BLEJNAR, DEMISIA! IRESPONSABIL SAU AGENT MAGHIAR?

Foto:  business-forum.ro

Când Blejnar l-a detaşat pe Csibi Barna la Abrud, am scris că decizia reflectă administraţia la mişto caracteristică regimului Băsescu. Acum, când respectivul şi-a luat concediu în prima zi de detaşare, Blejnar spune că-l mută-n altă parte, dacă localnicii depun un memoriu de protest.

Sute de moţi au ieşit în stradă şi au protestat vehement, iar însuşi primarul din Abrud, cu nume de memorandist, Tiberiu Raţiu,  a cerut demiterea lui Csibi Barna şi “scuze pentru locuitorii din Apuseni”.

Şeful ANAF e ori miştocar iresponsabil, ori agent al separatismului maghiar. Era previzibil că va inflama spiritele, cu consecinţe incontrolabile.

Ce-a fost în capul lui Blejnar? Nimic sau nu s-a gândit că amorsează riscul major ca moţii cei aprigi – care de dimineaţă vorbeau de sicriu – să-l prindă şi să-l bată de moarte pe provocator? Era suficientă linşarea lui Csibi Barna, nici nu era nevoie să iasă – ceea ce se putea amorsa – un măcel, o nebunie gen Tg.Mureş 1990, ca să aibă Orban Viktor cum clama, în calitate de preşedinte în exerciţiu al Uniunii Europene, insecuritatea minorităţii maghiare în România, persecuţia, autonomia, ş.a.m.d. Sigur, sigur, de fapt, Crin e de vină. Nu-i aşa?

Noroc că oamenii la nivel local convieţuiesc paşnic – şi tocmai convieţuirea normală risca să o arunce în aer decizia lui Blejnar. Atitudinea locală a fost, din fericire, mai mult decât înţeleaptă. Minoritatea maghiară din Abrud a făcut ceea ce trebuia să facă din start conducerea UDMR, adică s-a delimitat categoric de Csibi Barna: “Gestul de la Miercurea Ciuc ne-a făcut cel mai mare rău posibil nouă, celor din comunitatea maghiară din Abrud şi, implicit, din Apuseni. Abrudul a ajuns să fie dat ca şi exemplu de bună convieţuire interetnică, iar acum gestul unui maghiar este regretabil. Putem vorbi despre o calamitate etnică. Ne-am trezit cu el aici, dar trebuia să fim şi noi consultaţi. Ne dezicem de el şi nu îl vom sprijini”, a declarat liderul Asociaţiei Culturale Maghiare, Lorand Kopenetz, citat de “Adevărul”.

La rândul lor, majoritarii români din Abrud, prin nouă asociaţii, i-au trimis o scrisoare deschisă lui Boc, în care apără convieţuirea locală exemplară româno-maghiară, îi cer premierului cu numele să revoce decizia şefului ANAF şi să-l demită pe Blejnar, solicitându-i să-şi ceară iertare. Citez fragmente care mi se par esenţiale:

“Domnule Prim Ministru, o detaşare poate fi legală pe teritoriul României, dar a utiliza aceasta în condiţiile unui conflict care poate deveni conflict interetnic este un gest iresponsabil şi atmosfera care a fost deja creată nu trebuie să fie tratată cu superficialitate de dumneavoastră”.

“Vă asigurăm, de asemenea, toţi cei prezenţi la întâlnirea de la Abrud că noi ne înţelegem în zonă cu toate grupurile etnice, avem o viaţă liniştită din acest punct de vedere dar constatăm din cele dezbătute azi, de persoane responsabile din comunitate că nu este cazul ca Munţii Apuseni să fie umiliţi cu o măsură care contravine oricăror norme europene de rezolvare a unei astfel de situaţii.

Cu speranţa că glasul moţilor va fi la timp şi corect ascultat de către dumneavoastră, vă prezentăm adânca noastră consideraţie şi speranţă de a ne păstra în rândul ţărilor europene care nu au probleme interetnice”.

Şi dacă a făcut-o involuntar, soluţia tot una singură este pentru Blejnar: demisia!

Acum, deodată cu Severin, al cărui caz pică mănuşă pentru jagardelele de la putere. Să mai uităm de poziţia devertebrată a regimului Băsescu faţă de situaţia din Libia, de poziţia patrupedă în raport cu regimul Orban din Ungaria, de patronii corupţiei din vămi şi ai crimei organizate, despre care deja nu se mai vorbeşte, de prostia lui Boc umilitoare pentru România, după ce un laureat al premiului Nobel pentru economie, Christopher Pissarides, citat mincinos în plenul Parlamentului la moţiunea de cenzură pe Codul Muncii,  îi dă un dos de palmă. Suficient pentru oricine mai are o urmă de strop de bun simţ ca să-şi dea demisia.

Boc, demisia, Băsescu, demisia! Despre Severin am zis deja.

P.S. Dana Grecu merită felicitări pentru dezvăluirea cu Pissarides. Păcat, însă, că Antena 3 nu ţine aproape de temele tari.  Sigur că nici Realitatea RV. Şi sigur că nebunia asta a putut fi instrumentată inclusiv ca să le iasă măcar dispensarea de Blejnar, dar neasociat cu corupţia. Ci doar cu prostia. Ceea ce, totuşi, nu pare. Deci n-are atenuante.

DNA, AUTOSESIZARE ÎN CAZUL SEVERIN. BODU NU SE PUNE

Video de marcnyc

Europarlamentarul Adrian Severin s-a autosuspendat din BPN al PSD, până la finalizarea anchetei Parlamentului European.

Severin a fost convocat de preşedintele grupului parlamentar al socialiştilor europeni, Martin Schultz, pentru explicaţii.

DNA s-a autosesizat în cazul Severin, cu operativitate fără precedent.

Cât despre Sebastian Bodu, cine s-ar putea atinge de vreun fir de păr al lui, ca dovadă şi deviza simpatică pe care şi-a luat-o pe blog, “Nu contează cât de lung ai părul” şi sub care postează nişte dezvinovăţiri cu titlul de scoatere din cauză cam trase de păr. Prin care sugerează, cumva, că a colaborat cu şmecherii de la “Sunday Times”. Sau poate i-a motivat cu un flagrant.

Foto via Sebastian Bodu

Oricum, are o pisică adorabilă. Poate o trimite pe ea să-i toarcă lui Morar la DNA.

UPDATE. De fapt, DNA s-a autosesizat la cererea postată aseară pe blogul ei de – aţi ghicit – Monica Macovei.

SEVERIN, DEMISIA! ŞI LISTA PROMISĂ DE 13 ANI. BODU, OUT!

 

Foto:   suedia.se                                     badpolitics.ro   

Nu există alternativă pentru europarlamentarul PSD, Adrian Severin, după  scandalul internaţional în care singur s-a implicat, muşcând momeala jurnaliştilor iscusiţi de la Sunday Times, care s-au dat drept firmă de lobby şi i-au solicitat să introducă un amendament la o lege în Parlamentul European.

Nu există scuze pentru aşa ceva. Justificările sunt penibile şi nu fac decât să-i agraveze situaţia morală. E jenant să dea vina pe “euroscepticismul notoriu” al publicaţiei “Sunday Times” şi să afirme că înscenarea în care a picat de fraier a fost făcută fiindcă e incomod.

Mihai Gâdea a avut un excelent interviu cu împricinatul, aseară, la “Sinteza zilei”: întrebări profesioniste, elegante, dure, la obiect. Şi inevitabil, întrebarea: şi nu credeţi că trebuie să vă daţi demisia?

Adrian Severin a zis ieri şi continuă să susţină, azi, într-o conferinţă de presă specială, că nu. Dar chiar dacă el n-ar fi consimţit să colaboreze cu “firma de lobby”, deşi din înregistrare rezultă că da, tot e foarte clar că un europarlamentar este incompatibil cu oficiul de consultanţă pe care a recunoscut, aseară la “Sinteza zilei”, că l-a făcut. Adică, “şi-a valorificat expertiza”. E un conflict de interese de principiu.

Iar dacă “Sunday Times” a ţintit tocmai un europarlamentar cu profil înalt în activitatea internaţională şi-a atins scopul propus. Şi n-a demarat “flagrantul” fără să aibă date prealabile.

Adrian Severin a fost primul pe lista candidaţilor PSD pentru Parlamentul European.

Jenant! Demisia e ultimul act de onoare pentru Adrian Severin. Şi în vara anului 1997 i-am cerut demisia, într-un editorial din “România liberă”, după scandalul imens declanşat prin afirmaţia făcută în calitate de ministru de Externe că deţine o listă cu “agenţi străini” dintre politicieni şi jurnalişti români, cu trimitere la apartenenţa – încă, pe atunci – KGB, azi, FSB.

Atunci, Adrian Severin şi-a dat demisia, lista se află de atunci la preşedintele Emil Constantinescu, care a promis tăcere pentru totdeauna. De ce? Adică, vorba ceea: trădare-trădare, dar să ştim şi noi! Că dacă iubim trădarea, sigur îi urâm pe trădători. Numai să nu fie “de-ai noştri”.

Cam ăsta-i cercul vicios pe la noi.

Încă un amănunt: PD-L, la grupul PPE, e mult mai adânc în rahat decât PSD la PSE, pentru că Sebastian Bodu nu doar că s-a angajat, ci a şi prestat. Deci, demisia şi Bodu! Şi corul acuzator dirijat de Monica Macovei unde e în situaţia-asta? Sau “la ai noştri nu se pune”?

Bodu e fostul şef al fiscului dat afară de premierul Tăriceanu, pe care Monica Gogoşica Macovei l-a apărat de curând, în scandalul cu vămile, acuzând PNL pentru patronarea corupţiei în materie.

DANA RĂZBOIU L-A PUS LA PUNCT PE BĂSESCU. BOGDAN CHIRIEAC L-A PUPAT ÎN CUR ŞI PE URMĂ ŞI-A LUAT-O-N BOT

Cum anticipam, Băsescu a ieşit la TVR şi n-a făcut decât să reitereze, cu mult tupeu, atitudinile anterioare. Dezamăgirea: că până şi un reporter ca Adelin Petrişor pe care îl credeam, cu o veche expresie românească, neatârnat, atârnă. Dacă tot a mers pe post de preş al preşedintelui, măcar putea să-l dea cu picioarele-n sus, chiar dacă ăsta era ultimul lucru pe care l-ar fi făcut la televiziunea publică, până la căderea regimului Băsescu.

După care, Realitatea TV a reluat fragmente din respectiva emisiune. Că Antena 3 avea treabă să difuzeze idioţenia-aia de “În premieră”, o emisiune care şi dacă ar fi constant excepţională n-are ce căuta la o televiziune de ştiri, fiind lungă şi prefabricată, pe când o televiziune de ştiri trebuie să fie mereu (disponibilă) live. Asta, în cazul în care chiar nu se ştia. De fapt, mai degrabă se ştia prea bine şi tocmai s-a căutat pretextul pentru poziţia struţului.

După care Bogdan Chirieac l-a pupat în cur îndelung pe Băsescu, minute în şir, neîntrerupt, ceea ce va face mereu şi ar face mereu, cu oricine, numai să-şi păstreze privilegiile materiale. Dipă care, Băsescu s-a cerut live la Realitatea TV, cine ştie de ce, probabil, de disperat ce e, că n-avea ce să replice, fiind pupat de televiziunea mogulului care i-a sponsorizat câştigarea primului mandat în parcare. Şi pe al doilea, la SPA, când l-a relaxat pe Mircea.

Şi ce am reţinut e că Dana Războiu l-a pus la punct cu politeţe care l-a scos din minţi şi că jarteaua de bord n-a reuşit să o intimideze oricât a încercat. Adică, Dana l-a întrebat, scurt şi la obiect, de ce a tăcut două zile, de ce, dacă tot s-a decis brusc să declare ceva, a făcut-o la TVR şi nu într-o conferinţă de presă şi de ce trebuie România să aştepte să se pronunţe ceilalţi, după care să o adopte papagaliceşte, imediat, fie şi la miezul nopţii, dacă atunci îl anunţă ambasadorul Ducaru.

Cât de jenant: “Când NATO va lua o decizie, România este acolo”. Păi băi, jigodie, ŞI NOI SUNTEM NATO. Dana Războiu n-a apucat să-i mai spună şi asta. Şi totuşi.

Îi tremura vocea de nervi lui Băsescu. În ce hal a ajuns, jarteaua penală. Ăsa, ca şi Gaddafi, n-o termină în patul lui.

P.S. Băsescu s-a plâns că suntem ca un trăgător căruia îi tremură mâna pe trăgaci. Îi promit că nu.

UPDATE. Gâdea s-a scos, dar după 10 seara. De ce nu bagă emisiunea-aia coordonată de Carmen Avram, după Badea?! Dacă tot n-o pasează unde-i e locul, la Antena 1. Sau 2.

Sau trebuie ca un diplomat rasat ca Meleşcanu să spună doar spre 11 noaptea că esenţa în propoziţia cu Libia e rezoluţia CSONU, care dă legitimitate acţiunii, fiind obligatorie pentru toţi?

ROMÂNIA NU E: N-ARE PREŞEDINTE, PREMIER, DIPLOMAŢIE

Foto: mondonews.ro

Angajamentele lui Băsescu. Pro memoria

“Vă asigur că România va fi un partener de excepţie în relaţia cu Franţa şi vom face în aşa fel ca acest parteneriat, care va dura cinci ani, să fie o realitate în funcţie de foaia de parcurs care va fi stabilită de cele două guverne“, declara Băsescu la Cotroceni, în 4 februarie 2008, la conferinţa de presă comună cu Nicolas Sarkozy, cu ocazia vizitei de stat a preşedintelui Franţei, prima a unui şef de stat francez de la admiterea României cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

Un an mai târziu, preşedintele României declara, la întâlnirea cu ambasadorii: “Franţa a devenit partenerul cel mai solid al României din sânul UE, sub efectul semnăturii parteneriatului strategic cu preşedintele Sarkozy, la Bucureşti. Acest parteneriat se dezvoltă pe toate planurile: economic, politic, militar, în toate domeniile de interes şi nu doar în sectorul cooperării în interiorul UE, ci şi în sânul NATO şi al organizaţiilor internaţionale“.

Sublinierile îmi aparţin.

La aceeaşi întâlnire, trasa diplomaţiei române sarcina să-şi axeze activitatea pe parteneriatele cu Franţa şi SUA. A fost aceeaşi întâlnire în care l-a întrebat pe “Comănescule, cât plăteşti chiria?”.

Actualitatea. Şi realitatea: relaţia cu Franţa făcută praf. Poate profita Ungaria

Scriam vineri seara că Băsescu a procedat catastrofal pentru România în relaţiile internaţionale – ca şi inexistente, de altfel – şi în particular în relaţia cu Franţa, izolând ţara de lumea civilizată.

Lipsit şi de diplomaţie, de fler şi probabil de interes naţional, Băsescu a depreciat statul român, pe care-l reprezintă, la nivel de caricatură. N-are nici consilieri şi nici minte preocupată să anticipeze ceea ce avea să urmeze. A tratat relaţia instituţională cu Franţa, ca pe o contră personală cu preşedintele Franţei. Abordat nu ca o instituţie, ci ca un partener de şuetă pe tema ciorapilor pe care ar trebui să-i poarte primele doamne şi pe cine ar fi cazul să invite la masă, ca să-i convingă.

Libia era deja izolată internaţional, nimeni în afară de Chavez nu-l susţinea pe Gaddafi, era previzibil că va urma intervenţia militară.  Băsescu a reacţionat hormonal, pe 14 martie, după care ministrul de Externe, Baconski, a ratat şi el momentul unei anumite reabilitări a României în context internaţional, după ce a constatat, parcă uimit, că s-a adoptat rezoluţia CSONU privind folosirea “oricăror mijloace” asupra Libiei. Deşi diplomaţiile transatlantice stabiliseră deja aranjamente în acest sens. Ministrul român de Externe a scăldat-o, într-o declaraţie dată ca răspuns la o întrebare, aflat la plimbare prin ţară. Iar aseară – când comunitatea internaţională a declanşat acţiunea concertată – Baconski a zis că a constatat şi el, deci “suntem pe recepţie”. Ca-n bancurile cu Garcea.

În nici un caz nu e de râs. E de dat cu ei de pământ. În problema conflictului diplomatic cu Ungaria, tăcere. Mai mult, îngenunchiere în faţa lui Orban Viktor. Care însă n-a fost prost să se contreze cu Sarkozy, cu care are şi o parte de sânge comun, şi apartenenţa în comun la familia politică a PPE.

Să fii în aceeaşi familie politică din care face parte şi preşedintele Franţei, şi să faci praf şi pulbere, ca niciodată în istorie, relaţiile cu Franţa, asta da performanţă. Absolută în negativ. De manual didactic. Relaţiile României cu Franţa s-au menţinut privilegiate, chiar şi când au fost un pic accidentate, ca în momentul declanşării războiului din Irak. Când, însă, Franţa a putut înţelege interesul României de integrare în NATO. Acum, ce să înţeleagă, când nici înşişi guvernanţii nu ştiu ce vor, altceva decât să rămână la putere şi să facă una cu pământul ţara.

România, mai mult decât izolată pe plan internaţional: inexistentă

România este singura ţară din comunitatea internaţională care nu a luat nici o poziţie oficială. Absolut nimic. Nulitate absolută. De parcă ne-am afla în interimat şi interimarii nu ar fi autorizaţi să vorbească în numele României cu privire la decizii capitale de politică externă.

Şi-au dat demisia Băsescu, Boc, Baconski şi au uitat să anunţe? Ar fi anunţul oportun.

Treaba preşedintelui ţării e să reprezinte statul pe plan internaţional. Când e imperativ să vorbească, el tace. Iese pe posturile publice de radio şi televiziune să lanseze toate tâmpeniile conflictuale, să facă un fel de stabor naţional din tribuna cea mai înaltă a României. În aceste momente, era singura dată când Băsescu trebuia să iasă public şi să declare care este poziţia noastră în privinţa Libiei. Poziţie care nu poate fi alta decât a partenerilor europeni şi euro-atlantici.

Boc are treabă să se realeagă şi face, azi, şedinţă de guvern ca să discute, retroactiv, situaţia din Japonia, când absolut toată lumea discută despre Libia. De fapt, nu mai discută. Execută ce-au hotărât împreună partenerii responsabili întruniţi, aseară, la Paris.

Baconski are treabă să scrie moţiunea lui Boc pentru congresul PD-L şi stă “pe recepţie”, să vadă ce-i ordonă şeful de la Cotroceni să zică. Sau să tacă. Stă cuminte, a auzit că obişnuieşte să arunce cu tot ce-i vina la mână şi să zică tot ce-i vine la gură când se enervează, fiindcă nu-i în stare de altceva. În nici un caz să fie preşedinte de ţară. Nici măcar de scară.

Statul român, precaritate fără precedent din 1940 încoace

NICIODATĂ nu a avut România un asemenea hal de (lipsă de) diplomaţie. Niciodată nu s-a comportat România mai umilitor pe plan internaţional. Niciodată nu a fost România atât de devertebrată. Şi asta tocmai în momentele în care Franţa trăieşte “ore astrale” – şi ghilimelele sunt de prisos, fiindcă iscusinţa diplomaţiei lui Sarkozy înalţă ţara crinului la un nivel pe care nu l-a avut nici atunci când deţinea statut imperial. Fără exagerare. Sarko profită magistral de slăbiciunea diplomaţiei americane, cunoscută fiind competenţa precară a administraţiilor democrate în politică internaţională, profită, totodată, de poziţia delicată a preşedintelui Obama în raport cu intervenţiile militare şi preia, ferm, frâiele politicii mondiale.

Şi tocmai atunci când România ar trebui să profite mai mult ca oricând în istorie de relaţia tradiţională cu Franţa devenită A numărul 1 pe plan internaţional, relaţia e ruinată. Sarko nici măcar nu ne mai bagă-n seamă şi n-ar fi de mirare să-l privilegieze pe preşedintele Ungariei în transformarea unui contencios istoric, incompatibil cu principiile Uniunii Europene, în problemă de drept internaţional. Cum a devenit şi Kosovo, deşi mult timp, nimeni nu crezuse. Dar liderii inteligenţi ştiu să speculeze ferm slăbiciunile şi vulnerabilităţile unor state precare. Din pricina, evident, a guvernanţilor pe care au nefericirea să-i fi trimis la putere.

E momentul ca opoziţia să acţioneze ferm şi luni, în Parlament, să solicite oficial fie consultări cu partidele pentru declararea poziţiei statului român în raport cu cele două probleme de importanţă majoră, fie demisia preşedintelui ţării pentru înaltă trădare. Şi a guvernului în consecinţă.

De ce voia Băsescu, succesiv,  să-i dea jos pe Ciorbea, Constantinescu, Năstase şi Tăriceanu

Nu-i exclus ca Băsescu să ia un litru de whisky în plus şi să iasă diseară sau mâine la vreo declaraţie chiar mai iresponsabilă decât tăcerea. Sau să-i lingă pantofii lui Sarko, acolo unde i-a scuipat.

Când era Tăriceanu premier, relaţiile cu Franţa şi Ungaria erau excepţionale. Onorabile, cordiale, parteneriale. Strategic-parteneriale. România avea demnitatea să se ia în serios ca a şaptea putere, numeric, din UE. Şi să aspire chiar la mai mult calitativ. Nu-i de mirare că Băsescu a fost obsedat să-l dea jos.

Şi nu, n-am uitat: Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase, chiar Ion Iliescu a avut fiecare şi succesiv mai multe realizări diplomatice pentru România decât a putut strica famiglia Băsescu la un loc. Nici unul din cei menţionaţi, în ordine cronologică, nu şi-a permis să ruineze opera antecesorului pentru România.

KNUT, URSUL POLAR MULTIUBIT, A MURIT SUBIT. CA ŞI SALVATORUL LUI. O (PO)VESTE TRISTĂ SAU DESPRE DESTIN

Foto: Getty Images

Knut, ursul polar cunoscut în toată lumea şi tot atât de iubit, s-a stins subit în habitatul lui de la rezervaţia zoologică din Berlin. Tristul eveniment a avut loc ieri, sub privirile a peste 600 de vizitatori din Germania şi din toată lumea, veniţi special ca să-l vadă pe viu. Şi au fost şocaţi să-l vadă murind. După un scurt spasm, a lunecat pe apă şi a rămas nemişcat. Constatând că trecuseră 10 minute şi marele pufos nu dădea nici un semn de viaţă, privitorii s-au altertat, iar îngrijitorii au constatat decesul, cu uimire îndurerată.

Era foarte tânăr, împlinise 4 ani în 5 decembrie anul trecut. Urşii polari trăiesc între 15 şi 20 de ani în libertate şi pot ajunge chiar la 30, în rezervaţii, unde nu le lipsesc decât grijile supravieţuirii, având, totodată, spaţiu suficient pentru libertate. Că în ţările civilizate nu mai există de mult orori ca acelea numite la noi “grădini zoologice”. Ci rezervaţii. Iar puii născuţi în captivitate au cu atât mai multe şanse la longevitate.

Foto: New York Times

Cu Knut a fost, însă, altceva. O poveste tristă din start, cu final neaşteptat, dar, care, din păcate, era poate de aşteptat. Din cauza oamenilor. Unii, salvatori iar alţii, profitori. Poate inconştienţi de consecinţele actelor lor.

Foto via descopera.ro

La început, îngrijitorii (n-)au avut de ales între a lăsa puiul abia născut, respins şi abandonat împreună cu fratele lui de mama lor pe o bucată de piatră, printre ape, în rezervaţia zoologică din Berlin. Unii apărători de animale s-au pronunţat pentru lăsarea puilor să moară, pe motiv că nu-i normal ca urşii polari să fie crescuţi ca animalele domestice. Dar îngrijitorii nu s-au îndurat.

Foto: epochtimes.de

Puii au fost recuperaţi, unul din ei n-a rezistat decât patru zile, iar celălalt a trăit trei luni în incubator, fiind botezat Knut şi îngrijit ca pe un copil de Thomas Doerflein, care avea deja o experienţă de 25 de ani în rezervaţie. Între om şi ursuleţ s-a înfiripat o legătură care avea să devină la fel de tare ca una între tată şi fiu (Thomas are şi doi copii adulţi).

Video de  ChristinaM2007

După ce ursuţelul a împlinit trei luni, relaţia lui cu Thomas a devenit principala atracţie a rezervaţiei, fiindcă vietatea jucăuşă, pufoasă şi extraordinar de afectuoasă a fost scoasă “la lume”. Şi lumea a venit … ca la urs. Oamenii au urmărit cu încântare spectacolul minunat al iubirii între om şi animal.

Foto: scienceonline.ro

Cum era hrănit, îngrijit şi mai ales, cum se juca debordant cu tăticul lui. Unica făptură pe care o cunoştea deopotrivă drept mamă şi tată. Şi de care a fost, brusc, rupt, când se apropia de un an şi jumătate, şi de 150 de kilograme, iar directorul rezervaţiei a considerat prea periculos pentru integritatea fizică a omului să-l mai lase în compania afectivă a animalului.

Foto: New York Times

Şi de atunci, Knut a început să devină, dintr-un animăluţ jucăuş şi fără griji, o vedetă de profesie. Cât s-a aflat sub ocrotirea lui Doerflein, a fost o vedetă naturală, se afişa pentru oameni cu toată plăcerea jocului în compania omului care l-a crescut. Dar oamenilor le-a fost frică să nu crească în el, previzibil, fiara. De aceea a fost izolat şi totodată, exploatat comercial. Chiar şi cu dragoste. Ca pentru o jucărie vie.

Foto: covershut

Adică, a devenit mascota oficială a Berlinului în campaniile guvernamentale privind mediul, a pozat, pentru celebra Annie Leibovitz, alături de Leonardo Di Caprio şi fotografia lor a apărut pe coperta revistei “Vanity Fair” în scopul lăudabil al protejării urşilor polari, a mediului, în general, s-au făcut în serii industriale cărţi poştale, dvd-uri şi reclame cu el, chiar bombonele şi prăjiturele cu numele lui. Drepturile de autor le-a primit rezervaţia, care a câştigat peste 6 milioane de euro de pe urma lui. Şi în cele din urmă a plătit 430000 de euro grădinii zoologice din Neumuenster, sumă compensatorie pentru revendicarea paternităţii. Adică, pentru faptul că îl deţine pe Lars, tatăl lui Knut.

Foto: coberlinda

Ceva cu adevărat frumos şi onorabil: timbrul naţional cu el.

Foto: thomasdoerflein

Între timp, ursulache a crescut, albul lui imaculat s-a mai spicat şi cu galben, unii au încercat o contrapropagandă fără succes, conform căreia n-ar mai fi atât de simpatic, fiindcă nu mai e mic şi drăgălaş, dar în zadar, pentru că toată lumea a continuat să-l adore şi să vină să-l vadă de pretitundeni.

Tot între timp, cel care avea să fie numit, în faire part , “tăticul lui Knut”, Thomas Doerflein a murit subit, a fost găsit mort acasă şi s-a constatat că făcuse infarct. N-avea cum să se poată stabili o relaţie de cauzalitate, dar dispariţia îngrijitorului s-a petrecut la câteva luni după despărţirea de Knut, în 2008. Doerflein avea doar 44 de ani. Apucase să primească distincţia “Meritul Berlinului”. Oraş care numără în lingouri, de pe urma lui.

Iar Knut a rămas în Berlin, cu toate că de mai multe ori s-a pus problema mutării lui în altă rezervaţie, pentru a beneficia de un spaţiu adecvat dezvoltării lui.

După ce a împlinit 3 ani, Knut a primit compania ursoaicei de(-o) seamă Giovanna, trimisă special de la rezervaţia din Munchen. Şi vizitatorii au putut urmări o adorabilă poveste de dragoste pufoasă. Numai că, la un moment dat, Giovanna a plecat. Din raţiuni străine de povestea lor.

Foto: Fox News

Iar activitatea comercială a lui Knut a continuat în ritm galopant, fiind asaltat de sute de spectatori, valuri după valuri, în fiecare zi. Şi nu l-a mai avut cu el în habitat nici măcar pe ursuleţul koala, din vremea Giovannei.

 

Foto: Bild

Aşa încât nu se ştie de ce a murit, ieri, singur şi trist, înconjurat la mare distanţă zgomotoasă de sute de oameni. În 2008, expertul în rezervaţii zoologice Markus Roebke a declarat pentru “London Daily Mail” că pe măsură ce asistenţa a devenit mai masivă, sănătatea psihică a ursului Knut s-a deteriorat.

Tot personalul grădinii zoologice din Berlin e îndurerat că l-au pierdut pe “puiul lor”. Berlinezii au venit să plângă în faţa spaţiului plin de absenţa minunii cu blană. Primarul Berlinului, Klaus Wowereit, a declarat că vestea morţii lui Knut e îngrozitoare, fiindcă “ne era tuturor atât de drag”. În mod sigur. Dar pentru unii regretele comerciale sunt colosale. Că doar Knut era atât de tânăr.

Ursul e suspectat de atac de cord. Drept pentru care este investigat postmortem. Mâine îi vor face necropsia. Ca să constate, ce? Vinovăţia? Cumva, cauza? Dar a cui?

Foto: The Telegraph

Măcar dacă (s-)ar învăţa ceva din povestea asta tristă.

SUPERCAMPIONUL BUTE L-A FĂCUT KO ŞI PE BRIAN MAGEE

Video de montrealproduction

Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial IBF, învingându-l prin K.O. în runda a zecea pe nord-irlandezul Brian Magee, după ce îl mai pusese de două ori la podea, în rundele 6 şi 7.

Felicitări! Le merită din plin.

În rest, ce rost avea să se transmită la noi? Ca de obicei.

UPDATE. Lucian Bute a declarat că ar vrea să-şi apare centura în România. Visul lui e să unifice cele trei centuri. Poate mai reuşeşte o performanţă: să schimbe şi imaginea turismul de centură în ţară.

CUPLUL OREI, NAŞUL CU POPOTA, MILIŢIANUL CU CENTURA

Foto: ziare.com

Marean: “Ar trebui depăşit ca banii să se ducă doar spre primarii guvernului”.

Foto: Realitatea

“Este un proiect pilot pentru România – un cartier ecologic, ceea ce înseamnă pentru Bucureşti o chestie de normalitate. Aş spune că e primul pas spre normalitate în politica românească, în momentul când un guvern vine către un primar din opoziţie şi, într-adevăr, vrea să demonstreze că alături de un primar din opoziţie, care este norocos, cum zice doamna ministru, sau nervos, cum aş spune eu, reuşim să putem să ducem la bun sfârşit un lucru foarte bun”, a declarat preşedintele PSD Bucureşti, citat de Mediafax.

TĂRICEANU, LA FEMEILE PNL

Foto: poezice.unstory.com

Călin Tăriceanu, azi, la congresul femeilor liberale:  „Lungimea discursului trebuie să fie precum lungimea rochiei unei femei, suficient de lungă ca să acopere subiectul, dar totodată şi suficient de scurtă ca să stârnească interesul”.

PREŞEDINTELE SUA ANUNŢĂ ULTIMATIV INTERVENŢIA MILITARĂ ÎN LIBIA. BĂSESCU, ACEEAŞI POZIŢIE CU MOSCOVA

Preşedintele SUA, Barack Obama, a dat ultimatum regimului Gaddafi să înceteze focul împotriva populaţiei civile şi să părăsească puterea. A spus că nu vor fi desfăşurări de forţe terestre în Libia după înlăturarea dictatorului, nu şi înainte. Preşedintele american a anunţat foarte clar intervenţia militară şi a adăugat că libienii sunt liberi să-şi aleagă noua guvernare democratică.

Mâine va avea loc la Paris o reuniune internaţională pe tema Libiei, după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie în care a autorizat “orice fel de mijloace” pentru înlăturarea regimului criminal împotriva umanităţii de la Tripoli.

După rezoluţia CSONU, ministrul de Externe al României a dat-o la-ntors ca să dreagă busuiocul stricat de Băsescu. Teodor Baconski declarase azi, la Tg. Mureş, că dată fiind rezoluţia CSONU, România e gata să participe la o intervenţie militară – sau “ingerinţă umanitară” – sub coordonarea NATO. Dacă tăcea, teolog rămânea, că dacă ai acordul CSONU, nu mai e nevoie de egida NATO. Acordul CSONU e de drept internaţional.

Băsescu îl enervase la culme pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, declarând, la summitul UE care a avut loc exact acum o săptămână, că România nu susţine o intervenţie militară în Libia, negând legitimitatea acţiunii revoluţionare.

Cât de iresponsabil poate fi Băsescu şi adversar al logicii – cu care, din păcate, nici poporul român spălat pe creier nu-i prea prieten – se vede din întrebarea, credea el, retorică, pe care a adresat-o la începutul săptămânii la TVR în interviul cu simpatica. A zis el, cu ce se deosebesc acei membri ai guvernului Gaddafi care s-au alăturat revoluţiei iasomiei din Libia, de dictator. Trebuie să fii cretin ca să nu-ţi dai seama cu ce. Cu ce s-ar fi deosebit orice ministru din guvernul lui Ceauşescu, care ar fi avut curajul să i se opună, trecând de partea revoluţiei de la Timişoara. Deosebirea e salutară. Pentru că e vorba de război împotriva propriului popor, dublat de război civil.

Azi, Rusia a anunţat că exclude participarea la o intervenţie militară în Libia. Dar pe care a autorizat-o, totuşi, ca şi China, prin faptul că nu şi-au exercitat dreptul de veto la sesiunea CSONU.

Băsescu, o ruşine pentru România. Ne-a izolat pe plan internaţional. Din prostie.

ZIUA SOMNULUI. O DEDICAŢIE PENTRU POPORUL ROMÂN

Video de simonscat

Sau o parodie simpatică a Imnului Naţional al României.

Somn uşor, popor!