UN CRIN IMPERIAL DE ZIUA LUI MARIUS GHILEZAN

Ieri a fost ziua lui Marius Ghilezan şi n-am apucat să-i urez la timp. Încerc să mă revanşez.

Om de calitate – ca toţi prietenii mei, asta e situaţia. 🙂

Participant la revoluţia anticomunistă veritabilă de la Timişoara şi co-autor al Proclamaţiei de la Timişoara, împreună cu dragul nostru prieten comun, regretatul George Şerban.

Jurnalist de elită, atât de prima linie, cât şi de strategie. A făcut şi reportaj, şi anchete, şi interviuri, a făcut tot ce trebuie să facă un jurnalist adevărat. Pentru ca analiza lui să aibă substanţă. De aici şi editorialele excepţionale.

În ultimii ani, publică mai rar în presă, scrie mai ales cărţi. Expert în consultanţă politică şi comunicare. A scris şi cartea de referinţă „Hoţia la români” şi altele pe teme de socio-patologie naţională. E prea patriot ca să nu fie lucid.

Patriotismul e discret, asta am învăţat-o amândoi de la Corneliu Coposu. Seniorul ţinea mult la Marius şi îl aprecia profesional (ca jurnalist şi consilier).

Ce să vă mai spun, că ştiţi şi voi prea bine?! Scrie şi de fotbal, e cu Poli la nemurire, de unde şi „Furia”. Tatăl lui, dr. Ghilezan, a fost mulţi ani medicul echipei. Un dulce.

Am avut privilegiul să o cunosc şi pe minunata lui mamă, o floare de femeie, o doamnă primitoare, o profesoară din vocaţie. Acum, în mod sigur, un înger.

Când eram amândoi la „România liberă”, aveam o vorbă, Marius şi cu mine, care ne-a rămas: dacă nu putem să-i dăm jos, măcar să ne râdem de ei! E ca un fel de salut.

Acum, îi dăm jos, Mariuse! De râs, râdem la urmă. Destul s-a râs Băsescu de noi. Mai ales de voi, care l-aţi adus la putere şi acum nu mai ştiţi cum să faceţi să-l daţi jos.

Gata, destul te-am certat, de ziua ta. O mai sărbătoreşti şi azi, din cauza mea.

La Mulţi Ani!