Arhiva pentru februarie, 2009

ZICALA ZILEI. EMIL HUREZEANU A ZIS DESPRE CĂCAT

sâmbătă 21 februarie 2009

hurezeanu-mediafax

“Şi dacă nu este căcatul la mijloc, înseamnă că e OK”.

La Realitatea TV, emisiunea “Cap şi Pajură”, cu CTP

SEXIUNE PARLAMENTARĂ. SAU O PARTIDĂ ORBAN-GUZGAN

vineri 20 februarie 2009

ludovic-orban-portret-santi

HREBENCIUC: “Domnu’ Orban, dv. sunteţi nou în Parlament, e prima oară”.

ORBAN: “Haideţi, domnule Hrebenciuc, n-are rost acum să iniţiem o competiţie care e mai bun la Parlament”.

La Realitatea TV, emisiunea “Fabrica”, moderată de Cristina Şincai, 19 februarie

PNL ŞI-A FĂCUT DATORIA. O FI RĂMAS GREA COALIŢIA?

vineri 20 februarie 2009

tariceanu-mae-zagreb

Bugetul de stat a fost adoptat. PNL i-a tras coaliţiei 3000 de amendamente, timp de patru zile şi o parte din nopţi. A trecut în plen un singur amendament liberal. Rezultatul rămâne să-l vedem peste 9 luni. La alegerile prezidenţiale. Ce ziceţi, (mai) rămâne?

VACLAV KLAUS: UE SEAMĂNĂ CU LAGĂRUL COMUNIST

vineri 20 februarie 2009

vaclav-klaus

Václav Klaus, preşedintele Cehiei – care deţine preşedinţia UE, a declarat în Parlamentul European că Uniunea Europeană seamănă cu lagărul comunist, pentru că impune unanimităţi, iar diferenţa de opinie este privită ca – şi cu – adversitate.

Euroscepticul ceh a adăugat că UE ar trebui să contribuie la prosperitatea ţărilor componente, nu să le impună reguli arbitrare şi să le reprime iniţiativele. Václav Klaus a avertizat că dacă Tratatul de la Lisabona va trece şi de Senatul Cehiei, va amâna indefinit promulgarea.

Domnul Klaus a stârnit protestele socialiştilor europeni, dar a fost justificat de preşedintele Parlamentului European, conservatorul german Hans Gert Poettering, care le-a spus colegilor europarlamentari că preşedintele Cehiei şi-a exercitat dreptul la opinie.

Atitudinea lui Václav Klaus confirmă avertismentele opozantului rus Vladimir Bukovski, care a declarat şi a argumentat într-o carte cu acelaşi titlu interogativ, că Uniunea Europeană este o nouă URSS.

LANSARE DE CARTE: “FĂRĂ CANGURI”

vineri 20 februarie 2009

lucia-verona coperta_lucia_fara_canguri

Ştiţi deja, ora 14:14, Casa Vernescu, Sala Oglinzilor. Ocazie cu care are loc şi gala bloggerilor din topul lansat de autoarea cărţii, Lucia Verona. Ei vor primi o carte cu dedicaţie.

Îmi pare tare rău că n-am să pot fi prezentă. Şi că trebuie să amân bucuria lecturii! Vă urez lansare frumoasă, toate cele bune şi încă o dată, mulţumesc. Sper să mă revanşez pentru absenţa de azi.

BLOGGERI, VĂ SOMEZ, SOLIDARIZAŢI-VĂ CU SIBILLA ŞI GABI!

vineri 20 februarie 2009

sfinxul_inghetat

Încep prin a preciza că titlul meu e abuziv. Recunosc. Dar am sperat că e un mod de a scandaliza, altfel, nu se poate face nimic în ţara asta.

Despre cazul strigător la cer al lui Gabi et Sibilla de la Reşiţa am mai scris.

E vorba de abuzuri îngrozitoare într-o casă de copii, mai precis, un stabiliment. Şi de mafia discreţionară din Caraş-Severin, unde refacerea FSN se prefigura de mult. O cârdăşie sinistră, căreia au fost în stare să i se opună frontal doar două femei. Gabi şi Sibilla. În consecinţă, prima a făcut infarct, a doua, preinfarct. Dar au rezistat pe poziţie. Pe un salariu de mizerie. Pentru a demonstra ceva: că se poate. Şi că sistemul, dacă te poate ucide, nu te poate îngenunchia. Dacă nu te laşi îngenunchiat.

Un erou al rezistenţei anticomuniste din munţii patriei etern (ne)recunoscătoare, Ion Gavrilă Ogoranu (apropo – mort şi îngropat fără onoruri militare) spunea aşa: “Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”.

Am făcut atunci apel la solidaritatea bloggerilor. Măcar pentru faptul că fetele-astea au fost persecutate inclusiv pentru îndrăzneala de a semnala mizeria, pe blogurile lor. Rezultatul: aproape nul. Au fost receptivi mai ales vizitatorii fără bloguri, comentatori ai mei fideli. Din cauza lipsei de solidaritate se întâmplă ce se întâmplă cu noi în ţara asta. E una din cauzele principale. Andrei Bădin îmi scria azi-noapte pe blog despre mizeria sinistră care ne înconjoară. Şi despre faptul că buna intenţie a doamnei Lucia Verona de a iniţia un top al bloggerilor, recompensa fiind cartea pe care o lansează la Casa Vernescu, azi, poate ar fi trebuit să fie în exclusivitate o dedicaţie de solidaritate cu Gabi şi Sibilla.

Mărturisesc că aseară nici nu aş fi vizitat-o pe Sibilla, dar intenţionam să reiau cauza ei şi a lui Gabi. Nu vă ascund că lipsa de solidaritate cu ele nu m-a surprins. De regulă, în blogosferă preiei sau lansezi teme sau leapşa pentru rating. Teme din astea nu aduc rating, deci nu sunt interesante. Sunt mult prea din viul vieţii ca să intereseze. Nu mă înţelegeţi greşit, nu blamez pe nimeni. Nici n-am acest drept. Am însă dreptul să-mi exprim opinia. Fiecare face ce vrea sau ce poate sau cum crede sau cum îl taie capul sau cum îşi permite sau cum îi e permis. Ultimul caz: ingrat! Cât despre jurnalişti …

Din păcate, nici bătăioasa deputată Alina Ghorghiu, vicepreşedintă a Comisiei de Abuzuri şi Petiţii, nu a reacţionat la sugestia mea de a se autosesiza. Cel puţin, nu încă.

Cert e că am aflat de demisia Sibillei de pe blogul lui George Şerban. Redau şi eu textul ei.

Da, m-au adus în situaţia de a demisiona, nu înseamnă că eu, Sibilla am abandonat lupta cu sistemul ticăloşit, cu personajele ” nemuritoare ”, considerate de neînlocuit ! Nicidecum, atât că, sunt OM din carne, oase, sufletul însă e departe de-a fi obosit ! E timpul pentru … altceva, voi reveni, vă mulţumesc tuturor pentru încurajări şi solidaritate, e foarte important pentru mine, chiar dacă sunteţi departe … aici, în Caraş-Severin , încă se poate, dar, nu se vrea ! Decât să ” caute ” la neregulile grave din protecţia copilului cărăşeană, au preferat să se coboare-n asemenea hal, încât să angreneze o armată numeroasă de aserviţi şi pupincurişti dispuşi la a fi nişte bieţi executanţi şi atât, şi să mă vâneze pe mine în cel mai josnic mod cu putinţă. Dovezile lor ? Declaraţii verbale, atât ! Probele mele ? Da, există ! Ce mai urmează : incendierea arhivei, distrugerea casetelor, intimidarea în continuare a oricui poate vorbi, presiuni, abuz de putere,abuz de influenţă, copii folosiţi ca masă de manevră, tot nemoşagul scos la înaintare ? …. posibil, pentru că în Caraş-Severin e posibil orice, cu orice preţ, au mai murit oameni, copii, au demisionat angajaţi răpuşi de stress, de hărţuirea morală permanentă la locul de muncă, zeci, copiii, în continuare sunt numere de dosare, nu suflete,ci instrumente folosite-n conflicte între adulţi, acesta e modul în care se conduce, acesta e managementul cu care Caraşul se laudă, josnicia şi ticăloşia fără de limite !

Ultimul regulament inventat, destinat a proteja imaginea şi scăunelele , funcţiile ” divelor” şi prinţişorilor ”, nicidecum mult invocatul interes superior al copilului, expresie de care vă folosiţi doar, atât, are ca scop preîntâmpinarea unor eventuale anchete jurnalistice, sau de alt fel … ” grija ” cuiva şi soarta protecţiei copilului din Caraş-Severin. Grija oştilor dislocate, mda, răstignirea Sibillei pentru amuţirea pe viitor şi-a altor ” neascultători”.

Clanurile şi căpuşele din halal sistemul cărăşean … fala , orgoliile, nemerniciile… DEMNITATE, nu puteţi cumpăra nici cu bani, nici cu clipocitul genelor şi ” lacrimi ” de impresie, la comandă, sau Martell … laşilor care sunteţi !

Un sistem ticăloşit în care trebuie să fii la fel de ticălos ca să rezişti acceptând să taci, să te complaci, să consimţi …. ei bine, eu sunt un luptător, departe de mizeriile şi ticăloşiile voastre, voi fi de folos din afara sistemului, promit !

Sibilla

P.S. Da, am aflat că-mi pregătiţi şi altele, dosar penal, blogger arestat, am aflat … sunt pregăită ! Ano, l-am visat pe Andre ( Hendre ) … înţelegi tu, Ano … ? Ai să înţelegi, şi, sufletul său se va linişti.

VORBA GREA A ZILEI. CRIN ANTONESCU DESPRE PD-L

joi 19 februarie 2009

crin-antonescu-mediafax

Foto: Mediafax

“Au început să tragă cu pistolul şi domnii pedelişti în alegeri, nu doar tâlharii”.

La Antena 3, emisiunea “Ştirea zilei”, cu Gabi Firea şi Mugur Ciuvică

FAIR PLAY. LUDOVIC DESPRE CONTRACANDIDAŢII DIN PNL

joi 19 februarie 2009

ludovic-fb

“Oricare candidat la funcţia de preşedinte al PNL va câştiga va avea capacitatea să readucă partidul la calitatea de principal partid de guvernare”.

La Realitatea TV, emisiunea “Fabrica”, moderată de Cristina Şincai

LIBERALII REFUZĂ MITA FSN. OK. PE EI, PE MAMA LOR!

joi 19 februarie 2009

sigla-pnl-albastru-mediafax

Coaliţia FSN a făcut tentativa de a domestici PNL. A fost trimis la înaintare PSD. Ideea era să-i fezandeze pe liberali ca să renunţe la majoritatea amendamentelor la proiectul de buget – de fapt, la guerilla parlamentară – în schimbul unui aranjament privind acceptarea unor amendamente preferenţiale.

Hrebenciuc e cam uzat şi degeaba s-a lăudat live, pe la televiziuni, cum ar fi că proiectul de buget va fi adoptat azi până-n ora 16. Se pare că nu i-a ajuns experienţa anterioară cu Bogdan Olteanu, care e mult mai tânăr dar a dovedit că îl poate face pe Guzgan. Poate mai vrea.

PNL le-a făcut jocul de imagine, în sensul că a mimat cedarea – ceea ce s-a şi mediatizat. Cei din coaliţie se şi vedeau culcaţi devreme astă-seară, după maratoanele în care i-au frecat liberalii cu variate amendamente până la 1-2 noaptea, una după alta.

Ulterior, după şedinţa de grup, preşedintele Călin Tăriceanu a anunţat că nici vorbă de renunţare. PNL îşi va susţine toate amendamentele, pentru că reprezintă alegătorii din colegiile care i-au trimis în Parlament.

Tânăra deputată Alina Gheorghiu a declarat, la rândul ei, la Antena 3, că dacă s-ar renunţa la tichetele turistice ar fi acoperite foarte multe amendamente ale PNL în favoarea unor proiecte necesare.

Bine, liberali, că de-aia v-am votat! Ori să guvernaţi vioara-ntâi, ori să faceţi opoziţie ca la carte. Şi mai mult decât atât. No mercy!

Deci, tare PNL!

TREI, DOAMNE ŞI TOŢI TREI! CANDIDEAZĂ

miercuri 18 februarie 2009

tariceanu-orban-antonescu

Pentru funcţia de preşedinte al PNL.

TĂRICEANU L-A DAT ÎN JUDECATĂ PE BOC

miercuri 18 februarie 2009

tariceanu-boc-cronicavipro

Călin Tăriceanu i-a dat în judecată pe Emil Boc – la Judecătoria sectorului 6 şi pe Iulian Iancu – la Judecătoria sectorului 4, pentru calomniile lansate în cazul Sterling. Daunele morale solicitate sunt de 100000 de lei pe cap de calomniator.

Din păcate, acest fapt nu a fost transformat în eveniment PR. Liderul opoziţiei a expediat ştirea în cursul zilei, când a mai făcut şi alte declaraţii, iar seara a organizat o conferinţă de presă în care, în loc să detalieze acţiunea fiind în prime-time, a detaliat ce a spus ieri.

Mai puţine apariţii şi mai percutante ar fi necesare.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 51 other followers