Principele Radu al României este invitatul domnului Ion Cristoiu la emisiunea “Zig Zag”, de la Antena 3. Urmează actualizări.

UPDATE. Ion Cristoiu: Înainte de 89 am fost directorul rev. Teatrul. Printre actorii tineri pe care i-a cultivat revista, s-a numărat şi actorul Radu Duda. Am publicat o dată pe coperta revistei o poză cu dv. şi Carmen Tănase, teatrul din Iaşi, “Doi pe-un balansoar”

Radu al României: Din păcate, s-a sistat spectacolul.

Ion Cristoiu: V-am făcut un rău fără să ştiu.

S-a jucat fără să fie trecut pe afiş, piesa era americană.

Ce se întâmplă în interiorul Palatului Elisabeta?

Palatul are o activitate foarte puternică. Dar altfel decât celelalte instituţii. Familia n-a făcut paşi altfel decât i-ar fi făcut dacă România ar fi fost astăzi monarhia. Serile Palatului Elisabeta e unul dintre evenimente. În fiecare lună. Avem o sută până acum, fiecare cu o temă. Pe urmă, avem serile regionale, care purtau numele judeţului, cât am fost reprezentant special a trei guverne.

Acolo stau şi două familii. Cum arată viaţa?

La etajul unu sunt două apartamente, ale Majestăţilor Lor şi al nostru. Restul Palatului e folosit pe activităţi, pe temeiul Casei Regale.

Deci este o instituţie acolo.

Ca şi la Palatul Buckingham. Regina Elisabeta, în camera în care primeşte, îşi fierbe apa singură.

E un protocol, luaţi mesele împreună?

Da, dar nu la micul dejun, pentru că Regelui nu-i place să piardă vremea cu masa. El şi acum la 87 de ani dacă îmbracă uniforma de la 27 de ani, se încheie la toţi nasturii. Se bagă sub maşini şi lurubăreşte, îşi verifică corespondenţa, primeşte o serie de oaspeţi, conduce maşina personal.

La fel ca mulţi români, aveam impresia că nu face nimic. Dv. aţi hotărât să candidaţi sau Majestatea Sa a zis?

Momentul a fost în 2007, în Parcul de la Săvârşin. Sunt foarte mult plecat prin ţară, eu cred în puterea comunităţii locale.

Dv. i-aţi spus?

I-am spus că acest subiect a revenit mereu în discuţiile publice şi că aş vrea să ştie acest fapt, pt că e ceva cu totul şi cu totul ieşit din comun. Şi atunci Regele a spus textual, după o pauză destul de lungă: “Aceasta e o sabie cu două tăişuri”. Şi eu am fost de acord cu el. Familia Regală e un fel de custode al statului român modern.

Dar Majestatea Sa e apropiat de dv. ca om.

Între timp discuţiile au continuat. Însă Regele a făcut de fiecare dată o luare de cunoştinţă, subiectul a fost întors pe toate părţile. Într-o zi, în 21 februarie a spus: O să mergem înainte aşa, cred că este un lucru bun. Doi ani a fost discutat acest lucru.

Ezita?

Nu. Am vorbit acest lucru lunar, au început să-i spună diverşti oameni acest lucru direct. La începutul anului am fost amândoi în Elveţia.

Aţi vorbit la masă?

Regele mănâncă f. puţin şi scurt. În 2009 era relevant pt că e an electoral.

Pot să constat că a vorbit cu dv. ca un şef de stat, nu ca un socru?

Da. Absolut. În toţi aceşti ani nu a încetat să fie Regele meu.

Deci în faţa dv. a fost Regele Mihai, nu tatăl Margaretei,

Absolut. Zilele acestea m-am întâlnit cu MS. Regele Juan Carlos şi deşi e jucăuş în conversaţie, nu uit nici o clipă cine e. Pentru că regalitatea nu e un profesie, e un destin.

Dv. eraţi actorul Radu Duda, un român. V-a schimbat intrarea ăn această lume a Casei Regale?

O anumită parte a personalităţii nu are cum să se schimbe. Am fost educat aşa de la vârsta de zero ani. M-au crescut oameni bătrâni pentru mine, bunicii din partea mamei, intelectuali fini. Bunicul a murit când aveam zece ani, era un model, a murit într-un mod cât se poate de dramatic, făcând infarct şi căzând într-o cofetărie la rând. Educaţia a venit de la ei, în acel oraş patriarhal, în Bârlad. M-am întors înapoi la părinţi, unde am găsit nişte oameni surprinzător de tineri, pe care nu ştiam cum să-i numesc părinţi, au rămas nişte prieteni, a fost un fel de complicitate, eram cu toţii copiii unor oameni care la un moment dat n-au mai fost. O anumită sobrietate. Apoi când am intrat în casa Regelui – care e un om foarte simplu, dar are ceva în sensul datoriei, este Rege pentru că el crede că are o datorie, este ceea ce-l ţine în viaţă, îi dă un sens. Cât a fost plecat şi n-a putut să-şi facă datoria faţă de România aşa cum credea el, a fost o pierdere.

Au fost anumite elemente de protocol la care v-aţi adaptat mai greu, la Buskingham?

Nu, nu mi-a fost greu.

Sunteţi actor.

Poate că există şi ceva din asta care m-a ajutat. Dar în primul rând pt că toate ritualurile vieţii noastre au un anume sens. Ritualul de la Buckingham nu e respectat prosteşte. Ci pt că exprimă un conţinut. Totul are un rost undeva. George Washington nu era pedant din superficialitate, ci pentru că voia să-l onoreze pe celălalt.

Cât e personalul la Palat?

Trei fete, cameriste, o bucătărească, Gina, care e excepţională, cîţiva lucrători SPP, personalul de la Secretariat.

Care-i criteriul de angajare?

Secretariatul Regelui decide.

Regretaţi că v-aţi anunţat candidatura?

Nu! Pt că este o extraordinară ocazie de verificare pentru mine, e un angajament pe care Principesa şi cu mine l-am luat. Ai nevoie să-ţi răspunzi la o întrebare: eşti util acestei ţări sau nu. E o lume a meritului. Există un anume fel de a fi util ţării pe care îl are de evaluat chiar şi cineva care s-a născut într-o familie regală, dar cu atât mai mult cine s-a născut într-o familie simplă.

Dacă nu eraţi Principele Radu Duda aţi fi candidat?

Niciodată! Este exclusiv rodul poziţiei mele actuale. Eram un om de artă şi aş fi sfârşit ca un om de artă. Soţia Regelui Suediei, Silvia, care era o femeie simplă, nici măcar suedeză, a ajuns cea mai iubită, un om care nu numai că întruchipează gustul suedez, dar este şi un liant cu societate.

Cu MS Juan Carlos aţi făcut vreo remarcă privind candidatura dv.?

E foarte interesat.

Nu v-a descurajat?

N-ar face asta. Juan Carlos este, poate, cel mai prezidenţial Rege din lume. El este singurul care a ajuns Rege prin meritul personal. Nu era la rând. Toţi spaniolii sunt juancarlişti, nu neapărat monarhişti. Juan Carlos e un mare un de stat, o legendă vie. În două ore şi jumătate cât a durat întâlnirea, Principesa şi cu mine i-am sorbit cuvintele. Niciodată nu a fost atât de afectuos cu noi. Un care a trecut prin ce a trecut el înţelege bine că ţările din est ieşite din comunism au o anumită vulnerabilitate democratică.

Dv. vă enervaţi?

O, da!

Nu se vede.

Aceasta e meseria! O acopăr. A te enerva e o mare slăbiciune şi nu trebuie permisă.

Majestatea Sa se enervează?

O, da!

Nu arată.

Nu arată. Dar uneori se enervează teribil.

Există o acuzaţie care v-a supărat?

Deloc. Există două circumstanţe atenuante. E cât de poate de normal ca un candidat să fie scrutat de societate. Şi acuza privind colaborarea cu Securitatea porneşte de la un document. Şi eu sunt intrigat, cum să nu fie alţii? Şi eu în locul lor aş pune întrebarea de ce există.

Vă aşteptaţi la şi mai multe mizerii?

Sunt convins că vor apărea.

O să rezistaţi?

Da. Sunt un luptător.

Da?

Da. E adevărat că la început am luptat cu cuvântul, acum lupt cu sabia.

Un taifas istoric aş spune, cu Principele Radu Duda. Mi-aţi amintit că am făcut primul interviu împreună.

Primul interviu, acum şapte-opt ani.

Văd cartea “Altfel”, cu Nicolae Drăguşin. Altfel, ce?

Altfel de generaţie regală, întâi şi-ntâi, prima generaţie regală care nu va moşteni decât un tron virtual. Altfel de stat – statul român este acum într-una din cele mai vulnerabile stări de la crearea lui de către Regele Carol I, altfel de democraţie, altfel de instituţii…

Altfel de preşedinte?

Da. Preşedintele actual n-a făcut decât să îngroaşe tuşele unei devieri de la statalitate.

Crin Antonescu.

Toţi trei au două trăsături comune importante, sunt oameni politici şi nu sunt buni de preşedinte.

Spuneţi-mi un lucru bun despre Traian Băsescu.

Cel mai redutabil om politic pe care l-a avut România în ultimii 20 de ani.

Şi decât Ion Iliescu?

Da, pentru că e un om care provoacă frica.

Ce are specific?

Setea de putere. Plăcerea ei..

Îi place puterea.

Nu, lupta pentru putere.  E o mare plăcere, aşa cum vă place să fumaţi. Omul poate înceta să iubească, dar nu va înceta să-i fie foame şi sete. La Cotroceni trebuie să fie un om de stat, să acţioneze statal, nu politic, să respire statalitate. Adenauer nu era un monarh, dar respira statalitate. Marea dramă a statului român e că-l are în frunte pe cel mai talentat om politic. Succesul lui e insuccesul statului român. N-ar trebui să fie acolo, ar trebui să fie în altă parte.

Ar fi bun de şef al opoziţiei?

E bun de şef. Iar preşedintele nu scrie nicăieri că e şef.

Despre ceilalţi contracandidaţi să vă întreb?

Nu mă-ntrebaţi, că n-are rost.

Vă înscrieţi oficial în cursă?

Da.

Dacă nu intraţi în turul II, cui daţi voturile?

Nimănui. Mie. Le păstrez pentru tezaurul Casei Regale.

Notă. Splendid interviu! Frumos, domnule Cristoiu! Dacă e vorba de naivitate, vă felicit, sunteţi mai naiv decât mine. Ocazie cu care vă mulţumesc pentru compliment. Dacă acceptaţi să echivalez naivitatea cu idealismul. Aşa, v-aş întoarce complimentul.

P.S. În frumoasa lui prestaţie, Principele Radu a comis o singură eroare, după părerea mea. Când l-a socotit pe Băsescu cel mai redutabil om politic din ultimii 20 de ani. E o jignire involuntară la adresa ideii de om politic. Există extrem de puţini oameni politici, exact cei care au şi dimensiunea omului de stat. Cum a fost Corneliu Coposu. Un Adenauer al României care, din păcate, aşa cum arăta şi preşedintele PPE, domnul Wilfried Martens, în telegrama de condoleanţe, din păcate pentru ţara noastră şi pentru Europa, n-a guvernat România. Pe lângă Coposu şi chiar pe lângă Iliescu, Băsescu e un saltimbanc. Dar rămâne, realmente, cel mai redutabil politician din ultimii 20 de ani. Un animal. Pe care l-am jignit prin comparaţie.

De fapt, Radu al României a comis o simplă eroare de terminologie. L-a situat clar pe Băsescu la nivel de politician, încadrându-l la performanţă instinctuală.

Foto: Associated Press

Joi, la câteva minute după vestea tristă a morţii unui copil a cărui salvare o aştepta o ţară întreagă, a venit vestea Comisiei Ridzi. Şi iarăşi politica ne-a captivat, şi iarăşi am uitat că opt ore am fost conectaţi la România reală. Cu nespusele ei dureri şi nevoi. Şi totuşi, concluziile raportului comisiei parlamentare pot fi puse, în opinia mea, în strânsă legătură cu drama de joi.

Probabil că sunteţi la curent cu operaţiunile de salvare a unei fetiţe căzute în puţul din curtea casei sărmane, în Vâlcelele, judeţul Călăraşi. Televiziunile de ştiri au transmis continuu. Cu o participare nu doar profesională a reporterilor şi moderatorilor, ci şi evident afectivă. Ceea ce arată că avem resurse morale ca popor, şi că avem un potenţial uman şi profesional excepţional. De care ne batem joc. Şi de aici drama românească. Şi cercul vicios.

Cred că toţi ne-am rugat ca fetiţa să fie salvată. Salvatorii au făcut tot posibilul. Îi priveam, mă rugam să reuşească şi promiteam că am să scriu în celebrarea lor. Mă ţin de promisiune, chiar dacă, din păcate, nu pot celebra salvarea vieţii fetiţei, ci numai dăruirea celor care au încercat tot ce era posibil în acele circumstanţe imposibile ca să o salveze. Mai precis, fetiţa a alunecat în picioare, cu mâinile sus, într-un puţ cu un diametru de numai 18 cm.

Operaţiunile au fost extrem de dificile, fără precedent, pentru că a trebuit săpat cu excavatoarele şi apoi scoase, rând pe rând, opt din cele zece tuburi ale puţului de 10 metri. Fetiţa, Georgiana Văcăruş, a fost cu jumătatea inferioară a corpului în apa rece. Şi probabil că a murit de hipotermie, dacă n-or fi intervenit şi leziuni în momentul alunecării. O vreme, a fost conştientă. Dar n-a rezistat. Salvatorii mizau pe faptul că o vor scoate în viaţă. Veniseră şi salvatori voluntari de la ISU, din timpul lor liber, să-şi ajute colegii. Eforturile au durat opt ore.

După ce au scos fetiţa fără semne vitale, iar manevrele de resuscitare s-au dovedit inutile, chipurile salvatorilor erau demolate. Parcă le căzuse acoperişul lumii în cap, cu toată tristeţea. Pompierii, echipa de descarcerare, excavatoriştii erau devastaţi. La fel, medicii şi paramedicii.

Nu, în fotografie nu-i vorba de cazul acesta trist. Ci de cazul fericit  din 12 iunie 2001, de la Voluntari-Ilfov, în care adolescenta de 18 ani, Oana Furnică, a salvat-o dintr-un puţ pe fetiţa Alina Pascaru, de aceeaşi vârstă cu fetiţa moartă acum trei zile, doi ani şi jumătate. Invitată la Antena 3, Oana – care între timp a devenit mamă, are o fetiţă şi acum e din nou însărcinată – a povestit că o lună de zile a avut coşmaruri nopţile, se trezea cu groaza că ar fi putut-o scăpa fatal pe fetiţa salvată.

Oana nu-i salvatoare profesionistă. Dar şi profesioniştii tot aşa trăiesc cazurile. Nu în momentul intervenţiilor, când nu trebuie să se lase impresionaţi de emoţii, ci să se concentreze asupra operaţiunii. Ci după. Ceea ce fac ei cum poate fi recompensat? Ce salarii or fi având? Cine ştie, or fi şi ei pe lista tăierii de sporuri?

Oricum, salvatorilor, care se consumă în câteva ore cât alţii într-o viaţă, în mod sigur nu li se dau bani nici pe departe la nivelul aportului lor. Nici medicilor. Nici profesorilor. Nici judecătorilor (care nici n-au voie să aibă altă activitate lucrativă paralelă şi nici n-ar avea vreme). Nici ceferiştilor nu li s-au dat banii. E criză şi criza-i pretextul perfect pentru un guvern incompetent.

Bani pentru categorii vitale nu se găsesc, s-a tăiat chiar şi de la sănătate. În schimb, s-au înfiinţat ministere pentru risipirea banilor publici pe acţiuni publicitare ale unor sinistre şi clientelei partidului lor. Cel mai nesimţit. Ce salariu de mizerie o avea un salvator, în vreme ce pentru curismul electoral se aruncă milioane de euro din banii publici?

Între România reală şi România guvernamentală e o prăpastie. Cine cade în ea?

Video de NewsPoliticsNews

Imaginile sunt din 23 iunie, cu două zile înainte de a se duce. A mai avut o repetiţie şi cu o zi înainte de dimineaţa morţii, dar ea a cuprins doar anumite mişcări, nu a fost o repetiţie întreagă, pentru turneul de la Londra.

Clipul de mai sus este un fragment de la ultima repetiţie integrală şi în costumaţie de scenă. Michael era foarte slab, dar aşa a fost mereu, suplu, cu un corp perfect. Era degajat, avea bucuria scenei, se mişca exact ca în urmă cu 20 de ani. Nimic nu anunţa trecerea.

Astă seară am urmărit la The Money Channel concertul din 1 octombrie 1992 de la Bucureşti, înregistrarea integrală. O superbitate. Sorry că nu v-am anunţat, dar mai bine de două ore nu mi-am luat ochii de la televizor. Dat la maximum, normal.

A fost un spectacol atât de perfect încât nu-i de mirare că s-a tras singurul DVD al unui concert live cu Michael. De la Bucureşti. Cui mi-l aduce îi fac cinste. Sunt încă plină de impresia acelui super-show, acompaniată de tristeţea că marele performer nu mai este.

Michael Jackson RIP! Am să mă ţin de cuvânt şi să scriu despre el. Curând.

Video de mamaligas

E vital pentru România şi pentru fiecare dintre noi să scăpăm de Băsescu, adică de gaşca lui nesimţită. Repet: dacă nu-i dăm jos, ne îngroapă odată cu ţara.

Uitaţi-vă la flaşnetele portocalii tupeiste şi agresive, gen Hoară, Nicula, Vişan (să-i fie ruşine, că e clar că ştie că face o porcărie), Brânză, Boureanu, Turcan, Toader şi ceilalţi, printre care, spre ruşinea lui fără circumstanţe, Sever Voinescu.

Uitaţi-vă cum o acoperă pe Ridzi şi cum au tupeul să acuze diversionist, ca să nu se scuze! Ăştia nu sunt oameni: sunt înşeşi clone ale omului nou. Partidul comunist a pierdut cadre de nădejde. Din eşalonul patru-cinci. Le-a recuperat PD-L.

NU SE MAI POATE!

Foto: daylife.com

După ce a dat indicaţii preţioase pe un şantier, ieri, preşedintele Băsescu a fost întrebat de cazul Ridzi. Şi a zis: “Nu mă duceţi în subiecte minore pentru mine”.

Din păcate pentru preşedinte, sunt majore şi vaccinate. Dar fiindcă nu s-a inventat şi un vaccin antipenal, îşi pregătesc haine pentru răcoare.

Foto: www.ziarulring.ro

Roberta Anastase a anunţat azi că a convocat pentru luni Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, urmând ca în decurs de 15 zile de la depunerea raportului comisiei juridice pe tema raportului comisiei de anchetă în cazul Ridzi să se convoace plenul Parlamentului într-o sesiune extraordinară, pentru dezbaterea recomandării către Parchet de începere a urmăririi penale.

Doar că disperata, în obedienţa ei nemărginită, de executantă a ordinelor de la Cotroceni, a comis un început de diversiune de imagine, recurgând, pentru asta, la fraude procedurale. Mai precis, a comis două idioţenii, semn că ea confundă funcţia de preşedintă a Camerei Deputaţilor cu aceea de vătafă peste imbecili.

Unu, a zis că plenul Parlamentului va lua în dezbatere rapoartele comisiei Ridzi. Când e vorba de raportul comisiei şi de o opinie separată a deputaţilor PD-L, luată după nouă ore de câcâieli şi răzgândeli, cu escale în biroul ei, de unde se primeau indicaţiile de la Cotroceni. Ăştia nu sunt parlamentari, sunt cârpe de şters pantofii lui Băsescu.

Doi, Borfeta, în mintea ei uşurică, a anunţat că va supune plenului Parlamentului şi propunerea de începere a urmăririi penale contra lui Călin Tăriceanu, conform – a minţit ea – raportului comisiei parlamentare Sterling. O mincinoasă de bubuie, pentru că oricine poate verifica raportul şi constata că nu e nici o referire penală acolo. A fost doar o sugestie a lui Mircea Toader, o cârpă bătrână a lui Băsescu, care a încercat diversiunea la televizor, acuzându-l pe Tăriceanu de subminare a economiei naţionale, ca pe Ceauşescu. Probabil, l-ar împuşca!

Şi Barbie paraşutată în scaunul preşedinţiei Camerei Deputaţilor e aşa de disperată încât execută orice i se porunceşte, ştiind că, dacă Ridzi cade, se ajunge la EBA şi dacă se ajunge la EBA, se ajunge la Băsescu şi dacă Băsescu pică, Alma Roberta e-n pom şi nu mai pupă altă politică decât centura. De castitate, fireşte. Că pentru prezentare la Inter e mult prea grasă.

De fapt, manevra e simplă. O diversiune de imagine, axată pe o fraudă procedurală, prin care gaşca prezidenţială să atingă trei obiective: 1. să determine PNL să se opună, pentru ca PD-L să spună că opoziţia liberalilor este nu din cauza falsului procedural comis de Roberta, ci pentru că vor să-l acopere pe Tăriceanu de urmărirea penală, 2. să pună în conflict PSD cu PNL,  mizând pe faptul că toţi pesediştii ar fi de categoria Iulian Iancu (căruia îi revine, de fapt, răspunderea pentru legea în baza căreia s-a făcut concesiunea pe care ulterior a acuzat-o) şi 3, dar în primul rând, să abată atenţia de la cazul Ridzi.

Doar că nu ţine. Cazul Ridzi e prea grav, prea flagrant şi prea direcţionat către Cotroceni încât să mai poată fi scos din centrul atenţiei publice.

Şi nu ţine, pentru că oricine îşi dă seama de diversiunea cu Tăriceanu. E suficient să ne amintim că fostul premier liberal l-a dat în judecată pe premierul actual pentru calomnie. Şi când a venit termenul, marele jurist Boc a cerut amânare, din lipsă de apărare.  Diversiunea Tăriceanu e născută moartă.

Cazul Ridzi, în schimb, e tare şi real. Tot aşa cum şi ea pare cel mai tare personaj din PD-L la ora actuală. Aproape că îl conduce.

Foto: www.comunicatedepresa.ro

Octavian Belu şi-a depus, azi, demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, la Palatul Victoria.

Om de onoare, s-a ţinut de cuvânt. N-avea ce să caute în cloaca Ridzi. A declarat că nu poate rămâne “într-un sistem blocat şi fără viitor”.

Profesionistul şcolii de campioane olimpice, europene şi mondiale la gimnastică n-a încărunţit în 20 de ani de carieră de elită (inter)naţională, cât într-o jumătate de an în mandatul Ridzi, în care a fost minimalizat.

Domnul Belu a avut întotdeauna caracter. Merită tot respectul.

Foto: Andreea Balaurea – Mediafax

A fost la “Sinteza zilei”. Nimic nou. Aceeaşi retorică. Monotonie. Distanţă. Aroganţă. Paralelism cu realitatea.

Zeflemea sarcastică, la adresa tuturor. Şi vorbe goale.

Chiar nu-i spune cineva dintre apropiaţi, cu toată sinceritatea, chiar şi dureroasă, că, pentru numele lui Dumnezeu, NU e prezidenţiabil?!

La iarnă, nu doar el va cădea. PNL riscă să ajungă, din partid istoric, o tristă istorie.

Şi dacă partidele joacă în continuare la fel de prost cartea prezidenţială, Băsescu, în cinci ani, ne va îngropa. La propriu. Ne îngroapă odată cu ţara.

Preşedinta Comisiei Parlamentare de anchetare a furăciunii Ridzi, Alina Gorghiu, a prezentat concluziile anchetei, într-o conferinţă de presă.

Comisia a ajuns la concluzia că ministra e caz penal, PD-L, prin cei cinci parlamentari, a făcut opinie separată, conform căreia ar fi fost doar unele nereguli, dar nu ilegale. Şi de unde bourenii s-au dat de ceasul morţii să suspende comisia, după ce n-au reuşit, acum s-au sucit şi au cerut prelungirea funcţionării comisiei. Ca să blocheze raportul.

Raportul final al Comisiei de anchetă constată că ministra Monica Iacob Ridzi e în cel mai bun caz incompetentă – sesizându-l pe premier în acest sens şi în cel mai rău caz, penală, adică, mincinoasă sub jurământ în faţa Comisiei, şi autoare de delapidare şi abuz în serviciu – solicitându-i preşedintelui Băsescu revocarea ei din funcţie.

Şah la Băsescu. Ce face Nervosul?

Luând în calcul şi faptul că, de asemenea, Comisia şi-a însuşit propunerea PNL de înaintare a raportului către Comisia Juridică, în vederea cererii către Parlament de solicitare a începerii urmăririi penale la adresa ministrei.

PD-L e varză.

Şi încă o-ntrebare: dacă pică una, pică toate sau scapă vreuna?