REFLECTAREA PROFESIONALĂ A REACŢIEI EMOŢIONALE

În postarea anterioară, am demisionat în 5 minute din postura de alegător. A fost reacţia pe care au putut-o avea mulţi din alegătorii lui Crin Antonescu. Din cei 70% care l-au urmat şi după primul tur, deşi altfel, nu l-ar fi votat pe Mircea Geoană. Dar au crezut în Crin şi într-un proiect generos.

OK, deci imaginea este a luptătorului reprezentativ. Pentru o alianţă onestă şi angajată să ne reprezinte interesele, adică să scoată ţara din criză şi să-i dea o perspectivă. Dimensiunea morală a politicii. Un om politic diferit, cu statură de om de stat. Indiferent de presiunile incalificabile din PNL, pentru capitularea în faţa lui Băsescu şi a PD-L.

Şi când îl vezi la o conferinţă de presă cu texte – subit – politicianiste, impresia este lamentabilă pentru alegătorii care şi-au pus în el speranţa rezistenţei naţionale.

Reacţia este provocată de o eroare de comunicare. O regulă esenţială a comunicării este consecvenţa în imagine. Imaginea trebuie consolidată, nu bulversată. Imaginea este de crin, nu de cochetărie politicianistă, în vremuri dramatice. Pe care alegătorii tăi dezolaţi le percep ca atare. Iar dezolarea vine din sentimentul lipsei de reprezentare. Din impresia că reprezentativitatea e doar un rol de campanie electorală, imediat abandonat în favoarea autismelor politicianiste. Impresia de prăpastie între votanţi şi votaţi este dezolantă. Alegătorii se simt abandonaţi, vulnerabili în faţa pericolului unui regim care se vrea totalitar. Simt că nu sunt reprezentaţi. Deci, apăraţi.

La conferinţa de presă de după Delegaţia Permanentă, a prestat acel Crin Antonescu pe care l-am criticat multă vreme, pentru superficialitate oratorică. Acea latură pe care, din fericire, a abandonat-o în ultimele luni, în favoarea esenţei lui morale, a dimensiunii de om de stat şi de comunicator angajat în reprezentarea oamenilor cinstiţi. Care încă mai speră că e posibilă o altfel de politică, o politică onestă, deschisă, o politică pe cuvânt de onoare.

Este evident că toate condiţiile puse de PNL către PD-L sunt în zeflemea sarcastică. Dar ele i-ar fi motivat pe cei care s-ar fi simţit reprezentaţi dacă, în ciuda politicienilor din PNL dispuşi spre compromisuri compromiţătoare,  Crin Antonescu ar fi reieterat poziţia fermă de opoziţie faţă de orice combinaţie care ar conţine PD-L, cu argumentele raţionale binecunoscute: lipsa de garanţii parteneriale, din moment ce formaţiunea prezidenţială a dinamitat toate alianţele din care a făcut parte şi incompetenţa guvernamentală crasă. Argumente care figurează în rezoluţia Delegaţiei Permanente, dar în condiţiile în care se acceptă, totuşi, fie şi teoretic, posibilitatea negocierilor în vederea unei guvernări cu PD-L.

Crin putea motiva simplu întâlnirea inevitabilă cu PD-L, aşa cum a făcut-o în cursul conferinţei de presă, anume prin regulile politeţii care impun PNL să respecte promisiunea unei întrevederi, la invitaţia lansată de Emil Boc. Atât.

În momentul în care aflam că primarul Klaus Johannis a fost ameninţat cu moartea, în contextul în care lideri ai PD-L putred de corupţi aruncă tirade sfidătoare la adresa PNL şi mai ales, în condiţiile în care chiar Crin a anticipat catastrofa regimului personal al lui Traian Băsescu, miştocăreala din rezoluţie nu cadrează cu gravitatea situaţiei. Ar fi fost adecvată doar în condiţiile delimitării ferme de PD-L.

De altfel, în intervenţiile televizate ulterioare, mai ales la “Sinteza zilei”, Crin Antonescu a avut poziţia principială pentru care el constituie reperul rezistenţei naţionale, în vremuri care se anunţă foarte grele.

Ideea ca premierul să fie Crin Antonescu, susţinută clar de PSD, pentru păstrarea majorităţii cu UDMR şi minorităţile – care, cum au declarat, se raliază imediat unui proiect de stabilitate – se cuvine să fie axul negocierilor ulterioare. Nu un independent, pentru că e o minge la fileul lui Băsescu, care poate vehicula tot felul de nume. Iar Mugur Isărescu nu-i probabil să accepte. Şi dacă ar accepta, n-ar face decât să scoată castanele PD-L din foc, în folosul partidului prezidenţial.

Sigur, demagogii ar obiecta că nu ne gândim la ţară. Dimpotrivă, mai ales că e viaţa noastră cotidiană în joc. Au adus ţara în incapacitate de plată.

Şi unica raţiune de participare a PNL la guvernare este garanţia unei majorităţi care să susţină măsuri de natură să repună ţara pe linia de plutire. Iar singura garanţie ar fi păstrarea majorităţii cu PSD, care a acceptat, deja, acele principii şi măsuri liberale necesare. Această majoritate poate fi consolidată şi în opoziţie.

Iar PD-L să deconteze dezastrul propriei guvernări.

Cam asta e, de fapt, ideea rezoluţiei Delegaţiei Permanente: ori PNL intră într-o guvernare solidă şi cu garanţii de onorabilitate, ori rămâne în opoziţie, iar Băsescu şi PD-L  nu mai au parteneri cu mod de utilizare, după care să-i transforme în vinovaţi de serviciu  şi să-i arate cu degetul.

Se anunţă mişcări de trupe în PSD şi cred că la ora actuală cei care vor cu Băsescu ar fi bine să fie trimişi la PD-L. Că oricum acolo sunt cu atitudinea. La fel, cei din PNL care nu gândesc decât cel mult pe termen foarte scurt, n-ar strica să fie invitaţi să facă mică politică de conjunctură în Modrogan. Justificată, evident, în sensul “interesului naţional”.

Iar Crin era suficient să ameninţe cu demisia ca să se limpezească apele. N-are a se teme. Nici un liberal nu a obţinut două milioane de voturi. Şi nici un liberal nu a fost urmat atât de elocvent în recomandările lui electorale ulterioare. Crin Antonescu are o legitimitate pe care nu trebuie să şi-o pună la îndoială, prin atitudini lipsite de amplitudinea omului de stat.

Un preşedinte-jucător nu poate fi combătut de un adversar jucăuş. Asta a fost impresia de ieri.

O eroare de comunicare poate genera reacţii emoţionale în rândurile susţinătorilor, de natură să sporească anticipat absenteismul. Esenţială este reprezentativitatea şi esenţial este ca susţinătorii să aibă sentimentul reprezentării. Deci, atenţie la comunicare!

Crin Antonescu nu-i un politician, ci un om politic, un om de stat. Dimensiunea lui politică şi capitalul moral îi conferă statutul de lider al rezistenţei ferme în faţa regimului personal al lui Traian Băsescu. Este imaginea realităţii. Pe care nu trebuie decât să o consolideze. În nici un caz să o altereze. Cum s-a întâmplat la conferinţa de presă de după Delegaţia Permanentă de ieri. Despre asta-i vorba. Şi ştie că are enorme obligaţii naţionale. A dovedit că e capabil să le onoreze. Dar dacă mai comite o prestaţie pasibilă să genereze suspiciuni şi confuzii, riscă să-şi piardă capitalul de credibilitate. Are obligaţia faţă de el însuşi şi de alegători să-l pună în valoare.