30 DECEMBRIE, O ZI NEFASTĂ ÎN CALENDARUL ROMÂNIEI

Video postat de Miutsa

Condamnarea comunismului rămâne o simplă retorică electorală, atâta vreme cât nu se înlătură consecinţele. Începând cu proclamarea ilegitimă şi ilegală a republicii. Care s-a făcut la 30 decembrie 1947, în prezenţa tancurilor sovietice, sub şantaj – ameninţarea că dacă Regele Mihai nu semnează actul abdicării vor fi executaţi 1000 de studenţi arestaţi -, fără respectarea procedurilor constituţionale – parlamentul nu a avut cvorum, nu s-a instituit regenţa şi nici nu s-a făcut vreodată referendum, deci revenirea la monarhia constituţională nici nu necesită să fie plebiscitată.

Filmul de mai sus este realizat de Crăciunul acestui an, la Săvârşin, iar cel care i-a dăruit M.S. Regelui costumul naţional se numeşte Constantin Ilica, este preot şi s-a născut în localitatea Prăjeşti, judeţul Arad. Costumul se potriveşte cu nobila naturaleţe a Familiei Regale.

140 răspunsuri to “30 DECEMBRIE, O ZI NEFASTĂ ÎN CALENDARUL ROMÂNIEI”

  1. cenushares Says:

    chiar daca amenintarea cu omorarea celor o mie de studenti este reala, chiar daca abdicarea s’a facut sub presiunea prezentei tancurilor sovietice faptul ca s’a semnat un act de abdicare face ca monarhia constitutionala sa nu poata reveni fara referendum … eu unu’ nu mai vreau conducator pe viata .. fie el rege, presedinte sau sef de trib … mai ales unul care a castigat dreptul de a fi conducator prin nastere … nu mai vreau imn national care sa e numeasca „traiasca regele” si nici zi nationala legata de inscaunarea regelui … nu mai vreau sa’i spunem niciunei beizadele „maria ta” … 🙂

  2. octavpelin Says:

    Data de 30 decembrie 1947,va ramane o rana deschisa in istoria Romaniei,iar rezultatele nefaste se regasesc si azi in anul de gratie 2008,prin reinstaurarea neocomunismului fesenist-recte guvernul Boc si alianta PSD(FSN)+PD(FSN)=Traian Basescu.Roxana,felicitari pentru postare,mi-ai luat-o inainte,astept adresa promisa!

  3. gabimihaela Says:

    A fost o zi trista in familia mea. Pentru bunici a fost ca o zi de doliu (ti-am spus ca bunicul meu a fost in ofiter in garda Regelui Mihai). Dupa moarte bunicului a fost si mai rau. Bunica se sfirsea zi cu zi. I-am oferit o speranta cind am decis sa-mi fac nunta in aceasta zi. A mai trait 5 ani, dar fericita, imi aniversa ziua casatoriei!

  4. balbeck Says:

    Din 1947 se vrea schimbarea in Romania si nu mai vine.Nu mai scapam de comunistii astia.

  5. Tio Says:

    Nu e singura zi trista. Iti inteleg supararea dar de ce nu a facut PNL nimic in sensul asta? Macar la nivel de declaratie? De nu a dus PNL condamnarea comunismului dincolo de retorica? De ce nu avem lustratie (Ungaria-1994)? De ce a intirziat atita si a fost lansata atit de stingaci ANI? Functioneaza macar? Se pare ca s-a prioritat misto-ul si cintatul la chitara. Adevarul e ca toata energia si toate resursele ambelor parti au fost folosite pentru a se combate reciproc. Scena politica e un „Fight Club”.

  6. Dinu Says:

    Revenirea la Monarhia Constitutionala, dupa 62 de ani de alienare programata, de impunere a unor false valori morale si nationale, de desavarsire a „operei” de edificare a „omului nou” de catre bolsevici si lepadaturile de pe la noi, de 62 de ani de „viata`n genunchi”, ar fi un act de DEMNITATE, azi imposibil, de-a dreptul incompatibil cu matricea dupa care se „exprima” romanul de azi.

    Brucan, marele ideolog comunist din anii `50:
    „…romanii? …o adunatura de „sicofanti” si „iesmeni”…. ”

    @cenushares, Brucan a fost o mare canalie, dar in niciun caz un IDIOT. …cat despre „vrerea” domniei voastre, v-o respect … o „deformatie” dobandita in cateva generatii.

  7. Plano Says:

    Mihai de Romania a abdicat pentru sine si pentru urmasii sai la 30 12 1947.
    Republica a fost proclamata de Parlamentul comunist, cel caruia,imprudent, insusi regeleMihai i-a dat binecuvantarea(mesajul tronului) dupa alegerile din 1946……
    Daca regimul comunist a neglijat organizarea unui referendum pentru proclamarea Republicii, multumindu-se ca prin parlament sa adopte Constitutia republicana din 1948, dupa 1990 porocedura s-a implinit in sensul ca noua Constitutie Republicana a fost adoptata prin REFERENDUM!
    Cine isi mai doreste monarhie?
    Multi dintre promonaristii de astazi contesta nefondat referendumul din 1991 si spera ca, in calitate de succesori ai celor care au facut parte din labartata camarila regala, sa acceada in noua camarila regala.
    Unii s-ar bucura daca Monarhia ar fi impusa romanilor si prin lovitura de stat.

  8. cenushares Says:

    dinu,

    si eu respect vrerea domniei voastre … dar eu am o alta vrere … nu sunt iesmen si cu atat mai putin sicofant … pur si simplu nu cred ca monarhia e solutia iesirii din criza actuala … sunt adversarul puterii fara de sfarsit … e foarte simplu sa ii acuzati de alienare programata pe toti cei care nu sunt de aceeasi parere cu domnia voastra dar asta nu inseamna ca le respectati vrerea … aveti cateva argumente privind superioritatea monarhiei fata de sistemul actual?

  9. Dinu Says:

    @

    cenushares,

    Criza actuala, morala, politica, isi are sorgintea in evenimentele petercute in Europa de rasarit la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in particular, in evenimentele din Romania anilor 1946-2008, via Ialta, Malta.

    Nu acuz pe nimeni, doar constat, cu argumente irefutabile -vedeti arhiva PCR si cea a PCUS sectiunea Komintern-, o stare de fapt. Ceea ce nu vedem, nu stim, nu auzim, nu intelegem, nu inseamna ca nu exista, nu a existat.

    Cateva argumente…
    …Regatul Romania Mare, Romania MODERNA si, pentru prima oara in istoria romanilor, am devenit, „stand in sa”, „un popor” sub Carol Intaiul.
    ….o nuanta, un monarh constitutional „domneste” dupa un set de reguli clare consacrate de catre Parlamentul acelei tari si nu conduce, nu guverneaza, o face guvernul rezultat in urma unor alegeri generale demopcratice -vedeti constitutia din `23-. …si ar mai fi, daca-mi este permis, idea DEMNITATII unui popor candva suveran, mandru, demn. …insa, sincer, ma indoiesc ca veti intelege aceste lucruri, dar poate ma insel. …uimiti-ma!

  10. toader Says:

    la multi ani

  11. cenushares Says:

    dinu,

    romania moderna, poporul „in sa” .. vorbe … io ma gandeam ca’mi vii cu niste date statistice privind nivelul de trai … cu ceva date concrete despre situatia taranimii in acea perioada … sa.mi explici cum miile de tarani masacrati in 1907 si’au dat viata satui de atata bine sub monarhie … stiu .. comunismul mi’a spalat creierul .. 🙂

  12. cenushares Says:

    dinu,

    credeam ca o sa vii cu niste explicatii privind felul in care regii romaniei au reusit sa adune doar „domnind” 80 de ani atatea averi .. in conditiile in care si cheltuielile au fost foarte mari … avem intradevar o problema ca basescu a luat o casa fara sa aiba dreptul la ea … este un lucru pentru care eu nu pot sa’l iert … da’ ma intreb io ca prostu … cum o fi reusit vere carol , ferdinand carol si mihai sa adune sute de mii de hectare, nu stiu cate castele, si toate celelalte? … io fi intrebat pe ei vreodata cineva ce si cum? … eu ma indoiesc … am acest drept? … stiu, comunismul mi’a spalat creierul .. 🙂

  13. Roxana Iordache Says:

    @cenushares. Tu ţi-ai dat pe faţă convingerile comuniste, deci, nimic nou.

    @octavpelin. Cu drag, scuză-mă, Tavi, că n-am avut vreme să-ţi trimit adresa. Sper ca diseară cel mai târziu să o ai. 🙂

    @gabimihaela. Foarte frumos!

    @balbeck. Ai logică! 🙂

    @Tio. Pentru că voi aţi preferat să votaţi impostura, în loc să daţi PNL voturi în aşa fel încât să guverneze majoritar.

    @Dinu. Da, pt că Brucan ca şef al propagandei a contribuit din plin la degradarea poporului român până la nivelul de populaţie. 😦

    @Plano. Ai marxism-leninismul până în ultima fibră. Şi ia-te de mână cu Băse, el e cu loviturile de stat, la fel cum zicea şi Roman, în 28 ianuarie 1990. Păcat că nu (i-)a dat-o Coposu, în ziua aia chiar putea.

    @Dinu. Din toată argumentaţia dv., @cenushares a înţeles-o în mod sigur pe aia cu „irefutabile”.

    @toader. Adică cum? Saluţi republica populară? :mrgreen: Tăiască, trăiască republica noastră!

  14. cenushares Says:

    roxana,

    spre deosebire de tine toate intrebarile pe care mi le pun in legatura cu traian basescu sau cu ion iliescu mi le pun si in legatira cu regii romaniei … asta face un om cu principii .. ai auzti de principii? … ma’ndoiesc … 🙂 … voi vreti sa prezentati monarhia din romania, bazandu’va pe faptul ca oamenii nu stiu sau au uitat, ca o perioada in care curgea peste tot lapte si miere … in realitate foarte multi romani erau foarte saraci .. atat de saraci incat multi acuma nici nu sunt in stare sa inteleaga … ati gasit salvarea romaniei, regele .. 🙂

  15. Dinu Says:

    @
    cenushares

    1907 –
    Rascoala sau Complot?
    Cine nu a auzit de rascoala taranilor din 1907? Timp de mai bine de 45 de ani, regimul comunist a considerat evenimentele ca pe un exemplu elocvent al caracterului capitalismului românesc, dur si nemilos, care a ajuns pâna într-acolo, încât a ordonat sa se traga asupra taranilor nemultumiti de conditiile de munca si trai. Nu întâmplator, istoricul oficial al stalinismului românesc, Mihai Roller (Magazin istoric, nr. 10/2002), a strâns si publicat în 1948, cu o repeziciune demna de o cauza mai buna, documentele rascoalei din 1907. Tot ceea ce sustinea propaganda comunista se afla acolo: executii, interventia armatei, cifra de 11.000 de morti preluata din articolele lui Constantin Mille si, în final, grozavia ascunderii dosarelor de catre însusi regele Carol I.
    Astazi, la peste 95 de ani de la evenimente, documentele ne spun o poveste diferita de aceea cu care marea majoritate ne-am obisnuit deja. Un adevar ascuns prea mult timp în spatele discursului oficial.
    Daca Imperiul Austro-Ungar a avut, dupa 1866 (înfrângerea în fata trupelor prusace ale lui Bismarck), un an de care sa fie cu adevarat mândru si în care sa îsi retraiasca gloria, acela a fost, fara îndoiala, anul 1908. Se împlineau 60 de ani de domnie a marelui împarat Franz Joseph, iar întregul aparat militar si diplomatic al imperiului trudise din greu sa îi ofere un adevarat moment de neuitat. Contele Alois Aerenthal, ministru al Afacerilor Externe al Dublei Monarhii, era unul dintre partizanii doctrinei habsburgice „A.E.I.O.U.” (Austria est imperare orbi universo – Austria trebuie sa conduca întreaga lume) si decisese ca anul 1908 va deveni cel în care trebuia demonstrata valabilitatea axiomei.
    Planul fusese gândit înca în urma cu câtiva ani. În primul rând, Alois Aerenthal pregatise anexarea oficiala a Bosniei si Hertegovinei, provincii pe care imperiul le administra din 1878, ca urmare a prevederilor tratatului de la Berlin. Le administra doar, caci suveranul nominal ramânea sultanul de la Constantinopol. Spre a-l împiedica pe acesta sa intervina în apararea drepturilor sale, Aerenthal a pregatit o rascoala în insula Creta si proclamarea independentei Bulgariei, alta componenta nominala a Imperiului otoman. Toate cele trei evenimente au avut loc aproape simultan, punându-l pe sultan în imposibilitate de a reactiona. Bulgaria a obtinut astfel independenta, Austro-Ungaria – Bosnia-Hertegovina, iar singurii care au platit oalele sparte au fost cretanii, a caror rascoala a fost zdrobita, dar care, într-un final fericit, au reusit sa se uneasca cu Grecia (1908).
    Un alt început pentru primul razboi mondial?
    A doua parte a planului conceput de Aerenthal presupunea distrugerea celor doi inamici traditionali ai dublei monarhii, respectiv Serbia si Rusia.
    Dupa cum era si firesc, Serbia a respins încorporarea Bosniei-Hertegovinei, populata în special de sârbi, la Austro-Ungaria, cerând compensatii si protestând vehement. Acesta era exact pretextul dorit de Aerenthal. Armata imperiala a înconjurat Serbia si a amenintat cu razboiul. Belgradul a solicitat imediat ajutorul Rusiei, urmând exemplul atâtor alte actiuni din lungul istoriei. Dar în 1908 Rusia era o tara devastata. În anii 1904-1905, flota si armata sa fusesera distruse de japonezi, urmând apoi doi ani de revolte interne, finalizate printr-o revolutie ce aruncase de-a dreptul tara în haos. Totusi, tarul Nicolae II (1894-1917) a încercat sa intervina, dar s-a vazut confruntat cu un dur ultimatum venit din partea Berlinului si a Vienei, prin care acestea îl amenintau cu un atac imediat în cazul sprijinirii Serbiei. Cauza sârba trebuia abandonata…
    Astfel anul 1908 aducea si umilirea internationala a Rusiei, înfrângerea Serbiei si gloria Austro-Ungariei. Adica, exact aceeasi conjunctura care va conduce la izbucnirea primului razboi mondial în iulie 1914. Radacinile se regaseau în anul 1908.
    O singura neîmplinire umbrea gloria imperiului: România. Si ea, ca si Serbia, avea teritorii nationale si populatii asuprite de dubla monarhie; si ea visa la revansa; si ea ar fi trebuit umilita si zdrobita în anul de gratie 1908. Daca planul lui Aerenthal ar fi reusit, atunci poate nu ar mai fi existat nici momentul 1916 si nici Marea Unire din 1918. Dar, din fericire pentru noi, încercarea a esuat.
    Interesul Puterilor Centrale fata de România nu era de data recenta. Iar în preajma anului 1907, el se intensificase brusc. Istoricul Karl Scheerer (Magazin istoric, nr. 11/1974) a observat, la rândul sau, noul tip de atentie acordat României în acest interval cronologic. O rascoala care ar fi pus puterea de la Bucuresti în imposibilitatea de a mai guverna, urmata de interventia, solicitata sau impusa de la Viena, a trupelor austro-ungare pentru ocuparea si „salvarea” situatiei în zona. Si astfel se distrugea orice posibilitate a României de a actiona pentru eliberarea românilor transilvaneni.
    Reteaua lui Eidinger
    Centrul de unde se pregatea lovitura era orasul Cernauti. Aici, generalul Fischer, seful jandarmeriei austriece, înfiintase un birou de plasare de forta de munca si bani (bineînteles si spioni!) în România, birou condus de un anume N. Eidinger.
    Acesta avea o sumara pregatire militara, iar tactica sa de infiltrare a spionilor în tara vecina se folosea de marile linii de cale ferata si de sosele. În anul 1905, el a deschis un birou comercial în sediul hotelului Athénée Palace din Bucuresti si a început plasarea de muncitori agricoli pe tot teritoriul României. În plus, oferea importante câstiguri arendasilor, preluându-le produsele agricole si livrându-le apoi armatei austro-ungare. Unele dintre cele mai profitabile relatii de amicitie, dar si comerciale le-a avut cu de-acum cunoscuta familie Fischer, marii arendasi din regiunea Moldovei.
    Alte tinte ale spionajului austro-ungar si care vor juca un rol important în evenimentele anului 1907 sunt reprezentate de tagma ziaristilor, în special de Constantin Mille si ziarul Adevarul. Spionul imperial Günther raporta în acest sens la Viena: „Afacerea ziarului Adevarul merge pe drumul cel bun, s-a operat asupra lui Mille cu mari sume”. În aceeasi maniera se va „lucra” si cu alte gazete, precum Universul, Epoca, ale caror „articole erau scrise” – marturisea acelasi Günther – „pe biroul meu”. Nu întâmplator, ele vor fi si cele care vor lansa cifrele de 10-11.000 de morti în tragicele evenimente. Cu alte cuvinte, pâna în 1907, Austro-Ungaria îsi crease o vasta retea de spionaj si influenta, mergând de la periferie si pâna în centru, implicând oameni politici, arendasi, chiar si mii de simpli lucratori, plasati de Eidinger în puncte considerate strategice. Reteaua parea bine pusa la punct si gata de actiune.
    Daca foametea ar fi condus la rascoala, anul 1904 ar fi fost momentul cel mai propice în acest sens. În schimb, în 1907 se anuntau chiar recolte bune si anul venea, lucru extrem de important, dupa alti doi cu rezultate frumoase. Cum de a izbucnit totusi revolta?
    O rascoala cu cântec
    Un mare arendas, Mochi Fischer, prieten cu Eidinger, a refuzat sa semneze învoielile agricole cu taranii sai pentru anul 1907. A amânat si refuzat orice oferta, pâna când, la începutul lunii martie, taranii dintr-un sat cu nume parca predestinat, Flamânzi, temându-se ca vor ramâne fara lucru si hrana, au cerut cu violenta semnarea contractelor. Speriat, Mochi s-a refugiat la Cernauti, la prietenul sau, fara însa sa semneze nimic si lasându-i pe oameni de-a dreptul disperati. Pericolul lipsei de pamânt, deci de munca, era din ce în ce mai puternic.
    Imediat, pe miile de hectare arendate de Fischer, apar personaje ciudate, care dau de baut la toata lumea si îndeamna la violenta. Ataca primariile, posturile de jandarmi; sunt înarmati si au o evidenta pregatire militara. Toate rapoartele de la Botosani, din judetul Neamt, arata acelasi lucru: indivizi din afara satelor, cu uniforme ciudate si rute de deplasare pe linia Botosani-Cernauti sunt la radacina tuturor atacurilor. Carol I a înteles rapid ce se întâmpla si, pe data de 7 martie 1907, a ordonat ca frontiera de la Suceava la Mihaileni sa fie ocupata militar, pentru a împiedica infiltrarile agentilor austro-ungari. Dar era destul de târziu.
    La începutul lunii martie, razvratirile din nordul Moldovei erau tinute sub control si linistea începea sa revina, când ziarul Adevarul a început o ampla campanie împotriva a ceea ce ziaristii de aici numeau „marile masacre”. Titlurile vuiau: Refuz de a iesi la munca câmpului, Ridicarea recoltelor cu forta, Se trage în tarani…
    Prefectul de Focsani, Aguletti, comunica lapidar capitalei: „Ziarele raspândesc enorm spiritul de rascoala, publicând stiri de zvon, fanteziste, exagerate. Bineînteles, în fruntea tuturor se aflau Adevarul si Universul. Din acest moment apare într-adevar si rascoala reala, caci ziarele relateaza – fals – stirea conform careia acolo unde oamenii au avut curajul de a se revolta, s-au si semnat contractele atât de dorite de tarani si comunitatea rurala. Si ce nu face omul pentru un ban în plus? Chiar si o… rascoala.
    Europa se îngrijoreaza
    În luna martie, rascoala se extinde, pe acelasi tipar si cu ajutorul acelorasi agitatori. Sunt cuprinse judetele Iasi, Suceava, Vaslui, Falciu, Tecuci, Neamt, Bacau, Tutova, Putna etc.
    Guvernul conservator se arata incapabil de a controla situatia. Primul ministru, „Nababul” Gheorghe Cantacuzino, a dat un ordin, cel putin ciudat, solicitând reprimarea rascoalei „cu cea mai mare fermitate si blândete”. Alti fruntasi conservatori, precum Mihail Pherekyde, sunt de ani buni pe lista de plata a Austro-Ungariei si deci refuza sa ia vreo masura imediata. Doua personaje au realizat însa gravitatea situatiei: Take Ionescu si Carol I. Primul, sesizând ciudatenia momentului în care marii proprietari nu îsi apara deloc pamânturile, fuge la rege, solicitându-i interventia imediata. Astfel, cei doi au provocat retragerea conservatorilor de la putere si venirea liberalilor, sprijiniti de Take Ionescu, pentru a pune capat rascoalei (12 martie 1907).
    Pasiunea pentru sosele a spionilor creati la scoala lui Eidinger a început de-acum sa dea roade. Urmând liniile de cale ferata si soselele, rascoala s-a extins dupa 12 martie si în Muntenia. Radu Rosetti îsi amintea: „oameni calari mergeau în capul bandelor, îndreptându-se spre Bucuresti, devastând, pradând, dând foc, omorând”.
    Interesant este ca în multe locuri, dupa cum arata rapoartele, „taranii s-au înarmat si au aparat satul de rasculati”. Dar în alte zone, jaful si crima au întunecat judecata, taranii alaturându-se agentilor imperiali.
    De îndata ce în ziarele din România au aparut primele stiri, mult exagerate, despre rascoala, presa vieneza n-a gasit un alt subiect mai interesant de dezbatut decât evenimentele din tara noastra. Carol I se mira chiar într-o discutie avuta cu Alexandru Marghiloman de „depesile fabricate la Cernauti cu privire la masacrele antisemite, la prigonirile evreilor… mai cu seama Neue Freie Presse (din Viena) s-a distins prin raspândirea acestor depesi … acest ziar a publicat toate stirile posibile”. Imediat, presa internationala a începuta sa anunte iminenta prabusire a României.
    Înca înaintea izbucnirii evenimentelor, la 1 martie 1907, Aerenthal stia ca va fi aici o rascoala si cerea Legatiei din Bucuresti o interventie dura. La 26 martie, dupa ce „intuitia” remarcabila a lui Aerenthal se împlinise, el anunta „ca nu poate privi cu indiferenta rascoalele care bântuie România […] Trebuie sa ne ocupam de marile tulburari din tara dvs., întrucât avem o granita comuna foarte întinsa”. Corpul 12 armata austriac de la Brasov a fost mobilizat, aceeasi situatie înregistrându-se si în cazul celui de la Cernauti, pentru o interventie dincolo de Carpati. Se parea ca în aplauzele Europei îngrijorate de masacrele din România, Aerenthal putea ocupa tara.
    Wilhelm nu îl sprijina pe Franz
    Deja planul austro-ungar devenise pentru multi vizibil. Carol I i-a înlaturat pe conservatori de la putere si, un nucleu dur, în frunte cu I.I.C. Bratianu, ca ministru de Interne, si Alexandru Averescu, la Razboi, a primit de la suveran autorizatia de a pune ordine rapid în tara. La 18 martie 1907 se declara starea de asediu pe întreg teritoriul României, urmând apoi mobilizarea generala, la care au raspuns peste 140.000 de oameni, pâna la data de 29 martie. De data aceasta, curgea într-adevar sângele de care vorbeau ziarele: s-a tras cu tunul si s-au operat aproape 10.000 de arestari.
    Curând, situatia a început sa se normalizeze si a aparut clar ca noul guvern poate tine în mâna situatia. Lovitura finala data planului lui Aerenthal a venit însa chiar de la Viena, din inima imperiului. Franz Joseph nu cunostea uneltirile sfetnicului sau si în momentul în care a aflat ca se pregatea o interventie militara în România, a protestat vehement. Caci Carol I era prietenul sau, faceau parte din aceeasi lume si erau de aceeasi vârsta. În plus, regina Elisabeta se întelesese foarte bine cu sotia împaratului, Elisabeta a Austriei. Astfel ca Aerenthal nu numai ca nu a primit regeasca sustinere, ci Carol a fost cel caruia Franz Joseph i s-a adresat, într-o calda scrisoare, felicitându-l pentru reprimarea rascoalei. Ziarele vieneze au înteles imediat ca suveranul se exprima în acest fel împotriva interventiei militare, parasindu-l total pe Aerenthal si sustinatorii acestuia.
    Întâmplator sau nu, imediat dupa aceasta rascoala a luat sfârsit.
    Carol I a înteles rapid cine a fost în spatele rascoalei si a si numit-o de câteva ori deschis: agentia din Cernauti. Ca atare, pe când Bratianu si Averescu se foloseau de arme pentru a înabusi spiritul rascoalei, regele român s-a adresat celor care puteau actiona direct la sursa rautatilor: Franz Joseph si Wilhelm II. Împaratul austro-ungar si-a facut datoria. La fel si Germania lui Wilhelm, care a anuntat imediat ca nu considera necesara o interventie în România.
    O enigma care a tulburat generatii
    Rascoala a luat sfârsit ca prin farmec, lasând în urma doar oameni nauciti de cele întâmplate. O enigma a persistat însa: de ce Carol I a solicitat lui Bratianu ca toate actele rascoalei si ale represiunii sa nu ramâna în arhive? Explicatia oficiala a fost ca regele nu dorea o judecare a fostilor ministri liberali, atunci când conservatorii vor reveni la putere. Motivul nu sta însa în picioare, caci regele interzisese deja doua procese similare – al liderilor conservatori din 1871-1876 si cel al lui I.C. Bratianu în 1888, când Alexandru Candiano-Popescu îsi aminteste ca regele le-a declarat conservatorilor ca daca persista în intentia de a-l judeca pe Bratianu, el va merge zilnic cu trasura la închisoarea lui Bratianu si îi va încredinta guvernul, „amândoi conducând tara de la puscarie”.
    Se stia clar ca regele nu va accepta niciodata ca un guvern al lui sa fie judecat si ca va alunga de la putere pe cei care îi vor solicita un asemenea lucru. Însusi I.I.C. Bratianu, care avea tot interesul ca aceste documente sa fie ascunse, a protestat în fata regelui pentru preluarea lor. Raspunsul adevarat trebuie cautat însa în originea evenimentelor. Astfel, cunoscându-se ca perfida Austrie a fost în spatele rascoalei, ramânerea României în alianta cu ea sau alaturi de Puterile Centrale devenea de neconceput. Iar alianta cu acestea, respectiv cu Germania natala, reprezenta visul etern al lui Carol. Vis care îl va duce însa în mormânt, când se va prabusi în septembrie 1914, în momentul în care România a refuzat sa intre în razboi de partea Germaniei. Pentru a apara acest vis, a ascuns regele român celebrele dosare care aratau clar ca Austro-Ungaria – aliata noastra, dar si a Germaniei – încercase desfiintarea tarii. Iar Carol I n-a putut sa accepte prezentarea unui asemenea adevar.
    pt conformitate, Anton Caragea, istoric.

    -1923 – Improprietarirea cu teren agricol, pasuni, padure, a tuturor celor ce au participat, fie ca s-au intors ori nu de pe front, la razboiul de reantregire al „neamului”.

    -La emisiunea dnei Eugenia Voda, „Profesionistii”, de acum cateva sapatamani, maestrul Radu Beligan a facut, printre altele, urmatoarele afirmatii:
    „…in 1938, eram tanar actor si castigam 4.000 (patru mii de lei) pe luna. Ce puteam face cu ei? Mergeam seara de seara la Berlin -restaurantul- si o seara, acolo, ma costa cca. 25 de lei. Era o perioada de bogatie, de bunastare…”

    ….cat despre „spalatul creierului…”, …adesea suntem surprinsi cate adevaruri putem rostim fara de voie.

    Sper sa aveti „stoicismul” de a putea lectura si altceva decat „povestile”, „legendele”, lui Roller, „istoricul cel rosu”.

  16. Roxana Iordache Says:

    @cenushares. ?! Bunică-mea avea o vorbă: râs de prost. Dar de ce să te tulbur din starea ta de euforie continuă?

    Săraci pe vremea Regelui erau doar leneşii. Şi pe vremea aia poporul român era un popor încă harnic. Cât priveşte principiile, n-are cum să-ţi crape obrazul, dar diferenţa în favoarea animalelor este că ele sunt nevinovate.

    @Dinu. Mulţumesc, coane. Sper să citească toţi vizitatorii. E o lecţie de istorie.

  17. Dinu Says:

    Roxana

    imi cer scuze tie, pentru posibilul disconfort inelectual pe care l-am creat, din graba si vara de voie, unui fidel oaspete al blogului tau, cenushares.

  18. Roxana Iordache Says:

    @Dinu. Oricând. 🙂

  19. cenushares Says:

    aha … le’a dat taranilor care luptasera pe front si vaduvelor cate 5000 de metri patrati de teren si s’a achitat de datorie … stiu .. atata a primit si strabunica mea care a ramas vaduva cu patru copii … halal rezolvare a problemei taranesti, ce sa zic … mi’l dai exemplu pe radu beligan .. .nu mi se pare a fi concludent pentru situatia romaniei din 1938 … realitatea este ca mai mult de jumatate din populatie traia intr’o saracie lucie .. copiii le mureau pe capete … era jale … bunicul meu era un taran d’ala istet .. si cu ceva initiativa … a reusit sa’si faca o casa din caramida’i adevarat spre deosebire de majoritatea taranilor care traiau intr’un fel de bordeie, de 40 m2 … sa nu’mi spuneti mie cum se traia pe vremea monarhiei … era o clasa medie, destul de redusa ca numar, care traia mai bine da’ in rest era jale .. stiu, comunismul mi’a spalat creierul .. 🙂

  20. Dinu Says:

    @
    cenushares,

    …consecventa nu este intodeauna o valenta…

  21. Dinu Says:

    Roxana

    …recunosc ca este o „lupta” totalmente inegala, aproape ca este dusa in si de „lumi paralele”. Speranta moare, chiar si la devertebrate, ultima.

  22. Dinu Says:

    @
    Cenushares,

    cu riscul de-a fi plictisitor, postand un alt „document” referitor la 1907, si nu numai, te provoc la o „lectura folositoare”, sper.

    „În martie trecut, un scriitor romîn a dat pentru „die Zeit” un articol privitor la răscoalele ţărăneşti, pe care acel ziar l-a şi publicat, suprimîndu-i, după convenienţele redacţiei, încheierea. Nişte ochi deprinşi înţelegeau asta îndată. Dar articolul a trecut cu totul neluat în seamă de presa noastră, şi, probabil, rămînea uitat detot, dacă d. M. Dragomirescu, jertfind, din strîmtul spaţiu al revistei d-sale literare „Convorbiri”, nu-i făcea acum în urmă favoarea să-l reproducă, după originalul romînesc, măcar în bună parte.
    Astăzi, cînd oricine are dreptul a se preocupa de marile noastre probleme de Stat, i se pare autorului că n’ar fi nepotrivit să-şi publice articolul aşa cum l’a aşternut el pe atunci, cu un adaus, ce se impune acuma, o jumătate de an mai tîrziu.
    Propunîndu-şi a da la lumină încet-încet o serie de note asupra împrejurărilor la cari asistăm, el socoteşte să aducă un oarecare serviciu public, util, dacă nu în momentele actuale, barem în unele viitoare; de aceea, se gîndeşte mai puţin la aprobarea multora dintre comtimporani, decît la înlesnirea vreunuia, care va veni poate cîndva să judece această vreme a noastră, pe atunci trecută, şi – precum se cuvine unui adevărat istoric – s’o povestească cu minte şi cu inimă, limpede şi frumos, la ai lui şi pentru mai departe urmaşi. Drept un simplu document, ca oricare altul, şi fără altă pretenţie – aşa apar rîndurile de mai la vale.
    BUCUREŞTI
    Tipografia ziarului „Adevărul” str. Sărindar, 11
    1907
    Capitolul I
    Europa era deprinsă de atîţia ani să ştie că tînărul Regat Romîn e cel mai solid element de civilizaţie între Statele balcanice, iubitor de pace şi bună înţelegere, atît în relaţiile claselor sale sociale, cît şi în relaţiile internaţionale, – un Stat de ordine par excellence. Anul trecut, şi-a serbat acest tînăr Regat patruzeci de ani de domnie pacinică şi glorioasă a înţeleptului său suveran; ca o încoronare a operei de progres săvîrşit în acest timp, el a făcut o frumoasă expoziţie jubiliară, care a repurtat atîta succes faţă de representanţii Europei civilizate. A fost un adevărat triumf al muncii şi al păcii; Regele a avut de ce să fie mîndru şi fericit.
    Fireşte dar că recentele răscoale ale maselor ţărăneşti, cari au luat proporţiile unei hotărîte revoluţiuni teroriste, aproape ale unui crunt răsboiu civil, trebuia să producă în Europa emoţiune şi uimire. Cine însă cunoaşte ca noi deaproape organele acestui Stat şi funcţionarea lor se miră acuma, nu de ceea ce se ‘ntîmplă, ci – dacă a existat (precum era îndreptăţit să nu mai crează) atîta energie în acele mase – cum de n’a isbucnit acest enorm scandal public cu mult mai nainte. În adevăr, poate că nici într’un Stat, din Europa cel puţin, nu există atîta extravagantă deosebire între realitate şi aparenţă, între fiinţă şi mască.
    … Ţara romînească este o ţară aproape absolut agricolă; cîteva începuturi de industrie, protejate într’un mod scandalos de către Stat, şi chiar începuturile de exploatare a petroleului, stau, ca producţie de avuţie naţională, într’o proporţie infimă, aproape neglijabilă faţă cu producţia agricolă. Pămîntul ţării este stăpînit:
    1. de propietarii mari; între aceştia, cel mai mare e Statul; apoi Coroana, cu domeniile de apanaj; fundaţiile de binefacere, ca Eforia Spitalelor; cele culturale, ca Academia, etc.; şi marii propietari particulari;
    2. de propietarii mijlocii, şi
    3. de propietarii mici, masa enormă a ţăranilor, împropietăriţi dela 64 şi dela 88.
    Toţi ţăranii sînt plugari; ei cultivă micile lor propietăţi şi propietăţile mari şi mijlocii. Acestor propietari mici (aproape 5 milioane suflete la o populaţie de vreo 6 milioane), nu le poate ajunge producţia propietăţilor lor; căci, pe de o parte, nevoile traiului şi dările au sporit şi sporesc mereu; iar pe de alta, pămînturile lor s’au micşorat şi se micşorează necontenit, trecînd în fragmente la copii prin moştenire după dreptul comun, – alienarea fiind proibită prin lege şi fiind permis numai schimbul prin compensare dela ţăran la ţăran, – şi se fragmentează în porţiuni aşa de mici pînă înfine, încît ar mai putea servi doară la o rafinată cultură intensivă – un fel de muncă imposibilă aci din cauza deprinderilor străvechi, lipsei de inteligenţă specială şi de răbdare, ignoranţei metoadelor pentru aşa cultură savantă, şi din cauza lipsei de capital şi de credit. Pe de altă parte, propietatea mare şi cea mijlocie nu au forţe pentru cultura lor extensivă decît braţele ţăranilor. Aceştia solicită porţiuni de pămînt pentru a munci şi produc cît mai mult, după putere. Ei plătesc pentru porţiunile arendate, ori în bani şi ‘n muncă, ca în Moldova, după obiceiul locului; ori în natură, ca în Muntenia. În cazul acesta, ţăranul munceşte pămîntul , iar produsul se împarte cu proprietarul mare, după cum s’a prevăzut în anume învoială, întărită prin autoritatea comunală. Ţăranul mai este silit la această învoială şi prin faptul că proprietatea mică nu are de loc păşune pentru vitele lui; păşunea o stăpîneşte exclusiv propietarul mare. Învoelile agricole, deşi sînt obligaţiuni de natură civilă, sînt executate, la nevoie, de către autorităţi, manu militari, ca şi aşa numita în dreptul penal „muncă silnică”. (Constrîngerea corporală s’a desfiinţat în 1881 prin legea modificatoare a barbarei legi anterioare. De drept nu mai există; dar de fapt se aplică înainte. Acesta este un adevăr ce nimini nu l-ar putea tăgădui, tot aşa precum niciun ţăran n’ar îndrăsni să se prevaleze de desfiinţarea constrîngerii corporale prin lege, ştiind bine că atunci s’ar expune la pedepse corporale, desfiinţate şi mai de mult, prin Constituţia din 1866).
    Aceasta este generalitatea… Mai este însă, din nenorocire, şi o altă generalitate. Dintre propietarii mari şi chiar dintre cei mijlocii, foarte puţini îşi cultivă singuri domeniile; cei mai mulţi, foarte mulţi, şi le arendează în bloc la cine dă mai mult. Particularii fac arendările pe cale de contract între particulari; iar Statul şi fundaţiunile, pe cale de licitaţie publică, potrivit legii Contabilităţii Statului; numai domeniile Coroanei sunt administrate de a dreptul, fără amestec de arendaşi în bloc. Cu oarecare capital dar şi cu potrivit credit, oricine poate concura la acapararea moşiilor mari şi mijlocii. În Moldova trebueşte mai mult, deoarece, după obiceiul locului, pămînturile se subtarendează la ţărani pe bani şi muncă, şi arendaşul mare are nevoe de vite, care, maşini, etc.; în Muntenia, trebueşte mult mai puţin: aici ai luat moşia, plăteşti o rată de arendă, ai cîţiva bani pentru sămînţă şi pentru avansuri ca împrumut ţăranilor nevoiaşi; după aceea, rearendezi aproape tot în porţiuni la ţărani. Aceştia lucrează din primăvară pînă în toamnă, din revărsatul zorilor şi pînă în răsăritul stelelor; iar toamna, potrivit învoelii, ţăranul îi cară întîiu arendaşului partea acestuia la hambar sau la gară, şi numai în urmă are voe să-şi ridice şi el partea ce i se mai cuvine şi lui.
    Să nu uităm a spune că ţăranii nevoiaşi, peste iarnă, cînd nu au de lucru şi nu pot produce în genere nimica, avînd nevoe de bani, fac împrumuturi, cu cŕmătă, mai mult sau mai puţin infamă, tot dela arendaşi, rămînînd a se răfui la socoteala din toamna viitoare. Adesea ţăranii, după o muncă de peste opt luni, se văd rămaşi datori pe anul următor. Şi iar vine o iarnă aspră peste tristele şi umilele lor vetre, şi iar rugăminţi cu căciula’n mînă pentru un nou împrumut… Şi aşa mai departe… Concurenţa arendaşilor a ridiat şi rdică necontenit preţul arenzilor, lucru ce convine propietarilor, şi din aceasta, fireşte, crescînda îngreunare, pentru mulţimea plugarilor, a condiţiilor de subarendare. Aşa dar, avem următoarea formulă strictă: coarda îndrăsnelii la concurenţă din partea arendaşilor mari se’ntinde pe măsura supunerii la învoeli din partea arendaşilor mici, a plugarilor. Ei ! aci stă rădăcina răului; aci stă ascunsă cauza actualei stări de lucruri – coarda s’a întins peste măsură. Şi răul mai are şi alte rădăcini cum vom arăta îndată…
    Să notăm în treacăt că marea majoritate a arendaşilor mari este compusă din străini, – în Moldova, evrei; în Muntenia, greci, bulgari, albaneji şi puţini romîni ardeleni supuşi unguri, – în genere, afară de rare excepţiuni onorabile, oameni de joasă extracţiune, aspri la cîştig, fără sentimente omenoase şi lipsiţi de orce elementară educaţiune. Cruzimea interesului, comună lumii, se mai înăspreşte aici prin lipsa de solidaritate naţională, prin nesocotirea tradiţiilor şi opiniei publice, prin îndrăsneala ce o dau pe o parte coruptibilitatea administraţiei publice, pe de alta protecţia or a pavilionului străin, or a cine ştie cărei puternice Alianţe universale, şi printr’un manifest dispreţ brutal faţă de ţăranul incult, umilit şi îndelung-răbdător. Ce a rezultat din această sistemă ? Iată: 1. Scăpătarea atîtor proprietari mari, cari şi-au sporit cheltuielile pe măsura creşterilor arenzilor, înnecîndu-se în risipe de lux din ce în ce mai exagerate pe speranţa unei continue progresiuni a veniturilor; 2. Prosperitatea fenomenală a clasei arendaşilor mari şi, pe lîngă asta, avîntul prodigios al băncilor şi institutelor de credit, din cale afară disproporţionat cu o ţară agricolă; şi 3. Mizeria ţăranilor. Trebuia să fie aşa. Din stoarcerea forţelor acestora din urmă a resultat şi luxul nechibzuit al proprietarilor, şi înavuţirea nemăsurată a arendaşilor, şi cîştigurile enorme ale Băncilor, şi bacşişurile administraţiei publice şi, mai încă, ridicarea mereu crescîndă a veniturilor Statului.

    Pe de-asupra acestei realităţi, ia să vedem acum ce politică, ce administraţie, ce cultură intelectuală se fac în acest Stat. Partidele politice, în înţelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradiţiune, pe interese vechi sau noue de clasă şi prin urmare pe programe de principii şi idei, nu există în Romînia. Cele două aşa numite partide istorice care alternează la putere, nu sînt, în realitate decît două mari facţiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă. Capii facţiunilor sînt mai mult sau mai puţin ambiţioşi politicieni. Fireşte că nu punem la îndoială nici patriotismul, nici curatele lor intenţiuni: „toţi, toţi, cum zice Antonius, sînt bărbaţi onorabili !” Iar clientela este plebea incapabilă de muncă şi ne-avînd ce munci, negustoraşi şi precupeţi de mahalale scăpătaţi, mici primejdioşi agitatori ai satelor şi împrejurimilor oraşelor, agenţi electorali bătăuşi; apoi productul ibrid al şcoalelor de toate gradele, intelectualii semiculţi, avocaţi şi avocăţei, profesori, dascăli şi dăscălaşi, popi libercugetători şi răspopiţi, învăţători analfabeţi – toţi teoreticieni de berărie; – după aceştia, mari funcţionari şi impiegaţi mititei, în imensa lor majoritate amovibili. (Comerţul e cea mai mare parte în mîinile străinilor: în Moldova, evrei; în Muntenia, greci, bulgari, albaneji, romîni supuşi unguri, toţi străini fără drepturi politice, nici comunale.)
    După Constituţia şi Legea electorală în vigoare, reprezentaţia naţională este aproape 70% produsul acestor elemente; 30%, fiind date de propietarii mari şi mijlocii şi cîţiva dintre comercianţi şi puţini industriaşi romîni. Imensa clasă a ţăranilor nu are, propriu vorbind, niciun reprezentant natural al intereselor ei în Camere; deşi această imensă clasă ar avea după lege dreptul să trimită (ca al III colegiu electoral) din toată ţara cam 20% din membrii Camerei deputaţilor. Dar colegiul III votează prin delegaţiune, iar delegaţii sînt recrutaţi tot din plebea de care vorbim mai sus şi impuşi, fără putinţă de împotrivire, maselor ţărăneşti.
    Astfel dar, Camerele sînt în marea lor majoritate reprezentantele intelectualilor şi ale plebei oraşelor. Pe lîngă agricultură deci, trebue să’nflorească în Romînia şi o vastă industrie, industria politică, şi, ca orce industrie bine şi inteligent desvoltată, trebue să prospereze.
    Administraţia e compusă din două mari armate. Una stă la putere şi se hrăneşte; alta aşteaptă flămînzind în opoziţie. Cînd cei hrăniţi au devenit impotenţi prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienţii, cu studenţii universitari şi şcolarii din licee, conduşi uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facţiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ţine pept torentului popular, adică facţiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputaţia europeană de linişte şi ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimităţi în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziţiei cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului şi a tuturor consiliilor judeţene, urbane şi rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament şi unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sînt fireşte aproape unanime partizane ale noului guvern.
    Care va să zică, în loc să derive guvernul din majoritatea reprezentaţiei naţionale, derivă unanimitatea acesteia de la guvern. Şi asta se întîmplă, regulat, în cazul cel mai bun, din trei în trei ani; adică cu un an mai puţin decît o legislatură întreagă… A căzut un guvern şi a venit altul, îndată, toată administraţia ţării, şi cea de Stat, şi cea de judeţ, şi cea comunală -de la prefecţi şi secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliţie şi pînă la moaşa de mahala – se înlocueşte,… pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitenţă. Şi asta aşa mereu şi pe rînd din trei în trei ani, ba şi mai des uneori.
    De la o administraţie astfel recrutată şi constituită pe termene provizorii, se înţelege că numai seriozitate şi scrupuluri nu se pot pretinde. Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés, în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn. Şi oamenilor de afaceri asta trebue să le convină; în aşa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fără nicio sfiială- poate nedreptăţi mare pe mic, poate înşela mic pe mare, – puţini reducînd în mizerie pe mulţi. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine ştie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăceşte mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepţii onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Romînul numeşte ţara lui patria bacşişului şi hatîrului. Cu aşa parlamente se fac legi peste legi – cu aşa administraţie se aplică. Justiţia ?… Judecătorii de pace şi membrii tribunalelor de primă instanţă, afară de prezidenţi, sînt amovibili, ca şi agenţii şi funcţionarii ordinari. În justiţie, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu şi prestigiu; şi între această justiţie fără prestigiu şi poporul sceptic, se resfaţă formidabila şi excesiv numeroasa clasă a avocaţilor – cea mai prosperă în Romînia după a arendaşilor mari. Avocaţii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaţilor de Stat. Să vedem acuma cum se fac în Statul romîn educaţia şi cultura publică, în ce scop se fac şi ce rezultate dau.
    Toate şcoalele, de la cele populare pînă la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel şcoala romînă, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetăţenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi şi privilegii. Şi din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, şcoalele sînt nişte fabrici de funcţionari, de salariaţi publici şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere, fără omenie, adevăraţi cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit şi cîştig cît de mare fără multă osteneală.
    Aceste fabrici alimentează oligarchia publică ce stăpîneşte exclusiv ţara romînească. Din aceste fabrici ese şi se premeneşte şi creşte, în oarba luptă de concurenţă pentru repurtarea rangurilor, distincţiunilor şi profiturilor, oligarchia de aventură. An cu an apar proaspeţi pe arena publică, în poze teatrale, teoreticienii, reformatorii şi patrioţii, placizii făuritori de sisteme noue, instigatorii exaltaţi, şovinişti, naţionalişti, iredentişti, antisemiţi, xenofagi, călărind pe întrecute fiecare pe calul său de bătaie, spre uimirea naivei trîndavei plebe, servanta oligarchiei. Familiile sîrmane din plebea orăşenească, lipsite de orce mijloace de producţie, trăind din mică precupeţie, or din slujbe sau slujbuşoare, or din cîrciumăritul de mahala, ori din meserii mai puţin uşor de mărturisit – toate aspiră, graţie şcoalelor naţionale, să-şi vadă copiii cît mai degrabă, după vîrsta majoratului, în cel mai rău caz funcţionari; în cel mai bun, măcar deputaţi ministeriabili, dacă nu chiar miniştri…. Şi, ca la cele mai absurde loterii, şi aci, nu toate iluziile sînt amăgite.
    Aşa se recrutează oligarchia care stăpîneşte ţara romînească. Nu este o oligarchie măcar statornică, de tradiţie istorică, de bravură, de obligaţiuni morale, de nobilitate, ori de merite; este o oligarchie mutabilă, de perpetuă premeneală, accesibilă oricui prin nemereală, prin loterie, prin aventură. Îndrăzneală multă, lipsă de orce scrupuluri, renunţare la demnitate personală, la onoarea familiei, infamie chiar, dacă trebue, şi puţintel noroc – şi cariera strălucită e gata. Aşa se face concurenţa; aşa se parvine; aşa se intră în rangurile nobiliare ale oligarchiei romîne. Astfel dar, nuciun salt social dela o generaţie la alta, oricît de enorm, nu este exclus. Dintr’un fiu de ţîrcovnic ese un bărbat de Stat care umple lumea cu personalitatea sa marcantă; dintr’un fiu de familie istorică, mari boeri pînă eri, ese un escroc, care moare victima viţiului, cînd a scăpat de puşcărie, graţie intervenţiei rudelor influente; dintr’un copil de cîrciumăraş, un avocat ilustru, care, în cîţiva ani, din sărac lipit, ajunge milionar; dintr’un fiu al unui ministru remarcabil, un mititel agitator, trepăduş electoral, la solda unui ambiţios politic deja ajuns la culme, fost odinioară fecior în casă la casa răposatului ministru.
    Asta, în ţara romînească, se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică… Şi oligarchia asta, semicultă sau, în cel mai bun caz fals-cultă, pe cît de incapabilă de producţie utilă or de gîndire, pe atît de lacomă la cîştiguri şi onoruri, îşi arogă puterea întreagă a Statului: cu o crudă şi revoltătoare neobrăzare, ea tăgăduieşte ţăranilor (imensei mase, supusă şi cuminte producătoare a avuţiei naţionale), sub pretextul ignoranţei şi lipsei lor de maturitate politică, orce drept de amestec, fie măcar pur consultativ, la cîrmuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor. Împărţită în două bande, ce se numesc cu pretenţie „istorice”- liberal şi conservator, – bande mai nesocotite decît nişte seminţii barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu , – această oligarchie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut eri, preface mîine legile făcute azi, ca poimîine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi fără altă sistemă decît numai împăcarea momentană a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizaţiuni numite aci democratice.
    Se ‘nţelege dela sine că tot ce spunem şi aci priveşte generalitatea; fireşte, între politicienii romîni şi în rîndurile profesiunilor liberale, se găsesc şi mulţi oameni de inimă, de caracter şi de ispravă; ei văd şi deplîng, ca şi noi, răul patriei; dar, perduţi în mulţimea celor răi n’au puterea să răstoarne blestemata sistemă, în care sînt ţinuţi captivi, cu zălogirea intereselor lor vitale…
    Iată ce se petrece d’asupra; ceea ce se petrece de-desubt am spus, şi lumea uimită asistă la prăpăstiosul faliment al oligarchiei de strînsură din Romînia, la catastrofa care era inevitabilă. Care ar fi leacul la aceste adînci rele ?… Cu conştiinţa pătrunsă de nevoile mult-încercatei patrii romîne, răspundem.
    Fatalitatea istorică cere, se vede, jertfe, de îngropat sub temeliile unei sănătoase clădiri de Stat. Revoluţia oarbă de jos s’a produs; era, cum am văzut, inevitabilă; ea îşi dă fără cruţare jertfele ei… Facă Dumnezeu să fie jertfirea cît mai puţin dureroasă !… Pentru ridicarea Romîniei la situaţia şi dignitatea de Stat normal european, ar trebui numaidecît acum o revoluţie luminată şi conştientă de sus… Şi cîţi aliaţi devotaţi n’ar găsii în captivii de cari pomenim mai sus, sătui de a-şi călca mereu pe cuget şi pe inimă, de a-şi jertfi zilnic, pe altarul minciunii şi inichităţii, convingerile lor adînci, dragostea de adevăr şi de patrie !… Prinsă între două revoluţiuni egal de întemeiate şi de puternice, oligarchia despotică de strînsură, ea singură vinovată şi răspunzătoare de tot dezastrul, ar fi uşor îngenuchiată şi funesta ei sistemă pe veci abolită. Ar trebui o francă lovitură de Stat pentru realcătuirea acestuia din temelii, pe temeiul îndreptăţirii raţionale şi echitabile a producătorilor, şi înfrînării speculatorilor de tot soiul. Altfel nu se mai poate linişte în ţară. Cele două facţiuni se pot perinda la putere an de an, spre a decreta pe ‘ntrecute fel-de-fel de paliative; răul va rămînea; va coace, cu cît mai năbuşit cu atît mai profund, şi va isbucni periodic şi din ce în ce mai grozav,pînă la o statornicire adevărat sănătoasă sau la un desăvîrşit desastru – fiindcă despotismul bizantin al oligarchiei de strînsură nu mai poate fi de suferit.
    Dar pentru o lovitură de Stat, pentru o sarcină aşa de eroică, ar trebui un bărbat întreg, care mîine să înfrunte de sus funesta sistemă actuală cu aceeiaşi nebiruită energie cu care o înfruntă astăzi de jos masele plugarilor. Şi este unul care ar putea-o face… El ar avea tot prestigiul cerut în aşa înalte împrejurări – Regele.
    Da, El ar putea… dar ar trebui să şi vrea…
    Capitolul II
    Nici un om cuminte nu poate da dreptate deplină ţăranilor răsculaţi. Pretenţiile lor, cînd, foarte rar, pe ici pe colo, şi le formulau, erau exorbitante şi imposibile de satisfăcut; iar furia de element orb cu care, fără a şti în genere ce vor, s’au pornit să prăpăstuiască orce statornicire de drepturi, şi faptele la cari s’au dedat, în pornirea lor vulcanică, sunt în adevăr vrednice de toată osînda. Dar iarăşi, orcare om cuminte peste putinţă să nu gîndească… Bine, aşa de surda nu se ridică un popor tam-nisam, fără să aibă cîtuş de puţin vreun cuvînt, măcar că, luat de scurt fiecare din grămadă, n’ar putea spune lămurit pentru ce a pornit aşa val-vîrtej la pierzare… De unde să vie concertarea, solidaritatea ?… de unde acea comunitate vastă a unui fond parcă logic pentru săvîrşirea unei asfel de nebuneşti acţiuni în masă ?… Cînd s’aprinde şi arde un lucru, s’aprinde şi arde nu numai fiindcă cine-ştie-cum, ci şi fiind-că, de felul lui, era un lucru ce se putea aprinde. Cîţi tăciuni nu poţi arunca pe un morman de nisip ?… iar la o magazie plină cu iarbă de puşcă, o scînteiă de nimic, d’abia să’ţi pară c’ai zărit-o în beznă, prea destul…
    Trebuia stins focul ? – Mai încape vorbă ?… Numai nebunii se joacă cu asta… Şi ni se pare curată copilărie a mai sta cineva acuma să socotească cu de-amănuntul cîte greşeli şi cîtă brutalitate gratuită s’a comis or prin exces de zel, or prin nedibăcie, or prin simplă cruzime, la năbuşirea primejdiei… Cînd e foc, e foc; s’a isprăvit ! trebue biruit cît se poate mai degrab cu mijloacele de cari dispunem, bune rele… Trebuia stins !…Să facem acuma o cercetare sumară asupra sinistrului, pentru a stabili, pe cît posibil, responsabilităţile. Să vedem… Cum au isbucnit primele flăcări, guvernul conservator (sub barba căruia, pe’ndelete, încă din vara anului trecut 1906, pe vremea Exposiţiei jubiliare, se organizase mişcarea maselor ţărăneşti) s’a declarat cu toată candoarea incapabil să ţină pept elementului deslănţuit. Regele, fireşte, adînc îngrijat şi bănuind, cu drept cuvînt, El care’şi cunoaşte bine oamenii, că liberalii nu erau atît de ignoranţi în privinţa evenimentelor, a făcut apel la patriotismul şefului lor. Acesta a primit sdrobitoarea sarcină a puterii numai cu condiţia ca facţiunea conservatoare şi majorităţile ei să’i promită concursul fără nici o reservă; iar conservatorii, ruşinaţi şi îngroziţi de moştenirea ce lăsau, s’au plecat învoelii.
    Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale… În publicitatea romînească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exibiţiuni se numesc „scene înălţătoare”. Toată lumea a plîns, miniştri de azi, miniştri de eri, deputaţi, senatori, publicişti, raportori şi tribunale publice; şi’n faţa lumii acesteia atît de emoţionate, doi mari între mari fruntaşi, un conservator şi un liberal, s’au strîns în braţe cu efusiune şi s’au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinţi tot trecutul – care, ce’i drept, cam avea nevoe de spălat: în căldura luptelor de pînă eri a celor două facţiuni, primul nu numea pe al doilea decît ” trădător de neam”, iar acesta pe acela „fiul lui Belzebut”. Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă eri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de cheruvim. În faţa primejdiei, pentru amîndouă egal de ameniţătoare, facţiunile de guvernămînt duşmane îşi dau mîna spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deşi dispune de majorităţi formidabile, cade; vine altul la putere declarîndu-se şi el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu’i dă, fără nici o reservă, concursul – tocmai după principiul gramatical că două negaţiuni fac o afirmaţiune: două incapacităţi mărturisite dau o capacitate netăgăduită.
    Între masa poporului şi clasele stăpînitoare este (cine ar putea tăgădui ?) o prăpastie de interese şi de sentimente, pe care aceste clase n’au ştiut-o umplea încetul cu încetul, ba chiar şi-au dat toată osteneala s’o sape cît mai adînc. Solidarizarea celor două facţiuni, adversare la cuţite pînă eri – cu uitarea orcării vechi duşmănii, cu călcarea peste scrupulurile personale, cu excentrica paradă teatrală – trebuia fireşte să fie considerată de poporul întreg ca o ultimă opinteală a politicienilor pentru păstrarea privilegiilor oligarchiei… Aşadar, nu ne aflăm în faţa unor desordini pe cari un guvern fusese incapabil să le astîmpere, iar altul cu mai multă autoritate şi cu mai mult spirit politic, se bizuia să le năbuşe; ne aflam în faţa răsboiului civil al maselor producătoare, – sătule de prea îndelungată nesocotire a lor în cîrmuirea intereselor publice, – contra oligarchiei usurpătoare, – prea numeroasă şi prea scumpă pentru a mai fi întrebuinţată, prea inică pentru a mai putea fi suferită.
    Cum vine noul guvern, aruncă în ţară un manifest prin care imploră dela lume liniştire şi promite solemn satisfacerea cît mai neîntîrziată a revendicărilor celor răsvrătiţi – revendicări pe cari, cum spuserăm, nici cei răsvrătiţi nu le ştiau formula. În vreme ce’n unele părţi trage cu tunul asupra maselor compacte, în altele, unde răscoalele s’au potolit şi mai ales acolo unde n’au început încă, se citeşte lumii solemn manifestul guvernului (liberalii zic „al Regelui” şi lumea crede); iar nouii prefecţi convoacă la prefecturi pe representaţii chip şi seamă ai răsvrătiţilor, pe propietarii şi arendaşii devastaţi sau ameninţaţi de devastare, pentru a desbate împreună asupra amendării învoelilor agricole. Prefecţii, fără nici o atribuţie legală în materie, arbitri improvizaţi în mod arbitrar, obligă pe propietari şi arendaşi să admită numaidecît, făr’a cîrcni, un oarecare regim de minimum de salariu şi de maximum de dijmă; daca nu, prefecţii declară, faţă cu ţăranii veniţi dela răscoale, că autorităţile cu greu ar mai putea răspunde de restabilirea ordinii… Care va să zică, pe de o parte bombardare; pe de alta, congrese diplomatice… Biruiţi în răsboiu pe câmpiile largi, ţăranii, în congresele din strîmtele încăperi ale prefecturilor, dictează condiţiile păcii… Biruitor în răsboiu, guvernul capitulează în pace… S’ar zice că e absurd. Nu; din contra, e logic şi consecuent cu principiul de Stat… „Se răstoarnă sacra sistemă !… Orice ! numai să salvăm pentru moment oligarchia de primejdia iminentă !”.
    A fost o neînchipuită aiureală generală. În Camere cît şi prin organele oficioase, guvernul declară sus şi tare că „răscoalele sunt faptele unei mîini străine de undeva”. Imediat, de „undeva”, pică o fulgerătoare protestare. Atunci, acelaş guvern desminte, iar sus şi tare, prin legaţiunile regale, orce ştire de aşa fel ca o „curată născocire”. La un moment, oligarchia dă semne de curată demenţă: îşi închipuie ca sorginţi ale dezastrului, fel-de-fel de conjuraţiuni anarchiste, din Barcelona sau Peterson, din Honolulu – mai ştim de unde ? Nu mai vede nicăeri decît instigatori, nu mai visează, nu mai caută, nu mai gîndeşte decît să găsească pe instigatori – fenomen şi ridicul şi deplorabil, ca totdeauna aşa numitul delirium persecutionis. Nu le vine politicianilor noştri să crează că dezastrul este urmarea fatală a sistemei lor politice, şi’i caută explicaţia la chilometri departe, cînd, dacă ar fi în stare să se uite mai bine, ar putea-o găsi sub vîrful nasului. Trebue numaidecît să fi fost o vrajă care să fi deslănţuit aşa din chiar senin un uragan, să fi fost neapărat instigatori, ca să se fi răsturnat o lume întreagă, liniştită pîn’adineaori, într’o clipă cu josu’n sus !… Ca baba chioară punînd tingirea pe pirostria şchioapă; cînd se răstoarnă tingirea’n foc, se cruceşte baba, şi scuipă şi caută’n spuză urmele Necuratului – care i-a răsturnat hiertura.
    Dar orce am spune noi despre păcatele oligarchiei noastre şi despre răspunderea ce cade asupră-i pentru cîte s’au întîmplat şi se mai pot întîmpla, nu ar avea nicio autoritate dacă un glas mai presus de orce bănuială nu le-ar da o înaltă consacrare… În toiul răscoalelor, cînd toată lumea e cuprinsă de teroare panică, o delegaţie vine să depună la picioarele Tronului doleanţele propietarilor şi arendaşilor ameninţaţi cu ruina averii şi pierderea vieţii. Regele, într’un moment de profundă mîhnire, nu se mai poate stăpîni; îl biruie nevoia de a isbucni odată din fundul sufletului, de a spune ‘nfine adevărul fără înconjur; situaţia este prea înaltă ca El să nu rostească în gura mare ceea ce, cu atîta îndărătnică îngăduinţă, a tăcut îndelung tutulor:

