LANSARE DE CARTE. RADU AL ROMÂNIEI LA BOOKFEST

Altfel-nou4

Astăzi, începând cu ora 12, la pavilionul 16 din cadrul Romexpo, are loc lansarea cărţii de dialog al tânărului eseist Nicolae Drăguşin cu Principele Radu, apărută la editura „Polirom”.

Cartea este prefaţată de Barbu Andrei Brezianu. O carte frumoasă, la propriu şi la figurat, care merită din plin citită. Radu al României o prezintă astfel:

„Sunt convins de utilitatea dialogurilor de faţă, chiar dacă ele rămân un demers neobişnuit: convorbirea cu un tânăr fără experienţă publicistică, utilizarea unei modalităţi de comunicare nepotrivite cu poziţia mea publică şi analiza prea tranşantă a unor fenomene ce ar trebui să se afle pe masa de lucru a altcuiva decât a unui membru al Familiei Regale”.

La eveniment vor participa Principele Radu, Nicolae Drăguşin, Andrei Brezianu şi Adrian Şerban. Autorii cărţii acordă autografe.

37 răspunsuri to “LANSARE DE CARTE. RADU AL ROMÂNIEI LA BOOKFEST”

  1. gabimihaela Says:

    @Rox Stiu ca este COMPLET in afara subiectului, dar cind omul are o revelatie tine sa o impartaseasca!
    Am vorbit mereu despre ‘pasiunea” de a fi profesor, nu e singura. O alta pasiune este bucataritul, improvizatul retelor, adaptatul retelor cind nu ai incotro. Ei am decis sa le pun pe my page. Tocmai am facut o fripturica cu muschi de vaca de iti „lingi” degetelel. Un pas pe pagina mea si cred ca multi vor fi fericiti…Pofta buna daca va decideti sa incercati.
    http://gabimihaela.wordpress.com/2009/06/19/reteta-zilei/

  2. Florian Says:

    Nu gaseai si tu, Roxana, un paragraf din care sa razbata mai putina pretuire de sine? Daca iti spun ca ai cazut in adulatia unui parvenit infumurat te superi, dar nu pot sa nu observ diferenta dintre modul elegant in care scrii tu despre Nicolae Dragusin – „un tanar eseist” – si pozitia de inferioritate in care-si plaseaza adoratul tau interlocutorul, prezentandu-l drept „un tanar fara experienta publicistica”. Dar nu numai partenerul de dialog este expediat pe o pozitie inferioara, ci si modul in care se adreseaza supusilor, prin intermediul volumului omagiat de Roxana, este vazut ca nepotrivit pentru inalta sale pozitie publica. Ai auzit, magarule, de „Convorbiri cu Regele Mihai I al Romaniei”? Maiestatea Sa nu l-a tratat de sus pe Mircea Ciobanu si nici nu i s-a parut nepotrivit sa se adreseze poporului sau printr-o carte de dialoguri. Tu esti mai presus de Rege, mai golanule?
    Pana si subiectele dezbatute de augustul nostru personaj „ar trebui să se afle pe masa de lucru a altcuiva decât a unui membru al Familiei Regale”. Stii ceva, bai uzurpator al adevaratei distinctii princiare? Mars dracului de aici de puslama, cu ifosele tale cu tot.
    Stiu ca te-am suparat Roxana si-mi pare rau, dar cand vad atata goma ma apuca voma.

  3. Marcus Says:

    @Roxana:mai bine nu reproduceai citatul respectiv, in care Reprezntantul Casei Regale Printul Duda al Romaniei, prin aerul de superioritate princiara abordat, il loveste drept in boase pe cetateanul Duda, candidat la presedentia Romaniei. Si nu cred ca literatura romana ar fi avut prea mult de suferit fara favorul Altetei Sale de a se apleca asupra pulimii. In rest sa fii iubita si te rog citeste la mine despre Durerea in cur si panaceul potrivit acestei dureri, Sutul in cur.
    sa fii iubita
    marcus

  4. viermele_bolsevic Says:

    bai, fratele meu, asta se crede „miezul din dodoasca” … 🙂

  5. Corina Says:

    Reiau intrebarile pe care vi le-am pus la articolul din 16 iunie. De ce e mai bun Duda decat Antonescu (astept argumentele Dvs., pur si simplu) si cum credeti ca poate castiga presedintia in conditiile in care presa il ignora, in general, sau il „povesteste” nefavorabil?

    Referirea la interlocutorul sau ca „tanar fara experienta publicistica” nu mi se pare jignitoare deloc. E un fapt, si preferinta lui denota incredere in generatia tanara de oameni educati.

  6. Radu Humor Says:

    Ce-aveti mai fratilor, v-ati dilit de-abinelea ( mai ales tu@Floriane!) ?!
    Sa vezi in cele cateva cuvinte, atatea insulte la adresa intelectului tau, cand ele vor sa exprime cu totul altceva ( a aduce in discutia lipsa de experienta a unui tanar, poate fi un compliment, mai ales atunci cand intreprinderea lui este o reusita), mi se pare cel putin dubios si ma duce cu gandul la niste noi ordine primite, mai ales ca amenintarea din partea Principelui devine tot mai evidenta.
    Pana la urma vad ca intarziatul prea mult in compania lui Jack, pe care-l credeam doar o metafora, isi face ca de obicei efectul, mai ales a doua zi.
    Grav e ca se vorbeste in necunostinta de cauza ! ( dar probabil pentru asta s-au inventat scuzele ulterioare….) .

  7. Horia Cremene Says:

    Recurgerea la un vocabular grobian din partea unor comentatori, pe care gazda îi numeşte cu eleganţă inteligenţi, te lasă cu un gust amar… Cu toate că n-aş fi vrut să intervin, datorită vocabularului incalificabil nu mă pot abţine să nu postez şi un comentariu altfel.

    La câteva săptămâni după recitirea volumului Altfel, sunt stăpânit de aceleaşi puternice impresii pe care le-am simţit şi la prima citire. Nu înţeleg cum ar putea o pseudo-elită de aşa zişi intelectuali, formată din fiii foştilor delatori ai anilor 50, studenţi ai „burselor muncitoreşti”, să priceapă şi mai ales să accepte că demersul lui Radu Duda urmăreşte afirmarea statalităţii, adică afirmarea şi conservarea fiinţei şi demnităţii naţionale, în timp ce educaţia lor i-a orientat spre obţinerea puterii şi influenţei politice, aducătoare de privilegii şi profituri materiale. Ce educaţie au putut primi aceştia şi de la cine? Pe timpul în care adevărata elită era exterminată la Canal. Cred că, din păcate, nu s-au format noile elite, iar pseudo-elitele mai degrabă bravează cu un fel de superioritate înţelegătoare faţă de „demersul romantic” al Principelui.
    Cel puţin deocamdată, până se va vedea cum înclină balanţa şi când, datorită oportunismului, sau „flexibilităţii” cum elegant se exprimă Radu Duda, „elitele” se vor reorienta, aşa cum au făcut şi în `89 şi îl vor sufoca sau nu (după caz) cu adeziuni şi loialităţi.

    Referindu-se la Rege, Radu Duda observă că „marile dureri sunt mute”. Este suficient pentru a-l identifica pe Rege cu poporul Său, ale cărei mari dureri se regăsesc în suferinţa demnă şi discretă a omului simplu, în absenteism ca protest la lipsa de alternativă politică. După o viaţă de deziluzii, de dezamăgiri, mai ales cele din ultimii 20 de ani, este greu să readuci speranţa. Dar nu imposibil, dacă mă gândesc la Mahatma Gandi, la Nelson Mandela, la Martin Luther King, lideri care au schimbat lumea când nimeni nu le dădea nici o şansă, când autorităţile, brutale şi represive, au folosit împotriva lor toate mijloacele de intimidare şi constrângere. Revolta latentă a populaţiei s-a eliberat cu o presiune de nestăvilit. Şi chiar dacă la noi nu va fi să fie-aşa, dacă lucrurile nu sunt coapte încă, faptul că Radu Duda se lansează, cu credibilitatea şi legitimitatea pe care i-o conferă sprijinul declarat al Regelui Mihai, ca un reper al normalităţii în jurul căruia să se poată coagula oameni normali, cu sentimente normale, cu aspiraţii normale, cu comportări normale, este un câştig pe care România nu l-a avut niciodată de la ocupaţia sovietică până azi.

    Mă frapează, nici nu se putea altfel, nobleţea cu care Radu Duda îşi reprimă şi depăşeşte resentimentele faţă de făptaşii atrocităţilor suferite de miile de victime nevinovate, îmi vine greu să accept că acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru unitatea, afirmarea şi consolidarea fiinţei naţionale (la fel cum mi-a fost greu să accept şi îmbrăţişarea lui Ion Iliescu de către Rege). Citind însă rândurile cărţii înţelegi că sunt gesturi, care „nu se explică, se asumă”. Din spirit de răspundere şi viziune, pentru reaşezarea naţiunii pe făgaşul normal. La fel, este surprinzător cât de simplu şi convingător observă Radu Duda că judecata crimelor cu făptaşii lor ar tinde să devină mai degrabă un instrument de revanşă a actualilor potentaţi pentru înlăturarea unor rivali incomozi, ceea ce îndeamnă la cumpătare şi înţelepciune.

    Radu Duda afirmă cu francheţe, referindu-se la Mircea Eliade că „poţi să fii patriot şi legionar, aşa cum poţi să fii patriot şi comunist …… Patriotismul este un sentiment accesibil infractorului şi eroului”, şi mai departe „Şi criminalii pot iubi florile şi păsările cerului. Există în fiecare om părţi bune”. Cum să nu te cucerească astfel de cugetări, expuse cu modestie, fără preţiozitate, cugetări de care abundă toată cartea?

    Este încurajator faptul că, în pofida tuturor provocărilor, nu va abandona în campanie comportarea demnă. Nici nu i-ar permite prestigiul Familiei din care face parte. Această atitudine îi atrage cu atât mai mult simpatia oamenilor de bun simţ. Dar mai sunt şi alte specimene. Aşa încât dilema mea rămâne totuşi: cum să lupte contra agresivităţii fără să fie agresiv? Ce şanse are, când se confruntă cavalereşte cu adversari care n-au nici reguli nici D-zeu? Cum se poate lupta cu cohortele de securişti înregimentaţi în slujba răului?
    Şi iar îmi vin în minte, cu un licăr de speranţă, acei lideri care au schimbat lumea prin apel la viziune, la generozitate şi la demnitate. Probabil că asta este adevărata menire a lui Radu Duda.

    P.S.
    Este de admirat curajul şi hotărârea cu care Radu Duda a abordat recent, la Tg. Jiu, integrarea ţiganilor, gest care îl expune unor comentarii publice maliţios-populiste. Dar fără o abordare curajoasă şi înţeleaptă, doar cu un fals interes mimat de către autorităţi, această mare problemă naţională nu are cum sa fie rezolvată.

  8. Radu Humor Says:

    Si ne mai miram de ce da pe goarna Piratul, care are intalniri zilnice repetate cu intreaga familie Johny Walker al carei slogan
    ” Keep the way” nu lasa sa se subanteleaga (pentru toti) inevitabilul sfarsit
    The End

  9. Marius Mina Says:

    Bine ca n-a botezat-o „audacity oh hope” , il arestau astia ai lui Bahama Mama ptr plagiat si drepturi de autor.
    Mai bine scria continuarea la „O mie si una de nopti” ca aia ii place agentului straniu care mai este , Mircica a Lu’ nea Geoana.

  10. Jean de la Crakovia Says:

    Bine ca n-a botezat-o „audacity oh hope” , il arestau astia ai lui Bahama Mama ptr plagiat si drepturi de autor.
    Mai bine scria continuarea la „O mie si una de nopti” ca aia ii place agentului straniu care mai este , Mircica a Lu’ nea Geoana.

  11. Allain Deloc Says:

    Bine ca n-a botezat-o „audacity oh hope” , il arestau astia ai lui Bahama Mama ptr plagiat si drepturi de autor.
    Mai bine scria continuarea la „O mie si una de nopti” ca aia ii place agentului straniu care mai este , Mircica a Lu’ nea Geoana.

  12. Franco Nellu Says:

    Bine ca n-a botezat-o „audacity oh hope” , il arestau astia ai lui Bahama Mama ptr plagiat si drepturi de autor.
    Mai bine scria continuarea la „O mie si una de nopti” ca aia ii place agentului straniu care mai este , Mircica a Lu’ nea Geoana.

  13. Radu Portocala Says:

    @Roxana Iordache. Andrei Brezianu, fiindca Barbu Brezianu a plecat dintre noi de un an si mai bine.

  14. Mihnea Georgescu Says:

    Dar ce titluri la nea Duda: Şapte, Altfel… Scurt, aristocratic, un singur cuvânt… Halal!

  15. Radu Humor Says:

    @ Mihnea Georgescu
    Cred ca ai gresit ultima litera : Halat !
    Asta va lipseste unora ca tine : Halatul, unde-i halatul,doctore? ! :mrgreen:
    Bolnavi de comunism, ce n-o sa va vindecati niciodata. :mrgreen:
    Si culmea, Principele Radu are taria sa treaca peste toate nelegiuirile si crimele voastre impotriva poporului roman !

  16. Marius Mina Says:

    @gabimihaela , what’s up sis’?
    @merge ca untul pe paine treaba cu Bahamamama, ma Bucur Obor sau in cel mai rau caz ma Bucurestii Noi pentru succesurile obtinute de administratia tembelicratilor .
    Inca mai esti in business?
    Sau te-au trecut pe programul specialitatea casei de „community organizer” , spread the wealth ?
    O sa va iasa voua pe ambele supape figuratia asta , soon….verrry soon
    Mai nou vad ca a declansat un nou razboi impotriva terorismului cu succese in primetime , watch this :

  17. Naşu Says:

    Multumesc Horia Cremene!

    Ai pus punctul pe i, scuzata sa-mi fie adresarea la persoana intai si chiar daca nu ne cunoastem atunci cand vad un suflet care rezoneaza cu al meu simt nevoia de per tu, asta neexcluzand respectul cuvenit. Foarte bine ai sesizat “ Mă frapează, nici nu se putea altfel, nobleţea cu care Radu Duda îşi reprimă şi depăşeşte resentimentele faţă de făptaşii atrocităţilor suferite de miile de victime nevinovate, îmi vine greu să accept că acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru unitatea, afirmarea şi consolidarea fiinţei naţionale…” si cred ca aceasta este calea de a inchide ranile trecutului, trecut care aduna in el dictaturile carlista, antonesciana si comunista, dictaturi care au produs fracturi puternice in societatea romaneasca.

    Sa ne aducem aminte de vorbele parintelui Calciu trecut prin iadul reeducarii la Pitesti care intrebat cum a reusit sa treaca peste atrocitatile petrecute acolo a spus ca A UITAT si A IERTAT. I-a uitat si iertat pe calaii sai! Apoi daca un om care a suferit acolo, fizic si psihic, a reusit sa inchida rana trecutului astfel, oare noi nu putem face la fel? Dorim sa continuam in separare, dorim sa fim stapaniti in continuare de sentimentul razbunarii? Daca asta dorim apoi vom continua ceea ce avem de 20 de ani o societate divizata intre ai nostrii si ai lor. Vom arata cu degetul mereu catre liberali, democrati sau socialisti, din cauza voastra nu merge treaba, stim noi! Asta nu inseamna ca tortionarii, cati or mai fi in viata trebuie sa continuie sa primeasca pensile nesimtite pe care le i-au acum.

    Ma intreb cand va inceta razboiul romano-roman, cand vom inceta sa mai aratam cu degetul impotriva altora, cand ne vom unii cu adevarat si vom face ceva pentru tara asta si pentru oamenii care sunt trecatori prin ea? Dar bine inteles ca eu sunt un idealist patetic si unii vor spune ca Basescu, Geoana sau Antonescu pot unii poporul roman, daca aceasta unire o doriti, va rog poftiti in primele randuri, serviti-va. Nu vreau sa intinez aceste randuri de mai sus cu unirea “sfanta” in jurul cascavalului, dar de 20 de ani asta traiesc, impartirea cascavalului. Va rog serviti o felie, nu va ganditi si la binele altuia, ganditi-va doar la al vostru, luati cu ambele maini la dracu cu poporul si sufletul fiecaruia, egocentismul sa traiasca.

    Poate permite Roxana un filmulet de animatie, intelege fiecare ce vrea dar eu in talerul acela pierdut prin grilele canalizarii am identificat sperantele noastre si ma scuzati ca m-am aprins.

  18. Roxana Iordache Says:

    @Tuturor. Mulţumesc pentru comentarii, fiecare după cum îl duce capul. Despre minte e greu să vorbim în cazul unora. Cei care îşi dau cu presupusul fără să ştie despre ce e vorba şi denotând o voită neînţelegere, demonstrează doar că sunt victimele propriilor prejudecăţi şi se lasă dominaţi de porniri viscerale.

    Mă bucur că am citat acel fragment. E o probă de turnesol pentru comentatori.

    @Marcus şi @Florian. Riscaţi să etalaţi grele complexe prin comentariile voastre. Tu, Florian, te descalifici. Dar cred că e o pornire a ta irepresibilă, pentru că eşti recidivist în materie. Când e vorba de acest om, eşti guvernat de ură şi impulsuri viscerale.

    Unde vezi tu, Marcele, „aer de superioritate princiară”? Omul spune că, dimpotrivă, e, în răspunsurile lui, prea tranşant, aşa cum are voie un om obişnuit.

    @Corina. Bun venit! N-am apucat să vă urez. Dacă vreţi, renunţăm la persoana a doua plural. Dacă vreţi să vedeţi argumentele mele, am o întreagă categorie RADU AL ROMÂNIEI. Aici am să sintetizez: este independent, nu depinde de nici un partid şi de nici un sponsor. Are ţinută, naturaleţe, căldură, bunătate. O inteligenţă vie, comunicativă. E stilat, elegant. Este cunoscut şi primit la cel mai înalt nivel de toţi şefii de state şi de guverne din ţările democratice ale lumii, fie ele monarhii sau republici. Este cunoscut şi în mediile culturale internaţionale, are relaţii de prietenie cu personalităţile publice ale lumii – artişti, deci şi scriitori, oameni de ştiinţă, politologi, economişti, sportivi, etc. Cunoaşte perfect politică şi relaţii internaţionale – principala atribuţie a preşedintelui ţării. Prin natura şi pregătirea lui, este făcut ca să-şi îndeplinească prerogativele constituţionale, de moderator şi mediator. Fiind independent, este deasupra partidelor şi nefiind proiecţia unui partid şi/sau a unui grup de interese, are capacitatea de a concilia şi armoniza, ceea ce e esenţial pentru o ţară care are nevoie de o strategie constructivă. El însuşi este constructiv. Nu atacă la persoană, nu se coboară la nivelul adversarilor, care au făcut din România, mahala şi ţigănie. Aduce încredere în şansa ţării de reuşită şi în forţele proprii ale fiecăruia. Este capabil să polarizeze energii naţionale pentru proiecte de durată. Pune accent pe comunităţile locale, de a căror dezvoltare depinde dezvoltarea armonioasă a ţării. Uneşte, nu dezbină. Motivează, nu descurajează. Respectă, nu dispreţuieşte.

    Sunt doar câteva argumente. Am să le reiau într-o viitoare postare. Referitor la Crin Antonescu, el nu are aceste caracteristici. Pe lângă faptul că reprezintă interese partizane, este politicianist, iar inteligenţa şi discursul lui sunt retorice, eleganţa este rece, este arogant, s-a coborât la nivelul adversarilor prin modul de abordare personalizată a problemelor ţării. Ca şi ceilalţi, şi-a făcut o obsesie din Băsescu, pe care, în loc să-l combată, în acest fel îl promovează. Nu vreau să spun mai multe despre Crin Antonescu, am mai spus-o (daţi cuvântul-cheie pe „căutaţi în acest blog” şi pe urmă enter – veţi găsi tot ce am scris până acum despre el aici).

    Revenind, Băsescu bate orice contracandidat de partid. Să fim realişti! Chiar dacă Geoană n-ar fi iepurele lui, oricum nu e capabil să-şi polarizeze nici propriul electorat şi nici Crin Antonescu nu o poate face. E o iluzie să creadă că, intraţi în tururl II, vreunul din ei va câştiga. Nu o pot face, pentru că nici unul din ei nu motivează electoratul celuilalt şi – ce-i mai important – NU poate determina electoratul absenteist sau măcar o parte din el să se mobilizeze la alegeri. Toţi au imaginea că sunt o apă şi-un pământ, din cauză că imaginea clasei politice e compromisă.

    De-aia am spus că şansa pentru România de-a avea un preşedinte de elită şi singura şansă de a scăpa de oroarea Băsescu şi ai lui este ca partidele – PNL, PSD, UDMR, PNŢCD, minorităţile să renunţe la susţinerea de candidaţi proprii şi-i să-i acorde susţinere solidară lui Radu al României. Ar fi un semnal de altruism şi unitate, iar clasa politică ar avea şansa să se reabiliteze, dacă partidele ar demonstra că sunt capabile să renunţe la interese partizane, pentru un interes superior, care coincide cu interesul naţional, acela de a avea un preşedinte independent, primul preşedinte al tuturor românilor.

    P.S. Cei care îl contestă pe Radu al României nu aduc niciodată argumente, probabil, pentru că n-au. Aduc doar invective, insultă şi calomnie. De asemenea, niciodată n-au adus vreun argument în favoarea susţinerii unui candidat de partid. Şi nici contraargumente la argumentele mele.

    @Radu Humor. S-a referit, frumos, la lipsa de experienţă publicistică a lui Nicolae Drăguşin, ca să motiveze opţiunea pentru prospeţime, sinceritate şi spontaneitate în acest dialog. De altfel, tânărul a fost promovat de Fundaţia Principesa Margareta, după ce a câştigat un concurs pe când era student.

    @Horia Cremene. Mulţumesc mult pentru comentariu. Despre curaj, demnitate, sinceritate şi asumare este vorba. Mulţumesc, încă o dată.

    @Radu Humor. Greşeşti! Nu-i Johnny, e Chivas. 🙂

    @Radu Portocală. Aveţi dreptate. Mea culpa! Am fost convinsă că am scris Andrei şi mi-a ieşit Barbu, de două ori. Ştiu că, din păcate, ne-a părăsit. Probabil că la asta mă gândeam. Verişoara mea a fost redactor al ultimei cărţi pe care Barbu Brezianu a publicat-o cât era în viaţă.

  19. Radu Humor Says:

    @ Corina ,
    Mare parte din raspunsurile pe care le astepti, le gasesti fara-ndoiala in
    postarea exceptionala a lui @Horia Cremene, tu urmeaza doar sa-l introduci in ecuatie si pe Crin Antonescu , poate singurul cu care se poate face o comparatie.
    Eu as mai indrazni sa afirm doar ca aceasta candidatura a lui Radu Duda, este ultima din sirul de oferte pe care poporul roman le-a avut pana in prezent , si prima care poate insemna cu adevarat o schimbare in bine.
    Unui asemenea personaj nu-i trebuie multa propaganda/publicitate, pentru ca are o formidabila putere de seductie in sens pozitiv (si Basescu a sedus ceva la viata lui : mase si mese, de-avalma 😀 ) si cei care-l asculta odata nu pot ramane decat impresionati de justetea convingerilor si eleganta prestatiilor sale publice 💡

    P.S. Pe mine ma frapeaza uluitoarea asemanare fizica a Principelui cu Capitanul 🙄
    Si mai cred ca nu trebuie sa ratam sansa de a schimba Romania in bine, pe care ne-o ofera cu atata dragoste si generozitate primul, pentru a nu fi nevoiti sa-l asteptam pe cel de al doilea.
    Pentru ca alta posibilitate nu cred sa mai avem….

  20. Roxana Iordache Says:

    @Radu Humor. Vezi că poate le dai idei! 🙂 Codreanu era superb. Asta n-o poate nimeni nega. Şi de când a fost asasinat, totul a degenerat.

    @gabimihaela. Poftă bună! Pupaţi mâţele din partea mea! 🙂

  21. Radu Humor Says:

    @ Roxana, am postat odata :D, de asta nu te-am citat
    in raspunsul pentru @Corina…..

  22. Alexandru Says:

    Altfel este minunat un astfel de titlu.
    Dumnezeu este „Altfel” si El ne cere sa ne schimbam dupa El.

    Altfel – arata o alternativa reala.
    E fain.

  23. Roxana Iordache Says:

    @Radu Humor. Ştiu că am postat în acelaşi timp. 🙂 Se vede şi după ore. Dar serios, mi se pare uluitor cum poate provoca atâta ură un om atât de bun. 🙄

    @Alexandru. Bun venit! Mă bucur că gândeşti aşa.

  24. Mihnea Georgescu Says:

    Nu seamănă cu Codreanu, Codreanu avea ochi albaştri, hipnotici… are o figură banală…

  25. Roxana Iordache Says:

    @Naşu. Mulţumesc încă o dată că postezi pe blogul meu. Minunat spui!

    @Marius Mina. Oare unde e omul extraordinar pe care l-am cunoscut? Ce-ai făcut din tine, Marius? 😐

    @Mihnea Georgescu. Ţi-am scris pe blogul tău că din momentul în care ţi-ai permis să scrii acea mizerie despre Corneliu Coposu, tăiete! Nu te mai bagi în seamă cu mine. Probabil că nici replica lui Postelnicu nu te-ar mai ajuta, dar încearcă! :mrgreen:

  26. Corina Says:

    Roxana, iti multumesc pentru urarea de bun venit – n-ai uitat-o nici prima data. 🙂 – si atitudinea prietenoasa.

    Iti multumesc si pentru argumente. L-ai „imbracat” in foarte multe calitati. Eu am unele rezerve, dar sunt rezerve prin comparatie cu un personaj ideal. In comparatie cu ceilalti si eu cred ca ar fi cel mai bun.

    Ar fi bine sa-l sustina toate partidele enumerate de tine, dar ar insemna sa speram prea mult. Putem conta pe PNTCD. (Dupa esecul de la europarlamentare nu mai are cum sa candideze Milut, iar Ciuhandu nu va dori, ca sa nu-i scada sansele lui Duda, presupun.) Pe PSD nu ne putem baza deloc si asta datorita influentei lui Vanghelie, Hrebenciuc etc.

    Ar fi contat sustinerea lui Emil Constantinescu macar pentru a readuce atentia asupra lui Duda in acest moment, insa l-a pus si el pe locul doi. Iar locul doi dupa locul lui Antonescu inseamna prea putin…

    In fine, oricum, el nu-si doreste sustinere oficiala din partea unor partide, pentru ca atunci nu ar mai fi independent in ochii maselor. Sunt insa si alte metode: daca figuri populare din partide si din afara lor isi vor arata pretuirea fata de el la evenimente importante etc., s-ar putea castiga un electorat semnificativ.

    Si mai conteaza o sustinere exemplara, expresiva si explicita a familiei regale, a Regelui, indeosebi. Sper ca se grabesc sa redacteze ceva de impact. Pana acum nu am vazut destul, si ar fi fost necesar.

  27. Corina Says:

    @ Radu Humor,

    sa fim realisti. Nu cred in „formidabila putere de seductie” a lui Radu Duda. Poate l-ai vazut in particular si sunteti prieteni? Daca-i afisezi doar poza – una ca cea de aici – da, obtii o impresie pozitiva de la mase. Urmarit in dezbateri, insa, ii va parea rigid si ascuns omului simplu. Nu ma mai uit la tv (dar voi profita daca anuntati aici din timp cand vine el), insa atat cat mi-l amintesc de la emisiunea lui Tanase in care mai era si Ion M. Ionita, Radu Duda era cam de carton. Exact de asta se va lega Basescu imbiind lumea cu familiaritatea lui debordanta, prin contrast, si nu stiu daca Duda e pregatit sa dea o replica adecvata. Sper ca ii contabilizeaza bine erorile si gafele lui Basescu, fiindca aici e cheia.

  28. Radu Humor Says:

    . @ Roxana :”Greşeşti! Nu-i Johnny, e Chivas.”

    Macar asa se poate consola si el :
    Ca sta cu Regele la masa ! 😉

  29. Radu Humor Says:

    @ Corina
    Nu sunt prieten cu Principele Radu ( decat poate doar in convingeri de natura socio-umana), dar sa stii ca am observat si eu ca in aparitiile TV, nu a aparut in look-ul cel mai favorabil (de ex. frizura proaspat scurtata nu-l avantajeaza stilistic), dar nici camerele de filmat nu l-au prea avantajat ( unii stiu si de ce 💡 ).
    De asemenea aparitiile impreuna cu Principesa Margareta la unele emisiuni, ar putea fi evitate la strictul necesar, iar unele stangacii aparente vin de la prea multul respect pe care-l acorda interlocutorilor, si in ultima instanta , noua, celor care-l urmarim cu interes si sinceritate ( ca mai sunt si unii care-l urmaresc doar cu/din interes 8) ).

  30. buddy Says:

    „Linga sat iata-ma iarasi

    Prins cu umbrele tovaras

    Toate-s altfel, omul, leatul

    Neschimbat e numai satul

    Dup-atiti prieri si toamne

    Neschimbat ca Tine, Doamne

    Ce frumos povestea Lucian Blaga satul romanesc….
    Totusi revenind la sec.21 trebuie sa va spun ca satul romanesc necesita transformari uriase ptr a se ancora in prezent…
    Radu Duda este inca odata singurul candidat care are o viziune mai altfel …ceva care atrage…
    Eu zic sa nu-l criticam prea aspru si sa-i acordam sanse sa vedem ce va face…
    Cu stima tuturor.

  31. Florian Says:

    @Roxana Iordache & @Radu Humor
    Cand in cuprinsul aceleiasi fraze scrii despre cel caruia i-ai acordat un interviu ca este lipsit de experienta, apoi adaugi ca modalitatea de comunicare la care ai recurs este nepotrivita cu poziţia ta publică, constient sau nu ai comis o impolitete, pe care mi-e greu sa cred ca nu o sesizati. Stricto senso, declari ca ti se pare nepotrivit sa te adresezi publicului prin intermediul unui interviu luat de un publicist fara experienta. Daca fraza ar fi fost scrisa de un adversar politic, ati fi sesizat cu siguranta pozitia de inferioritate in care il plaseaza pe Nicolae Dragusin. Ati fi recurs probabil si voi, cu aceeasi indreptatire cu care am facut-o si eu, la comparatia cu superba impletire de modestie demna si maretie regeasca pe care o respira dialogul dintre MS Regele Mihai I si Mircea Ciobanu.
    Cat despre aerul de condescendenta care transpare din afirmatia cu care favoritul vostru isi incheie fraza, ca ar fi abordat „fenomene ce ar trebui să se afle pe masa de lucru a altcuiva decât a unui membru al Familiei Regale”, mi-e teama ca @Marcus a surprins perfect contradictia in care se plaseaza de unul singur cel pe care-l aparati. Cum se va impaca pozitia sa de membru al Casei Regale cu cea de Presedinte, cand va trebui sa se implice in analiza si rezolvarea unor probleme care nu au ce cauta pe masa unuia, dar intra in aria de implicare a celuilalt? Va pune la un capat al mesei de lucru o placuta cu inscriptia „Membru al Familiei Regale”, la celalalt capat va scrie „Presedinte” si se va aseza intr-o parte sau in alta in functie de natura problemelor?

  32. Florian Says:

    @Radu Humor
    Insultele nu sunt la adresa intelectului meu, ci la a „publicistului fara experienta” si a functiei prezidentiale la care aspira (asa cum aspir eu licorile cu care ma platesc agenturili, desigur).

  33. Roxana Iordache Says:

    @Florian. Te cramponezi, n-ai argumente. Nu înţeleg de ce eşti aşa de disperat? Măcar prin candidatura lui Radu R, aveţi şi voi pretextul să daţi vina pe cineva pentru impotenţa lui Antonescu. Aşa că, măcar pentru asta şi tot ar trebui să-i fii recunoscător. 🙂

    În privinţa lui Drăguşin, te frământă grija? Eu după cum l-am văzut, e mulţumit. 🙂

    P.S. Chestia cu agenturili nu te onorează. Ştii bine la ce m-am referit şi din cauza nevolnicului de Crin, îţi pierzi orice disponibilitate de obiectivitate. Dar, nu-i nimic. Are şi micuţul adepţi. 🙂

  34. Florian Says:

    @Roxana Iordache
    Mesajul cu „agenturili” este pentru @Radu Humor, special l-am scris separat de cel adresat amandurora, si lui si tie, ca sa evit confuzia in care vad ca totusi ai… calcat. Este un raspuns la vesnica lui obsesie ca as face parte din nu stiu ce conspiratie oculta, pe care o reitereaza si in comentariul la care fac trimitere in raspunsul meu („Sa vezi in cele cateva cuvinte, atatea insulte… mi se pare cel putin dubios si ma duce cu gandul la niste noi ordine primite….”). Asa ca nu te mai baga in corespondenta mea intima cu barbatii, violatoareo!

  35. Marcus Says:

    @Roxana, iti apreciez partizanatul, insa ai mare grija (in opinia mea) cu elogiile la adresa nu-importa-cui, deoarec s-ar putea sa obtii tocmai contrarul celor intentionate. Eu il respect pe Duda, dar asta nu inseamna ca mi-am rupt sira spinarii la aparitiile si prestatiile sale si incerc sa fiu cat mai obiectiv si impartial in privinta lui. Incearca si tu asta si vei vedea rezultatele.
    sa fii iubita
    marcus
    ps inca nu mi-ai raspuns daca basescu intentioneaza in turul II sa-si altoiasca contracandidatul cu pliciul lui Prigoana 🙂

  36. Roxana Iordache Says:

    @Florian. Păi dacă-i intimă, eşti exhibiţionist? :mrgreen: Şi ai uitat când ai insinuat că sunt agent american? 🙂

    @Marcus. Tu eşti simpatic, Marcele, dar dai impresia că ignori ceea ce spun ceilalţi. Ţi-am zis de mai multe ori impresiile mele despre atitudinea ta. Le repet, poate măcar acum le citeşti. 🙂

    1. Eu nu îţi spun ţie ce să faci, situaţie în care reciprocitatea nu-i un serviciu, e o obligaţie.

    2. Am spus de mai multe ori că nu intenţionez nimic. 🙂 Ce te face să crezi contrariul? Eu nu vreau să conving pe nimeni de nimic, dar foarte mulţi – printre care tu, dintre primii – vor să mă convingă pe mine de ceea ce sunt ei convinşi. 🙂 Şi mai ales, să mă convingă să renunţ chiar la personalitatea mea, dacă s-ar putea. 🙂

    3. Când comunici un mesaj, controlează-ţi termenii, pentru că uneori dai impresia că n-ai proprietatea unora. Cum ar fi cel de partizanat. Care e chiar incompatibil în cazul ăsta. 🙂

    4. Încearcă să fii politicos. Nu costă nimic şi nici nu se moare din asta.

  37. Florian Says:

    Nu sunt exhibitionist, mizam pe iluzia ca discretia o va impiedica pe gazda sa imi violeze corespondenta intima.
    Iar afirmatiile mele sunt totdeauna adevaruri absolute, nu fac niciodata insinuari. Agento!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: