PLEŞU MINTE DESPRE COPOSU, CA SĂ-L CREASCĂ PE VADIM

Andrei Pleşu a publicat în Adevărul de ieri o mizerie. În care, sub aparenţa că ia distanţă faţă de Băsescu, de fapt, îi face servicii. Încercând să-l justifice superior prin punerea lui în paralel cu însuşi Corneliu Coposu. Care dacă până şi el, nu-i aşa? a deviat de la principii morale, ce să-i pretindem lui Băsescu!

Până acum – cel puţin de când s-a dus, moment în care până şi bolşevicii au mimat respectul – Coposu era considerat reper moral absolut al societăţii româneşti postdecembriste. Nimeni n-a îndrăznit să-i conteste statura morală.

Până când domnul Andrei Pleşu şi-a zis că-şi poate permite să-şi bată joc chiar de Corneliu Coposu.

Până să intru în subiect, am să spun că faţă de Corneliu Coposu, Andrei Pleşu e precar, atât din punct de vedere moral, cât şi intelectual. Nu cred că Pleşu a citit mai mult şi mai substanţial decât Coposu. Şi nici că a înţeles cât Coposu din ce a citit.

Dacă eşti intelectual, persoană publică şi te prostituezi în faţa puternicilor vremii, care sunt nişte ticăloşi şi nişte nulităţi, înseamnă că eşti egal cu zero. Contează în primul rând ceea ce eşti din perspectivă morală, adică, în raport cu Dumnezeu. Iar Pleşu se pretinde creştin. Chiar practicant. Ca şi prostituata care prestează sex oral şi pe urmă merge şi se împărtăşeşte, după ce a minţit la spovedanie.

Un fariseu. El îşi permite să denigreze un mort, care nu mai are cum să-i riposteze. Spune – ca o Ebă care bârfeşte pe şanţ cu o Borfetă – că a auzit el că Coposu ar fi vrut să-l pună pe Vadim Tudor să conducă „Dreptatea”. Trebuie să fie ori mitoman, ori disperat şi inconştient de teamă să nu-i cadă stăpânul, ca să-şi închipuie că poate face asemenea afirmaţii incalificabile şi toată lumea să cadă pe spate şi să-l creadă.

Pleşu minte ordinar. O face în iluzia că va putea, dintr-un condei, demola ascendentul moral al lui Corneliu Coposu. Trebuie să fii închipuit ca să-ţi închipui că poţi avea asemenea credibilitate. Andrei Pleşu e un eseist talentat, cu multe pretenţii de autoritate morală. Şi pretinde că îl poate decredibiliza postmortem pe Corneliu Coposu. Existe destule curve super-talentale intelectual.

Minima moralia? Sub nivelul mării. Rămâne o carte fără autor. Chestia-asta l-a scos din minţi, am scris-o într-un editorial din „România liberă” şi n-a putut uita. De ce am scris asta? Pentru că atunci când regimul Iliescu l-a întors pe Regele Mihai din drumul spre Curtea de Argeş sub ameninţarea armelor, Pleşu era ministru al Culturii în Guvernul Roman şi a ameninţat că-şi dă demisia. A renunţat până şi la ameninţare. E o lipsă de onoare să nu fii în stare ca mare intelectual cultural să-ţi dai demisia pentru mizeria făcută Regelui Mihai, nu în timpul Guvernului Groza, ci al Guvernului în care dumneata eşti ministru al Culturii. Mi-a plăcut mult Pleşu până atunci. Atunci mi-am dat seama că e precar din punct de vedere moral.

Şi revenind la porcăria pe care a scris-o despre Coposu, hai să reamintim realitatea. Era la scurt timp după căderea lui Ceauşescu. Vadim Tudor era disperat – atât de disperat şi laş încât atunci când l-au alergat copiii, a fugit şi a lăsat-o pe nevastă-sa cu bieţii căţei, care, evident, n-au păţit nimic. Şi cum spuneam, C.V. Tudor s-a dus la sediul central al PNŢCD, a fost primit în cabinet la Corneliu Coposu şi i-a căzut, la propriu, în genunchi, plângându-se că a ajuns să doarmă în Gara de Nord, fiindcă l-a dat afară nevasta (explicabil, după cum v-am povestit). Vadim l-a rugat să-l accepte în PNŢCD, că ştie multe şi îi demolează toţi adversarii. S-a oferit, totodată, să se ocupe de „Dreptatea”.

Corneliu Coposu i-a spus că îl înţelege, dar că nu-l poate accepta. Poate mai târziu, după ce îşi face public mea culpa, iar penitenţa îl poate reabilita. Vadim a plâns şi a plecat. Tinerii din sediul PNŢCD i-au dat, la propriu, şuturi în fund. A intervenit Ticu Dumitrescu pentru a-i opri. Le-a spus că nu merită să se maculeze. Corneliu Coposu şi Ticu Dumitrescu au păstrat discreţia asupra incidentului. Din bună creştere.

Asta a fost. Articolul eseistului îngerilor se ocupă – culmea fariseismului – tocmai cu denunţarea cordialităţii româneşti a tuturor cu toţi, indiferent de nivelul moral şi intelectual al părţilor, şi în ciuda unor stări conflictuale anterioare, manifestate, în plus, sub forme mizerabile: e.g. bălăcăreala Vadim-Becali, urmată de coalizare. Iar tema „cordialităţii” porneşte de la episodul Vadim-Coposu. Mistificat convenabil pentru denigrator.

Mizeria prin care Andrei Pleşu l-a situat pe C.V. Tudor în proximitatea lui Corneliu Coposu poate fi o considerată o promoţie electorală în favoarea lui Vadim, ca ajungă în finala prezidenţială cu Băsescu. Despre asta-i vorba.

Oricum, dacă tot vorbeşte de cordialitate ca promiscuitate, ar fi trebuit să se dea exemplu pe sine, care susţine un personaj ca Traian Băsescu şi după ce personajul cu pricina şi-a bătut joc de el.

P.S. Remarcabilă cotoiala umilă de aseară a preşedintelui Băsescu pe lângă Gabriel Liiceanu la Bookfest, ca să explice treaba cu tinichigii de care avem nevoie şi filosofii care nu ne trebuie. Liiceanu era sever, nu se râdea, iar Băsescu insista: am spus prostiile-alea, am greşit. La care, Liiceanu a întrebat, mirat: De ce? Iar Băsescu: pentru că ar fi trebuit să spun că şcoala scoate tâmpiţi. Hhhhhhhhhhhhă! Liiceanu a rămas cu mina severă. Măcar atât.