    Cauza dezastrului în care a căzut ţara este numai – da, numai nenorocita politică, ce o fac partidele şi bărbaţii noştri de Stat de patruzeci de ani încoace !” 1 )
    Dar sinistrul s’a potolit demult…A trecut parcă un veac de astă primăvară !… Toate sunt cu totul uitate. Cum i-a venit sufletul la loc, oligarchia şi-a luat iar bunele clasice năravuri; a început iar jocu’i normal de cacialmale între fracţiuni, grupuri şi grupuşoare şi în sînul acestora, ca în frumoasele senine zile de pace… Şopte şi intrigi de culise; sfori şi sforicele, cît mai subţiri dacă trebuesc, cît mai groase dacă merg; emulaţie de subtile ergoterii bizantine pe faţă; concurs de pişicherlîcuri pela spate; adevărul curat, strecurat la ureche cu acele clipeli din ochi şi cu acel tremur de buză, caracteristice minciunii; minciuna rostită tare în vileag cu glaciala neşovăire, pecetea sfîntului adevăr… Şi cîte griji pentru atîtea grave probleme publice !… De exemplu… Un aşa numit gheşeft (ce barbarism ! ce grozăvie ne mai pomenită la noi !) cu niscai furnituri publice; după asta… o recidivă de indelicateţă sau de abatere dela seninătatea or gravitatea impuse unui înalt magistrat, care a îndrăsnit, unde şi cînd nu se cuvenea, să spună şi el ce avea pe suflet; pe urmă… trebue sau să se permită plutonierilor bacalaureaţi a purta sabie ca ofiţerii titulari ? apoi… resultatul unei alegeri comunale dintr’un orăşel de provincie, adăpostit în cine-ştie ce văgăună de munţi, cu patru-cinci mii de locuitori şi cu de vreo trei ori pe atîţia decalitri de ţuică pentru consumaţia anuală ! dar înfine, instituirea Doctoratului în drept ! această ridicare absolut imperioasă în momentele de faţă ? această înălţare cu un etaj mai sus a prosperelor noastre fabrici naţionale de bărbaţi de Stat ?… nu sunt astea atîtea ş’atîtea chestiuni destul de arzătoare ca să dea insomnii sacrei noastre oligarchii ?
    În cluburi sumptuoase, unde se aruncă pe o carte arenda unui vast domeniu; în cabinete particulare, unde un mic souper fin se plăteşte cu preţul cîtorva chile de mălaiu; în berării populare, unde meschini impiegaţi asvîrl într’o seară la chef leafa-le pe o săptămînă; în cîrciumi de mahala, unde se strîng hăitaşii electorali să se cinstească cu tulburel nou prefăcut din vechiu; – pe căile publice – la colţul bulevardului, sub splendoarea lampelor electrice, sau la răspîntia depărtată, sub licărirea unui felinar afumat; în tramvaiu, pe jos, în muscal cu cauciuc; în vagon-lits, în clasa a doua or atreia; – dela spuma oligarchiei pînă la drojdia clientelei – toţi roiesc şi forfotesc… Şoptesc, discută, şi perorează şi isbucnesc şi pun lumea la cale, – gîndind la… persoane; vorbind de… persoane; aplaudînd sau condamnînd… persoane; expulsînd sau decorînd… persoane; exaltînd sau calomniind… persoane !…Persoane şi iar persoane ! Fireşte, sistema trebue să fie consecuentă. Aci, lumea e a persoanelor, nu persoanele sunt ale lumii… Aci sunt slujbe pentru slujbaşi, nu slujbaşi pentru slujbe; bisericii pentru popi şi paracliseri, nu paracliseri şi popi pentru biserici; gîşte pentru hahami, nu hahami pentru gîşte; catedre pentru profesori, nu profesori pentru catedre… Aci e, înfine o patrie pentru patrioţi, nu patrioţi pentru o patrie…
    Fireşte iarăşi cu reserva multor excepţiuni onorabile, netăgăduit oamenii de ispravă, nomoliţi în nenorocita sistemă politică şi socială… Acestea toate se petrec d’asupra pe o pojghiţă foarte subţire, subţire detot, gata să crape sub prea grea apăsare… În acelaş timp, de-desubt, în adînc, clocotesc aproape cinci milioane de creaturi umane, sufletele ofensate de prea îndelungată obijduire. Minţile cari au început şi ele să lumineze, le ard de gîndul răsturnării uzurpatorilor, de dorul cuceririi unei părţi măcar din stăpînirea intereselor şi destinelor proprii… Acolo, pe cînd d’asupra se ‘nvîrteşte tot cu mai mult avînt veselul cancan fără soluţiune; acolo, în adînc, gem uriaşe nevoi materiale şi morale ale unui popor întreg – singura temelie, singura realitate, singura raţiune de a fi a Statului naţional romîn… Acolo, în adînc, o lume care ştie mai bine ce înseamnă a muri ca vitele, decît ce va să zică a trăi ca oamenii, scrînceşte: „Noi vrem acum nu doar pămînt !… vrem şi pămînt şi omenie !”…. Acolo, sub lumina candelei, stă atîrnat între sfintele icoane manifestul regal aşteptînd…
    Să aştepte !
    Capitolul III
    Încă puţine cuvinte deocamdată…Zilele acestea se deschide Parlamentul (am arătat mai sus de unde derivă aşa numita reprezentaţiune naţională), ales în urma strajnicei represiuni a răscoalelor, să avizeze asupra răului de care s’a dovedit în destul cît sufere ţara. După cele ce vedem pînă în ultimele momente, toţi bărbaţii noştrii de Stat, dela nulităţi pînă la somităţi, precum şi toată presa noastră, urmează a crede că la noi n’ar fi vorba decît de o chestiune economică – adică ţara n’ar avea alte nevoi decît economice; nu i-ar mai lipsi Statului nostru, ca să’i meargă perfect de bine, decît nişte reforme economice… În adevăr, lucru de mirare ! Cum nu văd oamenii că mai mare amăgire nu se poate ?… Cine ar putea tăgădui importanţa chestiunilor economice ? Dar de asta mai e vorba acum ?
    Orcîte reforme s’ar face în această direcţie, unele mai ingenioase sau mai simpliste, mai mult sau mai puţin originale, decît altele – toate vor fi doar nişte paliative. Răul de care sufere ţara va rămînea, cum am mai spus, şi va coace cu cît mai acoperit cu atît mai adînc. Ţara are nevoe de o fundamentală reformă politică. Ba, ceva mai mult: cu cît pentru moment starea intereselor materiale i se va îmbunătăţi, cu cît echilibrul acestora se va repara provisoriu, cu atît nevoile mentale şi morale vor deveni mai imperioase şi deci mai violent strigătoare; – fiindcă tot răul vine numai şi numai dela falsa alcătuire politică, ce nu se mai poate ţinea astăzi în picioare – dela deplorabila noastră sistemă oligarchică, fără restrîngere de număr, fără limite de ranguri, fără raţiune istorică, fără tradiţie şi fără posibilitatea de a şi le crea măcar cu timpul; avînd pentru viaţa publică, pentru interesele generale ale Statului, toate păcatele oligarchiilor senile şi putrede şi neavînd vreunul dintre meritele oligarchiilor voinice şi sănătoase.
    I-or fi trebuind fireşte ţării multe reforme economice; dar pe acestea nu oligarchia noastră, cum o cunoaştem, ar avea interesul, şi mai puţin capacitatea şi autoritatea, să le facă dintr’odată; numai ţara însăşi şi le-ar putea face încet-încet potrivit trebuinţelor şi intereselor ei. Pentru aceasta ea are acuma nevoe de o singură reformă – şi precum zice un înţelept istoric, „cînd a ajuns neapărată o reformă, şi i-a sosit ceasul îndeplinirii, nimic n’o mai împiedică; ba, totul o ajută” – o singură reformă: Abolirea alcătuirii politicii de uzurpare, desfiinţarea celei mai odioase sisteme boereşti, fără boeri şi boernaşi număraţi, ci cu nenumăraţi ciocoi şi cioclovine, – şi intrarea întregii ţări în stăpînirea dreptului ei întreg de a hotărî asupra avutului şi onoarii ei, asupra soartei şi destinelor ei, după voinţa lui Dumnezeu, numai prin voinţa ei.
    Atît mai rău pentru cine, orb sau orbit, amăgit de alţii or de sine, nu înţelege această supremă necesitate a existenţei Statului romîn ! Aşa dar, mai întîiu; destul cu casta de strînsură din vîrfuri pînă’n gunoaie ! destul cu mamelucăria inică ! destul cu absurdul anachronism, ibrida Constituţiune archontologică, pe care ar trebui s’o punem cu minte şi cu linişte la archivă, făr’a mai aştepta momentul cînd s’o vedem arsă cu un alaiu şi cu o pompă mult mai puţin veselă decît cele cu cari a fost ars odinioară Regulamentul organic !
    Şi pe urmă ?… Pe urmă ţara întreagă, chemată să-şi exercite dreptul ei sfînt fara da se … Vază-şi, după înţelegerea şi judecata ei, sub paza Celui de sus, de nevoi ! Şi dacă nu va şti deocamdată destul de bine, atunci… să înveţe ! să ‘nveţe, cu necazuri şi jertfe, cum a ‘nvăţat toată lumea civilizată. Are pentru asta vreme destulă: Dumnezeu, fie lăudat numele lui ! n’a pus hotar viitorului…
    Numai asta i-e leacul… Încolo degeaba orce şi orcîte paregorice !… Iar bărbatul de Stat care, azi sau mîine, îşi va lua cu peptu ‘nainte eroica sarcină să aducă leacul va însemna în istoria Patriei un nume în adevăr măreţ şi neperitor între nenumăratele mititele, menite să fie uitate cu atît mai degrabă cu cît or fi fost mai importante, şi or fi făcut mai multă larmă împrejurul nimicniciei lor !
    1907, Octomvrie”

  23. vali plesca Says:

    e o zi trista, bineinteles. nu-s monarhist, dar nu m-ar deranja ca romania sa fie monarhie constitutionala. pragmatic vorbind, stabilitatea oferita de o curte regala ar fi un factor de echilibru in politichia romaneasca. realist vorbind, asta nu se va intampla niciodata.

  24. Plano Says:

    @Roxana
    Ce o fi marxist-leninist sau idealist in datele istorice si considerentele juridice pe care le-am expus mai sus… numai tu poti sa stii!
    Nu crezi ca exagerezi in etichetarea ca marxiste a oricaror opinii care nu coincid cu ale tele?
    Nu tu spuneai ca ar fi fost bine ca g-ral Stanculescu sa fii dat o lovitura de stat si sa-l aduca pe rege?
    De fapt, in celebra zi de 28 ianuarie 1990, cand Iliescu a rostit catre interlocutorul Coposu rugamintea „sa nu-i bage sula in coaste”, Coposu chiar i-a promis functii lui Stanculescu daca il sprijina sa preia puterea. Aia n-ar fi fost tot lovitura de stat?
    Asa cum democratia nu poate sa multumeasca pe toata lumea, nici loviturile de stat nu pot fi acceptate de toti.
    Voi ati ramas nemultumiti de lovitura de stat prin care a fost rasturnat Ceausescu?

  25. cenushares Says:

    nu cred ca regele era vinovat pentru toate astea … dar daca poti sa fii obiectiv iti dai seama ca lucrurile stateau foarte prost … sa vii acuma si sa’mi zici ca monarhia ar trebui resuscitata mi se pare cel putin naivitate … daca nu reacredinta … vad ca roxana zice ca saraci erau doar lenesii … asta’i o teorie care’i vehiculata si acuma, saracii d’aia sunt saraci ca’s lenesi … bunicul meu era sarac si nu’mi poti spune tu mie ca d’aia era sarac ca era lenes

  26. Radu Humor Says:

    @ Gabimihaela ,

    Felicitari pentru aniversarea casatoriei si

    La multi ani !

  27. balbeck Says:

    Ce daca ala e vecin cu Giuliani?Nu m-a convins deloc.

  28. balbeck Says:

    Ce tabloid!Asta cred ca a fost cel mai mare.Bv,Dinule,ai batut recordul.

  29. balbeck Says:

    Cand sunt bani la buget,se aplica masuri de dreapta.Cand nu sunt bani,masura e de stanga,adica:’strangeti cureaua’.

  30. Dinu Says:

    @
    cenushares,

    nu ai inteles nimic. este vorba in primul rand de DEMNITATE. stii ce-i Demnitatea, Onoarea?
    O forta straina de ocupatie, care te jefuieste, iti schimba prin forta si santaj, forma de guvernamant, iar tu, romanul de azi, spui Spasiba in genunchi, in cel mai bun caz, daca nu tarandu-te.

    Iti mai dau un document…

    SUNTEM CU TOTII CUPRINSI DE GRIJA CEA MARE

    Rascoala din 1907 este evenimentul cel mai dureros al statului român modern. Vechiul Regat dovedea la 1907 un echilibru social atât de precar, încât întreaga constructie de stat parea fragila. Prin maturitatea politica si întelepciunea elitei sale politice, prin capacitatea de efort constructiv, satul român îsi câstigase faima de element de ordine, de civilizatie si progres în Europa Orientala. „Si deodata, în mijlocul acestei situatiuni, ne gasim în mijlocul unei încurcaturi interne din cele mai complicate, care zguduie din temelie statul nostru. Suntem cu totii cuprinsi de grija cea mare ca edificiul de abia cladit sa nu fie desfiintat”, exclama plin de îngrijorare, la 13 martie 1907, D.A. Sturdza, seful politic liberal, care tocmai preluase guvernul si încerca sa faca fata situatiei. Si nu era deloc usor. Cum bine remarca Emil Constantinescu: „Daca puterea nu a fost de invidiat vreodata, este în aceste dureroase momente; în împrejurarile de astazi, ministerul este un calvar”.

    Rascoalele izbucnesc pentru ca în vechea Românie problema agrara nu fusese rezolvata. Repartitia pamântului exprima un mare dezichilibru social (marea proprietate detinea jumatate din suprafata arabila, iar mijlocia proprietatea aproape ca nu exista); România era tara cu arendasia cea mai raspândita din Europa si patura arendasilor, de regula de alta etnie decât româna, accentua tragic exploatarea muncii taranului; infrastructura la sate nu functiona sau înca nu exista: conditii de locuit neadecvate, serviciu sanitar total deficitar, subnutritia cronica, administratie abuziva, camata foarte raspândita, învatamânt slab organizat. Totul pe o stare de incultura si de vechi mentalitati, pe o lipsa cronica de initiative productive. Toata modernizarea vechii Românii e facuta pe spinarea taranimii, care, în fapt, e factorul social sacrificat al acestui proces.

    Pe o astfel de stare, rascoala, odata izbucnita, se raspândeste în aproape toata lumea satelor. Si, evident, ei trebuie sa i se puna capat. Guvernul liberal o face repede, folosind toate mijlocele (Imperiului austro-ungar vecin sugera diplomatic un ajutor armat pentru aliatul sau, acceptarea acestuia ar fi pus la zid idealul national româneasc). Câti au murit în timpul represiunii nu se stie nici astazi, pentru ca s-au pierdut dosare din arhiva Ministerului de interne si din aceea a Ministerului de razboi (de fapt, ele au fost retrase din arhiva acestor ministere pentru a nu servi ca arma în lupta politica; au intrat în arhiva regala si în timpul primului razboi mondial s-au pierdut cine stie pe unde, poate chiar pe întinderile stepei rusesti, pe lungul drum al calvarului tezaurul român). Cifrele obtinute prin coroborarea mai multor surse indica aproximativ 2000-2500 de victime.

    Dupa restabilirea echilibrului si a ordinei de stat, rascoala va determina totusi un proces profund reformator în agricultura pe care-l încep liberarii în 1913-1914 si care e continuat în 1917 si fixat prin reforma din 1921, cea mai avansata din Europa acelor ani. Omul care condusese represiunea la 1907, generalul Al. Averescu, va fi omul care conduce guvernul ce aduce reforma la 1921, facuta cu adeziunea regelui Ferdinand si a liberalilor lui Ionel Bratianu. Liberalismul si democratia la români trec prin sângele taranesc care uda glia la 1907.

    Diplomati italieni despre 1907

    Italienii aveau la 1907, ca ministru la Bucuresti, un bun diplomat pe marchizul Emil de Beccaria, din vechea arstocratie nordica, italiana, culta, rafinata, deschisa curentelor de idei moderne (strabunicul sau fusese Cesare Beccaria, remarcabil literat si economist, printre colaboratorii cenaclului Caffè” din Milano la începutul sec. 19). Venise demult la Bucuresti (din 11 iunie 1895) si ne cunostea bine (era prieten bun cu I.I.C. Bratianu, cu Take Ionescu si cu multi alti oameni politici). Se misca la Bucuresti cu dezinvoltura si se simtea, cum o si declara, tout à fait comme chez moi” (într-adevar, ca la mine acasa). Rapoartele trimise la Roma sunt bazate pe informatii de prima mâna si din prime surse (când nu putea vorbi cu regele, primul ministru sau unul dintre ministrii, atunci nu scria, motivând cu neputinta contactarii unuia din ei; informatii culese de la persoane mai putin autorizate nu îi pareau de încredere.

    Devorat de ambitii senile

    Ce scrie el (si cei care îl înconjoara) despre revolta de la 1907? Mai întâi acuza slaba prestatie politica a guvernului conservator, condus de Gh. Gr. Cantacuzino, cabinet framântat de convulsii interne, de conflictul dintre adeptii lui Take Ionescu si aceia ai lui Gh.Gr. Cantacuzino. Nu e un mister ca activitatea guvernului lasa de dorit din multe puncte de vedere; e prea cheltuitor, practica nepotismul si favoritismele [aluzie la Gh.Gr. Canrtacuzino care îsi pune rudele în tot felul de functii], nu da exemplu de moralitate politica. Legile aprobate de Parlament nu sunt toate oportune si nici bine studiate” (Raportul din 14 mai 1906). Unul din cele doua mari partide ale tarii [Partidul Conservator] se gaseste într-o stare de dezorganizare totala, ceea ce poate determina consecinte politice deloc indiferente” (Raportul din 6 martie 1907). La 31 martie constata ca cine nu cunoaste România a fost socat de felul în care guvernul [Gh.Gr. Cantacuzino] s-a lasat surprins de o miscare evident pregatita din timp si a ignorat aceste pregatiri”.
    Avertismentele n-au lipsit. Un functionar superior de politie i-a spus ca de luni de zile la Directia Generala a Sigurantei Publice soseau stiri alarmante, care au fost semnalate à qui de droit” (celor în drept), adica primului ministru si ministrului de interne (în fond aceleiasi persoane, Gh. Gr. Cantacuzino), care n-a facut nimic. Ion Lahovari i-a povestit si el, la întâlnirea din 29 martie 1907, ca atunci când era ministru, i-a atras atentia lui Gh. Gr. Cantacuzino asupra stirilor alarmante venite din tara, dar el l-a linistit, vorbindu-i de blândetea si întelepciunea românului. I.I.C. Bratianu îi povestise ca atunci când preluase Ministerul de interne gasise o multime de plângeri, scrisori si rapoarte ale prefectilor care erau în plicuri nedesfacute. Acest om [Gh. Cantacuzino] era inconstient de teribilele responsabilitati care apasau asupra capului sau scrie Beccaria. Era devotat de o ambitie senila, preocupat înainte de toate de a-si spori imensele sale averi si influenta propriei sale familii, asezându-si un numar mai mare de rude în pozitii oficiale”. Nu se putea resemna sa abandoneze puterea, mai scria Beccaria, si atunci când regele îl chemase pe D.A. Sturdza la Palat, pentru formarea guvernului, el nu-si daduse înca demisia si propunea suveranului o formatiune ministeriala condusa tot de el, dar împreuna cu junimistii, desi n-avusese nici macar precautia sa-i întrebe pe acestia daca erau de acord. Regele i-a replicat scurt ca era prea târziu si ca deja îl însarcinase pe seful liberal cu formarea unui nou guvern. Pentru binele tarii scria ministrul italian, pe care Gh. Cantacuzino îl calca pe nervi e de speriat ca dupa dovada absolutei incapacitati de guvernare dovedita în doua rânduri de dl. Cantacuzino nu se va mai încerca cu el o a treia experienta!” (Raportul din 31 martie 1907).

    Ca pe vremea legarii de glie

    A fost doar incapacitatea gucernului Cantacuzino motivul rascoalei? Nu. Revolta s-a datorat, mai scrie Beccaria, înfluentat de discutiile cu D.A. Sturdza si cu I.I.C. Bratianu, si infiltrarii ideilor socialiste si comuniste, activei propagande a agentilor indigeni si straini [Sturdza i-a pomenit de potemkinisti], care au gasit un teren propice la o populatie ignoranta si având toate motivele sa se plânga de propria-i soarta. Agentii si-au facut ajutoare pretioase într-un bun numar de învatatori si chiar preoti si primari, ei însisi tarani cu prea putin mai culti decât ceilalti. Existenta acestei propagande, cu toate ca guvernul nu are înca în mâna toate firele, e dovedita de descoperirea de manifeste socialiste revolutionare raspândite printre tarani” (Raportul din 31 martie). Propaganda revolutionara si-a varsat veninul în sufletele nemultumite” scrie si consulul italian de la Galati, Paolo Grandi, constatând ca guvernul Cantacuzino a fost prea tolerant cu dezertorii rusi (Raportul din 31 martie). Mai multi agitatori veniti din Basarabia au fost arestati si trimisi peste Prut, comunica ministrul italian la 20 martie. Tulburarile din Rusia nu puteau sa nu aiba un efect si în România vecina. Dar cauza principala a rascoalei, revine Beccaria, este ignoranta crasa, conditiile sanitare ale clasei taranesti, care traieste ca pe vremea legarii de glie; taranul e obligat sa lucreze doar lotul proprietarului si al arendasului, pentru ca nu-i mai ramâne timp si pentru lotul lui”. Bucata de pamânt data taranului e masurata cu o prajina mai mica decât aceea care trebuie lucrata pentru proprietar. taranul e grevat de dobânda foarte mare. Apoi taranul e prin natura lui mai indolent si acesta este înca un motiv pentru care nu ajunge sa-si lucreze propriul lot” (Raportul din 6 aprilie 1907).

    Socialisti si studenti au exploatat prezenta masiva a evreilor în Moldova si existenta unuki curent antisemist si au cautat sa dea miscarii un caracter confesional. Beccaria are cuvinte aspre la adresa speculantilor arendasi, care exploateaza fara rusine în vreme ce proprietarii îsi traiesc viata lor la Paris”. El aminteste de trustul Fischer din Moldova care avea 237 000 de ha în arenda, din care 159 000 ha teren arabil si care se întindea pe 79 de comune una lânga cealalta, în asa fel încât taranul, daca voia sa-si închirieze forta sa de munca n-o putea face decât pe mosiile arendate de trust si la pretul de monopol stabilit de acesta. Arendasii închiriaza cu 21 de lei ha si cer taranilor 40-60 de lei. Consului italian de la Galati scria ca evreii, neputând sa devina proprietari si fiind ei foarte întreprinzatori, au acaparat pamânturile de arendat cu lungi termene de arenda si au devenit de fapt adevarati stapâni ai pamântului”. n Moldova erau evrei numerosi care au în mâinile lor tot comertul, în asa fel încât taranul nu poate face nimic, nici sa munceasca, nici sa-si vânda recolta, nici sa cumpere nimic din ale vietii, fara a se supune exigentelor israelite”.

    PS
    Scuza-ma Roxana pt postarile tip „document”. Este ultimul.

  31. Radovan Says:

    @Cenushares
    Oricat ar fi fost comunistii de specialisti in „spalatul creierelor” aveau totusi nevoie si de creier, care in cazul tau lipseste cu desavarsire. Bunicul saracul chiar n’are nicio vina, nu vad de ce ii implici harnicia in sapuneala pe care o iei tu pe bloguri? Poate pentru ca voi bolsevicii nu aveti respect pentru memorie? Ea fiind pentru voi doar prilej de frustrari si mustrari de constiinta.

  32. balbeck Says:

    In fond suntem condusi de un comunist(presedintele) si de un premier(utc-ist).Masuri de dreapta probabil nu vor veni prea multe,in schimb de stanga o gramada.

  33. Marius Mina Says:

    @Balbeck, crezi ca mi-as pierde macar o secunda sa te conving?
    Ai tu convingerile tale, dupa 40 de tari vizitate….pe mare si uscat

  34. Marius Mina Says:

    @Tio -buna intrebarea cu legea lustratiei, crezi ca degeaba l-au pus pe Bogdan Olteanu respnsabil cu gestiunea legilor la camera Deputatilor?
    Nu degeaba l-au luat astia de la Alianta Civica si Pro Democratia la bastoane si l-au acuzat de tergiversarea aprobarii legii lustatiei..Bunica Gisela s-ar fi rasucit a dracu’ prin cavoul de familie daca nepotelul ar fi jucat stramb.
    Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, este somat, printr-o scrisoare deschisa, de o serie de organizatii civice si sindicale sa urgenteze adoptarea Legii lustratiei pana la finalul lunii septembrie, in caz contrar acestia cerandu-i oficial demisia.

    bogdanolteanuSemnatarii documentului remis, marti, presei ii cer totodata si premierului Calin Popescu Tariceanu sa-l excluda pe Bogdan Olteanu din PNL, in cazul in care acesta nu face demersurile necesare pentru ca Legea lustratiei sa ajunga in fata plenului pentru vot pana la termenul-limita acordat.
    Autorul scrisorii deschise, Sorin Iliesiu, il acuza pe Bogdan Olteanu de faptul ca, desi in urma cu un an promitea ca Legea lustratiei va intra in dezbaterea Camerei Deputatilor in doua saptamani, acest lucru nu s-a intamplat nici dupa un an.

    „Domnule Bogdan Olteanu, presedinte al Camerei Deputatilor, exact acum un an v-am adresat o scrisoare deschisa in care v-am cerut ca Legea lustratiei, care urma sa fie votata de Camera Deputatilor in toamna anului trecut, sa prevada interdictia de a ocupa functii publice inclusiv pentru urmaritii penal in dosarele masacrului din decembrie 1989 si fratricidului din iunie 1990. Ne-ati raspuns printr-o scrisoare deschisa ca «Legea Lustratiei face parte din obiectivele politice» pe care vi le-ati propus pentru acest mandat si ne-ati invitat sa dezbatem impreuna forma ameliorata a actului, fata de cea votata in Senat. (…) Domnule Olteanu, anul trecut, in septembrie, la Timisoara, ne-ati promis ca «Legea Lustratiei va intra in urmatoarele doua saptamani in dezbaterea Camerei Deputatilor». A trecut aproape un an si acest lucru nu s-a intamplat”, scrie Iliesiu in documentul asumat de cele peste 20 de ONG-uri.

    Organizatiile care si-au asumat documentul sustin ca „nu concep” ca Legea lustratiei sa nu opereze pentru alegerile parlamentare de la finalul anului 2008, amenintand ca daca pana la 30 septembrie actul normativ nu va trece de Camera, vor cere demisia de onoare a lui Olteanu.
    „Domnule Olteanu, nu concepem ca Legea lustratiei sa nu fie operanta pentru alegerile parlamentare din acest an. Daca pana la 30 septembrie 2008 Camera Deputatilor, pe care o prezidati, nu va vota Legea lustratiei, va vom cere atat dumneavoastra cat si celor care se impotrivesc adoptarii acestei legi sa-si prezinte demisia de onoare fata de poporul roman – singurul care a adus jertfe pentru caderea comunismului in Europa: peste 1.200 de morti si peste 3.300 de raniti. Vinovatii masacrului nu au fost nici astazi judecati, tocmai pentru ca Legea Lustratiei nu a fost votata, iar securistii si comunistii lustrabili din institutiile statului au reusit pana in prezent sa blocheze dosarele revolutiei si ale mineriadelor”, se mai arata in documentul citat.

    In plus, semnatarii ameninta si ca vor cere electoratului un vot de blam fata de PNL in alegerile de la sfarsitul anului, pe motiv ca, daca Legea lustratiei nu va fi adoptata, „angajamentele electorale ale PNL pentru implinirea idealurilor de Dreptate si Adevar au fost o inselatorie extrem de grava”.
    Semnatarii ii cer si liderului liberal Calin Popescu Tariceanu sa-l excluda pe Olteanu din partid si sa propuna in functia de presedinte al Camerei Deputatilor „un liberal capabil sa condamne asa cum se cuvine crimele si abuzurile indurate de sute de mii de liberali in timpul regimului comunist”.
    Semnatarii anunta si ca, in masura in care Legea lustratiei nu va opera pana la finele lui septembrie, ar putea cere organizarea unui referendum, simultan cu alegerile parlamentare, „astfel incat poporul roman sa decida singur daca securistii si activistii comunisti mai au dreptul sa conduca o Romanie moderna, membra a Uniunii Europene si a NATO”.

    Legea lustratiei a fost votata de Senat in aprilie 2006, cu 69 de voturi „pentru”, 42 de voturi „impotriva” si noua abtineri.
    Ideea unei legi a lustratiei anticomuniste s-a nascut in Romania in martie 1990, prin Proclamatia de la Timisoara. Imediat dupa caderea comunismului, aproape toate fostele tari comuniste au pus in aplicare ideea.

    „Spre rusinea franarilor Romaniei, tocmai Romania, la 19 ani de la revolutie, nu a adoptat inca legea nascuta in Romania si adoptata doar de altii. Chiar si Parlamentul Albaniei a adoptat legea lustratiei anticomuniste inca de acum 13 ani”, conchid semnatarii documentului, care amintesc ca Olteanu a primit, in iarna anului trecut, distinctia „Secera si Ciocanul” din partea Societatii Timisoara, acordata celor care sustin comunismul si structurile acestuia, tocmai pentru tergiversarea adoptarii Legii lustratiei.
    Scrisoarea deschisa este asumata de Societatea Timisoara, Asociatia 21 Decembrie 1989, Blocul National al Revolutionarilor 1989, Asociatia Adevar si Dreptate, Sindicatul National al taranilor si al Proprietarilor Romani, Asociatia Europeana a Cadrelor Didactice – Sectiunea Nationala Romania, Organizatia Neguvernamentala Ecomondia, Liga Studentilor din Universitatea Bucuresti 1990, Fundatia Culturala Timpul – Iasi, Consiliul Mondial Roman, Consiliul Roman American, Asociatia Cives, Asociatia Copiilor Revolutiei, Federatia Nationala Omenia a Pensionarilor, Grupul vaduvelor de eroi martiri, Federatia sindicala „Solidaritatea – Virgil Sahleanu” a siderurgistilor din Romania, Fundatia Nationala a Revolutiei din Decembrie 1989 – Timisoara, Sindicatul Solidaritatea al siderurgistilor Galati, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara si Sindicatul ALRO Slatina.

    Sursa: Mediafax

  35. Marius Mina Says:

    Societatea Timisoara i-a acordat, sambata, presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, premiul „Secera si Ciocanul”, pentru nerespectarea promisiunii de a pune in dezbatere, in Camera, proiectul Legii Lustratiei, relateaza NewsIn.

    „O mare dezamagire pentru Societatea Timisoara, pentru toti care se pronunta pentru democratie si impotriva reziduurilor comunismului, este chiar presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, care a promis ca va pune in dezbatere in Camera Deputatilor proiectul Legii Lustratiei”, a declarat presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea.

    Nominalizarile pentru premiile Societatii Timisoara au fost facute la sfarsitul lui 2007, dar au fost acordate sambata, dar Olteanu nu a venit sa-si ridice premiul.

    Mihalcea a precizat, sambata, ca populatia considera necesara Legea Lustratiei. „Circa 70% din respondentii unui sondaj de opinie cred ca aceasta lege este necesara. Acest lucru i-a determinat pe unii politicieni sa isi treaca Legea Lustratiei in propriile agende, dar au ramas la aceasta faza si nu au facut nimic pentru a o promova”, a mai afirmat Mihalcea.

    Proiectul Legii Lustratiei, initiat de cativa ani, nu a devenit inca lege. In primavara lui 2006, proiectul Legii Lustratiei a trecut de Senat, mai apoi a trecut si de comisii. in prezent, acesta este blocat la Camera Deputatilor.

    Bogdan Olteanu a participat, in 2007, la Timisoara, la o dezbatere publica pe tema lustratiei si a promis atunci ca, pana la sfarsitul anului, proiectul va trece de comisiile de specialitate ale Camerei Deputatilor.

    In cadrul ceremoniei de sambata au fost desemnati si alti castigatori ai premiilor oferite de Societatea Timisoara: premiul „Ion Monoran” – pentru staruinta in demersurile de a decanta valorile morale in societatea romaneasca a fost decernat Irinei Tudor (presedintele Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania), lui Radu Filipescu (presedintele Grupului de Dialog Social) si lui Florin Postolachi (presedintele Asociatiei 15 noiembrie 1987 Brasov).

    De asemenea, premiul „Alexandru Indries” – pentru contributia avuta prin intermediul cuvantului scris la dezvoltarea spiritului civic, i-a revenit lui Sorin Ionita (cercetator si jurnalist) iar premiul „Punctul 12 al Proclamatiei de la Timisoara” – pentru promovarea principiilor Proclamatiei in diaspora i-a revenit Sandei Golopentia (scriitoare si profesoara cu domiciliul in SUA).

    Membrii Societatii Timisoara nu au acordat, acest an, premiul „Speranta” nimanui. Premiul ar fi marcat contributia la instaurarea democratiei si destramarea structurilor neocomuniste din Romania.

  36. Marius Mina Says:

    Gisela Vass, bunica lui Bogdan Olteanu (foto), presedintele Camerei Deputatilor, era numarul doi in relatiile internationale ale regimului comunist si „coordona” legaturile cu agentii Moscovei, descoperire facuta dupa mai bine de 17 ani de ancheta. Dosarul a inceput cand scriitorul Paul Goma a depus o plangere impotriva celebrului terorist Carlos „Sacalul”, suspectat ca ar fi avut legaturi cu Securitatea romana, relateaza Click.

    Cinci fosti diplomati, acuzati de terorism, sunt nominalizati in plangerea facuta la Parchetul Instantei Supreme, se arata intr-un comunicat trimis miercuri de IICCR, Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului, condus de secretarul de stat liberal Marius Oprea, consilier pe probleme de securitate al premierului Tariceanu.

    Potrivit IICCR, cei cinci, vinovati de abuzuri extrem de grave, erau subordonati ai Departamentului de Informatii Externe, condus la vremea aceea de Nicolae Plesita, acuzat ca ar fi fost complice la asasinatele executate de Carlos „Sacalul”. La recomandarea KGB, statele comuniste foloseau in combinatii operative de tip terorist grupul lui Carlos (Ilici Ramirez Sanchez).

    Se pare ca „Sacalul” lucra direct cu activul de Partid, la nivel inalt, respectiv, in Romania, cu agenta Gisela Vass, plasata de Moscova in Comitetul Central al PCR, care ordona terorismul de stat, coordonat apoi de Securitate.

    O actiune teorista consta, la acea vreme, si in plasarea unor dispozitive explozive in coletele expediate catre trei cunoscuti contestatari ai regimului comunist (Paul Goma, Nicolae Penescu si Serban Orescu), cu intentia de a le cauza moartea.

    Ancheta in acest caz a inceput in urma unui raport al unui fost sef serviciu in cadrul DIE, la care s-a adaugat cererea lui Paul Goma de solutionare a incercarii de asasinat indreptate impotriva sa.

    Potrivit dovezilor, Securitatea acorda, la ordinul conducerii PCR, suport logistic grupului condus de Carlos. In timp ce pentru organizarea si executarea mai multor atentate pe teritoriul Germaniei, Frantei si Elvetiei legatura era Gisela Vass, Plesita era contactul direct cu teroristul promovat de KGB.

    Pentru a protesta fata de mentionarea bunicii sale, Gisela Vass, intre vinovatii de instalarea si mentinerea la putere a regimului comunist, Olteanu a refuzat sa faca parte din prezidiul legislativului, la 18 decembrie 2006, in plenul Parlamentului, cand Basescu a condamnat regimul comunist, considerat ilegitim si criminal.

  37. cenushares Says:

    dinu,

    sunt cam ocupat si am citit in diagonala .. oricum am prins ideea .. taranii erau nemaipomenit de multumiti, fericiti, bogati chiar dar s’ar rasculat pentru ca i’au pus „agenturili” … am inteles bine?

  38. cenushares Says:

    adimratia pe care o au unii pentru monarhie si pentru fostul rege mihai ar putea sa aiba o legatura cu nevoia romanului de tatuc … tot asa cun unii l’au avut pe ceausescu, altii pe iliescu, altii pe basescu il aveti si voi pe mihai intaiul … e treaba voastra … ce nu’i in regula e ca improscati cu invective pe toti cei care nu va impartasesc opiniile … 🙂 … maine poimaine o sa vreti sa ne bagati la puscarie

  39. Radu Humor Says:

    @ Dinu ,

    Coplesitoare si demna de tot respectul stradania de a face cunoscute multe lucruri despre rascoala/revolta din Martie 1907 ( unele insa mai putin probate documentar ,iar altele trecute prea usor cu vederea )

    Demn de remarcat mi se pare insa si ca rascoala n-a avut caracter antimonarhic/antistatal , ci a fost o revolta indreptata impotriva arendasilor si camatarilor evrei pe care Romania se obligase sa-i primeasca pe teritoriul ei ,iar acestia au inceput sa faca ce stiau ei mai bine : sa-i insele si sa-i pacaleasca pe bietii romani/tarani ,care le-au cazut cu usurinta victime , astfel ca doar acest Moshi Fisher dobandise prin mijloace semilegale zeci de mii de ha.teren , pamanturile a mii de tarani deposedati si mai apoi supusi ,cu indulgenta autoritatilor unei batjocuri insuportabile .

    Bine-nteles ca acest lucru nu puteam noi sa-l aflam de la istorici ca Roler si altii de teapa lui ,dupa a caror scrieri reiese ca a fost o rascoala taraneasca indreptata impotriva mosierilor romani ,unelte ale Regelui prin care erau exploatati la sange taranii romani,etc.

    Numarul mortilor a fost calculat in stilul celor de la revolutia/revolta din’89 ,astfel ca de cateva sute s-a ajuns la 11.ooo !

    P.S. Coincidenta ,sau nu , dupa ’89 au intrat in Romania peste 500.000 de urmasi ai lui Fisher , care ce credeti ca au inceput sa faca (printre altele ) ? Sa cumpere intr-o veselie ,pe sume de nimic sute de mii de ha, de teren .
    Ce ti-e si cu istoria asta , cum se mai repeta ea ,daca vede ca n-ai invatat nimic ( din prostie sau din rea vointa !) din exemplele pe care ti le -a dat ……

  40. cititor Says:

    frumoasa pisica! o alegere inspirata. care sa fie miza / muza?
    la multi ani!

  41. cenushares Says:

    radu,

    ce importanta are daca au fost sute sau mii de morti?

  42. johnson Says:

    Ce nu vad unele activiste puternic vocale si prezente aici.Cei care invoca superioritatea Monarhiei o fac nu pentru ca „simt nevoia de tatuc”…slava domnului „nevoia” asta le-ar fi fost satisfacuta deplin de la 1947 pana azi cu o mica exceptie.Pur si simplu se vede cu ochiul liber xce a realizat acea Romanie din perioada Carol I ,Ferdinand chiar si Carol II….Punct.
    Ca sa nu mai dau exemple din tarile europene civilizate conduse de familii regale.Au europenii o nevoie dementa pentru un „tatuc” ? Sau creierii unora imbibati de frustrari si nostalgii coministe o iau pe aratura ?
    Simte cineva lipsa a ceea ce inseamna tatuc in re4gimul Basescu ? Vedeti,asta spuneam si eu…ne meritam soarta.

  43. cenushares Says:

    desi am fost tentat pana acuma nu am vrut sa dau exemple de tari europene dezvoltate care au renuntat probabil definitiv la monarhie … acuma n’am incotro, m’ati fortat s’o fac …. franta, italia, austria si multe altele … de astea ce parere aveti domnu’ johnson?

  44. johnson Says:

    Asa este,erau sufocate de dominatia unor tatuci si au actionat in consecinta…

  45. balbeck Says:

    Chiar ca pe mare si pe uscat…

  46. cenushares Says:

    marius,

    nu cumva ai uitat sa’ti iei medicamentele azi?

  47. balbeck Says:

    Boc are dreptate.Avem una dintre cele mai generoase legi pentru mame din lume.Pentru prima data cand sunt de acord cu acest utc-ist…

  48. johnson Says:

    nu te-ai prins fraiere…zi-o pe aia cu tatucii in Franta,Austria etc

  49. balbeck Says:

    Cenushares,sal.Ce faci?Parca te-am vazut si pe blog la o blonda…:)

  50. cenushares Says:

    salut balbeck, am fost da’ m’a dat afara … 🙂

  51. rew Says:

    sa ramana numai pd-l-ul acolo…la blonda.

  52. balbeck Says:

    Scuze,era mesajul ala al meu.Nu o sa mai bag clone.Am scris in alta parte cu rew

  53. johnson Says:

    Am trait s-o vad si pe asta : La conferinta de presa Boc a turuit la o viteza superioara celor de pana astazi.Astfel la o intrebare Speedy Talk a „editat” raspunsul pana sa termina celalalt intrebarea… 😯

  54. balbeck Says:

    Vorbeste foarte repede.E foarte bine asa.Decat sa fie lent…

  55. johnson Says:

    Stai putin prietene.Eu nu vreau sa vorbeasca lent dar daca el raspunde la intrebare iar reporterul inca o „editeaza”…inseamna ca-i sint date dinainte intrebarile „din public” iar el sintetizeaza si editeaza la randu-i raspunsul pana sa i se termine „editarea” intrebarii.Ufffff…Bai,de ce ma iau eu dupa toanta aia ? Gata,nu mai „editez” editari de acum incolo.

  56. Marius Mina Says:

    @cenushareaso, eu numai i-au de mult , tu esti in supradoza de cand ai terminat liceul de coregrafie

  57. cenushares Says:

    marius,

    „numai i-au” … 🙂 … sunteti sigur domnu’ ziarist ca nu mai luati?

  58. Marius Mina Says:

    #cenushareaso , vezi cum te comporti ca o suflatoare de -un pol?

  59. balbeck Says:

    E cetatean american,nu e roman

  60. cenushares Says:

    marius,

    deh, nu’mi pot depasi conditia .. .:)

  61. cenushares Says:

    dinu,

    „Era devotat de o ambitie senila, preocupat înainte de toate de a-si spori imensele sale averi si influenta propriei sale familii, asezându-si un numar mai mare de rude în pozitii oficiale”.

    n’am inteles bine.. e vorba de un prim-ministru pus in functie pentru a doua oara de marele rege carol? … mda … e clar ca monarhie ne trebuie .. .:)

  62. cenushares Says:

    dinu,

    acest om „nababul” a fost prim-ministru in doua randuri in 1899-1900 si intre 1904-1907 … daca era asa cum spui tu si nu am de ce sa te cred ca n’ar fi fost asa, regele ala bun si drept de ce l’a numit a doua oara? .. si de ce l’a tinut in functie din 1904 pana in 1904 dupa rascoala? .. d’aia pentru ca monarhia e superioara?

  63. Dinu Says:

    @
    balbeck,

    ….fiti amabil, definiti termenul „tabloid”!

  64. cenushares Says:

    generalul averescu ala care are statuie la marasti si care le’a dat pamant taranilor in 1921 e tot ala care omorase miile de tarani in 1907 … deci s’a constatat ca taranii au nevoie de pamant in 1907 si li s’a dat pamant in 1921 … eficienta monarhia asta … 🙂

  65. cenushares Says:

    dinu,

    si ce’a zis marele rege carol .. ba, ia dati voi dosarele astea cu numele taranilor macelariti la rascoala … ca voi o sa va certati pe ele … lasati ca le tin eu pana cnd nu le mai gasesc … aha … mare rege, mare caracter

  66. cenushares Says:

    dinu,

    „…. conditiile sanitare ale clasei taranesti, care traieste ca pe vremea legarii de glie; taranul e obligat sa lucreze doar lotul proprietarului si al arendasului, pentru ca nu-i mai ramâne timp si pentru lotul lui”. Bucata de pamânt data taranului e masurata cu o prajina mai mica decât aceea care trebuie lucrata pentru proprietar. taranul e grevat de dobânda foarte mare.”

    unde era marele rege carol cand se intamplau toate astea? … nu cumva in papusoi preocupat de acumularea de averi? … sau nu le cunostea asa cum n’a cunoscut nici ceausescu ce se intampla in tara?

  67. i.o.flavius Says:

    pai cum ramine cu ampla si devastatoarea condamnare băsesciano-tismăneană a comunismului? (aia de pe hirtie pe care nu stiu sa o fi si citit cineva)… cit despre ramasitele in viata ale torţionarilor sau cit despre activistii activi, toti cu pensii se mii de euro… sa nu mai vorbim!
    Numai bine!
    Flavius

  68. Dinu Says:

    @
    cenushares,

    credeti-ma, mai mult nu pot face pentru domnia voastra!

    Oricum, este un inceput datator de sperant daca v-am starnit curiozitatea pentru „Istoria Romanilor”, alta decat cea accesibila pana de curand. De inteles, probabil, veti intelege intr-o zi.

  69. cenushares Says:

    dinu,

    „Se stia clar ca regele nu va accepta niciodata ca un guvern al lui sa fie judecat si ca va alunga de la putere pe cei care îi vor solicita un asemenea lucru.”

    aha .. 🙂 .. chiar ca incep sa ma indragostesc de monarhie

  70. cenushares Says:

    dinu,

    niciodata n’o sa inteleg asa cum intelegeti dumneavoastra .. cel indoctrinat sunteti dumneavoastra … cand nu avetio replica trantiti o chestie de genul „nu puteti sa intelegeti” … ma mir ca nu sunteti pdl’ist ca astea’s „argumentele” lor

  71. cenushares Says:

    dinu,

    ce simplu e sa’ti acoperi incompetenta dand vina pe agenturi … se pare ca si marele rege carol stia sa faca asta .. 🙂

  72. johnson Says:

    Cenusiule iti spun eu care e avantajul monarhiei : este singura care poate stopa un accidentat genetic de tip Basescu de a ajunge la Cotroceni si asta ar face de o mie de ori mai mult bine Romaniei decat toti taranii aia de la 1907 pe carei numeri ca Pristanda asta ca sa nu mori de plictiseala.

  73. johnson Says:

    Erata : „care-i” asta ca sa te scutesc de o interventie de tip elitist

  74. Radu Humor Says:

    @ Cenu :

    ce importanta are daca au fost sute sau mii de morti?

    Tot aia pe care a avut-o 1000 si ceva, fata de 60.000 !

    Pentru ca subconstientul lucreaza ( ceea ce se observa din plin si si din fericire si la tine !)

  75. cenushares Says:

    adevaru’ e ca „marele” vostru rege carol nu sta nici la degetul mic al lui alexandru ioan cuza … marele vosstru rege a murit de oftica ca n’a putut sa bage romania in tabara germana … aia pierzatoare … daca ar fi fost mai tanar probabil ca ne lingeam pe bot de romania mare … 🙂

  76. balbeck Says:

    Dinu,e simplu.

  77. cenushares Says:

    a avut si ilescu de doua ori dreptate … o data cand a spus ca „monarhia este o relicva a istoriei” si a doua oara cand a spus ca „geoana este un prostac”

  78. Sagy, Says:

    Foarte frumoas articolul, atat si unele comentarii… Pacat ca se ajnge ca peste tot la comentarii off-topic.
    Traiasca Regele si Romania dolofana!

  79. johnson Says:

    Cenusiule nu intru in jocul tau ignorant si pervers de intoxicare,pana una alta problema mea e Tatucu de care nu mai scap,gemenii FSN se rotesc la putere cate 2-3 mandate si asta ma si omoara acest popor,1907 a fost o joaca dar tu infantil fiind ai o atractie catre jucarii…Gata,fugi la culcare

  80. cenushares Says:

    johnson,

    aha .. joaca de’a prinde taranu si pune’i strangu’ … cine’o fi fost invingatorul? .. nu cumva binefacatorul romaniei „marele” rege carol? .. ala care a si furat dosarele ca sa nu se stie care a fost scorul intrecerii

  81. cenushares Says:

    sagy,

    1907 nu e off topic la monarhie .. e dovada clara ca monarhia n’a fost si nici nu va fi vreodata o solutie fericita pentru romania

  82. cenushares Says:

    johnson,

    cat despre asimetricul ai dreptate … e in acest moment ciuma romaniei … peu am insa ceva sperante ca vom scapa de el in anul ce vine … 🙂

  83. johnson Says:

    Cenusiule ala era regele tau Cioaba asa ca fugi la coviltir ca s-au schimbat paiele,profita de moment si du-te la sforait 😕

  84. johnson Says:

    Cenusiule vad ca mi-ai ascul;tat sfatul,odihnit fiind gandesti cum nu se poate mai bine.Asimetricul zici ?…buuun,de-acum incolo esti o Cenusereasa simpatica

  85. Says:

    @cenushareasu

    rar mi’a fost dat sa vad atata prostie acumulata intr’o singura persoana.Oricum, Roxana te apreciaza, deci poti continua….

  86. geomarz Says:

    1. Eu nu vreau monarhie.
    Poate intereseaza pe cineva ca exista si pozitie antimonarhica. Senzatia mea este ca, dupa ’89 s-a consfintit prin REFERENDUM-ul de aprobare a Constitutiei (la care am participat, ca imensa majoritate a romanilor) statutul de REPUBLICA a Romaniei.
    Aici nu mai este nici un fel de loc de discutie.

    2. Daca e vorba de povesti lacrimogene stiu si eu una.
    Despre 1907.
    Rasoala a existat. A existat si rerpresiunea de dupa. Depinde, numai, din ce punct privesti evenimentele.
    Strabunicii mei, ca strabunicii majoritatii populatiei romanesti, in 1907 au fost tarani. Tarani cu frica lui Dumnezeu, cu pastrarea traditiilor, cu munca si fara pamant (ca sa ma rept, ca MAJORITATEA taranilor din Romania). Traiau din munca pamantului luat in arenda de la boier. (Au exista boieri cu mosii mari cat tot pamantul uni sat). In satul strabunicilor mei,a fost liniste. Nu au fost jafuri, nu a fost ucis nimeni. In unul dintre satele vecine, situati a stat altfel. Unul din membrii familiei mosierului a fost omorat. Imi vine sa cred ca din cauze locale. O parte dintre satenii nostri au fost si ei pe la vecini. Ce au facut acolo, nu stiu. Oricum, strabunicul meu nu a participat la asasinat.
    Cand a venit represiunea, a fost de o duritate extrema. Taranii au fost arestati si unii dintre ei si impuscati NUMAI pe PRESUPUNERILE unor „oameni de bine” recte popa, jandarmul si invatatorul.
    Popa de la noi a banuit el in mintea lui ca strabunicul meu trebuie ca s-a dus si a participat uciderea respectivului mentionat mai sus.
    Asa a ajuns strabunicul meu arestat si executat. Acest lucru l-a marcat pe Bunicul meu care de atunci nu a mai intrat in nici-o biserica pana aproape de sfarsitul vietii.
    Cum va spuneam, chestia variaza in functie de pozitia de pe care privesti evenimentele.

  87. balbeck Says:

    Probabil S.O. sa-l faca pe Zeus si asta daca va candida din timp,sau daca se va ‘enerva’ cum a declarat.

  88. alex.dumitrascu Says:

    De ce-l pomema Biserica la liturghie pe Rege spunandu-i pe nume?
    De ce nu-l pomeneste Biserica pe Basescu la liturghie spunandu-i pe nume?
    De ce nu l-a pomenit nominal pe Ceausescu?
    De ce foloseste in prezent la epicleza sintagma „sa ne rugam pentru conducatorii tarii”, evitand sa pronunte un nume de persoana?
    Conducator, pentru Biserica, este un concept derivat din „personalitatea corporativa” vetero testamentara, adica din „rege” acceptat de Dumnezeu, uns, si guvernand in frica de Dumnezeu si in scopul maririi lui Dumnezeu..
    Cand te referi la rege, de fapt te referi la popor, este o personificare si o sinteza a insusirilor poporului. A spune David sau casa lui David, inseamna de fapt a spune Israel, in persoana regelui se reflecta calitatile poporului, moralitatea, frica de Dumnezeu, speranta, e o sinteza a calitatilor si defectelor tuturor cetatenilor.. In felul acesta e conceputa rugaciunea Bisericii. Psalmii sunt pentru rege, sunt ai regelui, de asemenea si cantarile. Ca dusman, nu se vorbeste de poporul egiptean sau vreun conducator, oarecare; exista o sinteza si aceasta este personalitatea corporativa numita „Faraon”.
    Un conducator ales, este chiar prin faptul acesta strain de conceptul de regalitate vetero testamentar, concept transferat ulterior asupra regilor crestini. Rugaciunea bisericii nu poate inlocui deci cuvantul rege cu numele vreunei persoane oarecare. Folosind genericul „conducatori”, si lasind pe seama indrumarii episcopului referirea la rege, care episcop de obicei tace, biserica evita sa faca o substitutie nelegitima.

  89. alex.dumitrascu Says:

    recapitulez dreptatile facut de comunisti poporului roman:
    -punerea Bisericii Greco Catolice in afara legii sa se bucure ateii marxisti
    -abolirea monarhiei, trimiterea Regelui in exil si proclamarea RPR. sa se bucure marlanii si copiii de curva
    -probabil colectivizarea, sa moara si capra vecinului, fiindca bunicul liberalului cenusiu era sarac si cu dosarul sanatos.

  90. alex.dumitrascu Says:

    Recapitulez cateva din tembelismele recente ale sceleratului Chenushares:
    -Imi este superior, de parca mi-ar fi staret si eu as fi calugar, sau parca oamenii cat decat normali la cap ar fi dispusi sa se compare cu toate curvele de pe centura..
    -Greco catolicii sunt unguri, de parca nu ar stii o lume intreaga, mai putin dobitocii gen Cenushares ca ungurii sunt majoritar calvini, reformati, si una din explicatiile istorice ale unirii cu Roma a fost presiunea ungureasca de calvinizare a romanilor din Ardeal.
    -Dobitocul traieste de asemenea cu impresia ca majoritatea catolicilor din Romania traiesc in Adeal, cand de fapt ei sunt concentrati in Moldova, in provincia Franciscana Sf. Iosif.
    – Tembelul asta traieste cu impresia ca daca din cand in cand spune ‘asimetricul” in loc de Basescu, il crede cineva ca este liberal, sau crestin democrat sau orice altceva decat o curva comunista revansarda cum este de fapt.

  91. Marius Mina Says:

    @Alex Dumitrascu, n-ar fi mai bine sa te preocupi de ultimile aranjamente pentru revelion?

    De gunoaie se ocupa altii !

    La multi ani sanatosi, un 2009 fara probleme !

  92. alex.dumitrascu Says:

    Remarc usurinta cu care aproba neconditionat masurile populiste ale lui Sarbu, referitoare la plafonarea idemnizatiilor pentru mame. Oricat ai fi de dobitoc, poti sa intelegi ca masura in sine, nu are nici un efect economic. Mamele cu salariu suficient de mare pentru a intra in plafonarea de 3 salarii medii, sunt asa de putine, incat financiar nu inseamna nimic comparativ cu odinul de marime al sumelor cu care se opereaza bugetul.
    Semnificatia masurii e simpla: viermii rosii fesenisti nu-si pot tine promisiunile electorale, si atunci dau si ei ceva in schimb.
    Le dau ‘maselor” satisfactia ca a murit si capra vecinului. Adica le dau mamelor cu venituri mici, satisfactia de a le vedea pe „burgheze” saracind. E o marsavie.
    La fel de stupida economic, este si masura reducerii salariilor managerilor de regii si de societati cu capital majoritar de stat la nivelul salariului unui puturos de ministru secretar de stat.
    Un manager la termoelectrica de exemplu, sau la Romsilva sau la CFR ar trebui sa fie platit pentru a face performanta, si contractul de management ar trebui atribuit in cadrul unei licitatii internationale. Salariul propus de guvernul asta incompetent si populist, adica cam 1200 euro/luna, este intradevar potrivit pentru un individ total lipsit de responsabilitati cum e un secretar de stat, dar, se poate obtine dupa doi trei ani de la terminarea facultatii, ca manager al unei societati de distributia lactatelor sau a carnatilor de exemplu.
    Sa nu mai vorbim ca se poate obtine si ca simplu executant la o multinationala.
    Cine-i nebun sa se lege la cap cu managementul Aeroportului Otopeni, pentru un venit pe care il poate obtine o sewardesa?
    Intelesul acestui tip de masuri populiste, este „luam de la bogati si dam la saraci”, poate, poate o uita prostimea care ne-a votat de promisiunile electorale.

  93. alex.dumitrascu Says:

    @mmina
    Vad ca tot eu trebuie sa ma ocup si de gunoaie, nu cade bine sa te gaseasca noul an nu porcii in sufragerie.

  94. alex.dumitrascu Says:

    Era sa ma apuc de pregatiri, si mi-am amintit ca am uitat sa o tai pe Cenushares.

  95. alex.dumitrascu Says:

    Adica de ce gunoaie ma ocup? Ce porcu’i gunoi?

  96. alex.dumitrascu Says:

    „1907 nu e off topic la monarhie .. e dovada clara ca monarhia n’a fost si nici nu va fi vreodata o solutie fericita pentru romania”

    Auzi ce zice scroafa asta care scrie Romania cu litera mica, de parca ar fi cocina ei personala?
    Da cine e Regele Eliberator din 77 sau Reintregitorul din 1918?
    Filimon SDarbu, Gheorghiu Dej? Vasile Roaita?
    Nu a fost monarhia solutie fericita!!!

    Uite monarhii:
    Carol I, Ferdinand, cAROL II, Mihai

    Uite presedintii :
    Petru Groza, Gheorghiu Dej, Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu

    Solutie fericita!!!!!
    Puneti alaturi aparatorii si fauritorii Romaniei cu brutele tradatoare si vanzatoare de tara. Si dupa aia alegeti-va ce va aranjeaza pe fiecare..

    Ce-i drept, jigodiile atee si comunistoide, au orgoliu in marea lor prostie. Pentru ei presedintele e ales de popor, deci si de ei, dobitocii. Au si ei un cuvant de spus, sunt si ei bagati in seama.
    Le face impresia ca li se da troaca de laturi de frumosi si de destepti ce sunt, ca rasplata a alegerii intelepte.
    Ce conteaza Dumnezeu , ce conteaza sacramentul ungerii, ce conteaza si la ce le trebuie lor demnitate, onoare si bun simt daca au ei desteptii dreptul sa aleaga intre troaca oferita de Iliescu si troaca oferita de Basescu. Pai nu e porcul un animal liber? Nu pentru el s-a inventat presidentia, sa aiba el ce alege?
    Si in numele cui sa minta, sa fure si sa ameninte?

  97. alex.dumitrascu Says:

    Ba ai dracu’ astia, au inceput sa stea la taclale cu noi ca de la egal la egal!!!
    Au prins curaj de cand s-a refacut FSN-ul.

  98. Roxana Iordache Says:

    @vali plesca. Never say never. Faci afirmaţiile tale categorice. 🙂 De ce crezi că a domesticit Băsescu al tău PSD-ul? Pt că „monstruoasa coaliţie” pentru revenirea la monarhie era şi rămâne singurul lucru de care se teme. :mrgreen:

    @cenushares. Mănânci necomestibil la tonă. Regele e rege mereu. „Fostul rege” zic doar imbecilii. De fapt, Bogdan Olteanu e pt tine doar un pretext, în realitate cultul tău e pt mă-sa mare. Numai pe forumul ăsta i-ai ridicat zeci de osanale.

    @Dinu. E bine că postaţi asemenea mesaje – şi vă rog să mai postaţi. Dar nu i le mai adresaţi bietului personaj, ştiţi că nu se dau mărgăritare la porci. Şi porcii n-au nici o vină.

    @Plano. Ai idee ce prostii susţii? Dacă ar fi vrut, Coposu putea prelua atunci puterea. Şi rău a făcut că nu a preluat-o. Te pronunţi aiurea despre lucruri pe care nu le cunoşti.

    @balbeck. Nu „ăla” le zici tu prietenilor mei, ca Marius Mina. Referitor la conu’ Dinu, ai numai de învăţat. Cu privire la dreapta şi la stânga, n-ai nimerit-o, amice, stânga papă mereu ce lasă dreapta. :mrgreen:

    @Radovan. Frustrări are, mustrări de conştiinţă n-ai să vezi. E genul de personaj patetic cantonat în câteva certitudini agresive cu care i-a fost furajată mintea.

    @johnson. Eşti mortal! 🙂

    @Sagy. E reconfortant modul în care gândeşti.

    P.S. Şi eu l-am iubit pe Doinaş. Poezia-aia rămâne în antologia capodoperelor dintotdeauna.

    @Radu Humor. Lasă, că de-alde Triţă Făniţă nu-i urmaş al respectivului. Sunt destule canalii cu sânge românesc, de ce să dăm noi mereu vina pe evrei? Oricum, foarte rar se aminteşte faptul că lovitura de graţie dată zaverei de la 1907 i-a aparţinut lui Antonescu, nu mai reţin ce grad avea pe atunci.

    @cititor. Mulţumesc! La mulţi ani şi ţie!

    @Marius Mina. Sorin Ioniţă a luat anul-ăsta premiul „Alexandra Indrieş”?! Văleu, atunci îl restitui pe-al meu… :mrgreen:

    @Flavius. Aşa e, din păcate.

    @geomarz. Ceea ce a postat @Dinu e istorie reală. S-au declasificat între timp suficiente documente. Îmi pare rău pt străbunicul tău. Oricum, care e legătura cu monarhia?! Că n-a lăsat Regele Carol să se răspândească scânteia bolşevică?

    @alex.dumitrascu. Mulţumesc, Alex., sunt întru totul de acord cu mesajele tale.

  99. balbeck Says:

    Eu cred ca dreapta nu exista,pentru ca au migrat toti comunistii si acolo.Numai stanga avem.Asa ca avem doar masuri de stanga hahahihi

  100. balbeck Says:

    Roxana,cine e ala?:)
    k,am glumit.Noapte buna!

  101. Pr.Ciprian Says:

    Asa zisa „abdicare” din 30 decembrie 1947 a fost un act nul si neavenit.

    In 2008 insa nici un partid politic parlamentar nu se declara oficial monarhist (in ciuda existentei unor promonarhisti in PNL sau chiar PD-L).

    Familia Regala nu conduce in mod explicit campania pentru Restaurarea Monarhiei chiar daca vorbeste despre necesitatea unei noi Constitutii.

    Cred ca atata vreme cat Regele este inca in viata Familia Regala ramane un simbol.Nu cred insa ca Monarhia se va restaura usor dupa moartea Suveranului.

  102. blogideologic Says:

    „Actul abdicării -, fără respectarea procedurilor constituţionale – parlamentul nu a avut cvorum, nu s-a instituit regenţa şi nici nu s-a făcut vreodată referendum, deci revenirea la monarhia constituţională nici nu necesită să fie plebiscitată.”
    Sinteza ta este remarcabilă.

  103. blogideologic Says:

    1907
    Execuţia reală, grăbită, a celor 11 000 de ţărani români nu a fost hotărâtă de Carol I, nici de ierarhii bisericii ortodoxe române, ci de ofiţerii armatei române, grupaţi în jurul mareşalului Averescu. Din acest grup ţin să îl remarc pe căpitanul Ion Antonescu. Ei chiar gândeau în primul rând la salgardarea României. Ce era acoperită de pecinginea adusă prin “împământenirea” alogenilor cerută de Benjamin Disraeli la Congresul din 1878 de la Berlin. Prin „împământenire”, impusă năpraznic după modelul american Manifest Destiny, s- a furat autohtonilor români, –deci primilor locuitori de aici–, chiar dreptul lor de folosinţă a pământului. Astfel s-a creat un fel de „stat în stat”. Ori ceea ce doctrinarul basarabean Constantin Stere numea Fischerland. Fenomenul se extindea rapid. Înainte de 1907, existau chiar fonduri internaţionale (prin banca Rotschild şi subsidiarele) ce aşteptau să intre în România pentru construirea canalului Dunăre- Marea Neagră! Canalul era destinat să scoată rapid din România produsele exploataţiilor din marele Fischerland. Nu realizăm poate cumpăna mare prin care a trecut atunci România, ameninţată cu statalizarea de jure a Fischerlandului.

  104. vali plesca Says:

    roxana, daca opiniile clare si distincte sunt categorice, fie si asa, desi eu nu ma consider categoric deloc, mai ales ca sunt o caruta de probleme asupra carora ezit, evit sau pur si simplu nu ma pot pronunta.
    in alta ordine de idei, ma indoiesc ca basescu „meu” (chiar nu poti renunta la chestiile astea? nu te ajuta cu nimic, nici din punct de vedere al apropierii de adevar, nici al autoritatii opiniei tale) a castigat electoral de pe urma condamnarii comunismului. din contra, si-a atras ura atat a comunistilor, cat si a anticomunistilor, iar pentru majoritatea celorlalti, gestul nu a contat. nu cred ca exista in toata tara 1000 de oameni ca sa voteze cu basescu pentru ca el a condamnat comunismul. pe de alta parte, ma indoiesc la fel de tare ca el se teme de o revenire a monarhiei. are el alte probleme…
    oricum, pana alta data, la multi ani, roxana, si tuturor de pe aici.
    ma asteapta muntele… 🙂

  105. cenushares Says:

    alex,

    🙂 … ai observat ca eu noaptea nu’s p’aici, dorm asa cum face orice om normal, si postezi noaptea .. si stii de ce faci asta? .. pentru ca ti’e frica de mine, de replicile mele carora nu ai cum sa le faci fata … pentru mine e clar, esti las … nu te consider prea vinovat pentru asta … de la istorie ti se trage …. asta ati facut voi greco-catolicii, lacheii catolicilor, de cand va stiti .. v’ati furisat ca sa nu dat nas in nas cu stapanii catolici si sa le dat vreun motiv sa va traga una dupa ceafa … deh, temperament de sclavi

  106. cenushares Says:

    pr. ciprian,

    daca a semnat, actul abdicarii e valabil … au fost fraieri comunistii ca l’au lasat sa plece cu trenul doldora de valori, asa cum plecase si tac’su … ar fi trebuit sa’i dea bocceluta cu care venise sarantocu’ de carol sa plece cu ea

  107. cenushares Says:

    roxana,

    trebuie sa fie cineva si prostu’ blogului … ar fi plictisitor blogu’ dac’ar fi plin numai cu destepti .. 🙂 … traiasca lupta pentru pace!

  108. cenushares Says:

    blogideologic,

    carol n’a fost atent cand aia au omorat taranii .. tocmai era ocupat cu acumularea averii .. dupa ce aia au sfarsit treaba ce si’a zis carol .. ba, ia uite ce’mi facura astia, omorara taranii .. ia sa iau eu toate documentele si dupa aia sa le zic ca nu mai stiu unde sunt, ca altfel or sa acuze astia guvernul pus de mine si n’o sa mai par perfect … n’or sa mai aiba peste 100 de ani fraierii la cine sa se inchine … asa?

  109. balbeck Says:

    Regele asta are numai revendicari.O sa ia toata tara.

  110. alex.dumitrascu Says:

    @all
    Frica de Cenushares ma face sa postez noaptea cand scroafele sunt la produs.
    Este vadit ca-mi este superior nu numai mie, dar si celorlalti.
    Asa ca fac si eu ce pot.
    Ma simt coplesit de cele doua argumente fundamentale ale astuia:
    -Greco catolicii sunt lacheii catolicilor, chestie la care ortodoxu’ din el se basica.
    -Ea, chenusares imi este superioara si eu sunt prostul blogului. Se vede de la o posta diferenta de cultura si de tinuta morala dintre ea si ceilalti. Superioritate, de.

    Dat fiindca ca astea toate au fost spuse, ca sa nu va plictisiti cumva, o sa participe si prostia mea la continutul blogului, ca sa nu vi se urasca de destaptaciunea lui madam cenushares cea cu sexul si doctrina incerte.

  111. cenushares Says:

    alex,

    prostu’ blogului eram eu nu tu … 🙂

  112. alex.dumitrascu Says:

    Nostalgicii comunisti regreta desigur faptul ca in Romania fortele raului au fost mai putin consecvente decat in Franta sau in Rusia si au omis sa execute familia regala. I-au lasat sa scape spre disperarea scroafelor rosii care nu au alta teama mai mare decat monarhia, leacul absolut al ciumei rosii.
    Cat timp discuti alte subiecte mai treaca mearga, ii mai tin balamalele, se mai controleaza. Isi declara fara dubiu identitatea, vorba lui Roman „s-au demascat”.
    Cand vine vorba de monarhie, turbeaza si isi dau in petic.

  113. cenushares Says:

    alex,

    ma faci sa rad .. auzi, monarhia leacul absolut al ciumei rosii .. pai ai uitat cum regele vostru s’a dat cu comunistii in 46?… ce mandru era el ca in sfarsit au castigat aia pe care ii iubeste? .. pai daca l’ar fi lasat comunistii lui i’ar fi placut sa coabiteze mult si bine … si am fi avut acuma cea mai lunga domnie din istoria romaniei, peste 70 de ani … asta da leac pentru ciuma rosie … 🙂

  114. cenushares Says:

    alex,

    superioritatea mea fine din faptul ca eu imi pastrez cumpatul, spre deosebire de tine care iti iesi din minti de cele mai multe ori … pana nu vei invata sa te stapanesti nu vei reusi sa convingi pe cineva, d’apai sa desfiintezi … 🙂 .. oricum lupta intre noi e inegala … uneori mi’a mila de tine … 🙂

  115. Dinu Says:

    @
    blogideologic,

    …dupa care documente, statistici, „executia reala” a 11.000 tarani. Dupa cele avansate de catre ziaristul C. Mille? …ati citit documentele, atatea cate mai sunt in tara -restul se afla la Moscova-, rapoartele misiunilor diplomatice in Regat ?
    A fost instituita starea de razboi -de urgenta- pentru ca existau fara dubii „elemente straine” implicate in atacurile asupra satelor, or la razboi ca la razboi.
    Problema evreimii, mai ales din Moldova, a fost una de maxima acuitate pentru guvernele Regatului Romaniei.

  116. cenushares Says:

    alex,

    atat de bine a reintregit monarhia romania in 1918 si atat de bine a avut grija de reintregita, incat in 1940 se alesese praful de romania cea dolofana … noroc cu comunistii ca l’au fortat in ceasul al 12-lea sa semneze actul de la 23 august, ca romania ar fi fost acuma la fel de dolofana ca in 1859

  117. cenushares Says:

    dinu,

    „A fost instituita starea de razboi -de urgenta- pentru ca existau fara dubii “elemente straine” implicate in atacurile asupra satelor, or la razboi ca la razboi.”

    aha … aproximativ aceeasi scuza ca la 1989 … 🙂

  118. cenushares Says:

    alex,

    stra-strabunicul meu a murit in 1877, ambii mei strabunici au murit in 1917, unul dintre bunici a murit in 1942 … acestia si altii ca ei sunt reintregitorii romaniei, nu monarhia … imi poti da exemplu de un membru oricat de indepartat al familiei regale care a murit luptand pentru reintregirea romaniei … sau ei erau ocupati cu domnia, huzurul si acumularea averilor?

  119. cenushares Says:

    in multe privinte cultul personalitatii pe timpul monarhiei a fost mai puternic decat cultul personalitatii pe vremea comunistilor … pentru mihai s’a organizat o clasa speciala unde probabil colegii i se adresau cu maria ta … ceva de genul ” maria ta, vreti sa copiati de la mine?” … „maria ta, imi imprumutati si mie guma? … imnul romaniei era „traiasca regele” … ceausescu oricat si’ar fi dorit asta n’a indraznit sa impuna un imn numit „traiasca presedintele” .. erau cantece in care era preamarit dar nu in imnul romaniei … regii isi permiteau .. de fapt ei isi permiteau orice … chiar si sa domneasca peste o tara in care mii de tarani erau masacrat si sa distruga apoi probele … causescu dupa 25 de ani de „domnie” n’a avut un ban, pe cand preacinstitii regi au acumulat in 80 de ani averi imense … e normal sa’si doreasca sa domneasca din nou … 🙂

  120. Dinu Says:

    @
    cenushares

    …eu, sincer, va banuiesc doar de naivitate.

  121. cenushares Says:

    alex,

    trebuie sa plec vreo ora, doua .. poti sa iesi la lumina … 🙂

  122. Sorina Says:

    La multi ani !!! Multa sanatate si fericire in anul ce vine!

  123. Plano Says:

    Haideti sa nu facem confuzii! Una este personalitatea regelui Mihai, pe care si noile generatii de romani o respecta , si alta este institutia Monarhiei, ca forma de guvernamant, devenita istorie in Romania.
    Cine vrea sa schimbe pe cai nedemocrate forma de guvernamant republicana are de-a face cu prevederiler Codului Penal, capitolul infractiuni contra sigurantei nationale.

  124. cenushares Says:

    dinu,

    nu e bine … as prefera sa fiu banuit de prostie … 🙂

  125. cenushares Says:

    gata … am terminat’o cu monarhia asta … se pare ca deocamdata voi nu sunteti in stare sa intelegeti … o fi din cauza ca n’ati citit destul? … 🙂

  126. Dinu Says:

    @
    cenushares

    …exista si certitudini, uneori, ce-i drept.

    Petrecere frumoasa de Revelion!

  127. Roxana Iordache Says:

    @balbeck. Să te audă Dumnezeu, să ia Regele toată ţara. Măcar de ar revendica-o, vorba părintelui Ciprian – de când aşteptăm!

    @Pr. Ciprian. Să-i dea Dumnezeu sănătate Regelui Mihai, şi să ne ajute să-i sărbătorim centenarul, săbătorind şi un număr de ani de la revenirea la monarhie. Depinde numai de noi, Restul sunt pretexte. Vă mulţumesc mult pentru mesaje şi vă aştept, cu mult drag, şi cu tot respectul şi în 2009. La fel şi pe părintele Dorin! Sunteţi oaspeţii de onoare ai blogului şi mi-aş dori să am şi un oaspete preot greco-catolic – cel mai minunat pe care l-am cunoscut a fost Pr. Eugen Sârbu, zis Tăicuţu’, coleg de şcoală generală cu Corneliu Coposu şi cel care i-a dat ultima împărtăşanie.

    @alex.dumitrascu. Da, monarhia e proba de turnesol.

    @cenushares. Prostia e perfect conservată în tine, stă la gheaţă, de-aia te şi lauzi cu mintea odihnită şi sângele rece. Aşa se dirijează masele de manevră şi tot aşa se fac şi crimele. N-ar fi de mirare să fi fost menajera tovarăşei Gizela Vass. Trimisă ca să-i încălzească papucii şi să dea cu subsemnata.

    @blogideologic. Mulţumesc mult, Titus. Cu privire la numărul ţăranilor, am serioase rezerve – vezi @Dinu. Mulţumesc şi pentru precizarea gradului pe care îl avea Ion Antonescu, acela de căpitan. Cei care îi fac un cult omit mereu episodul 1907 din biografia Mareşalului, pentru că pentru ei nu-i decât un pretext de blamare a Regelui Mihai prin contrapunere stupidă. Şi contrafactuală.

    @Sorina. Bun venit! La mulţi ani şi ţie!

    @Plano. 😆 😆 😆

    @Dinu. La mulţi ani, coane Dinule, dv. şi tuturor celor dragi!

  128. Pr.Ciprian Says:

    Vreau sa ii multumesc doamnei Roxana Iordache pentru frumoasele cuvinte si sa o asigur ca voi incerca sa fiu prezent si in 2009 in masura posibilitatilor.Ma bucur ca l-ati cunoscut pe Parintele Sarbu („Taicutu”) care a fost un marturisitor al credintei.

    In ceea ce priveste revenirea la Monarhie vreau sa repet: nu exista o campanie serioasa in favoarea Restauratiei asa cum exista in Serbia.

  129. Pr.Ciprian Says:

    Cand ma uit pe unicul Forum monarhist romanest (www.monarhist.ro) vad ca nu scrie aproape nimeni.Cred ca Forumul monarhist este emblematic pentru inertia monarhistilor.

  130. Pr.Ciprian Says:

    http://www.monarhist.ro

  131. alex.dumitrascu Says:

    Parintele Eugen Sarbu, a fost unul din prietenii regelui Mihai.
    In perioada incare scroafele rosii ii interziceau Regelui stabilirea in tara, Taicutu i-a scris acestuia la Versoix, si i-a trimes fotografia unei case pe care o avea dumnealui la Ilva Mica, rugandu-l pe Majestatea Sa sa primeasca in dar acea casa, pentru a avea unde locui in Romania.
    Omul acesta a fost un roman egal cu el insusi, fiindca a avut doua modele, pe Regele Isus si pe Regele Mihai. Educatia d-lui desavarsita, l-a impiedicat sa se ‘dea dupa vremuri”, a fost in perioada ilegalitatii Bisericii Greco Catolice om de serviciu la o scoala, si altele asemenea, cu toate ca avea studii stralucite de drept si de teologie.
    Iar educatie fara model nu se poate. Cand isi ridica ochii spre ierarhia sociala la care tinde fiecare, orice copil il vede pe prototipul romanului, pe model, vede acea persoana care simbolizeaza moralitatea, verticalitatea si perenitatea unui neam.
    Este vorba de persoana reprezentativa a unei natiuni, a unei societati, de simbolul in care se concentreaza valorile morale si ale poporului, respectabilitatea, onoarea, cinstea, patriotismul, este vorba despre „capul statului”, prin analogie cu Isus care este Capul Bisericii, al trupului mistic.
    Dar educatia, formarea unui individ, nu se rezuma la un ciclu electoral, la o meschina perioada de patru sau de cinci ani,precedata de o campanie electorala negativa si eventual mincinoasa, si terminata in huiduielile pe care multimea le adreseaza invinsului. Nu-i de mirare ca un individ lipsit de suportul moral al Bisericii, asa cum sunt ateii, beneficiind de cateva asemenea „modele” de viata, de la mizeria lui Ceausescu la parsivenia lui Basescu, capata o personalitate fragmentata, ilogica, dizarmonica. Caracterul lui nu poate fi decat infect, deoarece capata ceea ce este mai rau de la fiecare ‘model”, intelege din viata exclusiv smecheria, santajul, violenta, minciuna. Valori aflate pe ‘scara” pe care se accede la functia suprema in stat, nu-i asa?
    Nu ma mira ca unul din dezaxatii astia ameninta acum cu codul penal pe cei care vor sa schimbe ordinea constitrutionala. Este adevarat ca actuala constitutie, prevede ca forma de guvernamant a Romaniei este Republica si ca aceasta prevedere constitutionala nu poate fi schimbata. Reamintesc insa ca vechea constitutie comunista, prevedea ca forta politica conducatoare in stat este PCR, „partidul” lor, al lichelelor.
    Ambele prevederi sunt nule de facto. Ele presupun ca vointa poporului trebuie sa se subordoneze constitutiei, care in felul acesta nu mai emana de la popor, nu mai este libera. In fapt, constitutia este si va fi expresia vointei populare, care vointa poate oricand sa desfiinteze ceea ce i se impotriveste si ceea ce o denatureaza, asa cum s-a vazut in 1989.

  132. alex.dumitrascu Says:

    In privinta aniversarii centenarului e mai greu. Nu mai e printre noi. Se odihneste intre parintele Vasile Mare si parintele Augustin Ciungan.
    La mormantul dumnealui nu poti fi trist. Regasesti intotdeaua speranta.

  133. alex.dumitrascu Says:

    Era vorba de centenarul parintelui Sarbu. Nu am citit eu cu atentie, credeam ca nu stii de decesul dumnealui.
    In privinta prezentei unui preot greco catolic pe blog….

  134. alex.dumitrascu Says:

    Despre …taranii masacrati , ce stiu este ca in 1900 un grup de tarani romani a mers la Paris, la expozitia universala, pe cheltuiala lor, si din….curiozitate.

  135. echoofsilence Says:

    O perioada atat de fasta si conducatori atat de competenti cum am avut pe vremea monarhiei nu vom mai avea niciodata. Acum ne asteptam doar la marinari, secretari de partid, betivi si (u)droaie de alte de alte specimene care au ajuns in parlament datorita uninominalului. Si culmea, eu am votat pentru uninominal dar daca stiam ce votez……..

  136. Roxana Iordache Says:

    @Pr. Ciprian. Mulţumesc şi eu. Aveţi dreptate. Dar cred că asta-i din pricina lipsei de comunicare şi de coordonare. Şi nu în ultimul rând, a faptului că nu primim semnalul suveran.

    @alex.dumitrascu. Mulţumesc. Aşa este. Era absolut minunat părintele Tăicuţu. Un apostol. Ai dreptate şi în celelalte privinţe. Referitor la centenar, între timp ai observat că mă refeream la Majestatea Sa. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

    @echoofsilence. Bun venit, încă o dată! Ţi-am răspuns şi la postarea despre Marian Sârbu. E reconfortant că un tânăr de 25 de ani are asemenea gândire şi asemenea sistem de valori. Mulţumesc.

    P.S. Doar atât, că la fotbal eu compătimesc cu Steaua. 🙂 Am însă mai mulţi prieteni rapidişti, inclusiv aici, pe blog – nu m-au linşat (încă). 🙂

  137. echoofsilence Says:

    @echoofsilence. Bun venit, încă o dată! Ţi-am răspuns şi la postarea despre Marian Sârbu. E reconfortant că un tânăr de 25 de ani are asemenea gândire şi asemenea sistem de valori. Mulţumesc.

    Mersi frumos. Un an nou cat mai fericit.

  138. Roxana Iordache Says:

    @echoofsilence. La fel şi ţie!

  139. ROBERT HORVATH NEW YORK Says:

    MAJEST ĂŢII SALE REGELE MIHAI AL ROMÂNIEI Sire, Mă numesc Robert Horvath şi sînt de profesie cineast, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti (IATC) şi am lucrat în mai multe studiouri mari din România, îndeosebi la Televiziunea Română. Actualmente, îmi continui activitatea la studioul meu de film, cu sedii în New York şi Tokyo. Sînt cunoscut, de asemenea, sub numele de Deva (oraşul unde m-am născut) în calitate de grafician, i l ustrator şi pictor. Majestate, Fiind un erou al copilăriei mele, am purtat întotdeauna, în buzunarul pantalonilor, o monedă de argint cu efigia dvs. Această monedă mi-a fost confiscată de Securitate şi niciodată înapoiată. Fiind acuzat de spionaj (prin transmiterea unor materiale filmate despre Ceauşescu spre Occident), mi-am propus ca, în cazul în care scap cu viaţă, să nu uit nimic şi să mă alătur celor care au vrut o contra-revoluţie în România. Acest lucru ar fi însemnat readucerea adevăratelor valori la vîrful ţării şi revenirea revoluţiei sociale care a adus la conducere scursura mahalalelor, adunată cu pleava de leneşi de la marginea satelor. M-am alăturat celor care au vrut să reinstaureze mult-hulitul regim „burghezo-moşieresc“, care, într-un timp istoric extrem de scurt, a adus prosperitate şi intrarea ţării în civilizaţia europeană. Am vrut să aducem înapoi un regim care să redea demnitatea Armatei Române, mereu terfelită, şi acum, peste noapte, acuzată de uciderea a aproape jumătate de milion de români evrei; am vrut o întoacere la Dumnezeu şi la Biserică; am vrut o reîntoarcere la adevărata cultură; am vrut o şcoală unde copiii să nu înveţe minciuni şi să vină acasă plîngînd cînd auzeau că părinţii şi bunicii lor au fost cei mai mari criminali de război. Am crezut în reconciliere, în iertarea celor care au greşit, dar şi în pedepsirea celor care au ucis. Mă refer aici la genocidul împotriva unor oameni nevinovaţi, a căror singură vină a fost că au citit mai multe cărţi şi că nu au fost ţărani săra ci. Am vrut un rege care să apere legile, Constituţia şi, implicit, să ne apere pe noi. Majestate, Am dorit ca dvs., fiind o personificare a înseşi istoriei celui de-al II-lea război mondial, să rupeţi, în sfîrşit, tăcerea, spunînd adevărul că românii nu sînt vinovaţi pentru Holocaust, ci, dimpotrivă, au făcut un lucru pe care alţii nu au îndrăznit să-l gîndească: au salvat întreaga populaţie evreiască de la Holocaust. Acest moment unic al istoriei, cînd un popor salvează un alt popor de la moarte, trebui e făcut cunoscut şi, sper, celebrat de evrei şi de români împreună. Este momentul, cred, Majestate, ca, prin vocea dvs., ultima personalitate importantă a celui de-al II-lea război mondial rămasă în viaţă, acest miracol românesc să fie făcut cunoscut întregii lumi. Nu cred că există un loc mai prielnic pentru a spune adevărul decît aici, la New York, la o sinagogă cu evrei români. După o introducere despre rolul monarhiei – în special al Reginei Elena, mama dvs. – în salvarea evreilor, va veni şi rîndul Majestăţii Voastre. Nu rămîne decît să spuneţi: „Eu am fost acolo şi ştiu ce s-a întîmplat. Românii i-au salvat pe toţi evreii de pe teritoriul Regatului României, regatul meu“. Aceste cuvinte, puţine dar magice, îndreptînd istoria, vor reda românilor, pentru totdeauna, demnitatea furată. Veţi vorbi, probabil, cu lacrimi în ochi, despre suferinţa evreilor şi îi veţi asigura că majoritatea românilor a fost alături de ei. Astfel, în faţa unei presiuni extraordinare, avînd trupe germane în ţară, întreaga societate românească, monarhia, partidele istorice şi Biserica au pactizat şi conspirat pentru salvarea evreilor. Nu veţi uita să spuneţi că a existat un singur om în toată istoria războiului care i s-a opus lui Hitler, spunîndu-i, fără ezitare: „Nu îi dau pe evreii mei” (rostită de Mareşalul Ion Antonescu). Vă sugerez, în final, să folosiţi un citat al marelui Rabin Şafran, care, vorbind de anii războiului, îşi arată iubirea şi recunoştinţa pentru „bunul şi blajinul Popor Român”. Un rege are datoria să spună unui popor cînd a greşit, să-l laude pentru bine şi să-l apere în faţa lumii cînd este nedreptăţit şi umilit. Responsabilitatea Guvernului de la Bucureşti pentru crimele comise în primele două luni de război este de netăgăduit. De asemenea, nu trebuie negat faptul că familii întregi din populaţia evreiască din Basarabia şi Bucovina au fost deportate dincolo de Nistru, suferind de foame, epidemii sau de epuizare fizică. Dar, pornind de la o tragedie reală, adică moartea cîtorva mii de oameni, fapt prezentat în procesul Ion Antonescu, se ajunge la cea mai bizară deformare a istoriei. Astfel, o comisie condusă de un dezechilibrat mintal, Elie Wiesel, fără nici o competenţă legală sau vreo greutate morală, declară peste noapte România ca fiind prima maşină de ucis („kiling machine“) din istoria lumii. Deci, Armata Română, a cărei misiune principala era recucerirea unor teritorii, fără ordine primite, fără muniţie şi disciplină germană, fără trupe şi comandouri specializate în operaţii de curăţire (SS şi EInzatszruppe), ucide aproape jumătate de milion de oameni, în numai două luni, şi masacrează aproape 8 mii de bătrîni, femei şi copii pe zi (bărbaţii evrei încă în putere fiind încadraţi în Armata Roşie, iar cea mai mare parte a populaţiei evreieşti fugind în interiorul Rusiei). Astfel, Armata Română depăşeşte cu mult performanţa maşinii de război germane, sprijinită de fasciştii ucrainieni, estonieni şi lituanieni. Pornind pe această linie a ilogicii, putem să ne întrebăm de ce ţăranii români, elementul de bază al Armatei Naţionale, avînd această unică pornire spre bestialitate, nu au fost folosiţi mai departe în implementarea „Soluţiei Finale“ a lui Hitler. Nu de mult a avut loc, la Institutul Cultural Român din New York (ICR), o întîlnire cu reprezentanţii „Industriei Holocaustului“ din Bucureşti, unde s-a „remarcat“ dl. general Mihai Ionescu, o veche coadă de topor. Atunci, am reuşit, printr-o intervenţie foarte dură şi percutantă, să-i ridiculizez şi să-i trimit acasă cu coada între picioare pe reprezentanţii celei mai tragicomice comisii din istorie: Comisia Wiesel. Prima şansă a fost dată de Guvernul României în 2002, care, bazîndu-se pe documentele Arhivei Naţionale şi în conjuncţie cu documentele primite de la Muzeul Holocaustului din Washington, DC, decretează, fără nici un echivoc, că pe teritoriul României nu a avut loc Holocaustul. La mai puţin de 2 ani, însă, acelaşi Guvern al României îşi schimbă poziţia, înfiinţînd o Comisie care, bazîndu-se pe aceleaşi documente, decretează că în România a avut loc un genocid de proporţii inimaginabile! Şi, pentru ca absurdul să fie total, după negarea Holocaustului, acelaşi guvern, în acelaşi an, 2002, scoate un decret-lege prin care negarea Holocaustului este pedepsită cu pînă la 15 ani de închisoare! Admiţînd că, în cazuri grave, se poate aplica această lege şi retroactiv, ar fi normal ca însuşi guvernul să-şi afle locul cuvenit în spatele gratiilor! Creat la comandă, pentru cîştigarea unor avantaje politice, Raportul Comisiei spune că „România a ucis, a ucis, a ucis“. Astfel, se spune, fără clipire, un mare neadevăr cutremurător: „În România a fost decimată întreaga populaţie evreiască, cu excepţia unor regiuni unde au supravieţuit“. I-am asigurat pe membrii delegaţiei că adevărul este exact invers şi că aceste cîteva regiuni reprezintă, de fapt, actualul teritoriu al României. Mă întreb ce trebuie aruncat mai întîi în lada de gunoi a istoriei: guvernul sau autorii acestui raport. Concluzia înnebunitoare a comisiei – „Românii sînt vinovaţi de genocid” nu trebuie lăsată fără un răspuns. Cînd cineva vine la tine acasă şi te face criminal, cred că este cazul să îi arăţi, fără ocol, uşa. Cred că nu este prea tîrziu, Majestate, să faceţi acest gest, în numele tuturor. Istoria este făcută întotdeauna de învingători. Dar, atîta timp cît nu se spune răspicat că a existat un singur om în întreaga istorie a celui de-al II-lea război mondial care s-a opus lui Hitler, salvînd jumătate de milion de suflete de la moarte sigură (Mareşalul Ion Antonescu), rămînem în minciună. Nu putem nega opinia lui Goebels, căpetenia nazistă, care, în jurnalul personal, spune: „M-am dus de mai multe ori la Hitler şi i-am spus că Antonescu conduce cu ajutorul duşmanilor noştri. Sub nasul nostru pleacă nenumărate vapoare cu evrei spre Palestina. S-a ajuns să se trimită alimente pentru evreii români din Franţa“. Cred că sînteţi de acord să-l credem mai degrabă pe Goebels (acesta avea zeci de agenţi la Bucureşti, care îi spuneau adevărul), decît pe Wiesel, care are mii de agenţi locali care se încurcă însă în minciuni. Dacă de pe teritoriul Regatului României nu a fost trimis nici un evreu spre lagărele de concentrare naziste, nu aceeaşi soartă au avut-o cei surprinşi de război pe teritoriul german sau pe cel al Axei fasciste. La ordinele Mareşalului Antonescu, Guvenul României a făcut eforturi extraordinare pentru a-i încuraja pe evrei, a le face viaţa mai uşoară şi a salva mii de oameni de la moarte sigură. Prin acţiuni disperate, contra-cronometru, oamenii Mareşalului Ion Antonescu scot din trenurile morţii zeci de familii, opresc arestări şi execuţii în ultimul moment sau dau zeci de paşapoate în alb cu nume româneşti. După cum reiese din documente, s-a încercat de multe ori scoaterea evreilor români chiar şi din lagărele de concentrare. Pentru că documentele esenţiale ale activităţii statului român pentru salvarea evreilor de la moarte sînt ascunse în raport, pun sub semnul întrebarii onestitatea, imparţialitatea şi chiar legalitatea Comisiei Wiesel. Astfel, în directiva guvernului din toamna anului 1942 se spune, cu claritate: „Întrucît în România evreii sînt consideraţi cetăţeni români, ei trebuie să se bucure şi în străinătate de protecţia statului român“. În final, se cere să se intervină pentru recuperarea averilor evreilor români aflaţi pe teritorul Reich-ului. Ca urmare a faptului că Mareşalul Ion Antonescu cerea înapoierea „evreilor săi“, în răspuns, Ministerul Afacerilor Străine al Franţei comunică, în ianuarie 1943, Legaţiei Române de la Vichy, că este favorabil repatrierii evreilor români aflaţi în Franţa. La 28 mai, Ministerul Afacerilor Străine şi Direcţia Generală a Poliţiei stabilea normele în vederea „revenirii în ţară a evreilor cu drepturi foarte bine stabilite la cetăţenia română şi a căror primire în România a fost admisă în mod excepţional, dintr-un spirit de umanitate faţă de situaţia gravă ce li s-ar fi creat în străinătate”. În urma instrucţiunilor personale ale ministrului român de Interne, Mihai Antonescu, din 6 aprilie 1943, Legaţia României din Berlin a adresat (pe 12 aprilie) o notă către Auswärtiges Amt, solicitînd o intervenţie la serviciile germane competente şi în special la Geheimestaatspolizei (Gestapo) pentru eliberarea cetăţenilor români nearieni arestaţi după 31 martie 1943 şi acordarea vizelor de plecare în România. Din „raţiuni politice”, Auswärtiges Amt a dat curs cererii. În circulara trimisă de Sicherheitsdiest (Serviciul Secret-SD) la 30 aprilie către unităţile din subordine se cerea acestora să înceteze arestările în rîndul evreilor români, iar la Bruxelles, consulul român se duce personal la Gestapo, cerînd sistarea arestărilor şi deportărilor şi obţine, la 6 mai, eliberarea celor arestaţi. Peste o săptămînă, Legaţia germană anunţă „că au fost luate măsuri să nu mai fie arestat nici un supus român“. În decembrie 1943, a început acţiunea pentru salvarea evreilor din Italia şi Grecia. În scurt timp, sub nasul nemţilor, evreii sînt aduşi în ţară. Primăvara anului 1944 va intra în istorie ca un miracol românesc: Mareşalul Ion Antonescu salvează 11.000 de evrei de la Holocaust, trimiţînd instrucţiuni Legaţiei Române din Budapesta să dea viza de intrare în România (9.837 de vize) pentru mii de evrei unguri şi străini aflaţi în Ungaria. Un document de o extraordinară importanţă îl reprezintă şi raportul generalului Ion Gheorghe, ministrul de la Berlin, care descrie eforturile susţinute ale diplomaţiei româneşti pentru a-i salva pe evreii români aflaţi deja în lagăre. Acesta se referă la: „atitudinea hotărîtă din partea noastră, declarînd formal că înţelegem să ne rezervăm drepturile suverane asupra cetăţenilor români, oricare ar fi originea lor”. „Astfel, continuă el, nu poate fi acceptată internarea de către Germania a evreilor supuşi români“. Raportul ajunge la Mihai Antonescu, în 22 octombrie 1943. În perioda următoare, prin legaţia de la Berlin, s-au făcut noi intervenţii în sprijinul evreilor români din lagăre. În luna mai 1944, ministrul de la Berlin primeşte o telegramă disperată de la Bucureşti: „Nu este posibil să ne dezinteresăm de soarta cetăţenilor noştri nearieni care solicită protecţia la care au drept legal… Vă rog deci să binevoiţi a face tot ce vă stă în putinţă pentru ocrotirea, eliberarea şi repatrierea celor în cauză“. Îi asigur pe toţi cei interesaţi că documentele pe această temă sînt numeroase şi intenţionez să le strîng într-o carte intitulată „Omenia“ (Antonescu şi românii salvează evreii de la Holocaust). Am citit multe documente şi nici unul nu m-a uimit şi cutremurat precum cel datat 27 aprilie 1944, prin care Guvernul Român, prin Radu Lecca, cere oficial şi fără menajamente repatrierea evreilor români internaţi la Bleichauer şi Auschwitz (document B’nai B’rith International). Într-o ţară ameninţată cu ocuparea completă de către germani, înlăturarea lui Ion Antonescu, abolirea monarhiei, deportarea tuturor evreilor şi instalarea lui Eichman la Bucureşti (operaţiuni paralele „Margarethe 1“ – Ungaria şi, respectiv, „Margarethe 2“ – România) o ultimă încercare de a salva evreii români de la o moarte sigură mi se pare un act de o demnitate sublimă. Comisia Elie Wiesel pentru studierea Holocaustului îşi intitulează „opera“ Raport Final. Dar, pentru că au apărut noi cărţi menţionînd 800.000 de victime pe teritoriul controlat de autorităţile române, mi-am dat seama că această statistică nu se va opri niciodată. În consecinţă, cred că este cazul ca orice român sau evreu care gîndeşte raţional şi are bun-simţ să se opună acestui monstru care a luat-o razna. Trebuie să menţionez că această Comisie Wiesel a dat undă verde unei adevărate vînători de vrăjitoare şi de antisemiţi, avînd ca victimă cultura şi limba română. Astfel, aici, la New York, la Institutul Cultural Român (avînd-o directoare pe Corina Şuteu), Eminescu este boicotat, iar folosirea limbii române este absolut interzisă. Pentru că demolarea statuii poetului naţional este aproape desăvîrşită şi limba română declarată periculoasă, nu rămîne decît să aşteptăm interzicerea arborării steagului tricolor. O altă consecinţă a acestui raport este exacerbarea antisemitismului şi a sentimentelor antiamericane. Minciuna, exagerările fără limite şi călcarea în picioare a demnităţii oamenilor nu puteau să nu creeze resentimente şi chiar ură. Poate că inteligenţa evreiască va înţelege într-o bună zi că această politică de tip „bumerang“ este contraproductivă şi chiar periculoasă pentru viitor. România a fost o ţară care i-a aşteptat pe americani, iar acum abia aşteaptă ca ei să plece. Dar nimic nu depăşeşte în gravitate faptul că toţi copiii învaţă la şcoală că fac parte dintr-o naţiune de criminali. Aici nu mai este loc de întors, pentru că se merge prea departe. Fiecare părinte, indiferent dacă este român, ungur, evreu sau ţigan (ordinea nu contează), are datoria morală să rupă paginile pline de minciuni ordinare din cartea de istorie în faţa copiilor şi a întregii familii. Fiecare profesor are datoria să vorbească despre omenia şi curajul românilor care au salvat de la moarte o jumătate de milion de oameni nevinovaţi, chiar dacă această lecţie nu face încă parte din programul de învăţămînt. În acest fel, vom face un prim pas spre recîştigarea demnităţii noastre, iar copiii noştri se vor întoarce de la şcoală cu fruntea sus. Majestate, Un rege are datoria să ne apere istoria, cultura şi să fie alături de noi la nevoie. Cred că sînt în asentimentul ţării să vă rog să vă ridicaţi în ceasul din urmă şi să spuneţi adevărul. Î n acest fel, veţi recupera istoria şi onoarea tuturor. Cînd va veni momentul, veţi mulţumi destinului care v-a dat şansa să faceţi ceva important pentru trecutul, prezentul şi viitorul ţării. Majestate, vă găsiţi la o ultimă încrucişare de drumuri, avînd posibilitatea de a pleca spre istorie ca Regele Mihai I al României sau ca un Mihai oarecare, în curînd uitat de toţi.

  140. Ionut Says:

    @Roxana.As avea o rugaminte la tine,bineinteles daca se poate.Eu sunt un monarhist din todeauna si mi-as dori un tablou sau o poza mai mare ori Regelui Mihai,ori a Principesei Margareta,care sa il pun la mine in camera.Crezi ca ma poti ajuta in privinta asta?Multam fain!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: