Despre MARIUS MINA, zis şi Americanul, ce-aş putea să vă spun ca să înţelegeţi exact cine este?
Urmăriţi sau revedeţi imaginile cu el cascador şi veţi înţelege că este un om care a trecut, de mai multe ori, razant, pe lângă moarte.
Jocul cu moartea nu a fost o joacă. A fost un pariu cu sine şi pentru reuşita actului artistic. Adesea, imposibil fără el.
A avut şi roluri de actor. Păcat numai că n-a făcut DVD-uri cu acele filme. Ar fi meritat.
A jucat cu Adrian Pintea, de care-l lega o relaţie deosebită, o prietenie între oameni de caracter.
A fost rebel, nesupus de mic, în aşa fel încât chiar a fost exclus din UTC, performanţă cu care puţini se pot mândri.
Şi pe vremea în care lucra în cinematografie a profitat de profesia liberală pentru a sfida regimul comunist.
A fost la revoluţie şi eschivele în faţa morţii nu erau o noutate pentru el. A scăpat.
A participat la demonstraţiile de protest contra FSN, culminând cu cea din Piaţa Universităţii. După care a fost (re)luat în vizor de „organe”.
În consecinţă, după mineriada din iunie 1990, a plecat din ţară, împreună cu soţia lui, Liliana.
Dar nu a rupt niciodată legătura cu ţara, nu doar pentru că la Bucureşti sunt familiile lui şi a lui Lili.
Acum este manager la New York şi rămâne, totodată, la curent cu tot ce se întâmplă în politică.
Participă la acţiunile electorale ale republicanilor americani, iar, din România, compătimeşte cu ţărăniştii.
Se implică intens în campanii, când miza e mai mare şi când e mai greu. Cum a fost campania pentru realegerea primarului Andrei Chiliman.
Despre Marius Cătălin Mina ca prieten pot să vă spun că este desăvârşit. Un om pe care te poţi baza şi care îţi este mereu alături. Mai ales atunci când ai mai multă nevoie.
De ziua lui, îi doresc sănătate şi bucurii nenumărate, împreună cu Americanca.
HAPPY BIRTHDAY!
luni 7 iulie 2008 la 7:42:56 am
La Multi Ani cu sanatate !
Mi-au placut f mult editorialele lui Marius Mina adresate tonomatului Mafiei, Basescu…pe sufletul meu ! La mai multe !:smile:
luni 7 iulie 2008 la 8:40:40 am
La multi ani tovarase Mina!
@Roxana
Ok, am inteles felicitarea, dar nu pot intelge cum dracu este atât de desavârsit un rahat de om?!
luni 7 iulie 2008 la 9:20:20 am
la multi ani mai./
luni 7 iulie 2008 la 10:10:57 am
La multi ani, domnule MARIUS CĂTĂLIN MINA! Multa sanatate, sa iti ajute Dumnezeu in tot ceea ce faci, si sa ajungi sa iti doresti sa te intorci in tara nu numai de dorul nostru
luni 7 iulie 2008 la 12:17:54 pm
@Johnson@toader@Zexe. Mulţumiri pentru urări, la ei acolo e încă dimineaţa devreme.
@Presedinte al Boborului. Eşti chiar nesimţit şi ai merita din plin să te banez pentru mizeria-asta. Acum demonstrezi clar că eşi un om de nimic. Nici nu mă miră că eşti în limbă după jeguri politice.
luni 7 iulie 2008 la 12:54:05 pm
Sănătate. La mulţi ani!
luni 7 iulie 2008 la 2:02:07 pm
i-am scris pe blog dar nu trece.
luni 7 iulie 2008 la 2:06:04 pm
@Roxana
de ce ma jignesti? Ai terminat filologia, oare nu mai stapânesti termeni? Cum poti afirma ca un om este desavârsit?
luni 7 iulie 2008 la 2:27:34 pm
La mulţi ani, bani, mîţe şi zile senine pentru americanul cu suflet latin şi “jumătatea” lui!
Şi un cîntecel suav pentru întreaga familie:
luni 7 iulie 2008 la 2:30:06 pm
@ALL
Merci pentru urari , Roxana te-ai pus pe capul meu? Nu trebuia sa ma executi atat de public, uite ce reactii adverse starnesti pe la unii mai sensibili si slab dezvoltati, care dau lectii de lb. romana inainte ca ei sa o stapaneasca.
Vezi ce se-ntampla daca lasi ferestrele larg deschise ? Intra toate mustele .
