BĂSESCU, CE-AI FĂCUT, MĂ?!

Preşedintele Băsescu, aflat, azi, la Târgovişte la baie de mulţime pe bani publici, a fost întrebat ce se întâmplă cu pensionarii. Şi a răspuns: “Păi, v-am mai dat doi la sută acuma din octombrie”.

Ce-a făcut?! Îi dă de la mama lui de impertinent? Când Tăriceanu a dublat pensiile, ca o reparaţie morală elementară faţă de părinţii şi bunicii noştri, Băsescu s-a opus. Crede că oamenii au uitat? Vrea să prostească din nou alegătorii, mizând pe mentalitatea de asistaţi.

Realitatea e că nu suportă să i se spună adevăruri dure în faţă, nu suportă să audă opinii defavorabile, nu suportă să i se spună că e gol. Şi că nu e nici rege, nici împărat, ci o ruşine pentru instituţia prezidenţială, pe care a depreciat-o până la derizoriu. 

Băsescu, sifonează-te de-aici, că nu i-ai dat tu mamei pomană! Mamei, care l-a învăţat meserie pe medicul care ţi-a dat ţie anestezie când te-ai operat de tiroidă.

Şi nu le-ai dat tu nimic oamenilor care au cotizat o viaţă, ca să-i faci asistaţi în plenul Parlamentului şi să te lauzi că le dai de două pâini.

Sper să-ţi dea ei ţie la alegeri, să nu poţi duce. Mai ales consecinţele.

ŞASE SĂPTĂMÂNI PENTRU CĂLIN MITICI

Foto: EvZ după TVR

Mâine, de la ora 12, la mormântul din cimitirul Ghencea Civil, are loc parastasul de 40 de zile al jurnalistului Călin Mitici.

A fost un OM, şi un reper moral şi profesional, într-o lume tot mai derizorie şi tot mai murdară. El a rămas curat. Şi bun. Şi apropiat de oameni. Ca oameni.

Veşnica lui pomenire!

P.S. Ce a însemnat el pentru familie, pentru colegi şi prieteni, puteţi constata pe forumul de la requiem. Evocări puternice, pe care merită să le (re)vedeţi.

MIRCEA GEOANĂ E PRAF

Foto: Cotidianul

Geoană e iepurele lui Băsescu şi candidează cu gândul la noroc. Adică, în ideea că, ajuns în turul al doilea, nu se ştie de unde sare iepurele.

El a băgat PSD în capcană din momentul în care a refuzat alianţa cu PNL şi a pus-o cu PD-L. A fost – am scris atunci – o mişcare politică perfectă pentru Băsescu. Perfect politicianistă. Şi eficientă.

Geoană e patetic, când iese pe sticlă şi zice că PSD este pentru dezbatere parlamentară, pe urmă, că nu-i nici o nenorocire dacă se mai negociază o lună proiectele de lege înainte de a se angaja răspunderea, pe urmă, că e inadmisibilă obstinaţia lui Boc pentru angajare şi în cele din urmă PSD o înghite. Pe nemestecate.

Fără să vorbim de caracter, degeaba e el prezidenţiabil – pentru că ştie suficientă politică externă, degeaba îi reuşeşte câte o emisiune cum a fost “Ştirea zilei” de astă-seară cu Gabi Firea, că până şi pe aia o strică vehiculând acelaşi clişeu tembel că PSD rămâne la guvernare fiindcă o criză politică ar fi catastrofală, în condiţiile celei economice. Drobul de sare. Povestea se numeşte “Prostia omenească”.

Băsescu speculează situaţia. Îl are la mână cu guvernarea. Şi cu negocierea de când a băgat moţiune de cenzură să-l dea jos pe Tăriceanu – stimulent numai bun pentru alegătorii PNL. Geoană va deconta catastrofa guvernării Boc şi toate ezitările politice ale PSD. Hrebenciuc îl împinge să piardă. Îl alimentează cu iluzia că în turul al doilea s-ar deranja suficienţi ca să-l voteze contra lui Băsescu. Aritmetică perdantă.

