DISPERARE MARE LA PD-L. BOC CERŞEŞTE LA PSD

base boc sarut alegeri-2009.ro

Foto: alegeri2009.ro

Cât de mare e disperarea la PD-L s-a văzut din faptul că Emil Boc a făcut prima lui conferinţă de presă ca prim-ministru la sediul partidului, aşa cum a şi semnalat. Boc a vorbit peste o jumătate de oră vorbe goale şi a răspuns, tot aşa, la câteva întrebări, încă vreo 10 minute. O tentativă de  nouă victimizare patriotardă a PD-L. Imagine obosită.

În esenţă, premierul, pe un ton patetic, a implorat, de fapt, PSD să rămână la guvernare. Poate pentru că o făcuse de oaie ieri când, pe marginea propunerii privind „Comisia Duduia”, pronunţase un ultimatum la adresa partidului-partener, să se gândească dacă e la guvernare sau în opoziţie.

Azi a dat-o pe retorica responsabilităţii, reproşându-le partenerilor că „au alte priorităţi”, fapt repetat de multe ori şi fără să precizeze care sunt acelea, deşi era clară supărarea faţă de comisiile despre fetele de la PD-L. Când însă a fost întrebat dacă asta e problema, Boc a negat, a spus că n-are nici o legătură atitudinea de azi, cu „Comisia Duduia”.

Dacă PSD pleacă de la guvernare e rău pentru Băsescu. Pentru că, în condiţiile actuale, n-ar mai ţine retorica privind fuga de responsabilitate, pe care o au pregătită în eventualitatea rupturii de partidul Prostănacului care nu pleacă de la putere,  lăsându-i adversarului muniţie la purtător.

Liderii PSD se gândesc, probabil, că e preferabil să rămână la putere, nu doar pentru avantajele materiale, ci şi pentru că în acest fel ating două obiective simultan: îşi controlează profitabil partenerii şi joacă rolul public de contestatar din interior al guvernării. Deşi răspunderea guvernamentală e solidară.

PD-L a adoptat retorica reproşului că PSD vrea să fie simultan la putere şi în opoziţie, ca şi cum cei din partidul lui Băsescu n-ar fi făcut la fel când se aflau la guvernare cu PNL, partid-partener pe care l-au sabotat şi l-au vrut desfiinţat, aşa cum procedaseră şi în guvernarea 1997-2000, faţă de PNŢCD (atunci, cu succes, spre deosebire de acum).

PD-L acuză PSD şi PNL că s-ar afla în campanie electorală prezidenţială, ca şi cum ei n-ar face la fel. Dar numai ei au voie. Şi vor să o facă pretinzând că ei de fapt sunt strict preocupaţi de ţărişoară şi de interesele ei, nu de interesele electorale ale preşedintelui Băsescu, fără a cărui realegere PD-L moare.

Realitatea e că PD-L şi-a pierdut obiectul muncii: anticorupţia. Imaginea de justiţiari s-a făcut praf. De fapt, Boc invocă protocolul de guvernare, pentru că ar vrea o „solidaritate ţigănească”  în cazurile de corupţie din PD-L (continuând, totodată, să vechiculeze imaginea vinovatului de serviciu, Adrian Năstase).

Disperarea provine din faptul că partidul prezidenţial nu are o retorică de rezervă. De aceea, doar mimează siguranţa de sine şi plusează în tentativa de a consolida imaginea invincibilităţii lui Băsescu. Şi fac totul pentru a impune impresia că pentru actualul preşedinte cursa prezidenţială nu-i decât un antrenament, un sparring-partnership, nominalizat fiind în permanentă Mircea Geoană drept contracandidat.

PR-ul PD-L nu mai are ce să inventeze, de aceea, propagă la infinit două clişee: blamarea PSD pentru duplicitate şi culpabilizarea PNL pentru „greaua moştenire”. De altfel, dacă situaţia ţării n-ar fi dramatică, ar fi amuzant să constaţi cum liberalii, în emisiuni televizate, urmăresc spectacolul disputelor aprinse ale partenerilor de guvernare, care, în ultima vreme, nu-şi prea mai dau mâna nici când e vorba să dea vina pe „greaua moştenire”.

