MĂNÂNC CASTRAVEŢI, CA ŞI GRATIS. TABĂRĂ, DEMISIA!

N-am crezut o iotă din mizeria-asta cu “e-coli mutant” şi castraveţii – Spania, Germania – hai să dăm la cap agriculturii, alimentaţiei sănătoase, producătorilor autohtoni, inclusiv din România. Dar mulţi, foarte mulţi proşti au sărit gardul. Inclusiv la noi, imbecilii care pun pariu că nu se spală, uneori nici pe mâini după ce merg la WC, s-au isterizat şi au făcut jocul jagardelelor în falsul cu crăstăvetele contaminat. Care s-a lămurit de mult prin Europa că nu era de vină. Acum, le-a căşunat pe seminţe germinate.

Iar ministrul Tabără a ieşit şi el postum să zică că nu-i nici un pericol cu castraveţii, după ce producătorii autohtoni au fost ruinaţi.

Personal, am continuat să mănânc castraveţi, i-am luat pe nimic, de la Carrefour Orhideea, magazinul fiind plin de idioţi care îi ocoleau. A mai luat o fată, cât îmi alegeam eu. Atât. Dacă n-ar fi prostia, manipularea nu s-ar putea.

Şi dacă aş fi egoistă, m-aş bucura să se întâmple intoxicarea şi cu roşiile, ardeii, varza, salata verde,  etc. , fiindcă eu chestii din astea  mănânc de mică, exact ca pe prăjituri, de când le cultiva bunicul meu matern în grădină. Le mănânc şi ca atare, şi salată. Intoxicarea PR, evident.

Nu era nevoie, dar poziţia dr. Mencinicopschi mi-a confirmat intuiţia din ficaţi.

Deci, Tabără, demisia! Specialistul organelor fără vlagă. Parandărăturile cui le apără? Sau o fi vreo moşmoandă ca a lui Flutur când a ucis degeaba păsări în masă? Şi dobitocul a mai pus şi embargo asupra oamenilor, consemnându-i în case. Noroc că l-a dat afară Tăriceanu, împreună cu toată plevuşca fesenistă aciuită în PNL.

34 Răspunsuri la “MĂNÂNC CASTRAVEŢI, CA ŞI GRATIS. TABĂRĂ, DEMISIA!” r r

  1. MĂNÂNC CASTRAVEŢI, CA ŞI GRATIS. TABĂRĂ, DEMISIA! » Bloogle spune:

    [...] Original Blog » 06 June 2011 – Blog « IRINEU BISTRIŢEANUL, ÎNTRONIZAT ARHIEPISCOP DE ALBA [...]

  2. balbeck spune:

    Nici eu nu am crezut,”e” multi prosti si handicapati prin fruntea tarii.Au aruncat tone de castraveti.

  3. olimpiu spune:

    la faza asta Tabara e in plus, marlania au facut-o teutonii… s-au crezut desteptii Europei si s-au facut de cacao, iar daca se confirma ipoteza ca la baza sa fie niste seminte din Saxonia, atunci sa se spanzure in masa nemtoteii ( ldieri politici, ,,specialisti”, etc)!!!

  4. Huhu spune:

    De unde-n pula mea ii maninci ca si gratis, si io vreau sa-i cumpar in p…la mea ca si gratis?!
    Bai iaca o reteta secreta: Cureti castravetii se coaja ii crepi in doua si ii tai in felioare subtiri, apoi ii gatesti ca pe ciuperci, sint extraordinari de buni!

    E RETETA MEA BA FRINARILOR!

  5. mgabim spune:

    Din cite am inteles, ultimele analize ar arata (cel putin asta au spus pe aici pe la noi aseara) ca bacteria este intr-un soi de fasole, si nu castraveti sau altceva. Ziceau ca vor reveni cu amanunte.

  6. Argusdre spune:

    “Huhu spune:
    luni 6 iunie 2011 la 8:04:12 pm

    De unde-n pula mea ii maninci ca si gratis, si io vreau sa-i cumpar in p…la mea ca si gratis?!…”
    Bai loaza, eu inteleg sa mai vorbim si buruienos, dar nu asa, toata ziua buna ziua, ca nu suntem la bulau…Cel putin noi astialaltii.Asa ca daca vrei sa mananci ceva gratis, eu zic sa-ti mananci organul ala de care faci atata risipa.Sa-ti fie de bine ! Ei, ti-ai potolit poftele ?

  7. Donkeypapuas spune:

    Nemţălăii au vrut să-i termine şi mai mult pe spanioli (şi nu numai – tot sudul era în vizor). Doar, doar o să apară al patrulea Reich…

  8. Argusdre spune:

    Legenda cu E-coli modificat si devenit ultra-mortal lansata pe piata, se inscrie perfect pe linia Previziunilor unor organizatii apusene oculte precum ca din toamna acestui an va fi mare foamete pe glob, iar politicienii se vor manca intre ei la propriu.Vom vedea probabil ca nici grâu suficient nu se va face, nici orez, nici ulei comestibil, se vor betegi animalele de carne,se va imputina si rahatul, etc…
    Din cate stiu noi nu prea mai “fabricam” crastaveti, rosii, pastarnac, marar, pintrijăl, hatmatuchi, etc,ca sa le putem importa cu brio si multe “succesuri” prin…contrabanda.Deci, paguba nu prea se-arata a fi atat de mare, cata vreme nu se plateste nici mare branza la vama.
    Pe de alta parte, gasca besinista hrapareata, criticata de Opozitie acum cateva saptamani ca nu solicita si nu foloseste fonduri UE usor accesibile pentru pagubele din agricultura, si-a facut o mare cruce pentru oportunitate si l-a insarcinat pe acest penibil de Tabara(care zicea ca la noi graul creste si necultivat) sa ceara de la UE recuperarea pagubelor la “crastaveti”, pagube pe care cred ca nici nu le-am suferit.

  9. xgo spune:

    Deci proasta striga iar demisia lolo

  10. Argusdre spune:

    @xgo,
    Din cate se vede tu esti singurul prost calificat.Oricat te-ai scremut din pricina oligofrenilor portocalii nu reusesti sa scoti decat doua-trei cuvinte neclare.Nu-i pacat sa-ti pierzi vremea doar pentru asta ? Si-atunci nu-i mai bine sa vorbesti singur, precum Moise-n pustiu?

  11. SimP spune:

    Roxana,
    castravetii si fara EColi nu au prea multe vitamine. Is mai mult apa… Eu va recomand (in mod serios) in locul lor ceapa! Dom’le, ceapa asta din cauza mirosului este Cenusareasa vegetalelor.
    Pentru cei mai sclifositi ceapa prajita (nemirositoare) e aprox la fel de buna ca si cea “cruda”. Ceapa contine pe langa multe “goodies”, destul de mult Germaniu care ajuta celulele la oxigenare. In plus, reduce mult colesterolul. Daca am de ales intre “crastavete” si ceapa, aleg intotdeauna “umila” CEAPA!

    In alt context, Pute-rea se incalceste in propriile ei ite! Au fugit din sala senatului sa nu fie intrunit cvorumul dar si-au lasat cartele in aparat care (conform legii PDL) au asigurat cvorumul necesar Corinei Dumitrescu sa fie reprezentanta societatii civile in CSM!!!! LOL LOL LOL
    Mai zice cineva ca nu exista God? Ha ha ha!

    http://soim.ro/story.php?title=fara-sa-vrea-puterea-a-validat-votul-opozitiei-pentru-csm
    :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :) :)

  12. iulia spune:

    Eu deja mi-am pus la murat 20kg, cumpar de la tarani pana ajung la maturitate aia de la tara. Ce mare smecherie. E nasol pentru bietii fermieri care au investit o avere in productia de castraveti. Ce face imbecilul de uneperist(poate i-ati uitat pe tampitii aia de acum vreo cinspe ani!)? Cere 200 euro/ha de la UE? Rad aia si cu fundu. Pana la urma:”Ia de la basescu!”

  13. alex.dumitrascu spune:

    @
    huhu

    Ii e omului sila sa te si citeasca da’ sa-ti mai si manance retetele.
    Ia o creta si du-te sa comentezi pe gardul depozitului de lemne.
    Te costa conexiunea mai ieftin, si poate faci si trafic.

  14. Huhu spune:

    Bai Argusdrek (drek in germana inseamna murdarie, gunoi!)i da-te dracului handicapat/o mintal/a!

  15. Huhu spune:

    Alex cretinascu nu dau doi bani pe tine Dumitrascule cretinascule!

  16. balbeck spune:

    Bacteria asta este in noi.A fost ceva ce a favorizat-o si a innebunit.Cred ca au avut loc si mutatii.Medicina e in urma rau.

  17. mihai4 spune:

    Tabara e un cacacios care a introdus in Romania semintele modificate genetic a celor de la Montesanto ;)

  18. acub123 spune:

    Probabil ca vine din apa si le e rusine sa recunoasca. Bean sprouts, aia e o chestie consumata in special de asiatici, n-am crezut chestia aia de la inceput.

  19. Mâţa spune:

    @Huhu. Parca ai fi trimis de portocalii ca să compromiţi ideea de susţinător al PNL.

  20. bycetateanu spune:

    O alta prostie, probabil cineva are interese sa distruga industria asta si atunci arunca bomba in piata. Identic si la fel s-a intamplat cu Aviara Gripa.

  21. xgo spune:

    Ce veselie mare pe aici ca sunt castravetii ieftini. roxanico ia fata ma multi si mai vigurosi. ca atata ti.a mai ramas. :) :):).
    adunatura de incolori terminati

  22. Costin Comba spune:

    Am vazut o stire cum ca se vor arunca sute de tone de castraveti. Pretul e acelasi, la fel de mare, comerciantii prefera sa ii arunce decat sa ii vanda la un pret mai mic.

  23. abatele spune:

    Una din cele mai dezvoltate tari din lume nu știe care e cauza nu știu cărei afecțiuni. Cică ultima “recomandare” în Germania este ” nu mâncați salată” . Haidade! E ceva putred lângă Danemarca.

  24. Argusdre spune:

    Stati linisti si…traiti bine !
    Guvernarea portocaliilor oricum este mult mai letala decat toti E-colii laolalta…Numai cand ma gandesc la fâţa Udrea, care, zice ea, n-avea aplecare catre fizica, si ma apuca diareea…Desigur ca avea aplecare catre asternut….ţoale.

  25. Argusdre spune:

    “Huhu spune:
    luni 6 iunie 2011 la 10:08:52 pm

    Bai Argusdrek (drek in germana inseamna murdarie, gunoi!)i da-te dracului handicapat/o mintal/a!”
    Bai loaza, poate nu-ti aduci aminte, ca-i si greu pentru involuati, insa exact aceeasi replica (la indigo), mi-ai mai dat-o si acum vreo saptamana.Am inteles ca stii germana in domeniul resturilor menajere si lucrezi ca gunoier, insa nu-nteleg ce cauti tu aicea, unde e musai sa stii macar o suta de cuvinte in romana.
    Uite eu ti-am gasit un tovaras, pe “xgo”, care si el e inca la alfabetizare si, va puteti juca impreuna : unul vine cu organul, iar celalalt ii canta la tulumba…

  26. Cioara Portocalie spune:

    @ icsgo…n-auzi fa ca te cauta sefa decoltata sa iti iei pastila
    CRRRRAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!

  27. Rizea-Manea Marius spune:

    Flutur si nu numai ,avea sarcina sa scape de soiurile de pasari autohtone care au reusit sa supravietuiasca nenumaratelor epidemii cu germeni specifici si care ,mai fac inca o concurenta ,fragila ce-i drept ,indopatilor de crescatorie .
    Asta, nu inteleg ce a avut cu soiurile alea ca erau “comfom” cu standardele europene si chiar productive ! Ori fermierii au ajuns sa stapaneasca tehnologia si-i concureaza ,drept pentru care trebuiesc falimentati ,ori se face loc pe piata pentru alt “investitor strategic” !!!Cu soiurile de vita de vie ,problema a fost transata deja ;vinurile-s consumabile si au cautare ,vita insa ,a fost treptat inlocuita cu soiuri hibride din Franta si Italia

  28. Huhu spune:

    @Mita, portocalii imi provoaca o imensa greata si revolta, au bagat Romania in prapastie si au indatorat pe multi ani Romania si poporul roman!

    Din cauza portocaliilor ma iau dracii uneori si devin badaran si agresiv, uneori!
    Imi cer scuze!

  29. madalina_iatan spune:

    Ma, cu exceptia lui xgo si, uneori, huhu, sunteti prosti gramada. Roxana ii doar apucata.

  30. madalina_iatan spune:

    @huhu, cand esti badaran si agresiv cu cretineii care vocalizeaza la “ideilii” Roxanei pari inteligent. Si cand i-o tragi lu’ Alex Dumitrascu, canalia lu’ dreaqu de comunistoid.

  31. SimP spune:

    Madalino,
    “ti-am dat si cinspe lei,
    sa faci avort cu ei,
    acuma ce mai vrei,
    nenorocito!”

  32. Argusdre spune:

    @madalina_iatan,
    Mars la ma-ta, cerei despagubiri pentru ca te-a fatat proasta rau, dupa care du-te si lasa-ti balele pe blogul escroacei din Buzau, aia care da din gura ca si tine si…atat.
    Tu nu vezi ca-ti curg mucii si scuipatul din gura fara sa vrei si pe unde nu trebuie?

  33. Huhu spune:

    Madalino cretino portocalie, pe lumea cealalta, de Apoi tu si toti portocalii basisti veti merge direct in Iad, negresit!

  34. Huhu spune:

    Draga Roxano, ajunsei la vorba ta fato, cumparai doi casetraveti mari rumanesti iveliti in folie da plastic, 1,36 leu pa kg, de la Carrefour!
    Te pup cu dragoste de mascul!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 57 other followers