Foto: AFP
Ieri, la reuniunea Organizaţiei pentru Cooperare “Shanghai”, de la Duşanbe, Tajikistan, cele şase ţări componente – Rusia, China, Kazakhstan, Kîrgîzstan, Tajikistan şi Uzbekistan – au adoptat o declaraţie comună în care se elogiază faptul că Moscova a adoptat acordul în şase puncte propus de preşedinţia franceză a UE pentru soluţionarea conflictului cu Georgia.
Deşi se salută “contribuţia Rusiei la procesul de pace din Oseţia de Sud”, nu se condamnă “agresiunea Georgiei” şi nu se face vreo referire la recunoaşterea independenţei regiunilor georgiene separatiste Oseţia de Sud şi Georgia, aşa cum solicitase Moscova.
Eşecul diplomatic al Rusiei se produce în pragul summitului extraordinar al UE de luni, 1 septembrie, în cadrul căruia se vor lua în discuţie sancţiuni la adresa Rusiei, conform declaraţiei ministrului francez de externe, Bernard Kouchner, citat de AFP.

vineri 29 august 2008 la 1:04:12 pm
Astept sa vad anctiunile impotriva Rusiei la summitul UE din data de 1 septembrie 2008.Declaratia organizatiei Shanghai ,din care face parte si Rusia are mai multe intelesuri,de vreme ce nu condamna agresiunea ruseasca impotriva Georgiei.
vineri 29 august 2008 la 1:09:00 pm
@octavpelin. Nu cred că puteau merge până acolo. E maximum ce puteau da, la ora actuală. Foarte important e că au ocolit referirea la independenţa regiunilor georgiene. Şi ai dreptate, UE trebuie să manifeste deopotrivă fermitate şi diplomaţie.
vineri 29 august 2008 la 6:06:19 pm
Toti cei care aplica Rusiei sanctiuni ,pina la urma se si autosanctioneaza .A ocoli inseamna posibilitatea de a o lua in ce parte vrei atunci cind imperativele ti-o cer ,sau interesele te obliga. Hai sa mai asteptam vreo citeva zile….
sâmbătă 30 august 2008 la 2:22:30 pm
Tarile din aceasta organizatie cunosc Rusia dar isi cunosc si interesele… China, in afara faptului ca nu poate sa sustina independenta acelor republici, nu vrea probleme cu partenerii de afaceri… iar celelalte republici stiu deja ce poate Rusia sa ofere. UE are acum o sansa unica pe care nu stiu daca o va fructifica. Sansa e de a vorbi pe o voce comuna. Din pacate, cu atatea state membre dependende de gazul rusesc, sunt foarte curios cum vor decurge lucrurile. Chiar si in EUObserver se arata ca si intre presedintele si prim-ministrul aceleasi tari (Polonia si Cehia parca) exista diferente de opinie in legatura cu Rusia asa ca lucrurile sunt departe de a fi foarte clare. Problema e alta: daca UE nu va reusi sa demonstreze ca poate sa impuna sanctiuni si ca vocea sa e asa de fantezie, nimic nu va impiedica Rusia sa-si faca jocurile pentru ca asul energetic va mai fi inca valabil mult timp pana cand UE va investi serios in surse alternative de energie. Pana la uma, conflictul cu Georgia e doar o metoda de a pastra asul din maneca si nu a permite UE sa gaseasca o alternativa spre gazul caspic.