RADU AL ROMÂNIEI: STRATEGIA PENTRU SATUL ROMÂNESC

Foto: www.umsz.manna.ro

CRIZA SATULUI ROMÂNESC

Partidele politice din România şi-au trimis reprezentanţii în Parlamentul Europei. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre societatea românească. În structura sa profundă, ea continuă să fie nereprezentată în Europa, ca şi la ea acasă, în instituţiile puterii şi în politicile guvernărilor.

În timp ce alte ţări europene se zbat pentru fiecare cent alocat agriculturii, România îşi ignoră cu bună ştiinţă unul din cele mai valoroase capitaluri. Satele României nu numai că nu se integrează în Europa, dar sunt împinse în afara ariei sale de civilizaţie. Încă un exemplu grav de decuplare a Statului de Societate.

Am ales astăzi să vorbesc despre criza satului românesc. Situaţiei dramatice a ţăranului român i se adaugă acum o criză economică şi financiară ale cărei consecinţe vor lovi mult mai crud mediul rural. Se vorbeşte de recesiune, dar de două decenii satul românesc este într-o recesiune continuă. Din păcate, ţăranul român şi problemele lui lipsesc din peisajul dialogului public. El este fie ignorat, fie tratat cu dispreţ.

Asemenea românilor din Italia şi Spania, celor din Basarabia sau maghiarilor din Harghita şi Covasna, agricultorii români sunt folosiţi doar ca subiecte electorale bune de adus voturi.

Deşi înseamnă traiul de zi cu zi a jumătate din populaţia ţării, agricultura nu a fost niciodată tratată cu adevărat ca o prioritate, în politicile guvernamentale. Seceta anului 2009, deşi anticipată de instituţiile specializate, este ignorată de lumea politică, absorbită, în principal, de lupta pentru putere.

Asistăm la o criză a satului românesc, iar ea nu este doar una economică. Supus discriminărilor şi presiunilor distructive, sistematice, decenii la rînd, satul nostru a fost transformat într-un spaţiu social semi-deşertic. Într-un loc predestinat eşecului, de unde trebuie să fugi, dacă vrei să ai şansa unei vieţi decente, demne, contemporană cu lumea secolului XXI.

Criza aceasta nu a început acum, dar ultimii 20 de ani de guvernare au împins satul în pragul distrugerii totale. Invadat de subcultura urbană, ajuns loc de refugiu pentru victimele dezindustrializării, adăpost precar al celor mai mulţi dintre bătrânii ţării, aflat mereu în afara oricăror programe sistematice de dezvoltare, satul noastre a încetat să mai fie reper al unui mod tradiţional şi coerent de viaţă.

Mesajul meu vine la acest început de vară, când prognoza din ianuarie a Administraţiei Naţionale de Meteorologie a fost reiterată: între 1 iunie si 31 august seceta va afecta 6 milioane de hectare, mai mult de jumătate din suprafaţa arabilă a ţării. Este posibil să avem pierderi de peste 50% la culturile de grîu şi orz, iar România să nu-şi poată asigura rezervele pentru producţia de pâine; să depindem de importuri masive într-un an în care nu sunt bani, în timp ce resursele interne sunt neglijate şi irosite!

Lipsa creditării şi reducerile pînă la 50% ale alocaţiilor bugetare destinate agriculturii, operate de guvern, ameninţă să lase aproape jumătate din populaţia ţării, nu sub pragul minim de sărăcie, cum este acum, ci sub pragul de supravieţuire. Specialiştii avertizează că din totalul de peste 3 milioane de hectare de pământ irigabil, anul acesta nu pot fi irigate mai mult de 300.000 ha. Adică doar 10%.

Pe fondul încălzirii globale şi al distrugerii infrastructurii agricole a României, comunităţile rurale au nevoie de un program naţional de urgenţă, susţinut de investiţii europene şi alocaţii bugetare, care să asigure:

-         refacerea sistemului de irigaţii şi a perdelelor de protectie;

-         împăduriri sistematice şi masive în regiunile cele mai afectate de deşertificare;

-         punerea la dispoziţia ţăranilor a soiurilor de seminţe subvenţionate care să reziste la secetă. Astfel pot fi ajutate financiar şi staţiunile de cercetare care produc seminţele;

-         asigurarea de energie electrică ieftină pentru cei care o folosesc pentru irigaţii, cu plata la recoltare.

