Archive for noiembrie 2008

BOGDAN OLTEANU, UN EXCELENT CANDIDAT-SUROGAT

Sâmbătă 29 noiembrie 2008

Cineva a plantat pe YouTube, iar Ioşka a pus boticul – fie şi la modul interogativ – un clip în care apare şeful de campanie naţională a PNL, Bogdan Olteanu şi face o apologie ferventă a PD-L, în detrimentul PNL/PSD. Asta, pentru naivi şi/sau neavizaţi. Cu atât mai mult cu cât lângă Olteanu, stă obedient pe scaun premierul Tăriceanu, care nu zice nimic.

OK. Difuzarea clipului a putut viza două-trei obiective şi a putut realiza alte două-trei. Şi/sau chiar pe toate. Care sunt obiectivele iniţiale/finale, care-i jocul, cum interpretaţi PR-ul? Acum să vă văd! Opinia mea v-o spun, eventual, mai încolo. Dar tare m-ar interesa opiniile voastre. Treaba-i tare. Şi Dan Andronic merită felicitat. I-am spus de multe ori că e mai bun decât băieţii-ăia ai lui Carville şi Begala.

În final, doar atât: excelent Bogdan Olteanu! Un surogat mai tare ca originalul. Atât de tare cum n-a fost nici un candidat PD-L în confruntarea cu adversarii. Se vede că-i avocat. Şi politician versat. Păcat numai de treaba privind caracterul.

SEMNAL. Evenimentul liberal de azi de pe Internet e fără precedent şi va constitui un test cu privire la rolul pe care îl are la ora actuală Internetul în politica din România. N-ar fi exclus ca efectul să-i determine pe toţi cei din politica naţională să-şi facă bloguri şi să se ţină de ele. Şi conturi pe YouTube. Politicienii care înţeleg că sunt produse de marketing au succes. Cei care nu înţeleg nu au.

PSD MITUIEŞTE ALEGĂTORII, CU TELEFOANE MOBILE

Sâmbătă 29 noiembrie 2008

Am găsit acest clip pe blogul lui Dragoş Dincă.

Într-adevăr, PSD nu are limite.

Pe lângă faptul că mita electorală este ilegală, cât costă, oare, telefoanele mobile cu care PSD mituieşte populaţia contra voturi? Câte s-au distribuit în total? Cu cât a depăşit PSD plafonul financiar electoral?

Vom afla vreodată răspunsurile la astfel de întrebări? Vor suporta cei implicaţi consecinţele? N-ar trebui ca instituţiile abilitate să se sesizeze din oficiu?

O EMISIUNE SUPER-IDIOATĂ LA TVR

Vineri 28 noiembrie 2008

tariceanu-geoana-stolojan

Astăzi se încheie campania electorală pentru candidaţi şi mass-media. Are loc, începând de la ora 19, ultima emisiune live. Şi a doua din această campanie, între premierul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PNL şi candidaţii la funcţia de prim-ministru, Mircea Geoană, preşedintele PSD şi Theodor Stolojan, preşedintele PD-L.

O emisiune idioată. Un format penibil. O moderatoare, Monica Ghiurco şi trei analişti invitaţi să pună întrebările lor, Iosif Boda, Ion Cristoiu şi Bogdan Chireac. Întrebări la care trebuie să se răspundă în 30 s, sau 1 ori 2 minute. Polemica, doar pe furate. Aplauzele suporterilor, cenzurate. Analiştii, enervaţi de un format enervant. Ion Cristoiu sparge, periodic, formatul, cu remarci şi întrebări suplimentare.

Monica Ghiurco – stresată vizibil, departe de degajarea plăcută şi de spontaneitatea lui Gabi Vrânceanu Firea, moderatoarea emisiunii de la Antena 1, de miercuri seară, căreia şi formatul destul de inspirat i-a permis să se desfăşoare. A fost, probabil şi cea mai bună emisiune a ei de până acum, pentru care se cuvine felicitată, tot aşa cum, altădată, am criticat-o (pentru „finala” de la locale).

Deci, grija moderatoarei Monica Ghiurco pare a fi să se termine cât mai repede şi la termen emisiunea. Moderatoarea fiind mai mult o cenzoriţă. Intervenţia necenzuratului Cristoiu a făcut breşa în format şi a declanşat prima polemică, pe o temă fundamentală: politica fiscală. La care Prosty a fost făcut sandwich între Tări şi Stolo. Dreapta susţine cota unică, stânga socialistă vrea impozitare progresivă.

Tot Ion Cristoiu a salutat prezenţa lui Mircea Dinescu, prezentat ca poet şi agricultor, printre suporterii PNL. A doua fază haioasă a fost aceea în care suporterii portocalii l-au aplaudat frenetic pe premierul Tăriceanu şi au scandat „Jos comunismul”, când preşedintele PNL l-a raşchetat pe preşedintele PSD, Mircea Geoană, pentru patima cu care susţine proprietatea de stat.

Mai departe, dacă e ceva interesant, promit update. Comentăm live!

UPDATE. La întrebarea privind relaţiile cu preşedintele Băsescu, premierul Tăriceanu şi-a declarat încrederea că preşedintele iubeşte România la fel ca şi el, motiv pentru care a salutat măsurile anti-criză ale Guvernului pe care îl conduce.

Privitor la orientarea României în condiţiile de criză mondială, premierul Tăriceanu a afirmat că avem un statut solid, de membri ai Alianţei Nord-Altantice şi ai Uniunii Europene, Theodor Stolojan şi-a declarat înclinaţia spre UE, iar Mircea Geoană a tras spre Moscova, cu ocheade şi la China.

Premierul Tăriceanu l-a întrebat pe Mircea Geoană de unde ia sumele fabuloase din care se laudă că va face şi va drege, şi dacă nu va trebui cumva să plătească pentru ei generaţia viitoare. Mircea Geoană a dat un răspuns cu dacă şi parcă. Adriean Videanu a intervenit din sală, în completarea lui Călin Tăriceanu.

DOI CANDIDAŢI CARE TREBUIE REJECTAŢI UNINOMINAL

Vineri 28 noiembrie 2008

Video postat de rocknum

Ieri seară, televiziunea fratelui Păunescu a avut bafta unei ţigănii live prin care i s-a făcut ulterior publicitate pe toate canalele.

Marius Marinescu-Bideu, PSD-PC şi Anca Constantinescu-Ciocu’ Mic, PD-L, s-au bălăcărit. La propriu.

Ea l-a acuzat că le-a furat bideul, el i-a declarat că are faţă de bideu. Atunci Ciocu’ Mic a dat cu lichid în Bideu, iar el i-a ripostat cu lichid în faţă. Şatră.

Sunt doi candidaţi din cei care trebuie rejectaţi prin sistemul uninominal. Care îşi dovedeşte, astfel, utilitatea. Măcar pentru că mai cerne din ei.

BOGDAN OLTEANU, O MARE DEZAMĂGIRE PENTRU PNL

Joi 27 noiembrie 2008

chiliman-sesizare-olteanu

În vară, Bogdan Olteanu l-a dus de nas pe premierul Tăriceanu, preşedinte al PNL, în tentativa de a se debarasa de anumite personalităţi din partid, colegi consideraţi adversari personali. Principala ţintă, Ludovic Orban. Victime colaterale: tinerii pe care el i-a promovat.

TENTATIVA ANTI-ORBAN, ETAPĂ ÎN PROIECTUL ANTI-TĂRICEANU

Astfel, Olteanu l-a convins pe premierul Tăriceanu să-l înlocuiască pe tânărul prefect al Capitalei, Cătălin Deaconescu. Înlocuitorul, Ion Ţincu, provine din structurile feseniste. După care a încercat să-l scoată pe Ludovic Orban de la conducerea organizaţiei capitalei şi totodată, pe primarul Andrei Chiliman.

Tentativa lui Olteanu a eşuat, datorită inteligenţei premierului Tăriceanu, care a înţeles – fie şi un pic mai târziu – ce era pe cale să se întâmple în partid. N-a înţeles, însă, până la capăt, pentru că nu a anticipat ce viza dragul lui fin. Era şi greu de imaginat.

Anume, cu mâna prefectului, să implanteze în secţiile de vot din colegiul lui, preşedinţi obedienţi politic, fapt de natură să favorizeze prezumţia de fraudă. O încălcare a legii pe care primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, nu a tolerat-o, ci a sesizat-o public, către B.E.M., delimitându-se de Bogdan Olteanu.

O delimitare care spală onoarea PNL şi fereşte partidul care merită să guverneze în continuare ţara, de ruşinea unei acuze de fraudă. Sau chiar a unei fraude. Patru din preşedinţii de secţii de votare, chemaţi ilegal la „instructaj” de oamenii lui Bogdan Olteanu, au denunţat ilegalitatea. Fotocopiile declaraţilor lor olografe, precum şi declaraţii audio, pe blogul lui Marius Mina.

O fi fost doar un exces de zel prostesc din partea lui Olteanu, pentru că îşi asigurase victoria, prin neprezentarea adversarilor? Prin contracandidaţii palizi pe care îi are, după ce Marinescu-Bideu s-a retras din colegiul lui Olteanu şi s-a dus să-l contracandideze pe Ludovic Orban.

De ce avea nevoie Olteanu de căţei la conducerea comisiilor din secţiile de votare ale colegiului lui? Cumva ca să-l compromită pe primarul Andrei Chiliman, în capul căruia s-ar fi spart totul şi să-şi scoată, totodată, din cărţi, colegii de partid, consideraţi adversari, Ludovic Orban şi Crin Antonescu? Asta, după ce „l-a ajutat” pe premierul Tăriceanu să meargă să candideze la Ciofliceni, în loc de colegiul Pajura-Domenii, unde avea susţinători devotaţi, care i-ar fi garantat o victorie cu 70-80 la sută.

ŞEFUL DE CAMPANIE NESOCOTEŞTE RECOMANDAREA PREŞEDINTELUI PNL

Nu i-a păsat lui Bogdănel de preşedintele PNL şi premierul Călin Tăriceanu, care a recomandat suspendarea campaniei electorale, oricum, pe cea a partidului pe care îl conduce, pentru ziua de 16 noiembrie, în semn de doliu faţă de minerii morţi cu o zi înainte la Petrila, spre durerea unei întregi ţări. Bogdan Olteanu este coordonatorul campaniei electorale a PNL, deci primul care să respecte recomandarea preşedintelui partidului.

Dar Bogdan Olteanu a fost singurul candidat care şi-a desfăşurat campania în acea zi, oamenii lui fiind vizibili în teritoriu, în absenţa tuturor celorlalţi. A absolvit Dreptul, măcar ar fi putut să respecte principiul treuga Dei – armistiţiul lui Dumnezeu. Pentru adunarea şi plângerea morţilor. Mai ales că erau ai tuturor.

Regret enorm ceea ce se întâmplă. Regret pentru că mi-a plăcut foarte mult Bogdan Olteanu şi l-am susţinut, găsindu-i circumstanţe inclusiv în faimosul schimb de replici cu ambasadorul SUA, Nicholas Taubman (editorial din „Ziua”, intitulat „Aliaţi şi licurici”).

MAI BINE PIERDE PNL UN PROCENT ACUM, DECÂT SĂ SE COMPROMITĂ DUPĂ

Regret enorm şi pentru faptul că, dacă Olteanu pierde prin deficit de credibilitate în urma a tot ceea ce a făcut în această campanie electorală, culminând cu uluitoarea tentativă de subordonare a preşedinţilor de comisii electorale din colegiul lui, atunci şi PNL pierde un procent sau două.

Mare păcat. Mai ales că oricare din contracandidaţii lui ar câştiga, nu e nici unul calificat precum el şi poate doar aduce o contribuţie procentuală pentru unul din două partide nefaste, PSD şi PD-L. Dar mai mare păcat ar fi compromiterea PNL.

Dându-l jos pe Călin Tăriceanu – al cărui eşec în alegeri l-ar favoriza, ca să-i ia locul la conducerea partidului şi să dea PNL pe mâna PSD, în schimbul unei funcţii înalte, ori în Guvern, ori mai ales, la conducerea Camerei Deputaţilor, în continuare. Pentru propria poziţie ar putea tranzacţiona şi cu PD-L. La fel ca şi la blatul pentru colegiul 1, zis şi „colegiul lui Bogdan Olteanu”.

Poate mai face vreo cusătură cu aţă albă ca aceea cu băieţii care împart „false” postere cu el în favoarea homosexualilor şi care (există probe materiale) intrau în sediul de campanie al candidatului care i-a incriminat. Fără ca ancheta penală să aibă vreo finalitate. Ea s-a soldat doar cu un mort, fratele unuia din cei doi „drogaţi”, care a făcut infarct când a aflat de arestare.

Homosexualii au fost dezamăgiţi să constate că, în loc să fie sprijiniţi aşa cum se aşteptau, au devenit carne de tun în campania electorală a lui Bogdan Olteanu. Păcat mai ales de soţia lui, care i-a făcut o campanie susţinută, cu un devotament ieşit din comun. Asta, în timp ce Bogdănel se distrează în cabinetul lui, pe genunchi cu iluzia suspendării primarului Chiliman şi a înlocuirii lui Călin Tăriceanu.

Noroc că galbenul PNL e de la lămâie.

ANDREI CHILIMAN SE DELIMITEAZĂ DE BOGDAN OLTEANU

Joi 27 noiembrie 2008

Video postat de nutbolea

Reprezentantul PD-L în BEM, Marian Zlotea, a afirmat că primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a trimis Biroului Electoral Municipal o scrisoare în care prezintă declaraţiile unor preşedinţi de secţii de votare din colegiul lui Bogdan Olteanu, care spun că în sediul PNL li s-a făcut instructaj.

Zlotea a prezentat o scrisoare trimisă BEM de către primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, care susţine că, „pentru a nu apărea suspiciuni privind rezultatul alegerilor“, prezintă declaraţiile a trei preşedinţi de secţii de votare şi ale unui înlocuitor al preşedintelui unei secţii. Astfel, Dan Ioan Florin, Lazăr Lavinia Simona, Miron Ileana şi Ştefănescu Daniela declară că vineri, 21 noiembrie 2008, li s-a făcut instructaj de către PNL în sediul central al PNL, din Bulevardul Aviatorilor.  În scrisoarea trimisă BEM, Chiliman acuză faptul că Prefectura Bucureşti nu a ţinut cont de propunerile sale pentru preşedinţia secţiilor de votare, numind, în schimb, alţi oameni în aceste funcţii. 

„Primarul Andrei Chiliman ne face cunoscut că nu vrea să fie părtaş la o tentativă de fraudă pusă la cale în Colegiul 1, din sectorul 1. Conform legii, preşedinţii secţiilor de votare sunt apolitici şi trebuie să asigure corectitudinea desfăşurării alegerilor. Nici un preşedinte de secţie de votare sau înlocuitor al acestuia nu are ce căuta la sediul vreunui partid politic“, a spus Zlotea. El a completat că instruirea şefilor secţiilor de votare la sediul unui partid reprezintă o sfidare gravă a legii şi o ameninţare la adresa corectei desfăşurări a alegerilor.  

Marian Zlotea a arătat, conform MEDIAFAX, că cei patru preşedinţi care au dat declaraţiile reprezintă secţii de vot din Colegiul 1 pentru Camera Deputaţilor, unde candidează liberalul Bogdan Olteanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.Reprezentantul PD-L a arătat că BEM va trimite aceste date prefectului Capitalei, deşi acesta nu a ţinut cont de propunerile făcute de primarul sectorului 1 pentru funcţiile de preşedinţi ai secţiilor de votare, aprobând numirea altor persoane. „Oricare ar fi situaţia din PNL, alegerile trebuie să se desfăşoare corect“, a cerut Zlotea. (I.N.)

COTIDIANUL

LUDOVIC ORBAN DESPRE VIITORUL PREMIER AL ROMÂNIEI

Miercuri 26 noiembrie 2008

Video postat de liberalul

Călin Popescu Tăriceanu. Care ştie.

SCRISOARE CĂTRE THEODOR PALEOLOGU

Miercuri 26 noiembrie 2008

tb_240_picture_archive_123291

Dragă Toader,

 

În numele simpatiei spontane pe care am nutrit-o de când ne-a făcut prezentările minunatul tău tată, Conu’ Alecu – fie-i numele în veci binecuvântat -, te salut cu bucuria că am descoperit blogul tău.

 

Nu m-a încântat opţiunea ta de a candida din partea partidului care a vrut să distrugă partidul istoric al ilustrului tău tată. Îi blamezi – cu îndreptăţire –  pe socialiştii din PSD, dar nu înţeleg cum poţi uita că PD este cealaltă parte a FSN. Fostă membră a Internaţionalei Socialiste, travestită în dreaptă „populară”.

 

Greşeşti, bătălia reală se dă nu între FSN şi FSN – stânga şi pseudo-dreapta fabricată în laboratoarele marii imposturi postdecembriste – , ci între PNL şi FSN, dreapta reală şi stânga scindată strategic, pentru a fi, mereu, şi la putere şi în opoziţie.

 

Dar sunt de acord că trebuie împiedicată revenirea PSD la putere, printr-o refacere, însă de pe alte principii şi în alţi termeni, a alianţei din 2004 – pe care n-am votat-o, pentru că era artificială şi se putea uşor anticipa ce avea să urmeze. (Am votat PNŢCD). Anume, tentativa de anihilare a PNL. Ştii bine că alianţa s-a destrămat pentru că a avut loc, insistent, agresiunea la adresa PNL, campania pentru aglutinarea lui într-o construcţie artificială, pretinsă de dreapta, prin fuziunea cu PD.

 

De data asta, PD trebuie să înţeleagă faptul că un partid născut din spuma murdară a emanaţiei postrevoluţionare nu are nici un drept să atenteze la existenţa unui partid de numele căruia se leagă însăşi istoria României moderne. Şi nici să-şi aroge supremaţii. Fără PNL, PD probabil că era acum în marja de eroare. Şi fără Băsescu, tot aşa. Iar fără aportul PNL, nici Traian Băsescu nu ajungea preşedinte. Marea lui eroare a fost conflictul aberant cu premierul Călin Tăriceanu. Sper să-şi cunoască interesul şi să repare, până la capăt, eroarea.

 

Am mai scris pe blogul meu: o alianţă de guvernare cu Tăriceanu premier. Adaug: şi cu tine ministru de Externe.

 

Toate cele bune şi Doamne ajută! Ţie, familiei tale şi minunatei doamne Pia Paleologu.

 

P.S. Eu îi votez pe Ludovic Orban şi Crin Antonescu.

ILICI ABEREAZĂ LA A3, STEAUA IESE DIN EUROPA LA ProTV

Marți 25 noiembrie 2008

base-ilici-ras-gandul

Foto: Gândul

Ilici prestează la Antena 3. Susţine aceleaşi aberaţii bolşevice. Şi aceleaşi minciuni. Nici un regret. Nici o reconsiderare de atitudine. Aberaţii tupeiste şi acuze impertinente la adresa dreptei. Aşa a ţinut-o de la furtul sângeros al revoluţiei din decembrie 1989 încoace.

Am avut o clipă de naivitate, anul trecut, în care am sperat că va fi capabil măcar să regrete nişte acte. Evident că n-a fost aşa. Am spus că îl respect pentru că e un om de convingere. Mi-am pierdut respectul. Pentru că sunt convingeri criminale.

A făcut un lucru într-adevăr respectabil când a renunţat la candidatura parlamentară. Dar putea să-şi ducă decizia până la capăt. Şi să nu mai iasă-n peisaj, cum a făcut la conferinţa de presă de adio pe care a ţinut-o azi, la Parlament.

Îmi e milă de personaj, pentru că e în vîrstă. Nimeni nu l-ar mai fi băgat la închisoare. Dar ar fi trebuit judecat şi condamnat cu suspendare, pentru toate crimele pe care le-a patronat în toată viaţa lui. Nu s-a întâmplat şi acum îşi permite să sfideze victimele comunismului şi să mintă fără jenă.

Culmea tupeului e că bolşevicii în frunte cu Iliescu visează la o alianţă cu PNL. Jos labele!

Să ne lase şi să plece la Moscova! De unde i se trage boala.

UPDATE. Noroc că n-a avut audienţă emisiunea-asta, că a fost meciul cu Steaua, transmis pe ProTV, în care a mâncat bătaie rău de la Bayern Munchen, cu 0-3 şi şi-a luat adio de la primăvara europeană. În ce hal a ajuns echipa mea!

ZICALA ZILEI. AZI, SORIN MINEA, DESPRE REFACEREA FSN

Marți 25 noiembrie 2008

porci-commonwikimediaorg

Foto: www.wikimedia.org

„O alianţă PD-L-PSD, dacă electoratul o doreşte, nu înţeleg de ce nu s-ar face (…). Diferenţa între PD-L şi PSD este minoră”.

Sorin Minea, patron federal alimentar şi candidat PD-L, la Realitatea TV, emisiunea „Fabrica” electorală de la ora 11, cu Emma Zeicescu

BUN BĂSE ASTĂ SEARĂ. URMĂTORII 6 ANI

Luni 24 noiembrie 2008

basescu-tariceanu-love-romania-libera

Foto: România liberă

Bun preşedintele Traian Băsescu astă-seară! Pe alocuri foarte bun. Chiar nu glumesc. Deşi s-a cam lungit, a avut prima lui conferinţă de presă pe deplin responsabilă, în care a demonstrat că ştie ce trebuie făcut pentru ca România să depăşească inteligent criza mondială şi să continue dezvoltarea.

A prezentat un program de prim-ministru, care seamănă cu programul premierului Tăriceanu. A arătat că poate fi prim-ministru. Cel puţin la nivel teoretic, adică al viziunii asupra guvernării. O viziune de dreapta, care contrazice demagogia socialistă.

Aşadar, modificăm Constituţia şi fie revenim la monarhie constituţională – ceea ce ar fi legitim şi în logica normală a condamnării comunismului, caz în care Băsescu ar binemerita să fie premier, fie adoptăm modelul american, cu alegerea preşedintelui ţării care este prim-ministru şi guvernează ţara.

Dacă revenim la monarhie, atunci Băsescu poate fi premier începând de la validarea referendumului, adică din 2009-2010. Dacă alegem varianta americană, atunci Băsescu poate să mai fie preşedinte încă cinci ani, iar Tăriceanu, premier încă patru ani.

După care, la finalul celui de-al doilea mandat al preşedintelui Băsescu, premierul Tăriceanu îl înlocuieşte în funcţia de preşedinte, iar Băsescu, în funcţia de prim-ministru. Dacă sunt amândoi băieţi deştepţi va fi bine pentru România. Dacă nu, nu.