MAICA DOMNULUI, SFÂNTA SFINŢILOR, MAMA TUTUROR

Video de ValeriuGafencu

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau, popular, “Sfânta Maria Mare”, adică praznicul cel mare al Sfintei Fecioare.

Pentru că trupul ei s-a sfinţit ca biserică vie a tainei întrupării şi naşterii lui Dumnezeu, ea a fost luată la cer cu trup cu tot.

Totul s-a spus în cele câteva cuvinte vii ale Părintelui Cleopa, derulate în clipul de mai sus, despre Maica Domnului, sfânta sfinţilor şi mama noastră, a tuturor creştinilor. De fapt, a tuturor, pentru că Măicuţa se roagă pentru toţi, pentru absolut toţi oamenii.

Şi pe nimeni care se roagă la ea nu lasă neajutat.

Astăzi se sărbătoresc cu precădere onomasticii şi toate sunt îngăduite, singura condiţie fiind să cinstim sărbătoarea când ne cinstim. Deci, să (ne) respectăm. Părintele nostru, Grigore, spunea azi, la predica savuroasă ca pâinea aburindă, că dacă vinul ar fi interzis, atunci Iisus ar fi transformat vinul în apă, nu apa în vin.

Părintele ne-a mai spus, încă de ieri, că azi e liber la sărbătoare, dezminţind cu blândă ironie acea prostie conform căreia onomaticii s-ar serba nu azi, ci de Sfânta Maria Mică, adică, de praznicul naşterii Maicii Domnului. Preotul profesor a punctat, însă, faptul că, de regulă, zilele sfinţilor sunt cele ale adormirii lor, când se sărbătoresc şi cei ce le poartă numele.

Deci, petrecere frumoasă tuturor celor botezaţi după numele Maicii Domnului! Şi tuturor. Cu drag.

Să ne bucurăm! E păcat să nu serbăm bucuria vieţii. Adormirea Maicii Domnului e celebrarea vieţii fără cusur şi fără fisură între vii şi morţi. Iar viii sunt vii şi morţii sunt morţi în funcţie de perspectivă. Deci, de credinţă.

Cei adormiţi ne deşteaptă şi petrec împreună cu noi dacă avem credinţă. Dacă nu, nu.

România este Grădina Maicii Domnului. Restul sunt accidente istorice.

La mulţi ani!

ERATĂ

Foto: www.motanes.ro

Treceţi de la voi şi nu vă supăraţi pe mine că n-am dat azi meniul zilei, dar ţineţi seama de faptul că e ultima zi de post şi mâine e o mare, sublimă sărbătoare. Pretext, sigur. Dar, sincer, nu-i doar pretext.

Adică, pe lângă faptul că n-am fost pe lângă un computer şi am avut chiar alte preocupări, oricum n-aş mai fi dat azi nici un meniu, fiindcă ieri am dat-o-n bară cu o reţetă, adică, greşii mâncărica de roşii.

Aia de v-am spus că e marcă Alina şi Cristi. Când colo, trebuia ca după ce legumele-alea au fost călite 30 de secunde, să se toarne apă peste călitură şi să fiarbă până se fierb, după care să se toarne roşiile decojite şi tăiate. Se vede că nu le am cu bucătăria.   Şi sper că n-am recidivat în dezinformare.

Când eram până la vârsta legală experimentam tot felul de reţete, mai precis, dulciuri. Le şi repetam, când îmi plăceau şi aveau succes. Ieşeau demenţiale, mă şi mir acum!   Pe urmă, a dat peste mine lenea lui Crin, comoditate genială. De ce credeţi că-mi place băiatu-ăla, fiindcă e genial şi la fel de comod.

Deci, azi v-aţi descurcat voi cu mâncarea, din moment ce e dezlegare la alcool.

RADU TUDOR ŞI DE CE S-A DAT BĂSESCU COCOŞ CU UDREA

Foto: dcnews.ro

De ce mereu, orice-ar zice despre ea, Udrea tace când e vorba de Radu Tudor? 

De exemplu: “Îl felicit pe Dorin Cocoş că l-a făcut pe Băsescu dependent de nevastă-sa”.

Doar că de data asta, Băsescu a făcut-o poştă pe Udrea cu consilierul. La televizor.  Şi hăhăit. Dacă tot nu i-a dat – încă – Poşta lui Cocoş.

Mi-a şoptit o cucuvea că Băsea s-a răzbunat pe Udrea pentru când ea a declarat la OTV că nu l-a privit niciodată ca pe un bărbat. Ca să nu mai punem şi poliţa cu Cezar Preda.

De fapt, Băsescu şi-a bătut joc de toată lumea, public. Inclusiv de ai lui. Despre frati-său a zis că să-l ferească Dumnezeu de el, de fii-sa mică s-a hăhăit pe teme gramaticale şi amoroase, pe fii-sa mare a plesnit-o în sediul Primăriei Capitalei de-a auzit tot personalul, de nevastă-sa a râs public că o tot uită pe unde merge. Mai rămăsese Udrea. A umilit-o ca pe ultima târfă.

Degeaba se iluziona ea cu limba-ntre dinţi şi microfonu-n gură că ei sunt “urmaşii lui Traian. Băsescu”.

Dacă nu vă era clar, acum poate înţelegeţi că tot ceea ce are Duduia în materie de onoruri publice e plafonat. Orizont închis. Cu zăbrele. Mai mult decât este acum nu va fi niciodată. Şi mai are puţin, extrem de puţin timp. Şi nici n-a ştiut să savureze plăcerile parvenirii – de altfel, contradicţie în termeni, cum ar putea cineva parvenit să savureze?! -, fiindcă e tot timpul într-o apăsare de insomnii şi bulimii.

Băsescu n-ar desemna-o niciodată prim-ministră, că doar nu e chiar aşa de prost. Ca bărbat (andropauzat). Ar face treaba-asta doar dacă ar vrea să şteargă podelele Parlamentului cu ea. Numai că la rândul lui e prea morcovit în partea dorsală şi n-ar îndrăzni să urmească nimic din Guvern, că se lasă cu nasoale. De-aia e aşa nervos, că UE impune ministerul fondurilor europene şi asta ar însemna schimbarea structurii guvernului, deci vot parlamentar, deci căderea lui Boc, deci, transpiraţiile reci ale anticipării suspendării.

Traian Băsescu merită să intre-n Guiness Book pentru cât de jos(nic) poate să fie preşedintele unei ţări. Aliate (este egal NATO plus UE).

POSTUL MAICII DOMNULUI. MENIUL ZILEI DE SÂMBĂTĂ

“Săracilor, primiţi postul, tovarăşul vostru de casă şi de masă! Slugilor, primiţi postul, odihna necontenitelor voastre osteneli! Bogaţilor, primiţi postul, doctorul care vă vindecă bolile ce vă vin din prticina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăţi din obişnuinţa cu ele! Bolnavilor, primiţi postul, mama sănătăţii voastre! Sănătoşilor, primiţi postul, păzitorul sănătăţii voastre!”

                                                                                       Sfântul Vasile cel Mare

Foto: razboiintrucuvant.ro

Aperitiv: sărăţele Roxana cu chimen şi mac

Ingrediente: o ceaşcă (250 g) cu ulei, 4 ceşti cu apă caldă (încălzită pe foc), o lingură cu sare, făină cât cuprinde, chimen, mac.

Preparare: se pune făina în recipientul pentru preparat aluat, se face o scorbură la mijloc, în care se toarnă apa caldă, uleiul şi sarea – facultativ, praf de copt sau bicarbonat de sodiu şi/sau de amoniu. Se frământă până se obţine un aluat nici prea-prea, nici foarte-foarte tare sau moale. În aluat se pune fie chimen, fie mac sau se desparte în două sau chiar trei, dacă o parte vrem să o lăsăm pentru sărăţele simple. După care, aluatul  (fiecare parte) se bate de masă vreo 10 minute, ca să-l convingem să iasă fraged. Pe urmă, îl lăsăm un pic să se odihnească.

Se tapetează planşeta cu făină, se taie din aluat şi se întinde cu făcăleţul o foaie de vreo 3-5 milimetri grosime sau şi mai subţire – în funcţie de ce mărime vreţi să daţi sărăţelelor şi de cât de repede vreţi să fie gata, dacă sunt foarte mici, se coc accelerat şi trebuie verificat des cuptorul, să nu se ardă “sticksurile”. Foaia se taie în bastonaşe. Pe măsură ce se completează o tavă de cuptor, se bagă la foc potrivit în cuptorul încins şi se verifică să nu se ardă (după 15-25 de minute, în funcţie de mărimea şi grosimea sărăţelelor: dacă le faceţi minuscule, trebuie verificate după 10 minute). Tava trebuie tapetată cu ulei şi făină (dacă tapetul e format din amestecul celor două, riscul de-a se prinde de fund scade până aproape de zero). Din cantităţile de mai sus, ies cel puţin două tăvi.

Înainte de-a se da la copt, sărăţelele se pot acoperi suplimentar cu chimen sau mac. Dacă aţi pus mai puţină sare în compoziţie, pe deasupra se pot pune granule grunjoase.

Precizare: dacă vă plac verdeţurile şi condimentele, în compoziţie puteţi pune praf de mărar şi pătrunjel, şi condimentele preferate (cimbru, oregano, praf de boia roşu, etc.). În funcţie de fantezie, o parte din aluat se poate prepara în amestec şi cu bulion sau pastă de tomate, ori suc de roşii foarte consistent, dar evident, nu în cantitate atât de mare încât să fleşcăie compoziţia finală.

P.S. Când nu-i post, în compoziţie se pun gălbenuşuri, iaurt consistent şi/sau smântână, telemea sau feta frecată cu brânză proaspătă sau dacă le vreţi dietetice, numai brânză proaspătă, iar sărăţelele se ung cu gălbenuş sau albuş bătut, ori cu ou întreg bătut, după care se presară seminţele şi/sau sarea. Evident că puteţi presăra ce seminţe vreţi. Şi aveţi.

Sărăţelele merg alături de:

Cremă Roxana de spanac cu maioneză

Spanacul fiert şi foarte bine scurs se face piure şi se amestecă omogen cu maioneză consistentă.

Maioneza de post

Ingrediente: 500 ml de apă încălzită pe foc (nu fierbinte), o jumătate de cană cu făină, o linguriţă cu oţet, o linguriţă cu zahăr (facultativ), o lingură cu muştar, 2-300 ml de ulei, zeama de la o lămâie, 15-20 ml de apă de la gheaţă. Cui îi place: o ţelină mică/hrean.

Preparare: se face o cremă densă din făină amestecată continuu cu apa caldă. Compoziţia răcită se amestecă succesiv cu oţetul, zahărul, muştarul, sarea – dacă vreţi, ţelina şi sau hreanul bine fierte, răcite şi pasate -, după care se pun alternativ uleiul şi zeama de lămâie, în cantităţi mici. Din timp în timp, se toarnă picături de apă rece-gheaţă.

Felul întâi: cremă de ţelină Garoafa Coman

Ingrediente: 4 ţeline, 2 linguri cu margarină sau ulei, o linguriţă mare cu făină, sare, pătrunjel.

Preparare: Ţelinele curăţate se dau pe răzătoarea mare, după care se călesc într-o oală până se înmoaie. Se toarnă 3 ceşti (750 ml) cu apă fierbine şi se lasă să fiarbă. Se sărează, se strecoară şi se păstrează zeama, care va fi amestecată puţin câte puţin cu ţelina trecută prin sită. Se adaugă pătrunjelul şi se serveşte cu crutoane – sugestie, cu sărăţele, dacă tot le aveţi!

Eu aş scoate ce-am sărit, adică partea cu rântaşul preparat dintr-o linguriţă mare cu margarină, o linguriţă mare cu făină şi puţină apă, compoziţie care se toarnă în supa de ţelină şi se amestecă, apoi se pune la loc pe foc să mai dea un clocot. Voi faceţi cum vreţi!

Felul doi: mâncărică de roşii Alina şi Cristi

Ingrediente: 1-2 kg de roşii cărnoase, câteva cepe, câţiva căţei de usturoi, doi-trei ardei graşi, verdeaţă după gust, sare.

Preparare: ceapa, usturoiul şi ardeii, toate tocate, se călesc 30 de secunde în ulei de palmier. Roşiile curăţate de coajă şi tăiate bucăţele se pun la fiert în apă cu puţină sare. Se adaugă ingredientele uşor călite şi se lasă să fiarbă până scade suficient. La sfârşit, după gust, se adaugă verdeaţă.

Desert: plăcintă Roxana cu gem sau mere

Fiindcă tot faceţi aluatul pentru sărăţele, păstraţi o parte, întindeţi două foi de câte 3-4 mm, una, pe tava tapetată şi cealaltă, deasupra stratului de gem de prune consistent pus la mijloc. Este o reţetă rapidă. Dar dacă aveţi timp şi chef, înlocuiţi gemul cu mere – curăţate de coajă, date pe răzătoarea mare, amestecate cu zahăr şi scurse de siropul natural rezultat, care poate fi păstrat şi vărsat ulterior deasupra plăcintei în curs de coacere sau proaspăt scoasă din cuptor.

Poftă bună şi bucurie a postului!

P.S. Liber la vin! Adică, libertate şi responsabilitate!

Şi conform principiului – de drept! – “cine poate mult poate şi puţin”, evident că berea e permisă. Sigur, veţi zice că Guiness e de 2-3X mai tare ca vinul. Eu o prefer pe cea care este în mod sigur “probably the best”.

MULTĂ SĂNĂTATE LUI CORNEL DINU! TARE, CÂINE MARE!

Foto: Libertatea

Cornel Dinu a suferit, azi, o operaţie lungă şi complicată pe cord deschis. Unde altundeva decât la Urgenţă, adică, la Floreasca, spitalul din fundul Gropii?! De unde nu s-a abţinut să se uite la un meci al echipei vieţii lui, chiar cu inima praşie şi în prag de operaţie. Să dea Dumnezeu ca mâna dr. Brădişteanu să fie din nou de aur, iar iscusinţa anestezistului să-l ferească anticipat de primejdii postoperatorii!

L-am considerat mereu un adversar, ca stelistă. Îmi amintesc cum îl huiduiam la maximum din plămânii de copil când îi rupea oasele lui Puiu Iordănescu, în derby-urile (de obicei, cuplate cu câte un Rapid-Sportul) de pe “23 august”. Realitatea e că pe vremea-aia jucau fotbal, jucau la rupere, jucau pe bune. Dinu mai bine rupea, decât să fie trecut cu mingea. O ambiţie mare. Şi era mare, nici n-ar prea fi avut nevoie să dea la oase, dar aşa au fost ei, câinii, mereu.

Pe urmă, l-am troznit ca jurnalistă, în “România liberă”, după eşecul catastrofal cu Cehoslovacia, ca antrenor. Poate am fost prea dură şi ulterior mi-a părut rău, aflând cât se consumă. Enorm. E un om care trăieşte la maximum, se implică intens, iar fotbalul i-a rămas pasiune. Nebună.

M-a durut inima când doamna Dinu a declarat că depresia soţului dumneaei a început odată cu demisia de la Naţională. Mă simt vinovată şi îmi cer iertare! Chiar dacă şi acum aş scrie tot aşa, aş avea grijă să-i mulţumesc pentru inima pe care a pus-o, la bine şi la rău.

De aceea, mereu l-am respectat. Chiar şi când l-am înjurat. Pentru că am pe cine! Un tip citit şi cu judecată, şi care nu-şi dezminte inima de câine. Adică, de fapt, mare! Pentru că aşa are cuţu inima: şi ea bate cu fidelitate. Iubeşte căţeii,  a suferit enorm când i-a murit unul din ai lui . L-a suprasolicitat suferinţa soţiei lui, l-a devastat moartea lui Fănuş Neagu, de care era apropiat.

Colegii, prietenii şi fanii dinamovişti îi spun Mister. Pe bună dreptate. De ce? Pentru sensibilitate. În ciuda aparenţelor. Pare tare, dar pe dinăuntru e fragil. L-au asaltat depresiile, inclusiv din pricina mizeriei în care a ajuns România. Impostura îl mâhneşte personal.

Zilele trecute a împlinit 63 de ani şi “se ţine bine”, vorba bunică-mii. I-a aniversat la spital, după infarctul miocardic acut din 19 iulie. Nu doar suferinţa pentru Dinamo, ci şi drama soţiei lui, Silvia, căreia i-a fost amputat piciorul stâng, l-au copleşit. Prea multe emoţii, prea multă implicare şi o inimă care s-a supărat, fiindcă i s-a dat mai mult decât putea duce. Inclusiv tutun! Fuma ca un nebun.

Fără oameni ca el, fără, adică, adversari pe măsură, viaţa ar fi mult mai săracă. Deci, sus!

Cornel Dinu este în rugăciunile mele. De stelistă fără compromis. La fel cum e şi el dinamovist

Sănătate, câine mare!

BĂSESCU ŞI UDREA SAU ŢIGĂNIA GUVERNEAZĂ ROMÂNIA

Foto: realitatea.net

“Aseară eu am fost cu nevastă-mea. Dacă s-a dus, s-a dus la vreun consilier”. Hăhăială.

Răspunsul relaxat la întrebarea cu privire la prezenţa Udrei, pe seară, la Cotroceni, a fost dat după ce s-a ofuscat -  adică s-a înfuriat ranchiunos – fiindcă a fost întrebat, la Mangalia, de o reporteră bună de la Antena 3, cu privire la îngheţarea pensiilor.

Pozele probabil le-a dat chiar Udrea presei, ba chiar a plătit pentru publicarea lor, ca să se dea mare, ca orice precară. Că, doar, ţigănia guvernează România.

Vă daţi seama de derizoriul regimului? Târfe, hoţi şi idioţi.

P.S. Jurnalista Flaviana Marcu a fost fraieră. Când a întrebat-o, ca un beţiv agresiv, dacă a înţeles, trebuia să-i spună să le pună întrebarea asta loazelor lui din familie şi din partid.

SFÂNTA VINERI. O COINCIDENŢĂ? ŞI UN FULG DE MENIU

În folclorul românesc, mai precis, în frumoasele poveşti ale copilăriei – cu un farmec aparte – apar foarte des două personaje, Sfânta Miercuri şi Sfânta Vineri. Semn că mentalul naţional a depozitat în trezorerie tezaurul viu al Patimilor Domnului. Iar personificarea celor două zile semnifică modul familiar în care poporul român – pe când era încă popor – aprop(r)ia creştinismul. Credinţa creştină era un mod de viaţă cotidiană la români şi asta ne-a ţinut în fiinţă.

De asemenea, tot în poveşti româneşti apar frecvent Dumnezeu şi sfinţii, sub forma unor călători sărmani. Apariţia lor semnifică testarea inimii omului: alt mod superb de înţelegere a istoriilor evanghelice, privind prezenţa continuă a dumnezeirii – mentalitate din care genialul Mircea Eliade avea să-şi construiască istoria religiilor şi să-şi conceapă beletristica pe principiul “sacrului în profan”. Recunoaşterea sfinţilor în călătorii sărmani semnifică recunoaşterea chipului lui Dumnezeu în om.

Sunt multe biserici care poartă hramul Sfintei Vineri, asimilată cu Sfânta Parascheva. Acest hram îl are şi biserica mea. Îl are, de exemplu şi frumoasa catedrală, construită după decembrie 1989, sub râvna parohială a minunatului preot misionar, Ioan Ghiurco. Şi l-a avut Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti, demolată de Ceauşescu şi sinistra lui. Poate ne abţinem să-i mai martirizăm pentru modul în care au murit. Dată fiind şi coincidenţa faptului că 22 decembrie a căzut într-o sfântă zi de vineri.

Fiind ziua Răstignirii, din Postul Adormirii Maicii Domnului,  recomand un meniu foarte uşor.

Salată de morcovi

Ingrediente: 400 g de morcovi, un măr, zeama de la o lămâie, 2-3 linguri de suc de portocale (îl scoateţi dintr-o portocală, care costă foarte puţin, dacă ştiţi s-o alegeţi: uşoară şi cu coaja subţire), coajă de lămâie şi de portocală (foarte bine spălate, în prealabil, frecate cu o periuţă – cum m-a învăţat mama-medic -, fiindcă din păcate sunt, adesea, tratate cu substanţe toxice pentru conservare, care nu afectează, însă, miezul).

Preparare: Se curăţă şi se dau pe răzătoare morcovii şi mărul, şi se amestecă împreună cu celelalte ingredientele. Se ţine la frigider înainte de mâncare.

Covrigei simpli

Ingrediente: 200 g de zahăr pudră, 400 g de margarină (la temperatura camerei), 600 g de făină, un praf de vanilie sau o linguriţă cu coajă de lămâie (vezi mai sus!).

Preparare: Se ametescă toate ingredientele, se frământă bine şi  se modelează covrigei în forme diferite. Se coc la foc potrivit.

Aş recomanda, pentru ziua de vineri şi ca să-i puteţi mânca împreună cu salata de morcovi, să renunţaţi la zahăr şi să puneţi, în schimb, sare după gust (cine n-are voie, să folosească sare săracă în sodiu, dar care sărează la fel sub aspectul gustului şi asta ne interesează, nu? )

Poftă bună şi post (numai) cu tot atâta rost!

P.S. Reţete adaptate după cartea de bucate a Garoafei Coman.

PÂNĂ UNDE MERGE MASCARADA. UDREA A FOST LA DNA

Foto: mondonews.ro

Astă-seară am deschis televizorul pentru Dana Grecu şi am nimerit la Cristina Şincai, unde se producea, nestingherită de vreo întrebare veritabilă, Udrea.

Despre sclifoselile ei de neam prost şi mai ales, despre nesimţirea cu privire la mărirea pensiilor făcută de Tăriceanu, cu proxima ocazie.  Dar să nu-şi ţină de pe-acum respiraţia, că oricum se va sufoca!

Deocamdată, semnalez că s-a lăudat cu mersul la DNA, a uimit-o pe Cristina Şincai zicând că a fost azi, “v-am surprins”. Ar vrea ea! DNA serveşte patria şi chemarea Udrei – ca martor, evident – în cauza Banias se vrea culmea dovezilor de “independenţă” a sistemului judiciar. Diferenţa faţă de Boagiu e că ea fiind prima favorită, organele nu şi-au permis s-o dea live, nu şi-au permis nimic. Au lăsat-o să spună ea. Şi presa nu ştia. A dat-o în exclusivitate cu gura ei la “Realitatea”. Lingvista lui Băsescu.

Cică:  “Au ştiut când se face plăţile”. 

P.S. În ce hal era îmbrăcată şi cât costă oroarea de rochie de pe ea!

ÎN LOC SĂ ÎNGHEŢE PENSIILE, NU MAI BINE ÎNGHEAŢĂ EI?

Foto: gicacontra.eu

La răcoare.

Iar prima târfă îşi aminteşte de vremea debutului în politică.

POSTUL SFINTEI MARII. MENIUL ŞI MAXIMA ZILEI

“Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău”.

                                                                                   Sf. Teodor Suditu

Felul întâi: supă de zarzavat

Ingrediente: 4 morcovi, 4 cepe, 2 cartofi, un dovlecel, o verzişoară dulce, 2 ardei, pătrunjel, sare, o cănuţă cu orez sau fidea (facultativ), 2 ceşti cu suc de roşii.

Preparare: Zarzavaturile tocate se pun la fiert în 3 litri de apă. Când sunt bine fierte, se scot şi se adaugă orezul ori fideaua, dacă puneţi, şi sucul de roşii.

Din zarzavaturile fierte se poate prepara salată, care se poate asorta cu următoarea:

Salată de morcovi cu ridichi

Ingrediente: 400 g de morcovi, un măr (preferabil, ionatan), o ridiche albă medie, 4 linguri cu ulei de măsline, 1-2 linguri cu oţet (balsamic sau de mere, ori de mere şi miere) sau zeamă de lămâie (preferabil, proaspăt stoarsă), sare, puţin zahăr (facultativ şi preferabil, brut), o legătură de pătrunjel.

Morcovul, ridichea şi mărul curăţate se dau pe răzătoare. Se amestecă uleiul cu acreala, sarea şi eventual, zahărul şi se toarnă peste zarzavat. Se presară deasupra pătrunjelul.

Combinaţia salată de crudităţi plus salată de zarzavat fiert este egal love.  Ea poate constitui felul doi, dacă nu vă puteţi opri din mâncat. Dacă aveţi răbdare, poate fi garnitura la:

Felul doi: chiftele de legume la cuptor – reţetă Mamaia Tita plus Roxana

Ingrediente: câţiva cartofi mari fierţi pe trei sferturi – în aşa fel încât să nu se sfărâme, câţiva morcovi fierţi tot aşa, o ceapă mare rasă sau fin tocată (în funcţie de cât vă permiteţi să plângeţi ), 4 linguri cu făină, o linguriţă cu praf de copt (facultativ), sare, piper şi alte condimente care vă plac, o legătură de mărar şi una de pătrunjel – tocate fin, o ceşcuţă cu ulei (de palmier sau de măsline, ori fie şi de floare) sau margarină Becel - pentru legat compoziţia (când nu e post, problema se rezolvă cu două-trei gălbenuşuri sau cu unul, dacă oul e de curcă ), pesmet pentru tăvălit (facultativ).

Legumele menţionate se pot înlocui cu 500 g de ciuperci din conservă – sau se pot combina cu ciuperci, conopidă fiartă şi pasată etc., în funcţie de fantezie.

După gust, se poate amesteca toată compoziţia cu 100 g de granule de soia fiartă şi strecurată, în aşa fel încât să nu reţină prea multă apă.

Preparare: Legumele pasate se amestecă bine cu toate celelalte ingredientele, până se obţine o compoziţie omogenă. Se modelează cu mâna bine spălată şi cel mai bine, trasă în mănuşă fină de bucătărie, chiftele sub ce forme şi mărimi vă plac (biluţe, plate, alungite etc.), se tăvălesc în pesmet (facultativ) şi se aşează într-o tavă tapetată cu ulei şi făină. Se coc 30-45 de minute (în funcţie de cât de legată e compoziţia) la foc vioi, în cuptorul uşor încălzit în prealabil. Se verifică să nu se ardă.

Cine preferă prăjelile – contraindicate – poate pune chiftelele să se prepare în ulei încins, de palmier, pentru limitarea daunelor. Se scot cu spumiera, iar uleiul de palmier se poate refolosi împrospătat până ce terminaţi toate seriile de prăjit, pentru că nu scoate toxine.

În ambele variante, dar mai ales, în cea la cuptor, sunt la fel de bune calde sau reci, deci puteţi păstra şi pentru a doua zi.

Desert: chec cu mere

Ingrediente: 6 mere curăţate şi tăiate felii subţiri, o ceaşcă şi jumătate cu zahăr, 1 cănuţă cu ulei, 3 ceşti cu făină, o linguriţă cu praf de copt, o linguriţă cu bicarbonat de sodiu, o linguriţă cu sare, o linguriţă cu scorţişoară, o jumătate de cănuţă cu nucă pisată, o jumătate de cănuţă cu stafide, un praf de vanilie, zahăr pudră.

Preparare: Se pun merele cu zahărul într-o cratiţă mare la foc mic, până ce zahărul se topeşte. Merele nu trebuie să se coacă, doar să se înmoaie. Se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă pe rând o parte din făină, mirodeniile, sarea, nuca şi stafidele. Se amestecă atent şi se adaugă uleiul şi restul de făină. Compoziţia groasă se toarnă în tava tapetată cu ulei şi făină şi se coace la foc potrivit 45-50 de minute. Când se răceşte bine, se pudrează cu mult zahăr.

Poftă bună! Şi post cu folos!

P.S. Meniu inspirat parţial din cartea de bucate a presbiterei Garoafa Coman.

STÂLPNICUL DEMENŢIAL ŞI DISCREDITAREA PROTESTULUI

Tânărul care s-a urcat a treia oară pe stâlp la Cotroceni a ocupat tot timpul televiziunilor de ştiri,  până când s-a dat jos pentru că a fost păcălit de “negociatori” şi a zis – vesel foarte – că nu mai face.

A stat de dimineaţă până după-amiază târziu, şi-a bătut recordul lunii anterioare, de 7 ore. Şi ar mai fi stat – că pipi putea face şi de sus, în semn de protest. Ar fi fost măcar un semn serios de protest.

Bietul băiat o fi cu probleme, nu doar cu capul – deşi ipoteza că regimul Băsescu l-a dus la nebunie poate fi invocată. Protestul lui, deci, o fi avut un sâmbure de adevăr sau o fi vreun nou Faur Isaia.

Spre deosebire, însă, de Faur Isaia, Stâlpnicul are umor. Umor nebun. Mai mult sau mai puţin involuntar. A făcut mişto de toată lumea. Inclusiv de el însuşi, ca protestatar. Şi mai ales, de ideea de protest.

Chiar trebuia, chiar era cazul şi momentul ca ideea însăşi de protest să fie discreditată în România. Şi cum în ţărişoară – cu excepţia perioadelor 1944-1947 şi 1990-1996 – unicele proteste autentice sunt cele individuale, ideea de protest personal a fost nu doar discreditată, ci  chiar ridiculizată.

Simpaticul de 27 de ani a folosit de minune regimului Băsescu. Ideea indusă fiind că numai nebunii pot protesta. Şi concluzia sofistică în consecinţă: protestatarii trebuie evitaţi, blamaţi, izolaţi.

Îmi închipui ce trebuie să fi simţit domnul Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta – cel oricum evitat, blamat, izolat. Pentru că nu face nici circ, nici nu frizează sinuciderea, ci chiar protestează. În stil occidental.

Pe când la noi, porţile Orientului sunt larg deschise. Protestul tânărului stâlpnic (să mă ierte Sf. Simion ) a fost hilar la maximum şi foarte românesc, în sensul indolent al termenului.

Eu chiar am râs, că doar nu era să plâng.

Specialistul militar Niels Snecker se speria de un pistol cu bile de jucărie, avertizând că e letal, pentru că a văzut el cum tânărul de pe stâlp l-a armat. În timp ce revendica venirea lui Băsescu. De unde publicul trebuia să tremure de teama unui atentat. Dezaxat.

Bref, stâlpnicul miştocar a declarat ulterior cu veselie că era un pistol de agrement, pe care oricine, oricând şi-l putea procura, “de la magazin”.

Chestia cea mai hilară a fost, însă, faptul că tânărul şi-a luat pe stâlp mâncare, o sticluţă cu apă şi un pet cu doi litri de vin. Din care, conform relatării reporterului Antenei 3 - excelentă, spre deosebire de penibilităţile comentatorilor din fundurile studiourilor – a tot băut, între timp.   Să tot protestezi. La mai mare!

Acum, serios, nu doar ideea de protest s-a discreditat, ci şi ideea de specialist salvator din România. “Negociatorii” n-au fost în stare de nimic şi atunci l-au păcălit cu laxative. Sau aşa a fost pretextul. Trebuia să rămână şi să slobozească protestul. În capul proştilor. 

Partea proastă e că nici un supărat adevărat nu va mai putea fi convins ulterior, pentru că ei sunt foarte atenţi la precedente. Iar precedentul e de păcăleală.

P.S. Protestatarul e acum la spitalul de cap. Întrebarea este: cu ce e băiatu-ăla mai nebun decât preşedintele ţării?