Mesajul meu către responsabilii guvernării este: Puneţi ordine în priorităţile ţării! Este cea mai bună garanţie pe care o puteţi da Europei. Faceţi politică pentru a administra bine ţara, nu folosiţi administraţia pentru a face politica intereselor proprii. Utilizarea instituţiilor publice în interes personal este o gravă formă de dispreţ şi de subminare a autorităţii Statului.

Priviţi satul românesc drept un mod de viaţă, un tipar al societăţii româneşti, nu ca pe partea invalidă a economiei naţionale!

Mai mult decît politicienilor, mesajul meu se adresează elitei acestei ţări şi tinerilor. Avem nevoie de idei proaspete, surprinzătoare, curajoase în comunităţile rurale. Ele pot veni de la tineri, de la intelectuali, de la asociaţii de breaslă, de la organizaţii, de la întreaga societate românească, nu doar din comunitatea rurală.

Parteneriatul dintre Federaţia Sindicatelor din Agricultură Agrostar şi Casa Regală este un model de iniţiativă în favoarea satului românesc. Sper ca acest model să inspire pe cât mai mulţi. El susţine proiecte de specializare în domenii tradiţionale, accesare de fonduri europene, atragere de investiţii şi proiecte de dezvoltare locală în domeniile turismului agricol, turismului balneo-climateric din comunităţile rurale, agriculturii ecologice, serviciilor, comerţului cu produse tradiţionale, etc.

Studenţii şi liceenii români îşi pot oferi inteligenţa, cunostinţele şi imaginaţia pentru a ajuta mediul rural să găsească soluţii de dezvoltare. La fel, comunităţile citadine. Satul românesc nu este subiect de interes doar pentru populaţia rurală şi autorităţile publice. El are nevoie să fie ajutat, re-creat, cultivat de întreaga elită a României, de tinerii ei, de personalităţile din societatea civilă, economie şi din învăţământ.

Uniunea Europeană nu are un proiect pentru salvarea satului românesc. El va fi construit de români, acasă la ei. Toţi cei care sunt gata să contribuie la reintegrarea satului românesc în Istorie au întregul meu sprijin!

Declaraţie prezentată la Palatul Elisabeta, ora 11:00.

AU RESPINS MOŢIUNEA, ÎI VA RESPINGE ARMATA!

Foto: Mediafax

Coaliţia maronie a respins moţiunea PNL-UDMR pe Apărare, depusă la Senat.

Urmează votul Armatei. Cu 7.62.

UPDATE. Pentru cei care au avut nelinişti, m-am referit la o execuţie electorală, programată pentru toamnă-iarnă. Gloanţele reale sunt chiar prea costisitoare.

EMIL CONSTANTINESCU, APEL CĂTRE INTELECTUALI: ASUMAŢI-VĂ EŞECUL MORAL ŞI LEPĂDAŢI-VĂ DE BĂSESCU!

Foto: Gândul

Principiul alegerii “răului cel mic”, impus şi susţinut, potrivit spuselor dumneavoastră, de o parte a societăţii civile, a creat un impas pentru societate, domnule preşedinte Constantinescu?

-Impasul în care ne aflăm, derapajul acesta, a început în 2000 şi 2004. Atunci, o parte a elitei a formulat şi construit, iniţial ca teorie, aplicând-o apoi, principiul “răului cel mic”. Alina Mungiu are, între ghilimele, un merit pentru acest fapt. “Dacă nu putem să alegem binele, atunci să alegem răul cel mai mic!” s-a spus în turul doi al prezidenţialelor din 2000, în care o parte a intelectualităţii anticomuniste şi antiiliesciene a votat pentru Ion Iliescu, întrucât se afla în opoziţie cu Vadim Tudor. Acest proiect a fost rafinat în perioada 2001 – 2004. Mai întâi, o parte a acestor elite s-a lăsat cumpărată, după cum ştiţi, ca şi o parte a presei, de către guvernul Năstase sau de către primarul Capitalei din acea perioadă, Traian Băsescu. A urmat momentul revelaţiei – arestarea lui Mugur Ciuvică –, în care intelectualii – aceşti oameni care s-au inclus într-o parte pozitivă a societăţii româneşti, şi care în anii ‘90 s-au opus transformării României într-o ţară neocomunistă de tip oligarhic – au văzut ce poate urma. S-au trezit din pumni şi, nefiind capabili şi neavând forţa să mai imagineze un proiect corect democratic, au ales, prin aşa-numita teorie a “răului cel mic”, o persoană despre care ei ştiau foarte bine şi că a fost un colaborator permanent, toată viaţa, al fostei Securităţi, şi că a făcut parte din nomenclatură, repet, din nomenclatură. Nu dintre cei patru milioane de membri, ci dintre cei 2400 de membri ai nomenclaturii, dintre primii 1600, pentru care semna Elena Ceauşescu. O persoană care, în mod evident, era acuzată de corupţie, nu în presă, ci în justiţie, pentru el cercetarea fiind finalizată de procurori, cu rechizitoriu. Persoana care avea cel mai mare dosar de corupţie din istoria României, la CSJ. Deci, pentru care candidatura însemna blocarea judecării şi a condamnării sale. Toate acestea le-au ştiut, pentru că nu puteau să nu le ştie… Imediat după asta, în ianuarie 2005, eu am spus că ar trebui ca doamna Mungiu, şi toţi ceilalţi din acest grup, să-şi asume succesul politic din 2000 – pe care şi eu îl recunosc în mod deschis -, iar după asumarea acelui succes politic, să-şi asume şi eşecul moral al principiului. În baza asumări eşecului moral al teoriei “răului cel mic”, să construim în cei cinci ani care urmează o alternativă a binelui. Acest avertisment pe care l-am repetat mereu, nu a fost urmat aproape de nimeni. Pentru că, între timp, o parte a acestor intelectuali au descoperit beneficiile oportunismului, care înseamnă posturi, nu neapărat bine plătite, dar generatoare de avantaje în zona respectivă.

-Despre cine vorbiţi?

-Dacă îmi cereţi exemple, atunci vă spun că este vorba de Traian Ungureanu, de cei care ocupă posturi de ambasadori, apoi de parlamentari, este vorba de conducerea unor institute, cum ar fi Institutul Cultural Român, care generează sfere de influenţă, şi care permit apoi construirea unor grupuri de influenţă în societate, stabilirea de ierarhii…

-Vorbiţi aici despre domnul Patapievici?

-… Sunt lucruri cunoscute. Le cunosc toţi foarte bine, nu trebuie să le numesc. Este vorba şi de diferite alte posturi, fie în anturajul prezidenţial, fie în alte zone politice. Ei bine, am constatat că la stimă şi respect, pentru unii, trebuie să mai adaugi şi o serie de avantaje. Sigur, în România lucrurile le înţelegi mai bine nu printr-o analiză politică sau sociologică, ci printr-una psihologică, uneori psihiatrică. Vorbim despre aspecte precum “fascinaţia bădăranului”, care este prezentă în zonele intelectuale româneşti de multă vreme; redeşteptarea unei forme aberante de cult al propriei umiliri în slujba unei personalităţi cu o fervoare care, pe mine unul, mă cutremură. Pot redescoperi aici elemente ale comportamentului unor elite intelectuale din prima parte a comunismului lui Gheorghiu Dej şi altele din ultima parte a comunismului ceauşist, care păreau dispărute pentru totdeauna.
………………….

-Aveţi în vedere un anumit portret robot al viitorului preşedinte?

-Da, şi ar trebui să ţină cont de noile condiţii politice, precum şi de cele constituţionale. Preşedintele nu are cum să fie un jucător. El trebuie să joace rolul unei personalităţi vizionare – alături de un grup de înţelepţi pe care ar fi trebuit să şi-i aducă aproape prin autoritatea sa morală, intelectuală şi profesională. Problema e că România este în afara jocului, întrucât tocmai preşedintele este cel care ar fi trebuit să construiască un sistem subtil de relaţii personale, discrete, care într-un moment sau altul să promoveze interesele României.

-Regăsim aceste trăsături la vreunul dintre prezidenţiabili?

-Eu spun că da, dar dacă nu mai putem identifica binele, atunci să identificăm răul. Dacă mai există o responsabilitate intelectuală şi morală ar trebui, ca ieşire de urgenţă, să nu ne mai concentrăm pe răul cel mic, ci pe eliminarea răului. Răul absolut, pe care, în acest moment, îl reprezintă Traian Băsescu.

-Pe cine veţi susţine în alegeri?

-Voi lupta pentru Crin Antonescu, în aceeaşi măsură în care consider că participarea Alteţei Sale, Radu Duda, este benefică întrucât creează ideea că în România există o alternativă. Opţiunea mea pentru Crin Antonescu se bazează pe diferenţierea de modelul negativ de care vorbeam. România are nevoie de o persoană care să nu fie implicată în niciun fel în vreun act de corupţie. Este un avantaj extraordinar pentru ţară. Apoi – aici este un punct de vedere personal –, Antonescu s-a format în Piaţa Universităţii. Îl ştiu de când era tânăr şi l-am propus ministru al Tineretului pentru că, din punctul meu de vedere, reprezenta acel suflu nou de care era nevoie. Spre deosebire de alţii care, în timp, m-au dezamăgit, el nu s-a compromis în toţi aceşti ani.

Interviu realizat de Marian Sultănoiu, Gândul

JUPÂNU’ A DAT INDICAŢII PREŢIOASE ŞI L-AU PUPAT ÎN CUR

Foto: primită pe mail. Autorul este rugat să-şi revendice paternitatea

După operaţiunea din fotomontaj, urmează ca micul dobitoc să-i dea stăpânului Constituţia, ca să se şteargă, înainte de a-şi ridica pantalonii.

Scena s-a petrecut azi la şedinţa extraordinară de Guvern şi a făcut-o întreg Cabinetul, fete şi băieţi, în faţă sau în dos, cum a vrut jupânu’.

A venit, zice-se, neanunţat şi a dat indicaţii preţioase cu toporul, la tot Cabinetul în ansamblu şi membrilor, pe rând.

Începând cu primul ministru, căruia i le-a dat de mai multe ori. Şi din toate poziţiile. A urmat a! Bramburica.

Pentru el, populaţia nu e suficient de prostită, de-aia cere să se scoată istoria din programă şi trimite copiii pe Google să înveţe jocul numit Herodot.

Şi a arătat că el e deştept, şi ceilalţi sunt proşti, pentru care a dat-o cu recesiunea, mustrând Banca Naţională, pentru optimism.

N-are importanţă că vestea sperie investitorii, important e să-l patroneze chiar şi pe Isărescu. Prea se spune despre el că e competent şi trebuie pus la punct.

Preşedintele de la Cotroceni a mai cerut să se scoată banii şi să se plătească restanţele pentru militarii români din Afganistan şi Irak.

Poate, să le scoată pe nas de la sinistrele tineretului, sportului şi turismului, care aruncă bani pentru mascaradă electorală.

Cum spuneam, ăştia trebuie daţi afară cu şuturi în cur. Şi preşedintele ţării, şi gaşca lui de valeţi guvernamentali. E prea de tot ce se întâmplă.

UPDATE. Am uitat declaraţia privind faptul că “scoatem filosofi şi nici nu-şi găsesc loc în câmpul muncii”. Cred că le-a dat orgasm multiplu domnilor Liiceanu şi Patapievici.

13 IUNIE 1990. PUTEREA A VRUT VIOLENŢĂ

Foto: Ziua

Toţi cei acuzaţi au fost scoşi de sub urmărire penală, în martie anul acesta, fie pentru că faptele s-au prescris, fie pentru că au fost greşit încadrate, fie pentru că procurorii le-au interpretat contrar evidenţei, alcătuind un rechizitoriu distorsionat.

N-am să reiau argumentele în favoarea afirmaţiei din titlu, pentru că, în 19 ani, le-am scris de atâtea ori, alături de atâţia alţii care au fost martori, încât, într-o ţară normală, mărturiile şi strigătele după dreptate ar fi mişcat un munte.

Dar poate că nici noi n-am avut destulă credinţă, ca dovadă şi noncombatul meu de-acum. N-am mai avut, azi, nici chef şi nici putere să scriu despre 13 iunie, după ce l-am auzit pe Marius Oprea la Stelian Tănase povestind despre rămăşiţele pământeşti a trei luptători din munţi, recent descoperite. Fără consecinţe.

Asasinii supravieţuitori sunt liberi şi cu pensii de zece ori mai mari decât biata indemnizaţie a a acelor victime supravieţuitoare.

Am obosit. Un pic. Ştiu că n-am dreptul s-o spun. Dar asta e situaţia.

Mergeţi la Romulus Cristea de vedeţi poze relevante şi citiţi fragmente din cartea pe care a scris-o despre Piaţa Universităţii 1990.

Romulus Cristea mi-a salvat viaţa, acum 19 ani. De cel puţin două ori. Când puteam să fiu împuşcată din sediul SRI, la 19:20, în locul acelui tânăr care a murit sub ochii noştri, primul mort al acelei zile şi când puteam să fiu linşată de hoardele de la “Ţevi Republica”, în jurul orei 20:00, care veniseră “să apere” Televiziunea şi de fapt au devastat-o, ca să justifice oprirea emisiei, apelul la război civil al lui Ion Iliescu şi represiunea.

Cel mai grav, alături de faptul că au fost morţi, şi atâţia oameni bătuţi şi arestaţi, rămâne faptul că România, vreme de cel puţin trei zile, a fost guvernată paramilitar. Iar Parchetul General zice că nu se justifică acuza de subminare a puterii de stat, fiindcă acuzaţii reprezentau chiar statul. Cu alte cuvinte, şi-au înscenat-o.

MIHAI CREANGĂ, ESENŢĂ DE JURNALIST ŞI ROL DE MODEL

Astăzi e ziua domnului Mihai Creangă. El a făcut închisoare comunistă pentru că a participat la pregătirea unui ziar clandestin în România ultimilor ani ai lui Ceauşescu.

După 22 decembrie 1989, a devenit redactor-şef al ziarului “România liberă” din care, alături de colegii lui de curaj al presei libere – Băcanu, Uncu, Maier – şi de foarte mulţi tineri, a făcut o profesiune de credinţă, un mod de viaţă jurnalistică şi o stare de spirit.

Pentru care, pe 14 iunie 1990, secu-minerii aveau să interzică ziarul, spre jubilaţia “colegilor” de la “Adevărul” (ex-Scânteia, organul PCR). Atâta mancurtizare era la acel ziar încât au ajuns să justifice chiar agresarea din greşeală a unui coleg al lor, Viorel Sălăgean (fie iertat!).

Redau, în continuare, un mic editorial al domnului Mihai Creangă, unul care ar trebui să fie articol de fond al conştiinţei jurnalistice şi crez al formatorului de opinie. Ar trebui, de asemenea, să se predea la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, pentru că va rămâne, mereu, de referinţă:

C R E D!

Când am fost, împreună cu colegii mei de arest, la “Newseum” (“Muzeul Presei”) din Washington, invitaţi ai Preşedintelui Emil Constantinescu, prin 1997, am văzut în holul de la intrarea în muzeu un strălucitor glob pământesc, format din frontispicii de ziare: lângă titlurile celor mai mari cotidiane din lume erau şi două embleme ale unor publicaţii din Estul Europei.

Unul era “Gazeta Wyborcza” a “Solidarităţii” poloneze, celălalt era “România liberă”. Am avut atunci confirmarea că ZIARUL nu este o marfă şi că, într-o lume în care totul pare a fi devenit de vânzare, ZIARUL este o minunată excepţie.

Mi-am amintit că a doua zi după puciul de la Moscova, care părea să anunţe un nou îngheţ – un poet a scris că “oamenii cumpărau ‘România liberă’ ca şi cum ar fi vrut să se învelească în ea”.

În ciuda a tot ce se întâmplă astăzi (…), eu cred, în continuare, că ZIARUL nu este o marfă. Nu se negociază.

Editorial publicat în suplimentul “aldine” al “României libere”, din 29 octombrie 2004

LA MULŢI ANI, DOMNULE MIHAI CREANGĂ!

SIMPLĂ ÎNTREBARE (ÎN LOC DE CUVENITA ÎNJURĂTURĂ)

Foto: Mediafax

Ideea e să ne păstrăm calmul şi să nu ne coborâm la nivelul lor. Sau să-i dăm jos o dată pentru totdeauna, cu şuturi în cur. Despre asta, însă, altădată.

Deocamdată, am să pun o simplă întrebare. Şi un pariu, deşi nu-mi plac pariurile: nu va răspunde nimeni din cei vizaţi.

Dacă fufa de la Autoritatea Electorală Permanentă, membră a Biroului Electoral Central, fostă vicepreşedintă locală a PD-L, numita Pătru Ana Maria, mergea la cârciumă cu lideri ai PNL, cum reacţionau:

1.Preşedintele Băsescu,

2.Câinele Vasile Blaga,

3.Fâţele de la PD-L,

4.Lupii moralişti de la PSD,

5.Deontologii.

Pauză.

RADU AL ROMÂNIEI LA REALITATEA TV. COMENTĂM LIVE

Emisiunea “Ora de foc”, cu Adrian Ursu, Adrian Cioroianu şi Luca Niculescu

“Nu există nici un candidat al României cu numele de Hohenzollern-Veringen”, a spus Principele Radu ca răspuns la frustrarea Principelui Karl Friedrich, care l-a acuzat pe tatăl lui, Şeful Casei de Hohenzollern-Sigmaringen,  că i-a acordat titlul princiar, într-un interviu stupid publicat azi în “Cotidianul”.

În statutul Caselor Regale, cuvântul legat de dinastie îl are şeful Casei Regale, a adăugat Radu al României Duda şi a spus că intră în cursa prezidenţială sub acest nume conferit de Majestatea Sa Regele Mihai.

Adrian Cioroianu: Au mai existat astfel de conflicte în secolul trecut. Poate prelua numele soţiei.

Luca Niculescu: Tatăl d-lui Karl Friedrich avea tot dreptul să-i acorde titlul.  Apropo, de ce v-aţi schimbat numele?

Radu al României: Titul românesc are precădere în faţa oricărui titlu străin – Regele Mihai i-a acordat titlul de Principe al României şi nepotului nostru, Nicolae, titlu care intră în vigoare în aprilie anul viitor. Şi Karl şi prietenii lui care aranjează astfel de chestiuni ca interviul ştiu foarte bine.

Principele Karl a fost primit  prima dată-n viaţa lui la Prinţul Charles, invitat de Principesa Margareta şi de mine. Karl a făcut ceva pentru România, în aceşti 50 de ani?

Adrian Cioroianu: Privesc această candidatură cu oarecare reticenţă. Nu cred că este oportună în primul rând pentru Familia Regală. Eu cred că singura persoană care are de câştigat din această candidatură este Principele. Deci notorietatea dânsului în mod cert va creşte. Dar nu ştiu ce se va întâmpla cu renumele Casei Regale.

Radu: Notorietatea mea a fost măsurată. Era de 78% când am intrat în cursa prezidenţială. Printr-o muncă de opt ani în comunităţile româneşti. Titlul de principe este acordat de către Rege în acord cu Statutul Casei Regale, atunci când doreşte. Atâta vreme cât România rămâne o republică, titlul nu are decât o semnificaţie de familie.

Candidaţii politici sunt contracandidaţi, dar nu sunt rivalii mei. Pentru că dacă eu ajung preşedinte, ei sunt eligibili pentru funcţia de prim-ministru, spre deosebire de mine. Politica de partid este o politică ce nu are nimic de-a face cu fişa postului de preşedinte al ţării.

Adrian Cioroianu: Sunteţi cu atât mai expus cu cât n-aveţi un partid. Nu e vorba de notorietate, ci de credibilitate. Credeţi că vă va ajuta titlul de principe?

Adrian Ursu: Notorietatea, 78%, credibilitatea, 24%.

Luca Niculescu. Eu aştept ca Principele să fie mai prezent.

Radu: Am făcut declaraţii cu privire la evenimente. Eu am refuzat să vă răspund la întrebările privind politica de partid. În ceea ce priveşte chestiunile importante, sunt singurul candidat care a fost în Covasna şi Harghita în calitate de candidat. Atitudinea este de natură statală, nu politică.  Să vă dau trei cifre de ziare locale care depăşesc tirajul dv.?

Ursu: Tunsul oii vi se pare o atitudine statală?

Radu: Mi se pare o abordare care subminează statalitatea românească în fundamentele ei. Dv. vă permiteţi să faceţi această glumă, eu nu. N-am văzut nici un şef de stat european făcând gesturi care să pună în pericol propria instituţie. Numai atunci când provin din zona politică. De-asta candidez.

Ursu: Ce relaţie bilaterală aveţi cu preşedintele Băsescu?

Radu: Nu există nici un fel de relaţie bilaterală.

Ursu: Este în relaţie cu declaraţiile preşedintelui?

Radu: Sunt declaraţii regretabile. Familia Regală niciodată n-a făcut vreun gest public care să pună într-o situaţie umilitoare pe vreun demnitar. În acest moment, degradarea instituţională în România este maximă.

Cioroianu: Singurul avantaj al candidatului Radu Duda este să se ţină departe de această bălăcăreală.

Ursu: Pe cine contaţi în turul II?

Radu: Pe cine contez şi în turul I. Pe cei 61% absenţi de obicei la alegeri.

Ce mă deosebeşte fundamental de contracandidaţi este că ei sunt oameni politici. Faptul că sunt membru al Familiei Regale primează în imaginea oamenilor.

Cioroianu: Dacă iese din pluton este singura şansă a Principelui.

61 DE ANI DE LA NAŢIONALIZARE. URMĂRILE, ÎN VIGOARE

La 11 iunie 1948, Marea Adunare Naţională a adoptat legea 119, privind “naţionalizarea”.

În 20 de ani de la despărţirea teoretică de comunism, legea furtului comunist nu a fost abrogată. S-au adoptat câteva surogate de legi care au nedreptăţit proprietarii de drept, în continuare.

Consecinţele furtului comunist al proprietăţii – cu sau fără titlu – nu au fost înlăturate. Dimpotrivă, o nelegiurire criminală, legea Voiculescu, revalidează naţionalizarea.

Şi sunt destui care se bucură. Voi?

CRIN ANTONESCU CALCĂ ÎN STRĂCHINI CU SARCASM

Foto: www.ziarulring.ro

“Lăsaţi-l pe Tăriceanu, că e şi mai puţin important (decât Băsescu, n.m.)”. A zis Crin Antonescu la Antena 3, în emisiunea “Ultima oră” “La ordinea zilei”, cu Dana Grecu şi Radu Tudor. Asta, după ce se întrebase ce poate face mai mult Băsescu decât să ia al doilea mandat. (!)

Invitat să evalueze rezultatele alegerilor, Crin Antonescu s-a referit la faptul că a mizat pe “electoratul neplătit”, dar miza nu s-a prea concretizat.

Întrebat ce-şi reproşează, a răspuns că nu şi-a dat seama cu cine are de-a face dintre “persoanele importante din mass-media”.

Ce-şi închipuie el că obţine cu asemenea atitudine?

VREAU AŞA: UNIREA – CAMPIOANĂ, STEAUA – EUROPEANĂ

Şi să ne lase Gigi Becali.

Ştiu, prea multe vreau.

Voi ce vreţi?

UPDATE. Comentatorul de la Antena 1, cică, mingea a luat o traiectorie fâlfâită. Asta e bună pentru politică.

UPDATE 2. Minutul 46, 1-0 pentru Steaua. Sper să ajungă o repriză pentru Unirea ca să egaleze.

UPDATE 3. Min. 53. 1-1.

UPDATE 4. UNIREA CAMPIOANĂ! Braşovul bate pe Poli, Răzvan Lucescu are caracter.

BRAVO BURSUCULE! Eşti adevărat.

UPDATE 5. Mi-a ieşit!

De mi-ar ieşi la fel în politică. Ţineţi minte ziua-asta!

UPDATE 6. Ştiţi că astăzi s-a întâmplat ceva istoric în fotbalul românesc. A învins meritocraţia. Cinstea. Modestia. Entuziasmul. Competenţa. Spiritul de echipă. Motivaţia sportivă, curată. Bravo, Unirea Urziceni! Rămâneţi aşa! Succes în înalta societate a fotbalului european. Îl meritaţi.

Şi încă o dată: bravo, Dan Petrescu!