BĂSESCU A ZIS SĂ-L ÎNTREBĂM PE DUMNEZEU. RĂSPUNS

Foto: www.operaplaza.ro

Ieri, când a fost întrebat  dacă va candida, Traian Băsescu a răspuns: “Întrebaţi-l pe Dumnezeu!”.

 Băsescu, du-te cu Dumnezeu!

DOI PANTOFI ŞI O LACRIMĂ. TERAPIE INTENSIVĂ. FLASHLIFE

Foto: www.voceabasarabiei.net

Aş fi vrut să scriu o veste bună. Dar n-a fost să fie. Muncitorul care azi dimineaţă a suferit un grav accident de muncă la Primăria sectorului 1 n-a supravieţuit.

Nici nu ştiu cum îl cheamă, ştiu doar că are – avea – în jur de 50 de ani. S-a întâmplat foarte aproape de mine. Şi m-am rugat să scape.

M-am bucurat şi m-am rugat când echipa SMURD l-a resuscitat. Ştiam că sunt şanse slabe, la traumatismul cranio-cerebral sever pe care îl suportase, urmat de stop cardio-respirator şi ştiam că timpul de resuscitare a fost mult depăşit – de la 4, maximum, la 30 de minute – pentru salvarea funcţiilor creierului. Ştiam însă şi că s-au văzut minuni, şi ştiam asta de la mama, medic anestezist-reanimator, care a resuscitat mii de oameni.

Am ştiut de fiecare dată când mama a pierdut un om, fie după resuscitare, fie din cauză că nu a mai putut fi resuscitat. Ea nu spunea nimic, dar o vedeam, avea o tristeţe de moarte. Pentru un medic, mai ales unul reanimator, timpul se numără altfel. În secunde salvate. În secunde de care depinde totul. Cine nu cunoaşte îndeaproape un medic, mai ales unul anestezist-reanimator – sau de terapie intensivă -, chiar habar n-are că el moare puţin cu fiecare pacient pierdut. Mai ales după ce îl recuperase.

Mama ţine minte oamenii care s-au dus. Chiar dacă n-a fost ea de vină. Chiar dacă ştia că urmau să moară, deşi ea reuşise să-i readucă la viaţă. Şi chiar dacă făcuse tot ceea ce era medical şi omeneşte posibil ca să resusciteze pe cineva şi nu reuşise, asta o întrista. Nu putea ascunde. De fiecare dată când am văzut-o cu expresia-aia am întrebat-o dacă i-a murit cineva la spital şi mi-a confirmat. O iubesc pe mama nu doar pentru că e mama, o iubesc pentru asta. Pentru devotamentul permanent, pentru angajamentul în serviciul vieţii oamenilor. Pentru implicarea ei intensă în fiecare caz. Pentru combustia ei. Pe moment eşti doar medic, adică intervii profesionist, decis, ferm, oricum, cum trebuie. După, însă, redevii omul cu sentimente. Şi te gândeşti ce-ar fi fost dacă. Şi ce bine că n-a fost. Sau că a fost. Depinde de împrejurare. Tristă sau fericită. De foarte-foarte mică m-a dus în spital. Aveam cam trei ani şi îmi amintesc. Aşa cum îmi amintesc şi primele lecţii de engleză.

Toate astea mi-au revenit, subit şi puternic, în memorie, după ce am aflat că omul acela n-a supravieţuit. Era previzibil, dar speram într-o minune. Şi pe post de madlenă proustiană a fost o imagine, una dintre acelea pe care eşti condamnat să le porţi în memorie toată viaţa. Anume, imaginea cu muncitorul resuscitat şi urcat cu targa în ambulanţă, ca să fie dus la spital. Nu se vedeau din el decât gambele (înduioşătoare) şi pantofii, gen adidaşi, cu tălpile tipice pantofilor de sport. Mi s-a făcut aşa o milă de condiţia umană. De fragilitatea vieţii. M-am gândit cu durere la bietul om mort, la familia lui, la prieteni, la toţi cei pentru care viaţa e acum suspendată, cel puţin pentru trei zile. Ştiu cum e.

Şi ştiu, sunt slabă, sunt proastă la ora asta. Şi ce dacă? Dacă slăbiciunea şi prostia înseamnă să să plângi când cineva moare – oricine, un anonim, un amărât pe care nu-l cunoşti – îmi asum condiţia. Şi plâng.

Aş vrea să nu blamez acum pe nimeni, dar firma de construcţii, Rotary, chiar trebuie să se responsabilizeze. După incendiul criminal asupra unui monument istoric de acum două săptămâni, o moarte de om din cauza lipsei de protecţie a muncii. Oricum, a insuficienţei ei. Ca să nu mai vorbim de indiferenţa faţă de viaţă. Poate că patronul, conducerea în general, nu sunt indiferenţi, probabil că acum le-o fi părând rău nu doar fiindcă sunt pasibili de răspundere penală, ci şi ca oameni. Dar indolenţi ori neglijenţi în mod sigur au fost. Inadmisibil. Şi păcat.

Dumnezeu să-l ierte pe bietul om!

P.S. Alarmant cât de dese sunt astfel de accidente pe şantierele din Bucureşti. Şi nu numai.

RIDZIPOANCELE SE BAT PENTRU TITLUL DE MISS TUPEU

Monica Iacob Ridzi s-a ridicat din baie şi a făcut plângere penală împotriva membrilor comisiei parlamentare care a anchetat parandărăturile de la Tineret, cu excepţia, evident, a colegilor ei de la PD-L care au apărat-o cu dinţii. Că tot e campanie de desfiinţare a Parlamentului.

De fapt, Ridzi a dat în clocot de ciudă faţă de Duduia care, aşa cum a făcut aluzie încă de pe când era anchetată parlamentar, are mult mai multe bube şi totuşi nu păţeşte nimic, ba dimpotrivă, sfidează Parlamentul şi dă în judecată membrii comisiei de anchetă a bătăii de joc de banii publici de la Turism.

Ridzipoancele din stabiliment sunt în competiţie: care dintre ele e mai mahalagioaică. Şi mai tupeistă. Chiar aşa, după ce a făcut atât de mult pentru EBA, de ce să fie Ridzi discriminată faţă de Duduia? Ca să nu mai zicem şi că de-alde Sulfina pe când era ministră sau Plăcintă care este nici nu sunt întrebate de incompatibilitate. Păi asta-i dreptate?!

LA MULŢI ANI PENTRU DOI TINERI LIBERALI, ALINA ŞI MIHAI

     

Foto: Ziua                                                             www.machiavelli.ro

Azi e ziua lor, sunt născuţi pe 16 septembrie.

Alina Gorghiu şi  Mihai Voicu.

Doi tineri liberali deosebiţi.

Le urez tot ce e frumos şi bun.

La Mulţi Ani!

PATRICK SWAYZE DANSEAZĂ ÎN LUMINĂ. REST IN PEACE!

Video: Associated Press

Patrick Swayze s-a stins, luni seară (marţi dimineaţă, ora României), după o luptă de doi ani cu un cancer pancreatic. Avea 57 de ani, abia împliniţi, pe 18 august.

După ce i s-a diagnosticat boala şi majoritatea presei scria că nu mai are decât patru luni de trăit, el a administrat situaţia cu echilibru, a dat un comunicat în care spunea că e totuşi prematur să i se bată clopotele de înmormântare, drept pentru care, în timpul tratamentului, a turnat ultimul lui film, serialul “The Beast”, în care a jucat rolul unui agent F.B.I. sub acoperire. Premiera a fost în ianuarie şi Patrick s-a bucurat de cronici elogioase.

A jucat o diversitate de roluri, atât în filme de cinema, cât şi în seriale tv. Considera că un film reuşit este o oglindă a sufletului şi zicea că oamenii nu se identifică cu victimele, ci cu luptătorii. Viziune de texan. Care avea tot atâta sensibilitate, câtă forţă morală. Înfăţişa o graţie atletică. Şi vocea îi era frumoasă, compunea, cânta – de exemplu, “She’s like the wind”.

Era un artist superb, avea jocul în sânge – dansul, muzica. Născut la Houston, el şi-a descoperit încă din copilărie pasiunea, de la mama lui, Patsy, coregraf şi instructor de dans. De la tatăl lui, Jesse Wayne Swayze, inginer şi cowboy de rodeo, a luat pasiunea pentru cai, pentru viaţa în mijlocul naturii, care l-au determinat să-şi cumpere o fermă în Munţii San Gabriel. El a vrut, totodată, să fie departe de Hollywood, pe care-l considera superficial şi ipocrit.

Patrick era natural, un bărbat de caracter. Şi-a cunoscut iubirea vieţii încă din adolescenţă, o elevă a mamei lui, din Houston ca şi el, Lisa Niemi, dansatoare graţioasă, cu care s-a căsătorit devreme. Erau unul din cuplurile cele mai armonioase. Trăiau la ferma lor de cai. Spunea el: “Caii nu te mint”.

Video 2, 3 de angedelile

Dirty Dancing va rămâne, în mod sigur, un reper pentru adolescenţi şi o bucurie estetică fără vârstă. Fabulosul dans final, “Time of my life”, e o capodoperă în sine. Am şi acum caseta, fiecare din grupul meu de prieteni o avea, nu mai ştiu de câte ori am văzut filmul ăsta, în nopţile comunismului. Cred că de tot atâtea ori cât şi “Doctor Jivago”, cu Omar Sharif şi Julie Christie. Făceau parte din mica noastră rezistenţă, care ne-a ferit sufletele de contaminare cu ciuma roşie şi ne-a contectat la lumea liberă pe calea visului.

Patrick Swayze a jucat cu Jenny Grey în memorabilul “Dirty dancing”. Memorabil rămâne şi “Ghost” (tradus la noi: “Fantoma mea iubită”), cu Demi Moore. Netul care îi aduce omagii e acum plin de clipuri cu chipul de lumină al lui Patrick, înălţându-se la viaţa eternă.

Dumnezeu să-l odihnească!

SE DELIMITEAZĂ, ÎNFIEREAZĂ, DICTEAZĂ

Foto: Mediafax

Peste câteva minute, în faţa Parlamentului. Se delimitează, cum spuneam, de tot, de toţi şi de toate, înfierează Guvernul, mustră coaliţia, se dă independent şi îşi dictează indicaţiile preţioase pentru toată lumea.

De lăudat, laudă doar reforma Miclea. În rest, un preşedinte responsabil.

UPDATE. A lăudat reforma Miclea şi s-a lăudat cu reuşitele Guvernului Tăriceanu. Printre care din nou Ford.

UPDATE 2. S-a lăudat că e jucător (deşi trebuie să fie arbitru) şi cu pensia minimă a celor fără contribuţii sociale. Mită electorală.

A făcut apel la memoria emoţională a celor care l-au votat împotriva Guvernului Năstase sau a “sistemului ticăloşit”.

S-a identificat cu “modernizarea României”, a înfierat suspendarea lui şi a susţinut că 75 la sută din cetăţeni s-au pronunţat pentru menţinerea lui, zicându-le “românii”, de unde rezultă că restul nu suntem români, mai ales că a omis să precizeze ce prezenţă a fost la referendum.

3. S-a lăudat – monumental! – cu politică externă consecventă.

4. GAFĂ URIAŞĂ : a afirmat că există 11 milioane de asistaţi, deci a inclus pensionarii în această categorie! Putea să-i numere doar pe cei ai lui Boc cu pensia minimă, cei fără contribuţii la fondurile sociale, dar nu să-şi bată joc de oameni numindu-i asistaţi pe cei care, după o activitate de o viaţă, ar fi rămas cu pensii de mizerie, fără reforma Tăriceanu.  Grobianul dădea foc la nave şi mergea la bordel când, de exemplu, medicii acum pensionari salvau vieţi sau profesorii azi pensionari “scoteau tâmpiţi”.

5. A anunţat că înfiinţează comisia prezidenţială pentru natalitate. Să vezi caterincă!

6. A înfierat justiţia pentru că nu a condamnat definitiv nici un corupt. Nici măcar pe el, că dosarul Flota e blocat. A afirmat că “magistraţii nu ştiu ce să facă cu această libertate”. Extrem de gravă afirmaţie, care subminează justiţia.

7. S-a lăudat cu condamnarea comunismului, zicând că a vrut să pună întreg mandatul lui sub semnul schimbării, omiţând să amintească faptul că atunci când a fost la el preşedintele AFDPR, Ticu Dumitrescu – Dumnezeu să-l odihnească! – şi i-a cerut să condamne comunismul a refuzat, a spus că nu face asta şi pe urmă, când a primit solicitarea lui Sorin Ilieşiu a zis că trebuie să i se dea motive, că el n-are altele decât cel mult că nu găsea lapte praf la copii, noroc că le aducea blugi din porturi.

8. Retorica adevărului despre revoluţie şi despre mineriade, afirmaţia patetică că nu va înceta să ceară instituţiilor abilitate să-şi facă datoria.

9. Poate că nu l-a consultat pe Iulian Fota, dar a făcut confuzia între siguranţă şi securitate!

10. S-a lăudat cu modernizarea serviciilor, dar a omis să se refere la ţigănia acuzelor reciproce ale PD-L-PSD pe tema implicării politice a serviciilor.

11. A pomenit de CSAT, dar a uitat să menţioneze prosperitatea afacerilor fratelui Mircea şi a nepoţilor pe marginea afacerilor cu armament în contextul operaţiunilor de ordinul securităţii naţionale, precum şi contractul cu NATO – toate perfectate de când dumnealui e preşedintele ţării.

12. Tupeu colosal să pomenească de eliberarea celor trei jurnalişti răpiţi în Irak. Fără, evident, nici o referire la Hayssam Omar.

13. Alt tupeu colosal: se laudă cu summitul NATO de la Bucureşti, cel cu ocazia căruia Bush l-a lăudat pe Tăriceanu, iar Jon Stewart a făcut mişto de Băsescu la Saturday Night Live.

14. Un lucru bun: a anunţat un parteneriat strategic cu Polonia.

15. Alt lucru bun: proiectul Nabucco – dar orice şef de stat responsabil şi elegant şi-ar fi menţionat predecesorii pentru eforturi în acest sens – pentru acest proiect a pledat intens preşedintele Constantinescu.

16. A spus că trebuie să avem relaţii pragmatice cu Rusia, bazate pe respectarea reciprocă a intereselor.

17. A lăudat diplomaţii excepţionali care au câştigat procesul de la Haga privind platoul continental, dar l-ar fi încurcat să precizeze că au fost studenţii lui Adrian Năstase.

18. Dacă Ion Iliescu a fost cu sinergia faptelor, Traian Băsescu s-a lăudat cu sinergia Mării Negre.

19. În general, s-a lăudat cu politica externă.

20. A curtat diaspora şi electoratul cu cetăţenie română din R. Moldova.

21. A curtat electoratul lui Vadim, prin citarea demagogică a literei a din art.1, în raport cu minoritatea maghiară.

22. S-a lăudat cu libertatea presei şi i-a înfierat mizeria (cu trimitere la Oxford Analityca), afirmând că presa ca şi justiţia trebuie să-şi asigure rolul de puteri în stat. A afirmat că nu ştie să fi suferit cineva în urma criticii puterii în presă. L-aş întreba aşa: să mori tu?

23. A curtat minorităţile religioase, lăudând şi Biserica Ortodoxă.

24. S-a lăudat că a demarat reforma clasei politice şi că o va continua, de unde trebuia probabil să înţelegem că o va face până când Parlamentul se va umple de Ridzi şi Roberte, rezultat al reformei electorale, cu votul “uninominal”, pe care îl vrea radicalizat în aşa fel încât să nu mai existe în Parlament decât cele două jumătăţi ale FSN şi UDMR, atâta cât o să-i convină, evident.

Lăudând uninominalul, a încurajat insidios migraţia, afirmând că nici parlamentarii, nici preşedinţii de consilii judeţene nu îşi mai datorează alegerea, partidelor lor.

25. S-a contrazis într-o singură frază, dar nu contează, când a afirmat că ar fi preferat o coaliţie de centru-dreapta cu PNL şi UDMR, după care a spus că alianţa cu PSD a fost necesară dincolo de adversităţi. Ideea era să consolideze sugestia propagandistică a reapropierii de PNL – la care se lucrează de ceva vreme: 1.episodul Tăriceanu-Ford, 2. episodul Miluţ-Băsescu-Antonescu, 3. afirmaţia de acum, că era preferabilă alianţa cu PNL. Şi altă idee era să blameze liderii PNL – Tăriceanu, Antonescu şi ceilalţi care s-au opus alianţei cu PD-L. Şi altă idee: să curteze UDMR – a reamintit că PSD nu a vrut Uniunea la guvernare. Ultima idee: aceea a guvernului “de coaliţie mai largă” – eventual, să nu mai existe opoziţie.

Pe scurt, într-un discurs lung (aproape două ore): a dat impresia că are un bilanţ impresionant – deşi nimic din ce a semnalat nu-i aparţine, dar în acest fel a vrut să răspundă anticipat afirmaţiilor că nu are bilanţ, nu are nici o realizare. A vorbit aproape două ore despre realizările altora, pe care nu i-a nominalizat.

După care s-a răfuit cu “domnii care nu mai încap în România, dar rămân aici”, dovedind că eşte “preşedintele românilor”, expresie inexistentă în temei legislativ, dar care tinde să sustituie regalitatea – Regele românilor.

Indicaţiile preţioase – de la reformă constituţională, la roşiile şi castraveţii de pe şanţ (că trebuia să curteze şi ţăranii de la ţară) – au respirat aspiraţii totalitare. 

A cerut reformă constituţională pentru transformarea Parlamentului în Marea Adunare Naţională şi a justificat necesitatea parlamentului unicameral în mod hilar, anume, că vom mai avea o cameră parlamentară în Parlamentul European.

Băsescu a mai cerut “clarificarea” atribuţiilor puterilor în stat, mai precis, comasarea lor într-o unică putere, cea politică, mai precis, prezidenţială.

Extrem de gravă a fost propunerea “reformei” Consiliului Superior al Magistraturii, care să aibă un sfert de componenţă din “societatea civilă”. Mai rămânea să instituie Tribunalul Poporului.

S-A STINS NICU CONSTANTIN. A SCĂPAT DE SUFERINŢĂ

Video de gabygeorgy22

Nicu Constantin a încetat din viaţa efemeră, azi, spre ora 5 după amiază, în urma unei afecţiuni pulmonare grave, care l-a imobilizat la pat. Era internat de patru luni la Spitalul Militar Central, secţia Anestezie Terapie Intensivă, în rezerva principală.

Un lucru bun e că s-a păstrat discreţia asupra suferinţei omului.

Video de panaitalin

Nu mai putea respira spontan, decât puţine ore pe zi, în rest, fiind contectat la aparat. Uneori, avea tendinţa să-şi scoată sonda respiratorie şi infirmierele îi puneau la mâini, preventiv, feşe lejere, ca să poată folosi în continuare telecomanda şi să-şi controleze, totodată, impulsul care se putea solda cu sufocare.

Îl vizita doar soţia lui, în rest, se uita la televizor. Serile la 10, personalul de serviciu venea, îi scotea ochelarii şi îi închidea televizorul. Nu comenta ceea ce vedea şi nici nu mai avea verva umoristică pe care i-o cunoşteam cu toţii. Suferea, iar sedativele nu puteau decât să-i diminueze durerea şi panica pe care ţi-o dă insuficienţa respiratorie.

Trist sfârşit al unui actor care ne-a încântat copilăria şi adolescenţa. Satira lui complice era o formă de rezistenţă. Şi un model al umorului de calitate.

Împliniste 70 de ani pe 31 iulie.

Dumnezeu să-l odihnească!

ABSURDIADA. BOC, ANGAJARE PENTRU MODIFICAREA EI

Caraghios de stupidă toată mascarada cu angajarea răspunderii, absurdă cursa întâlnirilor pentru amendamente, analizarea amendamentelor, respingerea majorităţii lor, un nonsens să pierzi tot acest timp tu ca Guvern, în loc să-ţi vezi de treabă şi să administrezi, lăsând Parlamentul să dezbată şi să legifereze.

Că toată goana absurdă, toată chiteala pentru angajarea răspunderii e doar o aflare în treabă s-a demonstrat din simplul fapt că Guvernul a fost gata să convină cu liderii confederaţiilor sindicale intoducerea în pachetul legislativ a prevederii că legile vor fi modificate în următoarele 10 luni.

Parcă şi vezi personajul cu făcăleţul cum aleargă după Boc să-şi angajeze răspunderea că altfel arde ţara şi când colo, e vorba de ceva care se va modifica în cel mai scurt timp. Nu-i vorbă că şi eternii mega-lideri sindicali, iniţial, s-au arătat gata să facă respectiva concesie privind angajarea răspunderii, cu promisiunea că se va modifica!

Cine zicea de Absurdistan?

Cât de lipsită de sens e toată angajarea asta se vede şi din faptul că e vorba de trei angajări pentru trei legi, manevre politicianiste, menite fie să demonstreze că guvernul nu poate fi dat jos prin moţiune de cenzură (trei ocazii), fie să provoace instalarea unui guvern “tehnic” care să se delimiteze de catastrofa PD-L-PSD în timpul campaniei prezidenţiale.

Guvernarea Boc e o glumă proastă, care îi aparţine preşedintelui Băsescu, deşi se va delimita de ea. Guvernul Boc e o parodie de desen animat cu Tom şi Jerry.

Patetici, liderii PSD, care se plâng că sunt şoricei în cursa PD-L, de parcă nu şi-ar fi putut da seama din start ce-i putea aştepta. De fapt, e patetică la culme opoziţia din interior a PSD faţă de angajare, fiindcă ea vizează inclusiv doi miniştri proprii, mai ales pe Marin Sârbu, cu nenorocirea de lege a salarizării “unitare”. Unitatea de măsură fiind prostia. Opoziţie din gură faţă de procedură şi aprobarea ei din mână.

Tot patetici, lacheii de la PD-L, care nu sunt în stare decât să declare ceea ce au fost setaţi, propagandă stupidă. Patetică şi mascarada de a umple balcoanele Parlamentului cu aplaudaci portocalii, în timp ce vocea străzii e sonoră. Pichetează Parlamentul mii de membri ai tuturor confederaţiilor sindicale, pe care guvernul bocciu a reuşit performanţa să-i unească.

Patetică şi mişcarea sindicală de pe la noi, care şi ea e în acelaşi timp la putere şi în opoziţie, din moment ce şi în PSD şi în PD-L sunt parlamentari care şi-au păstrat, simultan, calitatea de lideri sindicali. Degeaba Matei Brătianu are dreptate în demersurile sale legitime, e absurd să fie în stradă împotriva guvernului din care partidul lui, PSD, face parte. Cât despre Croitoru, el face ode PD-L, în loc să reprezinte cadrele didactice afiliate la sindicatul din care, devenit politician cu acte, nu a demisionat.

Patetici şi parlamentarii PNL şi ai UDMR, care s-au limitat să critice vocal guvernarea şi faptul că vizează desfiinţarea Parlamentului, în loc să vină cu zeci de iniţiative parlamentare serioase, care să fie dezbătute şi adoptate, inclusiv cele vizând educaţia, salarizarea, restructurarea agenţiilor guvernamentale, pe scurt, o reformă reală a statului, nu desfiinţarea statului de drept premeditată de regimul Băsescu. Când doar te plângi şi crezi că asta-i o modalitate de a-ţi reprezenta alegătorii, le dai o probă de neputinţă şi îi convingi să stea acasă data viitoare. Când, în loc să demonstrezi că eşti capabil să faci legi, te retragi din sală în semn de protest pentru că te substituie Guvernul, mai bine pleci acasă. De tot. O demisie ar fi mai onorabilă decât o demonstraţie de impotenţă.

Patetici şi parlamentarii PC care au ales metoda de a protesta purtând banderole albe.

Patetică întreaga pretinsă clasă politică. Toţi îi ridică mingi la fileu lui Băsescu.

Tot azi pichetează Parlamentul şi membri ai Asociaţiei “Cuţu-cuţu“. Păcat numai că n-au adus căţei cu ei. Mii de căţei. Să-i latre pe iresponsabilii din stabilimentul politic. În frunte cu preşedintele Primul Hingher al ţării. Pentru ca haosul să fie măcar simpatic, iar anarhia, pe măsură.