
Foto: Florian Mihalcea

Tőkés László. Dacă nu exista, trebuia inventat. Remember.

Programul de comemorare a săptămânii de singurătate eroică a timişorenilor, pe blogurile lui Romulus Cristea.

Acum 19 ani, pe 16 decembrie 1989, se opreau tramvaiele în centrul oraşului, oamenii coborau în stradă şi scânteia aprindea Timişoara, capitala revoluţiei române. Adevărată, înainte de a fi furată.
O floare şi o lumânare în memoria lui ION MONORAN, poetul rebel care a oprit tramvaiele în Piaţa Maria şi a declanşat revoluţia. O răscoală creştină, iniţiată din strigătul EXISTĂ DUMNEZEU!

Pe blogul lui Ioan Crăciun, o evocare a poetului Ion Monoran, dispărut fulgerător. L-am întâlnit în Piaţa Universităţii, unde venea să ne susţină manifestaţia pentru Proclamaţia de la Timişoara.

Dumnezeu să te odihnească, MONO, la fel pe GEORGE ŞERBAN şi IOSIF COSTINAŞ, alături de eroii din decembrie 1989. Fără voi n-am fi fost azi liberi.
P.S. Salutări, Marius Ghilezan, prietene!
marți 16 decembrie 2008 la 4:27:33 am
Mi-e greu s-o numesc revolutie pentru ca n-a fost nici pe departe , a fost ins ao lovitura de stat dirijata de KGB in conlucrare directa cu CIA , MI6 si Mossad.Ne-au folosit ca masa de manevra si ne-au impuscat ca pe niste caini turbati.Un popor care-si lasa criminalii in libertate , este un popor condamnat la disparitie!
Laszlo Tokes a fost si ramane o lichea de manevra care la fel ca Iliescu trebuiau impuscati imediat dupa macelul din 16-22 decembrie.
Daca Iliescu ar fi fost(ca prin minune ) impuscat in cap pe TAB in 28 ianuarie 90 unde am fi sot astazi?
Eu ,cu siguranta as fi fost acasa, printre ai mei !
marți 16 decembrie 2008 la 5:04:06 am
acolo, in farmacia lui handrea (parca asa-i spunea) care se vede peste drum am fost si noi, citiva colegi, aflati intimplator in zona … apoi pe strazi, integrindu-ne partial in “masa de manevra”, apoi care pe unde, vreo 3 zile. in zilele urmatoare, colegi de-ai mei au fost arestati, tinuti la inchisoare pe popa sapca 3-4 zile… pe unul dintre ei nu l-am mai vazut vreodata.
o poveste similara ar putea fi spusa, probabil, de 40000 de timisoreni.
marius, in 20 decembrie 89, timisoara era un oras liber … in mare parte si datorita lui laszlo tokes. nu incurca borcanele, 16 decembrie a fost revolutia noastra si noi am triumfat (zic noi, oamenii din popor, nu neaparat timisorenii). impresiile tale de la bucuresti, pastreaza-le te rog pentru 21-25. azi nu e ziua miticismului inutil… vine ea an de an, negresit, cu 5 zile mai incolo. numeste-o atunci cum iti place.
marți 16 decembrie 2008 la 5:36:56 am
A fost odata, ca niciodata… Azi e scroafa moarta in cotet, inconjurata de hienele politice pe post de purcelusi…Marea buluceala finala.
Tine-mi pumnii, te rog.
Roxana, printesa, de ce nu zice nimeni nimic de sutele (poate chiar mii) de disponibilizati din mass media? Este extrem de frustrant, mai ales dupa opereta behaita despre drobul de sare al disponibilizarilor dela Pitesti. Poate daca aveam premier un mogul de presa… S-a intunericit si la Gandul
marți 16 decembrie 2008 la 5:39:19 am
Fiecare cu misticismele lui mai agax….daca nu se mistifica Bucurestiul aveati toate sansele sa fiti liberi pina pe 21 decembrie….noroc cu Tokes al vostru….
marți 16 decembrie 2008 la 5:44:50 am
Presa scrisa intra in somaj peste tot….ati vrut globalizare?
Enjoy !
marți 16 decembrie 2008 la 5:48:08 am
Prima victima a crizei a fost grupul Tribune, cu ziarele pe care le detine – Los Angeles Times, Chicago Tribune, Baltimore Sun – care, saptamana trecuta a facut public faptul ca se autoplaseaza sub protectia celebrului Capitol 11 (legea americana a bancrutei). O alta victima a cutremurului financiar este publicatia New York Times, care a decis sa isi ipotecheze noul sediu din Manhattan, pentru a imprumuta 225 milioane de dolari, pentru a incerca sa infrunte criza de lichiditati si scaderea profitului. Analistii prevad ca 2009 va fi mult mai dificil si va sta sub semnul unei crize structurale. Sunt asteptate reorganizari masive, reduceri de personal si alegeri dureroase pentru acest sector. Deocamdata sub forma de zvon, in SUA a fost lansata teoria conform careia va fi pus in miscare un plan de salvare destinat institutiilor media, similar celui pentru industria auto americana. Plan care, dupa cum se stie, nu a fost adoptat de Senat.
marți 16 decembrie 2008 la 6:58:46 am
Salut Marius,
In Romania nu se pune problema unui plan de salvare a mass media si situatia nu este noua. Imediat dupa revolutie au fost lasate de izbeliste publicatiile culturale care aveau nevoie de sustinere ca de aer. Si uite asa am dat tarii mai multe generatii adapate la izvorul cultural de nesecat al televiziunilor noastre. Aia masa de manevra, nu noi in 89
marți 16 decembrie 2008 la 7:51:33 am
Iubesc Timisoara!
marți 16 decembrie 2008 la 8:28:12 am
Azi suntem liberi. Dar pentru cât timp? La cum decurg lucrurile, mă tem că mai este nevoie de o ieşire de-asta în stradă.
marți 16 decembrie 2008 la 10:03:22 am
Din respect pentru cei care si-au pierdut copiii, tatii sau mamele, pentru cei care intre 16 si 21 decembrie au avut curajul nebun de a spune ajunge, pentru toti acestia nu avem dreptul sa ne indoim ca la Timisoara a fost o revolta a spiritului impotriva regimului dar mai ales impotriva lui Ceausescu.
Sunt oameni in Timisoara care si-au sarutat copiii, le-au soptit nevestelor sa aiba grija de ei si-au plecat in piata Operei sau in fata comitetului de partid pe bulevardul Loga.
Cand a plecat Dascalescu din sediu s-a luat lumina, tancurile au inceput sa invarta tevile iar soldatii au inarmat, pentru cateva secunde am crezut ca este sfarsitul.Din instinct ne-am aruncat pe burta si asteptam focul mitralierelor.De aici pe burta pana aproape de Conti si apoi prin parc spre opera.
Respect Timisoara!!
Dumnezeu sa-i ierte pe cei care nu mai sunt!!!
marți 16 decembrie 2008 la 10:08:57 am
Oricat de greu imi este, si oricata compasiune ma incearca fata de rudele celor ucisi in acea perioada, trebuie sa recunosc ca Marius Mina are perfecta dreptate. Nu cunosc conditiile care l-au facut pe Mina sa ne paraseasca dar banuiesc ca a ales aceasta varianta in deplina cunostinta de cauza. Dumnezeu sa ne ocroteasca de cei fara de Dumnezeu.
Imi amintesc, ca si azi, ca, la asa-zisa revolutie, am iesit si eu in strada, la televiziune si apoi la casa radio. Tot in acea seara am avut revelatia ca este un fake. Numai un idiot neinstruit trage cu un pistol mitraliera incarcat cu trasoare exact deasupra asa-zisei grupari de revolutionari. Imi aduc aminte de un vecin de-al meu, cu care iesisem sa ne aparam proaspetii inscaunati. Acesta, un impatimit alcoolic, in loc sa alerge din fata rafalelor de gloante, a rupt-o la fuga in directie opusa. Ma uitam la el si il strigam pe nume sa se intoarca, oprindu-ma sa-l urmaresc cu privirea. Dupa numai 10 m, s-a intors, auzindu-se strigat, si in acea secunda nea Marcel a cazut secerat. M-am repezit sa il iau de acolo si l-am carat ca pe un sac de la Casa Radio pana la Municipal. A fost impuscat exact in buca dreapta. A capatat certificat de revolutionar, a fost trimis de Iliescu la campionatul mondial de fotbal din Italia, apoi l-a cautat un smecher cu care s-a asociat sa faca o firma. Desi nu stia carte, nea Marcel a devenit om de afaceri. Dupa o vreme, asociatul i-a luat tot si l-a lasat asa cum l-a gasit revolutia, rupt in cur, unde mai pui ca mai este si gaurit de gloante. Daca vreti, nea Marcel reprezinta ceea ce Romania a fost pentru agenturile straine si pentru stapanii lor. Anume, unul caruia ii spargi curu cu gloante, facandu-l erou, pentru ca apoi sa-l folosesti in scopul evaziunilor fiscale.
De fiecare data cand se comemoreaza victimele revolutiei, ma incearca un gust amar, stiind ca sarmanii au murit pe altarul celor ce inca mai impart cartile, beneficiind de legitimitatea oferita de catre acestia. E trist, de doua ori mai trist cu cat stim ca acestia au fost, si vor ramane pana cand Dumnezeu se va indura sa ii ia dintre noi, niste nomenclaturisti comunisti. Amin!
marți 16 decembrie 2008 la 10:17:13 am
Lasind vrajeala si propaganda la o parte-oricit de sofisticate ar fi ele-si judecind dupa rezultate…intreb…
Cit de multumiti ar fi eroii de noi, de Romania, de ce se intimpla astazi?
Cum le explicam ca 20 de ani dupa moarte lor cel mai influent roman e un fost mebru CC al PCR? etc etc etc
marți 16 decembrie 2008 la 10:31:36 am
cum am putea sa le explicam eroilor cazuti in revolutie ca acum la 20 de ani de la jertafa lor aproape 80% in parlamentul romaniei e alcatuit din comunisti? … si ca presedintele tarii e un fost informator
marți 16 decembrie 2008 la 10:35:55 am
Hello, poti sa ma contactezi te rog la mariejeanne////@\\\\\lamaie.ro in legatura cu proiectul sustin Blogosfera feminina. merci mult!!
marți 16 decembrie 2008 la 10:46:41 am
Cine sa te contacteze Marie Jeanne? Roxana?
marți 16 decembrie 2008 la 10:50:46 am
marți 16 decembrie 2008 la 10:56:11 am
@cenushares, cred ca mai degraba niste vasilina ti-ar trebui. Dupa cum se arata, noul guvern o sa schimbe pozitia fata de cel care te-a obisnuit cu lamaia. O zi buna!
marți 16 decembrie 2008 la 10:58:46 am
@Roxana: cu sau fara banditul de Tokes, ceausescu era terminat in Romania, asa ca ai putea sa-i scoti poza, nu ne prea face cinste. Trebuia intr-adevar inventat si apoi bagat repede in spatele gratiilor.
sa fii iubita
marcus
PS nici acum nu-i timpul trecut
marți 16 decembrie 2008 la 11:13:40 am
zexe,
vasilina se zice p’acolo prin varful muntelui pe la tine … oamenii cu mai mult de doua clase spun vaselina, care’i denumirea corecta a substantei lubrifiante pe care tu o folosesti in fiecare seara
marți 16 decembrie 2008 la 11:17:16 am
Avem nevoie de spiritul de atunci, fiindca revolta impotriva strambatatii e primul semn ca mai avem fiinta morala. Acum cand libertatile sunt din nou puse in pericol, de catre cei care au confiscat revolutia, e momentul sa iesim ica o data din amorteala. “Libertate ne infratesti, pe axa Timisoara-Bucuresti.”
marți 16 decembrie 2008 la 11:27:29 am
@cenushares, m-ai convins. Poti sa folosesti lamaia, daca insisti atat de mult. De altfel, si intr-un caz si in celalalt, ma bucur ca ai primit mesajul, chiar daca pretentiile tale s-au exprimat doar cu privire la denumirea corecta. Sa fii iubit … cu lamaie!
marți 16 decembrie 2008 la 12:16:29 pm
markusz are dreptate, Tokes este un bandit, Iliescu un EROU…..Si va mai mirati ca au murit unii, pentru ca o cazatura umana sa poata voma pe bloguri…..
marți 16 decembrie 2008 la 12:19:25 pm
@zexe
cenushareasu’ foloseste seu de oaie ca’i mai ecologic, ca de margarina n’are bani, pentru ca’i un rupt in cur…….
marți 16 decembrie 2008 la 12:21:40 pm
@ Roxana,intra aici :http://www.youtube.com/watch?v=nptA5uj6ZRY
Cam asa isi cinstesc americanii eroii cazuti ! Daca-ti place iti trimit pe mail un alt link de 7 min cu piesa “in original” Auditie placuta
marți 16 decembrie 2008 la 12:24:06 pm
@K®
Te rog explica-mi de unde provine EROISMUL lui Iliescu. Cred ca m-as multumi cu 2-3 exemple. Parerea mea despre Iliescu este exact contrara. Dar cred ca am “deschiderea” necesara pentru a mi-o schimba daca as avea argumentele necesare.
marți 16 decembrie 2008 la 12:35:07 pm
@Bic n-ai inteles mesajul lui kk, se vrea imbecilul ironic cu mine pe care ma cadoriseste cu apelativul cazatura. cretinul are nevoie de traducator romana-romana, la ambiguitatea musonica din capatina lui nu-i de mirare. si da, tokes este un bandit.
sa fii iubit
marcus
marți 16 decembrie 2008 la 12:46:02 pm
@marcus
Despre Tokes nu ma exprim deoarece nu stiu foarte multe despre el. Stiu doar aportul sau la momentul 15-22 decembrie 1989. Am mai auzit ceva despre atitudinea lui iredentista si “lobby”-ul antiromanesc josnic pe care incearca sa-l popularizeze. Nu fac eu “cantarirea” unor astfel de oameni. Dar despre Iliescu stiu mai multe. Multumesc pentru lamuriri.
marți 16 decembrie 2008 la 12:57:22 pm
@bic: tokes este dovedit ofiter sub acoperire maghiar, scenariul de la Timisoara ar fi avut alt deznodamint daca nu ar fi fost Bucuresti. Iliescu are o gramada de pacate, dar totusi este roman si daca episodul Tirgu Mures s-a terminat fara a avea soarta Yugoslaviei, un aport insemnat l-a avut si el. Nu sint sovin, dar ungurii au o idee fixa pe care incearca s-o imbrace in diferite forme cit de cit prezentabile pentru Occident: Trianonul. Ori asta nu va fi in veci de veci! Uita-te si tu la liftele trimise pe forumuri gen kk, ce incearca sa induca ideea independentei (sic!) Ardealului si-ti vei da seama.
sa fii iubit
marcus
marți 16 decembrie 2008 la 1:01:14 pm
@Marius Mina. Dragă Marius, tu ai ieşit atunci în stradă. Ştii bine că la Timişoara şi în Piaţa Universităţii, în 21 decembrie, a fost o răscoală anticomunistă, pe care manifestanţii au crezut-o revoluţie, până la emanaţie, care avea să se producă în 22 decembrie. În ce-l priveşte pe Tokes, nu-s de acord.
@agaX. Ai dreptate, dar Marius nu s-a referit la voi, cei care aţi ieşit atunci. Şi nu-i drept să maculezi data de 21 decembrie – cu nimic mai puţin autentică decât revolta voastră.
@Stefan. Îmi pare rău să aud asta. Îţi ţin pumnii. Sper să nu te atingă criza, pentru bebe. Dar şi pentru tine, pentru că e absurd să prolifereze impostura, în timp ce oameni ca tine riscă să rămână în afară.
@Marius Mina. El a fost bănăţean antipatic la faza-asta, n-a zis “misticisme”, a zis “miticisme”, pentru că ei se cred mai deştepţi decât tot globul – nu pot să-i sufăr, în afară de ce-au făcut atunci, în decembrie, în rest, numai aroganţa e de ei.
@bic. Şi eu iubesc Timişoara. Nu atât timişorenii.
@Darius cel Tulbure. Nu-i nevoie, avem dulceaţă de trandafiri cu spini.
@nicu. Foarte frumos! Şi acum locuieşti tot în Timişoara?
@Zexe. Păi era normal să ai impresia-asta, dacă ai ieşit cu turma, în 22 decembrie sau după. Dacă mergeai în Piaţa Universităţii, în 21 decembrie, nu-ţi mai permiteai să vorbeşti aşa. I-ai fi blamat doar pe cei care au furat revoluţia. Oricum, fără decembrie 1989 n-am mai fi comentat noi pe bloguri şi n-aţi mai fi minţit voi pe la televiziuni.
@Tio. Dacă trăiau erau şi ei în situaţia-noastră, şi îşi puneau aceleaşi întrebări faţă de cei morţi atunci. Oricum, există, din fericire, suficienţi supravieţuitori. Unii s-au consolat cu Băsescu, semn că retorica poate fi uneori arma cea mai sigură de prostire.
@marie jeanne. Pot, mai rămâne să şi vreau. Eu v-am pus în vedere din start că nu particip la proiectul vostru şi v-aţi hazardat să mă includeţi. V-am comunicat, deja, public, să mă excludeţi, mai mult nu cred că aş avea ce să adaug în privat.
@cenushares. Lămâia liberală.
@marcus. Fără Tokes, nu mai aveai tu ocazia să(-l) înjuri acum public.
@Radovan. Am avea nevoie acum mai degrabă de pragmatism. A fost băiat deştept cine, din golan, a devenit om de afaceri. Asta trebuia să facem toţi. Altfel, idealismele noastre rămân, din păcate, sterile.
@K. Da, dar din păcate şi tu obişnuieşti să practici sportul ăsta pe bloguri.
@johnson. Mulţumesc, mai trimite o dată, pe rând separat, că n-a prins linkul.
marți 16 decembrie 2008 la 1:10:35 pm
Evenimentul de la Tg Mures a fost provocat de oamenii lui Iliescu, marele erou roman, pentru unii, care a salvat tara de un razboi civil provocat de el……
marți 16 decembrie 2008 la 1:11:29 pm
Ciorbea da la Ralitatea TV, chiar acum, o lectie de istorie!
marți 16 decembrie 2008 la 1:16:12 pm
@R
“Sportul” pe care’l practic eu pe bloguri este putin diferit, pentru ca eu n’am ca misiune dezinformarea prin deformarea “realitatii”. Eu nu judec politicienii dupa aspectul fizic, ci dupa rezultatul obtinut pentru mandatul primit de alegatori.
marți 16 decembrie 2008 la 1:18:35 pm
@marcus. Vrei să mă scuteşti cu Ilici? Nebunia de la Tg.Mureş a fost instrumentată la modul criminal, ca să se justifice reînfiinţarea Securităţii, sub numele de SRI. Noroc că tot ei au rezolvat-o.
Am fost la Tg. Mureş pe vremea lui Ceauşescu, de mai multe ori, cu puţin înainte de decembrie 1989 şi mi se părea că nici nu sunt în România, atât de diferit era de mizeria de pe la noi, pentru că am făcut din frumosul nostru Regat, o ladă de gunoi, mai au dreptate şi ardelenii să ne dea cu aroganţa.
La Tg Mureş era curat, iar ungurii s-au purtat cu mine admirabil – nu neg că s-ar putea să fie o chimie.
În magazine, obişnuită cu nesimţirea şi obrăznicia vânzătoarelor bucureştene din vremea lui Ceauşescu (unele, aşa sunt şi acum), mă simţeam pur şi simplu jenată să văd cu câtă grijă mă tratau, exact ca în Vest – cum văzusem în filme – nu mai ştiau ce să mă întrebe, ce să-mi arate şi cu ce să mă servească, deşi eram o adolescentă, iar eu mă scuzam că doar vreau să admir frumosul lor oraş şi magazinele, din păcate, nu puteam cumpăra mai nimic.
Deci, un asemenea oraş cu un asemenea climat multietnic şi interetnic nu se putea schimba peste noapte. Am fost uluită când am văzut la tv imagini cu atrocităţile care se petreceau în martie 1990 într-un oraş pe care nu-l mai recunoşteam.
marți 16 decembrie 2008 la 1:29:41 pm
@Roxana
Pai asta am si facut, si nu din pragmatism ci din nevoia de a fi liber. Din “pui de golan” am ajuns tanar intreprizator, despre prima ipostaza imi amintesc ca de una mai fericita si mai lipsita de constrangeri. Nu e vorba despre idealism, ci de un realism crestin, e insa adevarat ca nostalgia are in ea ceva steril.
marți 16 decembrie 2008 la 1:30:53 pm
Oricat de dornic si cinstit ar fi martorul sau cronicarul zilelor Revolutiei anticomuniste romanesti din decembrie 1989,nu va putea reda veodata unica,sfasietoarea drama a fiecarui marir,cand acestia se numara cu miile!,multumesc Rox pentru postare,sa fii binecuvantata!!!
marți 16 decembrie 2008 la 1:49:10 pm
@R
Nimeni nu si’a pus intrebarea. de ce tocmai satenii din Ibanesti au vazut “pericolul” unguresc si nu romanii din Tg. Mures. Mai mult, satul ala era “pepiniera” de securisti, iar restul betivi…
marți 16 decembrie 2008 la 1:56:50 pm
@Roxana, daca ieseam pe 21 Decembrie, in Piata Universitatii, astazi nu-mi mai permiteam sa vorbesc decat prin simbolul unui monument ingrijit frumos de rudele mele. As fi fost doar un mort in plus, intr-un sir al carui numar exact nu-l vom sti niciodata. Nu regret ca n-am devedit erou cu pretul unui destin strivit prematur de jocul sinistru al comunistilor. Repet in mod raspicat: Jertfele folosite ca sa legitimeze perpetuarea comunismului la conducerea Romaniei nu erau necesare. Toate aceste atrocitati bestiale sunt masura “inteligentei” celor care l-au ucis si pe Ceausescu, pentru ca, odata cu acesta, sa ingroape si istoria intima a devenerii lor politice. In nicio tara comunista nu au fost ucisi atati nevinovati. De ce a fost necesara toata aceasta mascarada? Dupa atatia ani de procese, nu avem niciun vinovat in inchisoare. Suntem tara cu coruptie fara corupti si cu crime fara criminali.
Iti apreciez intentia de a le aduce un omagiu celor care, prin natura intamplarii, au cazut victime acestui scenariu macabru, dar nu incerca sa contextualizezi altfel decat a fost. Dupa parerea mea, daca aceste acesti nefericiti nu ar fi fost ucisi cu bestialitate, Romania ar fi fost scutita de multi ani de tranzitie, si, desigur, de multe fete triste din politica actuala.
Este curios cum unii dintre cei potantati ai vremurilor post-decembriste, prind curaj doar cand ajung in opozitie. N-a mai ramas nimic din opozitia politica din Romania. Doar cateva voci razlete si intoxicate. Ciorbea, insa, m-a induiosat intotdeauna, chiar si in lipsa performantei sale politice. Spre deosebire de multi altii, el a ramas tot atat atat de candid precum l-am cunoscut prima oara. Chiar acum, la televizor, acesta critica lipsa de performanta a noului guvern, pe Stolojan, pe Boc, pe toata lumea. Ciorbea mi-a fost simpatic intotdeauna.
marți 16 decembrie 2008 la 1:56:51 pm
@Zexe. Într-adevăr, adevărat Ciorbea. Sper că te-a încântat şi ce a zis despre Băsescu.
Referitor la Piaţa Universităţii, nu încerca să te justifici prin pretexte comode, sunt sute şi mii de oameni care au fost acolo şi trăiesc. Unii poartă în ei gloanţe, pentru toată viaţa. Deci, nu îţi justifica neparticiparea prin pretexte penibile.
@Radovan. Bravo! Felicitări! Idealismul e superb, n-aş renunţa niciodată la ei, dar ca să îl onorăm, trebuie să fim (şi) pragmatici.
@octavpelin. Evocarea ta e minunată. Cât mă priveşte, am scris mult despre decembrie 1989, prin presă.
@K. Nu mă pronunţ despre satul acela, oricum, de băut, bea tot ardeleanul – şi tot românul. Depinde şi ce. Prin Ardeal se bea tărie. Cea mai bună. Şi curată.
marți 16 decembrie 2008 la 2:18:48 pm
ardelenii sunt cel putin tot atat de betivi precum ceilalti romani … si dintre ardelenii ungurii sunt cei mai betivi …
marți 16 decembrie 2008 la 2:20:00 pm
mie mi’ar placea ca ardealul sa fie independent … c’as avea si eu rude in ungaria
marți 16 decembrie 2008 la 2:24:56 pm
@cenushares.
marți 16 decembrie 2008 la 2:30:01 pm
In primul dintre comentariile pe care le faci in legatura cu Tökes, afirmi: “Trebuia intr-adevar inventat si apoi bagat repede in spatele gratiilor.” Pai el chiar a fost inventat, probabil ca si Ceausescu stia ca vitejia aia nu era naturelul lui, ca altfel l-ar fi umflat si s-ar fi ispravit totul inainte de a incepe.
Iar ceva mai jos spui ca “scenariul de la Timisoara ar fi avut alt deznodamint daca nu ar fi fost Bucuresti.” Chestia e ca si la Bucuresti au fost niste inventati, care in timpul cuvantarii lui Ceasca au bagat in megafoane, in loc de banda cu aplauze si urale, impuscaturile si strigatele inregistrate la Timisoara, de au luat-o cu totii care incotro, crezand ca se trage in piata. Iar imediat dupa aceea cred ca au fost alti inventati, care au pornit razvratirea din Piata Universitatii si care probabil ca dupa aceea s-au retras, lasandu-ne pe noi, ceilalti, carne de tun. Apoi, spre dimineata, au fost alte grupuri de inventati care s-au perindat prin marile platforme industriale, reusind sa starneasca afluirea unor izvorase umane spre centru, iar cand izvorasele au devenit fluvii probabil ca s-au retras si inventatii astia.
Dar, oricat de rau m-ar oftica faptul ca am fost manipulat, ca as fi putut sa mor ca un dobitoc in PU, in fata CC, la Televiziune, in fata MApN si pe unde m-a pus dracul sa ma dau revolutionar, nu pot sa nu recunosc faptul ca, fara fitilurile aprinse de acesti inventati, mamaliga n-ar fi explodat.
Iar cu Iliescu mai usurel, cã el a venit cand tortul era gata, sa-si adjudece motzul.
Toate cele bune,
Florian
marți 16 decembrie 2008 la 2:36:56 pm
D-zeu sa-i odihneasca pe cei morti in ’89.
http://romania1989.com/
marți 16 decembrie 2008 la 2:42:31 pm
@Roxana, nu ai inteles, eu nu ma justific. Eu chiar ma felicit ca n-am fost acolo. Acum, cand privesc inapoi, asa gandesc. Bine ca n-am pus botul la cacealmaua asta pana la capat si ca m-am trezit la timp.
Este foarte adevat ca si astazi se mai gasesc naivi care sa judece ca daca nu ai servit gloante in frunte ar trebui sa te justifici. Mai lipseste sa ma intrebi si ce am facut ultimii cinci ani sau daca am mancat salam cu soia.
Cu mine, sau fara mine in Piata Universitatii, istoria tot asta ar fi fost, din nefericire.
Eu spun ca cei ucisi in mod programat, atat in Bucuresti cat si la Timisoara, au fost sacrificati inutil, in numele trandafirilor.
marți 16 decembrie 2008 la 2:58:24 pm
@Antoniu. Dumnezeu să-i odihnească!
@Zexe. De-aia îţi poate plăcea Băsescu, pt că n-ai discernământ. Şi amesteci planurile. Sigur că au fost ucişi programat, dar eu vorbeam despre curajul şi demnitatea celor care au ştiut că riscă asta.
Trandafirii sunt patru şi Băsescu e încununarea lor. El ia petalele, spinii îi pune celorlalţi. Iar fraierii ca tine aplaudă mascarada.
Diferenţa între Băsescu şi Iliescu e de vârstă. Şi oarecum de caracter. În favoarea celui mai în vârstă.
marți 16 decembrie 2008 la 3:10:19 pm
@Roxana, curajul si demnitatea oricaruia dintre cei ucisi, daca ar fi avut aceeasi revelatie ca sunt folositi drept jertfe cu scopul de a legitima o noua garnitura de nomenclaturisti comunisti sa ia locul sinistrului cuplu, ar fi avut acelasi deznodamant. S-ar fi batut pe umar unul pe altul si ar fi pornit agale spre casele lor zicandu-si amical unii altora:” Ne vedem in acelasi loc la mineriade. Poate, cu putin noroc, scapam doar batuti”
marți 16 decembrie 2008 la 3:15:07 pm
Ar mai fi ceva de spus, celor care spun ca, daca ar vedea lumea in care traim, s-ar intoarce in mormant.
Oricat de avida de putere si de bani ar fi clasa noastra politica, oricate tendinte autoritariste ar avea presedintele nostru de rahat, oricata imbecilitate s-ar fi adunat la varf, am intrat taras – grabis in NATO si-n UE, la “Alimentara” se baga mereu banane, iar pe blogul Roxanei putem sa-i spurcam in voie pe toti maimutoii din capul statului. Ceea ce totusi nu-i de colea, ba dimpotriva. Fata de filmul in alb-negru in care am jucat pana in decembrie ’89, acum tabloul este plin de culoare. Chiar daca in multe locuri culoarea e stridenta de te dor ochii, chiar daca in alte locuri e pusa alandala, chiar daca la gura politicienilor este mult maro, iar in capetele unora a mai ramas mult rosu, in locul filmului de ieri prefer tabloul de azi.
marți 16 decembrie 2008 la 3:17:04 pm
@Zexe. Deci ar fi trebuit să stea în casă toţi, cum a făcut Băsescu, care, ca şi tine, s-a lăudat că a văzut revoluţia din pijama, la televizor. Numai că n-ar mai fi avut ce vedea. Lui nici nu i-ar fi păsat, o ducea excelent. Dar fraierii ca tine?
@Florian. De acord. Ca să nu mai adaug şi faptul că le mai tragem şi câte un guvern Tăriceanu.
marți 16 decembrie 2008 la 3:17:37 pm
Erata. Rectific prima fraza: Ar mai fi ceva de adaugat, pentru cei care spun ca, daca eroii din decembrie ’89 ar vedea lumea in care traim, s-ar intoarce in mormant.
Ce sa fac, ma grabesc sa plec si dau rateuri.
marți 16 decembrie 2008 la 3:43:23 pm
Ba cate trei, ca doua au fost deja, iar al treilea vine si el dupa ce s-or ineca astia de tot, in rahatul in care i-a bagat cel mai iubit dintre marinari.
marți 16 decembrie 2008 la 3:47:59 pm
@Roxana, daca nu ai argumente cu care sa iti sprijini aberatiile, poti sa dai si in Basescu, asa cum fac toti cei care sfarsesc argumentele logice, poti sa ma faci pe mine fraier, dar crede-ma pe cuvant ca Romania ar fi dus-o mai bine astazi daca nu isi ucidea proprii cetateni. Nu-mi fac niciun proces de constiinta ca n-am dat coltul in Decembrie 89 si nici nu regret ca n-am fost macar ranit ca sa am acum meritul ca am fost betegit de gloante in scopul de a scrie pe blogul tau. Daca ati avea maturitatea sa judecati ca Romania era ultimul bastion al comunismului in acest colt de continent, si ca pana si in patria mama a comunismului transferul de putere s-a facut fara mari varsari de sange, ati lasa-o mai moale cu asa-zisa revolutie. Intrebati rudele celor ucisi daca a fost revolutie.
Romania nu avea alta sansa decat sa devina ceea ce este, anume, o tara nedemocratica controlata de un sistem corupt si condus de caracatita rosie. Idiotenia asta cu revolutia anticomunista trebuie sa inceteze atat tiump cat in fruntea tarii se gasesc tot comunistii. Revolutie inseamna schimbare. Ceea ce sustii tu ca a fost revolutie eu sustin ca a fost cacealma.
Iritarea ta cu privire la adevarul istoric o inteleg pe deplin, dar, daca tot sustii ca ai un blog liber, ar trebui sa inveti sa accepti ca pot exista si alte pareri decat ale tale. Ai putea macar sa mimezi faptul ca poti accepta si alte opinii. Tot in aceeasi idee, afla ca iti respect opinia fata de presedintele ales al tuturor romanilor, domnul Traian Basescu, si, mai mult, pot sa spun ca iti inteleg si obsesiile cu privire la el.
marți 16 decembrie 2008 la 4:09:03 pm
@Roxana
Am fost acolo, “la Maria”.
Am vazut cativa indivizi imbracati “muncitoreste” dar cu “Adidasi straini” si care nu aratau a muncitori. Ei au fost cei care incitau la revolta. Tot dintre ei au fost si cei care au tras jos troleele de la tramvaie (la Maria era un nod de linii de tramvai de acolo se ramificau liniile in mai multe directii). Au facut asta, chiar la schimbarea schimburilor de lucru, cand tramvaile erau pline. Aceasta a avut ca efect ca o multime de oameni nervosi s-au strans brusc in acel loc. Si multe alte diversiuni din astea, inclusiv cu spargerea vitrinelor cu scule speciale, incendierea magazinelor, s.a.m.d.
Ar fi multe de povestit, dar e evident pentru toti cei care au trait momentul la fata locului ca s-au facut masiv provocari.
Tokes e(ra) doar un pion prin care ungurii sperau sa ia in final o bucata din Romania dezmembrata. Prin intermediul lui, ei voiau sa reorienteze nemultumirea ungurilor din Romania intr-o miscare iredentista. Ghinionul lor a fost ca au apreciat gresit “multiculturalitatea” existenta din Timisoara. Cand s-au prins si au incercat ceva similar la Tg. Mures era deja prea tarziu.
marți 16 decembrie 2008 la 4:14:36 pm
Bey @kk de K®
Norocul vostru e ca provocatori kk tine nu prea se mai exista printre ungurasii din Tg-Mures … Daca ar fi atat de galagiosi… cum iti faci tu curajul, doar, pe forumuri …instigand la diversiuni care vizeaza integritatea teritoriala a Romaniei…. din nou taranii din Ibanesti si nu numai, bauti sau cu mintea limpede, ar iesi pentru a apara ceea ce stramosii lor au realizat cu grele sacrificii-UNIREA CU TARA!
Mizerabilule! Esti doar un avoist vorbitor de limba romana!
marți 16 decembrie 2008 la 5:18:02 pm
@Draghi Puterity
Inteleg acum de ce esti asa mare fan Adrian Nastase. Reprezinta continuitate nu? Iti lipseste inteleg..
Ca romanii, saracii, erau incapabili sa se revolte, si níci nu aveau de ce-a fost nevoie de muncitori cu adidasi staini nu? Ba de rusi, ba de CIA ba de dracu numai de romani nu.
Tokes e un poin dar pionul care a darimat regele comunist. Ca la un joc de domino. Acolo a inceput totul. Nu-i luati meritul asta oricit de discutabila ar fi activitatea lui acum. Oamenii aia din grupul initial de la locuinta lui au avut cel mai mare curaj, au fost primii, nu au fost la gramada. Nu trebuie bagatelizati doar ca sint unguri sau asemanator.
marți 16 decembrie 2008 la 7:03:13 pm
Roxana, prea tarziu, raul a fost facut. Ziarul atat cat a fost, nu mai este. Imi pare rau si caut altceva… Nu din intamplare vorbesc despre asta tocmai aici. Presa libera a fost singurul lucru castigat de oamenii de rand dupa 89. Cand acest castig nesperat a inceput sa se piarda, cu toate semnalele de alarma trase de unii sau altii, prin mogulizarea presei si prin indepartarea celor care aveau o opinie, un obraz si o coloana verticala, revolutia a inceput sa se stinga si sacrificiul tragic al atator oameni sa devina inutil… Ceea ce se intampla acum este de fapt ultimul spasm al unei prese muribunde, candva libera: raman sefuletii, acesti kapo, prizonieri cu sapca ai sistemului corporatist si cativa copii care dupa ce ca nu mai stiu meserie si rumega comunicatele agentiilor de presa, mai sunt si speriati ca-si pot pierde oricand locsorul caldut.
marți 16 decembrie 2008 la 7:17:26 pm
@ Florian. Partea proastă e că va trebui să rânim după ei. Şi vor lăsa tone de mizerie. Îşi bat joc de ţară, iresponsabilii.
@ Zexe. Te-am mai invitat să-ţi exhibi impertinenţele la mama ta acasă care a eşuat în privinţa educaţiei tale. În mod evident nu citeşti forumul, dar îţi permiţi să emiţi tot felul de afirmaţii pline de tupeu găunos. Numără-ţi degetele de la mâini şi întreabă-te dacă ai citit atâtea cărţi măcar. Scade romanele poliţiste şi revistele porno. E ultima oară când îmi pierd timpul cu tine. Te lamentai, ziceai că te cari în Congo dacă PD se aliază cu PSD şi acum vii cu diversiuni de doi bani, în apărarea unui derbedeu de securist care îţi guvernează creierii complexaţi de domni, adevăraţii bărbaţi. Nu mârlanii ca tine şi ca idolul tău. Dacă oamenii ăia nu ieşeau în stradă, impertinentule, nu era nici lovitura de stat şi tu ai fi stat acum cel mult la salubritate. După cum te duce capul furajat cu propagandă.
@ Draghi Puterity. Ce bine era – nu-i aşa? – să nu se fi întâmplat toate astea şi bravul popor să-şi fi pupat în continuare în kur iubitul conducător.
@ Tio. Ce-ţi veni cu Adrian Năstase? În rest, ai dreptate, din păcate românii erau incapabili să se revolte şi au avut nevoie şi de Tokes, şi de ruşi, şi de Bush. Dacă nu ne împingea cineva de la spate am fi fost Cuba Europei.
@ Ştefan. Îmi pare extrem de rău, chiar mă revoltă la culme vestea rea pe care ne-ai dat-o. Tu eşti out – un om de caracter – iar tot felul de devertebrate produc şi realizează emisiuni şi alcătuiesc publicaţii mincinoase. E chiar vestea cea mai proastă pe care o putem avea, pentru că libertatea de expresie, libertatea presei era cel mai important lucru câştigat.
@ Plano. Să nu exagerăm!
marți 16 decembrie 2008 la 7:26:40 pm
@Draghi Puterity
Nu comunismul il apasa asa de tare pe reformatul Tokes… cat Trianonul! Si speranta ca in valvataia declansata… se va fi topit si acel “petic de hartie” care-i tine si astazi in doliu pe iredentistii maghiari
Kommunismi ei ole painostaa niin vaikea formatoida Tokes … Trianon kissa! Ja toivon, että roihu laukeaa … on sulanut ja että “silputaan paperia”, joka on sinulle tänään surun Unkarin iredentistii
marți 16 decembrie 2008 la 7:38:11 pm
@Roxana, daca o excludem din discutie pe mama mea, pe Basescu, si epitetele elevate la care faci apel, ai si alte argumente care sa iti tradeze eruditia? Eu macar am fost discret si am ocolit cu greu sa te intreb din ce carti ai imprumutat limbajul cu care faci dovada inaltei tale culturi.
Faptul ca folosesti un limbaj de strada, nu iti atribuie si virtutile celor care au iesit in strada in Decembrie 89.
marți 16 decembrie 2008 la 8:25:15 pm
@Plano. Fără voi, n-ar avea nici un succes. Nu vezi că vă provoacă? Şi cu mult succes.
Şi nu mai folosi termenul iredentism, fiindcă îi faci jocul, înseamnă revendicare legitimă.
@zexe. Limbajul pe care l-am folosit în raport cu tine este extrem de elevat, atât în general, cât şi în particular, faţă de ce ai merita. Poate aşa ai înţelege. Deşi nu cred că ai putea pricepe ceva, din moment ce ai venit pe blogul meu pornit să spui că Băsescu trebuie să facă orice ca să instaureze dictatura personală. În rest, diversiuni cu care chiar nu-mi pierd timpul. Tu te poţi închina în continuare la idolul tău de bordel.
marți 16 decembrie 2008 la 8:43:16 pm
@zexe
Acum serios vorbind, din surse sigure, am aflat ca Basescu nu a privit revolutia la TV, in pijama, cum sustine, ci a fost deghizat in muncitor anti-terorist, echipat cu arma cu luneta si gloante de inox ( sa nu faca mortii tetanos) cu care impusca liberalii si taranistii si fete de la APACA, de ciuda ca stia ca vor vota cu Roman. De fapt, el il cauta pe Tariceanu ca sa’l impuste, pentru ca a aflat ca la el acasa se va trada PNL-ul lui Campeanu si se va forma PNL-AT………
marți 16 decembrie 2008 la 8:47:31 pm
marți 16 decembrie 2008 la 8:48:35 pm
@Militianului Plano
Stramosii betivilor din Ibanesti, au luptat pentru unirea cu Regatul pentru ca erau beti. Ardealul a fost luat cu japca, iar Iuliu Maniu a fost tradat de liberalii lui Bratianu, asa cum actualii liberali ( AT) l’au tradat pe Campeanu, Alianta si cam tot ce a miscat in jurul lor.
Ti’am mai spus ca eu nu vorbesc climba romana ci Ardeleana….
marți 16 decembrie 2008 la 9:05:52 pm
@Tio
Tu intelegi ce vrei tu (sau ce poti tu) sa intelegi. Pentru mine Nastase nu reprezinta continuarea regimului ceausist, ci opusul sau. Daca cauti un urmas demn de Ceausescu, iti propun sa mizezi pe Basescu.
Revin la Revolutie. Evident ca lumea era din ce in ce mai nemultumita la sfarsitul anilor ’80. Si poate s-ar fi ajuns candva la explozie si fara “catalizatori” din afara (dupa unele indicii in primavara lui ’90). But this was not the point in mesajul meu. Ce spuneam eu e ca agentzi provocatori au existat si au participat activ la evenimente. Si ca ungurii aveau agenda lor proprie. Nu ii desconsider, remarc doar ca interesele lor erau contrare celor romanesti.
Apropo, ne cunoastem de undeva? Ne-am mai conversat virtual? Sau ma admiri atat de mult incat imi stii pana si preferintele politice?
@Rox
Pe mine ma scarbea profund atat cultul personalitatzii cat si inversiunea valorilor, mizeria, regimul totalitar, ma rog, tot ansamblul de fenomene care sunt numite acum generic “comunism”. Banuiesc ca si pe tine, ca si pe orice om normal.
Unde vederile noastre probabil se despart e cu ce trebuia inlocuit acel regim. Eu nu cred nici in monarhie si nici in revenirea la un regim de tipul celui interbelic (alternantza tzaranist liberala). Cred in ceva nou. Intr-un liberalism modern, inteligent, vital pe scena globala, completat cu elemente sociale (absolut previzibil pentru cineva care si-a cladit succesul singur, prin forte proprii, de ce insisti sa ma vezi altfel?). Am avut impresia ca dupa balbaieleile inerente tranzitiei asa ceva incepea sa se cristalizeze in Romania, in sfarsit, in timpul guvernarii Nastase (2000-2004).
Dar, cum iti mai spuneam pe aici, sunt de parere ca o disputa pe tema dreapta-stanga e in acest moment, in cazul Romaniei, prematura. Noi inca mai trebuie sa rezolvam disputa normalitate-anormalitate. Uitandu-ma le ce se intampla azi in tzara, ma tem ca nici macar pe asta nu o mai putem castiga.
@Plano
De acord cu primul paragraf. Pe al doilea nu il inteleg, nu stiu, din pacate, nici o limba slava.
marți 16 decembrie 2008 la 9:20:29 pm
Timisoara ca Timisoara.
Ce cauta afurisitul de popa papistas in memoria romanilor. Acest antiroman nu trebuie pomenit in fata greu incercatului popor roman.
PS Cum mai este cu pamanturile Banatului luate de straini si cultivate cu rapita ?!
Asta, apropos, de Libertate.
Din satul meu de 2000 de oameni, au mai ramas vreo 300-400 de “sans espoires”. Din cele 4 000 de hectarea ale locuitorilor lui au mai ramas necaparate de straini vreo 20-30 dintre care 3 ale mele. Asta formal, caci in fapt au fost luate si alea.
Niciodata nu s-a dat la nimeni titlu de proprietate pe vreun petic de pamant de acolo.
Asta numeste domniia ta Libertatea ?
Si-mi mai pune mot si poza popii aluia afurisit ?
marți 16 decembrie 2008 la 9:22:46 pm
@Plano
Pentru minciunile vehiculate de presa Jugoslava in timpul evenimentelor din dec 1989 si-a primit cemerita. Dezintegrarea Jugoslaviei.
marți 16 decembrie 2008 la 9:45:05 pm
@K. Prostuţ, a spus-o chiar Băsescu, la tv, că el a văzut revoluţia la televizor, în pijama, cu o sticlă de whisky la bord.
În rest, ai o logică la fel ca şi a turmentatului pe care îl adori.
@Draghi Puterity. Exista structura celor trei partide: conservator, PNŢCD, liberal, PNL şi social-democrat, PSDR. Dar a intervenit impostura FSN.
@geomarz. Înţeleg că preferai vremea lui Ceauşescu?
marți 16 decembrie 2008 la 10:17:07 pm
@Roxana
Cunosc si acest sens care s-a dat notiunii de iredentism de cei care s-au dat cu binisorul pe langa cele ude mereu; le suna atat de urat ungurilor incat s-a oficializat gaselnita ca iredentism ar insemna pretentii teritoriale legitime.
Sensul italian, original, al cuvantului este cel de teritorii locuite de conationali si neeliberate.
In diplomatie cand declari ca nu ai pretentii teritoriale asupra vecinilor transmiti ca nu doresti teritorii care nu ti-au apartinut niciodata. Nimic mai mult! Afirmatia nu exclude dorinta de a recupera teritorii care ti-au apartinut candva.
Cam asa trebuie traduse declaratiile vecinilor nostri… ca nu au pretentii teritoriale asupra Romaniei . Si noi am folosit acelasi limbaj in relatiile cu Uniunea Sovietica si il folosim in relatiile cu tarile succesoare ei.
@Draghi Puterity
Nu este o limba slava ci una pe care cu usurinta o poate intelege si diversionistul avoist @k( si Ungaria a avut si are o Securitate, nu?)
marți 16 decembrie 2008 la 10:29:21 pm
@Plano. Porneşte de la irredenta italiană. Trieste, alea-alea.
marți 16 decembrie 2008 la 10:45:52 pm
Roxana si Draghi Puterity
L-am citit pe Draghi Puterity la tov Nastase si nu m-am putut abtine, sa facut lumina
Povestea cu rusii e cel mai mai mare exemplu de desconsiderare fata de romani. De fapt va plac si mai putin decit ungurii? Exact asta faceti si acum:ii considerati pe romani incapabili de o opinie/alegere pertineta.
marți 16 decembrie 2008 la 11:15:59 pm
@Roxana. Alea-alea fiind Tirolul de Sud, Trento… exemple foarte dragi vecinilor nostri.
marți 16 decembrie 2008 la 11:39:25 pm
@Tio. Ce să-i faci, nimeni nu-i perfect.
Numai poporul român e perfect, ca şi pe vremea lui Ceauşescu; răbda perfect, stătea la coadă perfect, spunea bancurile servite de Securitate perfect, se delimita perfect de orice opozant sau disident, care erau doar nişte nebuni izolaţi în dispreţul lor faţă de poporul român pertinent.
Mie îmi plac foarte mult ungurii, am spus-o şi o repet. Cu plăcere.
@Plano. A fost o prostie chestia-aia că noi n-am avut revendicări “faţă de Uniunea Sovietică”. Care?! Aia cu care s-a grăbit Ilici să semneze tratat când era cu un picior în groapă? Sunt curioasă dacă îmi va răspunde vreodată Adrian Năstase cu privire la acel tratat. L-am întrebat de 2X pe blogul lui.
miercuri 17 decembrie 2008 la 12:41:31 am
@roxana
Cand revendici o casa sau un teren in justitie se cheama ca, desi ai drepturi( acte de proprietate) asupra lor, casa sau terenul nu sunt in posesia ta ci a altuia si posesorul nu vrea sa ti-le dea de buna voie. Soliciti instantei si autoritatii statale sa-ti acorde si posesia imobilelor.
Cam asa stau lucrurile si cu revendicarile teritoriale. Cand afirmi ca ai revendicari teritoriale esti deja in conflict juridic cu statul care are posesia teritoriilor pe care le revendici. De aceea, cand vrei sa nu-l superi pe cel cu care negociezi, eviti termenul de revendicare teritoriala si-l inlocuiesti cu cel din care rezulta ca nu ai pretentii teritoriale…
Poate ca domnul Nastae iti va raspunde… ca doar este profesor de Drept Public International.
miercuri 17 decembrie 2008 la 12:46:51 am
@Plano. Deci, renunţi la drepturi. Sau cum?
Şi la faza asta cu nesupăratul URSS şi al ruşilor chiar m-ai înfuriat. N-ai vrea să auzi complimentul adresat. Lor, evident.
miercuri 17 decembrie 2008 la 1:02:41 am
@Roxana
Cand spui ca nu ai pretentii teritoriale este un subterfugiu prin care nu renunti la drept.
Pretentii teritoriale insemnand teritorii care nu ti-au apartinut niciodata si nu ai niciun drept juridic asupra lor.
miercuri 17 decembrie 2008 la 6:11:47 am
Multumesc Roxana
Ai curaj.
miercuri 17 decembrie 2008 la 7:19:38 am
@marcus
Comentariul de ieri, de la ora 2:30:01 iti era adresat.
@Roxana Iordache
Iar cel de la ora 3:43:23 pm era pentru tine. Dar tu vad ca te-ai prins.
@Amandoi: asa-s eu martea, in alea trei ceasuri rele; incercati macar voi sa ma-ntelegeti, ca eu de mult ma caznesc si nu-mi iese deloc.
miercuri 17 decembrie 2008 la 10:40:43 am
In decembrie se atinge apogeul dispretului fatza de romani…
iar anul asta, cu alegerile, romanii primesc o portie dubla. E cadoul lor de Craciun.
Nimeni, absolut nimeni- nici macar romanii-nu are o parere buna despre romani.
Acest dispret, total nejustificat, este cheia care explica tot ce se intimpla, sau nu se intimpla, zilnic in Romania. Dupa cei care o practica evenimentele din decembrie au fost provocate de oricine altcineva decit de romani. Ca ar fi: KGB, CIA, Mosad, ca ar fi lovitura de stat, ca ar fi Securitarea. Oricine numai romani sa nu fie. E ca si cum exista frica ca ar trebui tratati ca oameni, odata recunoscuta contributia lor evenimentele din dec ‘89.
Nimeni nu are nici o obligatie fata de ei daca sint considerati in continuare incapabili, fricosi, imaturi, needucati si altele. Jocul de-a democratia continua si promisiunile electorale sint tot atit de generoase si lipsite de obligatii ca si urarile de Anul Nou. Continua la nesfirsit. O demonstreaza ultimile alegeri.
miercuri 17 decembrie 2008 la 11:10:10 am
@Tio
Stiu sigur ca securistii sunt de vina pentru actualul mediu socio-politic din Romania. Iar dintre securisti cei mai “implicati” sunt cei care provin din mediile fara valori umaniste: moldovenii si oltenii, care au ramas cu constiinta retardata (pe toate planurile). Astia au gasit mediul cel mai propice pentru a parveni in diverse forme (functii, educatie, beneficii materiale, putere, influenta, etc.) in cretinul mediu “proletar”. Acum noi inca mai tragem ponoasele si nu-mi pare ca idiotii astia au fortele slabite. Iluminismul inca nu a ajuns in Moldova si Oltenia. (Aveţi curajul de a vă folosi propriul simţ al raţiunii!” – acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).) Spiritul gregar caracterizeaza viata sociala in Romania pentru ca este mai usor ca niste cretini lobotomizati sa se adune in jurul imbuibarii (ca sursa a bunastarii) decat sa isi asume o constiinta proprie bazata pe ratiune in locul instinctelor biologice. Mi-e greata …
miercuri 17 decembrie 2008 la 11:54:15 am
@Bic, a ajuns la mine, eu sint molovean. Romanii, mai ales cei din Moldova si Oltenia, sint victime. Saracia face victime. Degradeaza. Nu poti acuza victime. Ei ,cel putin, au o scuza:nu stiu cum. Cei care i-au adus, si ii tin, in starea asta sint cei vinovati. Uite-te la televizor! Se perinda acolo in fiecare zi. Si sint admirati si invidiati si slaviti aici pe bloguri…..
Si ce au facut sau fac cei care stiu sau cred ca stiu?
miercuri 17 decembrie 2008 la 12:36:00 pm
@Tio
Am mai invocat principiul Pareto pe acest blog. Functioneaza si pentru moldoveni. Cat despre circumstantele ce au facut posibila acesta “apreciere” a mea ai dreptate. O populatie adusa la limita umanului (dpdv al traiului ma refer) este victima inclusiv a manipularilor. Totusi, pe tema securistilor si parvenirii, eu am perceptia ca majoritatea celor pe care ii blamez eu atat de vehement provin in mare parte din acele regiuni, respectiv Moldova si Oltenia. Populatiile din aceste regiuni au o mare-mare problema de perceptie a eticii si moralitatii (si de aplicare). Aceasta deriva din educatia pe care in general o refuza cu inversunare. Acesti oameni se complac in acest mediu. Iau aproape intotdeauna calea usoara. Se incred mai mult in superstitii decat in puterile proprii. Asteapta ajutor in loc sa purceada la actiune. Stiu ca nu sunt eu ala “model”, si nici cel in masura sa fac judecati – dar sunt om si nu ma pot abtine sa nu spun ceea ce “vad” eu. Este foarte posibil ca eu sa “vad” gresit lucrurile, dar deocamdata nu am gasit argumente in acest sens. Ba chiar din contra. Te rog sa nu interpretezi parerea mea ca o jignire ci ca o observatie. Si te mai rog sa ma scuzi daca te-am jignit. Asa este parerea mea si asa o exprim. Nu sunt un “faurar” de vorbe. Lexiconul imi este limitat.
miercuri 17 decembrie 2008 la 12:54:54 pm
O spun si eu din cind in cind…speranta mea e de la ardeleni:Morar, Kövesi si acum sper si Boc. Dar ardelenii au avut vremuri bune:vezi urbanizare, industrializare etc, in moldoveni s-a tras cu tunul…. Nu e vorba doar de a vrea;e vorba si de ati permite sau de ati fi permis.
In rest daca vrei o marioneta atunci aduci un moldovean ambitios sau un muntean complexat
Cit despre cei multi atita timp cit Romania nu este in stare sa ofere alternative nu se va intimpla nimic semnificativ.
miercuri 17 decembrie 2008 la 1:05:32 pm
@Tio
Ai dreptate. Probabil ca vremurile imputite pe care avem norocul sa le traim ma influenteaza in sensul denaturarii perceptiei asupra realitatilor. Poate ca alienarea provocata de niste cretini m-a afecteaza si pe mine. De fapt nu imi vine sa cred ca niste interese meschine imping oamenii pana unde s-a ajuns in politica zilelor noastre. Pentru mine politicienii impreuna cu cei care ii sustin nu sunt decat niste ciocoi prefacuti si imbuibati prin parvenire. Si intr-adevar, are si Ardealul “exemplare” suficiente …
miercuri 17 decembrie 2008 la 9:25:13 pm
@Tio
Pentru a te ajuta sa faci si tu diferenta dintre moldoveni, olteni si banateni te invit sa te pui la curent cu actiunile publice ce s-au petrecut astazi, 17.12.2008 in cateva orase din cele trei regiuni ale tarii. Banatenilor nu le trebuie nimic de la Romania decat libertatea de a-si decide singuri destinul. Romania ne tine de maini si de picioare. Din pacate … Ne-au colonizat cu moldoveni si olteni si acum aproape ca nici noi nu mai ne stim identitatea. In Timisoara in fiecare an se serbeaza “Ziua moldovenilor”. Le merge bine la moldoveni in Banat. Probabil ca au motive sa serbeze anual. Spune-mi cate orase moldvenesti serbeaza “Ziua Banatenilor”? Ma indoiesc sa gasesti unul. Nici in ultimii 1000 de ani nu vei gasi si nici in urmatorii 1000 de ani. Dintr-un singur motiv: banatenii au motive sa fie mandri ca-s banateni. Cred ca m-a luat valul “memoriei” revolutiei timisorene si probabil ca am un ton putin cam “rastit”. Pentru asta te rog sa ma scuzi.
miercuri 17 decembrie 2008 la 9:39:17 pm
@bic
Sintem la sfirsitul lui 2008. Oamenii circula. E un drept. Sint +2 mil de romani in afara. Sint straini la Bucuresti si la Timisoara. Am auzit ca somajul e aproape inexistent la voi. Cum sa creasca Timisoara si Banatul sa ramina fruncea fara forta de munca? Cum sa-i refuz unui moldovean sa cunoasca Timisoara? Eu personal ii datorez multe orasului – direct si indirect.
P.S. Nu mai pot raspunde aici mai departe. Nu mai pot intra pe blogul asta. E prea destructiv pentru mine.
Ma gasesti pe blogul meu daca vrei
joi 18 decembrie 2008 la 5:54:24 pm
Constat, din comentariile de aici, că teoriile lui Ceauşescu sînt deosebit de populare. Amintesc un citat din Proclamaţia de la Timişoara: “A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat” (punctul 13) http://www.revolutie.ro/proclamatie.html
Domnilor Marius Mina şi Zexe, Proclamaţia de la Timişoara tot agenţii KGB au făcut-o?
Cine-i curios de revoluţia din Timişoara poate găsi înregistrări audio şi video din decembrie 1989 la http://mariusmioc.wordpress.com/revolutia-din-timisoara-in-inregistrari-audio-video/
vineri 19 decembrie 2008 la 8:34:34 pm
Da, ca si cei cel putin 60% din romanii care au cunoscut vrmurile acelea.
vineri 19 decembrie 2008 la 8:35:37 pm
Dar totul a trecut. Drumul este fara de intoarcere.
marți 15 decembrie 2009 la 9:54:52 pm
[...] Poze preluate de pe Roxana Iordache Blog [...]
joi 17 decembrie 2009 la 8:06:32 am
In aceste zile cind se inplinesc 20 de ani de la REVOLUTIA de la Timisoara,doresc sa aduc un omagiu acelor oameni care au incercat sa schimbe soarta acestei tari.Si citesc aici o gramada de comentari superficiale si in necunostinta de cauza,a-s putea jura ca sint facute de securisti si pui de securisti care au deturnat idealurile acestei revoluti in interes PERSONAL,vezi milionari in euro de azi care au cunoscut sistemul si l-au folosit in in scopuri personale,prin devalizarea industriei si agriculturi din tara legi facute special strimb ca sa poata delapida FURA legal.Mari democrati a acestor zile,prezenti in toate partidele politice din Romania.APLICATI PUNCTUL 8 AL PROCLAMATIEI DE LA TIMISOARA
duminică 31 ianuarie 2010 la 6:55:51 pm
[...] Poze preluate de pe Roxana Iordache Blog [...]