MONICA LEWINSKY, CLINTON, BĂSE ŞI LOVITURA DE STAT

clinton-impeachment-bookbasescu-322-ecran-suspendare-protv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia PRM împotriva Ordonanţei Guvernului privind trasarea colegiilor electorale. O formă mascată prin care partidul lui Vadim Tudor, aliatul PD-L,  contestase sistemul uninominal, pentru a încerca amânarea alegerilor şi revenirea la sistemul pe liste.

Cu o zi înainte ca Tribunalul Municipiului Bucureşti să judece contestaţia, preşedintele Traian Băsescu a considerat-o îndreptăţită şi a declarat în direct la TVR că în cazul în care Justiţia dă dreptate Guvernului, îşi va concedia toţi consilierii juridici.

clinton-grand-jury

PRESIDENT WILLIAM JEFFERSON (BILL) CLINTON: „Indeed, I did have a relationship with Miss Lewinsky that was not appropriate. In fact, it was wrong…. I know that my public comments and my silence about this matter gave a false impression. I misled people, including even my wife. I deeply regret that.”

Ulterior, s-a spus că aşteaptă decizia ultimei instanţe. Instanţa supremă s-a pronunţat. Îşi va concedia preşedintele Băsescu consilierii juridici sau va uita în 5 minute? De fapt, săptămâna trecută, la „Naşul” s-a felicitat că nu a demisionat după suspendare, fiindcă ar fi urmat „o lovitură de stat”.

De unde rezultă că şi Senatul SUA a încercat o lovitură de stat când l-a incriminat pe preşedintele Bill Clinton pentru minciuna cu Monica.

51 răspunsuri to “MONICA LEWINSKY, CLINTON, BĂSE ŞI LOVITURA DE STAT”

  1. Marius Mina Says:

    Comparandu-l pe Basescu cu Bill Clinton este ca si cum ai compara un Ford Mustang cu un carucior de butelie.
    Amandoi excroci cu diploma dar calitatea celui mai mic si mai prost imbracat este discutabila. 😉

  2. Roxana Iordache Says:

    Marius Mina. 😆

  3. nepotul Says:

    Clinton a fost lucrat pe sub masa (birou) de catre Mosad pentru curajul de a fi incercat sa faca pace intre Israel si Palestina. Monica sa se considere norocoasa ca a avut o misinue excitanta, spre deosebire de colegii ei care sunt obligati sa ucida….ea a ucis doar un membru al biroului oval…
    Suspendarea unui presedinte, motivand ca s-a urcat beat la volan, este o actiune valabila doar pentru tarile africane, nicidecum intr-o tara din Europa, care se mai vrea si democrata. Din pacate, unii, mai inceti la minte, n-au vazut-o ca si pe o lovitura de stat, ci ca pe o actiune legitima a unei coalitii consiliate, probabil, de acelasi Mosad.

  4. dan Says:

    Atata poate, atata face. Cititi ce a zis Iliescu despre el intr-un ziar, ieri sau alaltaieri. Nu ca l-as crede in totalitate pe Iliescu. A nu se uita ca serviciile secrete sunt in mana presedintelui. Oricand te poti impiedica cand iesi din bloc, sau o masina cu numar fals nu-ti da prioritate pe trecerea de pietoni. Lovitura de stat? Pe dracu! Cine sa o dea? Politia este sindicalizata, armata este deprimata de salariile mici, tehnica de rahat si de restructurarile fara forma si continut, jandarmeria este prin natura ei antidemonstratie si represiva. Atunci cine? Faptul ca un individ este dat jos de pe tron prin vot sau prin Parlament reprezinta o lovitura de stat? DEX-ul spune altceva despre continutul acestui cuvant. Aici intervina frica tuturor care sunt pusi pe un scaun mare – frica ca trebuie sa raspunda pentru nelegiuirile lor pe timpul cat au fost aparati de imunitate pe timpul mandatelor. Sunt sigur ca sunt in stare de orice, mergand pana la crima, pentru a se apara. In fond, asta este politica universala.

  5. Marius Mina Says:

    @Nepoate , de cand e Rahm Emanuel agent Mossad?
    Sau insinuezi ca luptand in armata israeliana Rahm e fost recrutat si folosit in scopul scuza mijloacele?

  6. Marius Mina Says:

    Articolele negative la adresa Romaniei au devenit o obisnuinta in presa internationala. De data aceasta, tara noastra a fost luata in vizor de „Stars and Stripes”, cotidianul armatei americane. In editia din 9 octombrie, publicatia a dedicat un articol extrem de bine documentat coruptiei din Romania, descrisa ca fiind cea mai imorala tara din Uniunea Europeana. Dincolo de sumele socante (adica un milion de dolari) pe care romanii le scot din buzunar zilnic doar pentru a castiga bunavointa doctorilor si a avea acces la servicii medicale gratuite, autorii articolului remarca si usurinta cu care aceiasi romani au deprins gustul banilor. Astfel, observa ei cu naduf, militarii americani aflati in misiune in tara noastra au fost nevoiti sa scoata din buzunar mai bine de 18.000 de dolari pentru doua turnuri de observatie din lemn, culmea, netratat, si asta in conditiile in care au existat angajati ai NATO care au supravegheat corectitudinea tranzactiei.
    De altfel, pentru a putea intelegemodul de gandire al romanilor, militarii de la baza constanteana „Mihail Kogalniceanu” au dezvoltat „tehnici de supravietuire”, care presupun studii de piata privind practicile „comerciale” din tara noastra, dar si supracontroale ale contractorilor locali.

  7. hendrix Says:

    Ba-secu s-a folosit de wctudor in incercarea lui de a face inaplicabila legea VU. Motivul? Partidul Derahat nu are oameni pregatiti pentru asemenea vot, stolobocii nefiind in stare decat sa fie niste jalnici pupincuristi, mai exact pupinbasei. De ce ii este frica insa nu va scapa! Oricum, s-a vazut din nou alianta rusinoasa intre pedelepre si wctudor, acesta fiind singurul aliat al securistului de la Anvers. Pardon, uitasem de jiji becali! Cine se aseamana se aduna, nu-i asa? Ha ha ha ha ha (hahait basescian)
    Ba-secu nu isi va concedia consilierii sai juridici pentru simplul motiv ca este un ,,om” fara onoare, fiind celebra intentia lui de a demisiona in 5 minute, inaintea suspendarii sale. Cred ca acea zi va ramane in istorie ca o pagina urata in care un presedinte incerca sa influenteze justitia, stiind faptul ca a doua zi urma sa se pronunte. Primitivismul politic al securistului de la Anvers n-a avut succes, a avut doar succesuri.
    In privinta ,,loviturii de stat” ce ar urma sa fie date dupa alegeri, ce sa zic? O incercare penibila de a atrage atentia asupra sa in plina campanie electorala, o incercare intentionata de a provoca scandal politic. Doar un tembel ar putea spune ca procedura de suspendare a presedintelui ar fi o lovitura de stat, ea fiind o PROCEDURA CONSTITUTIONALA! El chiar nu pricepe ca Parlamentul este esenta democratiei, votul Parlamentului fiind suveran si nu o lovitura de stat. El a aratat, inca o data, ca n-are nimic in comun cu democratia, el pricepe doar notiunea de DICTATURA! Dupa mintiuca lui, atata cata o are, el decide cine va fi premier pe principiul increderii sale in acel om!!! Dovedeste ca n-a inteles nimic din Constitutie, el incercand sa forteze litera ei, in dezacord cu spiritul ei! Practic el isi face nevoile pe voturile romanilor, el vrand sa impuna doar pe cineva din Partidul Derahat! Acest securist nu se va lasa pana nu va distruge tara asta daca romanii nu vor vota cu pedeleprele portocalii. Primitivismul acestui securist se va vedea din plin dupa alegeri, cand va fi un circ de toata frumusetea, cand va fi pusa in discutie si ideea de democratie. El este capabil sa distruga tara daca nu-si va impune marioneta lui la guvernare. Doamne, ocroteste-i pe romani! Daca scapam de dementul asta la anul nu cred ca se mai poate intampla nimic rau, ba-secu este dovada vie ca ceausescu inca n-a murit!

  8. nepotul Says:

    @hendrix

    Efectiv m-a orbit stralucirea inteligentei tale hendrixika. Daca nu-mi spuneai ca destituirea unui presedinte fara motiv este o procedura constitutionala, eu continuam sa cred ca a fost doar un complot. Cine n-are un hendrix la casa, sa-si cumpere, la talcioc gasiti destui.
    Sa stii ca ma sperie si pe mine Dictatura basesciana; am si inceput sa iau lectii de innot ca sa trec Dunarea, altfel risc sa ajung la Gherla ( nu sa-mi cumpar mobila, ci s-o fac)
    Sa-mi dai si mie adresa specialistei care-ti citeste in palma viitorul, pentru ca si eu sunt interesat de viitorul Romaniei si vad ca tu esti cel mai bine informat pe tema asta; poate ca tipa o sa-mi spuna si cine va fi prim ministru daca-i dau spaga.
    A propos, chestia cu consilierii juridici a fost doar un joc de cuvinte ( nu de picioare) un mesaj codat pentru unii…..Daca vrei am sa ti-l traduc: In romaneste ar veni cam asa: „Eu consider ca am ales consilieri juridici de o inalta tinuta profesionala, iar daca decizia nu va fi cea scontata, inseamna ca sunt habarnisti, iar cei din Justitie sunt cinstiti, ca si cei ce si-au impartit teritoriul”……Crezi ca vei intelege ce ti-am zis…….. ?

  9. Roxana Iordache Says:

    @nepotul. Ce semeni cu @zexe! Poate sunteţi siamezi. 🙂

    N-au deloc importanţă cele spuse de tine. Problema e de procedură, într-un stat de drept. Afirmaţia că procedura de suspendare în vederea demiterii echivalează cu o tentativă de lovitură de stat e pentru imbecili.

    @dan. A spus-o ca să isterizeze fraierii.

    @hendrix. Ai dreptate! De fapt, el a făcut totul ca să-şi atragă suspendarea, era disperat, căzuse la jumătate în sondaje, iar la PD te uitai cu lupa.

    @nepotul. Da, se poartă nepotismele prezidenţiale. Şi justificările pe care le iau de bune cei tâmpiţi. :mrgreen: Ţie chiar îţi place să încerci să prosteşti oamenii?

    Şi mai uşor cu Clinton şi curajul. :mrgreen:

  10. Adriana Says:

    adevarat, foarte adevarat

  11. paul Says:

    Ce se intampla in PNL

    Am si eu o intrebare:Domnul Tariceanu a suspendat campania electorala PNL pentru data de 16 Noiembrie ?, dar domnul Tariceanu stie ca pe data de 16 noiembrie in cartierele Pajura , Bucurestii Noi, Chitila , 1 Mai etc. domnul Bogdan Olteanu a scos in strada zeci de oameni pentru as face campanie electorala ? . Deci pana la urma domnul Bogdan Olteanu mai respecta pe cineva in acel partid ? sau nu mai poate fi stapanit de nimeni in goana dansului pentru putere. Era atat de greu ca, macar o zi sa se opreasca aducand un omagiu victimelor de la Petrila ?

    RUSINE, RUSINE

  12. Radu Humor Says:

    Piratul pregateste terenul,pentru ca stie ce-l asteapata, dar mai ales stie ce are de gind sa faca,atunci cind o va lua-ntre felinare(am vrut sa spun freza!?) cu PD-Laturile ,care pe zi ce trece se acresc in sondaje. Daca striga abia atunci enormitatea cu lovitura de stat(oare Putin ce spune ,ca daca era Eltin stiu sigur ca ar fi spus:cind dracu-am dat eu ordinu asta,fi-v-ar votca a naibii sa va fie ,n-am sa mai beau atita, ca uite ce prostii fac….)nu-l baga nimeni in seama,asa ca s-a gindit sa pregateasca terenul din timp. Numai sa nu-l prinda vreo stare eltiana si sa dea ordin sa iasa armata pentru inabusirea loviturii de stat… noaptea prea tirziu cu ce nu trebuie in fata . Consilierii oricum ii dadea afara,si e printre putinele gesturi pe care nu pot sa i le contest,desi as vrea sa-i mai tina o tura pina-l dau de-abinelea de-a berbeleacul in sondaje. Da macar astia se pare ca iau mai putini bani si mai multa UE( legislativa),decit cei ai lui Tariceanu,care se pare ca- s pe invers…

  13. Roxana Iordache Says:

    @Adriana. Bun venit! Poţi să fii mai explicită? 🙂

    @paul. Eşti Paul cu Simplu blog sau eşti alt Paul? Oricum, binevenită sesizarea ta. Mulţumesc mult. Trist!

    @Radu Humor. Ai fost sofisticat. :mrgreen:

  14. Radu Humor Says:

    Vezi nepoate ca ceea ce te-a orbit nu-i inteligenta lui @Hendrix(de data asta), ci jetul de urina cu care-ti umple ICR- ul piscina spre a te invata sa inoti,ca in curind se va trage apa si peste astia ca tine.Dintr-un securist si-o centurista ce putea sa iasa decit o idila-n fuga cu urmari nefaste mai ales pentru generatia a doua.Asa ca arborele genealogic s-a frint neputincios la aparitia unui urmas nevolnic,mai ales in gindire,dar cu certitudinea ca viitoarele generatii vor fi scutite de rezultatele procreerii( din lipsa de mijloace sexuale , in cazul de fata). Cam asa ceva cred ca a inteles si @ Hendrix din sclipirile tale limbistice cu care te chinui sa penetrezi spermatozoidal printre mizeriile in care te afli pentru a ajunge sa poti deschide gura fara a te trezi din nou sub un jet.Slaba speranta,pentru ca de data asta furtunul e al oamenilor lui Prigoana si astora nu le scapa nici un rahat neridicat. Pa !

  15. Liviu Says:

    Mie avertismentele lui Basescu cum ca ne paste o lovitura de stat (evident, daca nu vine PDL la putere) imi seamana la miros cu diversiunea FDSN sau cum isi zicea atunci, prin anii ’90, cum ca daca vine Conventia Democrata la putere vin mosierii si fac si dreg 🙂

  16. nepotul Says:

    roxana afirma:
    „Afirmaţia că procedura de suspendare în vederea demiterii echivalează cu o tentativă de lovitură de stat e pentru imbecili. ”

    Tot atat de imbecili sunt si cei care n-o considera lovitura de stat, daca nu exista motive prevazute in constitutie. A conduce o masina in stare de ebrietate nu este un motiv de destitutie, nici macar din postul de maturator.

    @Radu Humor

    Textele tale cu conotatie secsuala pentru persoane de varsta a treia, seamana mult cu gandirea copiilor care n-au reusit sa depaseasca stadiul anal ( cf. Freud) care se simt excitati cand se joaca cu primul lucru pe care l-au produs, pe care-l si mananca in cele mai multe cazuri.
    Dupa cum ii spuneam si imberbului intelectual hendrix, limba romana e prea complicata pentru voi, dar poate ca nu voi sunteti de vina, ci profesorii care n-au vrut sa va treaca clasa.

  17. garcea Says:

    hahaha! Roxana cum poti sa-l compari pe Clinton cu Basescu? Stiai ca s-au cheltuit n o u a milioane de dollari ca sa cerceteze felatia prezidentiala? Stii cat au cheltuit pt 9/11? vreo trei! auzi tu nu cumva esti ploesteanca?

  18. Roxana Iordache Says:

    @Radu Humor. Nu ştiu dacă o ajunge furtunul lui Prigoană până-n America!

    @Liviu. Dar îl mai ia cineva în serios?

    Boborul? Haida-de! Poate „colegii mei, intelectualii”. :mrgreen:

  19. Roxana Iordache Says:

    @nepotul. Eşti în sevraj şi nu mai ai aurolac!

    @garcea. De ce, bre, să fiu ploieşteancă?!

    Cine te-a minţit că i-am comparat? 🙂 M-am referit la proceduri. La ei sunt mai simple. Îl condamnă Senatul, e destituit. La noi, Băse se întoarce la bobor. :mrgreen:

  20. garcea Says:

    @Roxana, ei fac si eu bancuri cu poante sleite: republicancoooo!

  21. nepotul Says:

    roxana

    asa-ti tratezi tu invitatii, cu aurolac ? Hahahahahaha!!! majoritatea dintre ei nici macar nu mai au nevoie, l-au servit inainte de a fi intarcati. Ce va place voua sa va incurajati, sa va povestiti fantasmele cu Basescu destituit, in speranta ca se va intampla intr-o zi, indiferent prin ce mijloace. Cand cineva-i prost si recunoaste, mai exista sperante, dar cand persista si nu recunoaste e mult mai grav decat aurolacul, care printre altele, foloseste doar celor care vor sa evadeze din lumea pe care n-o mai suporta, nefiind capabili sa faca fata situatiei…

  22. Mircea Suman Says:

    Diferenta dintre statura unui adevarat presedinte de tara si statura celui cu care ne-a pedepsit Dumnezeu este atat de mare incat nu cred ca este nevoie de multe discutii pentru a o vedea. http://mirceasuman.wordpress.com/2008/11/17/lasati-ne-sa-votam-liber/

  23. Roxana Iordache Says:

    @garcea. Ştiam eu. 😆

    @nepotul. Hai, @K, eşti plictisitor de previzibil. N-ai haz, domnule, ce mai! :mrgreen:

    @Mircea Suman. Eu nu cred că ne-a pedepsit Dumnezeu. Cred că ne-am pedepsit singuri. Sau unii pe alţii. Am citit ce aţi scris şi v-am răspuns pe blogul dv. E îngrijorător dacă la Braşov sunt obstrucţionaţi candidaţii în campania lor electorală. Cum vă scriam şi acolo, mă tem să nu fie vorba şi de indolenţă.

  24. nepotul Says:

    N-ai haz, domnule, ce mai!

    Chiar daca as avea tot n-ai recunoaste-o, esti victima prejudecatilor si probabil, nu numai…..
    PS Sevrajul este un traumatism provocat de stoparea brusca a consumului de substante psihotrope, in urma unei dependente. Deci, ca sa fi in sevraj, trebuie sa te fi lasat, ori eu nu m-am lasat, pentru ca n-am fost dependent de nimic din ce-i considerat toxic, doar de inteligenta, iar din cate stiu nu inteligenta-i toxica ci prostia, lucru ce se poate remarca printre admiratorii tai…..

  25. Plano Says:

    @ne poate
    Umplusi textele cu geseli…ca de kk. Nu-i suficient sa fii inteligent! Daca inteligenta primita de la natura nu e .. educata.. da in prostie. Uita-te la tine cat de prosteligent esti. Si cartea ti-a fost toxica!

  26. Roxana Iordache Says:

    @K., alias @nepotul. Inteligenţa d-tale, aşa cum ţi-am mai spus, e limitată, altfel nu ai invoca-o atât în apărarea prostiilor pe care le susţii cu titlu axiomatic. Singur îţi limitezi inteligenţa. Din suficienţă. Ca dovadă şi aroganţa amuzantă de a-ţi închipui că poţi epata şi păcăli pe cineva cât de cât avizat, cu logica d-tale amputată. Prin recursul la sofisme, din neputinţa sau lipsa de voinţă de a formula un raţionament.

    Sevrajul se poate produce nu doar atunci când faci eforturi să abandonezi o dependenţă (ceea ce nu-i nici pe departe cazul d-tale: ca dovadă şi cramponarea de blogul meu), ci şi în situaţiile în care rămâi fără obiectul dependenţei.

    P.S. Ştiu că eşti un admirator al meu. 🙂

    @Plano. I-ai răspuns când redactam şi eu răspunsul. Am cam fost gând la gând. 🙂

  27. octavpelin Says:

    Dar este oare Traian Basescu presedintele Romaniei?!,dupa modul in care se comporta cred ca Nu.Cooform art.95,din Constitutie,un presedinte adevarat se supune acestui instrument constitutional,care inseamna suspendarea sa,daca inalca art.96 din Constitutie si este pus sub acuzare,dar sa afirmi,ca iti se pregateste „o lovitura de stat”,pentru a scapa de suspendare inseamna ca „onestul”Traian Basescu,fuge de responsabilitatea ce rezulta din fisa postului de a fi presedinte!!! Nu exista termen de comparatie intre cei 2 presedinti Bill Clinton si Traian Basescu,este cum ai compara elefantul cu tantarul!!!

  28. Roxana Iordache Says:

    @octavpelin. Şi cred că e vorba de sistem, Tavi. Ar merita văzută şi revăzută audierea lui Clinton. Să se vadă cât de smerit răspundea „Yes, sir” sau „No, sir” în faţa procurorului Starr. Cel mai puternic om al lumii, preşedintele Americii. După impeachment.

  29. nepotul Says:

    Desi n-am obiceiul, dar trebuie sa-ti dau o corectie:
    sevráj s. n. 1. Înţărcare. 2. Dezobişnuire progresivă de droguri, de excitante. (< fr. sévrage)
    din cate vezi, este un cuvant de origine franceza, iar eu, cum sunt si un francofon care stapaneste limba la perfectie iti voi da definitia originala:

    Le sevrage est l’action d’arrêter une substance ou un comportement ayant entraîné une dépendance. Cet arrêt conduit à une modification comportementale inadaptée avec des répercussions physiologiques et psychologiques que l’on appelle syndrome de sevrage qui se caractérise par un certain nombre de symptômes neurologiques centraux et périphériques, neuropsychiques, neurovégétatifs et métaboliques.

    Deci in cazul cand nu mai ai aurolac nu esti in sevraj ci in draci… 🙂
    Ai dreptate, inteligenta mea e limitata la capacitatea voastra de intelegere
    Nu sunt atat de cramponat de blogul tau, cat de „clientii” pe care-i accepti, de care-ti bati joc cum vrei, fara ca sa-mi permiti sa fac si eu acelasi lucru. Eu nu vreau decat sa-i invat sa gandeasca, pentru ca sunt toba de filozofie si vad cat sunt ei de neajutorati si mi-e mila de ei, iar uneori si de tine…..

    Iti voi da un exemplu clasic de imbecilitate:
    octavpelin sustine ca presedintele trebuie sa fie suspendat daca incalca art96 din Constitutie
    ARTICOLUL 96
    (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare..
    Ce a tradat Basescu, Codul Rutier ? Hahahahahahaha!!! Pai nu’i normal ca omul s’o considere lovitura de stat daca tradatorii pucisti (322) au considerat inalta tradare consumul de alcool ?

  30. Karina Says:

    @Roxana

    Paul care a scris mai sus nu e cel cu „Simplu blog”. Momentan Paul pe care il stim nu are conexiune.

  31. Roxana Iordache Says:

    @netotul. Definiţia medicală confirmă ce am spus eu, nu ce continui să susţii d-ta. Chiar dacă nu vrei să accepţi realitatea – se întâmplă în felurite patologii – asta nu înseamnă că o poţi schimba.

    Consultă un medic, ai avea multiple beneficii. Unul din ele ar fi să înveţi ce înseamnă sevrajul. Pe termen lung, câştigul ar fi major, pentru că ţi-ar stabili un tratament care să te ferească de decompensări.

    @Karina. N-am mai trecut pe la el de câteva zile. De ce nu are conexiune?!

  32. zexe Says:

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-5148896-pavel-abraham-locuinta-ministrului-interne-cristian-david-1995-gasit-droguri-cristian-david-nu-era-locuinta-mea-prietenei-era-inchiriata-partenerului-olandez-sunt-doar-inventiile-unui-ofiter-frustrat-.htm

    Tot guvernul asta e „praf”, si la propriu si la figurat.

    Roxana, mi-am promis sa nu mai comentez sub postarile tale cu si despre Basescu, eternul si fascinantul presedinte al tuturor romanilor de pretutindeni, cel de ieri, de azi, si cel ce va mai pastori destinul Romaniei inca un mandat de acum in colo, si, dupa cum ai observat deja, ne-am ocupat de Troaca. Pentru cei care au ratat emisiunea din seara aceasta le voi spune pe scurt. Chestorul Pavel Abraham a venit in studioul celui mai vizionat talk-show al zilei moderat de ilustrul jurnalist Radu Moraru si l-a dat in gat pe ministrul internelor( este cel care dorea sa cumpere pentru politie Loganuri CTP cu 75 mii de euro). Acesta a facut publica informatia conform careia domnul Cristian Troaca (zis si David, dupa nevasta), ministru al internelor in ograda lui Traiceanu, a fost anchetat intr-un caz de trafic de droguri. Ma rog, daca nu va uitati la emisiunile noatre veti fi mereu in urma. Va sfatuiesc sa vedeti macar reluarea emisiunii.
    Eu ma intreb cum se face ca anchetatorii de la sectia anti-drog, in acest caz, au dovedit atat de multa lipsa de profesionalism astfel incat au acceptat sa ia declaratii de la un individ care sustine ca, la acea data, nu avea nicio calitate asupra imobilului unde s-au gasit drogurile. Mi se pare anormal ca el sa fie cel prezent si sa dea declaratii politiei atata timp cat locuinta inchiriata se afla in propritatea prietenei lui (nici macar logodnica ). Domnul Troaca, alias David, sustine ca avea dublura cheilor de la acel apartament inchiriat asociatului sau in afaceri, dovedit fiind apoi ca este un cautat traficant de droguri, si ca nu isi mai aminteste nimic din acea perioada, nici macar numele anchetatorilor sai. Ulterior, tot in emisiunea ilustrului jurnalist de la postulB1tv, Radu Moraru, s-a aflat ca mai multi anchetatori ai acelui caz au promovat spectaculos in ierarhiile institutiei. E cusuta cu ata alba, fratilor. Se pare ca domnul Troaca a dorit sa ascunda, prin schimbarea numelui, nu numai acest capitol privind debutul sau „alb prafos” in politica ci si mostenirea ereditara despre care tocmai am aflat ca s-a mai scris in presa la adresa : http://www.interesulpublic.ro/13-02-2008/INCENDIAR-Tatal-ministrului-David-proxenet.html
    Nu iese fum fara foc, dar asteptam si dovezile promise de domnul Chestor pentru ca banuielile noastre sa capete o forma si un nume, noi ne dorim cat mai multe nume. Pana atunci va recomand sa va mai ocupati si de chestiuni mai palpitante. Ma bucur ca va regasesc cu aceleasi texte, le citesc mult mai usor. Poate si pentru faptul ca multe din ele sunt scrise in regimul Copy-Paste, cum ar fi textele lui @marcus a carui lipsa o remarc cu stupoare. Va salut domnule @marcus! sunteti bolnav? cum se face ca nu comentati?

    Zexe.

  33. nepotul Says:

    Rox. :”Sevrajul se poate produce nu doar atunci când faci eforturi să abandonezi o dependenţă , ci şi în situaţiile în care rămâi fără obiectul dependenţei.

    Academia franceza : Le sevrage est l’action d’arrêter une substance ou un comportement ayant entraîné une dépendance.

    Rox: Definiţia medicală confirmă ce am spus eu, nu ce continui să susţii d-ta.

    Din pacate, cu tot efortul tau de a parea ca ai dreptate, tot eu am drepate. De ce ? Pentru ca sunt cu mult mai inteligent decat poti tu sa’ti inchipui ca ar putea fi o fiinta umana.
    Cand francezul zice „l’action d’arrêter une substance”, aia inseamna ca nu mai vrei sa consumi si nicidecum ca nu mai ai ce consuma. Crezi ca vei intelege aceasta subtilitate lingvistica ?

    In concluzie, nu eu trebuie sa consult un doctor, ci tu trebuie sa consulti un filozof, un om cu inteligenta cu mult peste medie…..

  34. nepotul Says:

    @zexe

    Roxana era gata sa jura ca suntem siamezi, pentru ca suntem singurii care nu consideram ca Presedintele este cauza relelor din Romania.
    marcus nu este bolnav ci invidios, pentru ca un coleg de breasla a ajuns presedinte in timp ce el a ajuns presedinte de asiociatie de locatari. Atat de mult i s’a intunecat judecata din cauza reusitei presedintelui incat a scris o carte despre disparitia Flotei ( subiect la moda printre idioti) sponsorizata de un derbedeu betiv din Constanta, din care a reusit sa vanda vreo 3 volume, restul facandu’le cadou vecinilor si prietenilor, care le’au acceptat de mila.

  35. Radu Humor Says:

    @ Roxana, asta cu „netotul” e de milioane,dar nu cred ca mai are rost sa-ti mai pierzi timpul cu el ,tipu-i nebun de-abinelea :”Pentru ca sunt cu mult mai inteligent decat poti tu sa’ti inchipui ca ar putea fi o fiinta umana.” Doar daca-l tii de vorba pina sosesc aia cu lenjeria de urgenta….

  36. Radu Humor Says:

    Netotul catre Zexe,receptie :”Roxana era gata sa jura ca suntem siamezi, pentru ca suntem singurii care nu consideram ca Presedintele este cauza relelor din Romania. ” Nebun ,nebun ,da uite ce le mai potriveste uneori…. Stati blind ma,ca mai sunt vreo citiva smuciti ca voi,nici macar aici nu sunteti singuri .Daca Roxana e gata sa „jura”,eu sunt gata sa va-njur,ca vad ca altfel nu parasiti blogul,jagardelelor . Hai ca se-aude-o sirena ! Va las pe maini bune, cu seringi in ele … P.S. Daca va mai da drumul ,mai intrati pe aici sa vedem si noi care-i efectul tratamentelor….

  37. MONICA LEWINSKY, CLINTON, BĂSE ŞI LOVITURA DE STAT Says:

    […] MONICA LEWINSKY, CLINTON, BĂSE ŞI LOVITURA DE STAT PRESIDENT WILLIAM JEFFERSON (BILL) CLINTON: “Indeed, I did have a relationship with Miss Lewinsky that was not appropriate. […]

  38. Roxana Iordache Says:

    @netotul. @zexe are circumstanţe: e foarte tânăr şi are interesul să facă rating la o televiziune obscură, patronată de „băieţi deştepţi”.

    La d-ta e cu totul altceva decât la un producător de show-uri. Faci parte din ele. Mereu ciudaţii ca d-ta au fost materie primă pentru diferite manevre de manipulare.

    @Zexe. Maturizează-te, că e păcat de tine! E problema voastră dacă n-aţi înţeles că nu vă faceţi rating nici dacă îl aduceţi pe ben Laden să spună naţiunii ce bun e Băse. Apropo, nu ne-ai spus cu ce e mai bun fratele Păunescu decât Felix Voiculescu?! De ce am impresia că ai să taci la întrebarea-asta? 🙂

    @netotul. Păi medicina dacă s-ar face cu definţii pseudo-filosofice ar fi lumea plină de bolnavi ca tine. Până când n-ar mai fi deloc. :mrgreen:

    Da, eşti mult mai inteligent decât o prăpastie cu fundul conectat la mentorul tău căruia probabil îi dedici ritualuri: filozofia – iubirea de întuneric. Dă fuga pe google să vezi ce înseamnă sophia. 🙂

    Poate reuşeşti să te luminezi şi cu privire la diferenţa între un act voluntar şi un act de constrângere. Am cunoscut schizofrenici, oameni cu adevărat geniali, dar care chiar se tratau, îşi dădeau seama ce li se întâmplă, îşi cunoşteau şi semnalele decompensărilor, prezentându-se imediat pentru măsuri de „containment”. Ştiau că singuri nu sunt în stare decât să se sinucidă lent şi să-i distrugă pe ceilalţi, pe cei dragi, mai ales, dacă nu-şi administrează boala cu asistenţă medicală.

    La dumneata, @K, prezenţa pe net e o formă de sublimare a unor tendinţe criminale. Dacă asta te ajută să nu comiţi un act criminal, continuă. Dar e preferabil să te şi tratezi. Îţi dai seama că nu ţi-am scris toate astea ca să fac mişto. Te puteam expedia. Dar n-aş fi făcut decât să-ţi alimentez boala. Aşa, prefer să te decompensez ca să ajungi la conştiinţa necesităţii tratamentului. La un moment dat, n-ai să mai poţi avea nici bruma de control care ţi-a mai rămas. Încă.

    @Radu Humor. Asta ţi-am zis şi eu ţie la postarea cu Onciu.

  39. Zexe Says:

    Fara cuvinte:
    [audio src="http://media.hotnews.ro/media_server1/audio-2008-11-18-5149754-0-cristian-david-realitatea.mp3" /]

  40. Zexe Says:

    Apropos de prafuri. Am primit o informatie precum ca Sisu, un binecunoscut artist si unul care a patimit de pe urma prafurilor, se ofera sa il consilieze pe Troaca in acest caz. Eu am primit pe mailul redactiei un link mobilizator : http://www.youtube.com/watch?v=Qqc7fHlb5JU
    O zi buna tutror !

  41. nepotul Says:

    @R
    „filozofia – iubirea de întuneric. Dă fuga pe google să vezi ce înseamnă sophia.”

    N’am cum sa te contrazic, sau daca as face’o, ai veni cu alt diagnostic, pentru a’ti demonstra ( nu mie) ca ai dreptate.
    Cred ca nu te’ai gandit la Sophia Vicoveanca, atunci cand m’ai trimis la google, nu de alta, dar si ea are obiceiul sa se imbrace in negru….
    Consider absolut normala reactia voastra vis-à-vis de replicile mele, indiferent de subiectul propus, pentru ca nu coincide cu ceea ce voi ati fost obisnuiti sa auziti, educati fiind sa respingeti tot ce nu corespunde imaginii pe care v’ati facut despre lumea care va inconjoara.
    De altfel, Platon a explicat in Republica, printr’o reusita alegorie, acest fenomen, cunoscut de catre avizati sub numele de Mitul Cavernei. Ca sa nu alterez cu „ideile mele schizofrenice” mesajul, am sa ti’l redau intr’o limba pe care cred ca o stapanesti ”

    „Socrates begins his presentation by describing a scenario in which what people take to be real would in fact be an illusion. He asks Glaucon to imagine a cave inhabited by prisoners who have been chained and held immobile since childhood: not only are their arms and legs held in place, but their heads are also fixed, compelled to gaze at a wall in front of them. Behind the prisoners is an enormous fire, and between the fire and the prisoners is a raised walkway, along which puppets of various animals, plants, and other things are moved. The puppets cast shadows on the wall, and the prisoners watch these shadows. There are also echoes off the wall from the noise produced from the walkway.

    Socrates asks if it isn’t reasonable that the prisoners would take the shadows to be real things and the echoes to be real sounds, not just reflections of reality, since they are all they had ever seen? Wouldn’t they praise as clever whoever could best guess which shadow would come next, as someone who understood the nature of the world? And wouldn’t the whole of their society depend on the shadows on the wall?

    Suppose that a prisoner is freed and permitted to stand up (Socrates does not specify how). If someone were to show him the things that had cast the shadows, he would not recognize them for what they were and could not name them; he would believe the shadows on the wall to be more real than what he sees.

    Suppose further, Socrates says, that the man were compelled to look at the fire: wouldn’t he be struck blind and try to turn his gaze back toward the shadows, as toward what he can see clearly and hold to be real? What if someone forcibly dragged such a man upward, out of the cave: wouldn’t the man be angry at the one doing this to him? And if dragged all the way out into the sunlight, wouldn’t he be distressed and unable to see „even one of the things now said to be true,” viz. the shadows on the wall ?

    After some time on the surface, however, Socrates suggests that the freed prisoner would acclimate. He would see more and more things around him, until he could look upon the sun.

  42. Weisehilde Says:

    Punandu-l pe individul cotrocean langa Clinton, incerati sa legitimati un personaj pe care istoria il va arunca la cos. Merita?

  43. un cetatean Says:

    Cristian David spune insa, ca nu isi mai aminteste daca a scris in declaratii, ca a consumat sau nu droguri.
    Cristian David l-a sprijinit pe Bogdan Olteanu in ascensiunea acestuia in PNL.
    Doi tineri “drogati” au marturisit , ca au imprastiat materiale de campanie false in care Bogdan Olteanu ar fi sustinut drepturi pentru minoritatile sexuale.

    Cu stima si respect un cetatean in sevraj

  44. Plano Says:

    @ zexe
    Te rugase gazda sa ne explici care e diferenta dintre tonomatele lui Paunescu de la B(as)e Tv si cele de la A1,2,3….ale lui Voiculescu.
    Daca tu taci, eu, in afara de cea ca Paunescu are mai putine tonomate, nu vad nicio diferenta…! Bani sa iasa, nu?

  45. Radu Humor Says:

    @ Roxana ,cred ca se lamureste ce l-a adus in halul asta pe netot :el iubeste intelepciunea,dar ea fuge de el, fiindca a observat ca nu se mai poate face nimic… E irecuperabil ! Cit despre ceilalti,ma bucur ca i-am citit din prima,pe verticala !

  46. Roxana Iordache Says:

    @K. Sweetie 🙂 Nu ideile sunt cum zici. Mătăluţă eşti. Nu-i nevoie să recunoşti aici, e nevoie doar să te tratezi. Poate nu crezi, dar eu chiar sunt a compassionate conservative.

    @Weisehilde. Să nu fim nedrepţi, Dacă Clinton nu avea fizicul pe care îl are era o nulitate. Nici nu l-ar mai fi ales băieţii. Nu mă înţelegeţi greşit: niciodată nu mi-a plăcut. Pas mon gout! Oricum, la bătrâneţe arată mult mai bine. :mrgreen:

    @Plano. 🙂

    @Radu Humor. Lasă-l, e şi el om. 🙂

  47. nepotul Says:

    @R

    Ca orice „conservative”, chiar daca ideile nu sunt multe, important este sa fie fixe, restul nu conteaza.
    As aprecia daca mi’ai propune un tratament anti-ignoranta, sa devin si eu „normal” ca voi, ca doar bine zice Platonescu : „he would believe the shadows on the wall to be more real than what he sees.”

  48. nepotul Says:

    @Roxana says:
    „Pe vremea aia cred că eram cam singura din mass media care vă avertiza. Eram nebuna satului. Aşa cum am fost şi când l-am apărat pe Ciorbea împotriva tuturor.”

    Wow!!! Ce noroc ai avut ca nu iereau bloguri…sigur vreo proprietara de blog te trimitea la tratament……..sau poate ceilalti participanti ai blogului, pe care matroana ii proteja, te trata de schizofrena…….

  49. Roxana Iordache Says:

    @netotul. Nebunii nu recunosc niciodata ca sunt nebuni.

  50. nepotul Says:

    @R

    Constat.

  51. MARMOTA cu PEDALE Says:

    Nebunii sunt personaje nobile,singurii in trecut care il faultau pe rege!!:)))))

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: