Foto: www.ascb.ro
Am urmărit, ieri, un documentar excelent la Antena 3, o pledoarie frumoasă pentru donarea de sânge, în prima zi de Paşte.
Filmul ăsta a fost pentru mine gaz peste foc, mi-a reaprins revolta faţă de o măsură care îmi interzice să (mai) donez.
Sunt donator onorific, am donat inclusiv în a doua zi de Crăciun a anului 1989. Şi încă o vreme după aceea.
De câţiva ani, însă, Ministerul Sănătăţii a introdus o măsură pe care o găsesc revoltătoare, în condiţiile în care e atâta nevoie de sânge.
Mai precis, dacă ai sub 58 kg ca femeie şi sub 66 ca bărbat nu ai voie să donezi. Şi asta pentru că s-a introdus cantitatea unică de 450 ml pe şedinţă de recoltare.
Mi se pare aberantă restricţia şi chiar criminală. Poate că sângele meu ar fi contribuit la salvarea unei vieţi, dar nu mai am voie să donez, pentru că minţile luminate de la Sănătate nu s-au gândit să permită şi donarea a 250 ml, ca să putem şi noi dona în continuare. S-ar cuveni ca excepţia să fie introdusă măcar pentru donatorii onorifici.
Până atunci, cine se înscrie în standardele Ministerului Sănătăţii ar fi minunat dacă ar dona. E sănătos şi e frumos.
Luni 20 aprilie 2009 la 7:34:35 pm
Live la antena3, Firea ia invitat pe Radu si Printesa.Frumos.
Luni 20 aprilie 2009 la 8:20:33 pm
Am văzut, Mihai. Am şi postat.
Luni 20 aprilie 2009 la 8:27:41 pm
Singurele masuri restrictiva normale,sant cele legate de sanatatea persoanei ce doreste sa faca acest gest umanitar si calificarea cat si agreementul personalului menit sa testeze preliminar acest lucru si metoda tehnica de prelevare.Sant in situatia nunui indivit ce la un moment dat al existentei a avut nevoie de un atfel de tratament,dar acum regreta faptul in sine si mai mult de atat, sufera din cauza unui astfel de transfer sangvin…Din lipsa testelor specifice sangvine la acel moment,nu au putut fi depistati anumiti virusi(in cazul meu hcv)cea ce a condus in timp la multe situatii ce au devenit inparabile si inplacabile….nu pot generaliza si nu pot fi inpotriva acestui gest umanitar dar,am vrut sa atrag atentia asupra limitarii sau limitelor metodelor de testare,care,chiar daca la nivel foarte ridicat in momentul asta,nu pot cuprinde sau detecta inca foarte multe boli transmisibile sangvin…in popor e o vorba;-tot patitu-i priceput.
cateodata profer sa fiu un ignorant…dar SANATOS
SPEDY/20/04/2009
Luni 20 aprilie 2009 la 10:19:32 pm
asta e ceva aberant..doamna cu greutatea potrivita poate doneaza, dar are sange de proasta calitate..colesterol marit si alte minuni….e absurd!!! mai ales daca esti compatibil cu o ruda si esti cel mai in masura sa il ajuzi nu poti sa ii dai decat’ juma de ibric, ceea ce nu e suficient dupa un accident grav sau o interventie chirurgicala ampla…poate vreau sa ii donez jumatate din cat am, adica aprox 2,5litri..ce conteaza? reguli tapite! bine ca nu au pus si taxe ptr donare de sange…oricum fereasca dzeu sa avem nevoie sa primim sau sa dam!
Marți 21 aprilie 2009 la 7:47:47 pm
@spedy. De prisos să-ţi spun cât regret să aflu ce-mi relatezi! Din fericire, acum testele se fac cu extrem de multă grijă. Îţi doresc multă sănătate!
@Livia. Cred că nişte condiţionări sunt normale, pentru că un medic nu poate fi iresponsabil să lase pe cineva să se sinucidă. Dar ar fi de sperat să se revină la recoltarea a 250 ml în funcţie de kg/corp, pentru că în acest fel onorificii ar dona ritmic şi ar avea oricând asigurată o cantitate de sânge din fiecare grupă.
Duminică 21 martie 2010 la 11:19:13 am
[…] poate şi are voie ar face bine să doneze. Vorba […]