Legea poliţiei politice, despre care se discută intens în ultimele zile a fost adoptată lejer, în câteva minute, fără opoziţie şi doar cu o singură abţinere, în şedinţa din 4 noiembrie 2008 a Camerei Deputaţilor, după cum se poate constata din stenograma şedinţei. Legea a fost promulgată fără probleme de preşedintele Băsescu.
Jurnaliştii acreditaţi n-au sesizat nici ei, la vremea respectivă, gravitatea acelui proiect de lege mai înainte de a fi adoptat sau măcar după adoptarea lui, preocupaţi, probabil, de dispute între politicieni şi de priorităţile electorale. Şi marii noştri intelectuali, şi asociaţiile pentru drepturile omului au tăcut.
Acum, toată lumea face caz, pentru că au trecut cele 60 de zile prevăzute pentru intrarea legii în vigoare. Mircea Geoană dă asigurări că legea e doar o măsură anti-tero – poate la tine-acasă, prostănacule! – şi că prin ea doar ne racordăm măsurilor europene. Asemenea măsuri tipice unui stat totalitar îndreptăţesc avertismentul lui Vladimir Bukovski, conform căruia Uniunea Europeană este o nouă Uniune Sovietică.
Reprezentanţii partidelor au votat într-o veselie o lege scandaloasă, care violează drepturile cetăţeneşti şi drepturile omului. Una din cele mai anti-liberale legi posibile şi care a fost adoptată sub patronajul unui liberal, devenit, după alegeri, purtător de cuvânt al PNL. Nu l-am auzit pe Bogdan Olteanu încercând să-şi scuze partidul pentru pasivitatea, chiar complicitatea impardonabilă la o asemenea lege împotriva drepturilor omului. Nu l-am auzit nici pe Crin Antonescu dând explicaţii, în calitate de fost lider al grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor.
Dacă la celelalte partide – PSD, PD-L, PRM – aprobarea legii este explicabilă, pentru că provin din vechile structuri securisto- comuniste, PNL şi UDMR nu au nici o scuză. Mai ales că oroarea legislativă este şi iniţiativă a Guvernului. Iar consilierii ageri fie n-au sesizat, pentru că au avut alte preocupări, fie nu i-au semnalat premierului Tăriceanu. Altădată s-a opus unor directive ale UE, mult mai puţin aberante decât cea în cauză. Oricum, din punctul de vedere al atitudinii faţă de legea poliţiei politice, Băsescu şi Tăriceanu au avut o poziţie de siamezi. Poziţia ghiocelul faţă de o dispoziţie imbecilă a Comisiei Europene, mai precis, Directiva 2006/24/CE, la care face referire legea.
Ceea ce e fabulos este modul în care Varujan Pambuccian – care a militat pentru adoptarea legii, după cum se poate constata din stenograma la care am făcut trimitere mai sus – justifică adoptarea legii. Anume, dă vina pe Comisia Europeană, afirmă că directiva, impusă sub ameninţarea steguleţului roşu, e idioată şi zice că legea a fost adoptată de formă şi astfel formulată încât să fie ineficientă! Un tip foarte inteligent şi specialist IT, cu experienţă de parlamentar, se pretează la asemenea atitudine de elev care fentează profa ca să ia notă de trecere! Dar el cel puţin a catadicsit să răspundă, să-şi asume riscurile sincerităţii, în schimb, Bogdan Olteanu, care a prezidat aplicarea rapidă a legii şi care umplea până ieri ecranele televiziunilor s-a făcut nevăzut. La fel şi Ilie Sârbu, care a expediat-o la Senat. Iar de la PD-L, ex-gunoierii Cezar Preda şi Silviu Prigoană apără legea cu frenezie.
Nu ştiu ce mai poate face acum PNL, nu ştiu dacă mai poate sesiza Curtea Constituţională din momentul în care legea a intrat în vigoare, nu mă interesează că liberalii vor fi puşi în situaţia să recunoscă public faptul că au fost nişte iresponsabili când au putut accepta asemenea oroare. Ştiu doar că dacă mai au vreodată pretenţia la votul meu şi al celorlalţi care i-au votat, în primul rând, ca o garanţie a apărării drepturilor noastre individuale inalienabile, liberalii trebuie să iasă public şi să denunţe legea, să o conteste, să ceară abrogarea ei şi – la limită – chiar nesupunere civică. Pentru că atunci când statul îşi bagă nasul în viaţa mea personală şi, din garant al drepturilor şi libertăţilor mele, (re)devine violator al lor, îl împuşc în legitimă apărare. În ambele picioare.
Şi cred că liderul liberal îndreptăţit să devină purtătorul nostru de cuvânt, al celor care contestă şi cer abrogarea legii poliţiei politice, este deputatul Ludovic Orban. Are chiar datoria să o facă, pentru că este, aşa cum m-a asigurat când l-am votat, deputatul meu, la dispoziţia mea. Deci aştept ca Ludovic Orban să mă reprezinte şi să facă toate demersurile posibile pentru ca legea poliţiei politice să fie abrogată. Sau amendată şi transformată într-o lege a apărării noastre de terorism. Inclusiv de terorismul de stat. Iar Legea 298/2008 este o formă de terorism de stat.
Simptomatic, Procurorului General, (tembe)Laura Codruţa Kovesi, legea poliţiei politice i se pare insuficientă, susţine că “îngrădeşte nepermis accesul anchetatorilor la date”, ar vrea ca toate datele private ale oamenilor să fie mereu la dispoziţia Parchetului, ca organ al statului represiv. Era visul Monicuţei Macovei care, de altfel, a iniţiat proiectul de dragul susţinerii europene frattine, proiect respins iniţial şi aprobat pe ultima sută de metri a legislaturii parlamentare înainte de alegeri.
Oroarea represivă trebuie înlăturată. Precizez că m-am referit la Ludovic Orban pentru că este deputatul meu, care are datoria să mă reprezinte şi are, în plus, avantajul că nu a fost parlamentar când s-a votat legea poliţiei politice. În rest, ridiculizez anticipat orice tentativă de a face legătura între propunerea mea şi competiţia pentru preşedinţia PNL. Mai precizez că îl consider pe Călin Tăriceanu de departe cel mai prezidenţiabil şi cel mai în măsură să conducă PNL în continuare. Sper că e suficient de clar. Intervenţia actuală priveşte drepturile mele de cetăţean şi de om liber. Nu admit sub nici o formă să-mi controleze cineva viaţa şi intimitatea. Şi dacă Ludovic Orban mă va reprezenta şi îmi va apăra drepturile, îl voi vota şi la viitoarele alegeri. Dacă nu, nu. Valabil şi pentru Crin Antonescu.
