PROTESTUL CEFERIŞTILOR. UN OM ZICE DESPRE BUBĂ

CFR - GREVA

Foto: Liviu Chirică – Mediafax

Anunţul ministrului Radu Berceanu Zeflemeanu că vor fi disponibilizaţi 12,000 de angajaţi din domeniul feroviar a provocat organizarea unui mare miting şi marş de protest.

Oameni mulţi. Foarte bine organizaţi. Cu multe complimente pentru guvernanţi la gură, deoarece ei susţin că sistemul feroviar din România ar deceda, dacă anunţul ministrului s-ar concretiza.

Aşa a declarat liderul sindical Ion Molea, care a dezvăluit că la întâlnirea cu Berceanu i-a zis chestia-asta, iar Berceanu a plecat – azi e peste hotare, la schimb de experienţă tocmai pe teme feroviare.

Ion Molea mai avea puţin şi-i ridica statuie lui Ludovic Orban, despre care a spus că s-a bătut pentru ei, aproape la propriu, cu Varujan, pe când lui Berceanu nu-i pasă. Imaginaţi-vă bătaia!

Vreme frumoasă, cu soare, de primăvară tipică. Demonstranţii şi-au plimbat protestul chiar pe unul din traseele mele zilnice de frumuseţe – Piaţa Victoriei – Gara de Nord şi înapoi. Gălăgioşi foc. Ce-or fi votat?

Excelentă ediţia specială maraton organizată de Antena 3 în parcul dintre Ministerul Transporturilor şi Gara de Nord, şi realizată de Alina Petrescu împreună cu George Maior. Vreo patru ore.

Cel mai tare din tot ce s-a spus acolo m-a luminat un impiegat de mişcare, care a declarat că nu înţelege de ce un ciocan care costă în comerţ 70 de lei este cumpărat cu 250. Puroiul din bubă.

13 răspunsuri to “PROTESTUL CEFERIŞTILOR. UN OM ZICE DESPRE BUBĂ”

  1. zalmoxys32 Says:

    Nimic nou. Și eu lucrez la o societate de stat, patronată de Ministerul Transporturilor, unde se întâmplă aceleași lucruri. Recent au fost aduse niște utilaje, patru la număr, care costă 125.000 EUR bucata. Date în exploatare, au dovedit grave deficiențe, dar dl. director- deși i s-a adus la cunoștință de către subordonați ineficiența mașinilor- a hotărât să mai aducă patru unități. Probabil e comisionul gras.

  2. Roxana Iordache Says:

    @zalmoxys32. 😐

  3. Liviu Says:

    Au votat PSD-PDL, ca si profesorii 🙂

  4. Franklin Says:

    Buba cea mare este Nicolaiciuc si sefii lui de atunci. CFR, transporturile in general se numara printre domeniile in care coruptia face partea din regulile jocului.
    Ciocanarul care se lamenta de cum functioneaza serviciile de purchasing la CRF o facea cu gandul la fondul de salarii si nu la principiul respectului pentru banul public. Daca Berceanu nu lansa acum restructurarea ce va sa vina nu mai interesa pe nimeni cu cat se cumpara ciocanele. Ca dovada cei 20 de ani de domnie a risipei la CFR.
    Mi-e foarte antipatic d-l Berceanu pentru ca nu-i suport stilul politicianist si populist dar o restructurare drastica trebuie facuta la CFR. In ceeea ce-l priveste pe Orban, nu-i face cinste faptul ca s-a luptat pentru salariatii CFR. O pledoarie pro-domo a la Abramburica. Fusese pus acolo sa faca sistemul deopotriva functional si performant, sa aibe grija de banul public. De soarta ceferistilor s-a tot ocupat PCR inca de la Grivita din 1933!

  5. Chrysthyan Says:

    Ce spunea omul ala se duce in tot sistemul de cumparari al statului, inclusiv pe la niste multinationale.
    Pun pariu ca si daca as produce navete spatiale si le-ar vrea statul roman tot ar trebui sa ii le vand unui SRL de bine care le va dubla pretul inainte sa le livreze.
    Exista o vorba in vanzari: ” statul e cel mai bun client! Prietenii stiu de ce. ;)”

    Restructurare, trebuie dar in toate domeniile si facuta cu cap nu dupa interesele personale. Boc a aprins fitilul, oricum bomba statea sa explodeze. Eu sunt curios cat or sa le ajunga astora banii de la FMI.

  6. Chrysthyan Says:

    Hmmm, iar nu apare…

  7. tony Says:

    Mai demult,un ministru al transporturilor,chema liderii sindicali la el si le spunea:
    -Bai,ia puneti-o de greva ca iesim bine toti ,si voi si eu !
    Tare sunt curios ce reactie are acum despre situatia de la CFR .

  8. mihai 4 Says:

    Cel mai tare din tot ce s-a spus acolo m-a luminat un impiegat de mişcare, care a declarat că nu înţelege de ce un ciocan care costă în comerţ 70 de lei este cumpărat cu 250. Puroiul din bubă.––––––Ai ma Roxi,de ce esti rau cu ei.Ghici cat dadea Necolaiciuc pe o pereche de cizme? http://www.youtube.com/watch?v=NyzogBK9bkE&feature=related

  9. ruxi Says:

    Nici un lider sindical nu-i propune lui berceanu sa-l aduca in suturi si in zeghe pe Necolaiciuc, sa dea inapoi ce a furat. Acolo e buboiul si nu numai!

  10. mihai 4 Says:

    E ca la metrou.Toate spatiile comerciale din ,,subteran”,sunt ale prea iubitului sindicat,a lu’ domn Radoi,deputat PSD Giurgiu.La fel si cu spatiile comerciale din Gara de nord.Pai de ce credeti ca aia faceau greva la comanda?Va mai amintiti ultimna oara in timpu alegerilor din toamna trecuta?

  11. Franklin. Says:

    Prin 2005 a trebuit sa merg in audienta la un secretar de stat de la transporturi. Nu era vorba despre contracte, achizitii, etc, nu ma ocup de asa ceva. Era vorba despre o chestiune importanta de interes public. In antecamera, in calitate de animator, statea un lider sindical din perioada Mitrea. Nu mi-a venit sa cred. Revolutia portocalie nu avusese inca loc la Ministerul Transporturilor
    9apropos de Radoi)

  12. mihai 4 Says:

    Acolo a fost,este, si va fi de supt, in continuare.CHEFEREU e o vaca de muls in orice anotimp.Axa-Base-Mitrea-Berceanu a dat numai nume grele,gen Nicolaiciuc,Radoi si altii. http://www.youtube.com/watch?v=nTGGCquwLgM&feature=related

  13. Felix-Gabriel Lefter Says:

    No comment, dear Roxy… (era cat pe ce sa ma rezum la ‘dear RO’, insa tin mai mult la tine si mai putin la tzara…)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: