KLAUS JOHANNIS S-A ÎNSCRIS ÎN PD-L. SE VREA PREMIER

Primarul Sibiului şi preşedintele  Forumului German, Klaus Johannis, s-a înscris în PD-L şi se aşteaptă ca preşedintele Băsescu să-l desemneze prim-ministru.

Dacă nu a reuşit să distrugă UDMR, Traian Băsescu distruge Forumul German, al cărui deces poate fi consemnat odată cu dezertarea preşedintelui său, după ce, înainte de alegerile locale, mai mulţi lideri locali ai FGDR, printre cel de Mediaş, se înscriseseră în PD-L.

„Cine n-are un neamţ, să-şi cumpere”, zicală din bătrâni pe care Traian Băsescu a urmat-o. La propriu. Băsescu a avut tot interesul să-l neutralizeze pe Johannis, ca să prevină eventualitatea că ar fi fost convins să candideze la preşedinţia ţării în 2009. Candidatură despre care se zvonea.

Când colegii lui au dezertat, Johannis s-a declarat indignat. Acum i-a urmat. Nici nemţii nu mai sunt ce-au fost.

P.S. Am acest draft de mai multe zile, dar nu i-am dat drumul până ce nu a dat cineva un semnal public. Mai precis, aseară, la emisiunea „Zece pt România” a lui Tatulici de la Realitatea tv, Cristian Ţopescu, recent ales senator PNL, a afirmat că îi recomandă preşedintelui Băsescu, în care crede şi pe care l-a votat, să pună premier un gospodar serios şi care a confirmat, anume, Johannis. Nimeni nu a dat importanţă declaraţiei lui Cristian Ţopescu. Spiritul de observaţie în mediile politice şi în mass-media nu prea e remarcabil.

41 răspunsuri to “KLAUS JOHANNIS S-A ÎNSCRIS ÎN PD-L. SE VREA PREMIER”

  1. Marius Mina Says:

    O decizie inteleapta a unui om lipsit de caracter.
    Shit happens- (to be good sometimes)

  2. aciddu Says:

    cine voteaza la presedintie pe unu’ al carui nume nu se termina in -escu? 🙂

  3. Marius Mina Says:

    PNL stop negocieri si fuga in opozitie.Orice tergiversare si smiorcaiala ii va ciunti procente importante de credibilitate si-i descalifica in fata electoratului.
    Revin din nnou la sintagma cu „barbatia politica” cu care unii se nasc(vezi Crin Antonescu) si altii si-o aplica la suprafata doar de ochii lumii(vezi Bogdan Oltenescu)

  4. Marius Mina Says:

    @Acidule- Ala eu..ala eu… 😉

  5. YODA Says:

    Ce decizie nasoala a luat primarul Sibiului. cat se poate de neinspirata.

  6. Marius Mina Says:

    Klaus Johannis nu a fost un sfant pina acum.O sa vedeti de-acum incolo dezvaluirile presei despre Klaus si „colaboratorii” pesedisti sau pedelisti .Omul a mers la douacapete mereu, altfel era d e mult scos din primaria Sibilui.

  7. Filip G Says:

    Cotroceni tinut bantuit,raman la parerea PD_L,UDMR,MINORITATI si TRADATORI.Un GUVERN perfect pentru presedinte .Cum e sacul asa si peticul.Premierul nici nu mai conteaza.

  8. Marius Mina Says:

    Cand v-am spus ca premier va fi o marioneta de-a lui Basecu , ati continuat sa sperati in van, continuand sa va mintiti ca Santa Klaus exista…
    El exista , pentru Basescu si avortonul sau plin de stoloboci retarzi si impracticabili, nu pentru restul

  9. Karina Says:

    De unde ai @Roxana „stirea” asta ca vad ca nu ai dat niciun link..
    Pe 13 noiembrie Klaus Johannis a declarat si a fost citat in toata presa ca nu exclude ideea de a candida in 2009 la presedintie si ca este dezamagit de presedintele Basescu:

    „Klaus Johannis a spus din nou ca nu exclude ca in 2009 sa candideze la presedintie. ” ziare.com

    http://www.ziare.com/Primarul_Sibiului__dezamagit_de_presedintele_Basescu-478695.html
    Cand anume intre 13 noiembrie si 8 decembrie s-a petrecut marea schimbare?

