S-A STINS BOB NOVAK, REPER AL JURNALISMULUI

Foto: Jonathan Ernst, Reuters

A plecat dintre noi Robert Novak, un grandios editorialist american, de dreapta. Avea 78 de ani. Era un polemist senzaţional, un combatant redutabil şi realiza, totodată, emisiuni – cea mai longevivă fiind “Crossfire”, de la CNN, de unde a plecat după ce, în 2005, l-a înjurat live pe consultantul de stânga, clintonianul James Carville şi a ieşit din emisie, după care şi-a prezentat scuze, deşi avea dreptate. A colaborat, ulterior, la FOX News.

A participat la Războiul Coreean (1952-1954), ca locotenent. Ulterior, şi-a început cariera de jurnalist ca reporter parlamentar de la Washington, pentru Associated Press, apoi, din 1958, a fost corespondent din Congres pentru Wall Street Journal. În 1963, prestigioasa publicaţie i-a oferit o rubrică editorială, “Inside Washington”, pe care a acoperit-o, vreme de 38 de ani, împreună cu publicistul Rowland Evans şi a continuat-o după moartea colegului lui, din 2001, până în iulie 2008, când i-a fost depistat cancerul cerebral (după cel de la rinichi, operat în 2003).

A mai deţinut o rubrică editorială, zeci de ani, la Chicago Sun-Times. Era necruţător în luciditatea lui, era obiectiv şi foarte critic inclusiv referitor la partidul preferat, cel Republican, atunci când era cazul. Îşi apăra cu fermitate convingerile conservatoare, apăra valorile americane constitutive, era o voce a Americii profunde, pe care adversarii, atât politici, cât şi din branşa comunicării, îl tratau cu toată consideraţia.

Impunea respect. Era dur, drept, direct. Fermecător. Luciditatea de diamant nu îl făcea distant. Era deopotrivă raţional şi pasional. Făcea pasionante argumentaţia şi dialogul tăios. Un as în comunicare. A demonstrat că axul credibilităţii jurnalistice este să nu minţi, să nu încerci să înşeli. Niciodată. Poţi greşi, poţi regreta, dar dacă minţi şi încerci să induci în eroare, eşti fraudă, nu jurnalist.

În America nu există ipocrizia imparţialităţii. Editorialiştii, analiştii, formatorii de opinie, publicaţiile, instituţiile mass-media îşi declară apartenenţa doctrinară, convingerile politice. SUA ne arată că nu imparţialitatea, ci, dimpotrivă, angajarea argumentată, împreună cu obiectivitatea conferă credibilitate jurnalismului. În campaniile electorale, fiecare îşi declară susţinerea pentru un candidat.

Bob Novak era sclipitor, un editorialist şi un polemist de elită. Făcea parte din selectul club al publiciştilor, “Gridiron”, care organizează, anual, întâlniri auto-ironice cu preşedintele SUA. În ultimii ani, a amorsat scandalul răsunător numit  ”scurgerile de informaţii de la CIA”, devoalând o agentă acoperită, Valerie Plame, care a fost sursa soţului ei, cel ce a declarat că au fost distorsionate informaţiile în vederea războiului din Irak. A urmat un proces celebru.

Încă din tinereţe, un coleg l-a numit “Prinţul Întunecat”, atât pentru luciditatea analizei şi a prognozelor lui, cât şi pentru ţinuta publicistică, mereu în negru. Şi-a însuşit acest titlul, sub care, în 2007, şi-a şi publicat memoriile, în care sintetiza 50 de ani de presă, ca o profesiune de credinţă: “Am petrecut vremuri extraordinare, în care mi-am împlinit toate visurile tinereţii, făcându-le, în acelaşi timp, viaţa mizerabilă politicienilor farisei şi performând, sper, în serviciul ţării mele“.

Era reperul meu american din publicistică.

Născut din părinţi evrei, a murit catolic. S-a convertit la creştinism la 67 de ani, după mai mulţi ani de participare la slujbe.  

Soţia lui, Geraldine Novak, de 47 de ani, declară că Bob a murit acasă, la Washington, în dimineaţa zilei de marţi (aseară, la noi). Îi supravieţuiesc doi copii, Zelda şi Alex.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Rest in peace!