BILL CLINTON, DE LA KISS MY ASS, LA OBAMA 4 PRESIDENT

Foto: www.garlinggauge.com

Aseară (în zori, la noi), Bill Clinton a apărut la un miting electoral din Florida împreună cu Barack Obama. Şi i-a făcut o campanie mai înflăcărată decât nevesti-sii (pe care mai mult a încurcat-o).

Interesant e că după ce Obama a câştigat nominalizarea Partidului Democrat, Bill Clinton i-a declarat unui amic din partid că, pentru a-i face campanie, Obama mai întâi va trebui să-l pune-n c*r.

Rezultă că s-a comis.

OK, adică, surse PR apropiate familiei Clinton povestesc că fundul cel mare al lui nea Billy valorează câteva milioane de dolari. Şi alte câteva, cel al lui Hillary. Cam atât l-a costat pe Obama prestaţia hilarilor Clinton.

Aşa încât, aseară Bill a băgat mulţimea în orgasm când a afirmat că Obama reprezintă viitorul SUA.

Credibil, Bill Clinton. Remember:

Video postat de  forquignon

5 răspunsuri to “BILL CLINTON, DE LA KISS MY ASS, LA OBAMA 4 PRESIDENT”

  1. octavpelin Says:

    Bill Clinton stie sa-si vanda imaginea pe bani grei,chiar daca nu il suporta pe Barack Hussein Obama.

  2. Roxana Iordache Says:

    @octavpelin. Ai dreptate, Tavi! Şi din povestea cu Monica, hilarii au scos fiecare câte un volum imens care le-a adus zeci de milioane. :mrgreen:

  3. octavpelin Says:

    @Roxana,Rox,yes,si-au sporit si averea lor personala,se vede ca sunt democrati!!!

  4. neveu Says:

    @ octavpelin & Roxana

    ai naibii de democrati 😉
    ia uitati-va ce de averi isi trag, si in ce peroada:

    http://money.cnn.com/2008/10/30/news/companies/exxon_earnings/?postversion=2008103015

  5. neveu Says:

    @roxana,

    abia acum am deschis clipul cu bill:)
    hahahaha!

    e vorba de a fi aparat onoarea unei femei si mai inseamna a salva cu orice pret o casnicie. doar dobitoaca de monica a dovedit cat poate fi de vaca. ce spera de la clinton, s-o ia de nevasta????

    abai atunci clinton a avut simpatia si admiratia mea. ca sa nu mai spun de a femeior. roxana, ma surprsinzi…. iar;)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: