RADU AL ROMÂNIEI LA RTV. SAU DE CE FACE EL DIFERENŢA

În decembrie, îi vom spune adio tiranozaurului de la Cotroceni

Radu al României: Candidez pentru că după 20 de ani ţara are dreptul să aibă instituţii solide şi respectate. Societatea a pierdut obiceiul de a se raporta la instituţii ca la ceva respectuos.

O ţară nu are viitor decât dacă are instituţii, valori şi tehnologie.

Stelian Tănase: A spus-o şi Carol I. Ion M. Ioniţă, ce crezi, candidatura Principelui Radu a stârnit interes?

Ion M. Ioniţă. S-au uzat foarte mult jocurile politice clasice. Candidatura Principelui Radu a stârnit interes. Şi pro, şi contra. Am văzut că foarte mulţi mor de grija monarhiei. Nu asta este problema.

Stelian Tănase: Ce şanse aveţi în faţa maşinărilor de vot, în condiţiile în care nu aveţi un partid în spate?

Radu al României: Va fi o luptă între două feluri de preşedinţie a României: una politică şi una statală. Vă promit surprize săptămânale. N-o să obosesc deloc până la 15 decembrie. Campania mea se bazează pe entuziasm, nu pe interese. Şi de aceea voi câştiga.

Stelian Tănase: Dacă ieşiţi preşedinte, România devine monarhie?

Radu al României: România rămâne republică. România are nevoie de un stat care să funcţioneze. Forma de stat o decide naţiunea. Nici pe primul ministru nu îl voi schimba, de altfel nici Constituţia nu ămi permite asta.  Instituţia cu care îmi propun să am cea mai strânsă legătură este Parlamentul.

Stelian Tănase: Presupunem că nu veţi ieşi preşedinte. Nu credeţi că va pierde Casa Regală?

Radu al României: Casa Regală va câştiga sigur, pentru că va în prim-plan. Va câştiga România, pentru că se va constata că există şi profesionalism, şi demnitate, şi măsură, şi bun simţ. Capitalul obţinut îl voi pune oricum în slujba României.

Stelian Tănase: De unde aveţi bani?

Radu al României: Voi face o campanie orizontală, câte puţin de la cât mai mulţi. Acţionăm foarte mult pe Internet. Există 7 milioane de IP-uri în România şi 12 milioane de utilizatori români.

Ion M. Ioniţă: Va fi o campanie foarte costisitoare. Miza e extrem de mare, se vor arunca în joc sume extrem de mari. Referitor la cine va câştiga, am şi eu o întrebare: cine se aude mai bine în haos?

Stelian Tănase: Pe ce tip de electorat contaţi?

Radu al României: Mă adresez celor 61% care nu au vrut să iasă din casă în noiembrie anul trecut. Şi s-ar putea să fie nu numai ei. S-ar putea să vină şi din cei care au ieşit. Competenţa e ţinută deoparte şi dispreţuită. Eu am nevoie să ascult.

Stelian Tănase: Cum priviţi criticile care v-au fost adresate,  vă fac să râdeţi, vă fac să nu dormiţi?

Radu al României: Nu prea mă face nimic să râd în România. Dar eu apreciez că România rămâne vigilentă şi trează. Cred că există şi foarte multă luciditate. Sigur, criticile astea miros puţin a altceva decât a analiză corectă. Dar în rest, e normal ca oamenii să se întrebe, din moment ce s-au petrecut lucruri abominabile.

Stelian Tănase: Problema cu dilpomele de la Harvard şi Institutul Marshall din Germania.

Radu al României: Centrul Marshall nu e o universitate. La Harvard, într-adevăr, s-a omis explicaţia că am absolvit un curs. Dar cursul – senior executive programme – a fost cu unii din cei mai mari lideri ai lumii şi a fost o onoare ca un român să participe alături de militari de elită – de exemplu, şeful statului major general reunit al Armatei Americane – şi de prim-miniştri seniori. Oricum, îmi pare rău că nu am verificat şi îmi cer scuze pentru eroarea de pe site.

Stelian Tănase: Ce părere aveţi de programul pe 30 de ani?

Ion M. Ioniţă. Programul pe 30 de ani nu este acum elaborat. E o strategie mai veche. Sunt termene lungi şi ar trebui să se şi facă.

Stelian Tănase. Dacă ar fi să răspundeţi într-o singură propoziţie de ce candidaţi, ce aţi răspunde?

Radu al României: Vreau o Românie altfel.

Stelian Tănase: Poate fi mai rea decât acum.

Radu al României: Nu cred că se poate mai mult decât atât, niciodată nu a fost mai mare discrepanţa între şansele democratice şi realitate.

Stelian Tănase: Cine îl va vota?

Ion M. Ioniţă: Cei care nu au votat şi eu cred că bătălia este pentru a aduce la vot tinerii.

Stelian Tănase: Alte controverse. Colaborarea cu Securitatea.

Radu al României: Nu am colaborat cu Securitatea niciodată; a fost o singură tentativă de racolare. Am primit un certificat de necolaborare de la CNSAS. Ca să primesc rezultatul a durat un an. A existat undeva cineva care a dorit o scormonire puternică a acestui trecut.

Stelian Tănase: Referitor la Declaraţia Regelui Mihai.

Ion M. Ioniţă: Cred că nu a fost o decizie uşoară pentru Regele Mihai. Nu se putea lua o decizie fără Şeful Casei Regale. Susţinerea este importantă pentru persoana Principelui Radu, prezenţa ei este normală.

Stelian Tănase: A apărut o discuţie legată de sprijinul lui Dinu Patriciu.

Radu al României: Nu, nu mă susţine nici financiar, nici sub altă formă. Mi s-a transmis că nu-i place această candidatură şi că îşi susţine candidatul de partid, ceea ce e foarte bine. Eu nu am rost în calitate de candidat independent dacă partidele nu-şi duc mai departe propria candidatură.

Ion M. Ioniţă: Radu Câmpeanu a propus candidatura Regelui Mihai la preşedinţie din partea PNL. Acum e vorba de cu totul altă situaţie, că nu mai este vorba de candidatură de partid.

Radu al României: Eu sunt un cetăţean simplu, care s-a născut într-o familie comună.

Stelian Tănase: Cum îl vedeţi pe Traian Băsescu, că va trebui să polemizaţi cu el?

Radu al României: Îl văd ca pe un om politic redutabil, ca pe cel mai mare duşman al lui însuşi şi ca pe un model de acţiune politică în statalitate care e epuizat. Eu candidez ca să ajung la Cotroceni la 15 decembrie, dar nu ca să-i iau locul, ci ca să creez un al loc.

Stelian Tănase: Crin Antonescu, Mircea Geoană?

Radu al României: Pe toţi cei care sunt candidaţi politici îi văd ca pe oameni cu o răspundere gigantică. Vor trebui să explice românilor cum se face că au promis ceva unui partid şi se pregătesc să-l lase.

Instituţional, problema cea mare este că în permanenţă preşedintele şi premierul au fost, ambele, considerate poziţii politizate şi puse în contradicţie. Eu propun altceva: depolitizarea instituţiei prezidenţiale şi a relaţiei instituţionale.

Realitatea TV, emisiunea 3×3

VALERIAN STAN DESPRE MIZERIA LUI ANDREI PLEŞU

Foto: www.princeraduro.blog

Abia ce apucasem să profeţesc că înscrierea Principelului Radu în cursa pentru preşedinţie va aduce cu ea unul din ultimele valuri de mizerie de care mai este capabilă actuala generaţie a “intelectualilor militanţi” români, că Andrei Pleşu m-a şi confirmat. Adevărat, i-o luaseră înainte câţiva mercenari de-ai lui Vântu, de la „Cotidianul”, însă maestrul a venit tare din urmă şi a recuperat – pe principiul că porcăriile cu cât sunt mai mari cu atât sunt mai atemporale.

Cu aerul că face o evaluare – neutră, cum să nu – a şanselor contracandidaţilor actualului prezident (mai mult inventaţi de el, de dragul unei demonstraţii deplin previzibile – vezi-i, de exemplu, pe Ioan Talpeş ori Vadim Tudor, dar şi pe Crin Antonescu şi Mircea Geoană), Andrei Pleşu se pretează la un atac turpid la adresa Principelui Radu („Prezidenţiabilii” în „Dilema veche” din 16 aprilie curent). Candidatura Principelui e, în esenţă, ne spune el, o „făcătură”. În ce sens? În sensul în care şi alţi apostoli ai continutăţii fesenismului securist au pledat deja în timpul scurt trecut de la anunţarea acestei candidaturi: Principele e un impostor, un personaj „trecut de la actoria ieşeană la însemnele regale Hohenzollern-Veringen”, care „stă bine cu ambalajul (uniforma de colonel, titulatura princiară)” dar care în realitate „miroase a slavă deşartă şi făcătură”.

Ca să răspunzi pe măsură unei astfel de mizerii trebuie să ai timp şi răbdare. Cum, cu asemenea oameni, eu unul nu mai am demult nici una nici cealaltă, am să mă rezum să mă întreb doar dacă Andrei Pleşu chiar e îndreptăţit să acuze pe alţii de impostură.

Din documente ale acelor ani, scrise cu propria-i mână, ştim că Pleşu a intrat în Partidul Comunist la vârsta de 19 ani şi că, „loial faţă de partid şi de stat”, a ocupat funcţii de conducere în numitul partid. În anii în care oamenii de cultură care nu se aflau în graţiile regimului comunist suportau tot felul de persecuţii, destui dintre ei neprimind viză să călătorească nici măcar până la Sofia, Pleşu beneficia, cu acordul Partidului şi al Securităţii, de burse consistente în Occident – una de trei ani, între 1975 şi 1977, iar alta de doi ani, între 1983 şi 1984. Aceasta din urmă, atenţie, în chiar perioada în care nemilosul moralist pretinde că era persecutat pentru implicarea în “Afacerea Meditaţia Transcendentală”. În anii aceleiaşi „persecuţii”, cu voie de la acelaşi Partid şi aceeaşi Securitate, el îşi publica de altfel şi volume precum „Ochiul şi lucrurile” (1986) şi „Minima moralia” (1988).

În decembrie 1989, cu aceeaşi pretenţie a legitimităţii dată de „persecuţiile” sub regimul comunist, el s-a instalat pe dată în jilţurile guvernamentale ale FSN-ului uzurpator – între 28 decembrie ’89 şi octombrie 1991, în perioada cea mai sinistră, deci, a guvernărilor feseniste, a fost ministru al Culturii. Pentru ca mai apoi s-o ţină tot sub aceleaşi flamuri FSN-iste: din decembrie 1997, timp de doi ani, ministru de Externe; din 2000 până în octombrie 2004 membru al Colegiului CNSAS, cu aceeaşi „susţinere politică”; între decembrie 2004 şi mai 2005, consilier al prezidentului Băsescu.

Asemeni bunului său amic Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, din motive care ridică şi astăzi multe semne de întrebare, forţează, în 2000, intrarea în Colegiul CNSAS cu încălcarea flagrantă a Legii dosarelor, care stabilea (articolul că nu pot fi membri ai Colegiului „persoanele care au făcut sau fac parte din partide politice” (Pleşu şi Dinescu fuseseră amândoi membri ai PCR). Şi aici vorbim, apropo de impostură, de nesocotirea unei interdicţii legale imperative, şi nu de nu ştiu ce criterii personal-subiective, geniale ori tembele, după care unul sau altul dintre noi are tot dreptul să creadă că e sau nu e o impostură să se treacă „de la actorie la însemnele regale”. Dar mai mult decât atât, la puţine săptămâni după ce s-a vazut în CNSAS, Andrei Pleşu (asemeni amicului siamez) ne-a anunţat că dosarul său de Securitate a dispărut fără urmă. Fără ca el şi amicul său – doi „dizidenţi”, nu-i aşa, care aveau tot interesul să se ştie despre actele lor de curaj – să protesteze în vreun fel. Şi, încă şi mai important, fără ca publicul să se poată asigura că cei doi membri ai Colegiului îndeplineau cealaltă cerinţă imperativă a Legii, aceea de a nu fi  fost „agenţi sau colaboratori ai organelor de Securitate”.

În articolul său, trubadurul fesenist, până mai ieri Hamlet în persoană, are numai certitudini: niciunul dintre contracandidaţii lui Băsescu, inclusiv Principele Radu, nu are nici cea mai mică şansă. Fiecare în parte şi toţi laolaltă sunt tot ce poate fi mai derizoriu, nimic altceva decât nişte aventurieri caraghioşi („Au, n-au treabă, se văd capabili de confruntări supreme. Ies la bătaie. Cred în succesul propriu. Vor să salveze naţiunea cu orice preţ etc etc etc.”). Ei au nesăbuinţa – care trebuie descurajată cu orice preţ – să intre în luptă cu un adversar (Băsescu, bineînţeles!) „încă sus în sondaje, hârşit în lupte grele, sângeros în atac şamd”. Deşi concluzia s-ar fi impus de la sine, autorul nu vrea să rişte nimic şi o spune apăsat, ca să le intre bine în cap celor care continuă să viseze că domnia securist-fesenismului ar putea lua vreodată sfârşit: Băsescu va rămâne preşedinte.

Departe de mine gândul să cenzurez în vreun fel preferinţele politice ale intelectualului Andrei Pleşu. Ce vreau să spun e numai acest lucru, că oricât de abil ar fi drapate în nesfârşite sofisme dilematice, în nesfârşite peroraţii principiale şi altele asemenea, ipocriziile intelectualilor noştri militanţi vor ieşi mai devreme sau mai târziu la iveală. Mă întrebam nu demult dacă, fiind bine ştiută practica regimului comunist, nu cumva e posibil ca fostul şef al Agenţiei Navrom de la Anvers, Traian Băsescu, să fi fost ofiţer de Securitate? Şi dacă e posibil, oare cum să se explice susţinerea pe care mulţi dintre intelectualii „mari anticomunişti şi antisecurişti” (Liiceanu, Pleşu, Patapievici şi mai tot GDS-ul lor) au dat-o şi o dau actualului prezident? În campania din 2000, când a fost ales primar al Bucureştilor, luîndu-l gura pe dinainte, Traian Băsescu a recunoscut că a dat Securităţii „un camion de rapoarte”. Pentru intelectualii noştri „antisecurişti şi anticomunişti”, mari luptători pentru adevăr şi alte alea, lucrurile acestea nu au contat şi nu contează. Nu a contat şi nu contează că favoritul lor a făcut din prima demnitate în stat un instrument al răfuielilor politice, un instrument la dispoziţia tentaţiilor aproape patologice de a controla totul ale unui politician incapabil în schimb de un minim auto-control asupra propriilor capricii, frustrări şi vicii. Apropo, Andrei Pleşu se înşeală sigur dacă crede că lumea a uitat  că nimeni nu a dezminţit cele declarate mai demult de amicul Dinescu despre plecarea sa din postul de consilier pe Relaţii internaţionale al preferatului său: „Pleşu a plecat de la Cotroceni după ce Băsescu l-a înjurat, într-o noapte de ebrietate”. Andrei Pleşu se înşeală de asemenea închipuindu-şi că oamenii au alte preocupări ori nu sunt suficient de pricepuţi ca să înţeleagă cât de deplorabilă şi de dezonorantă şi plină de consecinţe în plan extern a fost prestaţia  lui Traian Băsescu în domeniul în care el alesese să-i fie consilier.

În sfârşit, să nu uit, un alt „argument” al lui Pleşu împotriva Principelului Radu este nici mai mult nici mai puţin decât – ne spune el hodoronc-tronc – „prietenia” cu Aurelian Pavelescu („un impostor” şi acesta, zice acelaşi). În minte cu stereotipiile deja perimate împotriva Principelui, cititorii se vor fi mirat foarte tare cum de Alteţei Sale îi este imputată „prietenia” cu Aurelian Pavelescu, despre care nimeni n-a mai auzit până azi, şi nu cea cu Dinu Patriciu. În fapt, însă, nu-i nici aici vreun motiv de mirare. Şi asta pentru că mulţi ani la rând, intelectualul GDS-ist a trăit ca un belfer din stipendiile generoase de la Dinu Patriciu (dar şi ale unora ca Sorin Ovidiu Vântu ori Dan Voiculescu, lucrul acesta trebuie şi el ţinut bine minte). În plus, el are un instinct perfect de conservare când vine vorba de interesele proprii, încât e o mare naivitate să se creadă că omul ar fi putut pentru ca să-şi rişte nişte beneficii salariale serioase nefiind cu maximă băgare de seamă la ce şi despre cine scrie. Dacă toate astea nu sunt şi ele, cumva, tot o impostură? Vezi bine că sunt, dar ce importanţă mai are aşa ceva atunci când tu eşti judecătorul, atunci când tu însuţi îi acuzi pe alţii de impostură?

DILEMA CA IMPOSTURĂ 

http://valerianstan.ro/a639-dilema-ca-impostura.html 

AŢI VREA SĂ AVEM UN PRIM MINISTRU DE LA UDMR? CINE?

Întrebarea e cu ocazia Congresului UDMR, de la Cluj.

     

Propun: Frunda György, Borbély László,  Markó Béla, Iuliu Winkler.

P.S. Prost inspirată neinvitarea domnilor Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea, la 20 de ani de la înfiinţarea UDMR. Sub mandatul celor doi s-a fondat ceea ce comunitatea euro-atlantică avea să numească “modelul inter-etnic românesc”, prin cooptarea UDMR la guvernare.

DESPRE VIITORUL ROMÂNIEI

Foto: www.ziaruldeiasi.ro

“Sunt sigur că viitorul aparţine acestui fel de Românie: una care s-a rupt de rănile şi obsesiile trecutului, care s-a ridicat deasupra cercului vicios întreţinut de dinozauri încă energici şi lacomi, o Românie în care toată lumea are loc, în care tinerii se simt la ei acasă, în care intelectualii nu au nevoie să facă genuflexiuni pentru a primi firimituri politice sau pecuniare. O ţară în care oamenii să nu se mai întrebe “oare ce Dumnezeu ne va mai aştepta mâine”? O Românie în care grosolănia şi plăcerea de a încălca regula nu vor mai fi virtuţi oficiale. O ţară în care oamenilor nu le va mai fi frică de cei din jur. O Românie în care românilor nu le va mai fi ruşine de ei inşişi”.

Radu al României

VINEREA LUMINATĂ – IZVORUL TĂMĂDUIRII

După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile. Şi erau aproape Paştile iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. Şi a găsit şezând în templu pe cei ce vindeau boi şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi, făcându-Şi un bici din ştreanguri, i-a scos pe toţi afară din templu, şi oile şi boii, şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici. Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie. Şi şi-au adus aminte ucenicii Lui că este scris: “Râvna casei Tale mă mistuie”. Au răspuns deci iudeii şi I-au zis: Ce semn ne arăţi că faci acestea? Iisus a răspuns şi le-a zis: Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus. (IOAN 2, 12-22)

 Vineri, în Săptamana Luminată, ortodoxia sărbatoreşte Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. Se face referire la o vindecare minunată a unui orb ce şi-a recăpătat vederea după ce şi-a udat faţa cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul “Izvorul Tămăduirii”.

La sărbătoarea de astăzi mergem cu gândul şi cu inima mai ales spre Maica Domnului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin naşterea Mântuitorului.

În toate bisericile şi mânăstirile, după Sfânta Liturghie, se savârşeşte slujba de sfinţire a apei (aghiasma mică), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

www.credo.ro

MESAJUL REGELUI MIHAI REFERITOR LA PRINCIPELE RADU

Foto: Gardianul

Români,

Familia mea a trăit o jumătate de secol de exil şi încă zece ani de îngrădiri  în propria noastră  ţară. Au  fost ani grei pentru noi, şi poate şi mai grei pentru România. Am pus  toată viaţa  în  slujba  ţării,  şi  ne-am  dorit  să  o  vedem  puternică,  bogată  şi mândră  în  Europa.  Speranţele  românilor au fost risipite, rând pe rând, timp de peste şase decenii. 

Am chibzuit îndelung, în ultimii ani, la propunerile de a ne implica din nou în mersul statal al  României.  Au  fost  idei  ale  intelectualilor,  ale  oamenilor  politici  sau  ale  tinerilor.  Am  făcut  mereu  bine  ţării  noastre,  nu  am  forţat  niciodată  lucrurile  şi  nu  am  profitat  personal  de  intorsăturile  istoriei  recente.  Actul  potrivit  pentru  ţară  vine  la momentul  potrivit.  Cred  că  acest moment a sosit. 

Prin prezenţa în alegerile democratice pentru instituţia şefului Statului, Familia mea  încearcă  să  unească  şi să însănătoşească România  de  astăzi.  Vrem  să  arătam  cum  trebuie  slujit  un popor cu adevarat. 

Am  toată  încrederea  că  Principele  Radu  va  putea  să  poarte  această  responsabilitate importantă şi acest ideal înalt.

Nu  este  un  lucru  obişnuit  pentru  un membru  al  Casei  Regale.  Dar  viaţa  ne-a  pus  în  faţa multor situaţii neobişnuite, pe care am reuşit să le trecem cu bine. 

România  trece  prin  momente  grele.  Nu  ne  putem  juca  de-a  statul,  punând  la  încercare destinul unui popor. 

Vă chem pe toţi să sprijiniţi acest pas important pentru România. În asemenea momente, ţara are nevoie să fiţi uniţi şi generoşi, solidari şi responsabili. 

Noi, românii, avem nevoie  să  fim din nou respectaţi  în Italia,  în Spania, peste  tot  în Europa şi America, oriunde în lume. Dar mai mult ca oricând, trebuie să ne respectăm noi înşine, acasă la noi. 

În acest an greu, să dăm împreună speranţă României!

Aşa să ne ajute Dumnezeu! 

Mihai R 

Palatul Elisabeta, 23 aprilie 2009

SCURTĂ POVESTE A CUIVA MINUNAT, DUS CU GÂNDUL

Timpul care fuge nebuneşte şi evenimentele m-au făcut ca o vreme să nu mai ştiu nimic de el. Nici nu ne-am mai întâlnit şi nici nu i-am mai vizitat blogul – unul din cele mai profunde care există pe la noi şi poate cel mai profund blog al unui jurnalist român. M-am gândit, însă, adesea la el, uneori, cu o strâgere de inimă, din mai multe motive, mai ales pentru că tatăl lui era pe ultima sută de metri din cauza unei boli rele pe care o ducea cu tenacitate – şi îmi era frică, frică să nu se fi întâmplat. Un alt motiv de inimă strânsă şi de revoltă mută era – şi rămâne – acela că, deşi scrie superb, absolut superb şi deşi face fotografii minunate, nu are loc pe la vreo publicaţie la ora actuală.

Şi când azi, adică ieri, mi-a lăsat un mesaj nemeritat de frumos pe blog, mi-am promis că neapărat am să merg pe blogul lui. Şi n-am mai putut să dorm. Am aflat că între timp au trecut peste trei luni, tatăl lui s-a dus, iar acum s-a dus şi căţeluşa Lady, de dorul lui.

Ştefan Ferenczy, că despre el e vorba, a trăit în numai câteva luni o enormă bucurie şi mai multe drame: a devenit tată, are un băieţel adorabil, apoi şi-a pierdut câinele bătrân, pe Gyuri, pe urmă a aflat că tatăl lui (foto) e grav bolnav şi l-a văzut, zi de zi, cum refuză să se predea, înfruntând cu dârzenie durerea, apoi cum se topeşte în chinuri atroce şi cum se duce, izbăvit. Şi după ce tatăl lui Ştefan a plecat din lumea asta, căţeluşa Lady a orbit, şi în scurt timp l-a urmat şi ea. Povestea ei e incredibilă şi cred că Ştefan o va istorisi pe blogu-i, aşa cum numai el ştie. Nu vă imaginaţi prin ce a putut trece, în viaţa ei de câine. Groaznic de oropsit şi pe urmă, foarte fericit.

Cât despre Ferenczy Attila Ştefan, daţi click pe cuvintele cu link-uri şi veţi vedea ce minunat scrie. E viaţă în scrisul lui. Literă vie. Caracter. De 24 de karate. Şi e păcat, şi e revoltător că oameni deosebiţi ca el nu-şi găsesc locul, stau în umbră, sunt lipsiţi de motivaţie şi trăiesc, cu intensitate, drama României batjocorite de grobianism, impostură şi prostie.

Să mă ierte Ştefan şi fratele lui, pentru timpul care a trecut galopant, fără să ştiu când s-a întâmplat despărţirea de tatăl lor! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în lumina bucuriei fără sfârşit, împreună cu Gyuri şi cu Lady! Căţelul Tarzan plânge după ei, dar el a rămas să păzească tristeţea doamnei doctor Ferenczy, rămasă fără sufletul-pereche.

Aş vrea să sper că băieţelul lui Ştefan, care le luminează viaţa, când creşte mare, nu va fi nevoit să plece din ţara asta.

SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici dc îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După accasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnczeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns accsta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnczeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Calendar Ortodox

La Mulţi Ani celor ce poartă numele Sfântului Gheorghe!

PENTRU CEI CARE SE CRED MAI MONARHIŞTI DECÂT REGELE

Candidatura Principelui Radu al României a aprins contestaţii din partea a două categorii: unii monarhişti care se pretind mai monarhişti decât însuşi Majestatea Sa Regele Mihai şi unii republicani care, brusc, s-au pomenit apărători ai purităţii monarhiei şi valorilor ei. Ca pretext de contestare a candidaturii A.S.R. Radu.

Să le luăm pe rând: republicanilor care se erijează în apărători teoretici ai monarhiei,  dar pe care o contestă practic, cred că le putem recomanda să citească răspunsurile către monarhiştii care se cred mai monarhişti decât Regele. Cu această ocazie, ei îşi aduc la suprafaţă mai vechi frustrări legate de succesiunea la Tronul României şi o contestă, acum, pe faţă, încurcând, însă, planurile, pentru că succesiunea regală nu are nici o legătură cu scrutinul prezidenţial pe care îl va câştiga Prinţul Radu.

Mai precis, i se contestă Regelui Mihai decizia de a o desemna ca succesoare pe A.S.R. Principesa Margareta a României, după ce unii au contestat, tacit, acordul Majestăţii Sale privind căsătoria Principesei pe care avea să o desemneze moştenitoare cu – vai! – actorul Radu Duda. Şi din acest sofism ei îşi construiesc pretextul contestării candidaturii prezidenţiale a prinţului consort, care a primit, între timp, de la Casa de Hohenzollern-Sigmaringen, titlul de Principe de Hohenzollern-Veringen, iar de la Majestatea Sa Regele Mihai, Şef al Casei Regale a României, titlul de Alteţă Regală.

Mai precizăm că respectivii contestatari pornesc de la premise greşite, pentru a putea trage concluzii eronate. Mai precis, ei susţin că trebuie respectată legea salică, dar se pronunţă pentru Nicolae, nepotul Regelui care l-a însoţit, pe când era copil de 7 ani, în vizita pascală din 1992.  Şi amestecă, dezinvolt, contestarea succesiunii şi contestarea candidaturii Principelui Radu.

Să demontăm sofismul hiper-monarhiştilor, făcând nişte precizări necesare şi separând, totodată, planurile între succesiune şi candidatura prezidenţială.

SUCCESIUNEA

 

A contesta decizia Regelui Mihai este o trufie şi o desconsiderare a Majestăţii Sale care, în calitate de Şef al Casei Regale Române are dreptul suveran de a decide. Deci, cei care se declară monarhişti purişti, şi topiţi de respect şi iubire pentru Rege, dar îi contestă deciziile,  în realitate, Îi insultă inteligenţa şi discernământul. Şi demonstrează o înapoiere ipocrită, faţă de Regele Mihai, care este un spirit novator şi vizionar, o întruchipare perfectă a echilibrului între tradiţie şi modernitate.

Unii ar fi vrut să rămânem blocaţi în proiectul legii salice, demodată şi abandonată peste tot în Europa. Ei invocă, astfel, strict fariseic respectarea vechilor rigori ale Casei Regale a României, pentru a inova, mai precis, a improviza preferenţial pe marginea lor. Contestă, adică, desemnarea Principesei Margareta ca succesoare, ceea ce nu denotă decât misoginism stupid, din moment ce se pronunţă pentru Nicolae, care tot în interdicţiile prevăzute de legea salică se înscrie, fiind urmaş pe linie feminină.

Oricum, problema e privită emoţional şi fără să se ţină seama de datele realităţii. Nicolae nici nu e încă prinţ, abia la anul va primi titlul de la Casa de Hohenzollern. Dar nu asta-i problema, cred că ea s-ar fi soluţionat anticipat. Problema este dublă: România aşa cum e la ora actuală n-are perspective monarhice şi chiar dacă ar avea, Nicolae nu e încă pregătit pentru asta. Ar avea de domnit peste o şerpărie, pe care nu o ştie. 

Nicolae este un tânăr instruit cu educaţia pe care o primesc alteţele regale europene, chiar dacă nu are încă acest titlu. Dar instrucţia lui se datorează – trist paradox –  tocmai faptului că mama lui, Principesa Elena, a refuzat să-l lase să vină să se stabilească în ţară, atunci, după vizita pascală din 1992, cum ar fi vrut Regele Mihai. Ăsta-i un aspect. Alt aspect este că nu trebuie să rămânem blocaţi în proiect. Legea salică e o absurditate de mult depăşită în Europa (în Marea Britanie nici n-a funcţionat vreodată, ca dovadă şi epocile cele mai înfloritoare din istoria Angliei care poartă nume de regine), deci desemnarea ASR Principesa Margareta în calitate de succesoare a fost firească.

Alteţa Sa Regală s-a implicat în societatea românească încă de la începutul anilor 1990, în principal, prin fundaţia pe care a iniţiat-o sub egida Casei Regale Române. De ce să i se conteste dreptul la succesiune? Din misoginism, dar ca să n-o recunoască,  niciodată cei care o contestă nu au adus nici un argument. Ba da, am uitat: faptul că s-a căsătorit cu un român devenit principe meritocrat, aşa cum se întâmplă în toate Casele Regale moderne ale Europei -  e.g. Principele consort al Reginei Danemarcei (naşa Principesei Margareta) , Principesa Laetitia a Spaniei – o fostă jurnalistă superbă şi sclipitor de inteligentă, n-a avut nici o importanţă nici că era divorţată, iar căsătoria cu Prinţul Moştenitor Felipe s-a petrecut chiar la catolicii fervenţi din Spania.

Şi dacă Majestatea Sa Regele Mihai, cum era şi normal, a renunţat la legea salică – are această calitate decizională, Parlamentul doar o consemnează, în cazul revenirii la monarhie constituţională -, nu era decât firească desemnarea Întâii Născute, în condiţiile pregătirii, calităţilor, notorietăţii la Casele Regale şi implicării ei româneşti. Dar problema unora este Principele Radu.

CANDIDATURA PREZIDENŢIALĂ A PRINCIPELUI NON-DINASTIC

 

Cei care îl contestă o fac, de fapt, dintr-un simplu efect de frustrare, că un om dintre noi a ajuns Alteţă Regală şi că Principele meritocrat are perpectiva de a deveni preşedintele României. Contestatarii sunt orbiţi de patimă, nu vor să-l (re)cunoască pe Radu al României, ceea ce contestă ei fiind tocmai meritocraţia ca principiu: şi aici ei se întâlnesc aparent paradoxal cu acei republicani care se erijează, subit, în avocaţi ignoranţi ai purităţii monarhice. Deşi, totodată, acei republicani consideră, hilar, monarhia constituţională – cea mai nouă formă de stat – ca “relicvă istorică”, dar în acelaşi timp se dovedesc retrograzi, fiindcă ignoră alcătuirea monarhiilor europene moderne.

Corul de lamentaţii fariseice pune aceeaşi placă: “un actor, un actoraş, un provincial, Principe şi candidat prezidenţial”. Meritocraţia a fost apanajul României Regale şi Regele Mihai decide atât în acord cu tradiţia naţională, cât şi cu actualitatea europeană. Cine îl contestă pe Radu al României Îl contestă, de fapt, pe Regele Mihai. Din moment ce i-a conferit lui Radu titlul de Alteţă Regală – care era facultativ şi este onorific, fiindcă nu-i conferă drepturi dinastice – înseamnă că şi-a dovedit caracterul şi valoarea, fiindcă Regele Mihai nu ar fi făcut asta pentru cineva care nu merită. Şi nici nu şi-ar fi dat consimţământul la căsătorie, oricât şi-ar iubi fiica, dacă Radu Duda nu era deosebit. Şi nici ASR Margareta nu se mărita cu el, pentru că, superbă şi inteligentă cum e, a avut atâţia ani de unde alege şi nu a ales, a refuzat şi oferte din case domnitoare europene, şi din rândul personalităţilor publice internaţionale, precum actualul premier al Marii Britanii, Gordon Brown, a cărui dragoste a vieţii a fost. Ca să fim sinceri şi să dovedim bună credinţă.

Dacă lăsăm prejudecăţile stupide, vedem imediat că Radu al României este urmaş de intelectuali şi militari ieşeni, şi pe jumătate basarabeni, un om educat, profund inteligent şi elevat, prezentabil, o mândrie pentru România. Da, a fost actor. Şi asta-i de ruşine sau de laudă? Din nou îi discredităm pe artişti? Chiar credem că Olga Tudorache ar fi acceptat pe oricine partener de scenă, dacă nu era artist autentic? Ar trebui să se ştie ce actor a fost Radu Duda – ca dovadă şi reuşitele lui pe scenele internaţionale. Pe de altă parte, dacă nu ar fi fost de elită, conta pentru rolul de azi? Şi Ronald Reagan a fost actor, şi a schimbat istoria lumii.

În haosul mizerabil care guvernează România, trebuie un reper ferm, care să pună ordine şi să rânduiască lucrurile instituţional, iar această persoană este Radu al României ca preşedinte al ţării, aflat deasupra partidelor, deasupra politicului şi a intereselor de grup. Să lăsăm prejudecătăţile şi să încercăm să evaluăm realist realitatea. Fără pragmatism, transformăm Casa Regală şi monarhia în instituţii muzeale, pe care le contemplăm steril, sperând să ne pice din cer restaurarea monarhiei – mă tem că aşa vom ajunge bătrâni, fără să fi reuşit să contribuim cu nimic la atingerea unui ideal pentru care chiar nu ne implicăm altfel decât contestând înseşi căile reale şi realiste de scoatere a României din mocirlă.

Repet: mi-aş dori din inimă ca România să revină la monarhie. Dar asta ţine de voinţa poporului român. Care trebuie exercitată în cunoştinţă de cauză. Repet şi asta: dacă Radu al României ca preşedinte pe principiul monarhului constituţional – adică mai presus de partide, un garant instituţional, unificator social şi naţional – va determina, prin exemplul personal, poporul român să ceară revenirea la monarhie va fi minunat. Dacă românii vor prefera în continuare forma actuală de stat, măcar vom avea un preşedinte de elită, cu o continuitate de 10 ani – sunt sigură că va fi reales – timp al edificării instituţionale de durată şi al dezvoltării durabile.

Radu al României este garanţia pentru scoaterea României din impas. Şi asta nu pe principiul omului providenţial, aşa cum le place românilor paternalişti, ci pe principiul instanţei instituţionale care este preşedintele ţării în principiu. Radu al României a înţeles că impasul României este, în principal, de două feluri: instituţional şi moral, iar aspectul moral, precaritatea morală se leagă de haosul instituţional. Cheia este să pui ordine în acest haos şi numai un Principe non-dinastic o poate face la ora actuală.

Contestatarilor le recomand să se gândească nu în ultimul rând la faptul că fac un păcat, deoarece contestă discernământul Regelui şi Îi desconsideră spiritul vizionar. Regele Mihai e mult mai inteligent decât noi şi are acel instinct al binelui şi al viitorului bun al României, pe care ar trebui să-l credităm cu toată recunoştinţa, nu să-l contestăm.

Cred că premisa majoră de la care se cuvine să pornim este încrederea în Majestatea Sa Regele Mihai I. Dacă ne pretindem monarhişti, dar contestăm deciziile Regelui înseamnă că ne socotim mai deştepţi, mai morali şi chiar mai monarhişti decât Majestatea Sa.

Dixi et salvavi animam meam.

MĂRTURII INEDITE ŞI DEOSEBITE ALE REGINEI ELISABETA II

Video postat de vlassco

Astăzi este ziua de naştere a Reginei Elisabeta a II-a, a Regatului Marii Britanii şi Irlandei de Nord, şi a statelor din Commonwealth.

Video de MrHand1926

Happy Birthday to Her Majesty! God Save the Queen!

Video postat de UlaidhAlbaMedia

REGELE MIHAI, DESPRE CANDIDATURA PRINCIPELUI RADU

Foto: http://princeradublog.ro/

Majestatea Sa Regele Mihai va face o declaraţie cu privire la candidatura prezidenţială a Principelui Radu, pe 23 aprilie, de Sf.Gheorghe, a anunţat Alteţa Sa la Ediţia Specială a Realităţii TV.  

Radu al României a reiterat precizarea că M.S. Regele Mihai nu a participat la lansarea din 9 aprilie, de la Palatul Elisabeta, ca să nu-l eclipseze şi apoi nu a considerat cuvenit să facă o declaraţie în Săptămâna Mare.

Ce credeţi că va declara Majestatea Sa?