laboratoarelor interjudetene se stabilesc in conditiile legii.”

    10. Articolul 16 va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 16. – Numarul maxim de posturi pentru institut este de 71, care se incadreaza in numarul maxim de posturi stabilit pentru Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti.”

    Art. II
    La data intrarii in vigoare a prezentei hotarari se infiinteaza Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Brasov, fara personalitate juridica.

    Art. III
    La data de 1 ianuarie 2010 se infiinteaza Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Craiova, fara personalitate juridica.
    Legea nr. 37/2009 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara si a Ordonantei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea expertilor criminalisti care pot fi recomandati de parti sa participe la efectuarea expertizelor criminalistice

    Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 24 martie 2009

    Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

    Art. I
    Ordonanta Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobata prin Legea nr. 156/2002, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

    1. La articolul 10, litera a) a alineatului (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    „a) este cetatean roman sau cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene ori apartinand Spatiului Economic European;

    2. La articolul 10, dupa litera a) a alineatului (1) se introduce o noua litera, lit.a^1), cu urmatorul cuprins:
    „a^1) cunoaste limba romana;”

    3. Dupa articolul 10 se introduce un nou articol, art. 10^1, cu urmatorul cuprins:
    „Art. 10^1
    (1) Cetateanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si cetateanul roman care a obtinut calificarea profesionala necesara intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European pot dobandi calitatea de expert tehnic judiciar in Romania, potrivit prezentei ordonantei, in aceleasi conditii ca si cetatenii romani.
    (2) Recunoasterea diplomelor si a calificarilor profesionale obtinute intr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, necesare dobandirii, in Romania, a calitatii de expert tehnic judiciar, va fi efectuata potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (3) Cetateanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si cetateanul roman care a dobandit calitatea de expert tehnic judiciar intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, calitate certificata de organismele profesionale recunoscute in acele state, se pot inscrie in Tabelul nominal cuprinzand expertii tehnici judiciari, intocmit pe specialitati si pe judete de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare din Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, in vederea exercitarii profesiei in Romania, in conditiile legii, fiind exceptati de la procedura de examinare prevazuta la art. 7.
    (4) In baza cererii formulate de solicitantul prevazut la alin. (3), Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti recunoaste, fara efectuarea vreunei formalitati de verificare, documentul de atestare profesionala emis de autoritatea competenta din statul de origine si il inscrie in Tabelul nominal cuprinzand expertii tehnici judiciari. In vederea inscrierii, expertul solicitant va depune la Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, odata cu cererea, copie legalizata a documentului ce atesta dobandirea calitatii de expert tehnic judiciar in statul de origine, precum si documente care certifica indeplinirea conditiilor prevazute la art. 10 alin. (1) lit. a), a1), b) si f), ce pot fi emise sau eliberate de autoritatile competente romane ori de cele din statul de origine.
    (5) Cetateanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si cetateanul roman care a dobandit calitatea de expert tehnic judiciar intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si exercita profesia cu titlu permanent intr-unul din aceste state pot profesa in Romania si in mod temporar sau ocazional. In aceasta situatie, expertul tehnic judiciar este exceptat de la procedura de inscriere in Tabelul nominal cuprinzand expertii tehnici judiciari.
    (6) In cazul in care, in vederea exercitarii temporare sau ocazionale a profesiei de expert tehnic judiciar, solicitantul prevazut la alin. (5) se afla la prima aplicatie in Romania sau daca intervine o modificare substantiala a situatiei sale, acesta va inainta Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti o declaratie privind serviciile pe care le va presta, insotita de urmatoarele documente:
    a) dovada cetateniei unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European;
    b) atestatul de cunoastere a limbii romane;
    c) dovada calificarii profesionale;
    d) atestatul care sa confirme faptul ca solicitantul este legal stabilit intr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European in scopul desfasurarii de astfel de activitati si ca nu ii este interzis sa practice profesia, chiar si cu caracter temporar, la momentul eliberarii atestatului;
    e) dovada ca a desfasurat o activitate specifica profesiei de expert tehnic judiciar timp de cel putin 2 ani in decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul in care profesia nu este reglementata in statul in care este stabilit.
    (7) Declaratia prevazuta la alin. (6) poate fi inaintata prin orice mijloace si se reinnoieste anual, daca solicitantul intentioneaza sa exercite, in mod temporar sau ocazional, profesia de expert tehnic judiciar in Romania.”

    4. La articolul 13, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    „Art. 13
    (1) In lipsa expertilor tehnici judiciari din specialitatea ceruta, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate si de alti specialisti care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, daca au cetatenia romana sau cetatenia unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si indeplinesc conditiile prevazute la art. 10 alin. (1) lit. a1)-f).”

    5. Dupa articolul 29 se introduce un nou articol, art. 29^1, cu urmatorul cuprins:
    „Art. 29^1
    Dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. a) si a1) si, respectiv, cele ale art. 101, cu exceptia inscrierii in Tabelul nominal cuprinzand expertii tehnici judiciari, se aplica, in mod corespunzator, si pentru dobandirea si exercitarea in Romania a profesiei de expert tehnic extrajudiciar. Recunoasterea, fara efectuarea vreunei formalitati de verificare, a documentelor de atestare profesionala emise de autoritatea competenta din statul de origine, prin care se certifica specializarea in aceasta profesie a cetateanului unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, precum si a cetateanului roman care a dobandit calitatea de expert tehnic extrajudiciar intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European revine ministerelor de resort si celorlalte institutii centrale, fiecare in domeniul sau de specialitate, dovezile urmand a le fi inaintate acestora.”

    Art. II
    Ordonanta Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea expertilor criminalisti care pot fi recomandati de parti sa participe la efectuarea expertizelor criminalistice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 488/2002, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

    1. La articolul 4, litera a) a alineatului (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
    „a) este cetatean roman sau cetatean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori apartinand Spatiului Economic European;”

    2. La articolul 4, dupa litera a) a alineatului (1) se introduce o noua litera, lit. a^1), cu urmatorul cuprins:
    „a^1) cunoaste limba romana;”

    3. Dupa articolul 4 se introduce un nou articol, art. 4^1, cu urmatorul cuprins:
    „Art. 4^1
    (1) Cetateanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si cetateanul roman care a obtinut calificarea profesionala necesara intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European pot dobandi calitatea de expert criminalist in Romania, potrivit prezentei ordonante, in aceleasi conditii ca si cetatenii romani.
    (2) Recunoasterea diplomelor si a calificarilor profesionale obtinute intr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, necesare dobandirii in Romania, a calitatii de expert criminalist, va fi efectuata potrivit Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.
    (3) Cetateanul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si cetateanul roman care a dobandit calitatea de expert criminalist intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, calitate certificata de organismele profesionale recunoscute in acele state, se pot inscrie in Tabelul nominal cuprinzand expertii criminalisti autorizati intocmit pe specialitati de Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, in vederea exercitarii profesiei in Romania, in conditiile legii, fiind exceptate de la procedura de examinare prevazuta la art. 2 alin. (1).
    (4) In temeiul cererii formulate de solicitantul prevazut la alin. (3), Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti recunoaste, fara efectuarea vreunei formalitati de verificare, documentul de atestare profesionala emis de autoritatea competenta din statul de origine si il inscrie in Tabelul nominal cuprinzand expertii criminalisti autorizati. In vederea inscrierii, expertul solicitant va depune la Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, odata cu cererea, copie legalizata a documentului ce atesta dobandirea calitatii de expert criminalist in statul de origine, precum si documente care certifica indeplinirea conditiilor prevazute la art. 4 lit. a), a1), b) si f), ce pot fi emise sau eliberate de autoritatile competente romane ori de cele din statul de origine.
    (5) Cetateanul unui alt stat membru al Uniuni Europene sau apartinand Spatiului Economic European si cetateanul roman care a dobandit calitatea de expert criminalist intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European si exercita profesia cu titlu permanent intr-unul din aceste state pot profesa in Romania si in mod temporar sau ocazional. In aceasta situatie, expertul criminalist este exceptat de la procedura de inscriere in Tabelul nominal cuprinzand expertii criminalisti autorizati.
    (6) In cazul in care, in vederea exercitarii temporare sau ocazionale a profesiei de expert criminalist, solicitantul prevazut la alin. (5) se afla la prima aplicatie in Romania sau daca intervine o modificare substantiala a situatiei sale, acesta va inainta Ministerului Justitiei si Libertatilor Cetatenesti o declaratie privind serviciile pe care le va presta, insotita de urmatoarele documente:
    a) dovada cetateniei unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European;
    b) atestatul de cunoastere a limbii romane;
    c) dovada calificarii profesionale;
    d) un atestat care sa confirme faptul ca solicitantul este legal stabilit intr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European in scopul desfasurarii de astfel de activitati si ca nu ii este interzis sa practice profesia, chiar si cu caracter temporar, la momentul eliberarii atestatului;
    e) dovada ca a desfasurat o activitate specifica profesiei de expert criminalist timp de cel putin 2 ani in decursul ultimilor 10 ani, pentru cazul in care profesia nu este reglementata in statul in care este stabilit.
    (7) Declaratia prevazuta la alin. (6) poate fi inaintata prin orice mijloace si se reinnoieste anual, daca solicitantul intentioneaza sa exercite, in mod temporar sau ocazional, profesia de expert criminalist in Romania.”

    Art. III
    Prezenta lege transpune Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificarilor profesionale, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L255 din 30 septembrie 2005.

    Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

    Hai să vorbim puţin despre scrisoarea deschisă semnată de Maria Băsescu
    2009 decembrie 2
    tags: Maria Basescu, Scrisoarea Mariei Basescu, Traian Basescu
    by [D][S][N]
    Aceasta depesa semnata Maria Basescu miroase de la sapte poste a instrument de campanie electorala cu rol de Ariel, menit sa mai scoata din petele de pe candidatura sotului sau.
    Hai sa vedem ce zice scrisoarea…
    Maria este o femeie de casa, simpla, care s’a pus in slujba familiei sale, facand din aceasta prioritatea sa numarul unu.
    Atentie la pozitionarea inca din start a Mariei Basescu !!! E importanta pentru publicul tinta pe care il vizeaza Traian Basescu la aceste alegeri !!! Este o femeie discreta, a carei existenta a cunoscut suisuri si coborasuri, asa cum se intampla in viata celor mai multe femei din Romania, de care nu o diferentiaza nimic. Desi deranjata de relatarile mass-media, a preferat sa stea la distanta de viata publica.
    Maria Basescu este o femeie ca oricare alta, se identifica cu majoritatea femeilor din Romania si se regaseste in fiecare dintre ele; drept urmare, acestea la randu lor, ar trebui sa se regaseasca in persoana ei. E la fel de prinsa cu treburile de zi cu zi ca multe dintre doamnele din aceasta tara, pentru a mai avea timp si nervi sa se preocupe de ceea ce ii impune statutul de prima-doamna. Adica uite, sunt una dintre voi, voi ma intelegeti cel mai bine, stiti prin ce trec eu pentru ca si voi aveati acelesi griji ca si mine.
    Maria Basescu este fortata/obligata sa “ia atitudine” in mod public, pentru ca nu mai poate sa stea si sa priveasca impasibila la nedreptatile pe care le face presa familiei sale, nu mai suporta.
    Foarte importanta nuanta in acesta fraza care incepe cu “rup astazi tacerea”… o locutiune verbala aspectuala folosita cu abilitate pentru a atrage atentia ca urmeaza sa inceapa enunturi de o importanta nemaipomenita si care are scopul de a introduce cititorul intr’o anumita atmosfera de discurs. Imediat, ni se spune si motivatia acestei rabufniri a doamnei: actiunile presei si a celor care o conduc. Acesta este un alt moment important in care cea/cel care a redactat scrisoarea se da de gol prin formularea : “presa şi oamenii care sunt în spatele ei” . “Doamna Basescu” a vrut sa se bata si ea putin cu mogulii in aceasta scrisoare si a reusit; problema e ca din acest moment isi pierde foarte mult din credibilitatea retoricii care urmeaza. Scopul insa, era acela de a se victimiza in fata publicului larg, cel care o cunoaste deja ca o doamna hiper – discreta, dar care de data asta, nu a mai indurat si a simtit nevoia sa riposteze intr’un fel la atacurile indreptate pe nedrept, la comanda, asupra sotului ei.
    Urmeaza o incercare destul de vizibila, de cautionare a actiunilor politice ale sotului sau ( se apeleaza la celebrul si tocitul “nimeni nu este perfect”), dar si o spalare in public a lui Traian BASESCU, despre care ni se spune ca a fost manat de intentii bune in tot ceea ce a facut ca presedinte. Ce nu stie insa doamna Basescu sau se face ca uita, este afirmatia sotului sau care spunea despre sine ca este perfect, dar si faptul ca drumul spre iad este pavat de multe ori cu intentii bune !
    Iata insa un alt mesaj subliminal care tradeaza scopul vadit electoral al acestei scrisori: apare sintagma “oamenii de rând care l-au ales”, cea care devoaleaza o data in plus intentiile ascunse ale textului. Inca o data, este nominalizat segmentul de votanti catre care tinde candidatul Basescu si caruia i se adreseaza! Ca sa nu mai vorbim ca doamna spune o minciuna , in mod indirect, pentru ca se poate verifica usor care a fost structura electoratului (in functie de studii, venit si mediu de rezidenta) care l’a votat pe Traian Basescu in 2004 !
    Urmeaza apoi o argumentatie baza pe factori emotionali, in care ni se releva anumite valori de ordin familial; nimeni nu il cunoaste mai bine ca mine! Cu alte cuvinte, MARIA garanteaza pentru caracterul fara cusur al sotului sau. Comunicational, avand in vedere ceea ce se doreste a se transmite, ceea ce se doreste a se combate printr’o astfel de formulare, este corect; poate sa fie chiar si eficient; intreb insa, este adevarat 100% ? Se spune totusi ca poti sa stai o viata cu un om si sa nu il cunosti cu adevarat… Se mai spune si ca adevaratul caracter al unui om il vezi atunci cand ii dai acestuia puterea absoluta…
    Maria Basescu dezminte afirmatiile lui Mircea Dinescu conform carora ar fi fost supusa unor violente fizice; foarte bine, ar putea chiar sa il dea in judecata pentru calomnie, dar nu am inteles de ce i se cere lui Dinescu sa isi ceara scuze in fata copiilor familiei Basescu ! Este lipsita de logica aceasta fraza ! Sigur …, ma fac ca nu inteleg…, copiii sunt adusi absolut stupid in discutie, pentru a se face ulterior o conexiune/ trecerea lina la celalalt eveniment care i’a adus deservicii sotului: lovirea unui minor.
    Inca o data, Maria isi pune obrazul in joc pentru faptele sotului sau, folosindu’se de imaginea sa pozitiva, pentru a atenua din impactul negativ al acelui filmulet. Aceasta tactica jenanta este inca un motiv pentru care acesta scrisoare trebuie privita cu suspiciune.
    Si daca mai era nevoie de inca o dovada ca acesta depesa este suspecta, Maria Basescu intra putin prin alunecare si la contracandidatul sotului sau, erijandu’se intr’un agent de campanie de temut, insa teribil de preocupata in acelasi timp de felul in care va fi perceput Mircea Geoana de catre mamele din Romania. I’as sugera pe acesta cale doamnei Basescu sa ceara si dumneaei un pupitru la intalnirea de maine a candidatilor, sa se razboiasca si dansa cu omoloaga sa…, daca tot are un exces pasager de adrenalina. Abia aici, cand a vorbit despre reactia mamelor din Romania, se vede faptul ca acesta scrisoare a fost construita pe indelete, cu tinta precisa… Maria Basescu isi permite sa vorbeasca in numele tuturor mamelor dupa ce, aduceti’va aminte ce spuneam la inceput, are grija sa se pozitioneze ca fiind una dintre multele femei obisnuite ale tarii.
    Incheierea transmite doua mesaje: unul menit sa atraga simpatie, dar care poate fi usor perceput ca o lamentare fara rost si fara acoperire, celalalt care nu transmite absolut nimic, constituindu’se intr’o banalitate din punct de vedere al comunicarii eficiente… Orice femeie onorabila isi iubeste si isi respecta sotul, doamna Maria Basescu, deci in momentul in care simti nevoia sa ne spui asta in mod public, de fapt ne spui nimic.
    Acestea fiind zise si aratate, nu pot decat sa ma intreb de ce a acceptat Maria Basescu sa fie bagata in campania electorala, tocmai acum cand mai avea atat de putin si scapa cat de cat onorabil ?! Pentru ca in urma acestei scrisori, oamenii isi vor aduce aminte nu de Maria Basescu pe care am vazut’o stanjenita in timpul confruntatii de la Cluj, ci de Maria Basescu pe care am vazut’o cu totii cadorisita cu aur de interlopul Bercea Mondialul.
    Oamenii din stafful de campanie al domnului Basescu, sigur ca nu mi se adresau mie cu aceasta scrisoare preparata cu lipsa de talent…, ci unui anumit tip de public, care exista si e sufucient de numeros pentru a merita si pentru a justifica oportunitatea unui asemenea demers.
    Ceea ce este insa jenant pentru Maria Basescu, este faptul ca si’a pus semnatura pe o “servita” !

    Tabel nominal cu experţii criminalişti autorizaţi potrivit Ordonanţei Guvernului nr.75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti
    TABEL NOMINAL
    cu experţii criminalişti autorizaţi potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 75/2000 privind autorizarea experţilor criminalişti,
    aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 488/2002

  9. rozeus Says:

    Am postat si eu interviul lui Saftoiu. De anticorupt ce era, nici sa n-audă de legea responsabilităţii ministeriale :).
    Ca sa nu mai fie emotiv zic să facem o chetă de zoloft, frontin, helex, cipralex, că aşa e frumos, să ne ajutăm semenii în nevoie.

  10. Ovidiu Says:

    ARE DREPTATE BASESCU FILMULETUL A FOST TRUCAT PRIN EDITARE – IN PRIMUL RAND SE VEDE CLAR CA NU ERA „PUMN” CI PALMA INTINSA CATRE COPIL DE-FAPT BASESCU A INCERCAT SA-L IMPINGA, AU STERS UN SEGMENT DIN MISCARE SE VEDE SI LA VITEZA CA LIPSESTE CEL PUTIN DOUA SECVENTE DACA NU ERA TRUCAT SE VEDEA O SIMPLA INCERCARE DE A IMPINGE ATAT NICI VORBA DE PUMNI !
    DAR ASTA NU INSEAMNA CA GARDIANUL L-A TRUCAT. CI ASA L-AU PRIMIT

  11. theodora0303 Says:

    Draga Roxana,
    Daca tot este un presedinte „simtitor” de ce nu a plans si atunci cand si-a atribuit casa din Mihaileanu, cand a aranjat voturile sa iasa aia mica europarlamentar, cand i-a propus in guvern pe Elena Udrea, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Monica si Iacob Ritzi, cand a jignit-o pe „tiganca imputita” etc
    Eu nu vreau un presdinte plangacios. Un presedinte nu trebuie sa planga in campania electorala, nu trebuie sa planga in fata camerelor de filmat, nu trebuie sa planga chiar daca are motive intemeiate sa faca asta.
    Parerea mea este ca presedintele tarii nu este un simplu barbat, este sau trebuie sa fie un barbat puternic, un barbat hotarat, un barbat care atunci cand totul se prabuseste in jurul lui, gaseste puterea sa fie calm si sa ia cea mai inteleapta decizie pentru tara.
    http://theodora0303.wordpress.com/2009/10/10/nu-mai-vreau-un-presedinte-plangacios/
    Cu deosebit respect

  12. alex.dumitrascu Says:

    @
    Ovidiu
    Pe cat pui pariu ca te pot adormi pentru 30 minute cu o „palma’ din asta?

  13. Ovidiu Says:

    Alex asteapta iti arat ceva dar as

  14. Argos Says:

    @alex dumitrascu

    Din nefericire pt tine, copilul ala s-a dat rapid inapoi si-a inceput sa râda cu gura pana la urechi, nicidecum n-a „adormit ” pt 30 minute. Ca tu esti un fel de „Cikicean sau Bruslea” al internetului, nu se indoieste nimeni! Eu chiar te cred pe cuvant!

    Un film care i-a facut mult rau lui Basescu. Un trucaj ordinar din buzunarul lui Patriciu, dar acum este tardiv. Scopul a fost atins. Televiziunile vor avea grija sa nu pomeneasca nimic despre trucajul respectiv iar romanii vor merge duminica la vot.
    Asta e tot.

  15. teonegura Says:

    E din ce in ce mai penibil, mai abject, mai patetic, un psihopat pe care regret amarnic ca l-am votat presedinte, insa voi avea o satisfactie uriasa pe 6 decembrie, la ora 21 si un pic, sa-i vad moaca de om infrant, doborat de pe un piedestal de rahat, pe care s-a cocotat ca pe-un morman de gunoi.

  16. Radu Humor Says:

    Aici apare imaginea in oglinda ?
    E foarte important, pentru ca daca l-a lovit cu stanga e una, iar daca l-a lovit cu dreapta e alta 🙄

  17. alex.dumitrascu Says:

    -Nu l-am adormit eu pe Ovidiu, nu stiu de ce si-a lasat fraza la jumatate.
    – Daca filmul nu ar fi fost adevarat Basescu s-ar fi riscat sa ceara o expertiza veritabila, pe materialul cerut si livrat de GARDIANUL.
    Nu a avut curaj, asa ca a recurs la excrocheria asta.
    – Matusa copilului a explicat ce inseamna grimasa copilului. Orice om care a avut a face cu copiii stie despre ce este vorba.

  18. Argos Says:

    Din pacate pt România, aparitia acelui film pe piata, fara a fi verificat in prealabil de oameni competenti, denota batjocura, aroganta si sfidarea presei si a miliardarilor fata de actuala justitie romaneasca.

    In orice tara democrata, nimeni nu si-ar fi permis sa publice un asemenea film fara sa fie constienti ca, in cazul in care este vb de un trucaj, legea ii va „spulbera” indiferent ca e vb de un ziar sau un mogul miliardar.

    Patriciu si televiziunile au mers la cacealma. Il publicam si gata. De justitie oricum nu avem a ne teme atata timp ca CSM-ul e condus de Lidia Barbulescu si de Pivniceru iar Curtea Constitutionala e formata din fosilele puse in functii de Iliescu.

    Care aveti rabdare, puteti accesa articole din strainatate si mai ales sa cititi comentariile aferente. Nu se vb despre Basescu. Se vb doar despre „romani hoti, romani criminali, romani corupti, romani batausi, romani pedofili, romani violatori”

    Asta e tot ceea ce a reusit Patriciu prin acel filmulet. Asa cum am spus, nici nu mai conteaza ca filmul e trucat.
    E vb de partea tragica a povestii de pe urma careia România are de suferit de 100 de ori mai mult decat Patriciu, Basescu sau Geoana.

  19. J o h n s o n Says:

    L-a lovit sau nu l-a lovit nu mai conteaza…conteaza reactia din prima seara,una de borfas prins cu portofelul victimei in propriul buzunar…nu stiu cum a ajuns acolo,poate mi l-a bagat cineva,stati sa mai intreb,oricum poftiti dati-l pagubasului…va rog… 🙄

    ” Sa-ti fie rusine,Razvan Dumitrescu ! „….asta este replica corecta

  20. alex.dumitrascu Says:

    @
    Argos
    Esti mare iubaret de Basescu. Suspect de iubaret. Ce sex ai?

  21. alex.dumitrascu Says:

    Daca va scoate cineva patriciul din gura ce mai molfaiti?
    Prin propaganda asta jalnica Basescu se devedeste a fi adeptul modelului rusesc, mai exact al lui Putin. Numai ca Putin le zicea alora oligarhi.
    Si unul si altul cauta sa starneasca „mania proletara” in scop electoral.
    Modelul american presupune respectul valorii economice, Nu exista nici un presedinte american care sa-l fi acuzat pe Ford sau pe Billl GATES.
    Sunt simboluri nationale, ale modelului de reusita si de progres. Este motivul pentrucare americanilor le merge mai bine decat buburosilor romani care-si vand voturile pentru o gaina congelata.
    Luand in calcul acest aspect propagandistic caacterul filorus al lui Basescu ete evident.

  22. Maria S.(Timisoara) Says:

    Stimata Roxana Iordache,
    ducand rationamentul dumneavoastra mai departe, de Kgb si de gloata lui basescu se va alege praful.Sa auda si sa ajute Dumnezeu.
    As vrea sa vad din nou filmuletul cu ‘contramanifestatia” de 1 decembrie a.c. de la Timisoara. Pe site-ul dvs., ca sa nu il caut, pe alte pagini de ziare sau blogguri.
    Sunt acolo doua femei, una imbracata intr-o bluza portocalie, furibunda si cu „mult pathos”, Este educatoare la o gradinita in Timisoara (am aflat acest lucru, ieri), a incercat sa ajunga inspectoare la Inspectoratul scolar al judetului Timis.Nu a reusit. ” Educa” (cu aceleasi mijloace ?), pe micuti din orasul florilor.
    Este absolut adevarat ce va spun. De neimaginat, dar veridic.
    A doua femeie era, slaba, imbracata in negru …(nu stiu cine este)m-a oripilat grimasa ei. Intre triumfalism si tembelism. „Na v-am facut-o. Si ne-au facut-o.
    Daca in 1990 s-a strigat „moarte intelectualilor” si fesenistele si taratele Bucurestiului au aplaudat, lucrul s-a repetat la scara mica, la Timisoara.
    Au calcat in picioare, cu mult zel, imaginea unor persoane publice.
    Nu e oare un lucru grav ? e permis un asemenea lucru in campania electorala si in viata de zi cu zi ? Este sau nu ultraj, intruneste conditiile pentru intocmirea unor dosare penale.
    Au fost identificati, s-au luat masuri impotriva lor,Sau o vom vedea pe individa in bluza portocalie inspectoare la institutia amintita mai sus?
    De fapt ceeace conteaza cu adevarat este ca ne-au umilit si ne-au adus din nou aminte de mineri si mineriade.
    Tortura cea mai teribila:spectacolul. „Stati sa vedeti ce va asteapta, numai sa venim din nou la putere.Asta ce vedeti, este nimic fata de ce va urma”.
    „Mineriada” de la Timisoara din 1 decembrie a.c. au facut-o PD-L (ziceti-le cum vreti, nu alte categorii de timisoreni, care sigur vor vota cu semnatarii Pactului pentru Timisoara si care eventual, au stat, marti in casele lor).
    Aveti cumva textul integral al Pactului pentru Timisoara. Vreau sa-l studiez cu mare atentie, fiecare virgula e importanta).
    Sunteti sigura ca Maria b…… a scris acea scrisoare, nu turista cu Vuitton ? sau stafful prezidential ? O voi considera cate zile voi trai, complice si nu victima, orice s-ar spune si ar face. Pe sotie, desigur.
    Era de datoria ei sa atraga atentia, romanilor, cu cine avem de a face. Ca b…. este un mizerabil, dar, asa cum spuneti s-a complacut.
    Numai cand am fost sigura ca PD-L (spuneti-le cum vreti) a organizat mizeria de la Timisoara, mi-am revenit din socul, provocat de imaginile vazute marti si luate din Piata Operei.
    Mircea Diaconu are dreptate, sa treaca cinci zile. Si apoi sa reconstruim (nu sa reconditionam sau cosmetizam)Romania, pentru urmasii nostri.
    Cu stima, Maria S.
    Nu pot sa nu atrag atentia asupra unui eveniment petrecut in 1 Decembrie a.c. tronsonul de 42 de km, de langa Cluj. Initial, s-a estimat ca suma pentru construirea lui 330 de milioane de euro, si a costat 550 de milioane. Suma aceasta ne lamureste cu privire la cuantumul jefuirii tarii, in acesti cinci ani de basescianism.

    Ne-au umilit sau au incercat sa ne umileasca.
    Partial au reusit-o.

  23. Ghita Bizonu' Says:

    Incepe sa semene a galerie de fotbal …
    declari ca tii cu echipa X , zbieri, injuri, te bati samd. Daca fotbalistii tai dau gherle nu is ieie de vina … ca tot cei mai buni sunt … daca adversaru baga gol de la mijlocu terenului e de vina arbitrul ca nu a zis fault, hent ma rog ceva acolo . Oricum meciu se pierde ca arbitrul fura …..HUO !!!!!!!!!!
    Asa si acum . Au stabilit unii ca Base e cel mai tare . batsa. Nimic nu are importanta , el e alfa si omega, poporu suveran ce lupta impotriva parlamentului opresor samd . SI daca intrebi ceva – huo! Comunistilor ! Moscova !! Nu are importanta ce face ci ce zice .. ce zice acum nu ce a zis acu 2 ore …

  24. Argos Says:

    @alex dumitrascu

    Dupa cum scrii matale „excrocherie” …. Dar acest lucru este irelevant in cazul de fata.

    Pana acum, nimeni (dintre cei care au publicat filmul), indiferent ca e vb de Patriciu, de Gardianul sau de televiziuni in general, n-a adus absolut nicio dovada oficiala ca filmul ar fi real. Si-au dat cu parerea badin, ciutacu, dumitrescu, firea. Mari specialisti in tehnica digitala, desigur. Pur si simplu nu i-a interesat acest aspect. Chiar daca pana si specialistii straini au declarat ca filmul e trucat, n-au cerut o expertiza, nici inainte nici dupa.
    Basescu a facut exact ceea ce trebuia sa faca. A cerut expertiza unui for acreditat pt a face asemenea analize. Sa nu uitam ca seful celor de la expertiza este un PNL-ist, un infocat sustinator al lui Crin. Dar evidenta rezultatelor l-a obligat pe acesta sa recunoasca oficial ca filmul este trucat.

    Ca tu ti-ai fi dorit ca acel copil sa zboare vreo 3m prin aer si apoi sa intre vreo 5 luni in coma, este cu totul altceva. Nu te opreste nimeni sa fabulezi in continuare!

    PS. Da, uite ca pe 22 Nov s-a dovedit ca vreo 33% din romani sunt „iubareti ” de Basescu, vreo 30% iubareti de Geoana si vreo 20% iubareti de Crin. Intreaba-ne pe toti, vreo 8 milioane, despre sex. Poate-ti gasesti si tu rostul.

  25. cenushares Says:

    balbeck,

    elena udrea incearca sa scape de saitu’ ala de anul trecut … si l’a inchis singura … 🙂

  26. Argos Says:

    Da, nu exista for american care sa condamne Ford sau pe Bill Gates. Dar americanii i-au bagat si ii baga la zdup pe oricare miliardar care nu-si achita datoriile la stat sau care nu pot sa-si justifice provenienta averii. Dar pt tine e greu, nu-i asa?

    Numai amenzile incasate de Gates in ultimi 10 ani acopera de 3 ori averea lui Patriciu. Dar sa lasam acest aspect.

    Nici Ford si nici Gates nu si-au construit imperiile prin pacalirea populatiei cu FNI si nici n-au primit cadou de la vreun partid, rafinarii si sute de milioane de euro si nici n-au devalizat conturile lui Ceausescu. Madoff si inca vreo 20 de miliardari americani care au fost prinsi cu fofarlica isi vor incheia vietile in puscarie. Aia n-au fost moguli? Ce zici?

    Ford a revolutionat lumea si a dat de lucru la sute de milioane de oameni de-a lungul timpului. Bil Gates la fel.

    Poate ne spui ce-au facut SOV, Patriciu sau Felix. Poate ne spui si cum si-au obtinut averile si apoi putem discuta despre o paralela intre mogulii americani si cei romani!

  27. Maria S.(Timisoara) Says:

    Cine mai crede in lacrimile unui excroc sentimental ?
    Asa cum am scris interventia anterioara e cam dezlanata, scuze, ideile conteaza, nu ordinea lor stricta.MS.
    Va trimit doua cantecele. vorbesc despre iubire, fericire, ne duc depare de mizeria in care traim. Poate va plac.daca nu, imi pare rau.
    Ruga lui Vali Sterian nu o stiam, este super, super. O ascult mereu, incepand de ieri.

  28. Maria S.(Timisoara) Says:

  29. ionborgo42 Says:

    Pentru toti,

    Chiar daca la carma tari aveam instaurata o „monarhie constitutionala” onor politicienii nostri ,damboviteni,tot intr-o galceava s-ar fi aflat.V-o spune un ardelean sadea.False probleme.Saracii tot saraci vor fi si dupa 6 decembrie iar bogatii tot bogati vor fi.Si atunci? „De doi bani speranta”.

  30. ALM Says:

    @ Argos (joi 3 decembrie 2009 la 2:16:12 pm)

    30% din romani iubesc Baseaua? De la fasa pana la barba alba? Mai sa fie? Dupa „artimetica” cea mai elementara putem presupune ca 10% dintre romani sunt basescofili. Adica nucleul dur si fraierii …

    @ ionborgo42 (joi 3 decembrie 2009 la 2:46:30 pm)

    Dupa 6 decembrie pana cand? Cat credit de timp acordati „Proiectului Klaus Johannis”?

  31. Anne Says:

    ohoo..ce vom mai plange si noi..

  32. Roxana Iordache Says:

    @Argos. Vechea lighioană psihopată, KK, ce să facă şi ea? De disperare, scoate cele mai caraghioase aberaţii. Tu, dezaxatule şi dacă Băsescu ţi-ar viola pe cine ai mai scump – deşi nu cred că ai aşa ceva – tot l-ai adula. Iar dacă ţi-ar trage-o-n bot, ai fi în extaz.

    @Anne. Nu vă opreşte nimeni, plânsul e liber.

    @ioborgo. Bun revenit! Dar nu aveţi dreptate. O construcţie înseamnă mereu ceva. Distrugerea e moarte. Prefer viaţa. Chiar şi grea, o vreme.

    @Tuturor. Mulţumesc.

  33. octavpelin Says:

    Rox,un fatalau acesta este acest individ,o zi frumoasa 😦

  34. Ovidiu Says:

    Alex,
    filmuletul a fost „aranjat” asa ca credibilitatea e la pamint.
    Dar asta nu inseamna ca in realitate nu l-a batut asa cum au marturisit

    Originalul e la P.D.
    Intrebarea mea ce face ROXANA IORDACHE daca basescu castiga ? sterge blogul? Sincer nu ma intereseatza cine castiga daca Tariceanu candida el intra in al doilea tur. sunt consecvent nu ca Roxana care il facea de nimic acum cateva luni pe Crin Antonescu, si acum il ridica parca era o alta roxana

  35. Ovidiu Says:

    La data de 6 noiembrie 2004 am fost contactati de catre numita Doina Renea (fosta Lecusescu), nascuta la data de 23 septembrie 1953 in Constanta, fiica lui Vasile si a Petrutei, domiciliata in Busteni, str. Unirii nr. 102, care mi-a relatat urmatoarele:

    – In anul 1972 l-a cunoscut pe Traian Basescu in cartierul Tomis III din Constanta, moment la care era paoaspat absolventa a Liceului de Muzica si Arte Plastice din Constanta;

    – La data de 1 ianuarie 1973 a fost violata de Traian Basescu, viol in urma caruia a ramas insarcinata. La acea data, Traian Basescu era student la Institutul de Marina “Mircea cel Batrin” din Constanta, iar Lecusescu era studenta la Facultatea de Arhitectura “Ion Andreescu”, din Cluj-Napoca. Cazul a fost musamalizat cu concursul ofiterului de militie Bitu Nicolae, care instrumenta, de altfel, si reclamatia lui Traian Basescu, pe motiv ca fusese desfigurat de fratele victimei, Lecusescu Ion (de-asta are un ochi tumefiat si cicatrice pe fata!).

    – La data de 18 martie 1973, fiind insarcinata cu Traian Basescu, Doina Lecusescu s-a casatorit cu un pilot de aviatie, care, in ianuarie 1974, a suferit un accident aviatic, in urma caruia a decedat.

    – Pe 28 octombrie 1973, s-a nascut Adrian Mihail Renea. La inceput, Traian Basescu a negat paternitatea, pentru ca, mai apoi, sa incerce, impreuna cu tatal sau, sa-i ia copilul numitei Doina Lecusescu. intr-o incercare disperata de a-i lua copilul, Traian Basescu l-a confundat cu un altul, pe nume Valentin Stoian. De asemenea, in mai multe situatii a batut-o crunt, pe motiv ca nu-i cedeaza copilul.

    – La sfirsitul anului 1996, Traian Basescu a venit la sus-numita acasa, in Constanta, Bd. Lapusneanu nr. 110, Bl. L7, ap.133, si a convins-o sa mearga impreuna cu el si copilul in Bucuresti, promitindu-le o locuinta si ajutor material. Astfel, Doina Lecusescu a fost condusa, impreuna cu fiul, intr-un apartament dintr-un bloc situat in cartierul Berceni, unde au fost sechestrati pentru aproximativ doua saptamini. Zilnic primeau alimente prin intermediul soferului lui Traian Basescu (la acea vreme, ministru al Transporturilor).

    – in anul 1997, sub amenintarea ca va fi demascat, Traian Basescu i-a promis bani si casa, insa nu s-a tinut de cuvint si, in consecinta, in noiembrie 1997, sus-numita s-a adresat ziaristului Remus Haralambie, de la ziarul “Telegraf”, din Constanta.

    La plecarea din redactia ziarului, in timp ce astepta troleibuzul, a fost rapita de 2 indivizi necunoscuti, care au aruncat-o in Lacul Tabacariei din Constanta. A fost salvata de catre Remus Haralambie si de un coleg al acestuia.

    Fiul acesteia este bolnav de leucemie si are mare nevoie de ajutorul lui Traian Basescu, acesta fiind un posibil donator de singe compatibil.

    Declaratie

    Subsemnata Renea Doina, domiciliata in Constanta, Bd. Lapusneanu 110, Bl. L7, sc.A, ap.133. Rog sa binevoiti a lua la cunostinta urmatoarele: in 1973 l-am cunoscut pe numitul Basescu Traian, care, intr-o anumita conjunctura, m-a fortat sa intretin cu el relatii sexuale, in urma carora s-a nascut copilul Lecusescu Mihail Adrian. Cu lacrimi in ochi va rog pe dv. sa interveniti la toate forurile abilitate pentru ca macar in al doisprezecelea ceas, domnul ministru al Transporturilor sa-si recunoasca fapta si, implicit, copilul, cu toate demersurile legale ce rezulta din aceasta. Precizez ca, desi am incercat in repetate rinduri sa obtin recunoasterea copilului de catre Basescu Traian, acesta m-a evitat in mod sistematic, folosindu-se de trafic de influenta, mituire si chiar amenintari la adresa vietii mele, culminind cu administrarea unor batai bestiale. Dau aceasta declaratie, o sustin si o semnez, intrucit la ultima convorbire telefonica avuta cu Basescu Traian, in dimineata zilei de 5 noiembrie 1997, acesta m-a amenintat ca ma omoara si ca, oricum, disparitia mea nu va fi observata.

    5 noiembrie 1997

    Renea Doina

  36. Ovidiu Says:

    Sursa Titu-Liviu – publicat in 2004-11-12 ora – 22:58

    Subsemnata Renea Doina, domiciliata in Constanta, Bd. Lapusneanu 110, Bl. L7, sc.A, ap.133. Rog sa binevoiti a lua la cunostinta urmatoarele: in 1973 l-am cunoscut pe numitul Basescu Traian, care, intr-o anumita conjunctura, m-a fortat sa intretin cu el relatii sexuale, in urma carora s-a nascut copilul Lecusescu Mihail Adrian. Cu lacrimi in ochi va rog pe dv. sa interveniti la toate forurile abilitate pentru ca macar in al doisprezecelea ceas, domnul ministru al Transporturilor sa-si recunoasca fapta si, implicit, copilul, cu toate demersurile legale ce rezulta din aceasta. Precizez ca, desi am incercat in repetate rinduri sa obtin recunoasterea copilului de catre Basescu Traian, acesta m-a evitat in mod sistematic, folosindu-se de trafic de influenta, mituire si chiar amenintari la adresa vietii mele, culminind cu administrarea unor batai bestiale. Dau aceasta declaratie, o sustin si o semnez, intrucit la ultima convorbire telefonica avuta cu Basescu Traian, in dimineata zilei de 5 noiembrie 1997, acesta m-a amenintat ca ma omoara si ca, oricum, disparitia mea nu va fi observata.

    5 noiembrie 1997
    –––––––––––––––––-

    nu Badin sau nu stiu cine sunt autorii vedeti sus data si ora

    http://www.ziua.ro/f.php?data=2004-11-12&thread=162290&id=178872

  37. Al Halal Says:

    @Roxana

    „Confronté à la vidéo jeudi lors d’un entretien avec Realitatea TV, Traian Basescu a d’abord dit ne pas se souvenir de l’incident, puis qu’il avait pu gifler l’enfant qui l’aurait insulté. Il a ensuite nié avoir jamais frappé cet enfant, ses filles ou son épouse, ajoutant qu’il ne portait pas ses bonnes lunettes lors de ses premiers commentaires.

    Quant à l’enfant, aujourd’hui âgé de 15 ans et installé en Italie, il a d’abord déclaré au quotidien „Observatorul Prahovean” que M. Basescu l’avait frappé parce qu’il avait, par nervosité, dit soutenir son adversaire à la présidence, mais il s’est retracté le lendemain pour s’éloigner de la controverse.”

    Aici e problema: n-ar ochelarii aia buni!!! 🙂 D-aia plange mereu! 🙂 Tot d-aia da pumni in stanga si-n dreapta, numai in Geoana nu! 🙂

    O muiere in pantaloni! Cunosc o multime de femei care sunt mult mai demne, sa-mi fie iertata de ele comparatia jignitoare… El e cucos doar cu copiii. 🙂
    Sau atunci cand are puterea-n mana si-n spate militienii, sa-l apere 🙂 🙂
    5 ani n-a fost in stare de nimic bun. Doar sa se certe, ca o chivuta.
    E mai fricos decat Ceausescu…
    Macar pe nea Ceasca il invatasera sa mearga si sa poarte un costum…
    Si nea Nelu arata a presedinte, iar la profesorul Emil Constantinescu chiar imi era drag sa ma uit cand il vedeam la vreo ceremonie.

    Mai e putin… in sfarsit vom avea si noi un presedinte mai inalt. 🙂

  38. Al Halal Says:

    Scuze:

    N-are! 🙂 🙂

  39. marcela Says:

    draga roxana
    Iti citeam cu ani in urma articolele din Romania libera impreuna cu o prietena Mariana. Tu erai zina noastra. Noi suntem din Oradea Nu pot sa uit momentele de fericire pe care ni le prilejuiau articolele tale si minunatul ziar Cotidianul din 1990, ce vremuri romantice…..Din fericire am reusit sa plec de aici un numar de ani de aici, acum sunt din intimplare in tara si nu stiu cit voi mai fi nevoita sa staqu aici…Te gasesc la fel de superba ca jurnalist ca si atunci…Romanii inca sunt naivi in politica dar nu toti caci a aparut o noua grneratie si nu mai pot fi prostiti ca si atunci… Pacat de tara noastra chiar e frumoasa, mare pacat…..Mult succes si curaj in continuare.MARCELA

  40. Al Halal Says:

    @Ovidiu

    Kiri mu,

    Roxana Iordache e jurnalista, un jurnalist nu poate sa fie la fel cu suporterii de la peluza, da in putere, daca nu merge treaba, dar mai scapa cate una si in stanga sau dreapta :), prin opozitie, mai scapa si-un „Hai Dinamo!”, nu e mereu cu Steaua si cu Dinamo-n UE… ca ea tine la caini, si ca sa-ti spun drept, sunt foarte atent si eu ca sa n-o iau pe cocoasa! 🙂

    Pricepusi ‘neatale? 🙂

  41. theodora0303 Says:

    Draga Roxana,
    M-am saturat de tot ce este portocaliu. Nu mi-a placut niciodata culoarea asta dar de cativa ani o urasc. 🙂
    Mi-as dori sa ma culc si sa ma trezesc luni dimineata cand totul s-a terminat.
    Virusul portocaliu, zis si virusul Basescu este un virus deosebit de rezistent la DEMOCRATIE care afecteaza cu preponderenta coloana vertebrala si creierul cetatenilor romani care au sistemul imunitar slabit.
    Personele infectate pot reactiona prin stari de nervozitate, furie, agresivitate, ostiliate precum, slabiciune psihica exagerata care poate degenera in stari de plans nervos, pierderea memoriei , apetit pentru turismul electoral, pierderea verticalitatii morale.
    http://theodora0303.wordpress.com/2009/12/03/gripa-portcalie-simptome-tratament-producator-doze-si-mod-de-administrare/
    Cu deosebit respect

  42. Maria S.(Timisoara) Says:

    neuronii sunt de vina nu ochelarii.
    pentru b…. si ai lui, din nou

    noi ne vom simti ca in melodia urmatoare, dupa ce vom scapa de ei, si vom asculta privighetori nu corbi


    Mai avem cinci zile,MS.

  43. virgil Says:

    Sa dea Dumnezeu sa fi exagerat eu atunci cind am spus ca Basescu trebuia suspendat , ca nu trebuia sa fie lasat sa intre in alegeri cu guvernul sau .
    Duminica vom trai si vom vedea …

  44. J o h n s o n Says:

    Intrebarea cheie la aceste alegeri este :

    POATE EL FURA CAT PUTEM NOI VOTA ????

    Pentru ca distanta prezumata dintre ei este de cca 4-500.000 voturi in favoarea lui Geoana…Se va astepta prognoza EXIT POLL la ora 21 si functie de rezultat vor fi aduse din strainatate un numar suficient cat sa basculeze situatia in favoarea lui Basescu ?! 🙄 😯

    Complicat prieteni…SE JOACA ! Basescu va face orice fel de ORDINARIE sa nu cada in prapastie,mai sta intr-un fir de atza !!!

    CUVANTUL DECISIV IL VOR AVEA SERVICIILE …NE PLACE SAU NU TOT SECURITATEA NE DIRIJEAZA DESTINELE…MACAR SA FACA SI EI O FAPTA BUNA 😉

  45. Ghita Bizonu' Says:

    Argus ,
    Basecuritatea Sa trebuia sa faca demersul de a primi originalul …
    Asa s-a dus pe site ul de la Gardianu si a luat .. ce? Normal ca este prelucrat !! macar ca scrie Gradianul .
    Apriopos in ce consta prelucrarea ?
    In watermark ? In compresie ? E laba sa sau a altuia ? ca in ultima instanta asta conteste … si el a zis ca trebe sa intrebe – adica nu exclude din start sa-i fi tras una …..

  46. m Says:

    Theo : sa inteleg ca tu esti fana a virusului rosu,numit comunism ?

  47. m Says:

    Dinamitarea sinucigasa a PNTCD a avut loc in Timisoara,la 1 dec.2009…
    PS : Bravo,Ion Caramitru !

  48. m Says:

    Culmea anticomunismului marca RI : votati Iliescu !

  49. Basescu Says:

    Fetita, tu nu crezi ca intr-o buna zi te va bate Dumnezeu pentru ce faci pe blogul asta?

  50. J o h n s o n Says:

    basescule pana una alta pe tine o sa te bata Geoana asa ca inghite-o si taci

  51. Romulus Cristea Says:

    E o alta filrmare? Mi se pare un alt unghi.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: