Palatul Parlamentului.
Două săli mari, două evenimente. Radical diferite.
Evenimentele transcend politicul şi reflectă cele două principale tipuri (pseudo)umane în care se împarte (pseudo)societatea românească:
1. Oameni normali.
2. Mutanţi.
Mutanţii sunt adunaţi la conferinţa (pseudo)naţională a tineretului PD-L şi îşi instruiesc pepiniera cu privire la existenţă ca parvenire. Unica lor preocupare e ascensiunea pe false criterii şi cu obiective egoiste, caracteristice unei mentalităţi totalitare, a unei rapacităţi de partid şi de stat, pentru care oamenii sunt doar mase de manevră şi material didactic pentru manipulare.
Minciuna, prostituţia, impostura cu tupeu, disponibilitatea la compromis compromiţător, dispreţul faţă de valorile morale, ostilitatea faţă de persoana umană, ura faţă de solidaritatea socială, ura faţă de orice e vietate, dispreţul faţă de educaţie, obsesia pentru putere şi avere, adversitatea faţă de meritocraţie, umilirea oamenilor, blamarea celor meritorii, răsturnarea ierarhiei şi a sistemului de valori, pe scurt, lumea pe dos, pleava propagandistică parvenită numită “omul nou” şi pregătită în laboratoarele regimului comunist.
Un utecist şi un securist propovăduiesc anticomunismul pentru proşti şi au tupeul să-i acuze de comunism pe cei proveniţi din familii persecutate şi chiar masacrate pe vremea comunismului, în timp ce de-alde Băsescu, Boc şi părinţii Borfetei Anastase se numărau printre privilegiaţi, slujeau dizgraţios regimul comunist şi beneficiau de avantaje materiale, care i-au perpetuat, pe ei şi odraslele, în clasa privilegiaţilor postcomunismului.
Boc, Udrea, Borfeta, Funebriu şi alţi mutanţi îşi instruiesc juniorii cu privire la frauda prin care vor cu ghearele şi dinţii să rămână la putere, ca să-şi sporească fără număr averile şi să nu ajungă unde le e locul: la puşcărie.
Conferinţa tineretului PD-L, o şcoală infracţională.
În paralel, oamenii normali – ca orice om normal – departe de a fi perfecţi, s-au adunat pentru un proiect al construcţiei, un proiect naţional pe termen mediu şi lung, având în centru persoana umană şi ca obiectiv, dezvoltarea ei benefică/benignă ca personalitate, deopotrivă independentă şi solidară. Sigur că e o cale lungă de la intenţii, la concretizarea lor, de la voinţă, la putinţă. Dar cert e că proiectul USL pentru educaţie are o viziune strategică pentru însăşi fiinţa naţională: de neconceput fără educaţie armonioasă.
În timp ce mutanţii aberau festivist în clişee şi slogane, oamenii normali, personalităţi politice şi profesionale – cu limitele şi cu excelenţele lor – ţineau una din cele mai serioase reuniuni postdecembriste privind interesul naţional strategic, axat pe educaţie, de la care porneşte totul. Educaţia, sănătatea şi apărarea sunt pilonii strategici ai naţiunii, o garanţie a democraţiei, statului de drept şi dezvoltării durabile. Prezentarea viziunii USL pe aceste teme constituie o serie de evenimente mult-aşteptate, binevenite şi serioase. Da, aşa da! Şi în plus oamenii trebuie să ştie că singura cale de a începe să ieşim din dezastru este să aducă USL la putere. Şi pentru asta, să dăm jos cât mai repede aberaţia de regim actual.
Normalitatea e tot ce ne trebuie pe termen scurt, ieşirea din zodia smintelii ca sistem de guvernare. E un mesaj de încredere şi încurajare, pe care reuniunea de azi pe tema educaţiei a reuşit să-l transmită. Spre deosebire de prezentarea programului economic – care va trebui reluată sectorial, evenimentul de azi a fost o reuşită. Un precedent bun.
Mi-a plăcut foarte mult cuvântul preşedintelui Crin Antonescu şi cu atât mai mult cu cât a fost reuşită austeră, un discurs în stilul Caesar, nu Cicero. Discurs-faptă. Concis, substanţial, serios, pozitiv. Pe scurt: adecvat temei. Şi semn că proiectul nu-i doar un mijloc electoral, ci un scop al accederii la putere. Cred că e mesajul central pe care comunicatorii USL îl au de consolidat.
Aştept reuniunea pe tema sănătăţii şi sper să fie o reuşită cel puţin similară.
Ideea e că oamenii nu sunt perfecţi, dar dacă au credinţă în bine şi binele ca obiectiv, ei merită urmaţi. Dacă nu, trebuie alungaţi. Sunt mutanţi de la fiinţa umană. Care are în ea chipul lui Dumnezeu. Deci calea, adevărul şi viaţa. Viaţa, pe care puterea actuală o batjocoreşte, călcând-o în picioare cu lăcomie şi răutate. Regimul Băsescu e o minciună. Adevărul e că trebuie să scăpăm de el. Iar realitatea ne oferă alternativa. Nu-i perfectă, dar e vie. Şi de aceea, perfectibilă în limitele umanului. Pentru oameni, pentru viaţa lor.