UN AN FĂRĂ ŞTEFAN IORDACHE. INTERVIU TESTAMENTAR

Se împlineşte un an de la despărţirea de Ştefan Iordache. Era duminică dimineaţă cenuşie când am aflat. Mulţi nici nu-şi dau seama ce am pierdut. Eu nu-mi dau seama când a trecut un an.

Video de pe youtube de rubyalf

Revedem o parte din ultimul interviu al lui Ştefan Iordache, interviu testamentar, acordat lui Cristi Brancu şi difuzat la Antena 2.

Foto: Jurnalul Naţional

Televiziunile au uitat. Au preferat parastasul de un an pentru Lehman Brothers. Să fie primit!

Fabulos e că Ştefan Iordache a existat. Vă vine să credeţi (că nu mai e aici)?

ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI. PRIN ACEST SEMN VEI ÎNVINGE

  

Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii din istorici, la Roma împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împaraţia. Iar alţii zic că la apa Dunării împotriva sciţilor.

Vazând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: “Întru aceasta vei birui”. Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se aratase şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmasii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.

Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu-se cu Botezul împreună cu maică-sa, a trimis-o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat-o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le-au aflat. Neştiind împarateasa care ar fi Crucea Domnului, s-a arătat aceasta prin minune. O femeie vaduvă moartă de care s-a atins Crucea a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împarateasa s-a închinat şi a sarutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine s-a rugat ca macar să o vadă. Atunci s-a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, şi văzând-o poporul, a început a striga: “Doamne miluieşte!” Şi de atunci a început a se ţine sărbatoarea Înălţării Cinstitei Cruci.

http://www.credo.ro/Inaltarea-Sfintei-Cruci.php

FENOMENUL GLENN BECK. CE ÎNSEAMNĂ UN FORMATOR DE OPINIE. PROIECTUL 12 SEPTEMBRIE. MIŞCĂRI CIVICE ÎN TOATĂ AMERICA. UN MILION DE DEMONSTRANŢI LA WASHINGTON, PENTRU APĂRAREA VALORILOR LIBERTĂŢII

Video de tmdrdd

Este Glenn Beck, de la televiziunea FOX NEWS. Da, de dreapta. Conservator. Adică apărător al valorilor fondatoare americane. Printr-un manifest lansat în urmă cu o jumătate de an, el a făcut apel la americani, indiferent de apartenenţa politică şi etnică, de starea socială şi statutul profesional, să refuze pasivitatea în faţa proiectului socialist al Administraţiei Obama şi să organizeze adunări în care să-şi apere drepturile – civile, sociale, politice şi economice.

Video de wtcfreedomtowers

Să facă apel la partidele lor, Republican sau Democrat, să se debaraseze de corupţia transpartinică şi să readucă la Capitoliu spiritul Constituţiei imprimat de părinţii fondatori ai Statelor Unite ale Americii: poporul suveran, iar la Casa Albă: guvern restrâns, în serviciul cetăţenilor, deci cheltuieli guvernamentale reduse, la fel şi taxele. Valoarea americană supremă este libertatea – a fost axul manifestului lansat de Beck. Urmăriţi-l, merită din plin!

Putem constata ce înseamnă un formator de opinie şi cum transformă el într-un fenomen naţional un manifest izvorât din credinţă, din principii şi valori care, înainte să nege, afirmă cu tărie un crez. Forţa formatorului de opinie care, ca sub o baghetă magică, adună energii, scoate din depresie şi din furie mută milioane de oameni care aveau nevoie doar de un impuls puternic ca să iasă din fronda lor tăcută şi să se manifeste civic, ca un popor demn şi energic, care nu va putea fi niciodată supus sub un proiect totalitar.

Video de LloydMarcusUSA

Şi s-au format în toată America, valuri-valuri, mişcări de tip “Tea Party” sau ceaiuri – pe modelul celei din 1773, când coloniştii au aruncat în apele din portul Boston încărcăturile a trei vapoare cu ceai supus taxelor, în semn de protest faţă de Guvernul britanic şi sistemul lui de taxe. Acum, totul a pornit în aprilie, de la protestul din Texas, al cărui guvernator a ameninţat cu secesiunea în faţa politicii de cheltuieli guvernamentale înrobitoare. În urmă cu şase luni, jurnalistul Glenn Beck a lansat manifestul libertăţii.

Ieri, la Washington, un milion de oameni s-au strâns în faţa Capitoliului şi au reafirmat, cu tărie: WE, THE PEOPLE.

O voce de care guvernanţii nu vor mai putea face abstracţie. Şi a fost doar începutul.

Poate ni-l împrumută şi nouă pe Glenn. Poporul român absent ar avea nevoie de un formator formidabil ca el. Adică, adevărat.

P.S. Nu-i de mirare că televiziunile din România au expediat evenimentul. Nu se încadrează la categoria derizoriu.

PROFANARE. SPIRITUL PRIMAR AGRESIV A LOVIT LA ŢEBEA

Video de AlexanderXVI

Avram Iancu e, poate, cel mai pur erou pe care îl avem. Ceea ce s-a întâmplat azi, la Ţebea, e o ruşine naţională. Ca o profanare a mormântului celui comemorat cu fluierături, huiduieli, manifestări viscerale ale spiritului primar agresiv, vorba lui Marin Preda.

Blestematul politicianism, sinistra campanie electorală anticipată au tulburat până la grotesc un moment menit să fie de reculegere şi unitate naţională.

O turmă de primitivi, veniţi să-şi susţină liderul instinctelor gregare, C.V.Tudor, i-au huiduit pe ceilalţi şi l-au aclamat pe măscărici. Care şi-a tunat discursul patriotard mai bine de o jumătate de oră. Şi, ca şi cum mascarada n-ar fi fost de ajuns, a mai aterizat şi ciobanul Becali, drept în mijlocul adunării, cu elicopterul. Ca să fie aplaudat.

Inspirată decizia lui Crin Antonescu de a nu participa la manifestări organizate pe bani publici, deşi aici era vorba de o comemorare sfântă, la care oricine e liber să participe cu deferenţă. L-am văzut pe Radu Sârbu, trist, aducând un omagiu discret şi retrăgându-se rapid, cu mica delegaţie PNŢCD,  înainte ca totul să degenereze. Turma PRM tropăia a muget.

O asemenea comemorare la un popor normal se desfăşoară discret, ca şi patriotismul autentic, pe care-l ai în tine aşa cum bate inima. Iar sărbătoarea se petrece cu bucurie, nu cu nebunie clinică.

Preşedintele Băsescu vine doar la petrecere, evitând impactul, pe care l-a luat în plin Mircea Geoană. Toată mascarada a fost ca să-l potenţeze pe Vadim. Şi să beneficieze Băsescu de voturile lui în turul al doilea, prin limbajul geamăn pe care l-a adoptat în acest scop, ori chiar să-l propulseze în finală. Şi pentru tot mărunţişul ăsta electoral, s-a profanat o comemorare. S-a fluierat în curtea bisericii. În cimitir. Printre morminte.

Avram Iancu a murit nebun de tristeţe. Dacă învia azi, se ducea la fel. Şi repede.

PESTE 3000 DE VOTANŢI MULTIPLI LA EUROPARLAMENTARE

Ministrul de Interne, Dan Nica, a afirmat că sunt peste 3000 de persoane depistate că au votat de mai multe ori la alegerile europarlamentare. Dezvăluirea a fost făcut la Realitatea TV, emisiunea “100%”, cu Robert Turcescu.

Invitatul a adăugat că persoanelor cu pricina li s-au instrumentat dosare, dar pentru a fi înaintate Parchetului e nevoie de verificarea semnăturilor de pe listele electorale şi de mai multe luni Autoritatea Electorală Permanentă refuză Internelor accesul la documente.

Vicepreşedintă a AEP este numita Pătru Ana Maria (foto, îmbrăcată cu bluză vărgată), ex-vicepreşedintă locală a PD, care a fost şi membră a BEC la europarlamentare, participantă la cârciumă cu preşedintele Băsescu, EBA, turista, Blaga etc, pentru a sărbători succesurile odraslei prezidenţiale.

Numita susţine că n-ar fi fost în timpul serviciului – de parcă asta ar scuza-o, dar scuza oricum nu se susţine, pentru că participarea ei la băută a avut loc în timp ce se numărau voturile, iar atribuţiile pe care le are vizează chiar corectitudinea procesului electoral, respectiv, verificarea sesizărilor privind nereguli şi (tentative de) fraude.

Dacă la europarlamentare au manglit atât, la prezidenţiale probabil că sunt pregătiţi să fure de să rupă. De-aia ţine partidul de lachei atât de mult să umfle Ministerul de Interne. Să nu se afle de furăciunea anterioară şi să poată pregăti frauda viitoare. De partid şi de stat.

Până acum, numita Pătru a fost norocoasă, fiindcă valuri de scandaluri s-au rostogolit şi au acoperit-o. A venit, însă şi vremea ei. E prima care trebuie să răspundă DE CE AEP nu eliberează documentele solicitate de MAI ca probe la dosare penale.

Un nou scandal cât Casa Boborului se profilează. Comisie parlamentară, sesizare la Parchet, autosesizare Codruţa, ceva?

P.S. Prost inspirată prezenţa neanunţată a preşedintelui Băsescu azi-noapte la o nuntă la Pescăruş: exact localul unde a petrecut cu individa de la Autoritatea Electorală care acoperă imensa fraudă de la europarlamentare. Altfel nu se explică de ce AEP refuză să răspundă solicitării Internelor.

CUM ÎL AJUTĂ TELEVIZIUNILE MOGULILOR PE BĂSESCU

Foto: Mediafax

Prin mediatizarea lui excesivă şi prin transformarea în evenimente a unor aspecte care, ignorate, nu ar fi avut aproape nici o semnificaţie.

Episodul Simirad ar fi trecut aproape neobservat şi fără consecinţe, dacă nu ar fi fost mediatizat obsesiv, atât la Antena 3, cât şi la Realitatea.

Şi aşa, au creat un eveniment de natură să atragă serioase consecinţe politice, anume, noi dezertări oportuniste.

Televiziunile mogulilor îi fac, astfel, servicii gratuite (?!) preşedintelui Băsescu.

Nici o iniţiativă, în schimb, de a-i invita pe primarii liberali care au dat în scris că PD-L a făcut asupra lor presiuni de ordin administrativ – ameninţarea că nu vor primi bani de la Guvern pentru comunităţile locale – dacă nu-şi declară sprijinul pentru Băsescu.

Ar fi fost mai interesant decât cel mai traseist politician din România, nu credeţi?

LUCRU MANUAL. CRIN A PIERDUT VOTURILE ŢĂRĂNIŞTILOR

Foto: Călina Berceanu

Impostorul Miluţ şi gaşca lui care îşi arogă conducerea PNŢCD au organizat azi un congres de imagine. Adevăratul PNŢCD (cine îl iubeşte pe Mateiu Caragiale s-a şi dus cu gândul) a organizat şi el un congres, pentru ca să fie clar în justiţie cine reprezintă partidul istoric, rămas măcar cu numele. Şi e o blasfemie ca nişte impostori să confişte numele  partidului care, alături de PNL, a făcut istorie pentru România.

Deşi i s-a atras atenţia în mai multe rânduri, preşedintele PNL, domnul Crin Antonescu, a plecat urechea la impostură şi s-a făcut de râs BIG TIME cum zice americanul, participând la mascarada lui Miluţ ca să fie umilit în faţă prin anunţul că pseudo-PNŢCD se aliază cu PD-L – erau şi de-alde Boc şi Adriean pe-acolo – ca să-l susţină pe Băsescu. Aşa-i trebuie domnului Crin Antonescu! Păcat, însă, că a târât PNL în ridicol.

În plus, s-a iluzionat patetic dacă şi-a imaginat că e pragmatic şi merge la Miluţ cu gândul că el va cotiza aşa cum a mai cotizat şi anul trecut, când tot domnul Antonescu declara că singurul PNŢCD pe care-l recunoaşte e cel condus de farseurul imobiliar. Dacă ar fi avut caracter, aşa cum pretinde şi dacă ar fi avut logică, aşa cum şi-a făcut brand, s-ar fi gândit că adevăratul PNŢCD nu poate fi decât acela susţinut de surorile seniorului Corneliu Coposu, de seniorii partidului, în frunte cu preşedintele de onoare, domnul Ion Diaconescu, de primarul Timişoarei, domnul Gheorghe Ciuhandu şi nu în ultimul rând, de doamna Doina Cornea.

Crin Antonescu a validat o impostură similară celei ipotetice potrivit căreia un smintit şi-ar trage partid, l-ar intitula PNL şi ar organiza congres în ciuda domnului Quintus. Cert e că domnul Antonescu s-a făcut de râs la scenă deschisă şi a pierdut voturile ţărăniştilor. Nu mă refer la impostorii lui Miluţ, luaţi de pe stradă şi de prin firmele lui, ca să facă figuraţie. Mă refer la ţărăniştii care mai sunt şi au rămas în curăţenia lor, cum ar fi maramureşanul Ion Beuca, în PNŢCD, partid condus de Radu Sârbu. Ei l-ar fi votat pe Crin Antonescu, i-ar fi făcut şi campanie, dar el i-a umilit participând la impostura lui Miluţ. Dacă totuşi îl vor vota, o vor face în scârbă. Strict împotriva lui Băsescu.

Era vorba de vreo 50 de mii de voturi cel puţin. Ca să mă refer doar la numărul minim prevăzut de lege. În realitate, mai ales în Ardeal, ţărănişti se fac şi copiii ţărăniştilor, fiindcă acolo e tradiţie, acolo s-a născut Partidul Naţional, condus de Iuliu Maniu. Şi e vital ca PNŢCD să facă opoziţie dură faţă de impostura PD-L, uzurpatori în PPE, unde şi-au cumpărat apartenenţa cu mulţi bani şi un pic de masonerie. Impostorul Miluţ a târât numele de PNŢCD în noroi, asociindu-l cu ruşinea (anti)naţională numită Traian Băsescu. Corneliu Coposu se răsuceşte în mormânt.

11 SEPTEMBRIE. CAUZE ŞI (D)EFECTE

Atrocitatea care s-a petrecut în urmă cu opt ani a schimbat lumea. Într-un cerc vicios. Lumea liberă dovedeşte că, din păcate, nu (mai) are sistem imunitar.

Lovitura barbară, dar calculată de minţi diabolice, a urmărit atingerea mai multor ţinte: batjocorirea simbolului libertăţii universale, îngenunchierea economică a lumii libere (pagubele materiale au fost imense, Bursa din New York s-a închis), punerea sub semnul întrebării a supremaţiei SUA, prin demonstrarea vulnerabilităţii celui mai puternic sistem de apărare, precum şi a democraţiei însăşi, împreună cu statul de drept.

Nu era nici pe departe prima dată când terorismul islamic lovea. Dimpotrivă, atentatele de la 11 septembrie 2001 au urmat unei serii de acte sinistre, îndreptate mai ales asupra SUA, ca simbol al lumii libere, printre care sechestrarea personalului ambasadei SUA în Iran. Acel act a demonstrat că totalitarismul islamic este paralel cu lumea civilizată, pentru că, spre deosebire de celelalte regimuri totalitare, nu păstrează nici măcar aparenţa că respectă uzanţele diplomatice elementare de drept internaţional.

Toate acele atentate, care aveau loc periodic, nu au fost urmate decât cel mult de retalieri (cum a fost bombardamentul asupra Irakului dispus de Bill Clinton, ca preşedinte al SUA, după atentatul asupra fostului preşedinte George H.W. Bush). Nu a existat, însă, preocuparea pentru o strategie antiteroristă, ale cărei măsuri preventive puteau conduce la evitarea catastrofei de acum opt ani. Mintea omenească normală nu poate concepe că e posibil aşa ceva. Şi totuşi, un film american cu exact aceeaşi temă SF urma să aibă premiera. Mulţi, de altfel, când s-au uitat la televizor, au crezut, iniţial, că e vorba de un film prost.

Dărâmarea Gemenilor, cu World Trade Center, inima capitalismului internaţional, avarierea Pentagonului, scutul Lumii Libere şi atentatul eşuat asupra Capitoliului, simbolul democraţiei universale – salvat graţie eroismului pasagerilor şi echipajului zborului 93, United Airlines, care s-au luptat cu teroriştii – au provocat un şoc mondial. Lumea civilizată a fost îngrozită, revoltată, oripilată. Regimurile totalitare au jubilat – în lumea islamică patronată de dictaturi au fost organizate manifestaţii de stradă pentru sărbătorirea evenimentului.

Solidaritatea comunităţii internaţionale cu America, foarte puternică pe moment, s-a transformat, treptat, în resentiment. Cel mai comod este pretextul războiului din Irak, blamat vehement,  după susţinerea masivă a războiului din Afganistan, care a întrunit participarea unei coaliţii internaţionale axate pe NATO, căreia i s-a raliat şi Rusia. Cu timpul, propaganda manipulatoare a “corectitudinii politice” a dus la anomalia ca, în loc să fie blamaţi teroriştii, împreună cu acele regimuri infractoare (rogue states) din care provin, a fost blamată America, prin prisma Administraţiei Bush.

“Corecţii politici”, manipulaţi şi manipulatori, au atacat efectele, nu cauza. Cauza era terorismul. Efectele constau în îngrădiri ale libertăţilor civile, pentru asigurarea securităţii. Este ceea ce, de altfel, au urmărit, pervers, mentorii terorii: să vulnerabilizeze democraţia şi statul de drept, ca să compromită sistemul de valori al Lumii Libere, prin a-i pune pe guvernanţi în situaţia să recurgă la măsuri care pot părea similare cu cele din statele totalitare.

Şi să intervină falsa dilemă: ce prevalează, securitatea naţională sau libertatea personală? Dilemă generatoare de revoltă a extremei stângi împotriva puterii conservatoare. Dilema e falsă: libertatea individuală e pusă în pericol într-un stat nesigur, iar securitatea naţională vizează nu doar securitatea statului in abstracto, ci tocmai cadrul de securitate necesar libertăţii drepturilor omului. Iar în realitate, democraţia, statul de drept şi drepturile omului sunt reprimate de regimurile comuniste, totalitare în general, printre care şi totalitarismele islamice - pe care le celebrează contestatarii SUA. Şi cei care – asociaţii, formatori de opinie, analişti – susţin drepturile teroriştilor, ale infractorilor în general, în numele drepturilor omului şi în general, al valorilor pe care cei apăraţi le pun în pericol şi vor să le distrugă. Este o reacţie sinucigaşă a democraţiei, o breşă letală în sistemul imunitar al Lumii Libere.

Teroriştii au ajuns să fie apăraţi după ce au atentat la esenţa civilizaţiei, profitând de realizările capitalismului, cu precădere ale creativităţii americane (Internet, sponsorizări de la miliardari anti-occidentali, armament, etc.), ca să distrugă. Iar smintiţi ca Dick Marty, în loc să condamne terorismul ca atentat la adresa vieţii şi civilizaţiei, în loc să protesteze la adresa regimurilor totalitare, în loc să condamne cu tărie atrocităţi de genul celor care se petrec în Coreea de Nord, China, Iran, Birmania sau R.Moldova din vremea protestului anticomunist, înfierează America şi pe aliaţii ei, pe tema “închisorilor secrete ale CIA”, la fel cum alţii au înfierat Guantanamo, în apărarea drepturilor omului pentru terorişti care vor să distrugă drepturile omului. Doi bani nu dau mentorii terorii pe viaţă.

După 11 septembrie 2001 au mai avut loc atentate sângeroase, de exemplu, cel de la Madrid, din 11 martie 2004, când teroriştii au reuşit să schimbe intenţia de vot în alegerile parlamentare, de la conservatori, la socialişti. Atentatele nu au fost îndreptate doar împotriva lumii creştine, ci şi a ţărilor majoritar musulmane, dar care fie sunt aliate ale SUA, ca Arabia Saudită, Liban, Egipt, fie au deschideri democratice sau chiar regimuri de tipul democraţiei occidentale.

Resentimentul anti-american ţinteşte, de fapt, Israelul. Teroriştii, aplaudaţi cu inconştienţă de antiamericanii din America, Europa şi din întreaga lume, asimilează SUA cu Israelul şi acuză Washingtonul că discriminează palestinienii. A fost pretextul sub care unii chiar au avut indecenţa să justifice atentatele de la 11 septembrie. Că a fost doar un pretext s-a dovedit clar prin faptul că, deşi George W. Bush a fost primul preşedinte american care s-a pronunţat pentru două state, Palestina şi Israelul, el a continuat să fie blamat şi nu a fost susţinut în demersul lui. Pentru că, de fapt, părţile nu doresc soluţionarea paşnică a disputei ancestrale, ci alimentarea conflictului. Profitabil comercial.

Profitorii comerciali sunt păpuşarii terorismului internaţional. Mentorii terorii profită, la rândul lor, de mase manipulate sinucigaş. Iar “corecţii politici”, începând cu cei americani, duc blamarea Americii până la odioasa teorie a conspiraţiei care, din păcate, face adepţi şi pe la noi. Este regretabil că Antena 3 a folosit mai mult spaţiu editorial pentru trecerea în revistă a acestei teorii imunde a atentatelor înscenate, decât pentru ceremonia de comemorare care a avut loc la New York şi Washington. Am fi avut şi de admirat şi de învăţat din ea: solidaritatea, chiar fraternitatea dincolo de convingerile politice, volutariatul, patriotismul natural ca respiraţia, cultul eroilor, respectul faţă de eroii supravieţuitori, generozitatea.

În loc de asta, noi ne complacem în a crede producţiile comerciale ale dezgustătorului Michael Moore, care şi-a rotunjit cele 300 de kilograme pe spatele credulilor. S-a îmbogăţit indecent din propagandă pentru frustraţi, profitând de avantajele capitalismului ca să-l înfiereze. Ultima lui producţie anticapitalistă este o plecăciune la mumia lui Lenin. Ca şi filmul lui Oliver Stone, care, fiindcă i-a ratat pe Stalin şi Ceauşescu, i-a făcut statuie lui Chavez. Amicul teroriştilor.

Obama a profitat de “corecţii politici”, a vehiculat retorica lor în campania electorală, dar odată ce a devenit preşedintele SUA, continuă dur politica antiteroristă: aşa cum a avertizat încă din discursul din noaptea alegerilor. Nu închide Guantanamo – decât dacă aliaţii ar fi dispuşi să-şi deschidă ei închisori pe teritoriul statelor lor şi să preia suspecţii de terorism: ceea ce Bush n-ar fi îndrăznit să propună (dar i se reproşează ipotetice închisori secrete). Amplifică războiul din Afganistan. Menţine strategia de apărare, semnificativă fiind păstrarea republicanului Bob Gates la comandă. Nu face concesii în raporturile cu Iranul şi Coreea de Nord. La recepţia de la ONU în memoria victimelor atentatelor de acum opt ani, nu l-a invitat pe Ahmadinejad.

Ca produs de marketing de mare succes, Obama îşi poate folosi credibilitatea în mediile stângii, mai precis, ale stângii smintite în “corectitudine politică”, pentru a resuscita solidaritatea antiteroristă în jurul Americii.

Azi, la Londra, au avut loc ciocniri între musulmani şi britanici care manifestau sub sloganul: “Puneţi capăt islamizării Europei!”.

Amin.

OBAMA N-ARE TIMP DE BĂSESCU. SEMNAL AMERICAN

Foto: Mediafax

Răspunzând unei întrebări, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat că e improbabil ca preşedintele Obama să-l primească pe preşedintele Băsescu.

Un semnal electoral?

MAGISTRAŢII L-AU PUS LA RESPECT PE TRAIAN BĂSESCU

Preşedintele Traian Băsescu a primit, azi, o lecţie dură pentru păcatul trufiei totalitare. A crezut că poate sfida Justiţia în continuare, adică însăşi puterea supremă în stat, fără să suporte consecinţele. Şi-a închipuit că poate veni la şedinţa C.S.M. ca să mustre, din nou, magistraţii, să le dea indicaţii preţioase şi să plece, superior.

Ei, bine, nu! Magistraţii nu s-au mai lăsat umiliţi şi expediaţi, ca pe un episod pasager dintr-un periplu electoral. Tonul l-a dat doamna Mona Pivniceru, preşedinta Asociaţiei Magistraţilor din România, o doamnă pe cât de elegantă, pe atât de fermă, care a reuşit să-i demonstreze preşedintelui ţării că autoritatea constă în forţa argumentelor, în dreptatea lor şi nu în forţa pumnului în masă.

Mona Pivniceru a pus, ca de obicei, degetul pe rană, amintind că justiţia nu este un corp de funcţionari bugetari aflaţi la dispoziţia discreţionară a puterii executive, ci o putere în stat, puterea supremă, care garantează principiul constituţional conform căruia nimeni nu e mai presus de lege: indiferent de rangul lui politic, social sau profesional.

Doamna Pivniceru l-a pus la respect pe Traian Băsescu. L-a obligat s-o asculte, ocolind ferm tentativele de miştocăreală, de genul: “V-am ascultat, vă ascult la televizor, mă uit la dumneavoastră ca la Dumnezeu”. Agresiunea mârlănească e zero pentru o doamnă. Băsescu nu a reuşit să o intimideze. Şi nici să o antreneze în dispute colaterale. A fost extrem de dură şi tot atât de elegantă. De aceea s-a şi impus. A ignorat cu diplomaţie fină tentativa preşedintelui de a o patrona prin mârlănie. Ca în artele marţiale, i-a întors în faţă lovitura, în momentul în care a întrebat-o: “Aţi terminat?”. Ea a răspuns, senin: “Nu!” şi a continuat.

A fost un NU ferm în faţa tentativei puterii politice de a patrona şi discredita Justiţia. De a generaliza blamul, pornind de la o eroare judiciară sau de la un caz izolat. Preşedinta A.M.R. a apărat-o şi pe procuroarea generală, arătând că e inadmisibil să fie “smotocită” de preşedintele ţării. Care n-a făcut până acum decât să discrediteze justiţia şi să incite la deprecierea ei în ochii opiniei publice.

Preşedintele Băsescu a plusat, totuşi, deşi era atât de nervos încât ţinea pumnii strânşi: când Mona Pivniceru i-a propus o simulare de proces, ca să vadă şi el ce înseamnă activitatea magistratului, el a replicat, visceral: “V-aş condamna imediat”. Iar doamna a replicat: “E în structura dumneavoastră”. Băsescu a jucat din nou sceneta dictatorului, făcându-se că ignoră toată argumentaţia Monei Pivniceru şi reluând mesajul lui iniţial, acela că magistraţii trebuie să-şi bage minţile-n cap şi să reia activitatea instanţelor, pentru că sunt în afara legii. Nici nu-şi dădea seama cât de hilar este ca un factor politic să afirme că Justiţia e în afara legii, pentru că nu se lasă scoasă din statutul de putere în stat şi nu ascultă de indicaţiile preţioase ale preşedintelui ţării.

Dar lecţia a continuat. Magistraţii l-au obligat să-i asculte. Domnul Dan Lupaşcu i-a citit din prevederile legii, anume că preşedintele ţării participă la lucrările CSM şi le prezidează, deci să facă bine şi să respecte legea. Au mai vorbit şi procuroarea Constanţa Cârstea şi judecătoarea Lidia Bărbulescu, impunând un standard înalt discuţiei şi împiedicându-l pe preşedintele Băsescu să o coboare în derizoriu. Ca să fie clar: justiţia nu se poate lua la mişto. Nici magistraţii. În consecinţă, după vreo 30 de minute, Băsescu a cerut ca presa să iasă din sală. Şi să se taie sonorizarea din sala presei, unde se aflau şi magistraţi. Inutil, însă, fiindcă se auzea din spatele uşilor închise. Nu vocea preşedintelui! Şi-a luat-o azi, pentru tot mandatul.

Mulţumesc magistraţilor pentru atitudinea lor demnă de azi. Ei sunt singurii care ne pot apăra în faţa imensei agresiuni guvernamentale la adresa statului de drept. Ei sunt singurii care pot constitui reperul nostru în rezistenţa faţă de valul totalitar prin care stabilimentul preşedintelui Băsescu şi-a închipuit că poate mătura democraţia şi statul de drept din România.

Felicitări, în primul rând, doamnei Mona Pivniceru!

Şi în final, am să-i povestesc preşedintelui Băsescu o istorioară personală, care ilustrează dreptatea Justiţiei şi nedreptatea flagrantă a mafiei politice pe care o patronează. Încă. Pentru că ea va trebui spulberată la alegerile prezidenţiale.

Din calvarul de aproape 20 de ani al mamei mele pentru dreptate, am să mă refer doar la un episod în care a apelat la Justiţie. Este vorba de un intravilan, un teren pe care bunicul meu construise o casă frumoasă, la Slatina. Comuniştii, în furia lor oarbă, după ce l-au trimis la Canal, au dărâmat casa, deşi era nouă. În timp, pe o parte din teren s-au construit blocuri, pe vremea comunismului, iar o parte, rămasă liberă, a fost înstrăinată ilegal – în regimul Băsescu – de Primăria municipiului, cu toate că era revendicată. Nici Ceauşescu nu a îndrăznit să impună vinderea proprietăţilor furate. Gaşca postdecembristă nu a ezitat.

Pe scurt, mama a dat în judecată Primăria Slatina, condusă de mafiotul imobiliar al judeţului Olt şi preşedinte al organizaţiei PD-L judeţean, primarul municipiului, Darius Vâlcov. JUSTIŢIA ŞI-A FĂCUT DATORIA. Spre cinstea ei, a făcut dreptate. Atât Tribunalul Olt, cât şi Curtea de Apel de la Craiova, i-au dat dreptate mamei, ca legatară a familiei. Dar hoţul de Vâlcov a făcut recurs şi zilele următoare avem termen la Înalta Curte. N-am nici un dubiu că va consfinţi dreptatea. Şi dacă magistraţii vor considera că trebuie să amâne judecata, suntem solidari cu ei, pentru dreptatea lor supremă, care e şi a noastră: pentru că până ce puterea judecătorească nu este repusă în drepturi nu ne poate face dreptate.

Respectele mele, doamnelor şi domnilor magistraţi!

BĂSESCU ÎL PERIE PE TĂRICEANU. MANEVRE ELECTORALE

Foto: Agerpres

Ieri, Traian Băsescu s-a agitat foarte mult electoral. Şi azi.

1.  La Craiova, când s-a lansat primul produs Ford din România de după comunism, preşedintele Băsescu a dat o nouă probă de PR. Foarte bine interpretată. Întrebarea e cine îl mai crede? Poate fanaticii lui portocalii, care au nostalgia coabitării cu PNL.

Deci, Băsescu a lovit mai multe ţinte dintr-un foc, fiindcă abilitatea politică diabolică nu i se poate nega.

A riscat să se înece, fiindcă i-a fost foarte greu să pronunţe numele de Tăriceanu, mai ales alături de “felicit Guvernul”.  Dar a făcut-o. Şi a luat o morgă, să-l creadă tot prostul. După care l-a invitat pe scenă, chiar i-a dat mâna să urce. Dar Tări nu prea a avut nevoie de ajutorul lui. Mai degrabă, invers. Dacă nu îl invita, Băsescu risca să ia o porţie de huiduială, cum a luat la festivalul Enescu, pentru că personalul de la Ford-Craiova ştie că premierului liberal îi datorează locurile de muncă, privatizarea de succes şi prima investiţie americană serioasă în România de după război. Când a urcat pe scenă, Călin Tăriceanu a fost aclamat.

2. Băsescu a evitat huiduiala şi în acelaşi timp a încercat să dea o lovitură de imagine, la adresa PNL, evident. Limbajul trupului a sugerat o reapropiere, asta, ca să descurajeze electoratul liberal care îl detestă şi totodată, să atragă liberalii care nu sunt adepţii votului negativ şi nu ar vota un candidat de stânga în turul al doilea. Băsescu a mai urmărit şi să ridice o umbră de suspiciune în calea unei eventuale negocieri PNL-PSD. Sunt, încă, destui fraieri.

3. Lăudându-l pe Tăriceanu ca premier de succes, l-a pus în inferioritate implicită pe Crin Antonescu şi a urmărit să antagonizeze grupările din PNL. Asta după ce îşi trimisese emisari la Crin să-l fezandeze, cum a mărturisit chiar liderul liberal la Antena 3, ieri, în emisiunea “La ordinea zilei”.

4. Totodată, Băsescu l-a victimizat pe Geoană, ca să-l potenţeze şi să-i cimenteze imaginea de finalist anticipat. Prin gestul de prost gust, prin care l-a ţinut pe preşedintele Senatului în sală, printre muncitori, ingineri – ca şi el, nu? – etc. E drept că Mircea Geoană n-are nici cea mai vagă legătură cu privatizarea de la Craiova. Dar e preşedintele Senatului şi trebuie să fii neam prost ca şef de stat ca să-l ţii în sală pe numărul doi în stat.

5. Băsescu îşi pregăteşte terenul pentru adresa din Parlament. Delimitare, ştergere pe jos cu toată lumea, poză de salvator autoritar. A depăşit faza cu victimizarea. A intrat în etapa agresivităţii ostentative. Ce i-a făcut Procuroarei Generale este exact ce merită cine crede că Băsescu promovează pe cineva pentru altceva decât a-l folosi şi a-l abandona când nu-i mai foloseşte. Sau când delimitarea îi e folositoare.

6. Bătaia de joc de instituţiile statului e şi ea ostentativă. Să dai indicaţii preţioase Procurorului General pe un ton dictatorial e menit să înfricoşeze. Să-i intimideze pe cei care cred că e posibil să fie trântit în alegeri. Să arate cine-i jupânul.  

7. Totodată, să prostească sau să cimenteze prostirea unora, chiar a unor idealişti care s-au lăsat prostiţi, cum ar fi unii prieteni ai mei din Asociaţia “21 Decembrie”. Cum poţi fi atât de fraier, Doru Mărieş? Dacă nu intervenea domnul Dorin Tudoran, să-i scrie de la Washington din disperare pentru viaţa ta, Băsescu te lăsa să mori.

8. Preşedintele Asociaţiei “21 Decembrie” a făcut greva foamei vreo lună la intrarea în Palatul Cotroceni şi Băsescu nu s-a deranjat. După care a organizat o reuniune de fezandare şi a urlat la Codruţa. Care, în urmă cu câteva luni bune, ceruse revocarea lui Dan Voinea din funcţia de şef al Parchetelor Militare. Care îşi ceruse trecerea în rezervă. Pe care Băsescu o aprobase. Şi acum a cerut – demagogic – să se facă în aşa fel încât să i se redea cazul. Dar atunci când i s-a luat dosarul şi Procuroarea Generală l-a mustrat, Băsescu n-a zis nici pâs. Protestele au fost ignorate. Şi eu am scris pe blog că lui Dan Voinea i s-a făcut o porcărie. Oricum, conform normelor UE, Dan Voinea nu poate reinstrumenta dosarul decât în calitate de procuror civil. Dacă ar cere reactivarea, n-ar mai putea, fiindcă ar fi din nou procuror militar. Iar ca procuror civil pierde o groază de bani, faţă de pensia de procuror militar. Deci, resuscitarea temei revoluţiei şi a mineriadei din 13-15 iunie e chiar pentru proşti. Să mă scuze amicii mei.

9. Simplă mascaradă a lui Băsescu, menită să radicalizeze tribuna intelectuală şi peluza revoluţionară. Şi o parte din naivii Pieţii Universităţii. Şi să îndrepte tunurile spre Ion Iliescu – pe care îl vota şi-l revota într-o veselie, când eu scriam contra dumnealui, pentru adevărul despre revoluţie şi despre mineriade. Deci, Băsescu: hai siktir! Toată chestia-asta e îndreptată nu atât împotriva lui Geoană, cât a lui Oprescu, singurul de care se teme şi se ştie că e asociat în imagine cu Ion Iliescu, de care nu s-a dezis, aşa cum nu s-a dezis de convingerile lui de stânga, fiindcă nu e lichea cameleonică precum Băsescu.

10. Băsescu, măscăriciul, s-a apucat să plângă lângă monumentul Reginei Maria inaugurat la Călăraşi, când le-a rostit numele, ei şi pe al Regelui Ferdinand. Asta, după ce se pupase cu regele Cioabă. Şi cu interlopul care i-a pus cu mâna lui la gât un ban mare de aur soţiei preşedintelui ţării.

11. Mascarada cu ţiganii face parte din planul scârbirii atât de intense a alegătorilor încât absenteismul să se consolideze. Poate chiar să se extindă. Cel mai mare adversar electoral al lui Băsescu, dacă nu singurul, e o prezenţă mare la vot. Despre asta, cu altă ocazie.