RADIOGRAFIA ŞI MIZA DUELULUI TĂRICEANU-ANTONESCU

Foto: www.nasul.net          Cotidianul                  www.presaonline.ro

În orice alt moment competiţia din PNL ar fi fost binevenită. Ea e, de altfel, caracteristică liberalilor. Numai că este un an electoral în care orice competiţie internă îi serveşte adversarului. Despre asta-i vorba.

Nici în visele lor cele mai frumoase Băsescu şi acoliţii lui nu ar fi putut spera că are să se întâmple ceea ce se întâmplă acum în PNL. După modelul PNŢCD, care a fost distrus mai mult din interior, decât din afară.

Îşi puteau imagina Băsescu şi fanii lui portocalii că cei trei muschetari liberali – Călin Tăriceanu, Ludovic Orban şi Crin Antonescu – aveau să se bată între ei în anul alegerilor europarlamentare şi mai ales, prezidenţiale? Îşi putea imagina Băsescu asemenea pleaşcă, vorba lui Toader Paleologu, pe capul lui?

Presa oficioasă şi suporterii portocalii jubilează în faţa perspectivei nemaisperate pentru ei de a-l vedea înlăturat pe Tăriceanu. E cel mai incomod contracandidat pentru Băsescu. Îl obsedează, e omul care îl complexează. Tăriceanu are o enormă notorietate  prin prisma adversităţii cu Băsescu. E poziţionat clar ca “Highlander” şi “die hard” sau invincibil faţă de Băsescu, în mentalul colectiv. Spre deosebire de Geoană, Năstase şi Antonescu.

BĂSESCU AR VREA SĂ-L DEA JOS PE TĂRICEANU CU MÂNA LUI ANTONESCU

Iar unii liberali ignoră acest aspect pentru că au dezvoltat o frustrare. Între timp, ceea ce risca să devină o psihoză, a intrat în reflux sănătos. Pentru că mulţi liberali şi-au revenit. La certitudinea Tăriceanu, faţă de aventura Antonescu. O aventură în care Ludovic Orban, în schimb, s-a ferit să intre. Chiar la timp.

Două sunt motivele de frustrare. Deciziile în partid, prin prisma unor “grupuri nelegitimate de interese”, cum le-a numit public Crin Antonescu imitându-l pe Băsescu şi faptul că PNL nu a intrat la guvernare.

Prima acuză e uşor ridicolă. S-au ţinut BPC-uri săptămânal şi DPN-uri, periodic. Dacă au existat motive de nemulţumire, nemulţumiţii, care au făcut parte din conducere, în calitate de vicepreşedinţi, puteau ridica problema în foruri. Faptul că se plâng le dă imaginea de incapabili, aleşi degeaba în funcţii pe care ei singuri recunosc că nu le-au putut onora. Referitor la negocierile post-electorale, frustrarea din pricina trecerii în opoziţie nu are temei. Unu, pentru că negocierile s-au purtat strategic şi doi, pentru că e preferabilă opoziţia care relansează, unei poziţii subalterne la guvernare, care erodează. Despre negocierile post-electorale, într-o altă postare.

În orice caz, nimic nu justifică disidenţa din PNL, pentru că ea face jocul adversarului. Şi nimic nu justifică atitudinea arogantă a vicepreşedintelui Crin Antonescu în raport cu preşedintele Călin Tăriceanu. Dimpotrivă. Dar această atitudine a făcut parte din tactica puciştilor, bazată în exclusivitate pe imagine. Imaginea unui val al voinţei de schimbare. Imaginea unei alternative pe care ar oferi-o Crin Antonescu. Care ulterior s-au dezumflat.

ESCHIVELE LUI CRIN ANTONESCU

Dar la dezbaterea de la Antena 3, Crin Antonescu a încercat să acrediteze această falsă imagine. Şi a arborat o mină încruntată, un aer ironic şi plictisit, ton în care a lansat nişte aluzii la adresa preşedintelui Tăriceanu, drapate în iluzia unei dezbateri teoretice.

Crin Antonescu a dat tonul atacurilor, prin atacurile lui aluzive. A mizat pe faptul că, dacă îi va riposta, Tăriceanu va fi acuzat că atacă la persoană şi că, dacă nu va riposta, va fi acuzat de slăbiciune. Deci de incapacitate de a se bate cu Băsescu. O prestaţie insidioasă. Pentru că Antonescu a fost extrem de unfair, sub aparenţa fair-play-ului şi în asta constă perversitatea. El e cel care a dat tonul atacurilor, dar în aşa fel încât să dea impresia că Tăriceanu e cel ce iniţiază atacul, pentru ca Antonescu să se poată ulterior victimiza la mişto, ceea ce s-a întâmplat.

De aici şi nervozitatea lui Tăriceanu - oricum temperată  în raport cu proba de impertinenţă a preopinentului. Crin Antonescu a urmărit o dublă eschivă - pe care, probabil, va încerca să o repete la Congres, dar e puţin probabil să-i reuşească. A încercat să nu vorbească despre PNL decât ca din carte, nu ca din realitate, pentru a nu se vedea că de fapt nu cunoaşte partidul şi nici partidul nu cunoaşte activitatea lui. Cealaltă eschivă a fost de la temele economice şi sociale, la care Tăriceanu excelează, pe când Antonescu habar n-are. Ergo:

Tăriceanu s-a enervat pentru că loviturile lui Antonescu au fost sub centură şi în emisiune, aşa cum s-a întâmplat şi în culisele din partid. Dacă Antonescu nu iniţia atacurile prin stilul aluziv impertinent, emisiunea ar fi fost un atac concertat asupra lui Băsescu şi o discuţie pe teme de actualitate, inevitabil economice şi sociale. Ca să evite un domeniu pe care nu-l cunoaşte, Antonescu a atacat pentru a se putea apoi victimiza şi a scăpa de temele economice. De care nu l-ar ierta, însă, Băsescu. Asta e realitatea. Restul sunt vorbe goale.

Sigur că un preşedinte nu are rol de prim-ministru. Dar ca să ajungi preşedinte, trebuie să-l baţi pe Băsescu şi ca să-l baţi pe Băsescu, trebuie să ştii să-l combaţi, să nu te laşi dus de nas din ignoranţă economică, pentru că te poate face din date false, lansate cu tupeu, aşa cum a tot făcut în ultimul timp. Şi nu numai.

VULNERABILITĂŢI DRAPATE ÎN FARISEISM

În ciuda aparenţelor, Crin Antonescu e plafonat, e un politician blazat, un orator strălucit, deci un tip de monolog, nu de confruntare – ca dovadă şi apelul la moderator să oprească replicile lui Tăriceanu, inevitabile, fiindcă le provoca în mod deliberat, folosind termeni impertinenţi – cum a fost afirmaţia că preşedintele PNL ar fi “înspăimântat” de gândul pierderii funcţiei sau “disperat”. Sau ironizându-l cu o condescendenţă enervantă când Tăriceanu îi punea întrebări concrete despre partid, cum ar fi numărul de primari ai PNL, care s-a dublat, dar Antonescu, pentru a masca faptul că nu ştie, a venit cu ironii sub centură de genul! “Sunt la examen?” sau “Denunţaţi-mă!”. Sau “nu vreau să facem de râs partidul fiindcă e clar că asta se întâmplă”, atunci când Tăriceanu făcea cunoscute unele aspecte pe care Antonescu le-ar fi vrut ignorate, marşând pe retorica diversionistă: “vor decide delegaţii”. Adică, în necunoştinţă de cauză, dar manipulaţi în culise.

Au fost nedemne zâmbetele ironice, condescendente, pe care Crin Antonescu le-a afişat în timp ce Călin Tăriceanu prezenta aspecte din realitate. Cum a fost faptul că Antonescu s-a eschivat de la responsabilitatea guvernării. La care Crin Antonescu i-a contrareplicat sub centură lui Călin Tăriceanu, făcând aluzie la “vulnerabilităţile” lui şi lăudându-se că nu vrea să le aducă în discuţie. Şi a refuzat în continuare să-şi dezvolte aluzia, deşi Tăriceanu l-a invitat să o facă. Dar ar fi însemnat să reia temele lansate de Băsescu şi ceilalţi adversari politici. Aluziile lui Antonescu la “vulnerabilităţile” lui Tăriceanu au fost iresponsabile. La fel şi arogarea unei superiorităţi impertinente, în condiţiile în care el nu s-a expus la nici o uzură, în timp ce Tăriceanu şi-a asumat întreaga responsabilitate politică şi administrativă.

NU SE SCHIMBĂ GENERALUL VICTORIOS, ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI

PNL a constituit guvernarea prosperităţii. Succesul economic a făcut posibilă dublarea pensiilor şi triplarea salariilor, cu putere de cumpărare.

Iar prostia de a-l contesta acum pe Tăriceanu pune PNL în lumina stupidă a unui partid care îşi dezavuează propria guvernare. Şi sunt impardonabile – pentru că iresponsabile – ironiile ieftine, care se voiau inestimabile, ale lui Crin Antonescu la adresa lui Călin Tăriceanu din dezbaterea de la Antena 3, când îi arunca peste umăr, cu stilul lui apodictic-încruntat, replici de genul: nu-i suficient să spui o Românie mândră şi prosperă, mai trebuie să o şi faci. Şi o spunea tocmai el, care n-a făcut niciodată nimic altceva decât să vorbească. În timp ce Tăriceanu a pus osul la guvernare şi a administrat eficient. Şi a condus, în acelaşi timp, partidul, menţinându-i coeziunea şi motivaţia unitară. L-a ridicat din condiţia de rudă săracă, la condiţia de partid capabil să guverneze ţara chiar în situaţie minoritară. Un întreg mandat. Fără ca Băsescu să-l poată clinti.

Bătălia cu Băsescu de anul acesta e decisivă. Iar o căprărie din PNL cere schimbarea lui Tăriceanu, deci a generalului victorios în bătăliile de până acum cu Băsescu, tocmai în pragul bătăliei ultime: alegerile prezidenţiale. Nu se schimbă generalul de succes în timpul războiului. Şi cu cine? Cu un soldat neinstruit? Evident că nu vorbesc de cultură, deşi la ora actuală dovedeşte că, din păcate, nu-i foloseşte la nimic.

Crin Antonescu va trebui să răspundă în Congres, clar şi concret, unor întrebări. La fel cum delegaţii vor trebui să ştie că pretendentul la preşedinţia partidului s-a eschivat nu doar de la asumarea unei funcţii ministeriale, ci şi de la participarea la redresarea unor organizaţii cu rezultate mai slabe la alegerile locale. Dar despre asta, cu proxima postare.