CRIN. DE CE NU-L SUSŢIN. CAZUL POPOVICIU ŞI FARISEISMUL

Foto: www.ovidiux.com

Motto: “Sunt curat, deşi nu sunt călugăr”.

Comedia s-a terminat. S-a ofilit mitul crinului imaculat. Ce păcat!

Totul porneşte de la mascarada unei tentative de mită judiciară, de doi lei înscenare din partea unui angajat DNA de profesie, pentru ca să ducă la adevărata afacere. Prin care, printre multe altele, serviciile stăpânesc transpartinic clasa politică.

Într-adevăr, toate drumurile corupţiei imobiliare duc la Băsescu, pentru că el era primar general când cu mega-afacerea Popoviciu (şi continuă cu Videanu, mafia trans-portocalie a rechinilor imobiliari). Numai că Băsescu deja e maculat, nu-l costă nimic în campanie. Pe Crin Antonescu îl costă totul. Tot capitalul pe care miza. Dura lex. Veţi spune că ar fi fost şi mai rău ca imagine pentru PNL dacă rămânea preşedinte Tăriceanu. Fals! Dimpotrivă.

Nu, pe Tăriceanu chiar nu-l costă nimic. E o ţintă falsă. Nu avea pârghii de putere când şi-a construit reprezentanţa din Băneasa. Conform legii. E numai de imagine diversionistă, fără acoperire, să fie inclus în ecuaţie, încât nici măcar presa ostilă nu-l poate acuza de altceva decât de faptul că are o un showroom în Băneasa, pe un teren care i-a fost donat. Da, şi?

Se dovedeşte dur că puciştii din PNL au comis o imensă eroare strategică, atunci când s-au  lăsat manipulaţi şi l-au dat jos pe preşedintele care i-a scos din anonimat. Din resentiment că nu a promovat mai mult nulităţile. Şi-aşa a promovat şi/sau a tolerat câteva, ceea ce s-a întors împotriva lui. Dura lex. Totul se plăteşte. Valabil pentru toţi.

Şi dacă puciştii din PNL nu puteau judeca altfel decât visceral, puteau măcar să se informeze. Acum vor suporta consecinţele, dar asta chiar nu mai are nici o importanţă. E evident că pe Tăriceanu cazul mascarada Popoviciu-servicii nu l-ar fi atins, bătea la ochi clar ca simplu caz electoral. Şi dacă ar fi făcut cineva greşeala să lanseze tema, atunci Tăriceanu îi putea replica scurt lui Băsescu, “Ba pe-a mamei dv., că eraţi primar general când i-aţi dat lui Popoviciu pe nimic terenul, din care eu am primit o mică parte necondiţionat. Dovediţi contrariul”. Tăriceanu nici măcar nu era la putere. Mai avea cinci ani ca să ajungă prim-ministru. Deci, tema nu s-ar fi speculat electoral, că îl îngropa pe Băsescu în raport cu Tăriceanu. Şi nici acum afacerea Popoviciu nu îl atinge pe Tăriceanu personal, nu doar pentru că nu candidează prezidenţial.

PNL e, însă, afectat. Pentru că puciştii, pe lângă decontarea frustrării faţă de Tăriceanu, au mizat pe un uriaş val de imagine, a omului “normal, simplu, curat”. Ceea ce ar fi trebuit să ştie că nu e cazul. Iar faptul că, deocamdată, cele două trusturi de presă care au gonflat balonul Crin Antonescu evită sau propriu-zis amână să pună punctul pe i referitor la semnătura fostului ministru la MTS, alături de premierul Radu Vasile, pentru cedarea Ştrandului Tineretului către Silviu Puiu Popoviciu pe nimic, rămâne nerelevant. E o problemă de zile să o facă. Poate chiar de ore. Iar dacă vor începe să-l scuze anticipat, nu vor face decât să-l acuze. Chestie de imagine. Şi de manipulare. Mai mult, mica mafie duce şi la anturajul de la Transporturi al lui Ludovic Orban, marile caractere şi creiere care conduc acum PNL. Cum ar fi Mişu Popescu. Al cărui frate mai mare era secretar de stat la MTS, când a semnat Antonescu pe Ştrandul Tineretului. Ce să-ţi fac, Ludovic. Ştii cum e: amicus Plato…

Şi să fiu bine înţeleasă. N-am zis că Crin Antonescu e corupt – nu mi-aş permite în afara unei sentinţe judiciare – sau că a semnat altfel decât din prostie, ceea ce se mai întâmplă la inteligenţe ca ale lui. Am zis doar să fim atenţi când vorbim de vulnerabilităţi. De vulnerabilităţile altora, crezând că nu sunt cunoscute ale noaste. Că ne poate costa al naibii. Poate pentru totdeauna.