NESUPUNERE CIVICĂ FAŢĂ DE LEGEA POLIŢIEI POLITICE

bullshit

Legea poliţiei politice, despre care se discută intens în ultimele zile a fost adoptată lejer, în câteva minute, fără opoziţie şi doar cu o singură abţinere, în şedinţa din 4 noiembrie 2008 a Camerei Deputaţilor, după cum se poate constata din stenograma şedinţei. Legea a fost promulgată fără probleme de preşedintele Băsescu.

 

Jurnaliştii acreditaţi n-au sesizat nici ei, la vremea respectivă, gravitatea acelui proiect de lege mai înainte de a fi adoptat sau măcar după adoptarea lui, preocupaţi, probabil, de dispute între politicieni şi de priorităţile electorale. Şi marii noştri intelectuali, şi asociaţiile pentru drepturile omului au tăcut.

 

Acum, toată lumea face caz, pentru că au trecut cele 60 de zile prevăzute pentru intrarea legii în vigoare. Mircea Geoană dă asigurări că legea e doar o măsură anti-tero – poate la tine-acasă, prostănacule! – şi că prin ea doar ne racordăm măsurilor europene. Asemenea măsuri tipice unui stat totalitar îndreptăţesc avertismentul lui Vladimir Bukovski, conform căruia Uniunea Europeană este o nouă Uniune Sovietică.

 

Reprezentanţii partidelor au votat într-o veselie o lege scandaloasă, care violează drepturile cetăţeneşti şi drepturile omului. Una din cele mai anti-liberale legi posibile şi care a fost adoptată sub patronajul unui liberal, devenit, după alegeri, purtător de cuvânt al PNL. Nu l-am auzit pe Bogdan Olteanu încercând să-şi scuze partidul pentru pasivitatea, chiar complicitatea impardonabilă la o asemenea lege împotriva drepturilor omului. Nu l-am auzit nici pe Crin Antonescu dând explicaţii, în calitate de fost lider al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.

 

Dacă la celelalte partide – PSD, PD-L, PRM – aprobarea legii este explicabilă, pentru că provin din vechile structuri securisto- comuniste, PNL şi UDMR nu au nici o scuză. Mai ales că oroarea legislativă este şi iniţiativă a Guvernului. Iar consilierii ageri fie n-au sesizat, pentru că au avut alte preocupări, fie nu i-au semnalat premierului Tăriceanu. Altădată s-a opus unor directive ale UE, mult mai puţin aberante decât cea în cauză. Oricum, din punctul de vedere al atitudinii faţă de legea poliţiei politice, Băsescu şi Tăriceanu au avut o poziţie de siamezi. Poziţia ghiocelul faţă de o dispoziţie imbecilă a Comisiei Europene, mai precis, Directiva 2006/24/CE, la care face referire legea.

 bukovski-ue-urss 

 

Ceea ce e fabulos este modul în care Varujan Pambuccian – care a militat pentru adoptarea legii, după cum se poate constata din stenograma la care am făcut trimitere mai sus – justifică adoptarea legii. Anume, dă vina pe Comisia Europeană, afirmă că directiva, impusă sub ameninţarea steguleţului roşu, e idioată şi zice că legea a fost adoptată de formă şi astfel formulată încât să fie ineficientă! Un tip foarte inteligent şi specialist IT, cu experienţă de parlamentar, se pretează la asemenea atitudine de elev care fentează profa ca să ia notă de trecere! Dar el cel puţin a catadicsit să răspundă, să-şi asume riscurile sincerităţii, în schimb, Bogdan Olteanu, care a prezidat aplicarea rapidă a legii şi care umplea până ieri ecranele televiziunilor s-a făcut nevăzut. La fel şi Ilie Sârbu, care a expediat-o la Senat. Iar de la PD-L, ex-gunoierii Cezar Preda şi Silviu Prigoană apără legea cu frenezie.

 

Nu ştiu ce mai poate face acum PNL, nu ştiu dacă mai poate sesiza Curtea Constituţională din momentul în care legea a intrat în vigoare, nu mă interesează că liberalii vor fi puşi în situaţia să recunoscă public faptul că au fost nişte iresponsabili când au putut accepta asemenea oroare. Ştiu doar că dacă mai au vreodată pretenţia la votul meu şi al celorlalţi care i-au votat, în primul rând, ca o garanţie a apărării drepturilor noastre individuale inalienabile, liberalii trebuie să iasă public şi să denunţe legea, să o conteste, să ceară abrogarea ei şi – la limită – chiar nesupunere civică. Pentru că atunci când statul îşi bagă nasul în viaţa mea personală şi,  din garant al drepturilor şi libertăţilor mele, (re)devine violator al lor, îl împuşc în legitimă apărare. În ambele picioare.

 

Şi cred că liderul liberal îndreptăţit să devină purtătorul nostru de cuvânt, al celor care contestă şi cer abrogarea legii poliţiei politice, este deputatul Ludovic Orban. Are chiar datoria să o facă, pentru că este, aşa cum m-a asigurat când l-am votat, deputatul meu, la dispoziţia mea. Deci aştept ca Ludovic Orban să mă reprezinte şi să facă toate demersurile posibile pentru ca legea poliţiei politice să fie abrogată. Sau amendată şi transformată într-o lege a apărării noastre de terorism. Inclusiv de terorismul de stat. Iar Legea 298/2008 este o formă de terorism de stat.

 

Simptomatic, Procurorului General, (tembe)Laura Codruţa Kovesi, legea poliţiei politice i se pare insuficientă, susţine că „îngrădeşte nepermis accesul anchetatorilor la date”, ar vrea ca toate datele private ale oamenilor să fie mereu la dispoziţia Parchetului, ca organ al statului represiv. Era visul Monicuţei Macovei care, de altfel, a iniţiat proiectul de dragul susţinerii europene frattine, proiect respins iniţial şi aprobat pe ultima sută de metri a legislaturii parlamentare înainte de alegeri.

 

Oroarea represivă trebuie înlăturată. Precizez că m-am referit la Ludovic Orban pentru că este deputatul meu, care are datoria să mă reprezinte şi are, în plus, avantajul că nu a fost parlamentar când s-a votat legea poliţiei politice. În rest, ridiculizez anticipat orice tentativă de a face legătura între propunerea mea şi  competiţia pentru preşedinţia PNL. Mai precizez că îl consider pe Călin Tăriceanu de departe cel mai prezidenţiabil şi cel mai în măsură să conducă PNL în continuare. Sper că e suficient de clar. Intervenţia actuală priveşte drepturile mele de cetăţean şi de om liber. Nu admit sub nici o formă să-mi controleze cineva viaţa şi intimitatea. Şi dacă Ludovic Orban  mă va reprezenta şi îmi va apăra drepturile, îl voi vota şi la viitoarele alegeri. Dacă nu, nu. Valabil şi pentru Crin Antonescu.

75 răspunsuri to “NESUPUNERE CIVICĂ FAŢĂ DE LEGEA POLIŢIEI POLITICE”

  1. Marius Mina Says:

    @Obama incepe cu stangul nu cu stanga…
    http://mariusmina.blogspot.com/2009/01/barack-obama-depune-din-nou-juramantul.html

  2. Amuzat Says:

    Roxana, in UE exista 4 directive legate de aceste tema. ultima este directiva 24 din 2006. Nu este o minciuna. Aceasta directiva exista si trebuia adoptata de statele membre inca din 2007. Ea a fost votata in parlamentul UE inca din 2006. Deci directiva a fost VOTATA de un PARLAMENT si ea merge oarecum pe linia altei reglementari din SUA, adica Patriotic Act. Directiva 24/2006 vine sa completeze sau este completata de alte trei directive 58/2002, 97 din 1997 si 95 din 1996 (ultimele trei se refera la protectia datelor personale, care are corespondent si in legislatia romaneasca). Chestia cu UE este o altfel de URSS este pana la urma o tampenie, iar pe spusele lui Bukovski nu pun mare pret. Si pana acum firme;le de telefonie stocau datele privind ora la care s-a sunat, numarul la care ai sunat si durata convorbirii (vedeti si voi o factura detaliata de la Orange, Vodafone, Romtelecom), deci ne scandalizam degeaba. Legea spune ca trebuie sa stocheze aceste date sase luni. Credeti-ma, firmele le stocheaza mult mai mult, adica pe durata unui contract deoarece daca apar litigii in privinta unor facturi sa poata dovedi de ce solicita plata unor servicii. Tot scandalul de acum este fals. La transmisiile electronice va fi o problema pentru ca nu stiu daca acum furnizorii de servicii au capacitatea de a monitoriza traficul pe Internet si daca au facut-o pana acum. Poate la serviciile de Internet oferite de firmele de telefonie unde traficul este limitat in functie de abonament si cantitatea de informatii descarcate sa existe ceva date, dar m-as mira ca aceste informatii sa fie stocate si la firmele de Internet prin cablu unde accesul este nelimitat.

    Legea nu are nimic deosebit in ea.

    Din pacate, in lumea moderna exista atatea posibilitati de ascultare, incat nici nu trebuie sa implici serviciile secrete, ci e suficient sa angajezi o firma specializata din tara sau strainatate (ati vazut filmul Conversatie) si inregistreaza orice.

    Eu banuiesc si anumite ziare ca au metode de ascultare.

    Nu deageaba PSD si-a instalat sisteme de bruyiaj in sediu si cred ca e valabil si la alte partide.
    Cred ca PD-L a adoptat primul sistemul de bruiere pentru ca de la acest partid nu rasufla nicodata nimic.

    Asa ca nu va mai revoltati deageaba.

    Priviti-va factura detaliata si realizati ca fara a fi legiferat, aceste date erau oricum stocate de firmele de telefonie.

  3. bursazvonurilorpolitice Says:

    Nu trebuie sa ne mai mire nimic.

  4. cristian Says:

    @roxana
    am gasit patentul potrivit si am pus linkul pe blogul meu
    la topic… care diferenta intre un nord coreean si un american in exercitiul de admiratie? cum putem obtine acelasi efect la europeni?

  5. Dinu Says:

    Roxana,

    aceasta „Directriva” banuiesc ca este un soi de „ordin” cu doua optiuni. O accepti or nu. „Nu” insemnad, probabil, autoexpulzarea din UE.
    Europarlamentarii romani ar trebui sa se explice, sa ne explice daca am avut de ales or nu.

    Imediat dupa 09/11 UE a dat o Directiva numita „Export Control” pentru toate firmele din UE ce fac export de tehnologii, echipamente, materii prime, or finite, multifunctionale -existe o lista lunga-. Acestea nu pot livra aceste marfuri catre clienti decat dupa ce acesta completeaza, semneaza si parafeaza un document denumit „formular end user”, asumandu-si in acest fel raspunderea penala pentru folosirea acelui produs/produse in scopul declarat in formular sau ca nu intentioneaza sa-l modifice pentru a-l folosi in alte scopuri or sa-l vanda unui tert.
    La acea vrema am avut o sumedenie de proteste din partea unor clienti romani care cu greu au inteles si acceptat situatia.

    Este o tema delicata intr-un context socio-economic exploziv.

  6. johnson Says:

    @ Amuzat ! in sfarsit o parere pertinenta dupa atatea zile pe acest asa zis scandal.Eram ascultati si pana acum de nu ne vedeam de cine vroia si nu vroia.Faptul ca acum unul sau altul ma pot asculta LIVE sau IN RELUARE dupa 6 luni ma lasa rece.Nu mai exista Drepturi ale Omului in acest sens nici in SUA si nici in UE asa ca ….Ideea este de a limita SCOPUL FOLOSIRII acestor inregistrari doar la ceea ce prevede Legea….Roxana,liberalii au inteles foarte bine ca Legea e un fasss si de aia n-au actionat in forta.Asa ca apelurile tale la Orban s-ar putea sa ramana fara niciun rezultat… 😦

  7. Florian Says:

    Usor de zis, dar greu de facut cu nesupunerea asta civica. Ce facem, ne aruncam telefoanele in budã si ne stergem adresele de e-mail si blogurile?
    Despre minunata de lege care-i da lui Prigoana fiori orgasmici din crestet pana-n talpa, numai de bine. Scapam dracului odata de fitzele astea cu prezumtia de nevinovatie, cu dreptul la intimitate, cu democratia ca premisa a protejarii personalilatii si alte mofturi de-astea care ne strica mintile.
    Habar n-avem noi de superioritatea societatii capitaliste multilateral dezvoltate, de fericirea omului nou de formatie occidentala, celula de baza a oranduirii democratiei ajunsa pe noi culmi de civilizatie si progres.

  8. Florian Says:

    @johnson. Daca banuim ca pana acum eram ascultati ilegal, sa ne lase reci legalizarea ilegalitatii? Pentru ca de o ilegalitate este vorba, atata vreme cat rahatul asta de lege incalca dreptul constitutional la intimitate (art. 26) si la secretul mijloacelor legale de comunicare (art. 28).
    Iar daca prin alte parti se incalca drepturile fundamentale ale omului, inseamna ca trebuie sa preluam modelul?
    Si, in sfarsit, legea e buna daca este aplicata corect, chiar daca esenta ei este incorecta?
    Ce dracu facusi @johnson, te machisi aseara si-ti ramasera aburii la mansarda?

  9. bursazvonurilorpolitice Says:

    Te invitam pe blogul nostru sa vezi materialul despre Primarul Liberal al Giurgiului Lucian Iliescu si sa imi zici ce parere ai!

  10. johnson Says:

    @ Floriane,tu esti un teoretician si nu te condamna dar pot sa-ti spun ca te astept sa ajungi intr-o buna zi in lumea reala…o lume in care de la marele Licurici pana la micul Licurici s-a dat verdelec la ascultari,filari,interceptari…asta este,noi ce dracu sa facem ? Pur si simplu ne aliniem.Legea de fapt le da un confort celor care ne ascultau si pana acum,i-a bagat pe aia in Legalitate dar tu Floriane nu castigi si nu pierzi nimic pentru ca intimitatea ta era demult incalcata…Daca se lasa cu dosare penale oricum interceptarea era acceptata ca proba asa ca nici la subiectul asta n-au aparut schimbari majore.Aaaaa ca poti sa faci valuri,ca te poti arata scandalizat,ca poti sa te revolti…OK,este chiar firesc s-o faci dar aici pe blog noi ne spunem parerea si nimic mai mult.

  11. decantare Says:

    @Roxana -reprezentrantul tau nu te reprezinta numai pe tine, probabil ca cei care sunt pentru memorarea evidentei sunt majoritari, pentru ca Ormab a devenit reprezentantul tuturor alegaorilor din colegiu.

    Vezi din cauza asta tot sustineam eu ca sistemul electoral uninominal cu reprezentare teritoriala, nu-i bun pentru ca intr-un colegiu electoratul nu are o singura opinie, si ca e mai corect sistemul reprezentarii doctrinare, adica sa fim reprezentati de partide.

    In ce priveste evidenta convorbirilor sunt de acord cu Amuzant.

    Mai bine ai trage un alt semnal de alarma, refeitor la ce a declarat si ce a declansat C Saftoiu, pentru ca o armata de blogeri si jurnalisti il ataca pentru divulgarea de secrete, incearca sa intimideze pe altii care ar putea sa le devoaleze abuzurile, si incearca sa ne convinga ca abuzurile si politia politica sunt aparate de secretul de stat sau de serviciu, ceea ce-i aberant si periculos.

    Gheorghe

  12. Draghi Puterity Says:

    Pozitia lui Pambuccian a fost una pragmatica. Si una profund romaneasca: zicem cum zic ei, si facem cum stim noi. Nu sunt nici eu un fan al acestui tip de abordare, dar in cazul asta mi se pare solutia corecta.

    Oricum, acest „mini ev-mediu”, aceste mentalitati introduse de administratia Bush dupa 9.11, parca aduse direct din dark ages, trebuie sa se sfarseasca. Cu cat mai repede cu atat mai bine. Daca noi care am mai trait aceste lucruri in Romania nu (mai) stim cum e cu statul politienesc, atunci ce sa ne mai asteptam de la altzii?

    As vrea totusi sa ne gandim serios si la altceva: la cum ingnorantza sau dezinteresul (uneori dispretzul) nostru fatza de evolutiile tehnice permit in final ca in final o astfel de lege sa poata fi implementata. Oare nu ar trebui sa constientizam mult mai repede aceste lucruri? Sa intelegem ce e posibil din p.d.v. tehnic si sa initiem din timp legi si masuri pentru a opri din fasa posibilitatea unor abuzuri.

    Roxana, de curiozitate, tu cum vezi cercetarea cu celule stem?

  13. tudorel Says:

    Acest asazis scandal este o DIVERSIUNE ieftina! Pacat ca si roxana face valuri pe aceasta tema, am impresia ca o face in mod intentionat! In fond, ce anume nou aduce aceasta lege? Nimic, adica mai nimic. Firmele de telefonie au obligatia stocarii datelor de trafic timp de 6 luni. Asa, si? Pana acum nu erau ele stocate? Evident ca erau, care este problema?
    Este falsa ideea acreditata de roxana cum ca ,, o lege scandaloasă, care violează drepturile cetăţeneşti şi drepturile omului.” Nimic mai fals! Legea in sine nu prezinta niciun pericol.
    Exista realul pericol ca oameni de reacredinta din serviciile secrete sa abuzeze si sa inregistreze convorbirile adversarilor politici. Dar PANA ACUM ei nu puteau face asta? Legea asta ii ajuta cu ceva? Nu. Asa cum au abuzat pana acum, vor abuza si de aici incolo.
    Cum abuzeaza serviciile secrete? Simlu, facand un dosar penal unui adversar politic. In baza cererii procurorului, un judecator poate sa-i dea mandat de ascultare a telefonului! Degeaba se constata ca omul nu este vinovat, ramane faptul ca telefonul i-a fost ascultat luni de zile, acesta fiind si SCOPUL lor! Totul pleaca de la pretextul unui dosar penal. Problema principala pleaca de la acei judecatori CARE DAU MANDAT DE ASCULTARE, aesta fiind dat de multe ori abuziv!
    Acest articol este un pretext totodata sa dea o palma liberalilor. Adevarata fata antiliberala a roxanei se devoaleaza din nou. Tinta este din nou Bogdan Olteanu, dar nu este evitat nici Crin Antonescu. Rusine sa-ti fie, roxana! Sunt absolut convins ca n-ai fost manipulata, ai scris din pura dorinta de a lovi liberalii. Diversiunea arata in mod clar ce jocuri murdare faci.

  14. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. Poate avea dreptul la trei încercări şi nu ştiam noi. 🙂

    @Amuzat. Patriot Act, nu Patriotic. 🙂 Acolo e altă situaţie decât la noi. Argumentele tale te pot mulţumi pe tine. Şi pe cei din servicii, evident. Argumentele se referă la transformarea unei stări de fapt, în stare de drept. De drept, în sens juridic, evident. Oricum, cred că eşti în urmă, pentru că exista un protocol între SRI şi operatorii de telefonie în sensul menţionat de tine, conform unui act normativ. Dacă ţie ţi se pare normal să existe o lege a poliţiei politice, dă-mi voie ca mie să mi se pară anormal şi să nu accept ca să-mi fie supravegheată viaţa. Dacă tu nu pui mare preţ pe Bukovski, eu de ce aş pune preţ pe părerea ta? 🙂 În fond, nu-i decât unul din puţinii care au avut curajul să se opună dictaturii. Sau poate e condamnabil tocmai pentru asta? :mrgreen:

    @bursazvonurilorpolitice. Poate, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm orice.

    @cristian. Europenii sunt specialişti, au avut şi regimuri naziste şi comuniste. De-acolo s-a inspirat parada pentru Obama. Hitler, Stalin, Ceauşescu .. modele care mai de care. :mrgreen:

    @Dinu. Nu-şi permitea nimeni din CE să expulzeze România sau altă ţară membră. Şi-aşa le tremură şandramaua. Cehii de ce au coloană? Referitor la directiva pe care o menţionaţi şi ea mi se pare abuzivă, dar apucăturile-astea ale lor nu pot fi descurajate decât prin verticalitate. Poate de la polonezi şi cehi. :mrgreen:

    @johnson. Liberalii au fost nişte cretini care nu-şi merită numele când au acceptat oroarea asta de lege. Oricum, de ce te mai deranjează Băsescu, dacă poţi accepta impasibil supravegherea vieţii tale personale? Cu asemenea atitudini se construiesc totalitarismele. Suporterii lui Băsescu – inclusiv marii intelectuali – cel puţin militează pe faţă pentru un regim autoritar. Tu zici că ai simpatii liberale, dar justifici o lege totalitară.

    @Florian. Corect! Şi sunt sigură că se putea găsi o modalitate deşteaptă de a dribla prevederea UE. Măcar dacă ar fi gândit politic şi electoral, liberalii îşi puteau atrage mulţi simpatizanţi dacă luau atitudine, explicând deschis situaţia. Referitor la nesupunerea civică, da, putem renunţa o vreme la toţi operatorii de telefonie şi rămânem pe Skype. Sigur că sugestia e excesivă şi greu de aplicat. Dar o formă de nesupunere civică ar fi şi o formă de dezvoltare a unei industrii soft care să-ţi ecraneze electronic telefoanele. :mrgreen: Putem face şi aşa, dacă ajungem la care pe care. :mrgreen: Dacă o asemenea măsură nu se poate aplica şi la computere, pentru că majoritatea depindem de provider şi nu ne permitem servere, atunci putem face în comunicarea pe Internet ce făceam eu cu un amic în anii ’90, vorbeam milioane de bazaconii la telefon, cum ar fi despre pregătire de atentate şi colectare de armament. Râdeam de ne prăpădeam, dar unii ne puteau lua în serios. Aşa putem face şi acum, dar nu izolat, ci imensa noastră majoritate, dacă suntem în stare, şi atunci să vedeţi cum funcţionează sistemul. De exemplu, eu pot coresponda cu tine în privat să facem rost de sare, să ne pregătească Gică gloanţele şi să ne ducem să fentăm SPP-ul (nu-i greu, am experienţă, întrebaţi-l pe domnul Iliescu 🙂 ) şi să-i tragem lui Băsescu cu ele-n kur. :mrgreen: Şi sub titlul că glumim ca să facem mişto de ei, chiar să o facem. 😆

    @bursa. Mulţumesc, am să vin. Sper că n-a făcut vreo tâmpenie. 🙂

    @johnson. Ţi-am mai spus, cu „alinieri” ca a ta se construiesc regimurile totalitare. Pentru că nu supunerea turmei este cea care, contrar aparenţelor, dă durată dictaturilor, ci pasivitatea conştiinţelor. Câţi i s-au alăturat lui Goma la noi? Câţi domnului Paraschiv? Câţi au avut curaj măcar să treacă prin faţa geamurilor de la casa doamnei Cornea? Ba da, are legătură. Mare.

  15. Roxana Iordache Says:

    @decantare. Măi @Gheorghe, mi se pare corect ca alesul meu să mă reprezinte, că de-aia l-am votat. Dacă nu mă reprezintă, nu-l mai votez. Corect? Şi de unde deduci tu că sunt majoritari cei care sunt de acord cu stocarea datelor, din alegătorii unui liberal?! 😯 Pe de altă parte, să mă reprezinte pe mine contează mai mult decât să reprezinte o turmă. :mrgreen:

    @Draghi Puterity. Decât să etalezi mentalitatea de şmecherie subalternă – unii i-au spus, pompos, boicotul românesc al istoriei :mrgreen: – mai bine tu ca expert IT te-ai găndi să-i tragem o afacere – şi repede – în sensul celor scrise în răspunsul meu către @Florian. Ce zici, te bagi? 😆

    Nu sunt de acord cu cercetarea cu celule embrionare. Nu avem dreptul să clonăm nici o formă de viaţă.

  16. vali plesca Says:

    roxana, nu poate sa-mi convina legea insa trebuie facute cateva precizari: ascultarea, legal se face in continuare, cu mandat, iar legea se refera doar la stocarea datelor, o chestie care era existenta si pana acum. ceea ce m-ar deranja pe mine ar fi abuzul in numele legii, dar trebuie sa o studiez ca sa ma pot pronunta.
    cu bukovski am o problema: in general sunt de acord cu ce spune el, dar a compara ue cu urss e o insulta la adresa sutelor de milioane de oameni ucisi in numele comunismului.

  17. Roxana Iordache Says:

    @vali plesca. Am tot amânat să scriu împotriva actului normativ privind obligativitatea ca operatorii de telefonie să stocheze datele, am vrut s-o fac încă de când publicam la Ziua, dar n-am apucat să tratez problema separat nici măcar pe blog. Deşi v-am promis, probabil, nu-ţi aminteşti, încă din vară. Acum chiar am să onorez acea restanţă, ca să vă lămuriţi că în baza acelui act normativ nu doar se stocau datele, ci se şi ascultau convorbirile, ba chiar se şi înregistrau, ceea ce se întâmplă în continuare într-o veselie. NU mi se pare normal să se stocheze nici măcar datele-cadru privind convorbirile mele telefonice, Iar legea de faţă introduce, în plus şi poliţia Internetului – aberantă! Ţi-am dat link, poţi studia legea. Referitor la partea finală, eşti maliţios. :mrgreen:

    @All. Costin Georgescu vorbeşte acum la Antena 3, cu Pambuccian la telefon şi invocă faptul că atunci când se folosesc cuvinte-cheie ca „bombă”, utilizatorul devine suspect! Şi Georgescu e un tip deştept! :mrgreen:

    Alina Ghorghiu zice că din Parlament se poate face o sesizare către Comisia Europeană de suspendare a directivei pe o anumită perioadă. Şi se poate ataca şi la Curtea Constituţională.

  18. Florian Says:

    @johnson. Mor cu tine de gat si tot nu-ti dau dreptate. Auzi la tine, toti licuricii se-nchina acum la Big Brother si trebuie sa ne aliniem si noi. Trebuie pe dracu’: Irlanda plus 43 de organizatii europene au atacat Directiva nr. 24 la Curtea Europeana de Justitie. Germania a transpus Directiva in legislatia interna, dar a limitat aplicarea ei la cazuri grave si numai daca nu se pot utiliza alte informatii.
    Ti-am dat doua exemple de moduri in care puteam sa tratam problema, fara sa ne vaitam ca ne obliga UE.
    Iar cu ideea (pe care o repeti!) ca si-asa eram ascultati, ma omori cu zile. Cu fatalisme de-astea nu ne mai facem noi bine, esti cumva stranepotul baciului moldovean din balada Miorita?
    Sa ne batem (presa, societatea civila) cu guvernul, cu parlamentul, pana-i determinam sa actioneze in folosul nostru, cã de-aia îi platim. In cazul de fata, sa-i fi obligat ca la nivel european sa adopte pozitia Irlandei, iar pe plan intern sa urlam la comisia parlamentara de control al serviciilor secrete, pana intelege sa-si faca treaba asa cum trebuie. Daca insa cautionam neputinta lor prin resemnarea noastra, avem ceea ce meritam.

  19. vali plesca Says:

    m-am uitat pe lege, roxana, putin. ceea ce mi-a sarit in ochi, dincolo de faptul ca, oricum, pe internet, fiecare activitate a noastra oricum lasa urme usor de gasit de un profesionist, bine intentionat sau nu, este faptul ca, totusi, cine se pricepe si vrea sa scape, scapa usor. de exemplu, skype nu este printre operatorii vizati de legea romaneasca si chiar daca ar fi vizat de vreo lege din alta tara ue, un judecator roman nu poate da mandat de ascultare. cu alte cuvinte, legea e pentru catelusi, nu pentru dulai, s-a facut in stilul romanesc, de bifare a „lasa, ba, ca merge asa” si gata, ura si la gara.
    in acelasi timp, sa fie clar, la ritmul in care evolueaza tehnologia, legile raman tot timpul in urma celor rai, fie ei teroristi sau birocrati din „servicii”.

  20. Florian Says:

    Da, un complot general la misto ar fi intr-adevar o chestie de milioane, le-ar zapaci mintile si intr-o luna cred ca ar lua-o razna.
    Dar, ca sa fiu mai sigur, pana una alta am semnat o petitie on line pentru abrogarea legii.

  21. johnson Says:

    @florian.OK,sa urlam,sa luptam,sa murim cu ei de gat !

  22. johnson Says:

    @ Roxana,nu ma mai deranjeaza nici Basescu daca asta da sens furiei tale

  23. vali plesca Says:

    a, roxana, si fiindca vorbesti de nesupunere civica, eu o fac in felul meu: nu injur si nu insult pe nimeni. sunt curios daca se mai prinde cineva 🙂

  24. Tio Says:

    Hello Roxana 😉
    Deci tu esti in fapta cu The Brussels Journal | The Voice of Conservatism in Europe -…

    Sint de acord cu voi aici.
    Dar nu sintem ascultati…sintem inregistrati. Doua lucruri diferite.

    E visul de aur al tuturor securistilor din lume;legea prin care standardele totalitare au devenit globale (din initiativa republicana si a iubitul nostru conducator G.W.Bush). Seamana a URSS, seamana a KGB.

    Deci deviza la zi este astazi:Securisti din toata lumea, uniti-va!

  25. Radovan Says:

    Credeti ca de lege duceau ei lipsa…? De acord ca nu tre’ sa fim de acord cu toate porcariile pe care ni le serveste CE. Ar fi interesant de aflat cate persoane sunt implicate in activitatea de ascultat „teroristi” vorbitori de romana si cat ne costa toata gainaria. Cat despre liberali…Dumnezeu cu mila, cine stie ce mai aflam ca au votat. E nevoie de un partid autentic de dreapta PNTCD sau altul.

  26. tudorel Says:

    Acest asazis scandal este o DIVERSIUNE ieftina! Pacat ca si roxana face valuri pe aceasta tema, am impresia ca o face in mod intentionat! In fond, ce anume nou aduce aceasta lege? Nimic, adica mai nimic. Firmele de telefonie au obligatia stocarii datelor de trafic timp de 6 luni. Asa, si? Pana acum nu erau ele stocate? Evident ca erau, care este problema?
    Este falsa ideea acreditata de roxana cum ca ,, o lege scandaloasă, care violează drepturile cetăţeneşti şi drepturile omului.” Nimic mai fals! Legea in sine nu prezinta niciun pericol.
    Exista realul pericol ca oameni de reacredinta din serviciile secrete sa abuzeze si sa inregistreze convorbirile adversarilor politici. Dar PANA ACUM ei nu puteau face asta? Legea asta ii ajuta cu ceva? Nu. Asa cum au abuzat pana acum, vor abuza si de aici incolo.
    Cum abuzeaza serviciile secrete? Simlu, facand un dosar penal unui adversar politic. In baza cererii procurorului, un judecator poate sa-i dea mandat de ascultare a telefonului! Degeaba se constata ca omul nu este vinovat, ramane faptul ca telefonul i-a fost ascultat luni de zile, acesta fiind si SCOPUL lor! Totul pleaca de la pretextul unui dosar penal. Problema principala pleaca de la acei judecatori CARE DAU MANDAT DE ASCULTARE, aesta fiind dat de multe ori abuziv!
    Acest articol este un pretext totodata sa dea o palma liberalilor. Adevarata fata antiliberala a roxanei se devoaleaza din nou. Tinta este din nou Bogdan Olteanu, dar nu este evitat nici Crin Antonescu. Rusine sa-ti fie, roxana! Sunt absolut convins ca n-ai fost manipulata, ai scris din pura dorinta de a lovi liberalii. Diversiunea arata in mod clar ce jocuri murdare faci de o vreme incoace.

  27. Dinu Says:

    Roxana

    toata tarasenia tine de „filosofia” sigurantei UE, „filosofie” generata de istoria recenta si de slabiciunile aratate de „vechea filosofie”.
    Dat fiind specificul acestei uniuni de state suverane, avem de-a-face cu un sistem de „siguranta integrata”, absolut necesar si singurl functional iar in acest domeniu, mai ales din cauza adjectivului „integrata”, nu prea poti sa spui: „io” nu sunt de acord cu asta. Ce-i drept, poti ridica probleme de principiu, negocia, poti cere dezbatere publica in cadrul UE, insa dezbaterea in cetate a modului cum sa fie gestionata siguranta cetateanului costa, de cele mai multe ori, vieti, mai mult sau mai putin vinovate. Astea-s vremurile, din pacate!
    Cat priveste spatiul economic, cehii, polonezii, ungurii, noi, nimic de facut. Nu avem nicio parghie sa ne opunem acestei Directive, ei, „vesticii” fac regula. Functioneaza din 2001, imperativ. Ai auzit, pana azi, pe cineva sa „maraie”? 😦

  28. Florian Says:

    @johnson. Razi tu, razi, Harap Alb, dar chiar asta trebuie sa facem, sa urlam, sa luptam, pe ei, pe mama lor, fiecare cu ce avam la indemana. Uite, eu am semnat o petitie pentru abrogarea legii, pe http://www.petitieonline.ro/petitie-p37662052.html in timp ce tu iti bagai capul in nisip. Si daca mai gasesc razboaie de-astea, ma bag.

  29. heinrich Says:

    te inflamezi absolut degeaba, roxana! politie politica inseamna atunci cand vei fi acuzat de exprimarea unor pareri politice. nimeni nu te va lua „la intrebari” in virtutea acestei legi sau a alteia in vigoare acum in Romania daca ai vreo opinie politica contrara celor de la putere. in mod normal ar trebui luati in „colimator” cei ce organizeaza actiuni cu caracter terorist sau propaga idei extremiste (naziste sau comuniste). in cazul legii de fata nici macar despre asa ceva nu este vorba. @amuzat , chiar @tudorel, dar si altii care au comentat, au explicat destul de clar aceste „lucruri”. hai sa citim legea si sa facem analiza pe text, ce ti se pare corect si ce nu!

  30. Gheorghe Says:

    @Roxana – Un ales dintr-un colegiu al capitalei, nu poate sa-i reprezinte si pe proprietarii deposedati de case si pe chiriasi, deci un ales uninominal nu are cum sa-i reprezinte pe toti electori.
    Alesul tau uninominal poate sa decida cum vrea el, cand sa-ti reprezinte interesele tale si cand pe ale celorlalti alegatori.
    Un ales in sistem de lista nu mai poate avea aceasta scuza, ca trebuie sa-i reprezinte si pe cei care nu l-au votat.

    Nu tot ce ti se pare tie corect i se pare corect si alesului.

  31. Draghi Puterity Says:

    @Roxi

    Decat un teribilism gratuit si inconsecvent mai bine smecherie subalterna :P. (ma refer la Basescu, tu la cine te-ai gandit 😛 )

    Nu cred ca batalia asta trebuie purtata in primul rand pe frontul tehnic. In primul rand, pentru ca resursele puse in joc si in consecintza rezultatele ar fi asimetrice. In al doilea rand, presupunand ca ar exista o metoda de criptare absolut sigura (vezi criptare cuantica), ce i-ar impiedica pe guvernantzi, de exemplu, sa interzica prin lege si sa pedepseasca aspru insasi folosirea mesajelor encriptate? Daca nu ma insel in Frantza exista astfel de prevederi. Imi aduc aminte ca si SUA interziceau la export produse cu encriptare puternica (chei mai lungi de 56 bitzi parca).

    Intr-o vreme credeam si eu ca se pot eluda mecanismele automate de interceptare prin folosirea unui limbaj alegoric cu referintze sau aluzii la experientze cunoscute doar de interlocutori. Intre timp aflu ca NSA-ul a depus niste patente prin care isi protejeaza un soft de analiza semantica care stie exact asta, sa discearna continutul util de „bazaconii”. Sincer, inca mai am indoieli ca acest soft ar rezista la „testul Roxana”, dar… cine stie. Lucrurile evolueaza… 😆

    Solutia, dupa mine, e politica. Societatea trebuie sa intelega de ce asa ceva e nociv pentru ea, si ce mutatzii negative pe termen lung produce acest mod de a aborda lucrurile. Ea trebuie sa fortzeze legiuitorul sa dea legi clare care sa nu permita abuzurile de acest gen, respectiv executivul sa le implementeze cu maximum de rigurozitate. Desigur daca blogosfera si vectorii de opinie adopta pozitia infantila si teribilist-iresponsabila a lui „nu mi-e frica de bau-bau”, acest lucru ar putea fi destul de dificil.

  32. Marius Mina Says:

    Patriot Act a fost si in US o lege foarte controversata.Acum numai este in efect pentru ca a fost respinsa prelungirea ei.Cine a impus-o aici , a impus-o si in EU. Asta e una dintre prostiile administratiei Bush care au facut posibila blasfemia de pe 20 ianuarie.Am spus mai demult ca daca Bush n-ar fi exisitat , nici Obama n-ar fi ajuns la Casa Alba>Acum n-au decat sa se spele cu lautarul pe cap toti sceleratii si main stream media controlata 90 % de catre cei care l-au produs pe Obama Copilul Minune.

  33. Marius Mina Says:

    Bullshitul cu”e directiva UIE ” nu lucreaza pe lungimea mea de unda.
    Nici taxa auto nu e legala conform cu normele UE si tot a fost introdusa cu japca de cineva neinspirat care spera sa mai castige si prezidentialele in toamna(no shit?).SI memorandumul cu FMI la care altii n-au indraznit sa caraie a fost reziliat de Tariceanu si n-a murit inca nimeni pe tema asta.Asadar si prin urmare, grecii fak comertz pe mare.
    Lasati-va calcati in picioare ca si asa sunteti la 90 de grade de ani buni.
    Multumiti-i „liberalului” de rezerva Bogdan Olteanu, pesedistului cu epoleti Ilie Sarbu si marinarului turmentat , pentru aprobarea tacita a acestei infamii securiste.

    Vorba lui Vaclav Klaus- FUCK EU !@

  34. Marius Mina Says:

    The USA PATRIOT Act, commonly known as the PATRIOT Act, is a controversial Act of Congress that U.S. President George W. Bush signed into law on October 26, 2001. The contrived acronym stands for Uniting and Strengthening America by Providing Appropriate Tools Required to Intercept and Obstruct Terrorism Act of 2001
    Many of the act’s provisions were to sunset beginning December 31, 2005, approximately 4 years after its passage. In the months preceding the sunset date, supporters of the act pushed to make its sunsetting provisions permanent, while critics sought to revise various sections to enhance civil liberty protections. In July 2005, the U.S. Senate passed a reauthorization bill with substantial changes to several sections of the act, while the House reauthorization bill kept most of the act’s original language. The two bills were then reconciled in a conference committee that was criticized by Senators from both the Republican and Democratic parties for ignoring civil liberty concerns.[1] The bill, which removed most of the changes from the Senate version, passed Congress on March 2, 2006

  35. alex.dumitrascu Says:

    „Directiva” asta de care tot fac spume la gura unii si altii va fi abrogata in curand datorita opozitiei unor state si a contradictiei cu constitutiile statelor membre.
    Cat despre nesupunere civica, fac si eu observatia de bun simt, ca ar fi fost indicat sa se faca „nesupunere parlamentara” de catre parlamentarii PNL, care au votat ca BOII, la fel ca si la legea maririi salariilor profesorilor.

  36. Marius Mina Says:

    @Alex.Dumitrascu , n-au votat ca boii, au votat in cunostiinta de cauza .Doar nu crezi ca se deosebesc de cei ai PSD sau PDL cand e vorba de spiritul de turma bolsevic.
    Ca dovada….
    Adevarul este ca Olteanu Bogdan este un bun PR manager si a stiut sa-si convinga tovarasii de partid sa voteze legea .

  37. Marius Mina Says:

    @Off topic, consilerul economic al lui Obama Copilul Minune a iesit deja cu prima masura de forta pentru revitalizarea economiei americana..tineti-va bine:
    Robert Reich: Keep stimulus money away from skilled workers and “white male contractors”

    Si eu care credeam ca evreii sunt toti niste baieti destepti care stiu s afaca busines…. Reich e chiar imBecil 😉 Sau probabil respecta niste reguli trasate de suprematia neagra…lol

  38. tudorel Says:

    Iata ce scrie dementul antiliberal @mina despre liberali:,,Doar nu crezi ca se deosebesc de cei ai PSD sau PDL cand e vorba de spiritul de turma bolsevic.” Tupeul acestui dement este incredibil, tinand cont ca es pretinde liberal! Ura lui impotriva lui Bogdan Olteanu nu este decat o masura a urii sale antiliberale! Dupa mintiuca lui de bolsevic, daca pesedistii si pedeleprele au destui bolsevici in randurile lor, logic ar fi ca si liberalii sa fie la fel. Nu sunt, mey tovarase @mina! Ei au fost intotdeauna impotriva fesenistilor, inca din ianuarie 90! Dobitocule!

  39. Marius Mina Says:

    @rudotel , esti la program?
    Cu liberali ca tine si ca Bogdanel Olteanu, PNL are toate sansele sa ramana pe dinafara.

  40. Marius Mina Says:

    @Roxana , i-ar ai lasat poarta deschisa.Te invadeaza „balaceanca”.

  41. cenushares Says:

    ca sa nu fim ascultat eu si vecinul ne’am facut un telefon pa care’l stim de cend eram mici … am intins un fir intre casa mea si casa lui si la capete i’am pus doua capace de cutii de tabla … cand vreau sa’i spun ceva vorbesc in capacul meu si el ma aude in capacul lui .. si invers .. nu cred ca asemenea convorbiri pot fi monitorizate

  42. cenushares Says:

    marius,

    uite ce zice tudorel, ca esti :dement antiliberal” … io nu cred tot ce zice tudorel … de exemplu nu cred ca esti antiliberal … 🙂

  43. tudorel Says:

    @mina Un singur lucru ar fi bine sa faci: sa nu mai vorbesti in numele liberalilor! Daca ai mai avea un dram de bun simt ai face asta! Din partea mea poti sa-i injuri cat vrei pe liberali, nu ma deranjeaza! Ceea ce ma deeranjeaza este imensa ta ipocrizie, de a te declara liberal cand tu esti o pedelepra 100%! Este clar de ce roxana are o slabiciune pentru tine, mey tovarase secusrist! Cu dementi ca tine chiar nu ma mir ca PNTCD a ajuns unde a ajuns! Acum vrei neaparat sa distrugi si PNL?

  44. octavpelin Says:

    Don’t worry be happy!!!,am mai trecut prin asemenea lucruri ,nu trebuie sa ne nire nimic,totul este posibil in Baseromania!”)

  45. Marius Mina Says:

    @rudotel si cenusareaska, cine s-a declarat liberal ? Am spus ca sunt de dreapta si in cel mai fericit caz Crestin-Democrat. Fetelor , calm down ca va creste tensiunea si riscati sa faceti „pok” !
    Diferenta intre voi si kine este ca eu spun ceea ce cred si critic ce nu-mi convine , in timp ce voi limbincuriti pina va ia radarul.

    Daca sustin liberalii in lipsa unei alternative la bolsevismul FSN ist nu inseamna ca sunt membru PNL.

  46. tudorel Says:

    @mina Pai daca spui ca esti de dreapta, care partide sunt de dreapta, mey dobitocule? Nu cumva PNL? Sau vrei sa spui ca pedeleprele or fi de dreapta?
    Realitatea trista este ca esti un biet securist care se da de dreapta, de partea liberalilor. Dupa cat i-ai injurat pe liberali, doar esti un om de dreapta!, tu cine simpatizezi? Pe bune, poti sa spui ce simpatii politice ai? Dobitocule!

  47. Marius Mina Says:

    @rudotel , devii orgasmica , du-te la Bogdan pe blog , fa-i niste demonstratii linguistice si calmeaza-te.

  48. Roxana Iordache Says:

    @Tuturor. Continuaţi, vă rog, în limbaj civilizat. În caz contrar, mă lipsesc categoric de vizitatorii de la şatră şi mahala. Vă răspund mai încolo, celor care merită.

    @Marius Mina. Scuze, Marius, am uitat să-l banez pe psihopat!

  49. Stefan Says:

    ROXANA :)) Stii adresa mea de mail… Spune-mi mai repede ce sa fac cu stocul ala de dinamita, ca a inceput sa miroasa in hol… 😀

  50. cenushares Says:

    stefan,

    pune’i sare … 🙂

  51. Marius Mina Says:

    M-a impresionat pina extaz faptul ca Bogdan Olteanu si-a dat drumul…la blog exact in ziua cand Legea „Ochiul si timpanul” , una din capodoperele la care a particiopat activ, a fost pusa in practica.
    Sa-neteleg ca de-acum nu se mai fereste de vreun atentat terorist fiind protejat de lege?

  52. Stefan Says:

    I-am dat cu pudra de talc… dar am un vecin cu epoleti care a devenit insistent cu privire la mirosul de cordita 😉 M-a intrebat ieri de unde am luat after-shave-ul si ce cifra octanica are 🙂 Plus ca au devenit suspiciosi si cu privire la sacii de ingrasamant stocati in casa scarii… Cica sa platesc chirie… Ieri am gasit un biletel in cutia postala in care un nesimtit imi comunica ca numai cine-si permite ar trebui sa se ocupe de atentate…
    O problema ar fi si cu motorina, nu cred ca este o solutie stocarea ei pe balcon, deja sunt acolo 375 de bidoane de Coca Cheala pline cu motorina.

  53. Darael Says:

    Solutia e simpla. Se face o noua lege, sau se abroga legea actuala.

    Cat despre UE, se aude ca o sa se renunte la aceasta directiva; deja in multe tari sunt deja procese in isntanta, manifestatii publice si chiar opozitie din partea unor guverne.

    Ramane doar sa se mobilizeze prapaditii acestia de parlamentari sa faca ceva in acest sens.

  54. Radovan Says:

    Vicepreşedintele Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor George Scutaru (PNL) solicită preşedinţilor celor două Camere ale Legislativului convocarea unei şedinţe comune pentru dezbaterea raportului întocmit de Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea informaţiilor furnizate cu privire la interceptarea comunicaţiilor.

  55. Marius Mina Says:

    Concret, Bogdan Olteanu este un tip al carui IQ depseste media pe tara, nu reusesc sa-mi explic ce l-a determinat sa puna umarul la aceasta blasfemie cominternista pe care a impins-o cu talentu-i binecunoscut spre aprobare in timp ce Legea Lustratiei i-a cazut greu la ficat.
    Poate-mi explici tu Roxana care e logica ?

  56. Radovan Says:

    ‘Principala problemă a monitorizării comunicaţiilor electronice nu este că aceasta se realizează pentru a lupta împotriva terorismului, ci lipsa mecanismelor de control eficient a unor eventuale abuzuri. Problema noastră este cine îl controlează pe controlor. Or, Legea 298 nu oferă garanţii suficiente că abuzurile pot fi împiedicate sau exemplar pedepsite. Ţinând cont de realitatea din România, Legea 298 pare mai degrabă a legaliza o situaţie de facto, decât a introduce o practică nouă’, este de părere Adrian Năstase.
    AGERPRES/(Cătălina Matei)

  57. Stefan Says:

    Radovan, principala problema a monitorizarii este ca nu face victime printre cei vizati, in schimb europeanul ragionere Ugo Fantozzi, in inocenta sa, sigur va pati ceva . In ultima instanta nimeni nu vine sa spuna „merci frumos, am rezolvat, luati-va inapoi libertatile pierdute”. Asa ca ramanem noi cu bubele noastre si teroristii cu modalitati de comunicare alternativa, eventual porumbei calatori 😛

  58. cenushares Says:

    marius,

    poate a vrut sa’i faca pe plac bunicii .. 🙂

  59. Radovan Says:

    Deci, pana la urma tot monstuasa coalitie, formata din liberali si „pesedistii rai”, se opune dictaturii. Nastase mai trebuie sa sustina monarhia si il iert complet. Dupa ce termina cu procesul(trebuie audiati 700 de martori), are sanse sa revina la varf.

  60. johnson Says:

    @ Roxana uite subiect concret si la obiect : Romania are 12000 ofiteri in Serviciile Secrete comparativ Franta cu 60 mil locuitori are 6000…dupa cum relata Andrei Badin…Toti astia asculta telefoane ca altceva ce sa faca ? Ce proba mai buna ca sintem Stat Politienesc si ca lui Basescu i s-au aprins calcaiele in asemenea conditii devenind mult mai jucator decat si-a inchipuit chiar si el.Si aici nu i-am bagat pe toti securistii care umfla numarul firmelor particulare de spionaj economic,de paza si protectie…Cu alte cuvinte Lucasenko poate sa vina linistit in Romania sa ia niste notite.

  61. Stefan Says:

    Johnson, sursa cifrelor? Da’ repede pana nu-ti punem lampa in ochi 😀

  62. johnson Says:

    Am spus,Andrei Badin…daca nici asta nu stie … 😕

  63. Stefan Says:

    Badin este interogat in camera de alaturi si da-mi voie sa-ti spun ca el nu-ti apara spatele asa cum faci tu cu al lui 😉 Ar fi mai bine sa colaborezi…

  64. Ştim că telefoanele sunt ascultate. Cum aflăm cine profită? « La colţu’ străzii Says:

    […] au readus în discuţie problema interceptării telefoanelor. Între timp, după nişte momente de isterie colectivă, ne-am cam lămurit că prima nu are treabă cu ascultarea telefoanelor. Mai mult, se […]

  65. johnson Says:

    😆 OK Man

  66. Stefan Says:

    Eu ridic stafeta Roxanei si promit sa postez ceva complet aiuristic si neserios pe subiect, dar mai spre seara ca acum am niste unghii de smuls 😛

  67. Felicia Mandrea Says:

    Numai deunazi am vazut la Ziua aberatia ca datorita adoptarii acestei legi (DE ALTFEL ABERANTEPENTRU ORICE AMERICAN!) interceptarii telefoanelor, cica USA va da unda verde ridicatii vizelor pentru Romani?!! E CU DEADREPTUL HALUCINANT LA ABERATIILE LA CARE SE PRETEAZA POLITIA POLITICA ROMANEASCA IN MASS MEDIA DIN ROMANIA!! Nici o autoritate Americana nu indrazneste sa asculte conversatiile telefonice ale cuiva sau sa monitorizeze electronic pe cineva FARA MANDAT JUDECATORESC DEOARECE STIU SIGUR CA INFUNDA PUSCARIA, CHIAR SI CU PATRIOT ACT! Dar din pacate la voi, nemerniciile sunt, intr-adevar o stare de fapt.

    SUNT, SI INTOTDEAUNA AM FOST, PENTRU NESUPUNERE CIVICA IMPOTRIVA ORICAROR ACTE DE POLITIE POLITICA.
    Si cand te mai gandesti cum COSTUL LA TOATE MIZERIILE POLITIEI POLITICE DIN ROMANIA LE SUPORTA FIECARE CLIENT AL COMPANIILOR DE TELECOMUNICATII… De exemplu fiind comparatia de tarife telefonice dintre Romania si Bulgaria, AMBELE GASINDU-SE LONGITUDINAL PE ACELASI MERIDIAN PE GLOB, DECI DISTANTA DINTRE NEW YORK FIIND CAM ACEEASI, DAR TARIFELE CONVORBIRILOR TELEFONICE FIIND DE TREI ORI MAI MARI IN ROMANIA DECAT IN BULGARIA, SI ACESTA ESTE , DIN PACATE , UN FAPT CONCRET VALABIL SI AZI!! Hai mai zic sa fi fost o diferenta mica de pret, DAR DE TREI ORI MAI MARE, ADICA 300%?!! ASTA AR TREBUI SA VA PUNA PE GANDURI. Dar pentru mine nu este de mirare cand, pe pielea mea am constatat CUM OPEREAZA POLITIA POLITICA A STS-ului DE LA ROMTELECOM (ca atunci numai Romtelecom, firma de stat, monopoliza piata de telecom, dar cu siguratna ca politia politica AZI s-a extins la TOATE companiile de telecom de la voi).

    ASTA VA ZIC CA SA VEDETI SI VOI CUM, DIN CAUZA ACTIUNILOR POLITIEI POLITICE SE AJUNGE LA COSTURILE EXCESIVE PE CARE, TOT EI, NEMERNICII, PRIN POLITRUCII LOR, LE DA DREPTUL FIRMELOR DE TELECOM SA VA UMFLE FACTURILE. Ca sa ma poata asculta, mai intai mi-au deranjat telefonul de la cutia telefonica de pe scara, pretext ca sa poata fi chemati in casa, chipurile sa repare telefonul, care de fapt NU ERA DEFECT SI NICI CABLURILE COAXIALE– CELE MAI BUNE, DAR CAARE NU PERMIT EAVESDROPPING, adica sa se intercepteze conversatiile telefonoice sau sa se faca capturarea de date prin eavesdropping( in engl EAVESDROPPING mai inseamna si ASCULTAREA CU URECHEA A UNIE CONVERSATII DINTRE DOUA PERSOANE, DEFINITIE CARE S-A EXTINS SI LA INTERCEPTAREA TELECOMUNICATIILOR PENTRU A LE ASCULTA DISCURSURILE)
    Deci, ca sa vedeti, nemernicii de la STS mi-au taiat cablurile coaxiale, PERFECT BUNE, FARA NICI UN DEFECT, ca sa le inlocuiasca cu acele doua firicele rusu si verde, NUMITE TWISTED PAIR WIRES (DE O CALITATE CU MULT MAI INFERIOARA DECAT COAXIAL CABLES!!), dar de la care puteau usor sa intercepteze convorbirile telefonice sau sa faca data capture. DECI ACEASTA INLOCUIRE DE CABLURI ESTE UN EXEMPLU DE COST NEJUSTIFICAT. DAR CU SIGURANTA CA POLITIA POLITICA DE LA STS ESTE EXPERTA SI IN ALTE POTLOGARII COSTISITOARE, ASTFEL DE COSTURI NEJUSTIFICATE PE CARE LE ARUNCA PE SPATELE OAMENILOR.
    Si bineanteles ca la aceea data am protestat, cu succes, la Ambasada Americana pentru acest abuz al drepturilor mele umane.

  68. Felicia Mandrea Says:

    O CLARIFICARE NECESARA CU DATE CONCRETE DESPRE DIFERENTELE DE PRET DINTRE USA-BULGARIA si USA-ROMANIA:

    Comparand (in anii 1990-1999) pretul pe minut al unei convorbiri telefonice USA-ROMANIA SI USA-BULGARIA practicat de oricare operator telefonic din America (de exemplu dintre AT&T, GTE, SPRINT, MCI, CINGULAR, VODAFONE) pretul pe minut dintre USA si ROMANIA ERA DE CEL PUTIN PESTE PATRU ORI MAI MARE, SAU PESTE 400% FATA DE PRETUL PE MINUT DINTRE USA SI BULGARIA. DECI, OPERATORII AMERICANI INTAMPINAU COSTURI MULT MAI MARI CU ROMANIA DECAT CU BULGARIA! Bineanteles ca din cauza aparatelor de ascultare care faceau ca cei ce vorbeau la telefoane sa nu se auda bine , fapt pentru care clientilor americani trebuia sa li se RESTITUIE BANII INAPOI PENTRU ACESTE CONVORBIRI DEFECTUOASE!
    Daca pretul pe minut pentru o convorbire cu Bulgaria era de 30 centi/min, CU ROMANIA PRETUL PE MINUT ERA DE $1.55-$1.80!!

  69. Felicia Mandrea Says:

    IAR AZI, DIFERENTA DINTRE PRETURILE USA-BULGARIA SI USA-ROMANIA A CRESCUT, EA FIIND intre SASE (adica 600%) SI APROAPE NOUA ORI(900%) MAI MARE!!!
    Unde o conversatie cu Bulgaria costa 8centi/minut, in schim cu Romania costa cel putin 40 centi/minut.

  70. Felicia Mandrea Says:

    Mai nostim, preturile dintre USA-BULGARIA SI USA-POLONIA SUNT FOARTE APROPIATE INTRE ELE (diferenta fiin doar de intre 2%-3%), preturile fiind aproape la fel la unele companii de telecom!

  71. Felicia Mandrea Says:

    Dupa practica companiilor americane de telecom, o convorbire telefonica este considerata a fi DEFECTUOASA PANA LA 3 MINUTE. Daca este mai lunga, atunci se plateste in intregime.

  72. Shadow Says:

    @Marius
    Eu chiar nu ma prind cum ai ajuns tu la concluzia ca olteanu este un tip cu un iq peste medie. Sau era la „misto”?

  73. Radu Humor Says:

    Semnati intai petitia si dupa aia discutam !
    Personal nu sunt de acord cu aceasta mizerie de lege ,mai ales pentru ca ne aliniaza din nou la tarile cu democratii consolidate ,pe noi atat de traumatizati de toate cele traite intr-un regim securisto – comunist ce parca nu se mai termina .
    Alegerea momentului si mai ales adoptarea legii ,mai mult pe furis , denota o premeditare a faptuitorilor , constienti de magaria pe care au facuto ,neincercand sa profite de reactiile nationale pe care o dezbatere publica le-ar fi produs .

  74. natie de rahat - conducator de rahat | sunt util ca igrasia Says:

    […] si ce e mai misto e ca cica intre initiatorii acestui mare cacat in romania este janadarc a romaniei monica macovei (cel putin asa citii la roxana) […]

  75. Florian Says:

    @Stefan: Trecu seara, trecu noaptea si tu nu mai terminasi cu unghiile alea, ca sa bagi aiuristic – neseriozitatea de-o promisesi. Ai luat in grija pensiunea Guantanamo, de nu mai prididesti cu pedichiura?
    Pana sa ispravesti tu, cei ce asteapta sa ridici obloanele isi pot dezmorti ciolanele cu o plimbare prin http://moshemordechai.wordpress.com/2009/01/22/in-atentia-organelor/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: