MAICA DOMNULUI, SFÂNTA SFINŢILOR, MAMA TUTUROR

Video de ValeriuGafencu

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau, popular, “Sfânta Maria Mare”, adică praznicul cel mare al Sfintei Fecioare.

Pentru că trupul ei s-a sfinţit ca biserică vie a tainei întrupării şi naşterii lui Dumnezeu, ea a fost luată la cer cu trup cu tot.

Totul s-a spus în cele câteva cuvinte vii ale Părintelui Cleopa, derulate în clipul de mai sus, despre Maica Domnului, sfânta sfinţilor şi mama noastră, a tuturor creştinilor. De fapt, a tuturor, pentru că Măicuţa se roagă pentru toţi, pentru absolut toţi oamenii.

Şi pe nimeni care se roagă la ea nu lasă neajutat.

Astăzi se sărbătoresc cu precădere onomasticii şi toate sunt îngăduite, singura condiţie fiind să cinstim sărbătoarea când ne cinstim. Deci, să (ne) respectăm. Părintele nostru, Grigore, spunea azi, la predica savuroasă ca pâinea aburindă, că dacă vinul ar fi interzis, atunci Iisus ar fi transformat vinul în apă, nu apa în vin.

Părintele ne-a mai spus, încă de ieri, că azi e liber la sărbătoare, dezminţind cu blândă ironie acea prostie conform căreia onomaticii s-ar serba nu azi, ci de Sfânta Maria Mică, adică, de praznicul naşterii Maicii Domnului. Preotul profesor a punctat, însă, faptul că, de regulă, zilele sfinţilor sunt cele ale adormirii lor, când se sărbătoresc şi cei ce le poartă numele. :)

Deci, petrecere frumoasă tuturor celor botezaţi după numele Maicii Domnului! Şi tuturor. Cu drag.

Să ne bucurăm! E păcat să nu serbăm bucuria vieţii. Adormirea Maicii Domnului e celebrarea vieţii fără cusur şi fără fisură între vii şi morţi. Iar viii sunt vii şi morţii sunt morţi în funcţie de perspectivă. Deci, de credinţă.

Cei adormiţi ne deşteaptă şi petrec împreună cu noi dacă avem credinţă. Dacă nu, nu. :)

România este Grădina Maicii Domnului. Restul sunt accidente istorice.

La mulţi ani!

14 Răspunsuri la “MAICA DOMNULUI, SFÂNTA SFINŢILOR, MAMA TUTUROR” r r

  1. Roxana Iordache spune:

    @Maria S. La mulţi ani cu mult drag, ţie, Măriuţă! O inimă mare şi o minte pe măsură. Chiar dacă uneori nu suntem de acord – de exemplu, în privinţa Americii, pe care eu o iubesc fără număr :) – te iubesc! Să-ţi meargă din plin! :P

  2. Roxana Iordache spune:

    Ce mă fac eu cu voi, că astea esenţiale ale mele nu vă plac? :mrgreen:

    De unde ar putea rezulta că alea cu rating mare sunt (pe) nasoale. :shock:

  3. MAICA DOMNULUI, SFÂNTA SFINŢILOR, MAMA TUTUROR » Bloogle spune:

    [...] Original Blog » 15 August 2011 – Blog « ERATĂ [...]

  4. Roxana Iordache spune:

    Deci, OK, zicem altfel, nu comentaţi fiindcă nu consideraţi că aţi mai putea adăuga ceva! :lol:

  5. alice spune:

    LA MULTI ANI!Tuturor ce poarta numele Sf.Maria.

  6. Roxana Iordache spune:

    @alice. Mulţumesc pentru comentariu! :)

  7. Mihaela Carlan spune:

    Draga Roxana, cum dau de tine altfel decat asa? :)

  8. plano10 spune:

    Preotii indeamna sa nu se ureze La multi ani de ziua Adormirii Maicii Domnului.
    Urarea se poate adresa pe 8 sept, de Sf Maria Mica!

  9. Maria S.(Timisoara) spune:

    La multi ani tuturor celor care poarta numele preacuratei fecioare Maria !

  10. Maria S.(Timisoara) spune:

    Multumesc Roxana, cuvintele tale sunt minunate.
    Ne dai forta.
    Sa fii iubita mereu si mult mai mult decat acum.
    Iar la toamna sa traim si o schimbare, care sa ne faca sa trecem mai usor peste iarna grea care se anunta.

    Cat priveste America, nu se poate sa dai cu parerea in zid si sa nu gresesti sau sa nu scoti scantei.
    Asa ca: Asta, asta-i viata. America de fapt, USA e intr-un mare mare dezastru acum, imi pare rau pentru ei.
    Asa cum imi pare rau pentru detasamentul care a participat la operatiunea aceea din primavara si care a platit cu viata, pentru cele intamplate atunci.

    Sfanta Maria sa ne lumineze pe toti si sa indrepte omenirea spre cele bune.

  11. julia spune:

    Maria S., de ce nu te bucuri tu de ziua ta si trebuie neaparat sa dai cu parul in balta? Ce ‘detasament’ si cu ce a platit?????

    Soldatii SEAL care au fost ucisi in atacul asupra elicopterului erau din plutonul celor care l-au prins si executat pe Osama, dar NU dintre cei care au executat misiunea din Pakistan. Nu a platit nimeni cu viata operatiunea de atunci. Atacul asupra elicopterului care transporta o echipa la locul unei misiuni a fost doar atit: un atac miselesc ca toate celelalte ale miseilor islamisti; doar ca a fost incarcat cu trupe; si victimele au fost numeroase; mai numeroase ca niciodata;

    Dumnezeu sa-i ierte. Si atit.

    PS Nu as fi scris acum, caci mesaje ca ale tale din care vezi ca nu stii nimic, dar iti dai cu presupusul nu ma tenteaza sa le raspund……. dar ma gidneam ca prea ai mintit in ce ma priveste, si uite: te ajut! …..spuneai odata cu mare convingere ca eu ‘sar la gitul tuturor’ pe aici! …….nu ai corectat niciodata minciuna aia gogonata; te-ai facut ca ploua!……..asa ca incerc sa te fac mai putin mincinoasa…….. :)

  12. plano10 spune:

    @julia
    Unii dintre noi nu ne suparam daca ne sari la gat :oops:

  13. julia spune:

    Plano, :) …….heheheeeee……………..

  14. iluminatu spune:

    SFÂNTĂ FECIOARĂ

    Goneşte rapidul ca năluca,
    În palier şi aliniament.
    Topită de Soarele fervent,
    Răpusă, şina face cot cât buca.

    In tren, persoane toropite
    Sunt la un pas de nefiinţă,
    Nu mai e timp de pocăinţă
    Adio griji, metehne şi pepite.

    O fată face semene cu basmaua.
    Ca ars, mecanicul frânează,
    Saboţii, rularea o blochează ;
    Se-nchină ; a trecut beleaua !

    Nu s-a pupat cu şina ucigaşă,
    Spectacolul macabru-i amânat,
    Martor e doar un câmp arat ;
    A dispărut şi fata drăgălaşă…

    Maria îl priveşte îngăduitoare,
    Icoana ei mereu e în marchiză,
    Afară e o lume rea, urât şi criză…
    - Bătrâne lup, ai tu o întrebare ?

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers