Sunt, azi, 20 de ani de când s-a lansat Proclamaţia de la Timişoara, în Piaţa Operei. Un proiect de lege a lustraţiei care, în esenţă, cerea interzicerea pentru două legislaturi a candidaturii foştilor activişti comunişti şi a securiştilor la funcţii publice.
Bineînţeles că Proclamaţia a fost înfierată, s-a minţit la greu despre ea şi prostimea a pus botul, în detrimentul propriilor interese. Proclamaţia preciza explicit că nu vizează simplii membri ai PCR, ci doar activiştii.
Ideea centrală – care s-a confirmat – era aceea că prezenţa activiştilor PCR şi a reprezentanţilor aparatului represiv în viaţa publică este principala sursă de tensiune în societatea românească.
Azi, tot ei sunt la putere. Şi la avere. În forma cea mai detestabilă. Adică, exponenţii vechilor structuri – chiar sau mai ales cei tineri şi foarte tineri - se pretind anticomunişti de dreapta, dar folosesc până la perfecţiune propaganda şi metodele bolşevice.
Continuatorul PCR, FSN, s-a scindat strategic, în PD (legatarul juridic al FSN) şi (azi) PSD. Primul substituie dreapta şi o discreditează. Celălalt compromite stânga, acum, printr-o linie de extremă stângă, propagată de un lider tânăr care nu face decât să resusciteze spiritul preşedintelui Iliescu din anii 90. Al luptei de clasă. Pe care o propagă deopotrivă PD şi PSD.
Situaţie numai bună pentru propagandiştii falsei drepte, ai imposturii de dreapta care - nu-i aşa? – luptă cu comuniştii şi securiştii din PSD, în timp ce comuniştii şi securiştii din PD-L acaparează întreg statul şi îşi sporesc fără număr averile. Dar suporterii portocalii nu observă sau nu le pasă de asta, ei sunt setaţi în lupta cu duşmanul de clasă.
Dintre partidele istorice, doar PNL a rezistat. Puternic. El este pus într-o situaţie de imposibilitate, în sensul că singur la putere n-are cum să ajungă, fiindcă electoratul e prea idiotizat, iar dacă se aliază cu vreuna din jumătăţile FSN fie se sinucide – cu PD, fie se compromite – cu PSD. De aceea, calea este “Prin noi înşine”. Cel puţin avem un reper.
N-am să invit la istorie contrafactuală, n-am să întreb ce-ar fi fost dacă. Realitatea e că n-a fost aşa. Deşi a fost un moment în care se putea şi anume când preşedinte a fost ales profesorul Emil Constantinescu. Care, din păcate, a patronat şi a oficiat sinuciderea politică a ideii de alternativă reală, adică non-comunistă şi non-securistă. Ar fi nedrept să-l considerăm unicul responsabil. Sincer, nici n-a avut cu cine. Ai noştri ca brazii s-au distrus între ei, asta le-a fost principala preocupare. De unde şi căderea PNŢCD.
Cam ăsta e bilanţul acestor 20 de ani. Şi ce-i mai lamentabil, Societatea Timişoara a ajuns să idolatrizeze impostura. A rămas blocată în proiectul anti-Iliescu, fără să observe că regimul Băsescu a dus pe culmi nebănuite ceea ce Proclamaţia de la Timişoara urmărea să prevină, prin punctul 8. De cealaltă parte, suporterii PSD sunt doar anti-Băsescu, dar nu vor să admită că partidul lor reprezintă cealaltă jumătate a distrugerii României. Se prevalează de guvernarea Năstase, o guvernare bună, pentru a face uitată istoria malefică. Mineriadele, retardarea României cu 10 ani, învrăjbirea naţională şi atâtea altele. Pe care fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, le recunoscuse şi le dezavuase public, într-un document istoric semnat cu PNŢCD şi PNL, la Timişoara. Pentru care a fost huiduit, semn că fenomenul Piteşti a biruit în România.
La ora actuală, regimul Băsescu a reuşit ceea ce n-a reuşit regimul Iliescu: instaurarea partidului stat, a statului de fapt, a sistemului bunului plac, infracţional. Ceea ce, însă, nu scuză PSD, ci dimpotrivă, acuză: pentru că dâncologia din vremea guvernării Năstase viza în mod evident acapararea totalitară a puterii. De altfel, exponentul propagandistic al “grupului de la Cluj”, Vasile Dâncu, este un admirator al regimului Băsescu. Pe care l-a adus la putere, prin ostilizarea împotriva lui Adrian Năstase.
Deci, impostura la putere, după 20 de ani. Impostura şi mizeria. Şi o populaţie devertebrată, uşor de controlat. Care nu se va revolta niciodată.
În încheiere, mai reamintesc doar că autorii Proclamaţiei de la Timişoara sunt George Şerban – prietenul nostru drag, care nu mai este, a făcut infarct exploziv în 2000, era deputat PNŢCD, iniţiator inutil în Parlament al proiectului legii lustraţiei – şi Marius Ghilezan, care este. Şi se bate cu impostura îmbrăţişată de Societatea Timişoara, în numele Proclamaţiei de la Timişoara. Pe care n-au scris-o ei, dar şi-o arogă şi o discreditează sinucigaş.
Păcat. De sângele vărsat şi de toate idealurile maculate.
Acum, singura şansă e ca PNL – prin noi înşine, acum – să conducă la revoluţie.
Restul e frecţie.


joi 11 martie 2010 la 8:18:32 am
CAPETE DE ACUZARE
1) Iliescu este responsabil pentru mortii de dupa fuga lui Ceausescu. 1200 de morti, (cine isi ia asupra lui responsabilitatea trebuie sa si-o asume)
2) Iliescu este responsabil pentru masacrul de la Otopeni. pentru ca intentionat l-a numit pe Militaru agent GRU dovedit, ca sa-i macelareasca pe soldatii USLA
3) Iliescu este responsabil pentru ca l-a numit pe fostul agent sovietic GRU dovedit, Militaru in functia de ministrul al apararii. (El Militaru a trimis o unitate militara ca sa fie macelarita tot din ordinul sau, sau pe Troska. (sunt martori vezi la “Adevarul”)
4) Cetateanul Iliescu este vinovat pentru ca a semnat un decret ilegal pe data de 24 dec. 1989 (infiintarea tribunalului exceptional) (a comis o crima).
5) Iliescu este vinovat pentru ca a cenzurat filme ca “Reconstituirea” realizat de Lucian Pintilie ( un exemplu) sunt stenograme.
6) Iliescu este vinovat si responsabil pentru mineriade!!!
7) Iliescu ca prim-secretar la Iasi a comandat Securitatea, fara semnatura lui, Securitatea nu se misca. deci a servit, slujit sistemul opresiv!
8) Iliescu este vinovat pentru ca minte consecvent si atunci cand mass-media ii pune pe tava documente care atesta ca a mintit in privinta convorbirii cu ambasada sovietica (vezi stenogramele de la “Adevarul” .
9) Iliescu este moral vinovat pentru ca si-a omorat parintii, Elena si Nicolae Ceausescu care l-au si promovat, dar cand Alexandru a fost inchis Elena Ceausescu il ducea de mina pe micul ilici ca sa-si vada taticul in puscarie (“Pe cand era Iliescu baietan”, spune Stefan Andrei, “Elena Ceausescu mergea la Targu Jiu la inchisoare cu el de mana. Ea mergea la fratele ei si Iliescu se intalnea cu tatal sau”)
10) Iliescu este vinovat pentru ca a slujit regimul opresiv comunist timp de 45 de ani, familia Iliescu se juca cerculete in iunie 1976, 3 zile cu familia Ceausescu, in timp ce romanii mureau de foame.
11) Iliescu este vinovat pentru ca in mod conspirativ s-a intalnit cu Nicolae Militaru Walter Roman, Virgil Magureanu, in anii ‘80 ca sa puna la cale planul complotistilor pentru uciderea lui Nicolae Ceausescu, ca sa ieie el Iliescu puterea dar comunismul raminea. Dar si sistemul opresiv, vezi stenograme, interviu cu Militaru. -(Nicolae Militaru.: Am luat contact cu această rezistenţă în 1983, prin intermediul lui Ion Iliescu. Ne întâlnisem întâmplător, la Spitalul Elias. Eu eram internat acolo, iar Iliescu venise în vizită la Walter Roman. Mai târziu, m-a căutat la telefon şi prima noastră întâlnire a fost în parcul Herăstrău. După două zile, mi-a făcut cunoştinţă cu doi oameni: Virgil Măgureanu şi căpitanul de rang I Radu Nicolae. La scurt timp, mi-am asumat sarcina să fac contractul între grupul militar al generalului Ioniţă şi grupul civil al lui Iliescu.
(“- Nicolae Militaru.: În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu. Mai târziu, ne-am gândit la un plan-surpriză. Sigur, noi devenisem nişte pisici cu clopoţei şi orice pas pe care îl făceam era cunoscut)
12) Iliescu a dat lovitura de stat, s-a autointitulat “Conducator” a fost mandatat de grupul CFSN dar acest grup ILEGAL nu a fost mandatat de revolutionarii care strigau fara “comunisti”, asta o spun multi, Stanculescu, Dan Voinea, Stefan Gusa, si inca foarte multi ca nu e loc de scris (Iliescu a aplicat planul complotistilor) .
14) Iliescu este vinovat si trebuie judecat pentru ca a gratiat ciminali care au omorat revolutionari!!!
joi 11 martie 2010 la 8:39:51 am
[...] Original Blog » 11 March 2010 – Blog « Lumea vazuta de americani [...]
joi 11 martie 2010 la 8:57:23 am
Scrisa de un profesor de socialism stiintific . Misto cestie !
Si o noua revolutie .. inca una excat ca Trotszky si Mao . Impotriva cui ? A nesimtitilor care s-au imbogatit prin jaf : Patriciu , Catarama, Tariceanu si Tiriac. Nu crezi ? Cand mai ajungi la piata intreaba lumea .. cine sunt profitorii …. si vor fi numiti si astea 4 capuse care sug sangele poporului muncitor si ne vand la rusi !!
Si as mai adauga ca daca Coposu nu lua sub aripa ocrotitoare pre Roman si ai lui … poa azi nu mai aveam PDL …insa acea acolada sta la baza mitului cu Petre Roman si ai lui alunghati ca doreau reforma ….
Oricum alinerea probasita a Societatii Timisoara este revelatoare asupra intentiilor dintai .
In rest fglumitele cu populatia devertebrata te plaseaza direct langa satngisttii anilor 70 ….
joi 11 martie 2010 la 9:42:50 am
chiar asa : la revolutie!!!! si alegeri anticipate libere!!!
joi 11 martie 2010 la 10:38:26 am
La revolucion!
joi 11 martie 2010 la 10:42:00 am
Marius Ghilezan, autor al Proclamaţiei? El ce spune de treaba asta?
Cică o să vină Băsescu la Timişoara pentru aniversarea Proclamaţiei (invitat de Societatea Timişoara).
Programul aniversar de la Timişoara, legat de Proclamaţie: http://wp.me/pjejF-1LH
Contextul şi ideile principale ale Proclamaţiei de la Timişoara: http://wp.me/pjejF-1LN
joi 11 martie 2010 la 11:22:56 am
@ovidiu
Eu sunt intru totul de acord ca Iliescu se face vinovat de toate crimele pe care le enumerati.
Dar o vina la fel de mare in opinia mea o au acei politicieni si magistrati care au sabotat si impiedicat aducerea lui in fata justitiei.As indrazni sa spun ca au o vina chiar mai mare.
Si nu ii inteleg nici pe aceia care ii gasesc anumite merite.
Ca si cum o crima premeditata poate beneficia de circumstante atenuante.
joi 11 martie 2010 la 11:25:52 am
mariusmioc
Stai bland. Cu sau fara Iliescu Proclamatia de la Timisoara ar fi existat , poate in alta forma . Niste insi care doresc puterea gasesc intotdeauna argumente “teoretice” . Si este al naibii de normal ca noua societate se construieste cu oamenii vechii societati. Georghe Serban redactoru zisei procalmatii era profesor de socialism stiintific rams fara ajbectu muncii . Ai idee cam ce se preda la “socialismu stiintific ” ?!
joi 11 martie 2010 la 11:27:27 am
“Acum, singura şansă e ca PNL – prin noi înşine, acum – să conducă la revoluţie.”
PNL-ul actual nu este in stare nu numai sa conduca o revolutie dar cred ca nici macar nu s-ar alatura unei revolutii.
joi 11 martie 2010 la 1:44:17 pm
cine sa conduca de la PNL?? Cancescu pe ritm de manele??? sau Fenechiu cu gandul la asfaltari?? poate Noprica din Belgia?? sau poate vedeta tv Crin??
joi 11 martie 2010 la 3:09:31 pm
Era o vorbă misto a lui Dinescu de prin 1999, aripa Roxana Iordache din PNŢCD. Acum sunt mândru că fac parte din ea.
vineri 12 martie 2010 la 5:58:02 pm
Familiile Cantacuzino si Brancoveanu isi cer drepturile! Un abuz care se cere oprit.
http://www.bursa.ro/on-line/s=print&sr=articol&id_articol=77945.html
sâmbătă 13 martie 2010 la 9:12:59 pm
L-am întrebat pe Ghilezan dacă este autor al Proclamaţiei, iar răspunsul său a fost “George a fost si ramane singurul autor al documentului vizionar ramas cu numele de PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA”.
http://mariusghilezan.blogspot.com/2010/03/20-de-ani-de-la-proclamatia-de-la.html
Corectează şi tu, Roxana.
sâmbătă 13 martie 2010 la 9:32:43 pm
Marius Mioc. Corectează-ţi tu atitudinea. Nu cred că îl cunoşti pe Marius Ghilezan de atâta timp de când îl cunosc eu.
duminică 14 martie 2010 la 5:39:12 am
Roxana, eu atitudinea mea nu mi-o voi corecta niciodată. Tu ai făcut o afirmaţie care apărea ca o dezvăluire surprinzătoare legată de istoria Proclamaţiei de la Timişoara – anume că Ghilezan e co-autor al Proclamaţiei. Fiindcă mă interesează problemele astea legate de istoria recentă a României, am verificat informaţia ta de la o sursă credibilă – adică l-am întrebat chiar pe Ghilezan. Iar el a dat un răspuns fără echivoc. Ţi-am dat şi lincul unde poţi verifica răspunsul lui. De cîtă vreme îl cunosc pe Ghilezan n-are relevanţă. El personal a dezminţit că ar fi co-autor al Proclamaţiei de la Timişoara. Pe baza părerii mele că istoria trebuie scrisă fără bîrfe şi zvonuri, ci cît mai exact, ţi-am sugerat să corectezi afirmaţia falsă din articolul tău, precum că Marius Ghilezan ar fi co-autor al Proclamaţiei. Nu de alta, dar mulţi citesc doar articolul, nu şi cîrnaţul de comentarii de după el, şi astfel se poate răspîndi mai departe un zvon fals legat de Proclamaţie. Dacă în obiceiurile tale nu intră să-ţi corectezi propriile greşeli e problema ta. De fapt ştiam că voi miticii nu vă recunoaşteţi niciodată greşelile, dar credeam că s-a mai lipit de tine ceva din spiritul Timişoarei.