@Presedinte de Bobor astazi e ziua ta norocoasa…de maine ma pun pe tine .Norocul tau ca te ascunzi in spatele unei identitati false si a unei tastaturi pline de bale.Altfel n-ar mai fi avut nimeni loc sa-si ia vreun spitz in noada de tine.
luni 7 iulie 2008 la 2:41:01 pm
@Presedinte al Boborului – excelenţă, dacă aduci recomandări corespunzătoare de la cineva, oricine – administratorul blocului, poliţistul comunitar, nevastă, prietenul de pahar, animalul de companie etc… te decretăm şi pe tine “desăvârşit” pentru cineva în grădina asta mare a Domnului! Şi-ţi dăm, eventual şi medalia de “Beeoble’s President Cool” cu colan de “succesuri”…
luni 7 iulie 2008 la 2:52:08 pm
@All si Everybody, v-am deidcat si eu o piesa , la mine pe blog.
luni 7 iulie 2008 la 4:02:58 pm
da, ceausist sadea, ce din pisica naste (UTC), soareci haleste fie ei si americani, bine ma, sunteti voi “desavârsiti”, va laudati singrui, ca la comunisti si, când cienva va trage nitelusi pe dreapta faceti spume
hai sichtir bolsevicilor
luni 7 iulie 2008 la 4:22:11 pm
Boborule te-a bisat careva pe-aici ? Vezi ca esti pe alaturi…simte-te si coboara la prima n-o mai aburi cu sarguinta!
luni 7 iulie 2008 la 5:54:28 pm
La multi ani, Marius! sa ai parte de fericire alaturi de Liliana.
Boborule, tu esti invidios ca Marius a fost dat afara din UTC!
luni 7 iulie 2008 la 6:46:14 pm
Aoleu, Roxana, Petria made my day cu postarea de azi! Chiar daca indirect şi foarte tardiv…
http://sebastian-corn.weblog.ro/2008-06-30/422417/Chiolhan-cu-ziari%C5%9Fti-%C5%9Fi-viitor-pre%C5%9F-.html
Ce mai “şef de protocol” a pierdut administraţia prezidenţială!
luni 7 iulie 2008 la 7:44:45 pm
@Toţi, All, Everybody. Când pisica nu-i acasă:)
@Danias. Bun venit! Aşa să fie, cum zici tu! Şi noi pe lângă ei, prietenii noştri!
@Presedinte al Boborului. Boboare, dacă mata n-ai prieteni şi nici iubită sau nevastă şi nu ştii ce e desăvărşirea, atunci, shut up on Ur face! Să nu te pomeneşti cu altceva!
@Marius. Sweet day, te-am băut cu cineva şi urmează să te mai beau cu cineva. E prea cald pentru good old Jacko, aşa că am dat-o pe Carlsberg şi cu asta continui, că nu-mi place să le amestec! 4 U, kid!
luni 7 iulie 2008 la 7:51:53 pm
@ROXANA, MULTUMESC PENTRU TOT SI PTR. CARLSBERGUL DEDICAT IN CIUDA TEMPERATURILOR .EU DE ABIA ACUM IES DIN CASA , MA INDREPT SPRE “RIVERVIEW CAFE” , UN LOC MINUNAT CU VEDERE LARGA LA MANHATTAN DOAR CA E PESTE APA SI MULT MAI AERISIT.
FRANCO-MAROCANI, STIU SA GATEASCA MAI BINE CA LA PARIS SI AU UN SHIRAZ(AUSTRALIAN) DE INVIDIAT.
luni 7 iulie 2008 la 8:04:09 pm
@Marius şi Lili. SĂ PETRECEŢI BINE!
Şi ştii cum e prietena voastră de pe aici. Când veniţi, SHIRAZ vă cheamă:)
marţi 8 iulie 2008 la 12:31:35 am
“Happy Birthday” and all the best wishes to you.
Sincerely
marţi 8 iulie 2008 la 3:41:04 am
Buna Rox! Din Bulgaria momentan si de pe telefon am intrat sa ii urez si eu lui Marius La multi ani! Va puuuup!
marţi 8 iulie 2008 la 4:16:28 am
Americanule eu nu ti-am zis.
Te calc pe degetul cel mic de la picoirul drept. Si hai La Multi Ani.
marţi 8 iulie 2008 la 4:20:50 am
LA MULTI ANI CATA!!!!!!!!!!!!! MULTA SANATATE SI FERICIRE ALATURI DE LILI SI DE CE NU SI ALTURI DE PISICUTELE TALE… ITI DORIM SA TE DISTREZI TOATA VIATA LA FEL DE BINE DACA NU SI MAI BINE DE CUM AI FACUT-O IN SEARA ASTA LA RESTAURANTUL TAU PREFERAT”RIVERVIEW CAFE” SI SPERAM DIN TOT SUFLETUL SA DEA DUMNEZEU SA VI SE IMPLINEASCA SI…. DORINTA PE CARE O AVETI
STITI VOI CARE.
marţi 8 iulie 2008 la 11:10:02 am
@Felicia Mandrea. Sweet.
@Karina. Să petreci la maximum! Şi noi te pupăm şi când vii, ne povesteşti. Şi ne pui şi poze, că noi suntem de-ăia care citesc cărţi cu poze:)
@barlogulpntcd. Super-mişto Bârlogul, care mi-a sucit minţile. Nu găsesc emoticon pentru ca să descriu.
@CALIN si OFELIA. Welcome! Mulţumesc mult că le-aţi transmis prietenilor voştri sau prietenilor noştri comuni – de fapt, ieşiţi din comun – frumoasele urări aici. La fel şi vouă!
duminică 1 martie 2009 la 3:49:42 am
@Roxana, e misto cand lasi toate comentariile cu porcarii la postarile despre mine….
O placere nemasurata !