Archive for septembrie 2009

COMISIA CERE URMĂRIREA PENALĂ ŞI REVOCAREA SINISTREI

Miercuri 23 septembrie 2009

udrea basea www.newsbucovina.ro

Foto: www.newsbucovina.ro

Comisia parlamentară pentru cercetarea cheltuirii banului public din Ministerul Turismului a recomandat urmărirea penală a sinistrei şi revocarea ei din funcţie.

Ar fi bine pentru proiectul prezidenţial, fiindcă ar avea mai mult timp pentru promovarea legiferării prostituţiei.

După, poate să le înveţe pe fete cu andrelele. Şi în final, cu mopul.

CODRUŢA A FOST RECONFIRMATĂ CA PROCUROR GENERAL

Miercuri 23 septembrie 2009

kovesi GANDUL

Foto: Gândul

Ştiţi cumva ce-o recomandă?

ŢARA LUI BORDEL VODĂ. DE CE E BĂSESCU JEGOS

Marți 22 septembrie 2009

EBA marijuana Marius Mina

Foto: Marius Mina blog

Subit, aflăm că există o comisie prezidenţială care recomandă să se legalizeze prostituţia şi consumul de droguri. Asta cu legalizarea prostituţiei e o preocupare mai veche a PD, a fost unica lor iniţiativă legislativă în guvernarea 1997-2000, după care au reluat-o în toate ciclurile parlamentare, ultima dată, prin gura lui Vasile Blaga (pe când era ministru de Interne). Pentru marijuana, a luat atitudine EBA.

Chiar nici nu comentez, doar semnalez că e o dublă diversiune, jegoasă: încearcă să creeze o temă de tocat obsesiv la televiziuni (ca să mai uităm de situaţie) şi flatează electoral doritorii, stimulându-le tendinţele joase. Să te droghezi e să-ţi distrugi creierul, pentru o succesiune de iluzii urmate de căderi insuportabile în golul unei vieţi autodistruse. Să te prostituezi înseamnă să te degradezi ca persoană umană, iar să beneficiezi de prostituţie înseamnă că nu eşti capabil să fii iubit. Tot ce e mai josnic şi sinucigaş în om.

De fapt, Băsescu e jegos pentru că flatează electoral tot ce e mai josnic, sinucigaş şi dobândit dintr-o propagandă gregară în populaţie. Propaganda luptei de clasă (care fundamentează şi legea salarizării unice). Le alimentează, ca un drog, mentalitatea ignorantă. Atacând magistraţii, captează sau vrea să prostească justiţiabilii iritaţi de lentoarea actului de judecată – fără să ştie, evident, câte sute de dosare are de judecat un judecător pe zi şi fără să fie informaţi că atentatul la adresa puterii judecătoreşti e un atentat la adresa statului de drept: mai ales că, în acest fel, sunt stimulaţi să aibă nostalgia regimului totalitar.

Pe nostalgia lui Ceauşescu şi mizează Băsescu. O demonstrează discursul interminabil din Parlament, indicaţiile preţioase din toate domeniili – de exemplu, ieri s-a dat Primul Arhitect -,atacul la adresa elitelor profesionale, băile de mulţime în care se manifestă din topor. Iar atacul de azi asupra medicilor poate fi folosit cu succes pe post de vomitiv. A zis că pentru o pungă cu porumb un medic dă o adeverinţă. S-a mai făcut şi de râs cu scosul „amigdalitelor” şi „apendicitei”.

Sigur că mizeriile-astea sunt eficiente. Prind la prostime. Iar intelectualii lui captivi în interese comerciale sau drogaţi cu dorinţa de autoiluzionare chiar îl încurajează în propaganda-asta. O practică şi ei. Bazinul electoral de 30% e asigurat. Bagă şi ultranaţionalism primitiv, ca să-şi asigure voturile extremiştilor în turul al doilea. Pentru asta, tiradele patriotarde împotriva „duşmanilor poporului”, a ticăloşilor din presă. Cu presa n-o prea nimereşte, fiindcă e şi ea populară (uneori, din păcate, din aceleaşi motive ca şi Băsescu). Atunci, atacă „mogulii”. Atacă mai ales în zone în care ştie că vine în consens cu frustrările celor dezinformaţi (nu puţini). Atacă efectele, nu cauzele. Dacă ar merge la cauze, ar ajunge la grupurile de interese oneroase pe care le patronează.

Mizeriile propagandistice ale lui Băsescu sunt, încă, eficiente. Partea proastă e că s-ar putea să fie şi suficiente ca să-l ducă la un nou mandat. Ceea ce înseamnă că ne-a terminat. Ca popor şi ca stat. Cu mafia lui de termite.

UPDATE. Părintele Costel Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei, a luat o poziţie dură faţă de această recomandare prezidenţială, într-o declaraţie telefonică pentru Realitatea TV, la emisiunea „Realitatea zilei”, cu Răzvan Dumitrescu. S-ar putea ca propaganda lui Băsescu să-i explodeze-n faţă. Pentru că Biserica e pe locul întâi la capitolul încredere. În toate sondajele. Iar atitudinea va fi, în mod sigur, la fel de puternică şi din partea Bisericii Catolice.

ROMÂNIA, DERAIATĂ. CE S-A ÎNTÂMPLAT ŞI NU NE PASĂ?

Luni 21 septembrie 2009

DERAIERE - TREN - BOJU - CLUJ

Foto: Mircea Roşca – Mediafax

Două catastrofe feroviare au avut loc azi, în decurs de câteva ore, una, la Cârcea, judeţul Dolj şi cealaltă, între Boju şi Valea Florilor, judeţul Cluj.

Deraieri îngrozitoare, a unui tren de călători, cu 360, primul caz (petrecut în noaptea de duminică spre luni) şi a unui marfar, al doilea. În primul caz, şuruburi desfăcute la şină, jaf exclus. Al doilea, tren răsturnat cu sute de tone de motorină.

Ca norocul, n-au fost victime. Doar pagube materiale. Dar se putea întâmpla ceva sinistru.

De mediatizat, nu s-a discutat decât expeditiv despre aceste evenimente de-o gravitate extremă. S-a trăncănit, în schimb, pe teme politice de-un derizoriu insuportabil.

Ce s-a întâmplat, de fapt, în România de azi? Acte de terorism? Ca semn de anarhie? Sau instrumentate ca să dea impresia că ţara asta a devenit un loc periculos?  În care nu mai poţi fi sigur pe nimic şi în care oricând se poate întâmpla orice nenorocire, impredictibil şi înfricoşător.

Asta e ideea? Teroarea fricii cotidiene? Ca să se accentueze, după 20 de ani, nostalgia după „securitatea” totalitară a vieţii din vremea lui Ceauşescu? Pe care îl imită Băsescu?

Sau ideea e că, dimpotrivă, oamenii sunt atât de disperaţi încât au început să premediteze sabotaje, care se pot solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale insuportabile, în condiţiile în care oricum criza economică şi mai ales incompetenţa guvernamentală revoltăroare fac ravagii?

Ambele ipoteze sunt la fel de grave şi ar fi trebuit să ne alerteze la maximum, dacă am fi avut conştiinţă civică. Din care, teoretic, face parte şi cea jurnalistică.

Evident că ar fi cel mai comod să se găsească vinovatul de serviciu, un deraiat mintal. Dar pentru marfar?

Am plecat şi i-am lăsat pe unii vorbind la televizor despre capriciile unei ministre şi nunţile la care au participat primii doi oameni în stat. Peste câteva ore, când m-am întors, la televizor (ambele televiziuni de ştiri) se dezbătea pe seama lui Octav Cozmâncă şi a consecinţelor demersului celui în cauză asupra campaniei electorale, precum şi a zece mia oară pe tema coaliţiei de guvernare, când şi dacă se rupe. Apoi – din nou despre Băsescu.

Suntem inconştienţi? Sau mi se pare. De fapt, probabil că nu s-a întâmplat nimic. E o banală coincidenţă să ai două deraieri de tren masive, una în Regat şi alta în Ardeal, la interval de câteva ore. Trebuie să fii nebun să crezi altceva.

Somn uşor!

CRIN ANTONESCU DECLARĂ STUPEFIANT

Luni 21 septembrie 2009

wtf-cat

Foto: kinialohaguy.wordpress.com

Aseară, în finalul emisiunii cu Melania Medeleanu, Emil Hurezeanu şi Iosif Boda de la Realitatea TV, întrebat dacă îşi va da demisia în cazul în care nu câştigă alegerile, Crin Antonescu a răspuns că nu obişnuieşte şi că nu ar demisiona din funcţia de preşedinte al PNL decât pentru ceva mai important.

Comentaţi voi.

UPDATE. Declaraţia textuală: „Nu voi pleca din fruntea Partidului Naţional Liberal decât pentru a îndeplini, ca să zic aşa, o misiune mai înaltă şi încredinţată de altcineva decât de către liberali„.

QUO VADIS, DOCTORE? COZMÂNCĂ, DESERVICII MAJORE

Duminică 20 septembrie 2009

Cozmanca

Foto: Cotidianul

Prin autosuspendarea ostentativă din PSD, marcată de o scrisoare deschisă extrem de agresivă la adresa partidului din care pleacă pentru a coordona campania electorală a lui Sorin Oprescu, Octav Cozmâncă îi face deservicii majore candidatului (care se vrea) independent.

Demersul lui Octav Cozmâncă e parcă prin înţelegere cu Cozmin Guşă, care a dezvăluit, vineri, tactica electorală de motivare prin intimidare a electoratului captiv al PSD să nu migreze, masiv, spre Oprescu: cine pleacă e trădător şi-i dă votul lui Băsescu.

Enormă greşeală de strategie a făcut experiementatul Cozmâncă. De mirare la experienţa lui. Mai că-ţi vine s-o consideri premeditare. O minge la fileu perfectă pentru PD-L, o poziţionare proastă a independentului Sorin Oprescu pe linia de start.

Geoană e victimizat, partidul, obligat să se replieze şi să-l susţină, la fel, electoratul PSD, din spiritul lor tradiţional de disciplină cazonă, chiar dacă mulţi dintre ei subscriu în sinea lor la acuzaţiile din scrisoarea deschisă. Printre organizatorii de bază ai solidarităţii cazone din PSD era chiar Octav Cozmâncă. Poate că abilitatea lui de organizator îi e utilă Doctorului, dar s-ar putea ca modul în care îşi anunţă plecarea din PSD – care sună a dezertare – să fie o lovitură anticipată insurmontabilă dată candidatului Sorin Oprescu. Mai tare decât dacă o primea de la adversar.

Replica preşedintelui PSD mi s-a părut cea mai adecvată. Mircea Geoană a expediat evenimentul cu eleganţă, declarând că este democraţie şi fiecare are dreptul la opinie, şi e păcat numai că Octav Cozmâncă nu s-a exprimat în interiorul partidului, dar dacă el a considerat că trebuie s-o facă în exterior, e opţiunea lui.

Scrisoarea lui Cozmâncă îi pune în dificultate extremă pe Ion Iliescu, Adrian Năstase, şi ceilalţi lideri şi membri conştienţi că nu Mircea Geoană e soluţia pentru câştigarea preşedinţiei. I-a pus, practic, în situaţie de imposibilitate. Cam tot aşa cum i-a pus Victor Ciorbea în situaţia de a se solidariza cu Radu Vasile pe contestatarii lui Radu Vasile din PNŢCD, când a plecat şi a fondat ANCD. Aşa ameninţă şi Cozmâncă să fondeze Alianţa Stângii sau aşa ceva. Mă întreb cum speră Octav Cozmâncă – sau poate nu vrea – să obţină voturi din dreapta pentru Oprescu, poziţionându-l atât de categoric, chiar blocându-l pe stânga şi blamând însuşi conceptul de dreapta politică.

Lui Sorin Oprescu, în opinia mea, nu-i rămâne de făcut decât să se delimiteze, ferm, de gestul lui Octav Cozmâncă şi să-i refuze aportul (dacă tot a comis-o, îl poate ajuta neoficial – şi strict pe partea de organizare). Cozmâncă nu face decât să-i altereze violent statutul de independent al lui Sorin Oprescu, să-l polarizeze excesiv spre stânga – chiar stânga radicală şi să-i plafoneze electoratul – cel dispre dreapta şi din zona absenteiştilor.

Dacă ar fi vrut să-l ajute pe Sorin Oprescu să-l înlăture pe Băsescu – şi nu să ia un nou mandat -, atunci ar fi procedat cu tact. S-ar fi retras discret, motivând elegant autosuspendarea din convingerea că Oprescu este candidatul în care crede şi că n-ar putea să-l susţină, activând, simultan, în partidul care are alt candidat, pe Mircea Geoană. Cozmâncă putea în final să facă un apel la fel de elegant la PSD şi chiar la Mircea Geoană să reflecteze dacă n-ar fi mai potrivit să-l susţină la preşedinţie pe independentul Sorin Oprescu, fostul lor coleg şi prieten. Apelul paote că ar fi fost de impact, oricum, incomparabil mai eficient decât demersul agresiv actual care cred că va avea efectul contrar.

Şi mai cred că Sorin Oprescu trebuie nu doar să se delimiteze de iniţiativa lui Cozmâncă şi să ia distanţă faţă de el, ci şi să contraatace extrem de clar şi ferm în faţa acuzelor lui Guşă, preluate ca o placă PR atât de activiştii PSD, cât şi de cei ai PD-L, referitor la faptul că i-ar face jocul lui Băsescu, care l-ar obliga să candideze în favoarea lui, prin şantaj la adresa fiului doctorului. Şi repede. Urgent, chiar. Poate întoarce, rapid, situaţia în favoarea lui. Dacă n-o face, a pierdut anticipat.

PREŞEDINTE MURIBUND. TRAIAN BĂSESCU, AZI, LA R.R.A.

Duminică 20 septembrie 2009

Video de shockeru

Băsescu a zis, azi, textual, că trebuie să se termine şi cu generaţia tânără.

Citiţi şi vă cruciţi:

Avem o problemă că trebuie să se termine şi cu generaţia asta, pe care eu o apreciez, generaţia tânără, dar sunt pe la unele televiziuni oameni iresponsabili. Şi eu cred că iresponsabilitatea nu are ce căuta a fi promovată în mediul public prin televiziuni, fie ele şi private. Aţi văzut cum vorbesc că le e scârbă de România, că ar vrea să plece”.

Uitaţi-vă cum se vorbeşte despre stat, uitaţi-vă că sunt ticăloşi care şi-au permis să-l acuze de terorism pe şeful statului, numai pentru că primesc doi bani de afară sau dinăuntru.

Video de alex24buc

Uitaţi-vă că vedeţi în fiecare seară aproape la talk-showuri: „Mi-e scârbă de România, de stat, de instituţii”. Trebuie să ne promovăm în exterior, dar şi în interior.Ce pot să înţeleg eu de la un ziarist care merge atât de departe încât să-şi denigreze propria ţară şi propriul stat, înţeleg în primul rând că nu-şi cunoaşte ţara, nu-i iubeşte pe români. (Cotidianul)

Remember Patapievici:

„Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut”.

„Un popor cu substanţă tarată. Oriunde te uiţi, vezi feţe patibulare, ochi mohorâţi, maxilare încrâncentate, feţe urâte, guri vulgare, trăsături rudimentare”. (Politice, 1996)

REGAL CU JOSHUA BELL LA FESTIVALUL GEORGE ENESCU

Sâmbătă 19 septembrie 2009

Video de napat14

Acum o săptămână cânta la Bucureşti violonistul de vis Joshua Bell. La Sala Mare a Palatului, cu Filarmonica Regală din Londra, dirijată de Horia Andreescu (veşnic tânăr şi ferice). Totul sublim. Tânărul violonist american – magnific pur şi simplu.

Îmi pare rău că n-am imagini de sâmbăta trecută (Lalo – Simfonia spaniolă). Bisul, bineînţeles, Yankee Doodle, şi cred că a fost una din cele mai perfecte interpretări ale lui, ca să mă exprim în stilul american permis de gramatica lor entuziastă.

Video de HudsonGorzoniPires (Institutul Baccarelli din São Paulo, iulie a.c.) 

Trivialitatea vieţii de manea, ţigănia, derizoriul ţin prim-planul actualităţii. Despre Festivalul Enescu, eveniment internaţional de elită care se întâmplă de la 30 august, la 26 septembrie, cei mai mulţi n-ar fi ştiut nimic, dacă nu era huiduit numele lui Băsescu.

Pierdem din vedere splendoarea de lângă noi, discretă, esenţială. Despre Dan Grigore nu ne mai amintim decât în calitate de membru al CNA, dar uităm artistul, muzicantul de geniu. Da, muzicant. Aşa îi place lui să i se spună. A cântat miercuri, cu Orchestra Philharmonia, dirijată de pianistul Vladimir Ashkenazy, tot la Sala Mare a Palatului. Ce tandem!

Mai sunt suficiente zile ca să ne bucurăm de acest festival care ne-ar putea situa, pentru o lună, în centrul atenţiei mondiale, în calitate de capitală a muzicii simfonice. Dacă am avea sensul priorităţilor. Şi am şti să (ne) preţuim şi să ne promovăm valorile. Spectacolul mahalalei politice are propritate. Mă întreb dacă vom avea, în viitorul apropiat, vreo campanie electorală în care candidaţii să onoreze festivalul „George Enescu” şi alte spectacole de artă, nu ca să le transforme în pretexte electorale, ci pur şi simplu ca spectatori care se bucură.

Video de AliceBathory00 (din concertul Jubileului de Argint al Reginei Beatrix, Amsterdam, 29 aprilie 2005)

Deocamdată, am putea să ne bucurăm de Bucureşti, la sfârşit de săptămână aniversară a celor 550 de ani. Una inspirată. Cu trăsuri, port din anii ’20, bătaie cu flori, maşini de epocă, tramvaie cu cai, serată – o reconstituire firească a Bucureştiului de altădată, atât în centrul istoric, cât şi în oroarea de „centru civic”. Care, astfel, prinde viaţă.

Astă seară, la 21:30, cântă Angela Gheorghiu, în Piaţa Constituţiei. Urmează foc de artificii şi noaptea albă a muzeelor. E frumos.

TURISMUL ROMÂNIEI, LA ÎNĂLŢIME. ADICĂ TURISM AVIATIC

Sâmbătă 19 septembrie 2009

parasuta www.funpub.net mishu

Foto: mishu www.funpub.net 

Preşedintele Băsescu a declarat, la RRA, că Ministerul Turismului e foarte eficient peste hotare, fiindcă a văzut el lângă casa lui turişti străini fericiţi, care s-au declarat încântaţi de frumuseţile patriei noastre. Preşedintele părea cu capu-n nori şi n-a precizat pe unde pe lângă casa lui şi de câte ori s-a petrecut evenimentul extatic, şi la ce fel de frumuseţi se refereau străinezii.

Dar ca să ne explice că turiştii au fost în al nouălea cer, Traian Băsescu a făcut aluzie la cei care susţin că turismul României e în aer fără infrastructură şi a zis că nu se face pe autostrăzi, nici pe centură, ci cu avionul. De unde rezultă că după ce se decolează în tării, se aterizează cu paraşuta, în cele mai greu accesibile locuri. La alegere.

Land of choice.

LĂSAŢI ORICE SPERANŢĂ VOI, CEI CE VENIŢI LA STEAUA!

Sâmbătă 19 septembrie 2009

stoichita prosport.ro

Atât de pacoste e Gigi Becali pentru Steaua încât, aşa cum ştiţi, am ajuns să-mi doresc să ne bată Dinamo, să ne bată toată lumea, să retrogradăm, numai să scăpăm de cioban. Să vândă şi să meargă să-şi mulgă oile din Pipera.

Din ce mi-am dorit s-a împlinit doar o parte din răul pe care mi-l doream spre bine, adică ne-a bătut Dinamo şi tot ce a urmat a fost păcat de Cristiano Bergodi, aşa cum regretam anticipat. Un domn în fotbal. N-avea cum să reziste cu mârlanul.

Care s-a înfuriat că nu l-a lăsat să intre la pauza meciului cu Şerif Tiraspol în vestiar, după ce înainte de meci intrase şi ameninţase nişte jucători. Bergodi e prea vertical pentru a suporta prostia agresivă. Mai bine pleca el, decât să-l dea afară Becali.

bergodi-lacatus prosport.ro

Foto 1 şi 2: Pro Sport

Ce impresie şi-o fi făcut omul din ţara lui Dante când a venit la Steaua nu ştiu. Cert e că la plecare a zis că a rămas „cu gura deschisă”. În plus, a sărit şi Mitică Dragomir să dea cu rahat în ventilator, întrebând de ce nu stă Bergodi în Italia dacă nu vrea să se bage slugă la patroni din România. Unde guvernează mârlănia.

Mihai Stoichiţă a venit imediat în loc, un pic cam prea repede. În ciuda precedentelor. Mi-a plăcut Stoichiţă când făcea tandem cu Ţiţi Dumitriu, e un tip serios şi ataşat de Steaua – dar ceilalţi n-au fost? Nici nu vreau să enumăr antrenorii care s-au perindat. Şi nici nu-mi plac pariurile, ca să întreb dacă prezenţa lui Mihai Stoichiţă – ca şi a lui Basarab Panduru, un nesupus din fire – se va număra în luni sau în săptămâni.

Întrebarea e ce facem noi, cei care iubim Steaua atât de mult încât nu ne mai interesează rezultatele imediate, ci doar să scăpăm de un patron dezonorant pentru blazonul celei mai iubite echipe din ţară? Cum putem determina plecarea lui Becali? Şi cum găsim un cumpărător de caracter? Ştiu, prea multe vreau. Dar altfel n-aş ţine cu Steaua.

ÎI DĂ SORIN OPRESCU UN CAP ÎN GURĂ LUI COZMIN GUŞĂ?

Vineri 18 septembrie 2009

Video: interzispetv

Astă-seară, la „Antena 3 Special”, cu Maria Coman şi Andrei Bădin, după odele înălţate Rusiei, Cozmin Guşă a zis că Sorin Oprescu îl încurcă în campanie pe Mircea Geoană, pentru ca în turul al doilea să-i dea voturile lui Traian Băsescu, motivul pentru care candidează fiind acela că e obligat chiar de Băsescu, care îl şantajează cu fiul lui.

În campania pentru Primăria Capitalei, finala de la PRO TV, Guşă l-a interpelat pe Sorin Oprescu în legătură cu declaraţia că îi va da un cap în gură, la care doctorul a replicat: „Scuzaţi-mă că nu v-am dat”. Se revanşează acum? Oricum, Guşă a devoalat tactica electorală a PSD în raport cu Sorin Oprescu: cine-l votează e trădător, cine-l votează îi dă voturile lui Băsescu.

Ideea e să-l pună pe Oprescu în defensivă din start şi să semene viermele îndoielii în cei dispuşi să-l susţină ca independent. Dar sperietoarea are în mod cert ca grup-ţintă electoratul PSD, pe care Geoană e disperat să-l motiveze. În această zonă, sperietoarea ar putea fi eficientă, într-o oarecare măsură. În zona independenţilor, adică a celor care gândesc pe cont propriu, nu prea.

Cozmin Guşă este fost secretar general al PSD adus de Adrian Năstase, fost consilier al lui Traian Băsescu în campania prezidenţială contra lui Adrian Năstase, actual consilier al lui Mircea Geoană în campania prezidenţială contra lui Traian Băsescu. Credibil personaj.