Se dedică vizitatorilor mei, cu precădere celor care postează comentarii, cu mulţumiri pentru implicarea deopotrivă pasională şi raţională, şi pentru nivelul elevat al dezbaterilor. Şi pentru ironiile spumoase, şi pentru vorbele, uneori, mai colorate, şi pentru modul în care îşi apără convingerile, dar şi dreptul celorlalţi la alte convingeri şi opinii.
Vă mulţumesc pentru că, datorită vouă, acest blog a devenit ceea ce mi-am propus, un forum liber de dezbatere, un mijloc de comunicare necondiţionată, de apropiere interumană, de înţelegere a dreptului deopotrivă la diferenţă şi la argumentarea propriei viziuni.
Sunt bucuroasă că vizitatorii mei provin din toate zonele de apartenenţă sau simpatie politică, ori fără vreo preferinţă anume, fenomen din care înţeleg că se simt bine şi că le place această formă de comunicare fără constrângeri.
Nici o constrângere, doar convingere! Respect oamenii de convingere şi puterea lor de a-şi susţine punctul de vedere, fără mentalităţi de tip mineriadă.
Le mulţumesc şi celor care au venit aici cu prejudecăţi şi le-au abadonat pe parcurs, convinşi că au toată libertatea de expresie. Uneori, chiar cu mult peste limitele decenţei, unii dintre ei: dar extrem de puţini.
Le mulţumesc şi celor care au apărat ideea de civilitate, de respect şi de comunicare fără invective.
Le mulţumesc în mod deosebit lui @Johnson şi @Paul, şi îi rog pe toţi ceilalţi să nu considere acest act ca pe o discriminare pozitivă, ci doar ca pe o modalitate de a-mi cere iertare că ziua nu are 48 de ore pentru mine, aşa cum tare mi-aş dori. Inclusiv pentru comunicare publică şi privată.
Vă mulţumesc şi vă preţuiesc!
Profit de ocazie pentru a vă întreba, mai ales că mulţi dintre voi aveţi şi blogurile voastre, care credeţi că este rostul unui blog. În general şi în particular.
Miercuri 20 august 2008 la 7:19:19 pm
Roxana Papusa !
Partea buna a acestui blog este cea legata de politica interna.
Insa in politica externa rostul acestui blog este sa faca propaganda pentru politica administratiei Bush asa ca nu mai amagi.
Atunci cand ai pretentii cat de cat sa scrii o analiza trebuie sa ai un minim de obiectivitate.
Modul tau de a „arbitra” imi aminteste de meciurile cu U.R.S.S. in care echipa sovietica castiga cu 10-0. Diferenta este ca tu faci acelasi joc pentru acei americani care au comis crime impotriva umanitatii.
De aceea numele tau este legat frecvent de cratita si bucatarie mai repede decat de relatiile internationale.
In acest caz iti propun o saga de mare succes:
„Din tainele bucatariei”, cu Roxana de Ponte
Multe succesuri !
Miercuri 20 august 2008 la 7:23:34 pm
@Pic si Poc. Q.E.D.
Miercuri 20 august 2008 la 7:55:37 pm
Roxana,ce sa intamplat de ai cazut la pace cu noi?E putin diferita politica externa actuala fata de viziunea ta?Cand timpul imi permite o sa mai postez.Toate cele bune.”Fa ce poti,fara sa te compari cu altii.Padurea ar fi tacuta daca numai pasarile cu tril ar cinta”
Miercuri 20 august 2008 la 8:47:25 pm
Pentru PIC si POC: se vede ca voi n-aveti treaba cu bucataria,altfel nu se explica de ce dati cu mucii in fasole; titulara blogului poate sa agreeze si politica externa a Pkistanului,care e problema? Apoi,politica externa a Americii este la fel cu politica oricarei superputeri din istorie. Ati putea da un exemplu pozitiv,adica un exemplu de moralitate in politica externa a vreunei mari natiuni,ca sa-l discutam,eventual?
Miercuri 20 august 2008 la 8:54:55 pm
Draga Roxana, atmosfera blogului tau e destinsa si desteapta, ceea ce face ca parerile noastre, chiar diferite fiind, sa devina piesele unui joc de idei si nu armele unui razboi stupid. Si toate astea se intampla datorita tie, care esti geniul bun al blogului. Felicitarile mele!
Miercuri 20 august 2008 la 8:58:42 pm
Comunicarea.
…..numai ca nu este tocmai la indemana tuturor, din varii motive.
Uneori si datorita unor deprinderi, dobandite mai ales la varsta coplilarie, „licentioase”.
Miercuri 20 august 2008 la 9:01:53 pm
@Filip G. Eu cred că ai înţeles de la început că acest blog este deschis dezbaterii, cu o gazdă care are convingerile ei, salută convingerile celorlalţi şi le vrea argumentate, pentru dialog, dezbatere şi chiar polemică. Life is beautiful! 🙂
@Nicolae Juravle. Moralitatea SUA este că interesele ei legitime coincid cu interesele de libertate universală şi prosperitate globală. Pare foarte greu, dar dacă nu încerci, şi dacă nu începi, şi dacă nu crezi în acest vis, nici nu reuşeşti. Şi dumneavoastră ştiţi acest lucru.
@Maria Barbu. Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. Tu eşti o persoană deosebită şi mă bucur că postezi aici. Chiar dacă uneori viziunile noastre sunt diferite, chiar opuse în anumite privinţe, pornind de la premisa bunei credinţe şi a dreptului la convingere proprie, cred că ne-am împrietenit din start. Toate cele bune, Măriucă dragă! Dacă PSD ar promova doamne ca tine, cred că altele ar fi premisele politicii româneşti.
Miercuri 20 august 2008 la 9:06:12 pm
1.Faptul ca Romania a permis Poloniei in septembrie 1939 sa tranziteze propriul tezaur spre Constanta, sa-l imbarce si sa-l duca la englezi care au jefuit cam 15% din el. In lus 100.000 de polonezi au gasit loc de refugiu pe trit. nostru, primind alocatii de hrana, imbracaminte, cazare, mici sume de bani.
2.Suedia a sprijinit interese umanitare ale ambelor parti aflate in conflict in al doilea razboi mondial. A salvat atat evrei (Raoul Wallenberg) cat si diplomati germani ( a reprezentat interesele Legatiei germane din Romania dupa 23 aug.44).
Urmatorul exemplu nu va mai fi grartis.
Aici nu e vorba de a agreea o politica externa sau alta. Putem avea preferinte.
Aici este vorba de faptul ca se face o anumita apologie a crimelor impotriva umanitatii.
A fi obiectiv inseamna sa te pui in situatia tuturor partilor aflate in discutie,fara a ramane in incaltarile vreuneia din parti,
Ceea ce face Roxana del Ponte, este o forma adaptata de stalinism in favoarea politicii administratiei lui Bush.
Crimele impotriva umanitatii raman tot crime indiferent de ce parte sunt facute. Nu pot accepta sa omori copii in numele democratiei.
Istoria nu va avea nici o singura indoiala peste 50 sau 100 ca ceea ce a facut America in acest secol sunt crime impotriva umanitatii.
De aceea raman la ideea ca doamna Iordache alias Roxana del Ponte ar face mai bine sa realizeze o emisiune de genul:
“Din tainele bucatariei”, cu Roxana de Ponte
Miercuri 20 august 2008 la 9:07:52 pm
Partea cu „mucii” nu iti face cinste…
Miercuri 20 august 2008 la 9:11:18 pm
@dinu. Aveţi dreptate, dar asta nu trebuie să ne schimbe, ci să ne determine să continuăm invitaţia la dialog. Altfel, rămânem la mentalitatea de tranşee şi la nenorocita mentalitate a luptei de clasă, încă vie, după cum ştiţi.
@Pic şi Poc. Şi dacă aţi încerca să le aplicaţi celorlalţi prezumţia de bună credinţă? Corneliu Coposu obişnuia să spună că mare parte din nenorocirile lumii postcomuniste se întâmplă din mentalitatea deformată a prezumţiei relei credinţe.
Miercuri 20 august 2008 la 9:12:20 pm
@ Roxana del Ponte
„Moralitatea SUA este că interesele ei legitime coincid cu interesele de libertate universală şi prosperitate globală”
esti janica Roxana Papusa. (2008)
„Politica externa a Republicii Populare Romane este o politica de aparare a pacii, de prietenie si alianta cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste si cu tarile de democratie populara, o politica de pace si prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace”. (1952)
“Din tainele bucatariei”, cu Roxana de Ponte
Episodul 892 Relodia
De la cratita la relatiile internationale…
Miercuri 20 august 2008 la 9:16:02 pm
Vezi cum esti o forma de stalinism metamorfozat in sec.21
Miercuri 20 august 2008 la 9:24:53 pm
Aveti o problema,PICSIPOC; exemplele pe care le-ati dat nu se refera la superputeri! Cinismul nu este scuzabil dar este omniprezent pentru ca toate superputerile isi menajeaza interesele globale sau pretins globale. Daca cei mici au de suferit sunt doar „pierderi colaterale”. Pot sa dau eu un exemplu in locul vostru: intrarea USA in cel de-al doilea razboi mondial si faptul ca au fost ,alaturi de englezi,cam singurii care au purtat razboiul cu miloace licite,morale. Din pacate exista si exemplele Dresda,Tokyo,Hiroshima,Nagasaki. Se poate discuta mult…
In chestiunea cu fasolea la cine va referiti,la fasole sau la mine? Ca eu nu pretind sa imi faca cinste nici o parte…
Miercuri 20 august 2008 la 9:32:04 pm
Te felicit Roxana, blogul tau este o reusita. In spatiu virtual românesc este greu sa gasesti un loc de dezbateri unde sa postezi fara teama a fi linsat (s-a incercat si la tine).
Te mai felicit pentru alt asepct, mult mai important, faptul ca te implici personal, raspunzi tuturora fara ifose de „elitist”, rolul intelectualului este sa iasa zilnic in P-ta Publica sa dezbata problemele cetati. Gândul ma duce la intelectualitatea ceha care a mentinut legatura cu masele, lupta de clasa nu a reusit sa rupa legatura aceasta natural-necesara pentru orce societate santoasa la mine si trup, asa era si la noii in perioada interbelica. Ma uit cu scârba la intelectuali de azi , imbecilizati in ultimul hal, lipsiti de orce unda de demintate, cumplit de aroganti. Astia sunt cei descrisi in pilda talantilor ce si-au ingropat talantul.
Permite te rog sa-ti fac o propunere.
Am observat si prin unele articole semnate de dvs in Ziua o atitudine de sfidare, injosire a celor din tabra adversa, fenomen cultivat , excerbat in 1990, vad ca mentionezi si in acest material, aparent as ar fi, dar realitatea ne-a demonstrat ca si noii suntem la fel de prosti, imbecili asa cum îi desconsideram pe ceilanti. A stapâni limba, termeni nu inseamna ca ai o minte santoasa, logica, a fi pregatit intr-o profesie academica (inginerie pe banda rulanta), nu insemna ca faci parte din autentica elita intelectuala, dupa Schopenhauer exista trei categori de nobili, prin nastere, finanta si a minti. Nichita Stanescu spunea ca in cele simple gasim adevarul, adesea se gaseste inalta si adânca filozofie la un biet cioban , iar la un academic prostie, nebunie in toata regula. Am ajuns la concluzia ca nu prea exista prosti si nici dusmani, ca ceei mai buni prieteni îti sunt asa-zisi dusmani, iubirea vrajmasilor si sfatului sa nu faci pe nimeni prost mi-a dat mult de furca, insa, Petru Cretia mi-a deschis ochii spre o interesanta pista intr-o emisiune a regretatului Iosif Sava. Asa zisi prosti in momente cruciale, inconstient joaca un rol mult mai important decât intreaga elita a cetati ce complica inutil lucruile, când ele sunt mult mai simple.
Am sa i-au exemplu cazul Basescu, nici prin gând nu-mi trecea ca se va repeta prostia comisa in P-ta Univ, care a generat politicile lui Patapievici,dur criticate de ceii care ne erau atunci dusmani, ceei care au au pus mineri pe noii si observ azi crticate si de ceei care gândeau identic in 1990, scârbiti de propria natie, doar pentru ca Patapievici este sutinatorul lui Basescu, la fel si in cazul nostru, atunci eram destepti, azi daca il sutinem pe Basescu ne-am prostit,imbecilizat. La fel si in cazul Liiceanu. Nu neg, ambi sunt niste besti veritabile, totusi, când erau in barca noastra îi laudam, azi îi diabolizam, dar ridicam in slavi fosti dusmani. Cred ca nu acesta este cel mai optim drum, cred ca a sosit momentul sa tragem o linie si invatam din greselile comise.
A dialoga intelectual cum aud pe multi plângându-se, nu cred ca este si ceea mai optima solutie, tind sa cred tot mai mult ca acesta este motivul furiei proletarilor contra intelectualilor, de fapt nu este nimic altceva decât o forma de politic-corectitudine, o forma de aplecare a spinari, slutiri personalitati, faimoaselor dedublari. Am mai observat ca totii ceei care l-au diabolizat pe Iliescu, sunt la fel de bolsevizati, cu totii s-au dovedit fideli slujitori ai sistemului. Cu exceptia lui Paleologu si Corneanu nici unul nu si-a recunoscut mârsavia, au continuat si inca mai continua poza in anticomunisti, multi se zeifica, au pretentia prosterne al picioarele lor imputite. Daca azi ducem o lipsa acuta de personalitati se datoreaza acestor mârsavi.
Internetul ne ofera posibilitatea repara, resuda legatura rupta de aceea blstematie a luptei de clasa. Ne mai ofera sansa identifica potentiale valori inabusite, tinute la distanta de sistemul ticalosit, pentru ca in cazul nostru de un astfel de sistem este vorba.
Te-am adaugat cu placere in blogroll
Iti doresc suces pe mai departe, voi incerca sa sutin proiectul tau pentru ca eu cred ca ne trebuie in spatiu virtual lideri de opinie.
Miercuri 20 august 2008 la 9:32:56 pm
@ Roxana del Ponte
Stalinismul sec.21
“Moralitatea SUA este că interesele ei legitime coincid cu interesele de libertate universală şi prosperitate globală”
esti janica Roxana Papusa. (2008)
“Politica externa a Republicii Populare Romane este o politica de aparare a pacii, de prietenie si alianta cu Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste si cu tarile de democratie populara, o politica de pace si prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace”. (1952)
De la cratita la relatiile internationale…
Miercuri 20 august 2008 la 9:36:58 pm
Roxana spune:
Iat[ cum arata BUNA CREDINŢĂ ŞI EXCEPŢIILE prin ochii Roxanei:

Miercuri 20 august 2008 la 9:37:16 pm
Miercuri 20 august 2008 la 9:37:23 pm
Miercuri 20 august 2008 la 9:37:32 pm
Miercuri 20 august 2008 la 9:37:40 pm
Miercuri 20 august 2008 la 9:37:50 pm
Mda… văd că treaba cu realpolitik ai uitat-o prin ceva oala in debara…
Miercuri 20 august 2008 la 9:38:37 pm
Blogurile? Niste ONG-uri virtuale… Unele chiar… prezidentiale! 😉
Rostul unora: sa comunicam, sa ne facem auzite vocile „fara de putere”, sa invatam o bruma de solidaritate in cele benefice.
Rostul celorlalte: sa contracareze orice energie si intentie benefica, sa distruga orice initiativa de tip win-win, sa cinte in struna celui mai puternic, sa-i anihileze dusmanii.
Sper ca nu te bate si pe tine gindul sa renunti. 😦
Miercuri 20 august 2008 la 9:43:23 pm
“Moralitatea SUA este că interesele ei legitime coincid cu interesele de libertate universală şi prosperitate globală”
Mi-a aparut deja o alergie …
Miercuri 20 august 2008 la 9:53:47 pm
Soldatii americani sunt ss-istii sec.21
Pentru alergie se ia Claritine
Roxana del Ponte ce recomanzi?
Miercuri 20 august 2008 la 9:55:38 pm
“Moralitatea SUA este că interesele ei legitime coincid cu interesele de libertate universală şi prosperitate globală”
Cred ca e corecta afirmatia de mai sus; ganditi-va la soarta Georgiei,a Finlandei,Poloniei,Basarabiei,Bucovinei si veti realiza (unii dintre cei care au indoieli) ce ar fi daca nu ar exista contraponderea reprezentata de USA.
Fotografiile de mai sus sunt shocante,comparabile intr-o anumita masura cu fotgrafiile imposibil de realizat ale victimelor atacului din 11/9… Nimeni nu poate provoca America fara sa i se intample ceva,lui sau neamului sau…
Miercuri 20 august 2008 la 10:02:29 pm
@Presedinte al Boborului. Mulţumesc pentru această postare. V-aş ruga să fiţi la fel de deschis pe viitor. Am un amendament: în nici un caz nu am privit, vreodată, pe nimeni cu superioritate. Îmi puteţi reproşa multe, dar asta, nu. Eu iubesc oamenii simpli, ei sunt sarea pământului. Şi de multe ori au mai mult bun simţ, chiar analitic, decât unii intelectuali cu pretenţii. Cred că rolul comunicării este tocmai acela de punte între oamenii de diferite condiţii şi convingeri. Pe înţelesul tuturor, ăsta-i idealul de comunicare. Iar pe Liiceanu şi pe Patapievici nu i-am diabolizat, nici vorbă, nu fac parte din categoria reducţioniştilor politici. Dimpotrivă, i-am apărat şi doar mi-am exprimat tristeţea că ei au fost dintre cei care, de la un moment dat, i-au minimalizat pe alţii, pe criteriul apartenenţei sau simpatiei politice. Analiza scoasă din context se situează în categoria evaluării utopice, care a adus doar rău în istorie. Şi în actualitate.
@Alexandru Dumitraşcu. Mulţumesc pentru eforturile tale. Absolut obiective, fireşte. 🙂
@Lulutza. Îţi mulţumesc mult. Foarte bună analiză. Nu, nici vorbă, nu-mi stă-n caracter să renunţ. 🙂
@greeras. Bun venit! Îţi recomand Claritine. Să ştii că eu nu mă situez de partea Furnicii. O apreciez şi pe ea, dar fără cântecele greieraşului am pierde din farmec. 🙂
Miercuri 20 august 2008 la 10:08:09 pm
Imi pare rau pentru tine: asta nu este o alergie alimentara si nu trece cu Claritine.
Miercuri 20 august 2008 la 10:10:17 pm
NIMIC nu justifică omorârea oamenilor. 9 11 was an inside job Nicolae Juravle. Investighează. 🙂
Miercuri 20 august 2008 la 10:11:08 pm
@Nicolae Juravle
asta este oare o filozofie care sa justifice uciderea copiilor din irak ?
Miercuri 20 august 2008 la 10:13:45 pm
@Roxana del Ponte
cu oameni ca tine se construieste orice sistem totalitar
gasesti justificare la orice crima impotriva umanitatii facuta de americani
Miercuri 20 august 2008 la 10:33:00 pm
Rox,God bless you and all your family,Thanks!!!
Miercuri 20 august 2008 la 10:34:06 pm
Pic, daca tu faci poc, nu ai inteles, inca, si nici n-ai sa poti intelege ca gloantele si bombele americane sunt democratizate! Ce mare placere e sa mori mantuit de asemenea plumbi si schije!
Daca te incapatanezi si strigi ca si ranile gloantelor yankee dor, asisderea ca ale gloantelor rusilor imperialisti, gasesti oameni „de bine” care-ti rasucesc cutitul in rana, strigand ca esti comunist sau securist…!
Aceasta este o noua forma de internationalism: NEPROLETAR! La fel de entuziast si voluntarist ca si cel proletar.
Miercuri 20 august 2008 la 10:40:49 pm
Vreau sa cred ca indoiala si melancolia , abil mascate de un optimism aparent indreptatit de valoarea, oarecum recunoscuta a Roxaniei,nu reprezinta cintecul de maiastra ranita in propriul orgoliu de intelegerea limitelor acestei vinari de vint cum este pina la urma intreaga activitate constituita in realitatea virtuala a unui blog. Grija materna cu care-l pregatesti,asemenea unui copil,sa se descurce de acum singur in viata,ma face sa cred ca nu-i departe vremea despartirii tale de un blog ,bine crescut si pregatit pentru o viata ce nu se anunta deloc usoara.Daca vrei totusi sa mergi mai departe cu aceasta aparenta pierdere de timp,invata mai mult din ce-ti trintesc pe masa blogului unii ca acesti nesuferiti cu rima-n Boc, care pot pune pe ginduri ,pe oricine-i ia cit de cit in serios. Sper sa-ti treaca,desi nu indraznesc sa te sfatuiesc s-o faci…..
Miercuri 20 august 2008 la 11:09:26 pm
Scuze Roxana ca intru asa, direct, si ma iau de cineva. Dar amicul Alex are niste obsesii. @Alex, se poate sa nu ne mai plictisesti cu ele? Ai avut 16 postari pe tema asta. Toate off-topic. Infiereaz-o proletar la tine pe blog pe Roxana daca vrei, dar aici lasa-ne sa respiram..Chiar daca Roxana nu-ti spune asta. Te rog eu.
Mi-a placut ce a scris @Lulutza..Eu as spune ca pentru mine blogul e ca un mic club unde ma intalnesc zilnic cu niste amici virtuali si discutam, ne distram. E un joc. Uneori un joc serios, dar asa e si viata. Exista mici cluburi vecine ale celor din blogroll-ul meu pe care le vizitez zilnic si pe care le percep in spatiu. Unele la stanga, unele la dreapta…Asa „le vad” eu.
Al tau, @Roxana, e un club foarte activ. Cu multi vizitatori, multi vecini, multe teme, totul foarte eterogen, foarte complex. Te „vad” virtual ca pe o gazda foarte activa, dispusa sa raspunda tuturor, sa incerce sa comunice cu toti. Citesc aici de 5-6 ori pe zi. Intervin insa doar cand pot sa scriu ceva. Ca acum de exemplu. Imi place cand te contrazici cu Marius. Contrele voastre sunt delicioase. Imi place ce fidel e Jhonsson blogului astuia. Imi place ca persoanele de sex feminin care iti scriu sunt deosebit de distinse.
Stiu ca esti foarte citita pentru ca vad pe blogpatrolul meu ca musafirii care vin de la tine la mine sunt de prin toate colturile lumii. Cred ca faci o treaba foarte buna. Felicitari! 🙂
Miercuri 20 august 2008 la 11:57:11 pm
Roxi,
Hai, că am şi eu o dedicaţie. Primul post de la mine sau link direct la:
http://romuluscristea.wordpress.com/2008/08/21/zeci-de-cover-uri-pentru-feel-like-making-love/
Joi 21 august 2008 la 1:31:01 am
@greeras. Te cred că-ţi pare rău şi apreciez grija. Vrei să mă salvezi din ghearele imperialiştilor americani, te-am înţeles. Oricum, Claritine nici nu este (doar) pentru alergiile alimentare. Dar dacă nu-ţi trece cu Claritine, poate o repriză-două cu un soldat rus te ajută.
@Alexandru Dumitraşcu. Eşti bolnav, băiete, tratează-te până nu e prea târziu. Cred că ţi-ar prinde mai bine decât să te faci de râs.
@octavpelin. Same 2 U!
@Plano. Ţi-am mai spus că nu-ţi stă bine să faci pe prostul.
@Radu Humor. Cine ţi-a spus că ai intuiţie, te-a înşelat, amice! 🙂 De învăţat, toţi avem de învăţat, toată viaţa, dar, please! Trebuie să avem şi de la cine. Eşti simpatic. 🙂
@Karina. Eşti delicată. Ştiu că v-am putut părea, uneori, ingrată, pentru că nu reuşesc tot timpul să postez la (toţi) amicii şi prietenii mei pe bloguri. Mulţumesc pentru aprecieri.
@Romulus Cristea. Mulţumesc mult. Tu eşti şi vei rămâne mereu un prieten drag.
Noapte bună, continuăm mâine! Voi puteţi să mai postaţi, dacă aveţi alt orar! 🙂
Joi 21 august 2008 la 6:47:20 am
mai dumitrascule
eu cred ca acest topic are alta destinatie, nici eu nu sunt de acord cu tot ce scrie Roxana, chiar nu merita macar o minima incurajare din partea noastra?
Este foarte greu sa formezi un club virtual asa cum foarte bine a subliniat Karina, este si mai greu ca sa gasesti oameni cât de cât pregatiti care sa se implice. Nu mai stiu cine sublinia intr-un alt mesaj ca se bucura nespus de faptul ca azi putem discuta liber, cu referire la perioada neagra in care si o privire te putea costa viata, libertatea, uite mai dumitrascule, de-aia suntem noii asa de proamericani ptr ca astia ne ocupa dar ne lasa minima libertate si o bucatica de pita ca sa nu mierlim de foame
Nu stiu cine esti tu mai dumitrascule, dar pe Roxana o stiu, stim , mai ales ceei care o luaram pe cocoasa desigur minereste, ca asa se poarta la bolsevici.
Cine nu greseste,cine nu este subiectiv? De ce Roxana ar face rabat, insa, un om ca ea, angajat, trebuie sutinut.
Inteleg ca esti tânar, nu ma mira sa fi rebel stângist, sper sa nu ramâi asa si dupa 30 de ani (vezi Tutea), ca atunci îi mare bai.
Joi 21 august 2008 la 8:13:52 am
@Rox,
Multumesc pentru compliment! Ma temeam sa nu fac pe desteptul!
Oricum, mi-a facut placere sa citesc si sa comentez pe blogul tau, timp de doua saptamani!
Joi 21 august 2008 la 10:52:09 am
Pentru PICSIPOC si eiusdem farinae: dar ce parere aveti despre acel popor care isi ucide intr-un atentat sinucigas 120 de conationali doar ca sa poata ucide,in acest mod, si doi infanteristi americani? Nu exista crime scuzabile,fie ele americane sau rusesti sau germane,cine nu opereaza distinctii nu are discernamant ,ori asta nu se rezolva cu Claritine,nici macar cu Xanax. Incercati sa realizati ca americanii au comis crime,fapte reprobabile, in mai multe razboaie,au produs victime „colaterale” insa in spatele acestora nu s-au aflat ideologii de stat,teorii justificative,au fost acte individuale sau erori. Nu acelasi lucru se poate spune despre terorism,fascism,nazism,comunism,anarhism si ,as zice eu,cretinism ca sursa de crime.
Americanii gresesc pentru ca se complac intr-u razboi asimetric – daca inamicii lor pretind ca poarta un razboi religios SUA ar trebui sa si-l asume si sa se bata cu ei pe acest teren; rezultatele ar fi spectaculoase,asa se lupta cu niste parliti din Iraq ( ma rog,acolo totul are gust de petrol…) si Afganistan. De aia nici nu castiga razboaiele decat pe CNN…
P.S. Domnu’ Dumitrascu,chiar nu aveti ceva imagini cu matsele copiilor irakieni insirate pe garduri,prin piete,de atentatorii sinucigasi ? Aia sunt agenti americani ?
Joi 21 august 2008 la 11:53:06 am
Au fost odata ca niciodata doi boschetari. Ca toti boschetarii, trazneau de la o posta, imputeau totul in jurul lor de nu puteai sa te apropii. Vedeau ca lumea ii evita dar, fiind obisnuiti cu propria duhoare, nu intelegeau de ce.
Azi asa, maine asa, pana cand i-a cuprins revolta pe toti cei din jur. Pe masura ce miazmele exhalate erau mai ucigatoare, iar cei din jur ii ocoleau de la o distanta tot mai mare, revolta lor crestea, transformandu-se in ura. Se considerau discriminati dar, provenind din pegra sordida a canalelor, nu stiau sa-si defineasca perceptiile despre lumea din jur, simteau doar ura nascuta din izolarea in care traiau, cotropindu-le tot mai mult sufletul si mintea.
Pana cand, intr-o buna zi, n-au mai putut sa suporte in tacere purtarea oamenilor si s-au hotarat sa riposteze, sa raspunda ofensiv la defensiva societatii. Asa ca au inceput sa intre in locuri publice curate, imbacsindu-le cu miasmele lor puturoase, sa vorbeasca vulgar, caci altfel nu stiau, sa agreseze pe cei care incercau sa se fereasca din calea lor plini de dezgust, dar si pe cei care, infrangandu-si repulsia, incercau sa le raspunda.
Si, pentru ca cele doua scursuri umane nici macar nu stiau cum le cheama, si-au zis Pic si Poc.
Joi 21 august 2008 la 1:14:18 pm
Cred că este valabilă şi pentru blogosfera românească evaluarea lui Gheorghe Asachi după două decenii de jurnalism românesc. Care începea la 1929, exact un an după Gramatica de la Sibiu scrisă de Ioan Eliade Rădulescu. Gheorghe Asachi ştia despre foile acelei Gramatici care erau tipărite tocmai atunci, şi scria în Moldavia: “Cele neguri ce-s în râpa Aheronului nãscute,/ A lor aripi întinsãse prest-a Daciei câmpie,/ Iar fantomi a noptei oarbe, prin un somn de trândãvie,/ Tineau mult timp îngânatã a românilor virtute/ Muzele-n nemernicie spãimântate umblau si mute,/ Neputând a patriei limbã din uitare sã învie,/ Si pãstorul numai, singur, cu-ntristatã armonie,/ Românesc cântec sunat-au pre cimpoi si alãute./ Însã Pronia înduratã a sfãrmat fatale fere,/ S-a doritului Luceafãr ni rãsare-acum scînteia,/ Ce pre soarele mineste de la depãrtate sfere./ Asteptând românii ziua, cînd vãzurã raza-ntãia,/ Înãltând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,/ „A-nvierei mele, zis-au, ziua-ntãi va fi aceea!”
Joi 21 august 2008 la 1:50:34 pm
@Presedinte al Boborului. Mulţumesc, dar, vorba românului în faţa rusului: „nu mă trece”. Cred că ştiţi istorioara. 🙂
@Plano. 🙂 Oricând.
@Nicolae Juravle. Cred că o cruciadă declarată ar fi tot ce ar favoriza terorismul islamic, ai cărui mentori şi aşa vorbesc de campania împotriva „cruciaţilor”.
Nu-i vorba de „război asimetric”, ci de campanie pentru democratizare globală. Fără de care nu va fi niciodată pace reală, ci doar o sumă de armistiţii, deci de conflicte îngheţate.
@Florian. Tu de ce nu-ţi faci blog? Ca şi @hendrix, ca şi @dinu, ai un veritabil talent al scrisului.
@blogideologic. Gramatica lui Heliade, începătoare şi înduioşătoare. Cică, despre genuri: „bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”. 🙂
Joi 21 august 2008 la 1:51:22 pm
@ Pic si Poc
Daca ai o problema cu SUA e treaba ta! „Stalinism pe invers” am mai auzit si pe la alti corifei de pe la Romania Mare cand vorbeau de condamnarea comunismului de catre Vladimir Tismaneanu, fiul unui mare bolsevic etc., etc. Care sunt „crimele impotriva umanitatii” facute de americani in secolul 21 nu stiu. Cert este ca suntem aliati, ca in NATO nu ne-a bagat nimeni cu forta, ca la nivel de sondaje de opinie romanii erau de acord cu intrarea in aceasta organizatie in proportie de cel putin 70% si ca SUA nu au afectat in niciun fel interesele Romaniei de cand suntem impreuna, ba dimpotriva.
Joi 21 august 2008 la 1:53:27 pm
@cheinrich. Bun venit! Dacă ai blog, nu ţi-a apărut linkul. Te rog să mi-l trimiţi.
Mulţumesc mult pentru comentariul pertinent.
Joi 21 august 2008 la 2:29:59 pm
@ Roxana Iordache
Esti o draguta, multumesc pentru apreciere. Din pacate, chiar daca uneori o mai nimeresc eu cu scrisul, asta e o conditie necesara, dar nu si suficienta pentru a-mi permite luxul unui blog personal. Mai e nevoie si de timp, care nu vrea de loc sa-mi fie aliat, cand vine vorba de satisfacerea unui hobby atat de cronofag.
Joi 21 august 2008 la 3:27:47 pm
@ Florian. Ştiu cum e. Într-adevăr, blogul e cronofag şi îl pot onora doar pentru că oricum lucrez pe computer. Şi tot în domeniul politic. Aşa că, din timp în timp, postez şi comentez.
Joi 21 august 2008 la 5:26:22 pm
“bărbătesc, femeiesc şi dă nici unul”. Da, este o perfectă definiţie negativă. În secolul XIX, gramatica românească instituţionalizată pleacă în fapt şi în fond de la „gramaticile filosofice” ale lui Condillac şi de Tracy. Culturnicii noştri oficiali si criticii lor de serviciu au refuzat constant să recunoască faptul că Gheorghe Asachi, Gheorghe Lazăr şi Ioan Eliade Rădulescu au stimulat în spaţiul mioritic, ori „Nirvana pastorală” românească, echivalentul cultural al unui Big Bang. În conceperea Gramaticii de la 1828, – an ce mi se pare a fi, tocmai din cauza acestei Gramatici, mai important pentru români decât 1848 -, Ioan Eliade Rădulescu a trebuit inevitabil să dea răspunsuri practice la chestiuni de filosofie lingvistică şi epistemologie. De vom citi mai atent o scrisoare a lui Ioan Eliade Rădulescu către Costache Negruzzi, descoperim că Eliade Rădulescu era conştient de importanţa conceptului metafizic de „prezenţă”, – un fel de echer, dar nu în sens masonic, pentru verificarea cuvintelor -, în limba română.
Joi 21 august 2008 la 5:53:38 pm
@Roxana. Ma gasesti la http://www.christianheinrich.wordpress.com. Chiar daca avem pareri diferite in legatura cu presedintele Basescu, cred ca si modestul meu blog sa incadreaza in principiile enuntate de tine mai sus: „Nici o constrângere, doar convingere! Respect oamenii de convingere şi puterea lor de a-şi susţine punctul de vedere, fără mentalităţi de tip mineriadă.”
Joi 21 august 2008 la 5:57:17 pm
„Mulţumesc mult pentru comentariul pertinent”
Mie imi suna a:
„Mi-a iesit o ciorba buna. Multumesc de aprecieri”
Din emisiunea Roxanei del Ponte: „Din tainele bucatariei”
Mai e unul de zice:<>
daca iti doarme creierul. cum sa stii ?
Ah, ce frumos
Viitorul luminos li se arata celor idioti
(Sarmalili reci tovarasi trecuti la americanism)
Jumatate de milion de copii omorati in irak, alte mii si mii mutilati pe viata.
Parca sunteti desprinsi din cartea lui Emir Garleanu, „Din lumea celor care nu ….” 🙂
Joi 21 august 2008 la 6:06:03 pm
Raman surprins de lipsa de obiectivitate, de faptul ca pe banca de la bloc (blog) se analizeaza politica mondiala ceva de genul „Conul Leonida fata cu reactiunea”.
Oare uitati ca cei 45 de ani de comunism au fost rezultatul intelegerii de la Moscova dintre englezi si rusi si mai apoi la Yalta in 45 cand si americanii s-au prins in targul cu rusii, iar noi am fost victime.
Spunea bine cineva mai sus ca Marile Puteri realizeaza intelegeri pe seama micilor aliati care sunt sacrificati.
Cred ca romanii cu greu gasesc o linie de mijloc. Noi fie suntem numai cu rusii, fie numai cu americanii, fie cu germanii fie cu adversarii lor, fie cu turcii fie impotriva lor.
Ne dam cum bate vantul adica.
Cam asta face si acest site.
Coca Cola incurajeaza bucataria romaneasca.
Mi-ar placea sa gasesc pe acest blog si o reteta de placinta, o ciorba buna, ceva care sa-mi incante simturile.
Joi 21 august 2008 la 6:54:10 pm
@ blogideologic. Contribuţia lui Heliade a fost crucială.
@ cheinrich. Mulţumesc mult. Oricum, eu l-am evidenţiat pe Băsescu de câte ori a acţionat corect, în viziunea mea (de dreapta). Şi l-am troznit în caz contrar.
@ Corneliu Riegler. Uite cum faceţi pic şi poc. 🙂
Blocarea în proiect explică retardarea evaluărilor dumneavoastră. La nivelul simţurilor primare. Dacă vă e foame, facem o chetă aici pe blog şi vă trimitem ajutoare.
Joi 21 august 2008 la 7:15:21 pm
Este un raspuns autentic de doamna specialista la cratita 🙂
Joi 21 august 2008 la 7:47:31 pm
@blogideologic
mai veniti cu asemena explicati, cred ca prinde bine ffff multor unviersitari recenti…
Vineri 22 august 2008 la 4:08:53 am
[…] Foarte pozitiv mesajul de pe blogul Doamnei Roxana Iordache, DON’T BE AFRAID TO CARE!, https://roxanaiordache.wordpress.com/2008/08/20/dont-be-afraid-to-care-sau-rostul-unui-blog/ . “Se dedică vizitatorilor mei, cu precădere celor care postează comentarii, cu mulţumiri […]
Vineri 22 august 2008 la 6:06:11 am
@Titus Filipaş. Aveţi o ironie fină.
Vineri 22 august 2008 la 10:43:01 pm
Roxana ai dreptate in tot ceea ce spui si sunt fericit ca am descoperit blogul tau. Mult succes pe mai departe.
Vineri 22 august 2008 la 11:49:07 pm
Am o întrebare de baraj pentru voi şi sper să nu vă plictisiţi în superioritatea voastră, Karina şi Roxana:
Face vreo diferenţă pentru cei morţi, orfani, cei rămaşi fără case dacă distrugerea nebună a fost făcută în numele totalitarianismului sau în numele sfânt al libertăţii şi democraţiei?
http://razboiul.wordpress.com/2008/08/23/citatul-zilei-gandhi/
Sâmbătă 23 august 2008 la 11:36:12 pm
Sunt Pic si Poc dar am vrut sa vad cum te comporti la linguseli. Constat ca iti place cultul personalitatii asa cum ma asteptam Micuta Hitler. Libertatea ta este sclavie. Daca recunosti acest citat esti mare…
Pana atunci back la cratita Roxana Papusa sau Roxana del Ponte.
La ministerul de externe la carpa.
Duminică 24 august 2008 la 12:03:40 am
:))
Marți 7 octombrie 2008 la 1:50:59 pm
imi pare bine