ALEX. LEO ŞERBAN A PLECAT ÎN LUMEA DE DINCOLO. R.I.P.

 

Foto: goodhomes.ro

Un autor important a murit aseară, la spital: Alex. Leo Şerban. Prea important ca să i se dea importanţa cuvenită. Motiv pentru care a şi plecat. Din profesie şi din ţară. Unde s-a întors doar ca să moară.

Date din C.V., singurele din care se extrag, pe fugă, câteva rânduri pe la televiziuni, câteva secunde: ” a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine a Universităţii din Bucureşti, în 1983, fiind şi bursier al Ministerului Culturii din Franţa, în 1992, “International Visitor” în SUA, în 1996, şi bursier GE/NEC între 2003 şi 2004. Din anul 1982, a fost prezent (cu eseuri, poezie, proză, traduceri) în majoritatea publicaţiilor culturale româneşti (România literară, Secolul 20, Luceafărul, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Lettre internationale, Idea etc.) şi în câteva străine (Cahiers du cinema, Cover Magazine, Film Comment). Colaborează la Elle, Idei în dialog, Libertatea, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ziarul de duminică.

A fost singurul critic român invitat în emisiunea Double Je a lui Bernard Pivot (2004). Realizator şi moderator al emisiunii Fotograme de pe TVR Cultural (2005-2006). Conferenţiar la Lincoln Center, la Universităţile Umea, Humboldt, Pittsburgh şi la Teatrul Naţional din Bucureşti. A prezentat Retrospectiva Lucian Pintilie de la Londra (2004), curatoriat şi prezentat Festivalul de film românesc Romanian Cinema: A Journey organizat de ICR Londra (2007) şi retrospectiva Shining Through a Long, Dark Night de la Lincoln Center (2008). În ianuarie 2008, a fost ales – în urma unui sondaj pe site-ul www.cinemagia.ro – “Criticul de film preferat al cinefililor români”. A fost primul beneficiar al Marelui Premiu pentru Jurnalism cultural acordat de Fundaţia “Timpul”, tot în 2008“.

Iulia Blaga (sigur, majoritatea n-o cunoaşteţi, că e doar un critic de artă frumos şi supercompetent, nu o pipiţă) i-a prins portretul într-un cuvânt:  un dandy. Ca personajele din filmele bune.

A scris în 52 de ani, cât alţii în mai multe vieţi. Rareori atâta pasiune sublimată cu şi de competenţă la un critic de film. O mostră perfectă. Uneori m-a enervat, când era în cauză politica (deşi sau tocmai pentru că sunt negreşit de dreapta, cum era şi el), alteori l-am aprobat, dar nu puteai să-l conteşti nici chiar când nu-i dădeai dreptate. Era dreptatea lui. Logica lui. Argumentaţia lui. Pariul lui. Deosebenia lui. Orgolioasă. Poate, vanitoasă. Sau în mod sigur. Sau poate nu. Poate era doar un mod de a-şi camufla fragilitatea. Pe care n-ar fi cutezat s-o recunoască. Din modestie. Una a condiţiei intelectuale (a celui care chiar ştie şi care chiar e îngrozit de faptul că nu ştie nimic, pe măsură ce ştie tot mai mult). Şi una a condiţiei umane. Cât de precară, asta s-a văzut din însăşi boala sângelui lui, de neînvins şi pe care a purtat-o cu smerită discreţie. Şi s-a văzut din însăşi moartea lui, la o vârstă de la care avea atât de multe altele şi poate altfel de spus şi de făcut. Sau poate tocmai de aceea s-a dus, acum. Ca să-l ţinem minte aşa. Şi nu altfel.

Drum bun, a.l.ş.!

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!