    Daca ai avut o asemenea informatie, si poti demonstra, de ce spui ca ai avut-o si o scoti de-abia acum?

  10. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. Există Moş Nicolae. E un mare sfânt. 🙂

    Fii serios. Crin a fost un prost, Bogdan a făcut ce trebuia să facă politic, la faza-asta. Referitor la Johannis, tipul e bun, nu ştiu dacă e sau nu penal, dar nu va suporta consecinţele. E „de-al nostru”. :mrgreen:

    @aciddu. Cine-a mai votat.

    @YODA. Poate s-a gândit că decât preşedinte niciodată, mai bine premier oricât ar dura. :mrgreen:

    @Filip G. Contează foarte mult premierul. Esenţial.

    @Karina. E directă, nu-i pe linkuri. Oricum n-avea nici o şansă, a fost deştept, şi-a zis că e OK prim-ministru.

  11. Florian Says:

    Fiecare neam cu curvele sale. La unguri mai multe, la nemti mai putine, sa vedem cate-or fi la noi, prin PSD si PNL. Sper ca putine si fara valoare de piatza.

  12. Filip G Says:

    Eu ma gandesc la cei 21 de tradatori necesari.Sa presupunem ca Klaus a fost omul MINORITATILOR dar nu putea fi acceptat decat daca era in PD_L.Pana aici e o logica rezonabila .Mitrea si Oprisan sa complecteze procentele lipsa?

  13. Daniel Says:

    Pai poate guvernul asta minoritar sa rivalizeze cu o majoritate PNL-PSD? Nu prea cred.

  14. Marius Mina Says:

    @Roxana, Bogdan e o jartea penala , joaca in detrimentul PNL.
    Crin a fost si ramana alaturi de partid nu de interesele personale,sau ale clanurilor care il „finateaza” .(vezi Muhamad Murad si clanul rechinilor imobiliari dinamovisti, prietenii de combinatii , cu care Bogdanel se afla in masina statului cand a comis accidentul in preziua alegerilor.(de ce nu ma mir?)
    Am spus ca Olteanu va rupe PNL.O va face mai curand decat cred unii sau altii.

    Iti schimbi pozitia cam des Roxana, sa nu te miri de ce speculeaza unii ca iti schimbi preferintele dupa cum bate Vantu 😉

  15. Roxana Iordache Says:

    @Florian. Îţi pare rău? Sincer. Orice ai spune, chiar lucruri foarte nedrepte, ai observat că nu mă supăr. Indiferent ce ar gândi oamenii despre mine. La urma urmelor, voi n-aveţi de unde să mă cunoaşteţi.

    @Filip G. Ori Tăriceanu premier, ori Johannis, e singura concesie pe care ar putea-o face PNL, condiţia fiind ca Tăriceanu să fie preşedintele Camerei Deputaţilor, şi liberalii să deţină ministere grele. Evident, la guvernare, programul PNL. Deja PD-L a acceptat, nu iese din vorba Jupânului. :mrgreen:

  16. Marius Mina Says:

    Majoritatea PSD-PNL nu exisita decat pe hartie, in realitate exisita grupuri de interese in PSD si PNL care vor sprijini schema tactica a lui Baseascu.

    Gruparea agentului Geoana de la PSD si cea a agentului Bogdan Olteanu de la PNL sunt indeajuns sa-i asigure piratului confortul necesar in parlament.

    Planul diabolicului chior de stat va functiona si de asta data provocand exact ceea ce si-a dorit, un ARMAGEDOn politic prin care sa sparga atat PSD cat si PNL , dupa care isi va forma o majoritate cu care va reusi sa functioneze si chioar sa mai castige un mandat(puschea pe limba)

  17. Marius Mina Says:

    Din pacate Tariceanu nu va fi nici premier si nici presedinte de camera..Basescu nu discuta, el doar executa !….

    Nu inteleg de ce se cramponeaza unii de putere? E chiar atat de dulce fir-ar ea a dracului …?

  18. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. E mult mai simplu. :mrgreen:

    Referitor la al doilea mesaj, nu-i nici o cramponare, e joc politic inteligent.

  19. Marius Mina Says:

    Pentru c an-ai stiut sa joace si au preferat stilul „fetei mari putin gravide” liberalii se vor multumi cu o opozitie plictisitoare alaturi de cativa pesedisti nereformati.
    Asta se intampla cand mergi la negocieri ca un fante de obor cu figuratia speciala din PNl si tragi numai pentru interesul tau…risti sa pui botul pe lingura uitata pe flacara de la aragaz.

    Sa-i multumeasca lui Olteanu si Motreanu…doua eminente maronii 😉

  20. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. N-ai dreptate. În postură de curvă, Bogdan Olteanu e senzaţional.

  21. Marius Mina Says:

    Roxana , sa fim realisti, au luat-o rau in boteanu!..
    Pacat!

  22. Marius Mina Says:

    @Roxana , curva s-a nascut, nu e genul meu….dar nu cometez gusturile altora..cine stie ce secrete ascunde Dl.”Aripioara sau picior”

  23. Marius Mina Says:

    Vrem sau nu Basescuface ce vrea muscultaura lui, a demonstrat-o de N ori pina acum , s-a jucat cu liberalii precum soarecele cu pisica si si-a impus oamenii in punctele cheie.Chiar in guvernul Tariceanu.

  24. YODA Says:

    de ce „presedinte niciodata”? Niciodata nu poti stii.

  25. Marius Mina Says:

    Din acest motiv spun ca nu e tarziu ca PNL sa iasa in fata si sa spuna clar :Fuck You Mr President!…mergem in OPOZITIE si ti-o tragem de acolo sa-ti iasa pe nasul ala mare si stramb…

  26. Roxana Iordache Says:

    @Daniel. O majoritate PSD-PNL e visul de aur al aparatului de a distruge ultimul partid istoric. Pentru ei n-are improtanţă dacă o face Băsescu sau o face Iliescu.

    @Marius Mina. Băsescu e mic.

    @YODA. Neamţul e realist, şi-a dat seama.

    @Marius Mina. Încă nu a venit momentul ăla.

  27. about2run Says:

    sunt sibian si din ultimele declaratii ale lui Johannis am inteles ca nu s-ar baga. imi pare rau de incercarile Roxanei de a ne asigura ca „e pe bune” inscrierea lui herr in pdl, dar mi se par deocamdata doar presupuneri gratuite ale unora. ori cred eu prea mult in burgmeister, ori stau apoi linistit sa vad pe unde scot camasa cei care au aruncat zvonul ca „sigur” in piata, apoi pe cei care l-au porcait pe Johannis ca a luat o astfel de decizie 😀

  28. cenushares Says:

    marius mina la 3.17:

    „Pentru c an-ai stiut sa joace si au preferat stilul “fetei mari putin gravide” liberalii se vor multumi cu o opozitie plictisitoare alaturi de cativa pesedisti nereformati.”

    Acelasi marius mina la 3.21 deci dupa patru minute …. 🙂

    „Din acest motiv spun ca nu e tarziu ca PNL sa iasa in fata si sa spuna clar :Fuck You Mr President!…mergem in OPOZITIE si ti-o tragem de acolo sa-ti iasa pe nasul ala mare si stramb…”

    pentru asta „dement” e un eufemism .. 🙂

  29. Roxana Iordache Says:

    @about2run. Bun venit! Ar fi bine să fie aşa. Oricum, recunoşti că ţi-ar conveni să fie prim-ministru. N-ar mai avea nici probleme la DNA. :mrgreen:

  30. Liviu Says:

    Premier nu cred sa ajunga. Eu insa ma vad cu o dezamagire in plus.

  31. about2run Says:

    Liviu, doar daca e adevarat ca s-a inscris in pdl, cu aceasta intentie(premier)

    Roxana, nu m-as bucura. daca e de mers la DNA, sa mearga, sa plateasca ce are de platit, etc., nu e nici o problema, nu ne cad pernele de sub fund 😀

  32. Roxana Iordache Says:

    @Liviu. Hai să presupunem că asta e opţiunea lui politică. Aşa cum au făcut unii unguri. Sunt destui în PNL. De exemplu, candidaţii liberali din Covasna şi Harghita. Neamţul de ce nu şi-ar fi ales şi el un partid? :mrgreen:

    @about2run. Ia-o altfel, se sacrifică acceptând funcţia de prim-ministru. 🙂

  33. Tio Says:

    Articolul tau tradeaza mai degraba frica de o miscare cu consecinte greu de evaluat. Oare ce mai face PD-L-istii astia. Eu zic ca e pozitiv. Arata ca sint flexibili, ca sint dispusi sa invete.
    Iar primarii cu vechime sint singurii politicienii care pot fi evaluatii cu adevarat (indiferent de partid). Daca se gasesc citiva care functioneaza si la scara nationala atunci avem o solutie nu?

  34. buddy Says:

    Poate ajunge neamtu premier peste romani
    atunci sa vezi, devenim in citiva ani micuta germanie
    si base presedinte pe viata… hi, hi ,hi….
    Hai Real Giulesti.

  35. octavpelin Says:

    Johannis,este primarul Sibiului,unde PD-L,este foarte puternic,iar avand nevoie de fonduri,acest primar nu a facut ,decat ce au facut si ceilalti romani,inscrisi in Forumul Democrat German,sa treaca la PD-L,de altfel FDG,nu mai este 1oo% ,format din sasi,ci este mai degraba o anexa a PD-L!!!

  36. Roxana Iordache Says:

    @Tio. Exagerezi, amice. Frică e vorbă mare! În ce-i priveşte pe PD-işti, zici că sunt flexibili? Aiurea, nu sunt nimic.

    @buddy. Mai bine te punem pe tine.

    @octavpelin. Din păcate!

  37. Florian Says:

    @Roxana Iordache (text preluat si adaptat)
    Dar tie? Sincer. Orice ai spune, daca-s lucruri foarte nedrepte si neargumentate, edicte emise fara drept de apel, am dreptul să mă supăr. Indiferent ce ai gândi despre mine. La urma urmelor, tu n-ai de unde să mă cunoşti.

  38. about2run Says:

    mie inca mi se pare ca va exagerati numind asa, de pe gard, curve pe fdgr si udmr. pana nu apare o certitudine in ce priveste alianta pdl-fdgr toate astea sunt injurii gratuite

    ceee va place sa fiti „romani”… urgent, hop cu toti la troaca, va simtiti mai bine tragandu-i pe toti in noroi

  39. Karina Says:

    http://lilick-auftakt.blogspot.com/2008/12/klaus-johannis-nu-vrea-sa-fie-premier.html

    @Roxana

    Klaus Johannis a declarat ca NU vrea sa devina premier. Cred ca ai avut o informatie falsa.

  40. Cristi Says:

    Vai vai vai ce ne-ati mai dezinformat, pai intr-adevar, „spiritul de observaţie în mediile politice şi în mass-media nu prea e remarcabil” dupa cum bine ati remarcat.
    Insa asemenea stiri false ar trebui coroborate cu injumatatirea salariului.
    Rusine.

  41. Lil Says:

    Roxana, eu acum am dat de stirea asta si nu pot sa spun decat atat: esti bolnava, fata, daca ai ajuns sa inventezi aberatii ca asta numai din ura patologica fata de Basescu. Ia-te de mana cu idolii tai, frustratii aia de Ciorbea si Constantinescu, si mergeti sa va tratati. JALNIC!!!!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: