Foto: Mediafax
Curtea Constituţională a respins, azi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de PRM faţă de Ordonanţa Guvernului privind trasarea colegiilor electorale.
A căzut, astfel, ultimul obstacol în calea susţinerii alegerilor la termen şi în sistem (cvasi)uninominal. PRM a făcut totul pentru a încerca să amâne alegerile şi să determine revenirea la sistemul pe liste.
Aliatul PD-L a suferit, astfel, o lovitură letală. Astăzi putem anticipa decesul PRM, care nu are nici o şansă să intre în Parlament.
Şi astfel, Măscăriciul de serviciu va rămâne pe dinafară. După ce a servit atâta vreme patria şi pe toţi preşedinţii republicii noastre, după care i-a bălăcărit – în afară de Ceauşescu, după care din nou i-a servit.
Acum îl linge pe Băsescu după ce l-a scuipat. Jucându-şi perfect rolul de element de contrast în Parlament, la condamnarea comunismului, ca să păcălească fraierii, mai ales pe “colegii mei intelectualii”, strâns uniţi în jurul conducătorului iubit şi în pericol să fie debarcat de cei 322 de tâlhari naţionali, reprezentanţi ai odioaselor grupuri de interese oneroase, împotriva cărora s-a ridicat cavalerul cauzei nepătate, Băse I al României.
Că C.V. Tudor îşi face meseria spurcată nu-i de mirare. Că îi stropeşte pe alţii cu noroi, nu-i nimic nou – culmea tupeului, să-l facă pe Ion Cristoiu turnător (care mă enervează uneori îngrozitor, cum a fost aseară când a vituperat împotriva dreptului de posesie a proprietăţii private, în ideea că poate se întoarce comunismul, dar asta-i altă poveste). După ce el, V.C.Tudor, a servit Securitatea cu zelul cel mai greţos posibil, revista “Săptămâna” fiind chiar oficina Securităţii! Acolo a fost maculată istoria ţării, a fost calomniat exilul românesc şi au fost batjocoriţi oamenii cinstiţi, care nu mâncau necomestibil ca slujitorii regimului comunist.
Revista “România Mare” a continuat “Săptămâna”. Vadim Tudor şi-a bătut joc de oameni, fără să suporte vreodată consecinţele. Înconjurat de toate rebuturile aparatului represiv. Şi nu-i întâmplător faptul că fiţuica abjectă şi partidul extremist au apărut chiar în timpul mineriadei din iunie 1990, chiar pe 16 iunie, în timp ce “România liberă” era interzisă, la cererea “minerilor” – pentru ca, ulterior, cel care a formulat cererea în numele lor, ing. Cămărăşescu, să recunoască public că e ofiţer de Securitate.
Deci, toate astea nu mai surprind. Nu surprinde nici – dar e revoltător – faptul că Realitatea TV îi găzduieşte spaţii ample, de ore în şir, lui Vadim Tudor, de când cu pactul PD-L-PRM, în legătură cu care preşedintele Băsescu a declarat la TVR că s-a simţit “umilit”, dar n-a protestat împotriva susţinerii pe care i-o acordă Vadim Tudor. Care face, la propriu, spume pentru Băse la Realitatea TV. PRM piere pe propria-i limbă.
Intolerabil – dar fără reacţie publică, până acum - e faptul că, azi, Vadim Tudor a tunat şi a fulgerat aproape o oră, pe marginea durerii minerilor de la Petrila, evocând, cu tupeu nemărginit, sfârşitul anului 1999 şi glorificându-se pentru atitudinea de atunci, pretins pacifistă, când în realitate a incitat, în plin Parlament, la lovitură de stat, făcând apologia infracţiunii, adică a acţiunii paramilitare a minerilor şi chemându-i în Capitală ca să dea jos Guvernul şi Preşedintele.
Preşedintele Constantinescu a fost pe punctul să declare stare de necesitate, dar datorită unor profesionişti – nu în ultimul rând, a celor din SRI, a rezolvat criza şi a stopat răscoala unor mineri manipulaţi demenţial de deşeurile vechilor structuri, disperate de perspectiva aderării la NATO. Preşedintele Constantinescu a greşit atunci că nu a acceptat ca C.V. Tudor să fie arestat, iar partidul lui, interzis pentru subminarea puterii de stat şi alte infracţiuni criminale la adresa statului de drept.
Mai mult, Emil Constantinescu nu a intrat în cursa pentru un nou mandat prezidenţial, favorizând situaţia scandaloasă a unei finale Iliescu-Vadim Tudor.
Ar mai fi de zis câte ceva. Nu mai zic acum decât că sper să se pună capăt, odată pentru totdeauna, carierei politice a acestui personaj incalificabil, care va rămâne, oricum, cu fiţuica lui abjectă, pentru că se vor găsi în continuare fosile securiste să-l sponsorizeze. Iar cei calomniaţi vor greşi, probabil, în continuare, refuzând apelul la justiţie contra calomniatorului de serviciu. Personal, regret că am renunţat la continuarea acţiunii judiciare pe care am iniţiat-o în 1996, în solidar cu alte persoane ale căror nume fuseseră publicate pe o listă a “trădării de ţară” în “România Mare”.
Mai adaug şi că mi-a fost foarte ruşine pentru faptul că, după ce, ani în şir, scrisese lucruri de-o mizerie inimaginabilă despre mine şi mama mea în “România Mare”, anul trecut, în mai multe rânduri, inclusiv la o conferinţă de presă, Vadim Tudor m-a lăudat. De ce credeţi? Pentru “curajul de a spune lucrurilor pe nume la adresa lui Băsescu”. Aliatul lui de azi. Care ar fi cazul să se delimiteze. Măcar din pragmatism, adică fiind conştient că suporterul lui înspumat e loser, neavând cum să mai intre în Parlament. Datorită votului uninominal pentru care chiar preşedintele Băsescu a militat. După ce l-a blamat. Dar asta-i altă poveste. Măcar de-ar ţine de mintea de pe urmă.

marţi 18 noiembrie 2008 la 7:07:57 pm
Sa faca tone de spume, il putem folosi ca extinctor , are si fatza de pompier saracul suferind
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:13:55 pm
Vadim este Termin@tl , e dus r@u de tot. Se m@i po@te f@ce cev@ in privint@ lui?
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:15:04 pm
@Marius Mina. Să singă focul din sufleţelul … cui?!
@YOD@ BLOG.
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:20:27 pm
Sa-l stinga pe Basea cand i se aprind bujiile dupa Nutza Chivas
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:21:45 pm
@Marius Mina. Neah, a zis că trece pe Logan şi pălincă.
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:22:08 pm
trecut pe show biz
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:23:14 pm
@Marius Mina.
marţi 18 noiembrie 2008 la 7:27:23 pm
Sau asta;
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:13:44 pm
Pai da mai Roxana, ca nu-l mai suport pe retardul asta, cand era mai oligofren era mai simpatic, acum a devenit mai simpatic.
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:26:11 pm
Ai pus o ditamai tulumbă de pompieri pe el, Roxana. Am văzut crizatul la Realitatea. Este un mort viu.
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:42:50 pm
Aooleoooo si vaaai de nooi! cine ne mai apara de unguri??
)))))))))))))))))))
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:45:57 pm
O sa ne lipseasca individu`. Nu de alta dar aducea o pata de culoare parlamentului.
PRM, RIP
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:48:54 pm
E trist pentru el ca, dupa atatia ani si o candidatura la presedentie, sa intre pe linie moarta. Totusi, televiziunile mai fac rating cu el. Nu trebuie sa le dezavuam. Poporul cere circ, nora pentru mama, teste de fidelitate, manele, curat – murdar, Tatulici cu premieri, elodii etc. si etc. Apropo de Tatulici, mi se pare total depasit. De fapt cam toti moderatorii de la Realitatea au ceva probleme de la un timp. Si nu numai ei. Cat despre Vadim, poarta stigmatul lui Le Pen si al austriacului mort in accident de masina in conditii suspecte. Unii spun ca era un pic baut. Discutabil. Extremele, ca sunt de dreapta sau de stanga, au inceput sa nu mai fascineze populatia. Lumea simte nevoia de liniste si de confort. Vorbele mari nu mai aduc voturi, aviz celor care in cap au lovituri de stat. Lumea asculta, vede, dar in intimitatea ei a inceput sa analizeze cu responsabilitate orice aspect. Ne place circul dar nu vrem sa existe in viata noastra. Incet, incet aceste personaje se autoexclud. Mesajul lor nu mai este pe gustul nostru. Asteptam altceva.
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:52:59 pm
Sondaj alegeri parlamentare.
marţi 18 noiembrie 2008 la 8:57:59 pm
Roxana are perfecta dreptate in privinta acestui jeg uman, acestei scursuri a fostei si actualei securitati. Inainte de lovilutie a fost un pupincurist de exceptie, dar ticalosia lui a atins forme paoxistice in organul de presa al Manastirii Secu, in saptamana securistului eugen barbu. Adevarata lui cariera politica incepe abia in 1991, cand securistii au hotarat infiintarea unui partid nationalist, xenofob care sa preia ideologia comunist-nationalista de mucava. Revista lui romaniamare a devenit cea mai ordinara fitzuica care facea apologia falsului patriotism, adevaratei uri fata de maghiari. Principalul rol al sau a fost de fapt DISTRUGEREA OPOZITIEI, adica a partidelor istorice PNL si PNTCD. Tot ce nu putea sa zica ilici despre liberali si taranisti pe viu grai sau in presa o facea wctudor! Adica toate atacurile de neimaginat ale unui partid care se vroia democratic precum fsn-ul erau facute de romaniamare prin revista cu acelasi nume! Acest partid era doar o aripa fesenista, un fel de divizie securista care sa atace adevarata opozitie a partidelor istorice cu cele mai murdare arme! Toate atacurile din romaniamare au avut ca tinta pe toti intelectualii care nu facusera compromisuri fata de fesenisti si care aveau curajul sa infrunte regimul ilici.
In plan politic si-au devoalat rolul de anexa fesenista in perioada guvernarii vodcaroiu, pe vremea patrulaterului rosu! Pentru cei mai tineri le aduc aminte componenta: fdsn, prm-oaza declarata a securistilor, punr- celalalt partid nationalist antimaghiar si psm- partidul nostalgicilor comunisti. Aceea a fost guvernarea in care ilici a avut toata puterea in mana si a dus Romania de rapa! Cosmarul fesenist s-a terminat pe 17 noiembrie 1996, ieri implinindu-se 12 ani de la data alegerii lui Emil Constantinescu. A urmat pentru wctudor lupta de guerilla, pe viata si pe moarte, impotriva fortelor democratice care guvernau tara. Dupa un an de schimbari radicale promovate de bravul guvern Ciorbea a urmat atacul la baioneta dus de fortele securistice si retrograde grupate in jurul lui ilici. Astfel, misiunea de distrugere a acelui guvern a fost dusa la bun sfarsit de nemernicul ba-secu, dupa o lupta incredibila care a durat 3 luni! Ce a urmat mai apoi in vremea securistului radu vasile nu mai merita comentat. Retragerea lui Constatinescu din cursa prezidentiala, in vara anului 2000, a fost lovitura fatala data CDR. Securistii au castigat jocul, in finala ajungand ilici si wctudor! Ha ha ha ha ha (hahait basescian)
Alegerea lui ba-secu in 2004 a schimbat intreaga scena politica. Daca pana atunci securistii l-au aparat pe ilici timp de 15 ani, ei au schimbat macazul in favoarea lui ba-secu! Ce putea sa faca trinebunul? Nimic altceva decat sa raspunda la ordinele securistilor, adica sa faca jocul lui ba-secu!
Pentru multi a fost o surpriza recenta alianta a rusinii intre Partidul Derahat si ba-secu. Pentru mine n-a fost o mare surpriza, intrucat imensa potlogarie intre ba-secu si wctudor a inceput mult mai devreme. Va amintiti de celebra sedinta de condamnare a comunismului, din 18 decembrie 2006? Circul facut atunci de wctudor la adresa lui ba-secu n-a avut alt rol decat de a-l legitima pe ba-secu ca luptator impotriva comunismului! Adica cine era impotriva lui ba-secu era de partea lui wctudor. FALS!!! Am asistat la o sceneta securistica penibila care sa-i confere lui ba-secu o aura de anticomunist pe care n-a avut-o NICIODATA! Acela a fost momentul cand s-a vazut clar ca ba-secu si wctudor sunt pe o mana, anul asta doar s-a oficializat relatia.
In momentul de fata wctudor este mort politic. Eterna scula a securitatii si-a jucat cu brio rolul, urmand sa iasa din scena. Oare? Alianta dintre pedelepre si peremisti n-a avut alt scop decat acela ca portocaliii sa preia din mers acest electorat nationalist si xenofob. Nu m-ar mira ca wctudor sa intre pe fata in Partidul Derahat, nu cred ca va disparea din politica. Sa nu uitam ca pedistii au inghitit fara noduri in gat partidul securistilor lui magureanu. Ati uitat cumva acea potlogarie? A uitat cineva ca sconcsul politic TALPES candideaza pe listele pedeleprelor? In acest moment Partidul Derahat este un simplu CONTAINER POLITIC, unde se aduna toate jegurile politice si securiste, asa precum toate aceste jeguri erau adunate in 1990 in fesene, in jurul lui ilici. Spre deosebire de Rox, continui sa cred ca pentru wctudor ,,sfarsitul nu-i aici”, vorba marelui artist Florian Pittis.
marţi 18 noiembrie 2008 la 9:23:08 pm
Asa sa ne ajute Dumnezeu, doamna.
Mama lor…
marţi 18 noiembrie 2008 la 11:31:58 pm
Cum s-or simti stolo-bocii pe Arca lu` Base, pe care si-a gasit salvarea si fiara sfasiitoare de anticomunisti, Vadim?!
Un lucru e clar. Vadim le-a luat piuitul. Stau ascunsi, nu comenteaza pe tema colaborarii cu Vadim !
Nu ma refer atat la politicienii portocalii, au trecut ei intr-o zi de la stanga la dreapta, cat la simpatizantii lor! Mai ales in virtual… PRM si Vadim erau un subiect de atac preferat… cu care improscau preopinentii. Stropii i-au murdarit si pe ei.
Daca mai insista Vadim, cat de bogata are gura…nu numai ca-si ia electoratul inapoi de la Basescu….ba chiar mai mult decat a fost !
marţi 18 noiembrie 2008 la 11:50:53 pm
Ce sa mai adaug. Nota 10 pentru articol, Roxana.
miercuri 19 noiembrie 2008 la 12:02:58 am
VC Tudor a luat o plasa mare cand a contestat la CCR,ordonanta urgenta a guvernului privind trasarea colegiilor uninominale,actiunea PRM,a fost respinsa,iar electoratulradical al acestui partid se va indrepta o parte la Traian Basescu si PD-L,celalalt mai moderat la celelalte partide,astazi a fost eliberat actul de deces al PRM,singura consolare a lui Vadim Tudor este ca a fost vicepresedinte al senatului vreo cateva luni!
miercuri 19 noiembrie 2008 la 12:23:32 am
@YOD@ BLOG. Eşti pervers. Car’vas’zică!
@Alexandru Petria,
@garcea. Păi te-ai prins că eu taman d’aia zic că e decedat, din cauza voastră.
@khris. Eşti simpatic.
@dan. Rating? Money.
@hendrix. Asta numai Dumnezeu ştie.
@Turambar. Thanks, sir!
@Plano. Ei, na! A slujit şi PDSR-ul et regimul Ilici, cât cuprinde.
@Ovidiu. Mulţumesc.
@octavpelin. E posibil să fie reşapat, dacă sistemul îl mai consideră util. Dacă nu, nu.
miercuri 19 noiembrie 2008 la 12:38:00 am
@Roxana.Rox,azi s-a sfarsit cariera de politician a lui VC Tudor!!!
miercuri 19 noiembrie 2008 la 12:42:16 am
Maama cum le arajeaza doamne-doamne pe toate. L-a bagat pe draku impielitzat in psalmi. N-are decit dupa alegeri sa recite la psalmi pan’ l-a lua hanul tatarilor.
Roxana abia de m-am abtinut sa nu folosesc alte cuvinte. L-ati pictat voi destul in comentariile de mai sus pe acest sublim pupincurist.
Daca nu intra in Parlament sa ne facem cruce cu ambele maini.
miercuri 19 noiembrie 2008 la 1:11:08 am
Un biet personaj,desi destul de inteligent si mai cinstit decit marea majoritate a alesilor,care a fost folosit pentru a intirzia aparitia unui adevarat partid de dreapta,tinind culoarul ocupat,desi PRM este un partid extremist de stinga. Cu toate acestea de multe ori in revistele lui au razbatut adevaruri pe care nu le puteai afla din alta parte. Electoratul lui radical ,mai ales a fost deseori derutat de piruetele pe care le facea cu usurinta,dar fara gratie(cum ar spune un critic inca treaz,adica in viata),iar cea mai surprinzatoare dintre toate ,inceputul dezastrului a fost ridicarea acelei statui la Brasov. Pe parcurs,gesturi care in mod normal trebuiau sa-l ridice in sondaje(circul din Parlament),in mod paradoxal i-au grabit alunecarea,iar intoarcerea la Pirat i-a fost fatala(Piratul nici nu s-a sters bine cu el si l-a si aruncat la cosul de gunoi al istoriei).Un exemplu trist,dar si imbucurator de risipire….
miercuri 19 noiembrie 2008 la 8:41:34 am
Mai pe scurt ,Vadim a fost pata de culoare de pe lenjeria intima a Parlamentului….
miercuri 19 noiembrie 2008 la 9:44:57 am
@Marius Mina. Cum ai găsit-o pe-aia cu taxele?
@octavpelin. Aşa se pare.
@Antoniu. Păi ca să intre i-ar trebui 7 la sută per total sau prag alternativ de şapte deputaţi şi patru senatori. Cam greu, hm?!
@Radu Humor. Super-concluzie.
joi 20 noiembrie 2008 la 8:07:24 pm
Roxana, mă îngrijorezi. Cum poţi să scrii că scoaterea în afara legii a unui partid parlamentar în 1999 ar fi fost o soluţie bună? Nu te deosebeşti prea mult de cei care cereau scoaterea în afara legii a partidelor istorice prin 1990.
Partidele trebuie lăsate să se compromită singure, conform principiului “pasărea pre limba ei piere”. Cîtă vreme există alegeri libere şi libertatea cuvîntului, numai cei care ştiu că n-au argumente vor să-şi reducă adversarii la tăcere prin metode poliţieneşti.
În rest, observ totalul tău dezinteres asupra situaţiei de fapt. Adevărul, dacă a fost sau nu Cristoiu informator al securităţii, nu te interesează.
Personal, îl consider pe Cristoiu mai primejdios decît Vadim Tudor. M-am exprimat împotriva lui Cristoiu încă de pe vremea cînd avea faimă de “anticomunist” şi “antiiliescian”, faimă care mie de atunci mi s-a părut falsă http://timisoara.com/newmioc/51.htm
joi 20 noiembrie 2008 la 8:31:36 pm
@mariusmioc. Mesajul tău a fost reţinut automat la moderare. Noroc că am verificat şi i-am dat drumul.
De ce crezi că poziţia ta e cea corectă, iar poziţia mea, îngrijorătoare?
Dacă vrei să afli vreodată statutul lui Cristoiu în raport cu Securitatea, atunci fereşte cauza de Vadim. Compromite tot ce atinge şi pentru asta e şi folosit. Nu mă îndoiesc că înţelegi ce spun şi nici nu mă îngrijorează dacă nu.
Situaţia de fapt … Drept să-ţi spun, tare m-am săturat de situaţia de fapt. Şi tare mult îmi doresc starea de drept. Adică, tot ce poate fi mai normal.
P.S. Principiul tău că partidele trebuie lăsate să se compromită singure constituie germenele sinucigaş al democraţiei, care a făcut, de altfel, cu putinţă şi ascensiunea lui Hitler. Democraţia trebuie să aibă sistem imunitar, Marius, altfel se sinucide.
vineri 21 noiembrie 2008 la 2:06:09 am
Roxana, orice lucru folosit prea des se devalorizează. Aşa şi cu comparaţia cu Hitler. Hitler a pornit un război şi a omorît milioane de oameni, Vadim n-a omorît pe nimeni, după informaţiile mele.
Ce-ar fi fost dacă PRM ar fi fost scos în afara legii în 1999, iar Vadim băgat în puşcărie? S-ar fi reînfiinţat PRM sub alt nume, Vadim poate ar fi cîştigat un proces la CEDO, iar popularitatea sa ar fi fost acum mult mai mare.
Eu am oroare de birocraţi ai statului care stabilesc cine e extremist, deci n-are drept la cuvînt, şi cine nu e extremist. Cei din ‘89 au fost etichetaţi ca extremişti-iredentişti-huligani, cei din ‘90 erau declaraţi extremişti-legionari-golani de către guvernul “liberalului” Petre Roman. Libertatea cuvîntului trebuie să existe pentru toţi, fără excepţie.
vineri 21 noiembrie 2008 la 6:37:55 am
FIti calmi!Nu face spume decat atunci cand ia Prozac.El e tribunu maaaa!Vajnik aparator de tzara popor si neam,strajeru’ mioritik a curburii Ccarpatilor!Copilul din flori a lui Decebal,a lui Iancu ,Horea ,Closca,Pintea,e Fiara palosului,Boldur,e STEFAN CEL MARE si MIHAI VITeazu”ma!Sa nu va luati de el,,ca dau cu voi de pamant!!Sau cu pamntu” de voi!:))))E mama cainilor orfani din tot Bucurestiu””E vorbaretzu’ cu arc.[adik dak il intorci cu cheia ,pai vorbeste nene!!]dak nu e scandal,nu traieste,nu respira,nu vorbeste,e catranit si mahnit,ai lipseste obectu” muncii,dak nimeni nu zice nimik rau de tara someaza,se estompeaza,devine diafan,se topeste,se chirceste,nu mai filozofeste,:)))
El e vadim cel carpato-danubiano-pontic-mioritic.
vineri 21 noiembrie 2008 la 11:49:24 am
Problema cu Vadim, e ca subordoneaza nationalismul romanesc, necesar in contrapondere la excesele globalizarii, propriului ego. Oare cum ar arata un PRM condus de Bolcas?
sâmbătă 22 noiembrie 2008 la 3:03:26 am
PRM ar arta moale si baligos ,fara fibra,Vadim e muschiu’ si meningele partidului.:)