MIRCEA LUCESCU SE DĂ VICTIMA LUI VALENTIN CEAUŞESCU

Victor Ciutacu semnalează şi blamează, pe blogul lui, o declaraţie a lui Mircea Lucescu din “Gazeta Sporturilor”, în care fostul antrenor al lui Dinamo se plânge că a fost victima lui Valentin Ceauşescu, susţinătorul echipei Steaua, pe motiv că i-ar fi cerut, chiar de două ori, să plece din ţară, pentru ca steliştii să nu aibă concurenţă!

 

Declaraţia îmi aminteşte de ce li s-a întâmplat lui Nicu, Zoe şi Valentin în 22 decembrie 89, când au tăbărât pe ei nu unii necompromişi, nu foşti deţinuţi politici, nu tineri care, cu o noapte înainte, înfruntaseră moartea. Ci foşti profitori ai regimului comunist care au mirosit repede că „pleacă-ai noştri, vin ai noştri”, se schimbă doar garnitura şi s-au repezit cu exces de zel să muşte mâinile din care se îndopaseră pe când era sărăcie lucie în ţară.

 

Nicu a fost înjunghiat, cine ştie de cine şi pălmuit chiar de Tatulici, căruia cel lovit i-a amintit: “Mi-ai mâncat din palmă!”.

 

Iar acum, Mircea Lucescu se dă victima lui Valentin Ceauşescu, deşi pe atunci avea în spate chiar Securitatea. El însuşi cu steluţe pe umeri.

 

Îmi trebuie o lămâie!

 

DACĂ ERA AŞA DE RĂU, DE CE L-AU APĂRAT COLEGII DE LA MĂGURELE ?

 

Pe Valentin l-au apărat chiar colegii lui de la Măgurele, în 23 decembrie 89, au avut acest curaj, pe atunci când orice suspiciune te putea transforma în « terorist » şi puteai fi umflat sau direct linşat. Şi au avut demnitatea să iasă şi să dea un comunicat în care cereau eliberarea lui Valentin din arestul aberant, având cuvinte de preţuire pentru colegul care era.

 

Şi vine, după aproape 19 ani, securistul de Lucescu-tată, şi zice că l-a persecutat pe el Valentin şi i-a cerut să plece din ţară.

 

Aşa aberaţie monumentală nici n-am pomenit! Dacă el ar fi vrut să-şi folosească privilegiile, îl zbura mai repede decât a zis Boc că-şi dă demisia! Şi altă aberaţie e că Valentin voia să-l mătrăşească pentru că nu-i trebuia concurenţă internă! Ca si cum fără concurenţa asta ar fi putut ajunge şi s-ar fi putut menţine Steaua la nivelul echipei de vis care a câştigat Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, şi a fost pe urmă semifinalistă şi încă o dată finalistă, chiar în 89. Doar nu Ceauşescu a câştigat trofeele-astea! Le-a câştigat o echipă superbă, antrenată de cel mai inteligent antrenor român din toate timpurile, Emerich Jenei, pe care Lucescu îl jigneşte grosolan prin afirmaţiile lui.

 

BRAŞOVUL REPRIMAT ŞI REVANŞA SIMBOLICĂ ÎMPOTRIVA SECURITĂŢII

 

Toată lumea îşi aminteşte de rivalitatea Armată-Securitate, reflectată fidel în derby-urile Steaua-Dinamo. Oare de ce, exceptându-i, fireşte, pe suporterii dinamovişti, majoritatea românilor, cu toate că ştiau prea bine de susţinerea lui Valentin, ţineau cu Steaua când se confrunta cu Dinamo?

 

Îmi amintesc de finala Cupei României din ultimul an al regimului comunist, dintre Steaua şi Dinamo, care a avut loc la Braşov. Jună nebună cum eram, am fost la meci. Şi tot stadionul ţinea cu Steaua, braşovenii, care purtau în suflet flacăra înăbuşită a revoltei anticomuniste din 1987, făceau o galerie, de parcă eram pe Ghencea. Şi tot stadionul s-a ridicat în picioare la golul senzaţional, de la vreo 35 de metri, al lui Gică Hagi, golul victoriei. Şi după ce meciul s-a terminat, mica galerie dinamovistă a primit impactul sonor al bucuriei din Braşov pentru că echipa Securităţii a mâncat bătaie. A fost sărbătoare, lumea parcă nu mai voia să plece acasă. Braşovul minunat, Braşovul reprimat, pe care l-am iubit, care ne-a fost o gazdă de vis, trăia o bucurie în compensaţie, o splendidă iluzie de revanşă, proiectată în victoria unei echipe de fotbal contra Securităţii. Tot aşa cum, prin anii 70, victoria lui Dobrin asupra echipei Dinamo, din Groapă şi câştigarea titlului de campioană pentru FC.Argeş au fost percepute ca o revanşă la adresa aparatului represiv.

 

Sigur că fotbalul e un joc şi aşa trebuie să rămână. Dar asta era percepţia.

 

Victor Ciutacu nu se dezminte. Dinamovistul convins apără dreptatea împotriva unui fost dinamovist, care se dă lovit în petliţele albastre.

 

Stelista de mine îl salută pe dinamovistul de Ciutacu.

12 răspunsuri to “MIRCEA LUCESCU SE DĂ VICTIMA LUI VALENTIN CEAUŞESCU”

  1. J o h n s o n Says:

    El era atat de iubit in Romania incat era huiduit oriunde la scena deschisa, pe orice stadion din tara mai putin Dinamo,Victoria si Moreni.Din apelativul Tov Colonel (de Securitate) nu era scos pentru ca avea un comportament pe masura.In schimb Valentin era un om care nu spunea „da-te mai incolo” nici unui amarat de pe strada,Valentin nu era educat in spiritul tovarasesc al familiei,era exceptia de la regula.Era si este un tip educat,cult cu ambitia de a performa.Si chiar a facut-o.Steaua a stralucit 5 ani in Europa,a invins pe banda rulanta echipele cele mai mari ale continentului,a adus trofee pt fotbalul romanesc fapt unic pana acum.Valentin nu facea decat sa se puna scut in fatza atacurilor murdare ale Servitoruluyi(nume de cod al lui Lucescu),Valentin se facea aparator al Sfinxului Ion Alexandrescu si al marelui antrenor Emerich Ienei pentru ca acestia sa-si faca meseria si sa nu fie supusi presiunilor murdare ale generalilor de la Dinamo,toti piloni ai Securitatii Ceausiste care actionau la comanda lui Postelnicu la solicitarea nemijlocita a lui Mircea Lucescu,amtrenor ros de invidie,disperat ca in afara granitelor nu obtine mai nimic.Cum poti sa spui ca Steaua nu putea sa treaca de Dinamo fara ipoteticul sprijin al lui Valentin cand in realitate Dinamo in Europa era o echipa de pluton cu o mica licarire in 189 atunci cand s-a copt generatia lui Raducioiu,Lupescu sau Nelutu Sabau.Acesta din urma era foarte mult dorit la Steaua de Iordanescu tocmai pentru a mentine stacheta ridicata in Europa.A fost la un pas sa ajunga in Ghencea dar odata ajuns in Bucuresti a fost deturnat catre Dinamo la cererea expresa a „victimei” Lucescu cel care a reusit astfel sa dea o lovitura grea Stelei.Unde era Valentin ? Evident ca tot acolo dar ce putea sa faca Valentin in fatza mecanismului uns al Securitatii ? Isi punea Ceausescu in cap generalii principalului aparat de represiune pentru a-si ajuta fiul nu tocmai favorit si echipa lui de fotbal ? 😯
    De cand te stiu Lucescu asta faci fie ca te-ai afla in tara,Italia,Turcia sau Ucraina,cand vrei sa atragi atentia asupra persoanei tale,cand vrei sa apari macar si pentru o zi pe prima pagina a tabloidelor,incepi sa te victimizezi si sa bocesti putin ca n-ai avut noroc in viata,ca te fura toti,ca toata lumea-ti urmareste raul 😕 Mai e unul in politica la fel de grijuliu cu propria victimizare…A facut o obsesie din asta cum ai facut tu cu Valentin sau Emerich Ienei.Doi oameni care au facut ceva pentru fotbalul romanesc chiar din Romania.Nu s-au plimbat prin B-ul Italiei prin Turcia sau U8craina pentru a-si fabrica un asa zis palmares de mare antrenor.Valentin,Jenei si Ion Alexandrescu au dus fotbalul romanesc pe piscul cel mai inalt al performanei acelor vremuri.Nu ti-a reprosat nimeni ca tu nu ai repetat performanta desi aveai tot ce-ti doreai in tara.Nu te-a pus nimeni la Stalpul Infamiei.Nu…Singur te pui in ipostaza de frustrat si nerealizat al meseriei de antrenor de fotbal.Era sa ne pacalesti ca ai fost un mare antrenor dar tot tu ai revenit asupra acestei impresii aratandu-ti chipul adevarat.Ai avut ocazia sa taci si sa fii apreciat dar uite ca nu ai putut. 😕

    Concluzia : Ai imbatranit urat Mircea Lucescu,varsta a treia nu ti-a adus si plusul de intelepciune,te-a mai tradat o data orgoliul bolnav si neamplinirea ca antrenor prin lipsa marilor rezultate.Ai fost,esti si asa vei ramane,un antrenor mediocru care s-a lovit in viata de un tanar cu plete,amator de bridge,de tablouri,de profesia de fizician si de …Steaua.Un rebel intr-o lume dominata de generalii tai burtosi de Securitate.N-ai putut atunci sa-l invingi in lupta barbateasca,de ce mai incerci azi s-o faci prin lovituri tipice meseriei tale de antrenor-securist adica lovindu-l sistematic sub centura desi vezi ca el are si azi garda jos.Te ignora mai Lucescule,pe oricate coperti de tabloide te-ai afla si pe oricate afise estivale cu Salam,Gutza sau Garcea.Acolo este locul tau,stim unde te gasim de azi incolo 😯

  2. Roxana Iordache Says:

    JOHNSON, FĂ-ŢI BLOG! La informarea, intuiţia şi talentul tău la scris e păcat să nu ai blogul tău. Ceea ce nu înseamnă că te retragi de-aici, că te caut cu o haită de cuţei pe la Constanţa amicului tău, Băse 😆

  3. J o h n s o n Says:

    Nu am nici un talent.Pur si simplu m-a motivat subiectul,e o obsesie mai veche acest Lucescu.Multumesc oricum 😳 🙄

  4. Alexandru Dumitraşcu Says:

    Trebuie înţeles că brusc după 89 toţi marii marxişti au devenit şi mai mari democraţi, în absolut toate domeniile. Cam atât tre înţeles…

  5. Roxana Iordache Says:

    @Johnson. Nu vinde tu castraveţi la grădinar! 🙂

    @Alexandru Dumitraşcu. Alexandru, asta-i una din bolile noastre naţionale, impostura. Şi e mizerabil ce se întâmplă, pentru că lovesc în oamenii cei mai cumsecade. Tu eşti spre stânga, eu sunt de dreapta, dar asta nu înseamnă că ignor omul, indiferent de unde provine, cui aparţine, ce convingere are. Totdeauna mi-a plăcut Valentin şi chiar ţin la el. Un om discret şi de treabă, care n-a făcut rău nimănui, doar a ajutat cât a putut. Nu e vina lui că s-a născut din cine s-a născut. Dimpotrivă, e un merit că este aşa. Şi nu-i putem cere nici să-şi renege părinţii. Dacă jumătate plus unu din populaţia ţării ar avea bunul simţ al lui Valentin cred că acum am fi printre motoarele Europei.

  6. dinu Says:

    @
    Roxana Iordache

    Credeti ca asa ceva se rezolva cu o banala lamaie??? 🙂 …ori vreti sa combateti doar efectul? 🙂

  7. buddy Says:

    Hai Rapid,
    In legatura cu pozatul, sa lasam iluziile, era un profesional dar nu in fotbal,
    o stiu bine, sint din domeniu…
    In fotbal a tras si el sforile ca si altii, nu-i diminuati meritele…
    Anyway am plecat de la Steaua lui Ceausescu si am ajuns la Steaua lui Gigi…
    To Rapidul e fruncea…

  8. Roxana Iordache Says:

    @dinu. Boierul tot boier, cu o asemenea întrebare 🙂 Sigur că în acest caz vreau să combat numai efectele. Fiecare e liber să fie şi să se manifeste cum crede. La fel avem şi noi libertatea să ne exprimăm opinia. 🙂

    @buddy. Era şi rămâne bun nu doar profesional, ci şi uman. În fotbal, să mai tragă şi alţii sforile de aşa natură încât să facă dintr-o echipă românească, din nou, campioana Europei.

    N-am nimic cu Ţigănia. Tu ai, că atunci când nu-ţi place cineva, îl sau o faci ţigan sau ţigancă împuţită. Tel maitre tel valet.

  9. razboiul Says:

    Filozofia oportunistă tatuliceană
    http://razboiul.wordpress.com/2008/08/01/filozofia-oportunista-tatuliceana/

  10. Roxana Iordache Says:

    @razboiul. Nu mă refer la Tatulici, dar lucrurile sunt mult mai nuanţate. Sunt destui anticomunişti care au lucrat în TVR.

  11. razboiul Says:

    Ca de exemplu?

  12. Roxana Iordache Says:

    @razboiul. Ca de exemplu, Marilena Rotaru, Gabi Bidu, Delia Budeanu, Lia Mărăscu, George Borcescu, Lili Antică, Cristian Ţopescu, Dumitru Iuga şi mulţi alţii.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: