DIN NOU CONTRA CURENTULUI. ITALIENII AU DREPTATE

berlusconi-deget-b

Aseară s-au întâlnit, la Roma şi pe urmă au susţinut o conferinţă de presă comună miniştii de externe ai Italiei şi României, Franco Frattini şi Cristian Diaconescu.

Pe fra Frattini îl ştiu de mult, un simpatic, nu dau doi bani pe el. Ar putea figura ca material didactic în dicţionare drept ilustrare la capitolul fariseism. Dar aseară consider că a avut dreptate. Nu doar pentru ţara lui. Ci în principiu. Deci şi pentru ţara mea. M-a onorat prin delimitare, pentru că nu m-a considerat de aceeaşi teapă cu infractorii.

Cristi Diaconescu e patetic. Mi-a fost jenă că sunt româncă aseară, din cauza lui, la fel de jenă ca şi din cauza infractorilor din Italia. Pe care el i-a apărat şi m-a pus pe mine în aceeaşi categorie cu ei.

Să spui că refuzi să-ţi monitorizezi infractorii, şi că-i laşi să plece în lume şi să-ţi facă de râs ţara e o iresponsabilitate fudulă. În felul ăsta compromiţi dreptul la liberă circulaţie, pe care îl invoci în apărarea celor ce-l compromit, legând de coada ţării tale o tinichea sinistră.

Şi m-a mai deranjat foarte tare aerul puber al ministrului român de Externe, indignarea lui deloc retorică, deci, necontrolată. E jenant să constat că ţara mea are un ministru de Externe căruia îi tremură vocea. Prestaţia ministrului Diaconescu a fost ca o erupţie de acnee juvenilă pe obrazul României.

Italienilor nu le reproşez în toată atitudinea decât imbecilitatea ligo-nordistă cu gărzile civile. Ceea ce e o prostie. Orice mişcare paramilitară e un semn de impotenţă guvernamentală. Şi orice extremism e jalnic. Cum ar fi asimilarea românilor, cu ţiganii. Şi stigmatizarea ca popor infracţional.

Dar nici noi nu vrem să recunoaştem că nu toţi infractorii români din Italia sunt ţigani. De fapt, nici toţi infractorii din România nu sunt ţigani. Nici pe departe. Dar mulţi din ei sunt amici cu poliţiştii, veri cu procurorii şi nu constituie pericol social în ochii judecătorilor. Care îi eliberează (ne)condiţionat.

Iar noi, sincer, zicem slavă Domnului când se cară cât mai mulţi din ţară să-i terorizeze pe alţii, şi să ne scutească pe noi. Poate că asta a fost ideea nemărturisită a ministrului Diaconescu. Caz în care şi el e fariseu.

Dar noi preferăm să dăm vina pe ţigani, pe americani, pe ruşi, pe evrei, pe conspiraţia internaţională, pe noua ordine mondială, pe oricine, numai să nu recunoaştem cumva că am avea şi noi vreo vină.

În rest, mai bine ne-am pune în locul lor şi ne-am gândi – dacă nu e un efort prea mare – cum am fi reacţionat dacă măcar un sfert din ce li s-a întâmplat italienilor la ei acasă din cauza unor români, ni s-ar fi întâmplat la noi acasă din cauza unor italieni.

Nu cumva am fi generalizat? N-am fi avut, deloc, această tendinţă, dată fiind recurenţa cazurilor şi atrocitatea lor? N-am fi zis, oare, brutele de macaronari, aşa cum zic ei, ţiganii de români? Şi nu i-am fi trimis acasă?

Partea proastă e că dacă ţiganii nu s-au integrat, românii s-au ţigănit. Fie că au rămas, fie că au plecat. Şi din ţigănie noi am luat inclusiv obiceiul lor prost de a nu ne recunoaşte tarele. Şi a nu vrea să ne îndreptăm.

V-am mai spus, nu-mi place Frattini, dar asta nu mă împiedică să observ când are dreptate. Omul vrea să-şi protejeze ţara. Şi naţia. Principiu corect şi sănătos. Şi cred că ne-ar jigni dacă ne-ar pune pe toţi în aceeaşi categorie cu infractorii români de acolo. Cum a făcut ministrul nostru de Externe.

Şi cred că a mai avut dreptate Frattini atunci când a spus să ne luăm infractorii în ţară să-şi ispăşească pedepsele. Acum, sincer, după ce că i-au terorizat, să le mai şi suporte contribuabilii italieni întreţinerea?  Sunt sute!

Subiectiv, evident că i-aş vrea pe infractorii români cât mai departe de ţară. Dar ca ministru de Externe tu trebuie să discuţi la nivel de stat, nu mânat de impulsuri emoţionale. Cristian Diaconescu i-a apărat pe infractori, nu pe oamenii cinstiţi din România.

Şi au mai fost şi istericalele mass-media. Aseară, după conferinţa de presă transmisă live, şi trustul lui Felix, şi cel al lui SOV au prestat pe un ton indignat. Într-o isterie anti-italiană. Sinistră (la propriu – de stânga).

Ore în şir. Şi Realitatea, şi Antena 3. Atâta indignare de parcă italienii ar fi venit peste noi să ne tâlhărească şi să ne violeze, nu românii s-ar fi dus peste ei. Şi psihoza i-a cuprins nu doar pe realizatorii de emisiuni tv disperaţi după rating prin flatarea deficienţelor naţionale. Ci şi doi foşti premieri, Petre Roman şi Adrian Năstase.

Evident că n-au fost invitaţi premierii care au relaţii de la egal la egal cu omologul Berlusconi, anume, Victor Ciorbea – autorul parteneriatului strategic cu Italia şi amic cu Il Cavaliere şi Călin Popescu Tăriceanu – premierul care, acum doi ani, a făcut demersuri rapide şi cu succes pentru prevenirea unei reacţii care risca să degenereze în psihoză antiromânească.

După isteria care era pe punctul să se declanşeze în cazul Mailat – vara lui 2007 şi după intervenţia rapidă a premierului Tăriceanu – care a fost primit subito şi de Papa Benedict al XVI-lea, şi de premierul, pe atunci, Prodi, aţi mai auzit ceva în neregulă în relaţiile bilaterale italo-române? În ultimele luni ale lui 2007 şi pe tot parcursul anului trecut? Ia gândiţi-vă! Evident că nu. Dimpotrivă.

Colaborare la nivel înalt şi întâlniri cordiale româno-italiene. Inclusiv cu Guvernul Berlusconi, care a urmat. Un premier care l-a elogiat pe al nostru, la scenă deschisă şi a onorat România. Pentru că  Tăriceanu era un premier respectabil şi cu autoritate. Aşa că domnul Valentin Stan, regrete eterne, dar a mâncat alterat atunci când a acuzat inclusiv Guvernul anterior, mizând, probabil, pe amnezia oamenilor.

De fapt e ordin la înjurat Tăriceanu şi singurul din presă care nu îl execută e domnul Ion Cristoiu, pentru care s-a şi retras preventiv de la „Sinteză”. A anticipat.

Dacă n-ar fi ghiolbănia postcomunistă din România, ar exista şi un minimum de responsabilitate guvernamentală ca formă de patriotism. Anume, un preşedinte de ţară normal şi un premier asemenea ar profita, ar exploata la maximum pentru ţară prestigiul european şi relaţiile unor (foşti guvernanţi) români. Aşa cum preşedintele Bush i-a trimis în misiuni internaţionale cu mandat al statului american pe preşedinţii Bush Sr. şi Bill Clinton, şi Băsescu şi Boc puteau face asta în misiuni mixte cu Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Călin Tăriceanu. Dar – ce mă-sa-n partea dorsală – e an electoral, doar nu ne compromitem noi şansele electorale pentru interesele naţionale?!

Isteria artificială construită prin mass-media din ţară e un semn de neputinţă românească fudulă. Reacţii sănătoase au avut în schimb românii din Italia, care sunt la rândul lor terorizaţi de conaţionalii noştri infracţionali. Şi de care se delimitează. Şi pentru care îşi cer scuze poporului şi statului italian. Ceea ce pe Diaconescu nu l-am auzit să facă. De unde Frattini a putut înţelege că şi-i asumă pe infractori. Şi – repet – ne asimilează pe toţi cu ei.

Acum, înjuraţi-mă!

53 răspunsuri to “DIN NOU CONTRA CURENTULUI. ITALIENII AU DREPTATE”

  1. Mihnea Georgescu Says:

    Păi da, meriţi să te înjurăm, că eşti rasistă… aşa e dreapta, ce să-i faci!

  2. Mihnea Georgescu Says:

    Da’ pe Iliescu de ce nu l-ar trimite, mă rog frumos?!

  3. stiriRo Says:

    as avea atatea de spus pe tema asta…dar ma rezum la a spune ca romanii stiu unde gresesc doar ca nu vor sa se indrepte, iar la capitolu cu tiganii spun uitandu-ma in jur ca aproape toti (deci nu toti da aproape) sunt infractori – e o constatare- normal ca nu sunt toti cu dosar la politie (nu ca ar avea importanta) dar oricum ei fura sau fac alte lucruri ilegale si asta se vede!

  4. Mihnea Georgescu Says:

    De fapt, la o lectură mai aprofundată, văd că eşti prudentă, nu arunci piatra în gypsies… Of, ce mai dialectică ai şi tu!

  5. UNGURU Says:

    Noah @Roxana Iordache a mai zis unul dea vost PeNaL, care a trecut la PiDiLii ca sa nu piarda functia unu Predoiu ca in Italia sunt 40 % dintre infractori romani,noah nu l-ai injura pe acesta si originea,originii,originalitati neamului lui de PeNaL.:)@Roxana Iordache mai lasa tu inchinarea in fatza italienilor ,nah bine or facut roma nashi nostri , acuma se intoarce ce au dus romani din Dacia asa stie UNGURU ca au fost 80 de tone de aur si 100 de tone de argint care au scos imperiul roman din criza.UNGURU are o vorba pentru italieni ,,Mangiaro mio catzo di italiano spurcato„:):)@Roxana Iordache referitor la injuratura ,vorba lui UNGURU,,decit sa jignesti o femei ,mai bine sa o lauzi ce mari si frumoase-i sunt defectele„:):)Noah mai trece pe aici sa se distreze UNGURU.

  6. Dan Says:

    Deci. Intre 2005 si 2007, cand mergeam vara in Turcia si spuneam ca sunt roman, turcu striga Hagi! si iti acorda toate gratitudinea. In 2008, dupa ce o serie de turisti romani au dat ceva tepe prin zona, inainte de a spune „Hagi!”, turcu te masoara din cap pina’n picioare. Asta asa ca – virgula – chestie. Si nu este vorba de furturi si violuri.
    Din pacate, din cauza imbatosarii unui ministru de externe, care in mod normal, conform calitatilor sale nu ar avea voie sa depaseasca functia de secretar de stat, din cauza unui ministru de interne gargaragiu – personal cred ca Gribunov ne-a fost servit pe tava pe post de criminal, desi, nu cred ca el a comis-o la Brasov; Nu se mai intorcea omu din Basarabia, disparea undeva prin fostul URSS daca ar fi fost el autorul – situatia nu se va schimba, infractorii nostri vor speria in continuare Europa si astfel vom avea de suferit tot noi cei cinstiti.

    PS. Am aflat ca interlopul Eugen Preda avea interdictie in 2008 sa paraseasca Bucurestiul, dar a fost bine mersi prin Turcia. Q.E.D.

  7. Dan Says:

    PS 1

    Da, Tariceanu MERITA sa fie injurat. Poate nu ai aflat Roxana ultima lui isprava. Ca sa-si angajeze un pitifelnic de liberal de-al lui, ceva acolo, la Primaria Cluj-Napoca, a aranjat sa fie data afara o fata sarmana, localnica si, acum, saraca, a trebuit sa paraseasca orasul, familia si casa parinteasca, sa se mute la 500 km distanta, la Bucuresti si sa lucreze, ca – virgula – contopista la o cancelarie unde prin zona Pie’ei Victoriei. Pe amarata o chema Mihaela Boc si sufera foarte mult ca a fost dezradacinata din Clujul natal

  8. Tudor Says:

    Comentariul lui Mihnea si Unguru ma fac o data in plus sa imi dau seama ca traim intr-o tara frumoasa dar care e pacat ca-i locuita.

    Personal ii dau dreptate lui Cioroianu, i-as deporta pe toti inadaptatii si neevoluatii astia de tigani dracului pe o insula, ca mi-e scarba de ei cand ii vad pe strada!

    Altfel, oameni ca Diaconescu ar trebui cel mult sa lucreze pe post de vames si sa puna stampile la granita turistilor, si nu sa reprezinte Romania in fata altor tari, ca e vai de noi. Nu e destul ca ne fac de minune conationalii nostri, ca ne mai fac de minune si guvernantii. Incredibil.

  9. gabimihaela Says:

    Nu am putut asculta conferinta de presa ieri, fiind la curs. Poastarea ta insa mi-a stirnit curiozitatea si am citit transcripul cu foarte multa atentie. Cred ca esti nedreapta cind consideri drept umilitoare atitudinea lui Diaconescu. Mie mi s-a parut destul de obiectiva si a reflectat ceea ce trebuia: nu trebuie sa bastelesti o comunitate de 1 milion de oameni, cind ai doar 900 de infractori (cifrele le-am luat din transcriptul conferintei si doar 50 se pare ca au probleme grave, fiind obiectul expulziei)). Frattini nu afacut decit sa „gidile” presa italiana si sa mentina starea de frica in rindul populatiei italiane; nu s-a comporatat ca un tip care chiar stie ce se intimpla in realitate. El incearca picatura cu picatura sa indoctrineze ideea limitarii dreptului la circulatie (evident in Italia). Este un point, dar cum il aplici? pe unul condamnat recidivist il poti opri la frontiera, dar ce te faci cu cei care nu au comis nici un act ilegal in Romania, sau nu au fost suspecti de acte ilegale in Romania, pleaca in Italia si acolo sint prinsi facind-ule. Frattinii e clar ca targetat tiganii romani, si pe multi asimilati la aceeasi etinie in mintea lui. A blama o comunitate este cel mai simplu lucru.

  10. Marius Mina Says:

    Violatorii din Italia:
    60,9% italieni
    7,8% romani;
    6,3% marocani;

    Vaffancullo BRLUSCONI 🙂

  11. Gheorghe Says:

    Si eu am fost deranjat de elogile la adresa lui Diaconescu.
    Prestatia lui a fost mediocra.

    A artata clar ca el s-a dus la Roma ca sa apere pe romani nu ca sa gaseasca o solutie.
    Nu a spus lucruri „trasnite”, dar tonul si felul cum s-a ambalat au artat ca nu are stofa de diplomat. Un diplomat trebuie sa-si pastreze calmul, sa fie amabil chiar daca fierbe de nervi. Putea sa fie incisiv in discutile cu Berlusconi, dar la conferinta de presa ar fi fost cazul sa fie mai conciliant.
    Putea sa spuna ca mass-media e emotionala, ca exagereaza si ca statisticile nu confirma panica promovata si nici reactile de ura ale italienilor.
    Diaconescu nu s-a prezentat la inaltimea functiei.

  12. Roxana Iordache Says:

    @Mihnea Georgescu. Te-ai demascat! 😆

    @UNGURU. De ce-ţi e ruşine să spui că eşti român? 🙂

    @Dan. 😐 Din păcate, prea puţini au curaj să recunoască realitatea.

    @Tudor. Cioroianu nu s-a referit la ţigani. A zis de infractori.

    @gabimihaela. Dacă nu suntem un popor de căcat, de ce aţi plecat?

    @Marius Mina. Fiecare ţară are infractorii ei. N-are nevoie să mai şi importe. Capisci? Fără Berlusconi PNŢCD-ul tău era acum pulvis et umbra.

    @Gheorghe. Aşa mi s-a părut şi mie. Doar că n-are el şansa să se întâlnească oficial cu Berlusconi. 🙂

    @Dan. 😆

  13. strongvaleriana Says:

    totul a inceput din vremea in care era un adevarat tur de forta ca un om onest sa circule liber in diferite tari,
    atunci cand cu anumite complicitati, toata drojdia s-a napustit afara ca sa ne faca ”imagine”
    ceea ce se-nampla acum, sunt doar picaturile ce-au umplut paharul

    pe de alta parte, cred ca aceasta mediatizare excesiva este pusa la cale chiar de catre oamenii de la care ne-am fi asteptat sa gandeasca la o scara mai ”macro” dar cine stie de ce n-o fac
    Ce interese or exista ?
    in aceste conditii cred ca emisarul nostru a actionat bine, evitand coborarea pe registrul-capcana in care ei acum au toate atuurile 😀

  14. Mihnea Georgescu Says:

    Şedinţe de demascare erau la bolşevici, nu la urmaşii Brătienilor…

  15. Mihnea Georgescu Says:

    Mai dansează tarantella Tăriceanu?

  16. Roxana Iordache Says:

    @strongvaleriana. Care emisar?

    @Mihnea Georgescu. Ca dovadă, că n-ai mereu la tine umorul. 🙂

    Tarantella? Ştie toată ţara. Ocazional. 😉

  17. Mihnea Georgescu Says:

    Biiiine… Să trăiască Fra Tăriceanu, fiul lui Amedeo…

  18. Roxana Iordache Says:

    @Mihnea Georgescu. Tu întâi comentezi şi pe urmă citeşti. De unde şi prima mea remarcă. 🙂 Referitor la mesajul tău, rectifică.

  19. Mihnea Georgescu Says:

    Hai să-ţi spun un secret, dar să nu mă torni, mie niciodată nu mi-a plăcut de Cristian Diaconescu, mi s-a părut incapabil să se relaţioneze normal la oameni, crispat şi nevrotic… Măcar Năstase era mai educat, mai şcolit, mai versat… Iar despre Iliescu ce să mai spun – el era şi este un natural…

  20. Roxana Iordache Says:

    @Mihnea Georgescu. Din câte ştiu, Năstase trăieşte. :mrgreen:

  21. Mihnea Georgescu Says:

    Da, da, am vrut să pun prezentul şi la domnia sa… am văzut că îl înfierezi în articol, alături de Neulander… 😉

  22. Marius Mina Says:

    Rectificare-
    Violatorii din Italia:

    60,9% italieni
    7,8% romani;
    6,3% marocani;

    Sig.Berlusconi Vaffancullo

  23. Marius Mina Says:

    @Roxana nu importa nimeni nimic, e vorba doar de libertatea de calatorie pe care NIMENI nu o poate ingradi.Nici macar Berlusconi Vaffancullo.Daca sunt capabili sa-i previna si sa-i prinda , daca nu sa-nghita full time.Referitor la remarca cu PNTCD si Berlusconi imi permit cu tupeu sa te citez:”Gimme a break! 😉

  24. strongvaleriana Says:

    e adevarat ca sunt mai elastic in exprimare 😀

    EMISÁR, (I) emisari, s.m., (II) emisare, s.n. I. S.m. Trimis al unei organizații politice sau al unui stat, cu o misiune

  25. olimpiu Says:

    pt cetatenii romani, pt nivelul lor de educatie si cultura, Basescu este presedintele care-i reprezinta perfect si coalitia majoritara in parlament la fel, ca sa nu mai zic de guvernul BOC.
    Daca nu reusim dupa aproape 20 de ani sa injghebam o societate civila, n-avem decat sa ne spalam pe cap cu ,,reprezentantii” natiei”.Traiasca si la mai mare sa ne mai distram ani buni de acum incolo. FYT UE in general, RRRomania e mereu ,,surprinzatoare”

  26. Shmenar & Shutzean Says:

    Si noi care aveam planuri(nu clanuri) mari sa ocupam cisma anu asta… Adica la munca cinstita nu la-ntins mana,nu viol…de-o cotzaiala ne scoatem si-aici,nu neica ne ducem la munca c-avem calificare la buznar si lucram doar la buzunar… 🙄

  27. UNGURU Says:

    @Roxana Iordache de ce interpretezi tu gresit ce ti-am scris?UNGURU a scris la adresa lui Predoiu fost penal de-al tau actual pidiliu, nu m-am referit la romani in general,afla draga @Roxana Iordache ca strabunicul lui UNGURU un mare patriot impreuna cu alti partriotzi ardeleni au mers la Viena si au trasat granita de vest pentru ca altfel niste orase si sate din granita de vest ar fi revenit Ungariei,asa ca nu-mi vorbi mie lui UNGURU de patriotism si de rusinea de a fi roman.@Tudor penal pisatiu ce esti ce dreacu de te duca ai? ce te legi de mine UNGURU si@Mihnea Georgescu te supara adevarul scris?te-am trimis in origini?vezi-ti dreacului de treaba ,bah rasistule galben pisatiu nu ai nimic cu etnia roma nu o dispretzui ca astia vor adus voturile la PeNaLi,ati manipulat etnia romma ca sa va voteze,asa ca sa nu-ti fie scirba de eii,ci respecta-i ca v-au dat votul si v-au trimis PeNaLi in parlament.Noah mai trece pe aici,ca sa scrie UNGURU.

  28. cristian Says:

    As fi un pic mai moderat. Nu pentru ca Diaconescu nu are vocea nesigura. Nici pentru ca a fost putin cam prea impetuos. Insa, la nivel de stat, pare decent sa incerci sa-ti opresti infractorii sa umble hai-hui stiind ca ai probleme de imagine.
    In alta ordine de idei, cati italieni-investitori n-au dat tepe pe plaiuri mioritice? Cine face rost de o statistica?
    Sau, cate fete romance n-au fost fraierite de „italianul bogat?” Cine face o statistica?

  29. Roxana Iordache Says:

    @Mihnea Georgescu. N-ai proprietatea termenilor.

    @Marius Mina. Întreabă-l pe Adrian Năstase. 😉 Sau dacă îţi e mai la îndemână, pe Victor Ciorbea. Eu când nu ştiu, dacă vreau să vorbesc, mă informez. Dacă am sursele. Dacă nu, mă abţin.

    @strongvaleriana. Mersi, asta am întrebat şi eu, cine l-a trimis şi cu ce misiune? 🙂

    @UNGURU. Mă gândeam eu. 😉 Mai vino, ai să-ţi revii, cu timpul. 🙂
    P.S. Ai grijă cu termenii, Cătă Predoiu e un avocat excelent, noroc că e prea înţelept ca să se supere pentru copilăriile tale.

    @olimpiu. Societate civilă, în România? Civică, adică?!

    @Shmenar şi Shutzean. Când e vorba de interese comune, imediat vă reconciliaţi. 😆

    @cristian. Nu prea mulţi. Şi oricum, n-au ucis şi n-au violat, A fost, mi se pare, un singur caz, de care, din câte îmi amintesc, s-a făcut mare caz. În rest, fetele proaste primesc în consecinţă. Astea sunt, ca să zic aşa, relaţii inter-umane şi nu constituie o problemă de siguranţă/securitate a cetăţenilor/statului.

  30. marcus Says:

    @Roxana: suntem in A.D. 2009, la cota+4 de la momentul integrarii noastre europene si tu inca n-ai inteles ce este integrarea si ce vrea ea. Bref, integrarea presupune ca si tu Roxana Iordache si Pardaillan Socares sunteti cetateni europeni, cu drepturi egale si ca va puteti conform legislatiei in vigoare sa va plimbati neingraditi de viziuni fasciste, liberi in limitele spatiului comunitar. Pe de alta parte, nu l-am auzit pe Diaconescu luand apararea infractorilor, ci pe buna dreptate subliniind faptul ca infractiunea nu are cetatenie, sau nu este caracteristica unei anumite etnii. Faptul ca in sfarsit un demnitar roman cu oarece treaba la ministerul de externe a ales in sfarsit pozitia bipeda si neancovoiata de a le expica macaronarilor, ce si cum este cu noile valori europene, este totusi de apreciat atata timp cat guvernul straveziu fascist a lu tata Berlusconi o pune de vigilantes si de campanie electorala pe criterii de romanofobie. Iar analiza ta din care nu lipseste „tremolo-ul” vocii ministrului de externe este de-a dreptul hilara. Eu zic sa-ti dai televizorul la verificat, deoarece se pare ca ai probleme cu sonorizarea.
    sa fii iubita
    marcus

  31. marcus Says:

    @erata: involuntar am folosit de doua ori „in sfarsit”.

  32. Shadow Says:

    @Roxana
    gresesti; Si ti-o spune unul care a lucrat 4 ani in Italia.

    „Dracia” care acum e la guvernare in ograda lui berlusconi este fascista. Era fascista si aberanta si cand eram in Italia. Pe vremea aia romanii nu contau (vize si compania, etc) aveau alt „targhet”. Sudistii. Adica „puturosii din sud” care vezi Doamne nu munceau, erau violenti, etc. Marsau pe „segregare”. Tot ce vine de la liga nord e fascist, absolut tot iar frattini este o nulitate nu numai de azi ci de pe vremea in care era comisar pe justitie la UE.

    Problemele economice italiene rezida in dezechilibrul economic intre nord si sud. Dezechilibru realizat nicidecum datorita „puturoseniei sudului”(am lucrat si la Napoli asa cum am lucrat si la Torino, Milano, Bergamo sau Padova) ci „smecherilor” politicieni corupti platiti in general de afaceristii nordisti.
    Adauga la asta aberatia cotelor de productie impusa Italiei de catre Franta(agricultura) si Germania(industrie) si o sa te prinzi ca acest fenomen a agravat discrepanta.

    Un mic exemplu pe industrie. Germania (via UE ca si-au taiat partea leului in industrie) au obligat Italia sa renunte la unul din centrele lor siderurgice. Italienii aveau doua. Unul mare in sud cu iesire la mare si unul ceva mai mic in nord care deservea in principal Fiat. Centrul siderurgic din sud(zona Pozzuolli) producea mai ieftin, accesul la mare le permitea si cel mai ieftin transport. A fost inchis. Avantaj agnelli.

    Un alt exemplu din agricultura:
    Cotele de lapte. Italienii produceau mai ieftin decat francezii dar cum isi depaseau cotele (generau miscari sociale ale agricultorilor anuale la Paris) au fost sanctionati de UE si obligati sa amendeze productia in exces la producator(amenzile erau colosale). Ce puteau face acestia? Sa isi taie „vitele” sau sa arunce la canal productia. In timpul asta in lume ceva mai la sud prin Africa se murea de foame.
    A iesit cu tamtam cand eram acolo. Producatorii au blocat autostrazile cu cisternele, s-au batut cu politia si nu in ultimul rand i-au stropit pe politisti cu „dejectiile” din canale.
    Finalul insa a fost ca au cam terminat o gramada de producatori locali. Si aveam colegi la Napoli care impreuna cu familia aveau ferme.

    Romanii trebuie sa-si controleze proprii infractori(adica oameni demonstrati in justitie ca vinovati) si sa le taie dreptul de a calatori la iesirea din puscarie cativa ani(ca nu poate fi perpetuu ca sare amnesty international). Italienii insa sunt cei care trebuie sa faca functionale propriile lor institutii. Institutii NON FUNCTIONALE. Este aberant sa spui ca romanii nu primesc inapoi romani trimisi de italieni in timp ce pe relatia cu Franta, Germania, Spania, Olanda acelasi tip de intelegeri merg brici.

    Cum guvernarea berlusconi nu are nici o idee de cum sa scoata Italia din criza economica in care si ei au bagat-o se ascunde incompetenta prin „nationalism extrem”. Ca si la romani. Cand presedintele acuza pe unguri ca fac „epurare etnica” in zonele majoritare cand de fapt propriul sau guvern o facea.

  33. Roxana Iordache Says:

    @stiriRO. După ce că te trimite la spam, te trimite şi târziu, că aseară nu te-am găsit acolo! Cred că sistemul meu e paramilitar. :mrgreen: Ştiu ce spui, dar nici eu nu te-am contrazis, am zis doar că nu toţi infractorii din Italia/România sunt ţigani. 🙂

    @marcus. Nu te superi dacă te rog să mă scuteşti de lupta antifascistă! :mrgreen: În rest, ai dreptate, ce (nu vrei să) sesizezi tu nu există. Că de înţeles, înţelegi tot. Şi mai mult decât atât. 🙂

    @Shadow. Şi cu ce ţi-am greşit? 🙂

    Doar o precizare: N-ai fost atent, Diaconescu a fost aberant, fiindcă a spus că nu-i primeşte.

  34. cheinrich Says:

    Apropos de cifrele date de @Marius Mina, cu referire la violatori in Italia: 60,9% italieni; 7,8% romani;6,3% marocani. La o populatie de cca 59.600.000, 1 milion de romani reprezinta 1,67% din total. Deci 7,8% din totalul violurilor facute de romani reprezinta un procent de-a dreptul uluitor.Are dreptate Roxana cand spune ca italieni s-au saturat pana peste cap de aceste scursuri ale societatii romanesti. In orice tara, inclusiv in Romania, in cazuri similare facute de cetateni straini ar fi iesit o „isterie”cel putin la fel de mare. E inca o dovada ca Romania a intrat mult prea devreme in UE, …. dar daca a facut-o, nu trebuie acum sa ne „deranjeze” anumite „restrictii” pe care trebuie sa le suportam…sau anumite masuri pe care trebuie chiar noi insine sa le adoptam ca reactie la acest val.

  35. alex.dumitrascu Says:

    Tema asta cretina cu romanii din Italia vi se baga pe gat ca sa nu vedeti evenimentele adevarate. Uite o surpriza din cele care se cereau „acoperite”:
    http://danskeresearch.danskebank.com/link/EuroexposuretoCEE230209/$file/Euro_exposure_to_CEE_230209.pdf

  36. marcus Says:

    Roxana: „FASCÍSM s.n. Ideologie apărută în Europa după primul război mondial, care a stat la baza unor partide de extremă dreaptă, caracterizându-se prin naţionalism extremist, misticism, violenţă, demagogie socială etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme.”
    Si pentru a schimba putin subiectul deoarece se pare ca avem parte de un dialog al surzilor, despre asta ce parere ai:
    Huo, Derbedeilor !
    „NEPOTÍSM s.n. Faptul de a uza de autoritatea sau de influenţa personală în favoarea rudelor sau a prietenilor; promovare prin protecţia rudelor şi a prietenilor influenţi. – Din fr. népotisme.”
    Pornind de la aceasta definitie cineva, beneficiar doar al celor sapte ani de acasa, poate considera fara niciun fel de rezerva, prestatia unui recent ales al PD-L in Parlamentul tarii (din sila nu i-am retinut nici macar numele), in cadrul unui „tocsau” la teveul Vantului, drept cea mai nerusinata si porceasca incercare de prostire a onor telespectatorului cu drept de vot din Romania, pe care si-o poate imagina o minte sanatoasa.
    Timp de o ora acest nesimtit, plin de suficenta imbecilului ajuns pe cai mari (in opinia lui), a incercat sa prosteasca o lume intreaga, sustinand nici mai mult, nici mai putin ca actiunea bocului de a-si numi o NEPOATA intr-o functie de consilier guvernamental, ca urmare a epurarilor politice de care a avut parte aceasta institutie a statului, nu se incadreaza la categoria „nepotism”, ci este pur si simplu un drept al Primului Ministru de a-si alege consilierii pe criterii de competenta (sic!).
    Curat murdar, Coane Fanica!
    Nesimtitul respectiv, in limitele marginirii sale intelectuale, isi imagineaza telespectatorii drept o turma imbecil-patibulara (ca tot e la moda cuvantul), buna doar pe post de masina de votat trogloditi ca el, nerealizand sau nevrand sa realizeze faptul ca insusi cuvantul „nepotism” are ca radacina cuvantul „nepot” cu femininul NEPOATA.
    Nu mama, tata, frate, sora, cumnat, cuscru, cumatru etc.
    Nu toate astea, ci taman cuvantul care defineste gradul de rudenie dintre bocul nostru cel de toate zilele si o membra a clanului bocilor, care pe deasupra nu se numeste Popescu sau Ionescu, ci Boc de-a binelea.
    Poate demonstratia de cretinism in ale incercarii de manipulare ar fi mers in cazul Prostanacului, care in trocul si schimbul de cadouri pe care-l practica cu asimetricu’ in vederea obtinerii de catre ultimul a unui nou mandat prezidential impotriva candidaturii sale pe post de Iepurila, a primit de la basescu pozitia de director al unei banci importante, pozitie pe care s-a grabit sa i-o incredinteze cumnatului sau (sper ca informatia este corecta).
    Deci porcul care ieri ne mintea cu nerusinare pe sticla, beneficiind de nonsalanta spalatului pe creier, ar fi putut sa argumenteze faptul ca relatia de „cumnatie” nu intra la capitolul „nepotism”, deoarece DEX-ul nu contine cuvantul „cumnatism”.
    Dar asa, nu mege vericule!
    Intamplarea respectiva nu face altceva decat sa aduca romanul la mintea cea de pe urma, facandu-l sa inteleaga, macar in ultimul ceas, ca sleahta de derbedei chititi doar pe Ciolan, pastoriti de Tata Hotilor si ajunsi facatori de destine, nu-l considera altfel decat ca pe un animal incapabil sa discearna sau sa inteleaga ceea ce se intampla in jurul sau.
    Ce zici, poate fi acuzat bocul de nepotism sau ca si in cazul lui Berlusconi si al guvernului sau, idiotul de mine se lupta cu morile de vant???!!!
    sa fii iubita
    marcus

  37. alex.dumitrascu Says:

    http://danskeresearch.danskebank.com/link/EuroexposuretoCEE230209/$file/Euro_exposure_to_CEE_230209.pdf

    Ce-i drept e un studiu plictisitor, nu zice nici de Basescu nici de Tariceanu nici de Orban.
    Adica nu e pentru noi si pentru limba noastra.

  38. Roxana Iordache Says:

    @cheinrich. Mă bucur că suntem de acord în această privinţă. Nu am cum să mă bucur însă că asta e situaţia. 😦

    @alex.dumitrascu. Păi cred că asta ziceam şi eu într-o postare anterioară. Diversiuni ca să nu vedem esenţialul.

    @marcus. Poate găseşti şi definiţia comunismului. :mrgreen:

    P.S. Pe Ionescu l-a demis. Victor Ionescu, de la Relaţii Internaţionale, ANT, Agenţia Naţională pt Tineret. De ce? Pentru că e din Tineretul Naţional Liberal.

  39. Roxana Iordache Says:

    @alex.dumitrascu. Tu oricât te-ai strădui să devii antipatic, cu mine nu-ţi merge. 🙂 Ţi-am mai spus că nu mă bag în ce nu mă pricep. Nu sunt nici economistă, nici finanţistă – nici atât monetaristă. În schimb, la politică se pricepe oricine. :mrgreen:

  40. marcus Says:

    @Cu placere Roxana:”COMUNÍSM s.n. 1. Orânduire social-economică bazată pe proprietatea comună asupra mijloacelor de producţie, având, potrivit concepţiei marxiste, două faze: una inferioară, socialismul, şi a doua, superioară, comunismul propriu-zis. 2. Ideologia, teoria înfăptuirii orânduirii comuniste. 3. Mişcare politică-revoluţionară care luptă pentru realizarea societăţii comuniste. [< fr. communisme].”
    Dar lamureste-ma te rog, ce are erecta cu prefectura?
    sa fii iubita
    marcus

  41. Roxana Iordache Says:

    @marcus. Ai să te lămureşti singur, când nu vei mai avea nevoie să cauţi sensurile în dicţionare. 🙂

  42. Shadow Says:

    @Roxana

    Imi pare rau ca te-am spamat. Credeam ca poate fi interesanta o analiza a economiei italiene pt romani. Ca sa nu cadem si noi in aceleasi erori. De exemplu dezechilibrele intre regiunile Romaniei care ar trebui diminuate. Deci scuze.

    Nu am vazut declaratia la care faci referinta stiu doar ca din declaratiile lui anterioare nici vorba nu era sa nu primeasca pe infractori si mai ales pe cei care nu au mijloace de subzistenta(un bemol la primierea inapoi a infractorilor pt ca nu stiu care sunt „practicile” UE). Ceea ce Romania face deja cu o serie de state europene. Pana acuma Diaconescu este dupa umila mea parere unica persoana care are ce cauta intr-un guvern.

  43. marcus Says:

    @Roxana: eu m-am impacat cu lamuririle, insa tu esti mai „absconsa” in replici chiar si decat Radu (ori Radu i-a batut pe jaonezi la codificare)
    sa fii iubita
    marcus

  44. octavpelin Says:

    Andrei Plesu la inceputul anilor 1992,cand era ministru de externe a luat apararea romanilor emigranti din Germania si din Austria el a zis pentru prima ora ca infractionalitatea nu are nationalitate,nici cetatenie si atunci nu eram membrii UE.Roberto Maroni,ministrul de interne a fost condamnat definitiv pentru ultraj,Silvio Belusconi,a fost judecat pentru fraude si evaziune fiscala, a trebuit sa-si dea demisia din functia de premier ,parlamentar,detine monopolul asupra mass-mediei italiene,Veltroni a fost unul din extremistii de stanga,Umberto Bossi,Liga Nordului,un fascist,toti acesti populari care conduc Italia ,Partidul Democrata i Liberta sunt neofascisti la care se adauga si nepoata blonda a lui Benito Mussolini,Alessandra,care isi da in petec sustinand ideologia fascista a bunicului ei Benito.De ce timp de 19 ani italienii nu au avut nimic cu taberele de rromi de la periferia marilor orase???
    Acum cand Italia este in criza economica acest PD-L italian incearca sa castige sufragiul electoral pentru europarlamentarele din 2009,asmutind presa asupra intregii comunitati a romanilor din Italia.De ce presedintele Traian Basescu tace,si tacerea este un raspuns mai ales ca el reprezinta Romania pe plan extern,de ce nu protesteaza PD-L,cu Jeanne Marie Marinescu europarlamentar popular,Emil Boc si Traian Basescu,sau o fi la mijloc acel non paper dat lui Roberto Maroni in 2007,o zi frumoasa Tavi 😦

  45. Radovan Says:

    Infractorii cu cetatenie europeana nascuti in Romania sunt in majoritate tigani, dar nu asta e problema ci prostia italienilor fiindca „pun botul” la o vrajeala a politicienilor care le distrag atentia de problemele economice. Sper ca acesta campanie romanofoba sa aiba succes si sa-i aduca acasa pe muncitorii romani de acolo fiindca avem nevoie de ei, sunt o forta activa care a contribuit masiv la relansarea noastra economica. Cat despre tigani sa-i pastreze fiindca ii pot integra mai usor, sunt mult mai asemanatori cu ei decat cu noi.

  46. marcus Says:

    @Roxana: pentru ca m-am „inervat” cand am vazut ce de mai care de care isi dau abia acum cu parerea despre modul in care au evoluat lucrurile in Italia, imi voi calca pe inima si ma voi cita cu un articol, care a aparut aparut intr-un cotidian central acum mai bine de trei ani de zile. Daca diplomatia romana, in frunte cu „popularul” asimetric, ar fi luat pozitie de atunci, poate ca astazi romanii din Italia, buni sau rai, in devalmasie, nu ar fi ajuns in situatia de a servi de carne de tun si afise electorale unui parid de extrema dreapta (vad ca termenul fascism iti zgaraie urechea, asa ca te menajez):

    „Il Tempo” ne loveste în imagine cu un croseu de extrema dreapta

    Nu stiu de ce s-au facut, sau daca s-au facut, vinovati cetatenii români agresati de curînd într-un bar din Roma, însa urmarile acestei agresiuni ar trebui sa ne dea serios de gîndit. Începe sa se contureze, pe zi ce trece, o atitudine de aversiune si respingere manifestata de cetateanul european fata de viitorii lui concetateni de nationalitate româna. În ciuda muncii a milioane de români, care traiesc decent în diferite colturi europene, prestînd de cele mai multe ori munci sub nivelul lor de calificare, fiind mult mai prost platiti decît cetatenii autohtoni pentru munci pe care unii dintre acestia le considera înjositoare, preferînd statutul de someri de lux, iata ca ideile de baza ale unei campanii media, începuta cu mult timp în urma si dusa cu obstinatie de anumite trusturi de presa si TV occidentale, începe sa dea roade. Din pacate, aceste roade sînt putrede, caracterizate de intoleranta etnica si violenta. Cauzele acestui fenomen îsi au radacinile în imediata emigratie româna de dupa decembrie ’89, cînd mai mult de 60% dintre românii care plecau în acele zile proveneau din scursurile neadaptate, ale vietii sociale românesti, fiind mînati nu de gîndul la cîstiguri din munca cinstita, toate eforturile fiind îndreptate spre o capatuiala bazata pe furt, prostitutie, cersetorie etc. Daca însa s-ar arata faptul ca mai mult de 80% din infractiunile comise de cetatenii români în strainatate, începînd de atunci si pîna acum, au ca autori oameni cu educatie precara, semianalfabeti, fara nici o calificare profesionala si apartinînd etniei rrome, am fi acuzati de discriminare rasiala. Cu toate ca, dupa un timp, aceasta situatie s-a îmbunatatit, ca urmare a unui val masiv de români, care, scapati de obligativitatea vizelor, au plecat sa munceasca cinstit pe meleaguri straine, o anumita eticheta fusese deja pusa. Un alt element generator de astfel de evenimente consta în xenofobia si intoleranta de care da dovada o anumita parte din populatia tarii gazda, care se teme de pierderea propriilor locuri de munca în favoarea românilor. Daca un asemenea incident s-ar fi petrecut în România, imediat mass-media, atît cea autohtona, cît si cea straina, ar fi adus acuzatii grave de xenofobie, intoleranta, ultranationalism, si toate cele rele la adresa românilor. În Italia, în schimb, un ziar din Roma nu vede asa lucrurile, ba, dimpotriva, gaseste ca este momentul de a lua apararea agresorilor prin incriminarea unui popor întreg, pentru niste fapte ipotetice si nedovedite juridic, incitînd în felul acesta si mai mult la ura si la acte de violenta. În viziunea ziaristului care a scris articolul, altfel un distins cetatean european, reprezentant onorabil al unei prese libere de ideile fantomatice ale trecutului, România ar trebui stearsa de pe suprafata pamîntului, iar românii exterminati precum cei mai nocivi daunatori din încrengatura anelidelor. Noroc cu dl. ambasador al Italiei în tara noastra, care a încercat sa mai dreaga busuiocul. Ca sîntem un popor rabdator si tolerant o dovedeste si faptul ca, în timp ce noi sîntem agresati aproape zilnic în legea de baza a statului, Constitutia, la noi în tara, prin pretentii absurde de autonomie teritoriala, emise de oameni care beneficiaza din plin, uneori mai mult decît noi, de drepturile conferite de aceasta, tot noi sîntem acuzati si aratati cu degetul de anumite cercuri ostile occidentale de xenofobie, intoleranta si discriminare rasiala. Si asta cam în acelasi timp în care, în ciuda legislatiei europene, care prevede drepturi egale pentru cetatenii europeni, situatia emigratiei române, în cautare de locuri de munca mai bine platite, a ajuns sa fie discutata la nivel guvernamental si cu intentii restrictive pe motiv de nationalitate, de tari care practic definesc democratia, cum ar fi Marea Britanie. Este ciudat faptul ca, în conditiile unei Europe unite, parlamentarii europeni nu vad o solutie foarte simpla de lupta si combatere a infractionalitatii transfrontaliere, prin aplicarea legislatiei penale nationale pe loc infractorilor, prin condamnarea lor si apoi, fie încarcerarea lor în tara unde au comis infractiuni, fie prin expulzarea lor în tara de origine. Daca s-au gasit solutii pentru armonizarea legislatiei în atîtea domenii de activitate, vointa politica conjugata ar putea rezolva si aceasta problema, eliminînd astfel elementul national al infractiunii, el fiind extins si încadrat la nivel european. Hotul, violatorul, proxenetul, ucigasul etc. nu sînt definiti de apartenenta nationala, ci de fapta juridica pentru care sînt incriminati. Cu toate ca pasii integrarii sînt anevoiosi si etapele sale presarate cu greutati si piedici, la prima vedere insurmontabile, se poate totusi concluziona ca procesul, odata demarat, nu mai poate fi oprit si, pe masura derularii sale, el poate fi îmbunatatit substantial în beneficiul comun al tuturor partilor implicate.”

  47. Roxana Iordache Says:

    @Shadow! Tiens-tiens! Credeam că e clar ce-am zis. Am zis că nu te-am contrazis. Şi că nici tu nu mă contrazici cu nimic prin ce scrii. Doar confirmi. Şi completezi. Iar eu am adus doar un amendament. În rest, Diaconescu are ce căuta într-un guvern. Dar nu cred că a găsit încă. 🙂 Analizele tale sunt mereu binevenite.

    @marcus. Care Radu? Că ştiu mai mulţi. 🙂

    @octavpelin. Greşeşti! Berlusconi nu şi-a dat demisia din funcţia de premier, a fost primul după aproape 60 de ani care a condus patru ani un guvern italian, a fost judecat pe când era în opoziţie şi găsit nevinovat. Sincer, la comentariul ăsta nu te înţeleg. 🙂

    @Radovan. Italienii nu prea pun botul. Au şi ei istericii lor, ca şi noi. Ferească Dumnezeu să se întoarcă muncitorii ăia, că asta înseamnă un dezechilibru sinistru!

    @marcus. N-ai răspuns la întrebarea mea de ce un an şi jumătate de la cazul Mailat şi până la guvernul Boc, nu au mai fost probleme în Italia pe tema românilor?

    În rest, tu scrii bine, dar aperi toate prostiile care ne-au dus de râpă ca popor.

  48. Radovan Says:

    @R
    Dezechilibru?? Pai si cu cine zici tu sa „modernizam Romania”, cu seniorii din Cismigiu? Mai bine „importam” chinezi, nu? Sau putem sa o lasam balta si mergem si noi acolo dupa muncitori.

  49. marcus Says:

    @Roxana: este a „enspe” mia oara cand ma cadorisesti cu epitetul de prost. In al doilea rand, nu m-ai intrebat nimic ci ai emis ca de obicei judecati menite sa ma trimita in nemernicia mea la coltul de rusine. Am o oarece educatie care sa ma oblige sa raspund atunci cand sunt intrebat. De la cazul Mailat si pana la guvernul Boc au mai fost probleme, insa din cate mi-am dat eu seama, ele s-au „acutizat” brusc si sunt prezentate de o medie isterizata si 80% in slujba lui Berlusconi, drept pretexte de campanie electorala pentru extrema dreapta (nu zic fascism) tot a lui Belusconi. De scris, eu stiu cum scriu, ceea ce insa nu stiu sunt „prostiile” pe care le apar si au dus tara de rapa. Este adevarat ca prin anii 96, cand m-a intrebat un bun prieten din Canada daca in Romania (conform celor aflate de la un taranist aflat in vizita in Canada), Securitatea fugareste Opozitia pe strada si-i impusca membrii ca pe iepuri, eu am indraznit sa spun ca nu-i adevarat. Ulterior a fost ales Constantinescu, taranistii au ajuns la Putere si la inventar au iesit cu totii (nici urma de impuscati de catre Securitate). Asa ca in limitele bunului simt te rog spune-mi ce prostii care au dus tara si neamul de rapa apar eu. Insa cred ca din nou te pierd de la primul rand si nu-mi vei raspunde neam la aceasta cerere legitma a mea.
    sa fii iubita
    marcus

  50. gabimihaela Says:

    @cheinrich, cifra de 7.8% este aberanta, nu pentru ca avem doar un milion de romani in italia ci pentru ca ar rezulta ca 4.6 milioane sint infractori! Deci cred ca MM s-a referit la 7.8 din totalul romanilor, adica 78k. Dar tot este aberant, atita timp cit cifra oficiala de infractori (prinsi si deferiti justitiei) este de 900. Asa ca sa o lasam mai moale un pic.
    Nu l-am asculatat de Diaconescu, deci nu am cum sa comentez legat de tremuratul vocii lui, dar din transcript rezulta ca a spus ceea ce trebuia sa spuna (nu am fost si nu sint un fan al lui, dar din perspectiva juridica a fost corect). Si apoi ar fi interesant sa vedem daca presa foloseste aceleasi cuvinte incendiatoare cind violatorul este Italian de al lor.

    @Roxana.
    1.Nu am plecat din Romania din cauza criminalitatii si nici a tiganilor. Am plecat pentru doctorat.
    2. A considera ca doar „proastele” ajung victime ale traficului cu fiinte umane, este cel putin deplasat! Nici dusmancei tale cele mai infocate sa nu-i doresti asa ceva! Traficul uman, cu minore si copii in special a ajuns o mare problema si a incerca sa o minimalizezi sau bagaletizezi considerindu-le „proaste” pe cele ce cad victime nu credeam sa fie in caracterul tau. Italienii ocupa loc de cinste in aceasta activitate, fiind una din verigile importante pentru importurile de fete europene.

  51. ROBERT HORVATH NEW YORK Says:

    Doamna Roxana nu meritati injuraturi ci un milion de felicitari.

    DOMNULE MINA PUTINA INTELIGENTA NU STRICA. LA PARITATEA POPULATIEI (PESTE 60 DE MILIOANE, BATRANI SI COPII) TOT NOI SUNTEM PE PRIMUL LOC.

  52. kaflix Says:

    VREI sa-ti faci rating!!! Cacat tot ce ai scris. Pacat de timpul tau pierdut pana ai scris ineptiile acelea (pentru tine citeste alea). Aceasta imi mai dovedeste, inca odata, ce popor de prosti suntem!

  53. kaflix Says:

    PARDON (ai se scrie a-i)!!!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: