Astă-seară, ajung acasă şi deschid televizorul. Schimb de la Antena 3 – că doar n-o să-mi pierd timpul cu nelipsitul Bogdan Chirieac, la Sinteza zilei; şi după cea mai imbecilă ediţie, cea de aseară, chiar n-aveam chef să văd faţa lui Gâdea. Înainte să intru în subiect, să vă mai spun că la ora asta, 10 seara, ar merita invitată Dana Grecu sau să aibă ea emisiunea. Dar n-o invită nimeni, după esenţialul pe care l-a spus ieri, la emisiunea “Esenţial”, cu Alina Petrescu. Mai precis, parandărătul Necolaiciuc-Bucşaru-Băsescu. Restul e diversiune.
Are ea rateurile ei – dar cine nu le are? – însă piteşteanca e tare. Ţapănă. Tandemul cu Radu Tudor e super-tare. Sper că nu le-am făcut deser…viciuri majore.
Oricum, emisiunea lor are gheare, nu doar pernuţe, ca pisicuţa cu gheruţe inhibate, Gabi Firea.
OK, deci am schimbat de pe Antena 3, pe Realitatea TV, mai ales fiindcă mă interesează cum se raportează la mascarada judiciară Vântu-Ghiţă. De nici o culoare. În schimb, Cătălin Striblea moderează o primă Ediţie specială pe o temă, cu adevărat, substanţială, anume, “Românii au valori” şi care sunt ele. Din păcate, tema e o diversiune de la realitate, iar moderatorul propune un ghiveci alterat din start, de genul spurcăciunii criteriale numite “10 pentru România” – adică, îl amestecă pe Coposu, cu C.T.P. şi Băsescu, apoi, Regele Mihai. Băsescu - valoare! Alături de Regele Mihai!
Iese, totuşi, o discuţie liberă, pentru că şi invitaţii sunt pe măsură: Mircea Diaconu, Florin Iaru, Mugur Ciuvică, Dan Şova şi umplutura (mic fără bere) Sever Voinescu, un jeg (la propriu – a început să-şi spele părul după ce am postat pe blog că e un eveniment că şi-a spălat părul).
Eu am nimerit la emisiune când se discuta despre Coposu. Elogiat cu multe bale de Sever Voinescu. Să nu te ştergi bine la gură de pupat cur Băsescu şi să elogiezi “reperul Coposu”, pe care Băsescu îl face albie de porci când e beat ca porcul (care n-are nici o vină) şi al cărui model îl contrazice flagrant, trebuie să ai tupeu nesimţit.
Pe urmă, au căzut de acord cu toţii că şi dacă mai trăia, Coposu nu putea schimba nimic. Într-un fel, au dreptate, în sensul că dacă nu murea, n-ar fi fost mitizat de aşa natură încât CDR să ocupe primul loc, iar Emil Constantinescu să devină preşedinte. Dar altfel, îi contrazic pe toţi. Pentru că ştiu cu certitudine: dacă Coposu mai trăia şi se producea, totuşi, minunea ca opoziţia să ajungă la putere, Băsescu nu mai exista. Îl strivea de mic. Iar PD n-ar fi avut decât să ducă tava. Şi ştiu asta direct, avea enorme reticenţe faţă de o alianţă CDR-PD.
Foarte tare: când spune Florin Iaru că Băsescu n-are ce să caute şi întreabă Striblea, adică, toată lumea spune că Băsescu trebuie să plece?, asistenţa din sală zice sonor: DA! Deci, hai să vedem cum mai falsificaţi alegerile! De fapt, prefer să nu vedem asta. Prefer să le organizeze Crin.
Şi cred că le va organiza. Iar justiţia va respira şi ea, să vedeţi sistem judiciar ocupat cu regimul Băsescu, după cădere.
joi 21 aprilie 2011 la 11:03:52 pm
[...] Original Blog » 21 April 2011 – Blog « Hai sa donam si anul acesta cei 2% catre SMURD. Nu ne costa nimic! [...]
joi 21 aprilie 2011 la 11:16:49 pm
” Foarte tare: când spune Florin Iaru că Băsescu n-are ce să caute şi întreabă Striblea, adică, toată lumea spune că Băsescu trebuie să plece?, asistenţa din sală zice sonor: DA! ”
Da dar imediat a venit raspunsul unei dudui la intrebarea “dar de ce-l vreti plecat pe Basescu ? ” La care tuta spune foarte strofocata…”pentru ca e un mincinos,a spus ca nimeni nu se va mai umili sa stea la coada pentru un kg de malai…” deci provenea din randul celor care-si iau cosul lunar de alimente de la primarie…cu o mare coada…Dar daca in 2012 regimul le va oferi la discretie alimente si bani,ajutoare si alte avantale ? Vor mai spune ca nu-l vor pe Basescu ? In baza aceluiasi rationament NU…il vor vota pentru ca le vor fi satisfacute nevoile primare…Pentru ei este suficient degeaba li se va explica faptul ca au fost saraciti special ca sa reactioneze pozitiv la alegeri perioada in care vor abunda pomenile si ca dupa aceste alegeri vor trai inca 4 ani in saracie neagra…degeaba,romanul are memorie de 30 zile…a avut tot ce-i trebuie in ultima luna poti sa-i ceri ce doresti…De aia nu cred in asazisele sondaje,nu ca n-ar reflecta profesional situatia actuala dar nu stau pe un fundament stabil,solid…imediat dupa asta au fost intrebati daca vor un rege,pe Regele Mihai si vedeam chipuri cumva jenate de raspunsul lor dar care spuneau clar ca nu….Deci se confirma instabilitatea profilului acestor alegatori care n-au nicio treaba cu politicul,cu societatea civila,statul de drept,cu drepturile lor pana la urma…nu,ei sa aiba o coaja de paine cu salam pe masa si promisiunea ca maine “se da pachetul cu faina si malai” Mi-e sila de mine sa gandesc asa,mi-e greu sa scriu aceste orori dar pana la urma fara sa o fac pe pesimistul de serviciu cred ca asta este cruda realitate…nu ne ajuta cu nimic sa intoarcem capul ca sa nu o vedem exact asa cum este.
joi 21 aprilie 2011 la 11:19:55 pm
@ Roxana…am revenit la locul meu castigat cu atata sudoare…la Spam
vineri 22 aprilie 2011 la 9:46:09 am
Bine este uneori ca nu pornesc tv-ul.Nu poti servi prajitura odata cu gogonele.Probabil ca nici razbunarea nu e solutia – multi isi sustin pozitia din pura prostie,si mai putini din interes direct.Ignorarea publica ar fi mai nimerita si dureroasa pentru ultimii.
Sarbatori fericite.
vineri 22 aprilie 2011 la 1:32:54 pm
Eu si poporul abia asteptam sa scapam de Basescu si marii lui escroci portocalii!
La puscarie cu ei!
sâmbătă 23 aprilie 2011 la 10:28:26 am
Cred ca daca CC mai traia nu se ajungea la guvern Ciorbea.. ci CDR mai statea o tura in opozitie. Ca banui ca CC dorea ca dintai sa stabileasca hegemonia PNTcd in partea dreapta a spectrului politic si abia pe urma ar fi acceptat accederea la putere (asa PNTcd a “decontat” singur relizarile “negative” – pai daca este “crestere negativa” de ce nu ar fi si realizari idem? – si .. si. Fuse). Daca io pot gandi la asta un politician batran (si nu ma refer la varsta biologica!) cu atat mai mult are in minte riscurile competitiei interne dintr-o coalitie! Nu de alta da in tinerete (adica inceputurile sale politice) vazuse catesceva.
luni 25 aprilie 2011 la 11:28:20 am
nu ştiu de ce mai este ţinută zilnic emisiunea lui Gabi Firea. Mie mi s-ar părea mai corect să i se dea spaţiu, dacă tot se doreşte asta, chit că nu se mai uită nimeni la ea, mai ales de când s-a luat cu Pandele şi o să o năşească Becali, doar sâmbătă şi să se facă rocada cu Oana Stancu şi Adi Ursu, care chiar ar trebui să apară zilnic!!!