Un singur reproş concret le-a făcut, azi, Boc pesediştilor: că n-a venit Geoană miercurea trecută la şedinţa programată în tentativa PD-L de a determina PSD să accepte angajarea răspunderii pentru proiectul de reforme ale Educaţiei elaborat de Comisia Prezidenţială, de a cărei adoptare să beneficieze Băsescu electoral. Boc n-a suflat un cuvânt despre faptul că atât PD-L, cât şi preşedintele Băsescu – atitudine diametral opusă de cea a profesorului Miclea, solidar cu ministrul Andronescu – au apărat megaescrocheria lui Bondrea de la Fabrica de Diplome, Grade şi Titluri Universitare ilegitim denumită „Spiru Haret”.

Reacţia PSD a sosit prompt, prin purtătorul de cuvânt Bogdan Niculescu-Duvăz, simpaticul uns cu toate alifiile încă din vremea în care era coleg cu ei în Modrogan: „ba pe-a mamei dumneavoastră”. În sensul că PSD aşteaptă de trei săptămâni o întâlnire cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, pe tema crizei economice, a cărei soluţionare este prioritară. Şi ignorată de PD-L. La fel ca şi cele 24 de măsuri anticriză pe care PSD susţine că le-a propus.

Distracţie maximă. Numai că la anul va fi dramatic pentru populaţie.

17 răspunsuri to “DISPERARE MARE LA PD-L. BOC CERŞEŞTE LA PSD”

  1. ela Says:

    Parca PSD-ul nu mai este atat de timorat de basescu>
    Acum 5 ani presa i-a pus pe cei de PSD la colt rau de tot,au inceput incep sa-si revina unul cate unu sa aiba oleaca de personalitate.

    Acum cea mai tare chestie, seful comisiei de cercetare Tariceanu, n-a fost in stare sa citeasca raportul, a fost de-o penibilitate …..s-a balbait groaznic si pe timp indelungat.Wau.
    Astia care nu stiu sa guverneze tara care au ajuns si ei in Parlamentul Romaniei, cam cum a ajuns eba in Pe, pe aceleasi criterii de competenta , bajbaiala,ajung sa judece oameni capabili, oameni care au dovedit competenta.
    Exact vorba Eclesiastului „am vazut nebuni la rang de conducatori”.

  2. ELMMAR Says:

    Milogeala,batut campii fara gratie,umilinta.
    E groasa rau.
    Am inteles totusi ceva: ca Geoana s a bagabontzit si nu mai vine pe acasa.
    M am ras pe mine.
    Ma duc sa mi schimb izmenele si sa fac un dus. Sunt fleashca intercracis.
    Cel mai scurt banc politic: Boc.

  3. Filip G Says:

    Problema e alta PD-L pierde si presedentia si guvernarea dupa alegerile prezidentiale.
    Iar tapul ispasitor va fi BOC.
    Domnul Boc nu are decat sa adopte pozitia MIELULUI ce suge la doua oi.

  4. rusnac Says:

    Mi-a placut „seriosul” domn Cristian Radulescu (parca) de la PDL. Orice se putea discuta cu el, parea maleabil si ingaduitor, pana s-a ajuns la comisia Udrea. Asa ceva nu accepta in ruptul capului. Deci tactica noua este asta: suntem buni si maleabili, i-am pus pe tusa pe alde Hoara si ceilalti, am scos la inaintare baietii buni, dar totul pana la Udrea. Subiect tabu. Parca incearca cu tot dinadinsul sa ii starneasca pe ceilalti impotriva lor. Si prin politica asta vor primi de acum incolo lovituri mai ceva ca sacul de box.

  5. ELMMAR Says:

    @Filip G

    Boc poate sa suga si la berbec…gata.
    Asta e Basescu,din momentul asta pdl ul incepe sa fie mancat de tacs o din deal, pe principiul ” nici eu dar nici voi”.

  6. olimpiu Says:

    ce poate spune un fost activist comunist??? secretarul UTC Emil Boc..seamana in conduita cu Emil Bobu, crede ca e mare orator si promotorul no.1 a noii limbi de lemn, cea din gura domniei sale o are adanc infipta in poponeata presedintelui
    PSD nu va pleca de la guvernare si astfel il va sacrifica si umple de penibil pe presedintele partidului
    iar pe tov Videanu trebuie sa-l cauti departe , la Monte Carlo si mi s epare corect sa fie acolo deoarece economia duduie!!!!

  7. julia Says:

    off topic:
    Franklin spune:
    „@Julia
    Am remarcat ca in comentariile tale apare des ASTA E O MINCIUNA exprimarea “Imi pare rau ca te-am bagat in seama”. Sa ai o astfel de atitudine pentru colegii de blog ASTA E O EXAGERARE (felicitari pentru sinceritate!) si sa-i acuzi pe altii de aroganta, asta da ipocrizie. Si pana la urma, din partea cui! DE UNDE STII TU CINE SINT? Un minim de cavalerism ma impiedica sa continui. ESTI PLIN DE „CAVALERISM”! Totusi, nu ma pot abtine sa nu remarca faptul ca la subiectul in discutie ai reactionat ca dracul la exorcist, Julia. Eu unul, stiu si de ce. BATI CIMPII DE SE AUDE PINA LA MINE IN HOUSTON” DE CE NU AI CURAJUL SA TE SEMNEZI CU UN NICKUL CONSACRAT? Poate pt ca daca stiam cine esti, nu dicutam cu tine to begin with!!!

    Asculta, eu macar curajul sa comentez sub acelasi pseudonim, care este si numele meu. In schimb tu te ascunzi sub….cite pseudonime numai tu stii…..si vii aici cu minciuni si insinuari despre mine. DA! Imi parte rau ca te-am bagat in seama. Nu meritai o explicatie si ti-am dat mai multe. Eu nu sint aroganta si nici ipocrita. Sint sincera. Spun ce gidnesc si ce simt, nu ma ascund.
    Aroganta presupune si impunerea parerilor tale si incercarea de amutire a opozitiei. Eu doar mi le spun pe ale mele. In dinamica dialogului este posibil ca doi oameni cu pareri diferite sa discute in contradictoriu, aducind fiecare argumentele lui. Asta am facut eu. Dar cu unii nu se poate dialoga. Si atunci imi pare rau de timpul pierdut. Cum imi pare si acum. Sint sigura ca daca iti foloseai nickul consacrat nici macar nu-ti acordam timpul de a te citi. Daca tu crezi ca asta e aroganta, e problema ta, nu a mea.

  8. ELMMAR Says:

    „Deputatii pdl nu vor vota infiintarea comisiei udrea.”
    Sub tonele de parfum scump,nutzy imprastie un damf de hoit care vine din deal.
    Dragoste pe pipaiala ca n filmele indiene,ea moare si el nashte?
    Vom vide!

  9. renata Says:

    Roxana,
    nu ştiu ce coordonate să schimb, să nu mai stau la spam. Până una-alta, cred că e bine şi la spam, te reobişnuieşti cu coada de pe vremuri, când erai înconjurat de toată înţelepciunea poporului, cum eşti azi înconjurat de revista AS şi altele ca AS.
    Să revenim la oile noastre. Şi anume la BOC. N-am văzut, n-am auzit ce-a zis, da’ tare drăgălaş l-ai povestit, în sensul de autentic, mi-e o greaţă plus repulsie ca şi cum l-aş fi urmărit în direct.
    …Voiam să-ţi zic ceva deştept despre BOCceluţă dar am uitat.
    Îmi trece prin minte o tâmpenie: cum l-o suporta nevastă-sa?

  10. Marius Mina Says:

    PSD si PNL se gandesc sa-i pregateasca o frumoasa surpriza D-nei Udrea , desi se discutase despre oportunitatea desemnarii lui Ludivic Orban in fruntea comisiei de ancheta in cazul Elenei Udrea, in culisele Parlamentului se ia in calcul nominalizarea Adrianei Saftoiu in fruntea comisiei de ancheta.

  11. spedy Says:

    hehehe,oare pen`cine bat clopotele mitica?si ce se mai inghesoaie dracii la usa cazanului ,cata frenezie sa vada smoala clocotind si bulboanele pierzandu-se-n rotocoale de fum negricios…scaparatoarea-i americaneasca,vreascuruile autohtone,vantul bate de la rasarit,si sesufla-n foale de la itzic…ce mai talmes balmes.intarata-i drace ca si mie-mi place …numa `ca,fir-ar sa fie ,nota de plata o achitam tot noi,chiar daca si la chindii si la scandal suntem numa` spectatori….

    spedy/27/07/2009

  12. olimpiu Says:

    asta ar fi tare ! sa vina madam Saftoiu presedinte de comisie, ar muri Vanghelita

  13. Roxana Iordache Says:

    @ela. Corect!

    @ELMMAR. Trebuie şi tu să dai chiar toate detaliile? :mrgreen:

    @Filip G. Boc e cantitate neglijabilă.

    @rusnac. De fapt, n-o suportă. :mrgreen:

    @ELMMAR. Neah! Îl subestimezi. Se va delimita strategic de PD-L, în perioada următoare. Se va delimita electoral, va spune că el e independent. :mrgreen:

    @olimpiu. Cam aşa.

    @Julia. Îmi pare sincer rău pentru disputa voastră. 😐

    @ELMMAR. Cum spunea conu Alecu, se vede că pute. :mrgreen:

    @Marius Min. Hai să fim serioşi. E o comisie de anchetă parlamentară, nu un vestiar.

    @olimpiu. Glumeşti! Sau tu chiar îţi închipui că e reală ruptura? :mrgreen:

    @spedy. Super!

  14. julia Says:

    Roxana, disputa ca disputa, asta nu e bai. Problema este atitudinea lui Franklin.
    Ma asteptam la o disputa cu tine; sau cu gabi, cu care pina la urma, contrar a ce am crezut la inceput, cred ca pot avea o discutie in contradictoriu. Dar cind cineva vine cu insinuari dintr-astea despre mine ca persoana si cauta suporteri unele personaje pe un blog, mie mi se pare ridicol si pierdere de timp. Nu stiu cine e persoana dar personajul sigur e cunoscut. Cum altfel sa faca el apropouri la un trecut al meu forumistic? Probabil ca daca as sti cine e, nu as fi comentat. Si nici nu l-as fi citit.
    Imi cer scuze de bruiaj. Sincer. 😦

  15. Franklin Says:

    Cred ca reactia de azi a lui Emil Boc ar putea fi corelata cu ipoteza candidaturii lui Sorin Oprescu la alegerile prezidentiale. Dupa parerea mea, „bomba” lui Oprescu nu e decat un clopotel al gruparii Iliescu, menit sa-i avertizeze pe ceilalti din PSD de faptul ca mai au si ei un cuvant de spus. Caci Oprescu IN ar inseamna Geoana OUT.
    Nu trebuie sa fi analist politic pentru ca sa-ti dai seama ca acesta grupare si-ar dori retragerea imediata a PSD de la guvernare. De aici si reactia lui Boc. Pedelistii se bazau doar pe alde Oprimazare & Colab. si pe pofta lor nemasurata de putere. Au ocazia sa constate acum ca PSD mai are si alte resurse.

  16. Cezar Pesclevei Says:

    Oare de ce credeti ca Boc a implorat PSD sa ramana la guvernare?
    Pentru mine e clar> ca sa nu moara doar capra portocalie ci si cea a vecinului! Ca sa se scufunde corabia mai original, cu doua partide pe ea. sa nu se duca la fund doar PDL!

  17. Cezar Pesclevei Says:

    …ca ce, PSD e mai breaz??? Ha ha ha!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: